O fată intră pe scenă şi începe să alerge dintr-un colţ în altul gesticulând agitată din mâini.

Îi auzi? Da. Îi auzi? Ei! Ei sunt aici gata să ne rănească. Copile, să te fereşti de ei.

Dar ce tot vorbesc eu aici?! E imposibil să faci asta. Sunt peste tot. Ei cu zâmbetele lor prosteşti şi cu
hainele alea strident colorate.

Face o pauză şi îşi pune mâinile în şold, iar cu un ton revoltat continuă.

Ei ne promit luna, şi stelele, cele mai mari galaxii şi întreg infinitul (spune numărând pe degete) doar să
plece mai apoi. Ei care ne taie aripile, apoi ne împing de pe stângă strigând: „ Zboară!”.

Cu o voce tristă continuă.

Dar în loc să ne luăm zborul ..cădem. Şi cădem, şi cădem. O să tot cădem până când o să ne izbim
puternic de sol, dar parcă şi atunci o să continuăm să tot cădem. Şi să cădem, să tot cădem.

Face o scurtă pauză în care se plimbă pe marginea scenei.

Şi ei pleacă primii, apoi se întorc înapoi. Câinii! Se întorc cerşind iubire, mâgâiere, vorbe bune şi
îmbrăţişări calde.

Şi ne mint! (spune gesticulând brusc din mâini şi revoltată)

Ne mint că o să rămână lângă noi toată viaţa. Dar ştii ce nu înţeleg eu? Nu ai de unde, aşa că hai să îţi
spun.

La mine viaţa o să dureze atâta timp cât o să existe şi arta, iar arta e infinită şi nu are termen, dar la ei
cât durează „ toată viaţa”? Normal că nu ai de unde să ştii, era o întrebare ironică, dar durează 2 minute,
cam aşa. Două minute, iar după cad într-o groapă sau se închid în dulap.
Ei sunt monştri şi sunt răi. A, Doamne! Vrei să îţi spun cine sunt ei, nu? Ei sunt oamenii.

Dar ştii ce e trist? (spune cu o voce tristă lăsându-şi capul în jos) Că atunci când mă uit în oglindă văd un
monstru. Bine, fie, văd un om. Un om rău printre atâţia oameni răi. Mă uit în oglindă şi îmi caut
aripile..aripile mele. Dar nu le mai am. Nu le mai găsesc. Nu mai există. Nu o să mai existe. Mie nu mi-a
zis nimeni: „Zboară!”. M-am trezit direct izbită de pământ. Dar cu toată forţa mea de omuleţ m-am
ridicat, şi am învăţat să merg perfect, şi am învăţat să trăiesc, şi să scriu, şi să fiu actriţă.

Se aşează pe jos şi apoi spune:

Dar…mă simt lipsită şi goală de sentimente. Cândva…poate o să fiu plină de viaţă şi o să fiu gata să
trăiesc.