Revoluția din 1848 în Europa

a.Proclamația către Europa a guvernului Republicii Franceze trimisă de ministrul de externe, poetul Lamartine (2 martie
1848)

„Franța e republică și republica Franceză nu are nevoie de recunoaștere pentu a exista. Trăiește pe baza dreptului natural
și național. Aceasta e voința unui mare popor care-și datorează titlurile doar lui însuși.(...) Popoarele solicită libertate mai
mare în măsura în care se consideră capabile să o asimileze; solicită mai multă egalitate și democrație în măsura în care
sunt inspirate de mai multă dragoste și simt pentru popor.(...) La nașterea sa, în focul unei lupte pe care poporul n-a
provocat-o , Republica a rostit trei cuvinte prin care și-a aratat sufletul și care aduce asupra leaganului ei binecuvântarea
lui Dumnezeu și a oamenilor: Libertate, Egalitate, Fraternitate.”

b.Generalul prusac Joseph Maria von Radowitz despre curentele și grupările din timpul revoluției în Confederația
Germană

„Observatorii atenți au recunoscut că în marele puhoi care sfărâma sau ocolea toate obstacolele se puteau deosebi trei
curente distincte. Unul era orientat spre transformarea politică a statelor însăși. Era unitar în ideea de a înlătura formele de
guvernământ existente și implicit, în lupta comună împotriva lor; când era însă vorba de noile forme politice, care să le
înlocuiască pe cele vechi, în acest curent apăreaau divergențe...Celălalt mare curent era cel național, îndreptat spre unirea
poporului german într-o comunitate națională. Aparent s-a contopit deseori, ba chiar în cele mai multe cazuri, cu curentul
politic amintit anterior și s-a manifestat ca unit cu acesta, în opoziție față de curentele de guvernământ.”

c.Articolul lui G.Mazzini, „Italia, Austria și Papa”publicat în „Revista independentă”în 1845

„Noi suntem un popor de 20 de milioane de oameni, desemnați în timpuri străvechi sub același nume, cel al poporului
italian, mărginit de limitele naturale cele mai precise pe care Dumnezeu le-a trasat vreodată, vorbind aceeași limbă, având
aceeași credință, aceleași obiceiuri, mândri de cel mai glorios trecut politic, științific, artistic care a fost cunoscut vreodată
în istoria europeană, care a dat de două ori umanității o legătură , un cuvant de ordine, odată de Roma împăraților, altă
dată când papii nu trădaseră încă misiunea Romei papale... Noi nu avem drapel, nici nume politic și nici loc între națiunile
europene. Noi nu avem un centru comun, un pact comun, o piață comună. Noi trăim dezmembrați în în șapte state ... Unul
din acestea, cuprinzând aproape un sfert din peninsulă, aparține Austriei; celălale, prin legături de familie, dar toate prin
sentimentul slăbiciunilor lor suferă o oarbă influență din partea dominatorilor.”

Discursul lui Nicolae Bălcescu rostit la Paris, 31 decembrie 1848 în fața tinerilor revoluționari români

„De câte ori ne uităm, domnilor, către țara românilor, către pământul ambelor Dacii, pământ pentru care slăviții noștrii
strămoși și-au vărsat sângele ca să ni-l lase moștenire. De câte ori privim aceste șapte milioane de români ce locuiesc pe
acest pământ, nu putem suferi puternic văzând starea de acum. Îi vedem în Transilvania deposedați de moștenirea lor, în
primejdie de a pierde cel din urmă avut ce le-a rămas; dreptul de a vorbi în limba părinților, îi vedem în Bucovina (...)
gemând sub jugul despotic al Austriei. Aceea ce vedem în Moldova și în România, în loc să ne mângâie, adaugă
întristarea noastră. Niște cârmuiri asupritoare, corupte, ipocrite, trăind prin ilegalități fără altă regulă decât interesul lor,
fără alte margini decât voința lor; disprețuind morala și omenia, exploatând în sfârșit țara în folosul străinilor. Ținta
noastră, domnilor, socotesc că nu poate fi alta decât Unitatea Națională a Românilor. Unitatea mai întâi în sentimente,
care să aducă apoi cu vremea unitatea politică, care să facă din munteni din bănățeni un trup, o nație românească, un stat
de șapte milioane de români. La crearea acestei naționalități, la o reformare socială a românilor, bazată pe sfintele
principii ale dreptății și ale egalității, trebuie să țintească toate silințele noastre.”
Discursul lui Simion Bărnuțiu rostit în catedrala din Blaj, 2 mai 1848

„Românii să se unească între sine spre acest scop (...) pentru identitatea limbii și cumnăția cea firească a cugetelor și a
sentimentelor. O însoțire ca acesta poate să aibă loc și fiind oarecare națiune împărțită sub mai multe guverne. Așa îi
vedem pe germani și italieni foarte uniți pentru înaintarea științelor și artelor, cu toate că sunt despărțiți sub mai multe
guverne; însă unitatea limbii îi leagă pe toți, fie de-ar fi sub guvern de sultan sau de republican. Naționalitatea este
libertatea noastră cea din urmă și limanul salvării noastre viitoare. Fiindcă națiunea ajungând la conștiința libertății, de aici
înainte nu se mai poate purta ca servitoarea altor națiuni, ci se va ține a se purta ca o națiune liberă.”

Cauzele revoluției române de la 1848

„Izvorâtă din cauze interne, revoluția pașoptistă a urmărit, între altele, înlăturarea servituților feudale și împroprietărirea
țăranilor, asigurarea de drepturi și libertăți democratice, unitatea și independența națională. Între programul de acțiune
imediată și cel de perspectivă, tactica revoluționară a impus deseori, în funcție de conjunctura istorică, țeluri și forme
mascate de manifestare în propagarea programului național, și în poziția față de imperiile vecine. Necesitatea unirii
Moldovei cu Țara Românească mai întâi, ca nucleu al viitorului stat unitar român, era acceptată chiar și de transilvăneni.
Astfel, în Transilvania, unde sarcinile sociale și naționale s-au împletit strâns, în fața politicii profund antiromânești a
nobilimii maghiare, liderii națiunii române prin programul lor politic, s-au apropiat de Habsburgi (răul cel mai mic).
Așadar, revoluția a reprezentat un moment important în dezvoltarea și afirmarea națiunii române și a conștiinței sale
proprii.” (B. Teodorescu, M.Manea, Istoria românilor...)

„Mișcările revoluționare ale popoarelor din cuprinsul împărăției habsburgice au dat celor asupriți de cârmuirea ungurească
prilej de a se întâlni la o luptă politică obștească, urmărind același scop al dezrobirii de sub jugul maghiar. Astfel, în
primăvara anului 1849, întâlnindu-se la Viena Andrei Șaguna cu conducătorii politici ai croaților, sârbilor, slovacilor din
Ungaria, au întreprins cu toții împreună o acțiune politică menită să grăbească desfacerea regatului ungar, dând popoarelor
din cuprinsul lui putința să-și întocmească viața politică în temeiul egalei îndreptățiri naționale care fusese încuviințată
atunci ca punct de plecare pentru o nouă întocmire a monarhiei habsburgice. Într-un temeinic memoriu înaintat guvernului
central din Viena, la 26 aprilie 1849, se arăta cu deamănuntul ce piedică aruncă în calea monarhiei habsburgice, regatul
ungar – despre care se zice că este călcâiul lui Ahile pentru Austria - și se cereau drepturi pentru a se putea organiza
slovacii, românii și sârbii în ținuturile lor, în mod cu totul deosebit și fără nicio atârnare de cârma Ungariei.” (Ioan Lupaș,
Istoria unirii românilor )

După ce ați citit cu atenție documentele, rezolvați următoarele cerințe:

1. Notați asemănările existente între cauzele revoluțiilor de la 1848 din Franța, Confederația Germană, Italia, Tările
Române.
2. Notați deosebirile sau particularitățile fiecăreia.
3. Formulați o serie de argumente care să susțină ideea potrivit căreia ideea națională a fost unul dintre cele mai
importante obiective ale revoluțiilor de la 1848 în Europa.
4. Formulați argumente care să demonstreze că alături de ideea națională au existat și alte obiective ale revoluțiilor.
5. Selectați principiile și valorile Revoluțiilor de la 1848. Considerați că acestea mai sunt valabile astăzi. Argumentați-vă
răspunsul.