Activitatea lui Nicolae Titulescu la Liga Națiunilor

Gavrilă Mariana-Loredana

Grupa H312

Descendent dintr-o familie de mosieri, fiu de avocat, Nicolae Titulescu s-a nascut la
Craiova, unde a terminat clasele primare si liceul. Dupa abslvirea facultatii de drept la Paris,
unde si-a luat si doctoratul, s-a intors in tara. In 1905 ajunge profesor la facultatea de drept din
Iasi, iar in l907 la cea din Bucuresti.

In 1912, este ales deputat, iar, la izbucnirea primului razboi mondial, militeaza pentru
iesirea Romaniei din neutralitate si intregirea hotarelor tarii cu sabia, daca nu se poate altfel.
In 1918, dupa ce sabia si-a spus cuvantul, infiinteaza, impreuna cu alti fruntasi ai vietii politice
romanesti, Comitetul National Roman din Paris, menit sa sustina recunoasterea internationala a
drepturilor Romaniei, in noul context european.

Devenit diplomat, a urcat rapid scara unei cariere stralucite. In perioada 1928-1936, a fost
de mai multe ori ministru de externe al Romaniei, iar, incepand cu anul 1921, a functionat ca
delegat al Romaniei la "Liga Natiunilor" (predecesoare a ONU de astazi), fiind ales de doua ori
presedinte al organizatiei.

De pe aceasta pozitie, a reusit sa se impuna intregii Europe in ce priveste pastrarea frontierelor

asa cum au fost stabilite prin tratatul de pace, abandonarea oricarei idei de revizionism si
egalitatea in drepturi a tuturor statelor, mari si mici.

Activitatea lui Nicolae Titulescu la Geneva, în cadrul Ligii Națiunilor, constituie unul din
capitolele de seamă ale vieții și operei strălucitului diplomat. Societatea Națiunilor a încercat să
înlesnească apropierea, cunoașterea și colaborarea popoarelor, să afirme noi principii și norme
alea dreptului internațional contemporan, să asigure pacea și securitatea în lume.

Nicolae Titulescu și-a legat numele de instituția geneveză în primul rând prin aceea că, alături de
I. Cantacuzino, a semnat în numele României Pactul Ligii Națiunilor ce a intrat în vigoare la 10
ianuarie 1920. 1

1
Marius Hriscu, Nicolae Titulescu, idei și actiuni diplomatice. Demiterea din guvern, Editura Pim, Iasi, 2010

1
 Participând la Geneva încă de la prima sesiune inaugurală a Societății Națiunilor, în
noiembrie 1920, Titulescu fiind si ministru de externe al României la Londra și stabilind în
scurtă vreme relații foarte prețioase, s-a impus printr-o mare capacitatea organizatorică dovedită
pe tot parcursul și care a asigurat angajarea fermă și de durată a României la Geneva.

Preocupările sale organizatorice vizează două direcții principale, care privesc de pe o

parte România, iar, pe de altă parte Societatea Națiunilor. În ceea ce privește România, Titulescu
urmărea : a) prezentarea delegației române cât mai bine informată asupra problematicii aflate în
dezbaterea forumului de la Geneva, stabilirea unor contacte largi cu delegații statelor participante
și făurirea unui front comun al țărilor interesate în apărarea prevederilor Patului Societății
Națiunilor; b) îmbunătățirea permanentă a reprezentării României la Geneva; c) informarea cât
mai exactă a opiniei publicedin țară asuăra eforturilor și preocupărilor interprinse la Geneva.

În acest scop, Titulescu introduce întâlniri zilnice și informări reciproce între membrii
delegației române participanți la diverse comisii, îi ajută să-și formuleze intervențiile, cere
guvernului român selectarea cu grijă a candidaților pentru posturile vacante de la Geneva făcând
chiar el propunerile în acest scop de cele mai multe ori. Determină statul român să lărgească și să
îmbunătățească sistemul de reprezentare a țării la Geneva, de la un simplu și modest secretariat
înființat inițial pe lângă legația României de la Berna, la lărgirea și transferarea acestuia la
Geneva în 1925, până la crearea în 1927, din inițiativa sa, a unui oficiu diplomatic cu rang de
Legație. Faptul a survenit odata cu preluarea de către N. Titulescu a conducerii Ministerului
Afacerilor Străine. Acest lucru reprezenta în mai mare măsură atașamentul României față de
Societatea Națiunilor. 2

Pentru cunoașterea de către Guvern a activității de la Geneva și pentru informarea exactă

și detaliată a opiniei publice din țară asupra preocupărilor noii instituții la Ministerul Afacerilor
Străine se creează în 1921 un serviciu special pentru urmărirea și studierea lucrărilor Societății
Națiunilor, iar publicațiile din țară publică cu regularitate informații largi asupra preocupărilor și
dezbaterilor de la Geneva. 3

2
Turcu Constantin, Nicolae Titulescu in universul diplomatiei păcii, Editura Politica, Bucuresti, 1984.

3
Ibidem.

2
 Ca reprezentant al României la Geneva, Titulescu are asigurate adeziunea și sprijinul
marii majorități a cercurilor politice, a guvernelor și opiniei publice din țară pentru activitatea pe
care este chemat să o desfășoare.

Țelul, strategia și tactica politicii adoptate de Titulescu față de Societatea Națiunilor

Izvorau din tradițiile progresiste ale politicii externe românești, din imperativele majore
postbelice care reclamau respectarea independenței și suveranității naționale, grantarea
integrității teritoriale a României, păstrarea alianțelor sale tradiționale și încheierea de noi
raporturi pentru garantarea acestora, a colaborării și menținerii păcii, ele au fost determinate și de
concepțiile progresiste ale diplomatului român, iar instituția de la Geneva oferea cadrul
instituțional și unul din principalele mijloace pentru atingerea acestui scop. 4

Conștient încă de la început că instituția de la Geneva nu era perfectă, Titulescu pornea

de la premisa justă precum : „chiar dacă Societatea Națiunilor ar avea toate păcatele ce i se
impută, nu dispunem de o altă organizație care să-i poată fi sustituită, și într-un mecanism
defectuos, organizat în vederea păcii și război, alegerea mea se îndreaptă spre primul. ”.
Titulescu vedea în Societatea Națiunilor o instituție care putea fi dezvoltată, perfecționată prin
întărirea și completarea Pactului, prin respectarea cu strictețe a prevederilor sale, prin elaborarea
unor noi intrumente dimplomatice complementare, prin atragerea statelor care nu erau încă
membre. „amendând pactul- spunea el- stârpind tot ce poate să stârnească ura, întărind tot ceea
ce poate apropia popoarele dându-i libertatea să ne arate cât este de puternic, îmtărind exigențele
sale la rangul de imperative ale vieții internaționale, slujim cu adevărat Societatea Națiunilor. ”

De aceea paralel cu îmbunătățirea și perfecționarea cadrului instituțional de reprezentarea

a României la Geneva, de informare și pregătire a opiniei publice din țară în sensul cunoașterii și
sprijinirii activității de la Geneva, Titulescu acționează cu fermitate și energie pentru lărgirea,
5
democratizarea și creșterea Societății Națiunilor.

4
Ion Grecescu, Nicolae Titulescu, gândire și actiune, Editura Politică, Bucuresti, 1980.

5
Ibidem

3
 Pentru o cât mai bună reprezentare a statelor membre în organismele de conducere ale
Societății Națiunilor și îndeosebi în Consiliu, în 1922, la propunerea României și a unui grup de
state mici și mijlocii, s-a aprobat sporirea numărului membrilor nepermanenți în Consiliu, de la 4
la 6.

Completarea Pactului Societății Națiunilor și înlăturarea fisurilor sale a fost a altă direcție
esențială a eforturilor înterprinse de Titulescu la Geneva. În acest sens, în 1923, delegația română
cerea completarea și definitizarea noului document prin noi propuneri, între care : precizarea
cazurilor de agresiune, stabilirea exactă a procedurii de ajutorare a statului căzut victimă
agresiunii și a mijloacelor de pedepsire a agresorului, prevenirea posibilităților ca marile puteri
să-și poată da adeziunea parțial sau condiționat ori chiar să se sustragă acțiunii de pedepsire a
agresorului ceea ce ar fi scăzut sau ar fi anulat eficiența asistenței propuse.

Încercările din 1923 și 1924 de a completat Pactul prin noi instrumente diplomatice i-au
oferit ui Titulescu prilejul să sonstate că Societatea Națiunilor se afla în fața a două atitudini
sensibil diferite : a) unii reprezantanți ai statelor membre considerau Pactul ca implicând, fără
alte modificări, maximum de obligații ce ei și le puteau asuma, fiind chiar gata să acționeze în
direcția diminuării acestor obligații, cum era cazul Angliei, b) alții, printre care trimișii
României, Cehoslovaviei, Greciei, Franței, apreciau Pactul ca un instrument ce trebuia îmbogățit
și întărit.

În concepția lui N. Titulesvcu, trebuiau păstrate demnitatea și rolul Societății Națiunilor,

dând țătilor care nu vor să-și asume alte obligații suplimentare față de Pactul deja admis, putința
să decidă în deplină suveranitate, ceea ce li se părea just și posibil în momentul agresiunii, iar
celor care nu pot încheia acorduri regionale protecția psihologică necesară în caz de agresiune. 6

În problema universalității Societății Națiunilor prin primirea de noi membrii, prin

acceptarea idealurilor proclamate la Geneva și de către restul statelor, Titulescu a manifestat încă
de la început o atitudine plică de rersponsabilitate. El cosidera că pentru ca un stat să devină de
drept și de fapt membru al Societății Națiunilor, trebuia să îndeplinească o coniție esențială : să
adere la Pact și să respecte întrutotul prevederile acestuia.

6
Ion M. Oprea, Nicolae Titulescu, Editura Stiintifică, București, 1966

4
 Analiza pozițiiei sale față de cererile de primire în Societate ni-l relevă pe Titulescu ca pe
un apărător al idealurilor de întărire, consolidare și universalizare a instituției geneveze.

În scopul creșterii pretigiului și eficienței Societății Națiunilor, Titulescu și alte

personalități prezente la Genva, erau în principiu de acord pentru admiterea cât mai curând
posibil în rândul membrilor a marilor puteri rămase ăn afara : SUA si URSS, Germania, cu
condiția acceptării Pactului. Titulescu s-a ridicat împotriva oricărei discriminări între statele
membre dar și intre cele care nu erau membre, în privința dreptului absolut egal, ce-l puteau avea
și unele și altele, pentru a consulta sau colabora cu organele de arbitraj sau instituțiile tehnice ale
Societății Națiunilor.

Alegerea lui Titulescu în Consiliu avea o deosebită semnificație, deoarece așa cum
declara presei la 2 octombrie 1926 ministrul de externe Ion . M. Mitilineu, „Consiliul este
sufletul Ligii, în fața lui se peridă toate problemele fiindcă el aplanează diferendele și găsește
soluțiile care să le înlesnească acordul. ” Acest fapt era salutat cu multă bucurie și de
reprezentanții statelor din America Latină, care socoteau alegerea lui Titulescu ca o garanție a
apărării propriilor interese și ale păcii și securității generale. Ministrul de externe al Greciei
declara : „ Am votat din toata inima intrarea României în Consiliul Ligii Națiunilor, căci
considerăm prezența lui Titulescu în Consiliu ca o satisfacție pentru toate statele balcanice. ” 7

Pentru modul în care N. Titulescu a știut să apere la Geneva interesele țării sale, slujind
totodată și comandamentele securității și păcii generale, Grigore Gafencu elogia în Senatul de la
București pe „marele fiu al României” care, „mobilizat în cruciada păcii, a adus nu numai țării,
dar și omenirii întregi, servicii despre care se va face vorbire întotdeauna, la loc de mare cinste”.

Contribuția lui Titulescu s-a dovedit esențială la reglementarea unor probleme interesând
România și aflate în dezbaterea Ligii, precum : problema minorităților, conflictul ci propietarii
ruși, greci, polono etc. , diferendul cu unii membrii ai Casei de Habsburg, combaterea tentativei
de revisuire a sistemului procedural în chestiunea ocrotirii minorităților, ca și a acelora de
modificare a Pactului, problema optanților și a coloniilor unguri.

A fost ales de două ori (1930 și 1931) Președinte al acestei organizații internaționale. În

această calitate a militat contra revizionismului din Europa, pentru păstrarea frontierelor stabilite
7
Gh. Buzatu, Titulescu și strategia păcii, Editura Junimea, Iasi, 1982.

5
prin tratatele de pace, pentru raporturi de bună vecinătate între statele mari și mici, pentru
respectarea suveranității și egalității tuturor statelor în relațiile internaționale, pentru securitate
colectivă și prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reproșat apropierea nepotrivită de
ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca și prea marea încredere arătată liderilor
bolșevici.

Pe de alta parte, tot Titulescu a fost sustinatorul moral al incheierii celor doua aliante
regionale, din care Romania a facut parte: "Mica Antanta" (Cehoslovacia, Iugoslavia, Romania)
si "Intelegerea Balcanica" (Iugoslavia, Romania, Grecia si Turcia).

Pe linia aceasta, Titulescu a semnat la Londra, în 1933, in numele guvernului Romaniei,

"Conventia de Definire a Agresorului" si a depus eforturi remarcabile pentru incheierea, in 1933,
a Micii Intelegeri si pentru incheierea, in 1934, a Intelegerii Balcanice, pacte regionale in care
vedea o pavaza impotriva agresiunii. In 1936, regele Carol al II-lea il indeparteaza din toate
functiile oficiale si il obliga sa paraseasca tara. Stabilit la inceput in Elvetia, apoi in Franta,
Nicolae Titulescu a propagat, chiar si in exil prin conferinte si articole de ziare, ideea prezervarii
pacii, anticipand pericolul unui nou razboi.8

Desăvârșit caracter şi diplomat de talie internaţională, Titulescu a fost un om al păcii,

care a militat în favoarea relaţiilor cordiale cu vecinii. Tot lui i se datorează lansarea conceptului
Europei Unite prin abordarea comună, cultural-spirituală, însă personalitatea sa avea să fie
izolată după alierea României cu Germania, în anii interbelici, fiind constrâns să renunţe la
cariera diplomatică şi să ia calea exilului. Pentru toate realizările sale excepţionale, Titulescu a
rămas un model demn de urmat, pentru întregi generaţii care aveau să-i succeadă, şi un reper de
marcă al României în diplomaţia internaţională, fiind considerat de mulţi istorici drept cea mai
importantă personalitate internaţională din perioada interbelică.

Bibliografie

8
Ibidem.

6
 Gh. Buzatu, Titulescu și strategia păcii, Editura Junimea, Iasi, 1982.
 Ion M. Oprea, Nicolae Titulescu, Editura Stiintifică, București, 1966.
 Ion Grecescu, Nicolae Titulescu, gândire și actiune, Editura Politică, Bucuresti,
1980.
 Marius Hriscu, Nicolae Titulescu, idei și actiuni diplomatice. Demiterea din
guvern, Editura Pim, Iasi, 2010.
 Turcu Constantin, Nicolae Titulescu in universul diplomatiei păcii, Editura
Politica, Bucuresti, 1984.