ACASA LA TATA

(CONT'D)
(CONT'D)
(CONT'D)
(CONT'D)
(CONT'D)
(CONT'D)
(CONT'D)
(CONT'D)
(CONT'D)
PERSONAJELE

Robert, 32 de ani
Petrica, 33 de ani
Paula, 32 de ani
Tatal lui Robert, 62 de ani
Iuliana, 55 de ani
Mia, 29 de ani
Profesorul Plesnea, 59 de ani
Socrul lui Petre, niste navetisti.
Intr-un sat de langa Bucuresti.
Scena 1.
Casa parinteasca Robert.
Tatal lui Robert asezat la masa din curte, bea vin. Pe masa e
un bidon de plastic plin, un pic mai mult de jumatate, cu vin.
Intra Robert, are o geanta de voiaj pe umar. Cei doi se privesc
cateva clipe.
ROBERT:
Buna dimineata.
TATAL:
Buna dimineata, mai, baiatule. Cand
ai venit?
ROBERT:
Acum.
TATAL:
Ce-ai patit, asa, cu noaptea in cap?
ROBERT:
Am venit sa te vad.
TATAL:
Bine ai venit, atunci.
ROBERT:
Bine te-am gasit.
Cateva clipe se asterne tacerea. Timp in care Robert priveste
de jur imprejur iar Tatal termina de baut vinul din pahar.
ROBERT: (CONT'D)
Ce e?
TATAL:
Ma uit si eu la tine.
Cum stai, asa, proptit, parca esti o
poza in rama. Ce faci, mai baiatule,
ce-i cu tine?
ROBERT:
Nimic, ce sa fie?
TATAL:
Ce-ai in geanta aia?
 ROBERT:
Droguri.
TATAL:
Am crezut ca mi-ai adus si mie ceva
bun.
Tatal desface dopul sticlei de vin, trage mai aproape de el un
pahar gol aflat pe masa .
ROBERT:
Ce faci?
TATAL:
Iti pun un pahar cu vin.
ROBERT:
Nu, lasa.
Tatal ii pune un pahar cu vin.
ROBERT: (CONT'D)
Tu n-auzi ca nu vreau?
TATAL:
Ca sa dam cioc, ma. Hai, noroc, bine
ai venit sanatos.
ROBERT:
(ciocneste paharul si il
lasa pe masa fara sa bea)
Noroc.
TATAL:
Si-n geanta aia, ce zici ca ai?
ROBERT:
Da' ce-ai cu geanta asta?
TATAL:
Intreb si eu, sunt curios. N-ai mai
venit niciodata cu o geanta asa mare.
ROBERT:
Dolari am, tata. Multi dolari. Dolari
si euro. Nu vrei sa-ti dau si tie?
TATAL:
Cu care pleci, cu ala de 1?
ROBERT:
Nu.
TATAL:
L-au scos p-ala de 3, nu mai ai decat
la 5 si la 9 seara.
Robert incuviinteaza din cap.
 TATAL: (CONT'D)
Pleci azi?
ROBERT:
Nu cred.
TATAL:
D-aia ziceam, ca poate mai stam si noi
de vorba... da' daca zici ca nu te
grabesti... avem timp. Ca cine stie
cand te mai vad.
ROBERT:
I-hi.
Dupa cateva momente de liniste.
TATAL:
Da' cand pleci, mai exact?
ROBERT:
Am venit acasa si-atat. Plec maine,
poimaine, la anu'... In sensul ca nu
pot sa-ti dau un raspuns acum, pentru
ca nici eu nu stiu.
TATAL:
S-a intamplat ceva?
ROBERT:
Nu.
TATAL:
Nu?
ROBERT:
Da' de ce te intereseaza?
TATAL:
Sunt tac-tu.
ROBERT:
S-au intamplat multe de cand nu ne-am
vazut.
Suna telefonul mobil al lui Robert. Robert nu raspunde.
TATAL:
Iti suna tefonu'.
ROBERT:
Stiu.
TATAL:
Rodica aia a ta, ce mai face?
 ROBERT:
Face bine. Roxana aia a mea face bine.
TATAL:
Ea n-a venit?
ROBERT:
O vezi?
TATAL:
Esti cam tras la fata, cam palid.
ROBERT:
N-am dormit prea bine azi-noapte.
TATAL:
Ea stie ca esti aici? Roxana.
Robert nu raspunde.
TATAL: (CONT'D)
Ceva, ceva te-a manat pe tine-ncoace,
ma gandesc...nu doar doru'.
ROBERT:
Stai linistit, tata, nu s-a intamplat
nimic.
TATAL:
Asa zic si eu, nu-i nimic. N-ai venit
acasa de 10-11 ani de cand ai plecat,
decat de trei ori, hai de patru. Si mai
mult de doua ore n-ai stat niciodata.
Numa' cand a murit maica-ta, ai dormit
si tu o noapte aici.
ROBERT:
Ce vrei, ma, tata de la mine de fapt?
TATAL:
Sa-mi spui si mie.
ROBERT:
Ce?
TATAL:
Sa-mi spui ce-ar trebui sa stiu si eu,
ca-s tac-tu.
ROBERT:
N-am omorat pe nimeni, nu ma urmareste
politia.
TATAL:
Ca sa omori pe cineva, iti trebuie
curaj, ma. Si zici ca Roxana nu stie
ca esti aici?
 ROBERT:
Iti dai seama ca daca aveam alta
varianta, nu veneam acasa.
TATAL:
Inseamna ca e rau de tot.
IULIANA (V.O.)
(pisicit)
Cafeluuuta...
TATAL:
Vine, vine.
IULIANA: (V.O.)
Iepurila! Unde esti? Cine imi face si
mie o cafea?
ROBERT:
Tot cu...?
TATAL:
Tot.

Intra Iuliana. E imbracata cu un tricou lung, pana deasupra

genunchilor. Abia trezita din somn.
IULIANA:
Ahhh... ma scuzati. Buna dimineata,
Robert.
ROBERT:
Buna dimineata, buna dimineata.
IULIANA:
Ce surpriza.
Iuliana il pupa pe amandoi obrajii pe Robert.
IULIANA: (CONT'D)
(tatalui)
De ce nu m-ai anuntat ca vine? Ma duc
sa...iau ceva pe mine. Vin imediat.
(lui Robert) Ce ma bucur ca te vad!
Iuliana iese.
TATAL:
Ce e?
ROBERT:
Nimic.
Cei doi tac pentru cateva clipe.
TATAL:
E o femeie...de caracter, sa stii.
Robert incuviinteaza din cap.
TATAL: (CONT'D)
Tu n-o cunosti asa cum o cunosc eu...
Robert il priveste pe Tatal fara sa spuna nimic.
TATAL: (CONT'D)
Divortata...n-are copii...
ROBERT:
Mi-ai mai zis. Mi-ai mai zis tu,
parca, la un moment dat.
TATAL:
Asa. A lucrat in comert. Cu actele, cu
banii...E responsabilitate mare,
nu-i usor. Ce era sa fac? I? Zi si tu?
ROBERT:
Faci foarte bine, tata.
TATAL:
Cum adica?
ROBERT:
Ce cum adica?
TATAL:
Adica ce vrei sa zici?
ROBERT:
Nimic. Ziceam ca faci foarte bine
si-atat. Bravo, chiar.
TATAL:
Mai, Roberte, la varsta noastra nu mai
e chiar asa cum crezi tu.
ROBERT:
Cum cred eu ca e la varsta voastra?
TATAL:
N-o pui pe drumuri de pomana, sa vina
de la Bucuresti, ca nu mai suntem
tineri. Daca e potrivire, altceva
conteaza mai putin. Nu mi-a fost usor
nici mie s-o conving ca ea a trait la
oras...E diferenta pana si de aer.
D-aia am reparat si sobele alea, sa
fie iarna cald. M-am ocupat, cu
intentii bune, nu sunt un
terchea-berchea, sa-'ncurc
oamenii...
ROBERT:
Ai reparat sobele?!
 TATAL:
Toate. Ce m-am mai chinuit cu ele.
Intra Iuliana. S-a "aranjat" putin.
IULIANA:
Tu vii de pe drum, nu? Ma duc sa tai
niste mezel...
ROBERT:
Nu prea mi-e foame.
IULIANA
Un pic, acolo. Cafea? Hai ca ma duc sa
fac si cate o cafea. De ce il tii in
picioare? (lui Robert) Stai jos, stai
jos. Imediat vin si eu, sa mai
povestim. (Tatalui) Ce te uiti asa la
mine? Inchide gura ca intra musca.
Iuliana iese.
TATAL:
Stofa de calitate. Ai vazut-o ce
frumos miroase? Cinci sticlute cu
parfumuri diferite are. Aia alba,
barem, cand isi da cu ea, te face sa
plangi. Uite asa lasa o dara pe unde
trece, de infloreste gradina in urma
ei...Cate o cutie cu crema pentru
orice. Crema pentru de dat pe fata, pe
maini, pe picioare...de dimineata
pana seara, se unge. Si-o piele
fina...Ii place sa se ocupe de ea, o
intereseaza cum arata, stii. Se culca
se piaptana, se scoala se piaptana.
Alta educatie, ce sa mai vorbim.
ROBERT:
Da' se arde bine?
TATAL:
Ce-ai zis, ma?
ROBERT:
Se arde bine-n bulan, te intreb?
TATAL:
Mai, tata, asa vorbesti tu cu mine?
Tie nu ti-e rusine?
ROBERT:
Da' tu? Tu cum vorbesti? Tu auzi ce-mi
spui? Despre ce vorbim, ce discutie e
asta?
TATAL:
Daca ma iei asa...de-a rasucitelea
...
ROBERT:
Si mama?
TATAL:
Maica-ta...au trecut patru ani.
Mortii cu mortii, vii cu vii, acuma
Doamne iarta-ma, ce putem sa facem?
ROBERT:
Acum nu mai putem sa facem nimic, ai
dreptate.
TATAL:
Mai, Roberte...mai, baiatule...ia
uita-te tu la mine...nu poti sa te pui
cu boala.
ROBERT:
Hai sa nu mai vorbim despre asta.
TATAL:
Ce-a fost...s-a dus si nu se mai
intoarce. Mie crezi ca-mi pare bine?
Ma vezi ca topai prin curte?
ROBERT:
Hai, ma, tata.
TATAL:
Si Iuliana ce vina are ea?
ROBERT:
Vezi sa nu-i beau sticlutele-alea cu
parfum.
TATAL:
(zambind)
Trebuie sa te mai lase si ea.
ROBERT:
Si dupa ce-i beau parfumul, nu se stie
ce iese...
TATAL:
Adica ce?
ROBERT:
Adica nimic. Minunatu' Orinoco.
TATAL:
Minunatu Orinoco?
ROBERT:
Ai grija ce faci p-aici.
 TATAL:
Cum vorbesti tu cu mine, ma? Ma
ameninti? Tu pe mine?
ROBERT:
(calm)
Nu te amenint, te avertizez.
TATAL:
Ca ce? Ma avertizezi ca ce? Raspunde!
ROBERT:
Incepe sa ma doara capu'.
TATAL:
Si?
ROBERT:
Mama a murit acum 3 ani, nu 4. Da? 3
ani si...11 zile. Astazi. Si parca
ieri...Voinicule.
TATAL:
Si ce, ma? Ce vina am eu? Trebuia sa
mor si eu cu ea o data?
ROBERT:
Hai, ca se abereaza.
TATAL:
Te deranjeaza ca m-ai gasit viu? Zii
ma, te deranjeaza ca traiesc?
ROBERT:
Aoleu...Mie mi s-a facut somn, ma duc
sa ma culc un pic. Si mai lasa vinu-ala
ca nu-i apa.
TATAL:
Nu sunt beat.
ROBERT:
Nu esti.
TATAL:
Stai, ma, sa schimbi si tu o vorba cu
femeia asta. Iti pune masa c-ai venit,
nu vezi?
ROBERT:
Despre ce?
TATAL:
Om gasi noi un subiect, ca suntem
oameni, nu animale. Tine la tine, ma,
te apreciaza.
ROBERT:
 Ma duc sa ma culc.
TATAL:
Unde?
ROBERT:
La mine in camera.
TATAL:
Camera ta...vezi ca e in casa la mine.
Ai tu grija, mai bine, daca e s-o luam
asa.
Intra Iuliana. Are un platou in mana.
IULIANA:
(lui Robert)
Tie nu ti-am pus zahar pentru ca n-am
stiut cum o bei.
ROBERT:
Amara.
IULIANA:
Si eu o beau la fel. Am taiat si
doua-trei feliute de salam si niste
branza.
ROBERT:
Nu mi-e foame, ti-am zis.
IULIANA:
Hai sa ciugulim, putin. Te rog frumos.
Uite ai si doua clatite. Sunt reci, ca
sunt de la frigider. Cu dulceata de
cirese.
Robert se aseaza la masa.
IULIANA: (CONT'D)
Tu ai terminat pan' la urma cartea
aia? Tatal tau tot spune ca scrii la
o carte.
ROBERT:
Am terminat-o.
IULIANA:
I-auzi. Si?
ROBERT:
Ce?
IULIANA:
Unde e, ce-ai facut cu ea?
ROBERT:
Am publicat-o, nu?
 TATAL:
Si?
ROBERT:
Deocamdata nimic. N-am talent la
scris, tata. Dar tu stiai deja asta.
IULIANA
Esti inca tanar. Ai tot timpul din
lume.
TATAL:
Da, uite incep sa-i dea mustetile...
IULIANA:
Sunt atatia scriitori care si-au
gasit mai greu...drumul. Cati nu au
scris carti proaste pana au reusit sa
scrie una buna.
TATAL:
Or mai fi si unii care nu au mai apucat
sa o scrie pe-aia buna.
ROBERT:
Dar cartea mea nu e proasta.
IULIANA:
Vreau sa zic. Inceputul e intotdeauna
greu, indiferent de domeniu. Cu atat
mai mult in arta scrisului.
TATAL:
El a inceput mai de mult. Nu vezi
catamai galiganu' e? Stii cum iti taie
o caruta de lemne? In zece minute.
IULIANA:
Eu la altceva ma refeream.
ROBERT:
La ce anume?
IULIANA:
Sa nu dezarmezi. Sa nu renunti prea
devreme...si in acelasi timp sa fie
prea tarziu sa te mai apuci de
altceva. Nu stiu daca m-am facut bine
inteleasa...Eu nu ma pricep.
ROBERT:
Mie imi place si sa scriu si ce scriu.
Celorlalti nu le prea place sa
citeasca ce scriu eu, asta ar fi
problema.
TATAL:
 Asa, si mie imi place sa beau vin dar
nu le place la toti sa ma vada band.
Eu zic ca daca te apuci sa faci o
treaba, cel mai bine ar fi s-o
nimeresti din prima.
IULIANA:
Se mai intampla si sa nu-ti iasa.
TATAL:
Cum ar fi sa nu nimeresti primul
copil? Tu vrei sa faci ceva si iese
altceva. Nu te mai apuci sa-l faci si
pe-al doilea, te lasi pagubas.
IULIANA:
Eu la altceva ma refeream.
TATAL:
Si eu.
IULIANA:
Nu ai dreptate. Cand creezi,
lucrurile stau altfel. Multi
scriitori au dat gres pana au ajuns
mari. Si asta nu inseamna ca nu sunt
scriitori mari astazi. Scuzati-ma,
vorbesc numai eu.
ROBERT:
Continuati, vad ca v-a prins
subiectul.
IULIANA:
Te deranjeaza. Imi pare rau, mai bine
tac.
ROBERT:
Nu, dimpotriva. Imi face bine sa
ascult parerile unor oameni avizati,
ca voi doi. Nu te intalnesti in
fiecare zi cu o ocazie ca asta. Si eu
aveam mare nevoie de parerile altora.
Mai ales acum. Ati nimerit foarte bine
momentul.
TATAL:
Sarea?
IULIANA:
Uite-o aici.
Cateva clipe cei trei mananca in tacere.
TATAL:
Si pana au reusit sa scrie cartea aia
mare, scriitorii astia de care
vorbesti, ce-au mancat?
 IULIANA:
S-au hranit cu speranta. Hrana
spirituala. Si mie mi-a placut sa
pictez cand eram mica. Nu rade,
desenam foarte bine, dar erau alte
timpuri atunci. N-am mai exersat
si...
TATAL:
Te-ai facut contabila, ca sa poti sa
mananci cartofi prajiti. Hrana
spirituala e buna ca desert asa,
poate, dar inainte tre' sa mananci
totusi ceva. Sa inteleg fiule, ca esti
lefter?
IULIANA:
Te-am vazut intr-un ziar, nu mai stiu
ce ziar, ca taica-tu nu cumpara
ziare...
TATAL:
Prostii... Si niste prosti aia care le
cumpara...
ROBERT:
De la lansarea cartii.
IULIANA
A, da?
TATAL:
Dar erai cam mic in poza.
Adica erati mai multi, nu era o poza
doar cu tine. Pe prima pagina, vreau
sa spun.
ROBERT:
Da' tu de cate ori ai aparut in ziar,
tata?
TATAL:
Eu n-am avut nevoie, ma, mie nu mi-a
trebuit.
ROBERT:
Eu sunt altfel.

Cateva secunde de tacere.

IULIANA:
Si ce anume scrii? Despre ce e vorba,
as vrea si eu sa citesc...
ROBERT:
Poezii.
IULIANA:
A, ce frumos. Poezii despre ce?
ROBERT:
Poezii despre...orice.
TATAL:
Poezia e si nu e, daca ma intrebi pe
mine...Mihail Eminescu a fost un poet
foarte mare, nu?
ROBERT:
Opreste-te, tata.
IULIANA:
Categoric. Cel mai mare. Din cate stiu
eu.
TATAL:
Iertati-ma ca ma bag. Mihail Eminescu
cu Ion Creanga si cu Sadoveanu....
Delavrancea... toti acolo, ma rog...
Voi ii stiti mai bine. Uite eu traiesc
foarte bine si fara sa fii citit
vreodata o poezie de-a lor.
ROBERT:
Sau de-a mea.
TATAL:
Nu duc lipsa, tata. Nu e ca painea,
intelegi? Nu e ceva sa nu poti sa iesi
iarna din casa ca-ti ingheata
picioarele fara ea, ca pantofii.
ROBERT:
Nu era mai bine daca ma faceam eu
tractorist?
TATAL:
Eu ce sa-ti mai zic. Faci cum te taie
capu'. Eu asa am inteles pana acum si
am si eu niste ani. Te intinzi cat te
tine plapuma. Si daca ai piciorele
lungi le tragi inapoi. Ca te aplauda
doi-trei oameni... vezi sa nu te
imbeti cu apa rece.
ROBERT:
Imi dai niste sfaturi sau ce faci tu
aici, ca nu-mi dau seama?
TATAL:
Si ce-o sa faci de-acum incolo? Ca
pana acum ai avut treaba sa scri la
cartea asta?
ROBERT:
 Uite, fumez o tigara si ma duc sa ma
culc.
TATAL:
Si maine?
ROBERT:
La fel.
TATAL:
Vezi sa nu ti se termine tigarile.
ROBERT:
(ii arata pachetul gol)
Ultima.
IULIANA:
De ce vorbesti asa cu el?
TATAL:
Ce i-am zis? Adevarul. Adevarul
doare.
IULIANA
Stii ce cred eu despre adevar?
Cateodata e mai bine sa nu-l stim.
TATAL:
Uita-te la el. Il aburesc unii si
altii ca nu stiu ce mari realizari a
facut el pe-acolo si cand colo...eu il
vad imbracat cu aceleasi haine de ani
de zile. De cate ori ii spun se supara
si nu mai vine cate doi trei ani. Si
cand vine, e la fel. Acum s-a mai
certat si cu fata aia de sta la ea. De
ce crezi ca a venit cu geantoiu' ala
dupa el? Acolo are tot ce-a agonisit
pana acum. Vai de steaua noastra.

Suna telefonul mobil al lui Robert. Robert nu raspunde.

TATAL: (CONT'D)
Da' raspunde, ma, o data sau
inchide-l, fa-i ceva!
ROBERT:
Nu vreau.
TATAL:
Cine te tot suna?
ROBERT:
E foarte greu sa-ti dai seama. Rodica.
TATAL:
Si de ce nu-i raspunzi?
 ROBERT:
D-aia!
Robert scoate din geanta o carte. I-o intinde Iulianei.
ROBERT: (CONT'D)
Poftim. Eu sunt la sfarsit. Ma duc sa
ma culc.
Robert iese.
TATAL:
Asa-mi face mereu. Se uita la mine
intr-un fel de ma face sa ma simt
vinovat. Parca tot ar avea ceva sa-mi
reproseze si amana. Da zi-mi mai
baiete ce-ai de zis sa ne lamurim o
data si dupa aia gata, stim cum stam,
pe un s-o luam. De mic e asa, se
incordeaza si se uita urat. Da' si
cand deschide gura mai bine ar tacea.
Cat a fost nevasta-mea bolnava,
inainte sa moara...maica-sa...l-am
sunat sa-l chem incoace...de o suta de
ori si nu mi-a raspuns. L-am nimerit
pana la urma...a venit, a plans de
cand a intrat pe poarta pana a iesit
si dus a fost. Nici eu nu m-am
innebunit cu dragostea dupa tata, ca
ma batea, da' nici chiar asa. Eu nici
un fir de par nu i-am atins, o data sa
zici...Nu. A iubit-o mult pe
maica-sa. Era maica-sa. Si eu am
iubit-o, ca am trait cu ea atatia ani
doar. Si ea...a chemat-o Dumnezeu la
el...asa a vrut...ce era sa fac, sa ma
bat cu Dumnezeu? Pe unii necazul ii
strange. Pe fii-miu l-a luat de-o mana
si l-a aruncat peste cinci dealuri.
Pana la zece ani m-a batut la cap ca
se face sofer. Dupa aia, ani de zile,
fotbalist. Aviator, postas, doctor,
inginer...si pe la douazeci de ani am
pierdut firul. Un nataflet si un
ametit. Acum cica e scriitor. Nu stiu
eu ce scrie el? Niste alea, ca una doua
te injura. Pai eu, ca nu ma pricep
si...ce sa-mi placa la tine daca tu
ma-njuri de la inceput pana la
sfarsit? Mai bine ma scuipi direct. O
fi ceva modern si nu inteleg eu da' eu
nu cred ca poeziile astea sunt facute
ca sa te mascareasca si atat. Viata e
un rahat, noi suntem un rahat, totu'
e, pana la urma, un rahat. Cam despre
asta e vorba. Pana la urma asa e, are
el dreptate da' nu poti sa iti faci o
meserie din asta. Stam mai bine o data
de vorba ca oamenii, il lamuresc eu,
 ii spun eu tot uratul si mizeria din
lume si dupa aia gata, sa termine cu
prostiile astea. Mi-e sa nu se
intoarca acasa cu coada intre
picioare, aia mi-e mie...E fii-miu.
IULIANA:
(il imbratiseaza)
Lasa.

Scena 2.

In fata unui magazin( butic). Petrica si altii trei navetisti.

Intra Robert.
Petrica:
Pai, bine, ma, esti acasa si nu dai tu
un semn! Ia uite-l pa Robi al nostru!
Ce faci, ma?
ROBERT:
(se bucura ca-l vede)
Bine...am iesit sa cumpar un pachet de
tigari. Tu ce mai faci, mai, Petrica?
PETRICA:
Ce sa fac, uite ma chinui sa beau o
bere cu prostii astia.
Robert da mana cu toti cei din grupul lui Petrica; cu Petrica
se imbratiseaza si se pupa.
ROBERT:
(catre ceilalti)
Salut, salut.
PETRICA:
Ce faci, ma, cand ai venit?
ROBERT:
Azi dimineata.
PETRICA:
Sa mor eu de cand nu te-am mai vazut
am facut doi copii.
Toti cei de fata rad.
ROBERT:
Vorbesti serios?
PETRICA:
Daca imi place dragostea. Costa.
 ROBERT:
Ce mai faci, mai, baiatule?
PETRICA:
Ce sa fac, ma? Naveta.
Bem o bere amandoi?
ROBERT:
Cum sa nu.
PETRICA:
Uita-te la mine. Te leg de gard sa mor
io. Deci nu te misti de-aici, pana nu
bei o bere cu mine.
ROBERT:
Beau, ma, de ce sa nu beau?
PETRICA:
Am citit de tine in ziar, esti nebun.
Acu' nu mai stiu cat timp. La servici,
avea bulangiu' ala da mesteru'
Adevarul, parca. Cu poza, cu tot
dichisu', ca un meserias. M-am
bucurat. Ai scris o carte, ma, c-asa
zicea acolo?
ROBERT:
Am scris.
PETRICA:
Si nu te-a durut capu'?
Cei de fata rad, inclusiv Robert.
ROBERT:
Una subtire.
PETRICA:
Mai revista asa?
ROBERT:
I-hi.
UNUL DIN GRUP:
Hai, ca io am plecat, Salut Petrica.
PETRICA:
Gata, ma?
UNUL DIN GRUP:
Ma duc sa mananc, ma, ca mi-e foame.
PETRICA:
Si mie mi-e foame, ma, da' rezist!
(nu-l convinge sa ramana,
nici nu mai insista)
Hai, sa traiesti.
 ALTUL DIN GRUP:
Salut Petrica.
PETRICA:
Si tu pleci, ma?
ALTUL DIN GRUP:
Mi-am luat ceaiu' de seara.
UN AL TREILEA:
Si io.
PETRICA:
Hai, mars acasa, atunci. Salut,
salut. Sa nu va mai vad pana maine
dimineata.
Cei trei pleaca. Raman Robert si Petrica.
PETRICA: (CONT'D)
(dupa ce-l priveste cateva
clipe pe Robert)
Da, ma, Robi, ma...
ROBERT:
De ce razi?
PETRICA:
Mi-am adus aminte de aia a lu'
Melinte, ma, cu posta. Cum ai sarit tu
gardu, cand a iesit ta-su...Ce coioti
eram. Da' si ei ii placea...s-a
maritat acuma, dac-o vezi, nici
usturoi n-a mancat nici gura nu-i
miroase, si ea, cand colo, s-a basit
in biserica.
ROBERT:
Taci, ma din gura, ca ne-aude lumea.
PETRICA:
Da-o, ma, c-o bat si pe ea si pe
papagalu' ala de barba'-su. Si pe
maimutoiu' ala de ta-su. Ce te strambi
asa, ca numai pasarici aveai in cap!
ROBERT:
Si mai am.
PETRICA:
Nu ti-a mai pierit chefu' de cand cu
scrisu' asta? Cu atatea idei in cap
uiti sa dai la buci.
ROBERT:
Nu exista.
PETRICA:
 Cre' ca ce-ai mai zburatacit si tu la
scriitoarele alea p-acolo...
ROBERT:
Hai ca intru sa-mi iau si eu un pachet
de tigari. Ce bei?
PETRICA:
Nu ti-am zis, ma? Ce vrei tu.
ROBERT:
Bere?
PETRICA:
M-am mai murdarit cu una pan-acum.
ROBERT:
Un vin?
Petrica stramba din nas.

ROBERT: (CONT'D)
Pai, zi.
PETRICA:
Nu conteaza, ma, poa' sa fie orice
numai vodca sa fie.

Scena 3.
Interior magazin. In spatele unei tejghele, sta Paula (30).
ROBERT:
Kent 8?
PAULA:
Robi?
ROBERT:
Paula?
PAULA:
Robi??
ROBERT:
Paula?? Ce faci, ma?
PAULA:
(emotionata)
Bine, tu, ce faci?
ROBERT:
Uite am intrat sa-mi iau niste tigari.
Frumos. E magazinul tau?
 PAULA:
Lucrez aici.
Se studiaza unul pe altul fara sa-si spuna nimic cateva secunde.
ROBERT:
Ce te-ai schimbat... Nu te-am
recunoscut...
PAULA:
Sunt mai...altfel.
ROBERT:
Nu asta am vrut sa spun...ai mai
crescut.
PAULA:
Ei bravo. Si tu.
Isi zambesc.
PAULA: (CONT'D)
Kent 8 ai zis?
ROBERT:
Da, da. Te-ai maritat, ai copii?
PAULA:
(ii intinde pachetul de
tigari)
Nu inca. Dar am refuzat niste oferte
destul de bune. 55 de mii. Vechi. Tu?
ROBERT:
Nici eu. Auzi, ce bea Petrica?
PETRICA:
N-a plecat inca? Orice bea.
ROBERT:
Da-mi o sticla de vodca. Cea mai
scumpa.
PAULA:
Imperial. Altceva nu se vinde aici.
ROBERT:
Imperial sa fie.

Scena 4.
In fata magazinului. Robert se propie cu sticla de vodca.
PETRICA:
Foarte urat din partea ta.
ROBERT:
De ce, ma?
PETRICA:
Ma obligi sa stau sa bem.
ROBERT:
Am luat bine?
PETRICA:
N-am stiut eu pe cin' sa trimit?
(desface sticla si bea o gura)
Ai vazut-o pe proasta aia de Paula?
ROBERT:
I-hi.
PETRICA:
Jale mare. Vai de Dumnezeii' ei.
ROBERT:
Hai, ma.
PETRICA:
S-a tinut cu unu' vreo sase luni un an
la ceva vreme dupa ce-ai plecat tu. A
facut-o ala, cum a vrut el. Bataie,
papat banii, tot tacamu'. Tambalau
mare, ma, nu asa. Nu mai scapa de el.
Cu procese cu ma-sa-n cur, c-a facut-o
din vorbe. Norocu' ei ca s-au dus aia
batrani de inima rea si s-a mutat ea
acolo. Nu-i facuse ta-su casa, cu tot
dichisu'? Aici, langa gara. I-a halit
barba-su tot. Paduche a lasat-o. Ce-a
fost in capu' ei, dracu' stie. Acuma,
e ca mitraliera, dintr-una intr-alta.
ROBERT:
Ei, na.
PETRICA:
Ma rog, vorbeste lumea ca n-am
urmarit-o eu sa vad ce face.
ROBERT:
(intre timp sticla a ajuns
la el in mana, bea o gura)
Ce s-a schimbat...
PETRICA:
Nu-ti mai place de ea...ce-a mai plans
dupa tine...Pai, da. Normal ca s-a
schimbat, ai fi vrut sa ramana ca
atunci cand o calareai tu?
 ROBERT:
Pe Paula? Eu? Niciodata.
PETRICA:
I-hi. Numa' varfu' putin si dupa aia
s-a spart gheata si te-ai dus la
vale...
Cei doi rad.
ROBERT:
Ba, tu esti prost? Daca-ti spun ca nu,
nu. Ce dracu'. N-a vrut. Ne-am plimbat
si noi asa de mana.
PETRICA:
In curu' gol...
ROBERT:
Am iubit-o, ma, prostule.
PETRICA:
N-a vrut sa te lase, este?
ROBERT:
Nu, eu n-am vrut...nu mai stiu exact.
Ea vroia sa se marite cu mine si mie
numai la asta nu-mi statea capu', iti
dai seama...A fost, demult.
PETRICA:
Si zi, ma, Robica, tu ce-ai mai facut?
Care mai e viata ta? Esti venit cu
vreo remorca sau esti singurete?
ROBERT:
Numai eu.
PETRICA:
Nu te-ai insurat?
ROBERT:
Nu.
PETRICA:
Uite asa ai trecut pe langa o palma.
Daca auzeam ca te-ai insurat si nu
m-ai chemat la nunta, muscam din tine
ca din salam. Ai venit, asa, sa-l vezi
pe-ala batranu'?
ROBERT:
I-hi.
PETRICA:
De ce, nu puteai sa-i dai un telefon?
( rade) Ba, ce bine-mi pare ca te vad.
 ROBERT:
Si mie, ma, prostule.
PETRICA:
Cand cu necazu' cu maica-ta... am vrut
sa vin la inmormantare da' am avut o
lucrare, nu mai tin minte...
ROBERT:
Lasa, ma. A trecut.
PETRICA:
Da' ea n-a fost bolnava inainte, nu-i
asa? A cazut asa, o data si?...sau cum
a fost?
Robert nu raspunde, nu vrea sa vorbeasca despre asta.
PETRICA: (CONT'D)
Da. Dumnezeu s-o ierte.
ROBERT:
Tu? Cu ce te mai lauzi?
PETRICA:
Eu cu ce sa ma laud, ma? Cum ma stii.
Zi tu. Ai mai scris pe la ziare? C-asa
ziceai ultima oara cand ne-am vazut,
pana sa moara maica-ta, ca scrii pe la
ziare, mare smecher. La ce ziare
scrii?
ROBERT:
La mai multe.
PETRICA:
(luandu-l de gat)
Scriitorule, manca-ti-as pixu' tau,
ca esti celebru acuma. Ce masina ai,
ma?
ROBERT:
N-am masina.
PETRICA:
Hai, ma, zi.
ROBERT:
Tu n-auzi, ma, ca n-am masina?
PETRICA:
Hai, ma, lasa-ma cu glumele tale, ca
te bat. Era cat pe ce sa-mi iau eu un
cacat de Opel din 2000 si n-ai tu?
Mertan, este?
ROBERT:
Nu.
 PETRICA:
Audi?
ROBERT:
I-hi.
PETRICA:
Asa, imbuibatule.
D-asta ultimu'?
ROBERT:
Model mai vechi. De anu' trecut.
Intra Paula
PAULA:
Mai vrea cineva ceva, ca inchid?
PETRICA:
Da' unde te grabesti, asa, Paula?
Plang copiii acasa?
PAULA:
Poate tie. Nu ma grabesc nicaieri, da'
programu' e pan' la 10 si tre'
sa-nchid.
PETRICA:
Pai, mai vrem si noi o sticla d-asta.
(lui Robert)
Este, ma? Mai luam una?
ROBERT:
Mai luam, de ce nu?
PETRICA:
Asa.
PAULA:
Si altceva?
ROBERT:
Atat.
PETRICA:
Pe tine, s-o bei cu noi.
PAULA:
Eu nu beau vodca.
ROBERT:
Da' tu ce bei?
PETRICA:
Bere. Trece-ma pe caiet acolo si c-o
bere, de la mine pentru tine. Fac
cinste ca nu ma vad in fiecare zi cu
 Hagi asta al nostru de apare prin
ziare.
ROBERT:
Nu, nu, eu platesc.
PETRICA:
Si mai bine.
PAULA:
Berea nu trebuie s-o platiti.
PETRICA:
Hai, ma, nu stai si tu putin cu noi?
Uite, e si Robi. Cand il mai vedem noi
pe Robi?! Cine stie cand mai vine
prostu' asta p-aici.
PAULA:
Stau. Dar berea pot sa mi-o platesc
singura, asta vream sa zic.
Paula iese.
ROBERT:
Fata civilizata, ma, de oras.
PETRICA:
Mie-mi spui? Uite si tu cum e viata,
ma. Ce harfe avea asta in cap? Eu la
ea am vazut prima oara portocale si
banane. Si acuma ma serveste pe mine,
aici la botu' calului. Si eu, daca
vreau, ii dau si-un ciubuc. Si ea-l
ia, mancati-as, ba mai zice si saru'
mana.
ROBERT:
Da, ce sa zic...
PETRICA:
M-ai inteles ce-am vrut sa spun? Ce e
ea azi si ce-ai ajuns tu, de exemplu.
Intra Paula.
PAULA:
Uite vodca.
PETRICA:
Las-o jos.
Paula lasa sticla jos si se aseaza langa ei. Cei trei tac cateva
clipe. Robert duce sticla de vodca din care au baut pana acum
la gura si bea tot ce-a mai ramas in ea. Petrica desface sticla
noua si bea o gura din ea. Robert isi aprinde o tigara.
PAULA:
 (lui Robert)
Si, tu ce-ai mai facut?
PETRICA:
Da' pe mine de ce nu ma intrebi? Uite,
io m-am tuns. Iti place?
PAULA:
Esti de vis.
PETRICA:
Pentru tine m-am tuns.
PAULA:
Sunt si mai multumita.
Intra Profesorul Plesnea.
PETRICA:
Ia uite-l, ma, si pe simpaticu' asta.
Atentie, e abtiguit.
ROBERT:
Buna seara, dom' profesor, ce mai
faceti?
PAULA:
Buna seara.
PROFESORUL PLESNEA:
Buna seara. A, domnul Robert. Buna
seara, dragutule, buna seara, buna
seara...
PETRICA:
Buna seara, dom' profesor.
PROFESORUL:
Buna seara, Petrica. Ce surpriza,
domnul Robert. Ati onorat urbea
noastra cu o prealuminata vizita? Ce
mai faceti, dumneavoastra, copii?
PETRICA:
P-aici, prin natura. Respiram aer
proaspat.
ROBERT:
M-am intalnit cu Petrica si n-am mai
putut sa scap de el.
PROFESORUL:
Siamezii. Nu erati voi doi de
nedespartit?
PETRICA:
Am lipici, dom' profesor, ma stiti
doar. Beti o bere cu noi?
 PROFESORUL:
Ma cam grabesc, dar, nu pot sa va
refuz. A, a inchis la magazin. As fi
vrut si eu sa iau...
PETRICA:
E inchis, dom' profesor da' avem noi
cheia.
PROFESORUL:
A, domnisoara Paula, erati si
dumneavoastra, nu v-am vazut. Ati
inchis deja?
PAULA:
Ce vreti sa luati?
PROFESORUL PLESNEA:
...Niste paine, mai aveti paine?
PAULA:
Cate sa v-duc?
PROFESORUL PLESNEA:
Lasa ca merg si eu cu tine, sa ma mai
uit...poate mai iau cate ceva...
Paula si Profesorul Plesnea ies.
PETRICA:
(incet)
O tarie, o tarie.
ROBERT:
Ce s-a schimbat, ma...
PETRICA:
Imi vine sa-l pleznesc la urechi, de
cate ori il vad. Ce mai sarea la
perciuni.
ROBERT:
Lasa-l, ma, c-a fost om de treaba cu
noi.
PETRICA:
Cu tine, poate. Pe mine m-a taxat pe
unde m-a prins. Petrica, tu esti un
dobitoc, numai asa-mi zicea. Orice se
intampla, eu eram de vina. Nu mai tii
minte cand ai spart geamu' la
cancelarie? Cine a luat bataie? Io, ca
din cauza mea...
ROBERT:
Daca pe mine n-au vrut sa ma creada?
Eu le-am zis.
 PETRICA:
N-au vrut sa te creada...ti-am tinut
eu spatele. Ce mai conta la mine o
bataie in plus. Tu erai miezu',
premiantu'!
Intra Profesorul Plesnea si Paula. Profesorul Plesnea are o
punga de plastic in mana. In celalata mana, are o sticla de bere.
PETRICA: (CONT'D)
Gata, dom' profesor, ati luat painea.
PROFESORUL PLESNEA:
Am luat, am luat.
PETRICA:
(uitandu-se spre punga)
Aveti grija, sa nu se verse.
PROFESORUL PLESNEA:
Petrica, Petrica.
PETRICA:
Ce-am mai facut, dom' profesor?
PROFESORUL PLESNEA:
Ai...un spirit bun de observatie.
Mai beau si eu seara cate un paharel,
de curaj, ca-i noaptea lunga.
PETRICA:
Ca tot omu'!
PROFESORUL:
Hai sa fim sanatosi si cat mai multe
realizari.
Cei de fata ciocnesc.
PROFESORUL PLESNEA: (CONT'D)
(dupa ce il priveste cateva
clipe pe Robert)
Tot asa departe e Bucurestiul?
ROBERT:
Ma uit la dumneavoastra, sunteti
neschimbat, domnu' Plesnea. Tot cu
sapca asta?
PROFESORUL PLESNEA:
La dudui sa le faci complimente
de-astea, nu mie. Si ce-are sapca
mea, nu mai e la moda?
ROBERT:
Dimpotriva, mie imi place.
PROFESORUL PLESNEA:
 Uite ca mi-o dau jos, ca sa nu mai iste
discutii.

Profesorul Plesnea isi da sapca jos.

PETRICA:
Ce mai faceti, domnu' Plesnea?
PROFESORUL PLESNEA:
Numar zilele care au mai ramas pana la
pensie. Pentru ca dupa aia sa pot sa
trag linie si sa incep sa-mi numar
zilele pana am sa mor.
PAULA:
De ce vorbiti asa? Sunteti inca tanar.
PROFESORUL PLESNEA:
Nu ma simt prea bine. Spatele asta
...ma dor toate oasele de la un
timp...am zis ca trebuie sa merg la un
control mai serios, dar tot aman, ca
mi-e frica.
ROBERT:
Probleme cu sanatatea?
PROFESORUL PLESNEA:
Neinteresant. Zi-mi mai bine ce faci
tu? Ca aud numai truncheate, deviate
si fractii, despre tine. Ba ca nu stiu
ce-ai facut, ba ca nu stiu ce-ai mai
dres. Te pun astia la noi si maine
primar daca vrei, esti al mai al al
nostru.
ROBERT:
Exagerati.
PROFESORUL PLESNEA:
Nu e la indemana oricui sa reuseasca
ce-ai reusit tu...
ROBERT:
Ce-am reusit, domn' profesor?
PROFESORUL PLESNEA:
Taci din gura, daca nu vrei sa-ti scad
nota la purtare. Ai reusit multe. Acu'
cateva zile mi te-a aratat Doina
intr-un ziar...
ROBERT:
Reusit, parca e prea mult. Am...sunt
in grafic. Mai e mult...
PROFESORUL PLESNEA:
 Pana departe, stiu. Dar deja se vede
varful dealului la tine.
ROBERT:
Prin ceata.
PROFESORUL PLESNEA:
De la noi din localitate se vede
foarte clar. Esti sus, dragul meu,
sus...mai, Roberte, mai...cum
adormeai tu la mine, la fizica?...
ROBERT:
Eu cu fizica...
PROFESORUL PLESNEA:
Vrei sa-ti spun ceva? Mie mi-a placut.
Foarte tare. Nu numai fizica ci si
matematica. Si ce-am facut? Cu ce m-am
ales, zi-mi tu? Astept sa ies la
pensie, la "Natafletii din
vale"...Stie cineva cum e mai bine?
Cum e mai bine sa faci? Eu unul habar
nu am. Muncesti ca prostu' toata viata
sa ajungi si tu la linia de start si
cand ajungi, ailalti au plecat de
mult. Eu unul ma bucur s-aud ca esti
in grafic. Nu-i asa, mai, Petrica?
Suna telefonul mobil al lui Robert. Robert nu raspunde.
PROFESORUL PLESNEA: (CONT'D)
Si, stai mult pe-acasa?
ROBERT:
S-ar putea sa stau mai mult, da.
PROFESORUL PLESNEA:
Sa treci si tu pe la scoala, sa-ti arat
muzeul. Am facut muzeu de bani vechi.
ROBERT:
A, da? Interesant...
PETRICA:
Pot sa vin si eu? Nu mergi si tu cu
mine, Paula? Uite te invit la muzeu,
nu asa. Facem si noi un act de cultura,
daca m-am exprimat bine. Este, domn'
profesor?
PROFESORUL PLESNEA:
E deschis pentru toata lumea.
Nevasta-mea a insistat mai mult...
Avem si o moneda de la 1700.
 ROBERT:
Ce mai face doamna Doina?
PROFESORUL PLESNEA:
E directoare acum.
ROBERT:
Da?
PROFESORUL PLESNEA:
Au ales-o astia directoare. Am
candidat si eu da' au ales-o pe ea.
PETRICA:
Ghinion.
PROFESORUL PLESNEA:
Eu am candidat mai mult de ochii
lumii, sa fie concurenta pe loc. E mai
bine pentru scoala c-a iesit ea
directoare, o stiti doar...Ea se
pricepe mai bine la organizare. Nu cu
ea mergeati in tabare?
PETRICA:
La Bucsoaia si la Fieni. Un an la
Bucsoaia, un an la Fieni. Stiu Fieniu
ca pe apa.
PROFESORUL PLESNEA:
Ati mai vazut si voi tara asta. Alti
oameni, alte obiceiuri.
Pentru cateva secunde toti tac.
PETRICA:
Ia zi, ma, ai fost p-afara?
PROFESORUL PLESNEA:
O fi tot fost.
ROBERT:
Nu prea.
PETRICA:
Hai, ma, modestule, zi!
ROBERT:
Am mai fost, asa...am fost.
PETRICA:
Si cum e?
ROBERT:
Cum sa fie...frumos.
PETRICA:
Bravo, ma. Asta-mi dau si eu seama. Te
intreb asa, mai special. Ai fost si tu
la Paris, la astea mai asa?
ROBERT:
Cum sa nu.
PETRICA:
Si zi.
ROBERT:
Ce sa zic, ma?
PETRICA:
Ba, da' vrei sa te rog frumos?
Povesteste-ne si noua ca stam ca la
mos Craciun, nu vezi?
ROBERT:
La Paris...am fost de cele mai multe
ori.
PAULA:
La Londra ai fost?
ROBERT:
Da.
PETRICA:
Da' in America ai ajuns?
ROBERT:
I-hi. La San Francisco si in New York.
PROFESORUL:
America e mare, doar nu te duci s-o
vizitezi toata. Ai fost numai asa,
sa-ti faci o parere, este?
PAULA:
Si pe unde ai mai fost?
ROBERT:
Am fost si-n China, in Japonia, in
India, in Mexic...
PETRICA:
Pai a fost cam peste tot, nu-ti dai
seama?
ROBERT:
I-hi.
PETRICA:
Cu avionu'?
ROBERT:
(rade)
Pai.
PAULA:
Si cum e?
ROBERT:
E misto, ma, ce vrei sa zic... n-am
stat pe nicaieri mult...
PETRICA:
Placut, futut. Scuze, dom' profesor.
PROFESORUL PLESNEA:
Nu-mi cere mie scuze, cere-i fetii.
PETRICA:
Scuze, papusa. Ca scriitor? Adica in
interes de serviciu, nu stiu cum sa
zic, sau cu alta treaba?
PROFESORUL PLESNEA:
Ce treaba, dragule? Ca scriitor. In
documentare, poate si ceva congrese,
conferinte, cine stie.
ROBERT:
Ceva de genu'asta, da.
PETRICA:
Ce zici, Paula, ce viata are asta?
PAULA:
E meritul lui. Bravo.
PETRICA:
Te bucuri, nu?
PAULA:
Bineinteles.
PROFESORUL PLESNEA:
Domnilor, domnisoarelor, eu am fost
cuminte si mi-am terminat repede
berea. Trebuie sa ma retrag, pentru ca
ma asteapta sotia si... pentru a evita
alte complicatii, vezi cearta,
discutii, unde ai fost pana la ora
asta, etc. Domnule Robert, sunt
foarte mandru de dumneata, tine-o tot
asa. Imi face o deosebita placere sa
te intalnesc. Asa, vazandu-te, imi
vine sa zic....Bravo, cu tot
respectul. Si poftiti, cand aveti
timp sa vedeti muzeul scolii.
PETRICA:
Venim, venim. (incet) Ne urcam pe cai
si venim.
 PROFESORUL PLESNEA:
Va doresc o seara placuta in
continuare.
ROBERT:
Ce s-a intamplat?
PROFESORUL PLESNEA:
Nu mai stiu...unde mi-am lasat eu
bicicleta?!
ROBERT:
Ati venit fara bicicleta.
PROFESORUL PLESNEA:
Nu exista.
PETRICA:
Dom' profesor, n-ati venit cu
bicicleta.
PAULA:
Poate ati lasat-o in alta parte.
PROFESORUL PLESNEA:
Exclus.
Cateva clipe toti tac.
PROFESORUL PLESNEA: (CONT'D)
Deci asa ziceti voi, c-am venit fara
bicicleta. Mai bine, ca uite, s-a
lasat intunericul si nu-mi merge
farul. E, dinamul defect, copii.
Noapte buna.
PETRICA:
Buonas notes.
Iese Profesorul Plesnea. Cateva clipe, Robert, Petrica si Paula
il urmaresc il urmaresc cu privirea.
PETRICA: (CONT'D)
(lui Robert)
Ma uit la tine si...am trait degeaba,
sa mor io.
ROBERT:
De ce, ma?
PETRICA:
Asa, ca am ramas aici, ca prostu'.
Baga-s-ar dracii in capu' meu si in
viata mea de dobitoc.
ROBERT:
Hai, ma, ca nu-i chiar asa.
 PETRICA:
Ba, Robica, nu te mai baga, ma, ca tu
nu stii despre ce vorbesc.
(ofteaza)
E nasol tare. Vrei sa-ti spun ceva?
Iarta-ma Paula, da' n-am nici un chef
sa ma duc acasa.
PAULA:
De ce sa te iert eu?
PETRICA:
Asa, ca esti femeie... si te-o lua si
pe tine cineva odata si-odata de
nevasta. Sa-l ciocanesti la cap. Am
glumit, ma.
Petrica rade singur.
PETRICA: (CONT'D)
Mi-e o ciuda, sa mor io...nu stiti ce
ciuda mi-e. Eu de ce nu m-am facut
scriitor? Glumesc, ma. Roberte, bai
Hagi, uita-te la mine. Ma scol
dimineata la 5 sa ma duc la servici,
ma intorc seara, cu trenu' de 7. Beau
o vodca aicea si ma duc acasa sa ma
culc. E frumos? Nu te supara ca-ti zic
tie, da' cui sa zic? Paula, ai
adormit? Nu mai casca.
PAULA:
N-am ramas sa te-ascult pe tine.
PETRICA:
Asa ma gandeam si io.
(lui Robert)
Vezi, ma? Tu nu mai trebuie sa faci
nimic. Noi stam si ne uitam la tine si
cand taci.
ROBERT:
Hai, ma...
PETRICA:
Esti prost, sa mor daca nu esti prost.
Cat esti tu de scriitor... Da' eu sunt
mandru de tine. Oricum...sa nu te
lasi, p-acolo pe un'te duci. Sa-i futi
in gura pe toti, ca si ei m-alearga pe
mine. Poti sa-'ncepi cu Paula, ca uite
cum casca gura. Am mai glumit, ma,
gata. Glumim si noi, sa mai treaca
timpu'.
ROBERT:
Bai, nu e chiar asa.
PETRICA:
Hai, ma. Pai ce ne comparam noi doi?
Eu sunt eu si tu...esti tu si restu'
lumii. Este Paula?
Gata, mergem la mine acasa.
ROBERT:
Hai, ma, termina.
PETRICA:
Bai, nu mai discutam. Am zis o vorba,
aia e. Ce facem, o dam in tocsou?
ROBERT:
Hai, ma, ca-i tarziu, las-o-n colo.
Uite, stam aici, ce-are?
PETRICA:
Ca boschetarii? Eu? Nu prea cred.
PAULA:
Ai baut, Petrica. Ai copil mic
acasa...
PETRICA:
Hai, ma, nu mai spune. Stii tu mai
bine? Gata, mergem la mine. Am zis
primu'!
ROBERT:
Termina, ma. Cum sa mergem pe capu' lu
nevasta-ta la ora asta?...ea habar
n-are ca venim, poate doarme...
PETRICA:
Mia? N-o cunosti. Ii schimb turele
imediat. Ea e la 12 cu 24, e obisnuita.
O surprind cu o tura de noapte. E
rezistenta, nu comenteaza.
ROBERT:
Altadata.
PETRICA:
Ce vorbesti, ma? Adica daca va rog eu
frumos si daca va spun eu sigur ca nu
e nici o problema, ce dracu'.
Nevasta-mea e... ca sor-mea, ma, n-ai
tu treaba.
ROBERT:
(rade)
Cum adica?
PETRICA:
Lasa ca-ti explic eu altadata.
Robi, fa-mi si mie placerea asta.
Onoreaza-ma cu o flegma de vizita.
Vrei sa-ti pup mainile ca lu' popa, sa
 ma tavalesc pe jos? Atat insemn eu
pentru tine?
ROBERT:
Nu stiu, ma, ce sa zic. Daca merge si
Paula...
Paula ridica din umeri.
PETRICA:
Pai, cum sa nu mearga? Ce sunteti
fraieri, ma. Stam frumos afara, sub
bolta, bem un pahar de vin de anu'
trecut, ceva fin nu cacat d-asta.
(arunca sticla de vodca)
Vrea si nevasta-mea sa te cunoasca,
ca, na. Da si ea mana cu Gica Hagi. Se
bucura si ea.

Scena 5.
Acasa la Petrica.
Un barbat in varsta sta asezat la masa din curte.
Apar Robert, Petrica si Paula. Cei trei il observa pe batran;
batranul ii observa la randul lui.
ROBERT:
Buna seara.
Batranul nu raspunde. Se ridica si iese.
PETRICA:
Paznicul de la mosie. Socra-miu.
Curaj, nu musca. Haideti, haideti,
intrati.
(striga)
Miuta, am venit!
ROBERT:
Mai incet, ma, ca poate doarme.
PETRICA:
Nu doarme nimeni, ma.
Cei trei se opresc in fata mesei, asezata sub o bolta de vita
de vie.
PETRICA: (CONT'D)
Luati loc, ca eu ma duc sa v-anunt la
imparatie.
Petrica iese( intra in casa). Robert si Paula se aseaza. Tac.
VOCE PETRICA:
 Hai, afara, c-avem treaba.
VOCE MIA:
Mai incet, ca abia au adormit astia
mici. Ce s-a intamplat?
VOCE PETRICA:
A venit Robert pe la noi. Cu Paula. Sa
bem un pahar cu vin, sa mai stam si noi
de vorba.
VOCE MIA:
Care Paula?
VOCE PETRICA:
De la magazin.
VOCE MIA:
Curva aia?
Paulei nu-i place ce aude, se ridica in picioare, Robert o prinde
de mana.
VOCE PETRICA:
(in soapta)
Hai, ma... am luat-o si pe ea, stii
c-am fost colegi, ti-am mai spus.
Pentru Robert...Hai. Adu si tu niste
pahare.
VOCE MIA:
(in soapta)
E tarziu, sa nu inceapa tata iar...
Poate dorm.
VOCE PETRICA:
(in soapta)
Nu doarme, pitpalacu'. Era prin
curte.
VOCE MIA:
(in soapta)
Mama iar nu s-a simtit bine...
VOCE PETRICA:
(in soapta)
Miuta! Vrei sa ma faci de ras la
oamenii astia? Aduci niste pahare,
sau ce faci? Stii ca te iubesc...Nu te
ma uita asa urat, ca nu ma sperii.
Intra Petrica.
PETRICA:
Gata, am aranjat cu starea vremii, nu
ne ploua, avem soare.
PAULA:
 Cu dinti.
Intra Mia.
MIA:
Buna seara.
PETRICA:
Mia, Robert, Paula.
PAULA:
Buna seara, Mia. Scuza-ne de
deranj...
ROBERT:
Petrica a insistat si stii cum e
Petrica...Noi n-am vrut sa venim.
Mia le face un semn de "stati linistiti" . Din casa se aude
planset de copil.
MIA:
Ma duc sa-l culc.
Iese Mia.
ROBERT:
Ba, da' ce casa mare ti-ai facut.
PETRICA:
E-a lu' socra-miu. Numai partea asta,
din fata e a noastra, restul...dupa
ce-o muri cacareaza...Hai, ca ma duc
s-duc vinu'.
Iese Petrica.
ROBERT:
Relaxeaza-te.
(o ciupeste, glumet)
Esti aici?
Cateva secunde cei doi tac.
ROBERT: (CONT'D)
Ti-e frig?
PAULA:
Nu.
ROBERT:
Ah, ce bine e sa stai asa, la
aer...M-am saturat de Bucurestiu' ala
de cacat.
PAULA:
Si mie imi place.
 ROBERT:
Tu? Care mai e viata ta?
PAULA:
Fara noutati. Asa, curge la vale.
ROBERT:
Mia...o stiu?
PAULA:
N-ai de unde, sunt mutati de vreo
cativa ani aici.
Intra Petrica, cu o carafa de vin si cu trei pahare.
PETRICA:
Nu-l fac sprit, ca-l stric. Asta doar
asa merge. Foame?
ROBERT:
Acuma vrei sa ne dai si sa mancam, pai
nu mai plecam pana dimineata.
PETRICA:
Si? Vin avem pentru o nunta si doua
botezuri.
PAULA:
Hai, ma...Mie nu mi-e foame.
PETRICA:
Mie mi-e. Hai noroc.
Cei trei ciocnesc si beau. Intra Mia.
PETRICA: (CONT'D)
A adormit?
MIA:
L-am lasat la televizor, ca plangea si
o trezea p-aia mica. Ma mai duc eu sa
vad ce face.
PETRICA:
Ma, Miuta, ma. Hai, vino-ncoace sa
stai cu noi aici. Iti pun un pahar cu
vin?
MIA:
(se uita pe masa si vede ca
nu sunt decat trei pahare)
Stai sa-mi aduc un pahar.
PETRICA:
Aoleu, tie nu ti-am adus. Stai jos,
ca-ti aduc eu pasarica mica.
Iese Petrica.
ROBERT:
Am dat buzna asa... Petrica a insistat
si...
MIA:
E foarte bine c-ati venit. Sunt
putin obosita, cu copiii...Dar imi
revin.
ROBERT:
Cati aveti, doi nu?
MIA:
Un baiat si o fata.
ROBERT:
Ca-n poveste.
MIA:
Da...
Intra Petrica. Pune vin in paharul Miei.
PETRICA:
Miuta, ce idee mi-a venit mie.
MIA:
Ce idee?
PETRICA:
Noua ne e foame, mai, fata.
MIA:
S-aduc ceva? Ce sa aduc?
PETRICA:
Nu, ziceam sa facem ceva mai bun
asa...
MIA:
Ce, adica?
PETRICA:
Ca cine stie cand mai prind eu ocazia
asta, sa stau cu Ronaldinho la masa.
N-auzi ce mi-a zis, ca daca ii dam sa
si manance, sta pana dimineata. Si
avem multe de povestit, d'aia zic...
MIA:
Ce vrei sa fac, fi mai clar.
PETRICA:
Nu taiem noi ceva?
MIA:
Ce sa taiem, Petrica?
 PETRICA:
Un cocos, o gaina. Ca-i curtea
plina...
MIA:
La ora asta?
ROBERT:
Nici nu se pune problema. E si ea
obosita, i-am cazut pe cap, asa,
tam-nesam.
PETRICA:
De cand vorbesti tu peste mine in
curtea mea? Mia, pasarica, hai te rog
eu frumos, ma duc sa prind o gaina, o
tai, si o facem asa frumos la tigaie,
cum stii tu cu usturoi, sa mearga si
vinu' asta. Scoatem si niste
muraturi...Sa simta si prostii astia
ca sunt omeniti cum trebuie.
MIA:
Mai incet, un pic, te rog.
PETRICA:
Ce?
MIA:
Vorbeste mai incet, ca-i trezesti
pe-aia mici.
PETRICA:
Pun eu apa la incalzit, s-o jumulim.
ROBERT:
Pe cuvant de onoare, e tarziu si...
PETRICA:
Iar vorbesti peste mine? Ai grija cum
te comporti ca scot pusca. Ia zi
Miuta, cine canta in familia asta? Zi,
te rog eu frumos?
MIA:
(amuzata)
Cocosul, Petrica.
PETRICA:
Asa.
(imita o gaina)
Cot-cot-cot-codac. M-ati inteles
acum?
Toti cei de fata rad.
MIA:
 Asta e gluma lui. Nu scapa nimeni fara
sa o auda.
PETRICA:
Ma lasa pe mine cea mai buna fata din
lume sa mor de foame?
MIA:
E o gaina taiata. Ziceam sa fac maine
ceva...Ma duc s-o pun la tigaie. Da'
tu cureti usturoiu'!
PETRICA:
Adu-l incoace.
MIA:
Pai, vin-o si tu si ia-l.
PETRICA:
Nu te duci tu, Paula, ca esti mai
aproape.
MIA:
Petrica. Lasa, ca-l aduc eu.
PAULA:
Sa vin sau nu?
MIA:
Cum vrei.
Mia iese. Paula, incurcata, il priveste pe Robert, Robert ii face
cu ochiul, Paula zambeste, iese.
ROBERT:
Chema-l, ma, si pe socra-tu sa bea un
pahar cu noi, sa n-ai probleme cu el
dupa aia.
PETRICA:
I-am luat, ma, pe toate partile, nu le
place de mine si gata. Nu e zi sa nu
ma bata la cap. Nu e bine aia, aia nu
trebui' asa. Ma, da' lasa-ma, ma, sa
fac ce vreau pan' la urma. Daca n-o
sa-i iau intr-o zi pe amandoi si pe el
si pe ciufuta aia de soacra-mea de
cate o aripa si-i zburatacesc de...
Cei doi tac pentru cateva clipe.
ROBERT:
Esti tata, ma.
PETRICA:
Ce era sa fac?
ROBERT:
 Ce-a trecut timpu'...
PETRICA:
Auzi, ma, da' tu cu fata aia a ta, ce
faci, ce-ai de gand?
ROBERT:
Ura si la gara.
PETRICA:
Esti trecut pe rezerva de laba, sa
inteleg? Nu te scapi tu mai bine la
Paula? E gratis.
ROBERT:
Nu stiu, sa vedem cum se misca.
PETRICA:
Baga-te ca e cu limba scoasa dupa
tine.
ROBERT:
Crezi?
PETRICA:
Atat sa-i faci si-i bubuie chilotii.
ROBERT:
S-a cam babetit...
PETRICA:
Pe vremuri erai mai putin pretentios.
Pe la spate, top, top, top, daca nu-ti
place s-o vezi.
Intra Paula. Se aseaza la masa, incepe sa curete usturoi.
PETRICA: (CONT'D)
Merge treaba?
PAULA:
Merge, de ce sa nu mearga?!
PETRICA:
Merge, zici?
PAULA:
Asa zic, da.
PETRICA:
(lui Robert)
E inca bine, ma. E foarte bine...
PAULA:
Ce anume?
PETRICA:
 Ca suntem sanatosi, Paula, ca suntem
sanatosi. Hai, sa traim.
Scena 6.
Robert, Petrica, Paula, Mia, la masa din curte, mananca.
PETRICA: (CONT'D)
Bai, ce dor mi-e de liceu. Au fost ce-i
mai frumosi ani din viata mea.
MIA:
Multumesc.
PETRICA:
Vreau sa zic pana sa te cunosc pe tine.
ROBERT:
Hai, las-o asa, n-o mai drege.
PAULA:
(lui Robert)
Da' tu nu mananci usturoi?
ROBERT:
Am mancat putin.
PETRICA:
Bagati, ma, ca la ora asta nu va mai
pupa nimeni.
MIA:
Acum incepe noaptea, pentru unii.
ROBERT:
Mie imi face arsuri.
PETRICA:
Tu ce faci, nu ti-e foame?
MIA:
Eu am mancat ceva, inainte sa veniti
voi.
PETRICA:
Uite aripioara asta, mica. E special
pentru tine, de la mine.
MIA:
Tu n-auzi ca nu mi-e foame?
(lui Robert)
Petrica vorbeste foarte des despre
tine.
ROBERT:
Ma barfeste pe la spate?
MIA:
De bine, de bine, zice.
PETRICA:
Ma laud si eu cu tine, ma, cu altele
cu ce? Hai sa va mai pun cate un rand,
ca plange masa.
PAULA:
Toata lumea vorbeste frumos de
Robert.
MIA:
(Paulei)
Si tu stai singura? Parca asa l-am
auzit zicand pe Petrica, ca stai
singura.
PAULA:
Ce sa fac?
MIA:
Si nu ti-e frica?
PAULA:
M-am obisnuit. La inceput mi-era
urat, mai ales iarna. Acuma, de cand
lucrez la magazin mai ales, dorm
neintoarsa. Dupa 12 ore de stat in
picioare...n-am mai dat drumu' la
televizor de nu mai stiu cand. Ajung
acasa, daca e ceva de mancare, mananc,
daca nu nici mancare nu-mi mai
trebuie. Dorm neintoarsa.
MIA:
E greu.
PAULA:
Nu ma plang.
MIA:
Si de tine vorbeste frumos Petrica.
PAULA:
Da?
MIA:
Te mira?
PAULA:
Nu. Urat de ce-ar vorbi?
PETRICA:
Si zi Robica, hai sa mai trecem si pe
realizari. Ce carte ziceai c-ai
scris?
ROBERT:
 O carte de poezi.
PETRICA:
(interzis)
Zi sa mori tu!
ROBERT:
Da, ma.
PETRICA:
Pai zi-ne, ma, Robica, si noua o
poezie, sa nu murim prosti.
ROBERT:
Hai, ma, termina.
MIA:
Cum se cheama cartea?
ROBERT:
Acasa.
PETRICA:
Pe bune?
ROBERT:
Nici eu nu sunt prea multumit de
titlu.
PETRICA:
Eu as scrie o carte care sa se cheme
"cum sa fac sa fug de-acasa". Mai ales
de cand s-a nascut asta mica.
MIA:
O scriem amandoi.
Toti cei de fata rad.
PAULA:
Si eu am scris o poezie.
PETRICA:
Ei, nu pot sa cred asa ceva.
MIA:
Ai cand?
PAULA:
(luandu-si curaj)
Nu acum, mai demult. Nu e chiar o
poezie, e o strofa. "Merg cu ochii
inchisi, pe cararile care duc spre
inima ta, dar nu stiu, ca inima ta are
poarta inchisa"...
ROBERT:
Interesant.
 PAULA:
Tie ti-am scris-o. Demult. Nu mai tii
minte.
ROBERT:
Parca, da, da, da...
PETRICA:
Cate are si el pe cap. Si tu? Nu i-ai
scris si tu ei nici o poezie?
ROBERT:
Nu.
PETRICA:
Pai de ce, ma? E frumos?
MIA:
Mai pune-mi si mie un pahar cu vin.
PETRICA:
Ho-pa. Esti sigura?
MIA:
Ca sa ma simt si eu bine. Nu e voie?
Pune-mi, pune-mi. Poate eu va cant
ceva.
Petrica ii pune un pahar cu vin.
PETRICA:
Pai nu-i corect, mai, Robica. Fata
ti-a scris si tu nu i-ai scris ei
nimic. Macar doua trei cuvinte,
acolo? Inventeaza-le acum, ca esti
poet.
MIA:
Sa mai aduc niste muraturi?
ROBERT:
Eu nu mai vreau. Saru'mana pentru
masa, a fost foarte bun tot. Mia, esti
o mare specialista...
MIA:
La prajit gaini.
PETRICA:
A mea nu scrie poezii. Deocamdata.
MIA:
Si la crescut copii. Hai, noroc. Imi
pare bine ca ati venit pe la noi, sa
mai veniti si alta data. Asa mai sta
si Petrica cu mine.
PETRICA:
 Adica ce?
Petrica o priveste fix pe Mia.
MIA:
(zambeste)
Sterge-te la gura ca ai unsoare.
(Paulei)
E foarte frumoasa poezia.
PAULA:
Iti place?
MIA:
Cat ma pricep eu.
PETRICA:
Chiar e frumoasa. Si mie imi place.
ROBERT:
E penetranta. Transmite. Asta e cel
mai important la o poezie, sa
transmita.
PAULA:
Mincinosule.
ROBERT:
Poezia adevarata merge direct la
suflet si versurile tale mi s-au
asezat (aratand spre inima) aici.
Paula il pupa pe obraz.
PAULA:
Multumesc.
PETRICA:
Ho-pa. Robi scoate artileria grea. A
pus tancurile pe ea.
MIA:
Si?
PETRICA:
Ce?
MIA:
Te deranjeaza?
PETRICA:
Ma da' ti-a venit pe mine, acum ce-ai?
Lasa-ma sa-mi cada si mie bine carnea
asta.
MIA:
Hai ca-ti spun si eu tie o poezie. Nu
vrei?
 PETRICA:
Aoleu.
MIA:
"Aia mica, are diaree de doua zile, tu
habar n-ai de asta, Alin injura, tu
iar n-ai habar, eu... nu mai suport,
eu nu va mai suport... imi vine sa-mi
iau campii, virgula...la, la, la...
mai vreau un pahar cu vin".
PETRICA:
Miuta, te-ai pilit fetito?
MIA:
Un pic.
PETRICA:
Bine ca esti sincera. A mea e sincera.
MIA:
Eu sunt mereu sincera. N-am nimic de
ascuns. Zi tu? Am facut eu ceva de care
sa-mi fie rusine? Sunt curata ca
lacrima. Curata si ascultatoare.
Pentru ca asa ii place lui Petrica sa
fie nevasta lui. Si eu il iubesc pe
Petrica si nu vreau sa-l supar, pentru
ca Petrica este barbatul meu. Am mai
facut si niste copii cu el, in afara
de asta. Doi. Un baiat si o fata, ca-n
poveste...
PETRICA:
Gata, unii dintre noi merg sa se
culce. Incepem cu tine Mia.
MIA:
Nu, ca abia mi-a venit chefu'. Nu
punem niste muzica, sa scot
casetofonul? Poate si dansam in
noaptea asta.
PETRICA:
Da' termina, o data, mai, femeie!
MIA:
Nu vreau, Petrica.
PETRICA:
Mia!
MIA:
Nu sunt surda. Nu mai tipa ca trezesti
copiii si te pun pe tine sa-i adormi
dupa aia, sa vezi cum e.
PETRICA:
Copiii sau pe taica-tu?
MIA:
Nici mie nu-mi convine ca stam aici,
dragul meu. Ne mutam si maine din
partea mea, dar unde? Imi ia juma'de
ora sa strangem toate bagajele
noastre cu gaini cu tot. Dar unde sa
mergem, Petrica? Unde mai gasim noi un
loc asa de minunat ca fundatura asta
de comuna? De la un an la altul sunt
tot mai sigura ca aici o sa murim. Si
tu si eu. Petrica, iubitul meu sot,
capul familiei mele,
barbatule...cateodata imi vine sa te
strang de gat. De pilda, chiar acum.
PETRICA:
Hai, ca am baut eu si s-a imbatatat
nevasta-mea.
MIA:
Ce glumet esti.
ROBERT:
Hai, ca noi plecam...
PAULA:
Da. E tarziu, maine ma scol devreme...
MIA:
Tu poti sa mai ramai, Paula. Nu
Petrica?
PETRICA:
Taci din gura.
MIA:
Nu vreau.
PETRICA:
Bai, Robi mai stati, mai, ce dracu'.
Ati mancat si-acu' vreti sa plecati
acasa? Nu merge asa. Vreti sa va fac
nota? Hai, ma, Mia, ce facem aici?
Inceteaza.
MIA:
Da' ce-am facut, draga? Ce-am zis?
Sunt prietenii tai, suntem intre noi.
Nu-ti mai place vocea mea? Sau cum
arat? Nici mie.
PETRICA:
(taios)
Nu mai vorbi asa cu mine.
MIA:
 (schimba registrul)
Nici tu nu te mai purta asa cu mine.
Cateva secunde toti tac.
ROBERT:
Pe bune, hai ca noi plecam.
Robert si Paula se ridica.
PETRICA:
Mai stati, ma.
ROBERT:
Gata, ma. Hai, la revedere Mia. Mi-a
parut bine sa te cunosc. Poate ne mai
vedem.
MIA:
(lui Robert)
La revedere.
(Paulei, insinuanta)
Noapte buna, Paula. Sa mai vii pe la
noi. Poarta ti-e deschisa la orice
ora.
ROBERT:
Noapte buna, Mia.
MIA:
Si daca nu sunt eu acasa, cu atat mai
bine.
Ies Robert si Paula.
Se aude planset de copil.

Scena 7.
Acasa Paula. Intra Robert si Paula. Se opresc in fata portii.
Tac cateva secunde lungi.
ROBERT:
Am ajuns.
PAULA:
Multumesc. Esti un cavaler.
ROBERT:
Pai, ar cam trebui sa te las sa te
culci. Maine lucrezi, nu?
PAULA:
Ai inceput sa chelesti.
ROBERT:
 Am si burta. Ia uite.
PAULA:
Ce daca.
Robert o priveste fara sa spuna nimic.
PAULA: (CONT'D)
Da.
ROBERT:
Da.
PAULA:
Acum, cand ma uit la uit la tine, imi
dau seama cum trebuie sa arat si eu...
ROBERT:
Imi pare rau.
PAULA:
De ce?
ROBERT:
De toata povestea cu Mia, cu...
PAULA:
N-as vrea sa fiu in locul ei. Decat
sa-l astept pe unu' ca Petrica, seara
de seara, mai bine nu mai astept pe
nimeni niciodata.
ROBERT:
Hai, ca eu plec, mai vorbim...Pa.
PAULA:
Nu ne luam la revedere? Nici de data
asta?
Robert vrea s-o sarute.
PAULA: (CONT'D)
Esti sigur?
Cei doi se saruta. Un sarut lung.
ROBERT:
Au! De ce ma musti, ma, esti nebuna?
PAULA:
Da. Sunt o curva nebuna.
Cei doi rad, apoi se saruta din nou.

Scena 8.
Acasa Paula. Intra Petrica. Priveste spre casa Paulei. Se aseaza
intr-un loc mai ferit de lumina. Isi aprinde o tigara, asteapta.
Intra Paula si Robert. (ies din casa) Cei doi tac.
ROBERT:
Da' zgarii, nu te joci. De ce te uiti
asa la mine?
PAULA:
Nu te supara, da' nu pot. Nu asa.
ROBERT:
Unde dracu' ma duc eu asa, zebra m-ai
facut?
PAULA:
Si zi.
ROBERT:
Ce? A. E frumoasa, ce sa zic.
PAULA:
Da boileru'? Eu am ales culoarea. Iti
place?
ROBERT:
I-hi.
PAULA:
Stii ca la noi a fost mereu problema
cu apa. Am sapat alta fantana, in
spate, mai adanca si tot nu pot sa fac
dus decat o data pe zi. Nu mai suportam
sa incalzesc apa la aragaz, sa ma spal
in albie, stii ce zic...iarna mai
ales, innebunesti. Asa, fac focul la
sobe, bag boilerul in priza si gata.
Ce mult ma bucur ca-ti place.
ROBERT:
Da, a iesit foarte bine.
PAULA:
Alb - negru, alb - negru, ca o tabla
de sah, plus boileru', o pata de
culoare... A iesit exact asa cum am
visat eu. Bine, mi-am dat toata
silinta. Am zis ca daca nici o baie nu
sunt in stare sa fac, asa cum imi place
mie, sunt cea mai mare proasta...A
durat mult pana m-am hotarat s-o fac.
Am zis, gata, imi fac ordine in viata.
Cu ce sa incep? Cu ce ma supara cel mai
tare. Ce ma supara cel mai tare si mai
tare si mai tare? Ca nu pot sa ma spal.
Ca nu pot sa ma spal bine, bine, bine.
Ei, fir-ar sa fie! Si-atunci am zis,
fac baia! In timp ce incalzeam apa la
aragaz sa ma spal mi-a venit ideea,
stii? Dar n-aveam bani.
ROBERT:
E misto, pe bune...si boileru' e ...in
ton...arata bine.
PAULA:
Nu-ti place.
ROBERT:
Ba da, ma, cum sa nu, imi place.
PAULA:
Nu ma minti?
ROBERT:
Nu te mint...da'...e o baie, na, ce
vrei sa zic? Ia-o mai usor.
Vorbim despre o camera de baie... in
care faci pipi pan'la urma, nu?
PAULA:
Ai dreptate.
ROBERT:
Nu te supara pe mine, eu nu ma pricep,
adica nu stiu cum sa evaluez... E,
intr-adevar, o baie ca o tabla de sah
cu un boiler rosu. Super, super...Da
da-o'n pizda ma-sii, e o baie.
PAULA:
De ce te-ai enervat?
ROBERT:
Nu m-am enervat.
PAULA:
Altceva, n-am ce sa-ti povestesc.
ROBERT:
Nu trebuie sa-mi povestesti nimic.
PAULA:
(ofteaza)
Ce greu imi e sa vorbesc cu tine. Te-ai
schimbat.
ROBERT:
Nu mai spune. Bravo, esti perspicace.
PAULA:
Cum e la Londra?
ROBERT:
De ce ma intrebi?
 PAULA:
Vreau sa stiu. Imi place cum suna.
Londra. Daca o sa am vreodata o
fetita, asa o sa-i pun numele, Londra.
Zi, cum e la Londra?
ROBERT:
Hai, ma, Paula.
PAULA:
Te rog.
Paula se apropie de el, incepe sa-l mangaie. Sta cateva clipe
lipita de el.
PAULA: (CONT'D)
Hai, povesteste-mi ceva, imi place sa
te ascult. Sunt curioasa sa aud ce-ai
mai facut. Fa-mi o favoare te rog,
lauda-te, lauda-te...ca doar ai cu
ce.
ROBERT:
Si in alta ordine de idei, acum nici
eu nu mai vreau sa ne-o tragem. Nu te
supara pe mine, da' nu ma simt prea
grozav in clipa asta.
Paula se departeaza de Robert.
PAULA:
Tii minte atunci, cand au plecat ai
mei la nunta? Sambata spre duminica.
Eu ti-am zis nu. Era da, ma... Din cap
pana-n picioare. Astazi ce rost mai
are? Ceva, ceva, poate mai e acolo,
un zat...Eu sunt de vina. Am tinut cu
dintii de amintirile astea. Robert,
noi nu mai suntem copii...din
pacate... Imi pare bine ca esti
sanatos, ma bucur cand aud lucruri
frumoase despre tine dar imi faci rau.
Cam atat. Vorbeste-mi despre Londra.
ROBERT:
N-am fost niciodata la Londra.
PAULA:
Pai, parca ziceai ca ai fost...Am
inteles eu gresit?
ROBERT:
Ai inteles bine. Nu am fost, in toata
viata mea, decat la Sofia, la
Bratislava si la Salonic. La Sofia am
stat cel mai mult, zece zile...
Atunci, la olimpiada, cand am fost cu
scoala.
Paula il priveste contrariata.
ROBERT: (CONT'D)
Am mintit.
PAULA:
Mai devreme ziceai...cu Petrica...Cu
domnul Plesnea?!...
ROBERT:
M-am dat mare.
(rade)
Stii ce fata ai facut?
(o imita)
Paula, nu e chiar asa...cum sa-ti zic
eu tie...De fapt nici nu stiu daca
trebuie sa-ti zic tie...Nu puteam
sa-l dezamagesc pe Petrica, cel mai
bun prieten al meu din toate
timpurile, nu? Nici pe dom' profesor,
nici pe tine nu vreau sa te
dezamagesc, pe nimeni nu vreau sa
dezamagesc...
PAULA:
Nu inteleg.
ROBERT:
Nu-mi place sa vorbesc despre asta.
PAULA:
Despre ce?
ROBERT:
Despre mine si despre ce fac eu.
Vezi? Nu e mai usor sa-ti zic ce vrei
s-auzi? E foarte misto Londra.
Bruneta tunsa scurt asa, ne-am
distrat de ne-au sarit capacele la
amandoi. Paula, am facut un cacat,
asta am facut. Nimic. Ce nu ti-e clar?
Ce nu-ntelegi?
PAULA:
Nu e chiar asa.
ROBERT:
Stii care e diferenta dintre mine si
Petrica? Petrica a facut fix o prastie
aici, pe plan local iar eu am facut fix
o alta prastie pe alte meleaguri, la
Bucuresti, cum ar veni.
Robert rade dezarmat, multumit de gluma lui.
ROBERT: (CONT'D)
Nimic, nimic, nimic. Apa de ploaie.
 PAULA:
Ai facut multe fata de altii.
ROBERT:
In pais'pe ani de zile am publicat
cateva sute de articole in tot felul
de suplimente... O varza, oricum, nu
le citeste nici dracu'. Doar noi intre
noi. Si-acu' ne-am adunat cativa
colegi de la filologie, si-am scos pe
banii nostri o carte.
PAULA:
Pai, si cartea de poezii? Nu ziceai
c-ai publicat si-o carte de poezii?
ROBERT:
Asta. Poezie... e un fel de-a spune.
Neinspirat. Niste eseuri.
Petrica isi face simtita prezenta.
PETRICA:
Pup-o, mai, scriitorule, ce mai
astepti? Mozoleste-o, nu vezi ca fata
vrea?
Petrica se apropie de ei.
ROBERT:
Ce-i cu tine aici, ma?
PETRICA:
Nu ti-am zis ca nu-mi place acasa?
Aici imi place mie sa stau, cu voi doi.
ROBERT:
Esti bine venit. Eu tocmai plecam.
PETRICA:
Ei, nu mai spune.
ROBERT:
Ma duc sa ma culc.
PETRICA:
Tre' sa vrea si Paula sa ma primeasca,
nu? Tu ce zici, Paula, ma primesti?
PAULA:
Petrica, ce vrei?
PETRICA:
Sa-i dau un cap in gura lu' asta? Se
poate?
ROBERT:
Ce sa faci, ma?
 PETRICA:
Vreau sa-ti dau un cap in gura.
ROBERT:
Acum?
PETRICA:
Acum, ca dupa aia iar pleci si cine
stie cand mai vii, o sa fiu batran
poate si n-o sa mai am putere.
ROBERT:
Hai, da-mi-l repede, ca ma grabesc.
Petrica il prinde de brat.
PETRICA:
Ma' tu n-auzi ca nu glumesc. Mai stai
un pic, ca ne face placere sa te vedem.
ROBERT:
De ce vrei sa dai in mine, ma?
PETRICA:
Uite d'aia, asa.
Scurta pauza. Cei trei se privesc.
PAULA:
Du-te acasa, Petrica.
PETRICA:
Taci, fa, ca te bat si pa tine. Vezi,
vorbesc incet, sa nu iti fac probleme
cu vecinii.
PAULA:
Mie sau tie?
PETRICA:
Manca-ti-as ciocu-ala al tau de
peloponeza, stai linistita ca nu fac
scandal. Nu sunt beat. Am baut da' nu
sunt beat. La atata lucru ma pricep si
eu. Petrica stie sa bea fara sa se
imbete, ce tare e el. Ce te uiti asa
la mine, ma? Ce sunt eu? Un faiantar.
Un cacat, cum ar veni. N-am umblat
prin toate tarile, ca fotbalisti si ca
artisti, si ca oamenii importanti,
da' o sa merg. Nu stiam ce-mi
lipseste, ce vreau eu. Acuma stiu. Eu
vreau sa ma plimb prin toata lumea cu
tine, Paula. Pe banii mei, Petrica
plateste.
ROBERT:
Mergeti sanatosi.
 PETRICA:
Sa mori tu ca nu-ntelegi?
ROBERT:
Ce?
PETRICA:
Ce cauta asta aici, fa?
PAULA:
Petrica, inceteaza. Cum adica ce
cauta? M-a condus acasa. Si nu inteleg
de ce trebuie sa-ti dau eu tie
explicatii pentru asta.
ROBERT:
Era intuneric...
Petrica ii da un cap in gura lui Robert.
PETRICA:
Ce ti-am zis eu tie, ma? Pai ce facem
aici? Daca ti-am zis sa taci, atunci
taci in pula mea. Cand vorbesc cu
tine, vorbesc cu tine dar acum am
treaba cu Paula.
PAULA:
Stai cuminte, Petrica.
PETRICA:
Bine mai artistule, da' cand nu esti
tu aici cine o conduce acasa? Nu stii,
vezi? Vine singura, mai
inteligentule. Si tot pe intuneric,
ca e fata curajoasa. Daca ii era frica
de intuneric, ii luam eu o lanterna si
rezolvam problema. Nu printesa?
Rezolva Petrica pe plan local, nu e
nevoie de interventii externe.
ROBERT:
Ia, gata, ma! Ce-ai cu mine pan'la
urma? Ce ti-am facut eu tie, esti
nebun?
Petrica ii mai da un cap in gura lui Robert.
PETRICA:
Vezi daca esti prost? Ti-am zis ca
esti prost. Taci, ca sa mor io, de cate
ori deschizi gura te lovesc. Am si eu
bucuriile mele mici, nu? Vezi, fa, ca
s-a umplut de sange, rupe-ti tricou'
si pune-i-l la bot. Fa ceva pentru el.
Tu n-auzi, fa?
Robert isi dezbraca tricoul si si-l pune la gura.
 PETRICA: (CONT'D)
E mai bine asa, nu? Facem mizerie si
nu-i frumos. Vezi, tot eu sa am grija
tine.
ROBERT:
Esti un bou.
Petrica ii mai da un cap in gura.
PETRICA:
Nu ne intelegem. Tu taci! Taci din
gura! Fa-mi si mie placerea asta. De
cate ori ti-am cerut eu ceva tie? Iti
cer acum. Taci, ca te omor. Pai nu esti
tu prietenu' meu, ma? Nu sunt eu
fratele tau? N-am avut eu grija de
tine, ma? Cate capete in gura n-am
luat eu din cauza ta? Tu nu sti, ca le
calareai p-astea si eu iti tineam
spatele. Este? Pai, vezi? Cum sa te
superi tu pe mine.
ROBERT:
Esti prost.
PETRICA:
Ma, tie a inceput sa-ti placa. Stai
sa-mi trag si eu sufletul si te
servesc. Paulo, ce cauta asta aici?
PAULA:
Chem politia, Petrica, daca nu te
potolesti.
PETRICA:
Ma doare-n cur. Ce cauti tu cu asta,
ma intereseaza pe mine? Vezi ca esti
proasta. Pentru tine l-am batut. Ca
l-ai iubit, si uite ca-l mai
iubesti...
PAULA:
Nu-i adevarat.
PETRICA:
Taci din gura, ca n-am terminat. Pe el
l-a durut la basca de dragostea ta. Nu
e vina lui, pan'la urma. Daca nu te
iubeste omu', ce poti sa-i faci? Da'
eu te iubesc pe tine, stii foarte
bine, si-aicea ne-ncurcam noi.
Intelegi, filozofule cu cap de
plastic? Eu o iubesc pe ea si ea pe
tine, manca-ti-as. Nu e frumos?
Frumos si clar. Tu ai plecat, ti-ai
bagat picioarele, c-asa e stilu' tau,
eu am ramas aici ca prostu' si m-am
insurat. Mi-am bagat si eu picioarele
 cum ar veni daca am vazut ca proasta
asta nu ma vrea...si proasta noastra
ce face acum? Vinde bere la chiosc si
plange dupa tine. Sa ma cac in ea de
viata, m-ati inteles? Eu cu ce m-am
ales, ma, din prietenia asta? Cu ce?
Petrica incepe sa planga.
PETRICA: (CONT'D)
Sa va fut in gura p-amandoi. Ma duc sa
plang acasa la mine. Cu familia mea.
(lui Robert)
Ca eu sunt familist, ba! Am nevasta si
copii. (canta) Ritornero in ginocchio
da te/ L’altra non e, non e niente per
me/ Ora lo so ho sbagliato con te/ E
bacero le tuoi mani amor...Ah, unde-i
tata sa ma vada...
Petrica iese.
Robert si Paula raman nemiscati pana cand pasii lui Petrica nu
se mai aud.
PAULA:
De ce l-ai lasat sa dea in tine? De ce
n-ai dat si tu?
ROBERT:
Era beat.
PAULA:
De ce nu te-ai aparat macar? L-ai
lasat sa te loveasca in halu'
asta?...Cand am facut modificarile in
casa...A trebuit sa fac si un fel de
canalizare, am sapat o groapa mare in
spate. Au fost niste muncitori aici.
Si l-am rugat pe Petrica sa monteze
dusul. Am fost colegi doar. El a pus
si gresia si faianta, a facut treaba
buna, ai vazut. Atunci Petrica... a
dormit o noapte aici.
ROBERT:
Am inteles. Nu e nevoie sa-mi spui
mie.
PAULA:
Un an de zile dupa aia, s-a tinut de
capul meu, ca sa ne casatorim, ca el
ma iubeste din liceu...
ROBERT:
Pe bune?
 PAULA:
Mie nu mi-a placut niciodata de
Petrica. Nu stiu ce-a fost in capul
meu... Si eu i-am zis ca te mai iubesc
pe tine...ca sa scap de el...
ROBERT:
Inteleg.
PAULA:
S-a suparat foarte tare si dupa aia,
la ceva vreme, am auzit ca s-a
insurat. Mia e o femeie... toata lumea
vorbeste bine de ea pe-aici. N-am mai
vorbit cu el, asa...de cand s-a
insurat. Nu stiu ce i-a venit acum.
Hai, inauntru acum, sa te speli, nu
pleca asa.

Scena 9.
Casa parinteasca, Robert.
Robert intra in scena. Din casa se aude sforaitul tatalui. Are
in mana un lighean cu apa. Se spala pe fata apoi se aseaza la
masa din curte. Isi aprinde o tigara. Din casa iese Iuliana.
IULIANA:
Erai aici?
ROBERT:
N-ar fi trebuit?
IULIANA:
Ce-ai patit.
ROBERT:
Aventuri.

Iuliana se aseaza langa Robert.

IULIANA:
Da-mi si mie o tigara.
Robert ii intinde pachetul de tigari, Iuliana isi aprinde o
tigara, tuseste.
IULIANA: (CONT'D)
N-am mai fumat niciodata.
Robert o priveste mirat.
IULIANA: (CONT'D)
25 de ani n-am facut altceva decat sa
gatesc si sa spal. Pun'te masa,
 scoal'te masa. Dimineata mic-dejun,
dupa-masa ciorba, felul doi - fara
ciorba nu se putea, c-avea probleme cu
stomacu'; seara masa - inainte de
sapte c-altfel il durea capu'.
Si, intr-o sambata mi-a zis: "io luni
plec". Si luni dimineata, dus a fost.
Nu mai stiu nimic de el, parca nici n-a
fost in viata mea. Uite-asa, a iesit
pe usa c-o gentuta pe umar, si-a sters
cu buretele douazeci si cinci de ani.
Da' stii ca nu mi-a fost greu fara el?!
Mi se mai punea la inceput un nod in
gat cand vedeam ca nu era masina lui
in fata blocului... Nu i-am zis o data
o vorba rea, nu i-am cerut socoteala
pentru nimic... Sluga! Asta am fost.
Nicolae n-avea deloc umor... Eu
radeam ca proasta la televizor, el
statea la un metru de mine, nu scotea
o vorba ore-ntregi, nu schita un
zambet. Ma uitam la el cateodata,
si-aveam impresia ca l-am cumparat cu
tot cu fotoliu. Toata viata lui a
economisit bani. Si-am economisit si
eu cu el. Si cu ce m-am ales? Am o casa
la Bucuresti care sta goala, si care
nu-mi trebuie, nu-mi mai trebuie
nici macar sa-i deschid usa... nu am
nici un copil...am venit aici...sa
traiesc...Iti spun toate astea... sa
nu fi suparat pe mine.
ROBERT:
Nu. Ce treaba am eu cu tine?
Suna telefonul mobil al lui Robert. Robert raspunde.
ROBERT: (CONT'D)
Alo. Te-ai trezit deja? Pentru ca nu
am avut ce sa-ti spun. Nici eu nu prea
dormit...La tata...acasa. Asa e, da,
acasa e acasa la tine, nu aici. La noi
am vrut sa zic. Pai, ajung pe la 10.
Pleaca un tren la 7 jumate de-aici.
Culca-te, nu trebuie sa m-astepti. E
totul in regula, da. Si eu am avut o
noapte... la fel de frumoasa, stai
linistita.
Robert inchide telefonul.
IULIANA:
Isi face griji.
ROBERT:
Ce?
IULIANA:
 Nu cu ea ai vorbit?
Cei doi tac pentru cateva clipe.
IULIANA: (CONT'D)
Mi-a placut ce mi-ai dat sa citesc.
Cred ca esti foarte talentat. Ti-am
mai spus, eu nu ma pricep...
ROBERT:
Am vazut dimineata prin casa o Sandra
Brown.
IULIANA:
Nu e a mea. Taica-tu o citeste.
ROBERT:
Tata citeste?
IULIANA:
(ridica din umeri)
Sandra Brown.
ROBERT:
Nu pot sa cred!
IULIANA:
Rasfoieste, cateodata, seara.
Anumite pasaje.
ROBERT:
(rade)
Tata?
IULIANA:
Nu mai rade.
ROBERT:
E total sf pentru mine ce-mi spui.
Cei doi tac pentru cateva clipe.
IULIANA:
O sa va impacati.
ROBERT:
Cine?
IULIANA:
Roxana cu tine. Trece. Orice suparare
trece pan-la urma.
ROBERT:
Pe bune?
IULIANA:
Nu-i asa?
 ROBERT:
Daca zici tu...eu ce sa mai zic?
IULIANA:
Sau e ceva mai grav?
ROBERT:
Da' de ce ma intrebi?
IULIANA:
Bine, nu te mai intreb.
ROBERT:
E gravida. Ieri am aflat. Alaltaieri.
Ea-l vrea cu orice pret, eu nu, ne-am
certat si...
IULIANA:
Ai venit incoace.
Ai fugit.
ROBERT:
Un pic.
IULIANA:
Urat.
ROBERT:
Stiu. Nu prea e momentul, nu sunt
pregatit. Mai sunt atatea de facut...
IULIANA:
O sa fii tata.
ROBERT:
O sa cam fiu, asa se pare.
IULIANA:
O iubesti?
ROBERT:
Da' tu'l iubesti pe tata?
IULIANA:
Mi-e bine cu el. Si nu mai sunt
singura.
ROBERT:
E cam animal.
IULIANA:
Nu. E batran si...a obosit. Nu veneam
sa stau aici daca nu aveam pentru ce,
crede-ma.
ROBERT:
Esti si tu o partida...
Cei doi rad, apoi tac pentru cateva clipe.
ROBERT: (CONT'D)
Ziceai ca ai o casa in Bucuresti care
nu-ti mai trebuie?
IULIANA:
Un apartament in Drumul Taberei, la
Orizont.
ROBERT:
Cate camere?
IULIANA:
Trei. Decomandat. La etajul doi.
ROBERT:
Da-mi-l mie.
IULIANA:
Hai sa vorbim despre asta si cu
Roxana, vrei? Veniti amandoi, in
vizita, stati cateva zile cu noi, o
sa-i prinda bine aerul asta daca e
gravida. Si discutam atunci, mai in
amanunt. Am fost contabila, nu
obisnuiesc sa dau vrabia din mana pe
cioara de pe gard. Defect
profesional, ma intelegi?
ROBERT:
(se gandeste cateva clipe)
Mai vedem.

Iuliana intra in casa. Robert sta cateva clipe

nemiscat. Intra in casa, iese cu geanta pe umar,
iese din scena.

Sfarsit