(O fată îmbrăcată alb-negru stă în mijlocul scenei scriind ceva pe un

caiet. Se opreşte brusc şi îşi îndreaptă atenţia spre public)

Ce? La ce te uiţi? N-ai mai văzut scriitori? Nu? Păi..nici eu.(privirea îi este
pierdută, iar tonul vocii vag şi dezamăgit) .
Eu? Eu să fiu scriitoare?
Nu, nu, nu. Ai înţeles greşit. Dar..(face o mică pauză, trage aer în piept, apoi
continuă) ..dacă mă gândesc mai bine, mi-aş dori să fiu scriitoare.
Ce grozav ar fi! Aş putea descrie prin cuvinte Cosmosul, şi luna, şi stelele, şi
soarele, şi oamenii, şi chiar viaţa însăşi. (spune entuziasmată)
Aş putea desena prin cuvinte.Să mă exprim şi să transmit totul diferit.
Dar sunt inaptă să scriu. O persoană care nu poate să ţină un stilou în mână,
nu poate să ţină nici inimile oamenilor în palmă.
Doamne! Sunt atât de inaptă să scriu şi nu înţeleg de ce.
Ce? Nu mă crezi? Atunci priveşte! ( întoarce caietul spre public)
Vezi? Spune, vezi sau nu?
Da? Ce vezi? NIMIC! ( spune ridicând tonul vocii, apoi se ridică în
picioare)
Nu vezi decât o foaie albă, goală, deoarece totul e aici, în mine.Am fost
descrisă de alţii cu cele mai sumbre cuvinte, sentimente.
Sunt doar o poveste prost scrisă.
Dar..dacă aş avea un alt scriitor?
Se îndreaptă spre cineva din public şi îi întinde caietul şi stiloul.
Vrei tu să fii scriitorul meu? (spune cu glas blând) Uite că eu nu vreau. (
spune răzvrătită) De ce să te las să mă scrii? Să mă distrugi mai tare?
Şi tu o să mă descrii urât. Şi tu, şi tu. (spune arătând spre mai multe
persoane din public)
Eu nu vă las! Nu mă poţi face fericită, nici tristă. Sau poate poţi (spune
gânditoare)
Până la urmă tu eşti scriitorul, dar să ştii..oricât ai încerca să îmi atribui o stare
eu tot goală pe dinăuntru o să fiu.
-*Ia scrie acolo: ” Nu o să te scriu!” (spune silabisit)
Şi dacă o să doreşti, totuşi, să mă scrii, fă-o! Distruge-mă, nu mai am nimic de
pierdut..
Dar în mintea mea..mintea mea. În mintea mea i-am condamnat pe toţi. Pe
mama am izolat-o, pe tata l-am făcut uitat, pe fratele l-am trimis departe.
Şi tot aşa, şi tot aşa..
Pe fiecare i-am făcut aşa cum am vrut eu. Fantome, îngeri, duhuri malefice.
Poate am greşit când i-am descris, dar nu îmi pasă!
Reia acelaş ton vag, scăzut şi dezamăgit de la începutul monologului
Ce? La ce te uiţi aşa? N-ai mai văzut scriitori?
Nu? Păi..nici eu.
Îşi ia caietul şi stiloul, le aruncă pe jos, apoi se aşează şi ea.
Iar tu, cel care tu uiţi atât de ciudat la mine, vei vedea că scrierile mele o să-ţi
fie cele mai înfioarătoare coşmaruri.
Doar puţin. Încă puţin şi.. ( ia caietul şi stiloul) ..o să scriu (începe să scrie)