NEIZBUT

Cum, domnule, nu mă întrebi nimic ?

(Pauză.) Nu te interesează deloc ?

(Pauză.)

Dumitale

ţi

-e

indiferent ce fac eu...(Pauză.)

Fiecare are dreptul să facă ce

-i place, nu-

i aşa?(Pauză.)

Mai ales într-un loc public, nu? Mai mult ca

sigur că

ţi spui în gînd: „De vreme ce eu nu

-l deranjez pe el, nu

trebuie sa mă deranjeze nici el pe

mine". De ce nu te

amesteci? De ce nu mă împiedici? De ce nu vreinici măcar să

mi răspunzi ? De ce mă laşi să mă...

(Izbut se ridică de pe bancă, merge spre dreapta.)

2

NEIZBUT

: Nu, nu pleca, domnule!

(Izbut se opreşte.)

NEIZBUT

Recunosc că sînt inoportun, dar înţelege

mă şi dumneata, în situaţia mea...(Pauză.)

Hai,

rămîi.îţi promit că am să mă stăpînesc. O să fiu calm şi o să vorbesc mai încet... Numai să nu pleci.

(Pauză.)

N-

am să mai spun nimic.

(Izbut se aşază iarăşi pe bancă. Pauză.)

NEIZBUT

E, chiar aşa, să tac tot timpul, nu

sînt în stare. Dar nu te teme, îţi promit că voi vorbi numai

despre lucruri gener

ale. (Pauză.)
Astăzi e vreme frumoasă...(Pauză.)

Deşi, la drept vorbind, cred că osă plouă.

(Pauză.)

Cum, nici asta ? Ai dreptate, domnule. Nu sînt în stare să duc o discuţie pe teme

generale. Nu-mi iese. Mie nu-mi

izbuteşte nimic. Cu spînzurătoarea, de e

xemplu. M-

am gîndit cătrebuie să sfîrşesc odată cu toate

astea. Eram pe drumul cel bun, dar iată că ai venit dumneata şi bauna, ba alta, uite că trăiesc şi acum.

Ghinion. Nici măcar sinuciderea nu mi

a ieşit cum trebuie.Culmea e că aşa mi se întîmplă cu

toate.

Dacă ţi

aş povesti viaţa mea... Să ţi

-o povestesc? La minetoate sînt

cum se zice

altădată. De cîte ori încerc să fac sau să am ceva,sfîrşitul e acelaşi: eşecul.Să nu mă întrebi de ce

se întîmplă aşa, pentru că nici eu nu ştiu. Predestinarea s

au altceva...

Dumneata ştii să înoţi?(Pauză.)

Sigur că ştii, se vede. Ştii, şi încă foarte bine. Eu nu ştiu. A, nu pentrucă n

am vrut să

învăţ. Am vrut, am vrut, şi încă mult de tot. Am fost la tot felul de şcoli de înot, amavut şi voinţă, dar n

-am putut

învăţa. Mă menţin lasuprafaţa apei numai cîteva minute, apoi măscufund. De ce ? Dumnezeu ştie. Am
un fizic normal,forţă suficientă, fac mişcările cum trebuie şitotuşi nu izbutesc. Trebuie să fie ceva în
mine, înlăuntrul meu. Vreun defect sau vreo lipsă.

..Dumneata ce zici?

(Pauză.)

şa mi se întîmplă cu toate. Chiar şi cu

femeile. în primul rind cu femeile.

Uită

te şi dumneata la mine. Sînt cocoşat sau saşiu? Recunoaşte,domnule, că nu sînt. Ce

-i drept, nu

arăt atît de bine ca dumneata, dar oricum sînt un

om normal. Ei şi? Nimic. Mă rog, se mai uită cîteuna, dar parcă prin mine sau pe deasupra mea, ca şi cînd
ar vrea să

afle dacă nu vine altcineva. Şi nicimăcar nu pot spune că n

-am umblat, cum se zice, cu una sau cu alta. Da, mi s-

a întîmplat şi mie.

Darnici asta nu dura prea

mult, toate plecau de la mine, ca să spun aşa, în chip natural. Fără scand

al, în

genere, fără nimic deosebit. Şi nu e vorba că plecau

fără un cuvînt.

Imi spuneau într-

adevăr ceva, dar

atît de lipsit de

importanţă, încît nu

-mi mai

aduc aminte ce. Nu erau supărate pe mine, nu le părearău, nu simţeau nici

măcar... milă

. Oare nu sînt vrednic nici

măcar de milă...(Pauză.)

Şi nu pot spunecă sînt un tip tragic. Nici tragedia nu se lipeşte de mine.Totul constă în aceea că mereu
vreau cev

a,

mă zbat întruna pentru ceva şi niciodată nu înfăptuiesc

nimic. Singurul lucru care-

mi rămîne, estesperanţa care nu mă părăseşte niciodată. Sper că voi reuşi

măcar să mă spînzur...
OSIP: Dracu să mă ia! Mi-e atât de foame şi îmi chiorăie maţele de
parcă un regiment întreg cântă la trompetă în burta mea. Şi nici o
speranţă să ajungem acasă! Ce poţi să faci? E a doua lună deja de când
am plecat din Piter. Porumbelul meu a fituit toţi bănişorii pe drum… iar
acum stă blând de tot, cu coada între picioare. Aveam bani berechet şi
pentru mâncare şi pentru drum, pentru tot… dar, coconaşul trebuia să
defileze în fiecare oraş. (îl imită pe stăpânul său) ” Ei, Osip! Du-te şi vezi
de-o cameră, vezi să fie cea mai bună, şi cere cel mai bun prânz.
Mâncarea proastă nu-mi prieşte, am nevoie de un prânz bun.” Măcar
dac-ar fi ceva de capul lui… dar nu e decât un simplu registrator. Cum
cunoaşte pe cineva, imediat se aşează cu el la cărţi…Aşa s-a ars! Uff! M-
am săturat de viaţa asta. Pe bune că-i mai bine la ţară...e adevărat că nu
prea ai viaţă publică, dar şi grijile-s mai puţine; ai muierea ta şi stai tot
timpul întins pe cuptor, mâncând plăcinte. Dar dacă e să spunem
adevărul, nu contestă nimeni că viaţa în Piter e cea mai bună. Bani să ai,
că viaţa e subtilă şi plină de politică: teatre, câini care dansează şi tot ce
vrei.Vorbesc toţi foarte delicat, doar nobilii îi mai depăşesc.Te duci pe
strada Şciukin- negustorii te strigă ”Respectabile!”; în barcă treci râul
alături de un funcţionar; îţi doreşti companie- intri într-o prăvălie: acolo
un cavaler îţi povesteşte despre tabere sau îţi explică ce înseamnă
fiecare stea de pe cer în aşa fel că le vezi ca-n palmă. Mai intră din
întâmplare câte o ofiţereasă bătrână, mai apare uneori câte o
servitoare care arată...of, of, of! (râde pe sub mustaţă şi dă din cap).
Galant mod de comportament, fir-ar să fie! N-auzi niciodată un cuvânt
urât, toţi ţi se adresează numai cu ”dumneavoastră”. Te-ai plictisit să
mergi pe jos- îţi iei o trăsură şi mergi ca boierul, iar dacă nu vrei să
plăteşti- e simplu: fiecare curte are două intrări şi aşa te strecori, că nici
dracul nu te mai găseşte. Un lucru e rău: uneori te-ndopi până nu mai
poţi, iar alteori-crăpi de foame, cum ar fi acuma. Şi numai el e de vină.
Dar ce poţi să-i faci? Batrânul îi trimite bani, dacă ar şti să-i ţină! Da de
unde! Chefuri, petreceri, merge numai cu trăsura, în fiecare zi trebuie
să fac rost de bilete la teatru şi după o săptămânămă trimite cu fracul
cel nou la talcioc să-l vând.Uneori se-ntâmplă să-şi vândă şi ultima
cămaşă , de ramâne numai cu un surtucel şi o prăpădită de manta. Pe
bune, zău! Şi ce postav… de-ţi părea rău să pui mâna pe el, inglizesc,
vre-o 150 de ruble costă numai fracul şi îl vinde la piaţă cu vreo 20, de
pantaloni nici nu mai vorbesc, că-i dă pe-o nimica toată. Dar de ce toate
astea? De aceea, că nu face nimic: în loc să meargă la slujbă, se plimbă
toată ziua pe bulvar şi joacă în cărţi. Ehe! De-ar şti bătrânul boier asta!
Nu s-ar mai uita că eşti funcţionar! Ţi-ar ridica frumos cămăşuţa şi aşa
ţi-ar arde câteva să te usture vre-o patru zile! Dacă ai slujbă, slujbă să
fie! Şi hangiul de-aici ne-a spus clar că până nu plătim ce-am mâncat, nu
ne mai dă nimic!” Dar dacă nu plătim… ( oftând ) Doamne,
Dumnezeule! Măcar o ciorbă, de oricare! Lumea toată parcă aş mânca-
o! Bate cineva; probabil că-i el.
O NOAPTE FURTUNOASA

RICĂ: (Coboară încet pe fereastră pe unde a ieșit; este prăfuit de var,

ciment și cărămidă; părul îi este în neorânduială; pălăria ruptă; e galben
și tras la față; tremură și i se încurcă limba la vorbă; i se nălucește a
spaimă din când în când și îl apucă slăbiciune la încheieturi.) Am scăpat
până acum! Sfinte Andrei, scapă-mă și de acu încolo: sunt încă june!
Geniu bun al venitorului României, protege-mă; și eu sunt român!
(răsuflă din greu și își apasă palpitațiile.) O ce noapte furtunoasă!
Oribilă tragedie! (i se pare că aude ceva și tresare.) Ce de peripețiuni!...
Ies pe fereastră și pornesc pe dibuite pe schele! Mă țiu binișor de zid și
ajung în capătul binalii... Destinul mă persecută implacabil... Schelele
se-nfundă; nici o scară... Cocoana perfidă mă indusese în eroare...
Vreau să mă-ntorc și d-odată auz pe inimici venind în fața mea pe
schele. O iau înapoi fără să știu unde merg; mă împiedic de un butoi cu
țiment... O inspirațiune,... - eu ca poet am totdeauna inspirațiuni! - m-
ascunz în butoi! Pașii inimicilor s-apropie în fuga mare, mulți inși trec
iute pe lângă butoiul meu înjurându-mă; eu, ca june cu educațiune, mă
fac că n-auz... Toți se depărtează... Auz un zgomot, strigăte, țipete de
femei, în fine o împușcătură. Zgomotul apoi cu încetul se stinge, totul
rămâne într-un silențiu lugubru, numai din depărtare se aude orologiul
de la Stabiliment bătând unsprezece și douăzeci... oră fatală pentru
mine! - Ies binișor din butoiul meu, mă târăsc de-a bușele pe schele și
mă pomenesc înapoi aci... Ce să fac? Pe unde să ies? Îmi trebuie o
inspirațiune ingenioasă... (pune mâna la frunte și caută în gând.) Da, am
găsit-o! Să ies pe ușe. (merge repede în vârful degetelor la ușa din fund,
o deschide; afară, în sală, e beznă.) Obscuritate absolută! (merge la
fereastră.) A! Auz pași; vine cineva pe schele. (se repede la ușa din
dreapta, a odăii lui Spiridon.) P-aici! (Spiridon intră în același moment
repede, și se lovesc amândoi în piept.) Ah! Cum m-ai speriat! (îi vine
rău.)