Gavrilă Mariana-Loredana

Facultatea de Istorie
Master: Instituții și ideologii ale puterii în Europa
An I

STATELE UNITE ALE AMERICII ȘI IMPERIUL ROMAN

STUDIU COMPARATIV

Imperialismul este greu greu de definit, însă ușor de recunoscut

Chalmers Johnson

Din punct de vedere istoric, vechile imperii s-au format, în marea lor majoritate prin
acțiuni de cucerire de către un stat-fondator, a altor state sau provincii din aceiași regiune. Pe
măsura expansiunii teritoriale, structura politică a fost extinsă și în alte regiuni formându-se
astfel o suprastructură imperială1. Statele național expansioniste au păstrat multe dintre
caracteristicile imperiilor tradiționale până în jurul secolului al XIX-lea: menținerea păcii și a
echilibrului militar, formarea unui amestec de multiculturalism și creearea unei ideologii
universalizatoare2. Termenul modern de imperiu provine de la latinescul imperium. Acest cuvânt
desemna inițial o autoritate supremă de tip militar a unui conducător asupra armatei sale.
Conceptul politic de imperiu este uneori asimilat cu un stat foarte întins sau cu un stat
multinațional, însă trebuie evidențiat faptul că nu toate statele multinaționale din istorie au fost
imperii. Istoricii au definit acest concept politic ca fiind asemănător cu statul sau cu o mare
putere, unii considerând că imperiul este un sistem de relații economice, politice, culturale,
militare, exprimând dependența periferiei de un centru de putere imperial3.

1
A.J. Motyl, Imperial ends. The decay, collapse, and revival of empires, Columbia University Press, New York,
2001, p. 4, Apud: Magali Gravier, Megali Gravier, Empire vs federation: Which path for Europe?, in „Journal of
Political Power”, vol. 4, no.3, december 2011, p. 416., disponibil la:
https://www.researchgate.net/publication/254337000_Empire_vs_federation_Which_path_for_Europe, accesat pe
30.12.2019.
2
George Steinmetz, Return to Empire: The New U.S. Imperialism in Comparative Historical Perspective, Vol. 23,
Nr. 4, Decembrie 2005, p. 343.
3
Mădălina Virginia Antonescu, Uniunea europeană, Imperiile Antice și Imperiile Medievale, Editura Lumen, Iași,
2008, pp. 34-35.

1
 Michael Doyle susține că statele imperiale sau care au un potențial imperialist se pot
diferenția în raport cu alte state periferice prin anumite particularități: centralizarea politică,
unitatea și diferențierea în raport cu alte state. În opinia lui Oliver Duhamel și Yyes Meny
„imperiul” ca un concept politic pleacă de la modelul roman, fiind reluat de Imperiul Bizantin,
Imperiul Carolingian, Imperiul Romano-German, Imperiul Austriac și Imperiul Rus. Astfel, prin
imperiu se înțelege o entitate politică definită prin anumite caracteristici: teritoriu vast,
uniformizare din punct de vedere religios, lingvistic, cultural, economic, militar și administrativ.
Pe lângă acestea, imperiul este definit și de o exercitare a puterii imperiale pe tot teritoriul
acestuia de către aceeași autoritate, dar și de existența unei tendințe hegemonice universaliste (cu
alte cuvinte imperiul era un dominium mundi)4.
Spre sfârșitul secolului XX conceptul de imperiu a fost considerat ca fiind unul învechit,
incapabil să se mai regăsească în cadrul noii realități politice internaționale. Însă, în anul 2000
acest concept a revenit în atenția istoricilor datorită evoluțiilor politicii externe a Statelor Unite
ale Americii după încheierea Războiului Rece. Căderea imperiului sovietic și sfârșitul Războiului
Rece a reprezentat pentru SUA momentul în care, conform unor autori, s-a conturat conștiința
„misiunii sale imperiale”. Problema Statelor Unite în prezent este de a obține o reafirmare a
legitimității acțiunilor americane în fața statelor și a popoarelor. Unii autori analizează
constituirea, organizarea și funcționarea SUA din prisma imperiilor tradiționale, deși politica sa
externă a fost concepută ca una imperialistă5.
Comparația acestei mari puteri cu Imperiul Roman este un clișeu în viziunea lui
Ferguson. Conform acestuia, SUA, cu arhitectura clasică a capitalei și structura republicană a
Constituției lor seamănă cu o „nouă Romă”, dar o Romă în care Senatul a reușit până acum să-i
stăpânească pe cei care aspirau să devină împărați6. Niall Ferguson susține că oficial Statele
Unite rămân un imperiu în faza de negare. Majoritatea politicenilor fiind de acord cu afirmația
istoricului Charles Beard încă din 1939: „America nu va fi Roma sau Marea Britanie, ci va fi
America”. Richard Nixon insista în memoriile sale că Statele Unite constituia singura mare
putere fără o istorie de pretenții imperialiste asupra țărilor învecinate. Cum spunea Samuel R.
Berger, consilierul pentru securitate națională al președintelui Clinton, „suntem prima putere
globală din istorie care nu este o putere imperială”. Această afirmație a fost ulterior reluată de

4
Ibidem, pp. 39- 40.
5
Ibidem, p. 41.
6
Niall Ferguson, Colosul. Ascensiunea și decăderea imperiului american, Editura Polirom, Iași, 2019, p. 37.

2
către George W. Bush afirmând că „America nu a fost niciodată un imperiu. Suntem poate
singura putere din istorie care a avut această șansă și a refuzat-o, preferând măreția în locul
puterii și dreptatea în locul gloriei”. Aceste negări provin, conform afirmațiilor lui Ferguson, în
urma atacurilor din 11 septembrie. Și totuși, pe măsură ce politica externă a Statelor Unite a
trecut de la apărare la atac, s-ar părea că nevoia de negare s-a diminuat7.
Revenind la comparația cu Imperiul Roman, acesta din urmă nu face excepție de la
regulile de formare ale unei suprastructuri imperiale antice. Începând cu Edictul din 212 al lui
Caracala, prin care se acorda tuturor oamenilor liberi din Imperiu cetățenia romană, are loc
trecerea Romei de la statul-cetate la consacrarea unui imens imperiu în care provinciile sunt
egale cu metropola. Privit prin prisma actuală, principiul de baza al statului roman se traducea în
realitate printr-o ordine politică, juridică, socială discriminatorie. Republica, statul care aparține
tuturor, și deci nimănui8.
Formarea Imperiului Roman s-a făcut treptat, din opera de cucerire a întregii Italii, prin
învingerea triburilor samnite, urmate de subjugarea Etruriei (343-290 î.e.n.), operă de cucerire
care a stat la baza viitoarelor cuceriri ale Romei, ca stat dispunând de o puternică forță militară,
în comparație cu vecinii săi9. În schimb, formarea Statelor Unite ale Americii a reprezentat un alt
fenomen. Astfel, între 1607 şi 1733 pe coasta Atlanticului au luat fiinţă 13 colonii engleze care,
datorită măsurilor discriminatorii adoptate de Londra, au decis în 1776 să îşi declare
independenţa. Noul stat a fost recunoscut prin Tratatul de la Paris din 1783. În secolele XIX şi
XX, SUA îşi continuă expansiunea pe continent prin adăugarea unor noi state, numărul lor
ajungând la 50. Contradicţiile dintre statele sudice, partizane ale sclaviei, şi cele nordice,
aboliţioniste, conduc la părăsirea uniunii de către 10 state sudice şi la izbucnirea Războiului de
secesiune (1861 – 1865). După victoria nordului, SUA cunosc o dezvoltare economică rapidă,
devenind, la sfârşitul secolului XIX, prima putere industrială a lumii10.
În plus, Imperiul Roman este un imperiu marțial, deoarece s-a format și s-a consolidat pe
baza unui proces sistematic de cucerire militară de-a lungul a șapte secole prin care un mic oraș-
stat a devenit stăpânul celui mai întins imperiu din istoria antică. Deși a jucat un rol important în
închegarea unei identități istorice și culturale europene, Imperiul Roman a fost la origine o
7
Ibidem, p. 31.
8
Mădălina Virginia Antonescu , op.cit., p. 393-394.
9
Ibidem, p. 396.
10
Ministerul Afacerilor Externe, Statele Unite ale Americii, disponibil la http://www.mae.ro/node/2087, accesat pe
02.01.2020.

3
formațiune suprastatală cu vocație universală, un fel de imperiu mondial. Provinciile Imperiului
Roman au fost mai mult subordonate acestei ordini supranaturale, definite politic, economic,
juridic și religios de către guvernul imperial. Superioritatea la nivel de idee, de spirit, de
organizare, de administrație, de apărare și de afirmare a Imperiului Roman este covârșitoare,
autentică și vitală pentru existența sa11. În aceast caz, putem observa o asemănare între SUA și
Imperiul Roman, deoarece ambele și-au afirmat măreția din punct de vedere al organizării statale
și a ordinii supranaturale.
Procesele de construire a Statelor Unite ale Americii în timpul secolului al XIX-lea și ale
Uniunii Europene de la mijlocul secolului XX sunt printre revendicările majore pentru
posibilitatea unei vaste unități politice de dimensiuni „imperiale” bazate pe principii
democratice. Perioada crucială pentru consolidarea SUA a fost între Războiul Civil și Primul
Război Mondial, când a stabilit limite teritoriale clare și și-a încheiat instituționalizarea internă
ca uniune democratică federală12.
Imperialismul american a luat o varietate de forme la începutul secolului XX, variind de
la coloniile din Puerto Rico și Filipine până la protectoratele din Cuba, Panama și alte țări din
America Latină. În toate aceste forme imperiale, construirea imperiului american reflectă și
modelează istorii sociale, culturale și politice complexe cu ramificări atât pentru națiuni străine,
cât și pentru America însăși13. A fi, totuși, o putere imperială este mai mult decât a fi cea mai
puternică națiune sau doar cea mai urâtă. Înseamnă să aplici o astfel de comandă, așa cum există
în lume și să o faci în interesul american. Înseamnă a stabili regulile pe care le dorește America
(de pe piețe până la arme de distrugere în masă), în timp ce se exonerează de la alte reguli care
contravin interesului său. Înseamnă, de asemenea, îndeplinirea funcțiilor imperiale în locuri pe
care America le-a moștenit de la imperiile eșuate ale secolului al VIII-lea - otomane, britanice și
sovietice14. Condoleezza Rice, consilierul pentru securitate națională al președintelui Bush, a
declarat cu îndrăzneală că „prăbușirea Uniunii Sovietice și 11 septembrie” a însemnat o
schimbare majoră în „politica internațională”, începând cu perioada de după 11 septembrie,

11
Mădălina Virginia Antonescu , op.cit., pp. 397- 403.
12
Josep M. Colomer, On Building the American and the European Empieres, LEQS Paper, nr. 6, 2009, p. 13.
13
Robert McGreevey, U.S. Imperialism 1898-1914, disponibil la:
https://oxfordre.com/americanhistory/view/10.1093/acrefore/9780199329175.001.0001/acrefore-
9780199329175-e-83, accesat pe 03.01.2020.
14
Michael Ignatieff, American Empire: The Burden, în „The New York Times Magazine”, Ianuarie 2003, disponibil
la https://www.researchgate.net/publication/265217717_American_Empire_The_Burden, accesat pe 05.01.2020.

4
oferind SUA posibilitatea de a extinde numărul statelor democratice . Robert Kaplan a explicat
că există „o latură pozitivă a Imperiului. . . Este, într-un fel, cea mai benignă formă de ordine ”,
deoarece SUA hegemonice la nivel mondial oferă cea mai bună speranță pentru pace și
stabilitate15.
Niall Ferguson susține că, dimpotrivă, din punct de vedere militar și economic America
este pur și simplu cel mai redutabil imperiu din câte au existat vreodată. Conform acestuia, ca și
Imperiul Britanic acum mai bine de un secol, SUA aspiră să globalizeze piețele libere, statul de
drept și democrația. Ferguson se declară în favoarea unui imperiu a cărui hegemonie ar asigura
stabilitate pe plan internațional. Statele Unite, conform afirmațiilor lui Ferguson, „sunt un
imperiu ce nu mai are suflu, slăbit de lipsa cronică de bani, efective militare și voință politică”.
Iar atunci când această „nouă Romă” se va prăbuși, avertizează el, colapsul s-ar putea să vină din
interior16. În cartea sa, Ferguson susține afirmația conform căreia Statele Unite ale Americii nu
au devenit de curând un imperiu, ci au fost întotdeauna un adevărat imperiu. În viziunea sa,
multe zone ale lumii ar trebui conduse de imperiul american. Însă, acest imperiu trebuie să fie
unul liberal care pe lângă schimburile internaționale libere de mărfuri, forța de muncă și
capitalul, să promoveze condițiile fără de care piețele nu pot funcționa (pace și ordine, statul de
drept, administrație necoruptă, politici fiscale și monetare stabile17.
În același timp, există prea puține referiri în literatura academică cu privire la ce este
exact un imperiu și ce tip de imperiu ar putea fi Statele Unite 18. Mai mult, SUA sunt înfățișate
invariabil ca un imperiu reticent, care a moștenit aproape accidental capacitatea de proiecție a
puterii globale, datorită preponderenței puterii rămase din confruntarea cu superputeri. Prin
urmare, Imperiul american nu a existat, dar a fost stabilit aproape implicit odată cu extinderea și
consolidarea imperiului în epoca post 11 septembrie 19, presupusă condusă de considerente
defensive pentru a aduce ordine în zona de război din Lumea a Treia20.
Față de Imperiul Roman, SUA se distinge având o formă de organizare bazată pe
respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și a statului de drept.

15
Stokes Doug, The Heart of Empire? Theorising US empire in an era of transnational capitalism, Vol. 26, Nr. 2,
p.220.
16
Niall Ferguson, op.cit., p.12.
17
Ibidem, p. 19.
18
George Steinmetz, op.cit., p. 340.
19
Atentatele de la 11 septembrie au fost o serie de atacuri sinucigașe coordonate de Al-Qaeda împotriva Statelor
Unite care au avut loc în anul 2001.
20
Stokes Doug, op.cit., p. 219.

5
Cetățenia americană nu este legată de obligația de prestare a unui serivicu militar obligatoriu, ci
este o cetățenie funcționalo-politică, dând anumite drepturi cetățenilor din statele membre.
Forma de guvernământ a statelor Unite este cea de republică federală, constituită istoric prin
uniunea liber consimţită a 50 de state (cărora li se adaugă un district federal şi un „stat asociat” –
Puerto Rico). Constituţia federală din 1787 (cea mai veche în vigoare, completată ulterior cu 27
de amendamente) impune o serie de mecanisme complexe de echilibrare a puterii federale
centrale (Preşedinţia - Administraţia şi Congresul) cu puterile locale, aparţinând statelor
(guvernatorii şi legislativele statale). În SUA, preşedintele este cumulativ şi prim-ministru, ca şef
al executivului compus din miniştri denumiţi secretari21.
Conform multor dezabateri din ultima perioadă, SUA nu este un imperiu, deoarece își
conduce relațiile cu alte țări în pierdere financiară, ceea ce este opus față de ceea ce fac imperiile.
Singurul argument potențial valabil pentru a susține afirmația conform căreia Statele Unite sunt
un imperiu ar fi cele 50 de state și Districtul Columbia, formând împreună un teritoriu suficient
de vast încât să constituie un imperiu, indiferent de natura relațiilor dintre SUA și alte țări.
Există, de asemenea un dezacord cu privire la faptul că Statele Unite sunt ele însuși un imperiu și
dacă da, ce fel de imperiu este. Concluzia este că America este o republică constituțională
federală care comandă un imperiu ce se află într-o stare de declin accelerător cu 1981. Strict
vorbind din cauza corupției sale obscene, este executivă, judiciară, iar jumătate din ramura
legislativă poate fi considerată clienți ai Federației Ruse. Partidul său de opoziție este el însuși
prea corupt și dependent de starea de decuplare a status quo-ului pentru a deranja rezistența reală
la o ramură executivă nepopulară și nelegitimă. Și clasa conducătoare coruptă se angajează activ
în a scăpa de toate celelalte din țară pentru a sprijini o mașină de război învechită funcțional.

21
Ministerul Afacerilor Externe, Statele Unite ale Americii, disponibil la: http://www.mae.ro/node/2087, accesat pe
05. 01. 2020.

6
 BIBLIOGRAFIE

LUCRĂRI GENERALE

Antonescu Mădălina Virginia, Uniunea europeană, Imperiile Antice și Imperiile

Medievale, Editura Lumen, Iași, 2008.
Colomer M. Josep, On Building the American and the European Empieres, LEQS Paper,
nr. 6, 2009.
Ferguson Niall, Colosul. Ascensiunea și decăderea imperiului american, Editura
Polirom, Iași, 2019.
Steinmetz George, Return to Empire: The New U.S. Imperialism in Comparative
Historical Perspective, Vol. 23, Nr. 4, Decembrie 2005.
Stokes Doug, The Heart of Empire? Theorising US empire in an era of transnational
capitalism, Vol. 26, Nr. 2, p.220.

SITE-URI WEB

Ignatieff Michael, American Empire: The Burden, în „The New York Times Magazine”,
Ianuarie 2003, disponibil la
https://www.researchgate.net/publication/265217717_American_Empire_The_Burden, accesat
pe 05.01.2020.

McGreevey Robert, U.S. Imperialism 1898-1914, disponibil la:

https://oxfordre.com/americanhistory/view/10.1093/acrefore/9780199329175.001.0001/acrefore-
9780199329175-e-83, accesat pe 03.01.2020.
Ministerul Afacerilor Externe, Statele Unite ale Americii, disponibil la
http://www.mae.ro/node/2087, accesat pe 02.01.2020.

Motyl A. J. , Imperial ends. The decay, collapse, and revival of empires, Columbia
University Press, New York, 2001, p. 4, Apud: Magali Gravier, Megali Gravier, Empire vs

7
federation: Which path for Europe?, in „Journal of Political Power”, vol. 4, no.3, december 2011
disponibil la:
https://www.researchgate.net/publication/254337000_Empire_vs_federation_Which_path_for_E
urope, accesat pe 30.12.2019.