O fată intră pe scenă şi începe să alerge dintr-un colţ în altul gesticulând agitată din mâini.

Îi auzi? Da. Îi auzi? Ei! Ei sunt aici gata să ne rănească. Copile, să te fereşti de ei.
Dar ce tot vorbesc eu aici?! E imposibil să faci asta. Sunt peste tot. Ei cu zâmbetele lor prosteşti
şi cu hainele alea strident colorate.
Face o pauză şi îşi pune mâinile în şold, iar cu un ton revoltat continuă.

Ei ne promit luna, şi stelele, cele mai mari galaxii şi întreg infinitul (spune numărând pe
degete) doar să plece mai apoi. Ei care ne taie aripile, apoi ne împing de pe stângă strigând:
„ Zboară!”.

Cu o voce tristă continuă.

Dar în loc să ne luăm zborul ..cădem. Şi cădem, şi cădem. O să tot cădem până când o să ne
izbim puternic de sol, dar parcă şi atunci o să continuăm să tot cădem. Şi să cădem, să tot cădem.

Face o scurtă pauză în care se plimbă pe marginea scenei.

Şi ei pleacă primii, apoi se întorc înapoi. Câinii! Se întorc cerşind iubire, mângâiere, vorbe bune
şi îmbrăţişări calde.

Şi ne mint! (spune gesticulând brusc din mâini şi revoltată)

Ne  mint că o să rămână lângă noi toată viaţa. Dar ştii ce nu înţeleg eu? Nu ai de unde, aşa că hai
să îţi spun.

La mine viaţa o să dureze atâta timp cât o să existe şi arta, iar arta e infinită şi nu are termen, dar
la ei cât durează „ toată viaţa”? Normal că nu ai de unde să ştii, era o întrebare ironică, dar
durează 2 minute, cam aşa. Două minute, iar după cad într-o groapă sau se închid în dulap.
Ei sunt monştri şi sunt răi. A, Doamne! Vrei să îţi spun cine sunt ei, nu? Ei sunt oamenii.
Dar ştii ce e trist? (spune cu o voce tristă lăsându-şi capul în jos) Că atunci când mă uit în
oglindă văd un monstru. Bine, fie, văd un om. Un om rău printre atâţia oameni răi. Mă uit în
oglindă şi îmi caut aripile..aripile mele. Dar nu le mai am. Nu le mai găsesc. Nu mai există. Nu o
să mai existe. Mie nu mi-a zis nimeni: „Zboară!”. M-am trezit direct izbită de pământ. Dar cu
toată forţa mea de omuleţ m-am ridicat, şi am învăţat să merg perfect, şi am învăţat să trăiesc, şi
să scriu, şi să fiu actriţă.

Se aşează pe jos şi apoi spune:

Dar…mă simt lipsită şi goală de sentimente. Cândva…poate o să fiu plină de viaţă şi o să fiu
gata să trăiesc.