Nicolae Bălcescu- Drepturile românilor către Înalta Poartă

Gavrilă Mariana-Loredana

Grupa B

Pentru intelectualii români, anul 1848 a însemnat triumful ideii de națiune. În ambele
Principate și în Monarhia habsburgică, ei au cerut independența sau autonomia politică. În Țara
Românească și Moldova ei au încercat să înlăture protectoratul rusesc și să reia vechile legături
cu Imperiul Otoman. În Transilvania, în zona Banatului învecinată cu Ungaria, și în Bucovina, ei
acționau pentru unirea românilor într-un singur ducat autonom.1

Ideea de unitate se lega de cea de independență, căci România unitară nu putea fi decât
neatârnată pentru ca locul poporului român pe plan european să poată fi afirmat. În plină
revoluție, Nicolae Bălcescu a scris articolul Drepturile românilor către Înalta Poartă, în care a
demonstrat dreptul de autonomie deplină a țării.

Statul unitar și neatârnat român pe care Bălcescu îl preconiza urma să fie un stat
democratic, căci democratul revoluționar era un apărător al libertății. 2

1
Keith Hitchins, Românii. 1774-1866, traducere din engleză de George G. Potra și Delia Răzdolescu, Editura
Humanitas, București, 2003.
2
Horia Nestorescu- Bălcești, Nicolae Bălcescu. Contribuții Bibliografice, Editura Enciclopedică Română, București,
1971.