ȘTEFAN DUMITRESCU

DOUĂ FEMEI DEȘTEPTE ȘI NEBUNE, NEBUNE DE LEGAT

COMEDIE

PERSONAJE :

IOANA STAFIDESCU, soţia lui Adonis Stafidescu, Ingineră  Şefă la Întreprinderea de Ciorapi şi cuie
devenită Societatea comercială de Ciorapi și cuie.

CAMELIA POTROCEA, soţia lui Gigel Potrocea, Economistă şefă la aceiaşi Întreprindere, devenită
după 1990 Societatea Comercială de ciorapi și cuie.

ION BEHEHEANU, Inspector în Minister,

EFIMIŢA VOINESCU, Directoarea Generală a Întreprinderii, aacum a Societății comerciale de Ciorapi

și cuie.

      Un Birou în semiobscuritate, o încăpere mai dosnică la o mare Întreprindere sau Societate
comercială, unde de obicei se joacă poker, sau se face câteodată, la câte o onomastică, un mic chef,
aşa ca între oamenii conducerii. Se mai văd : o masă pătrată, în centru, acoperită de o faţă de masă
roşie, cu patru scaune în jur, o banchetă lipită de peretele din dreapta, un dulap vechi, care trebuie
să fi fost folosit o dată ca fişier. În momentul în care se aude iala în uşă, şi vedem uşa deschizându-
se, avem iluzia că uşile dulapului se închid  trase de cineva care s-a ascuns înăuntru. Pe tot
parcursul piesei se va auzi vag zgomotul de fond făcut de maşini.

IOANA : ( intră cu un ibric de cafea în mână, în cealaltă mână având două ceşti. De aceea se chinuie
vrând să închidă uşa în urma ei. Nereuşind, pune ibricul şi ceştile pe masa pe care se vede o
scrumieră încărcată, apoi se întoarce să închidă uşa. În tot timpul acesta fredonează veselă o
melodie de muzică uşoară : “Gagica mea, gagica mea, E mai frumoasă ca o stea. E aşa şi-aşa, cam
tralala. Gagica meaaaa! Şi dată draculuiiii, Te învârteşte şi te-ameţeşte, Cât ai zice peşte!” Scoate
fericită din poşetă pachetul de ţigări Kent şi îşi aprinde tacticoasă o ţigară. Vorbeşte singură. “Şi
acum să te vedem madam, pe unde scoţi cămaşa, că mi-aţi căzut amândoi în cursă, ca doi
puişori…” (În momentul acesta uşa se deschide încet şi apare cealaltă femeie, Camelia. Pare mai
împlinită, rumenă în obraji,  mai voinică, genul femeii focoase).
CAMELIA : Bonsoar, iubito! (ţuguindu-şi buzele) Te pup! (se apleacă peste masă, cam cu efort, şi se
pupă)

IOANA : (afectată) Bonjuur, dragă ! Credeam că iar te laşi aşteptată. Aşa faci tu uneori,  (gest,
mişcându-şi umerii) ca să-ţi dai importanţă.

CAMELIA : (vorbind afectat) Mulţumesc, dragă, că m-ai pus în gardă. Şi eu care credeam că m-ai
invitat la o cafeluţă, să mai stăm şi noi la o vorbuliţă, la o bârfuliţă, (gest) cine cu cine s-a mai…
(gest) Să ne mai aducem aminte întâmplări comice din liceu…Apropo, parcă nici nu s-ar cunoaşte că
am fost colege de liceu.

IOANA : (ameninţătoare) Iubito, nu încerca să mă iei prin învăluire, că nu ţine!

CAMELIA : (reţinută, dar furioasă) Ştii ce? Mai bine m-ai servi şi pe mine cu un Kent. Nu de  alta,
dar ştiu, din proprie experienţă că o cafea fără ţigară e…ca o femeie fără amant. (zâmbind dulce) N-
are nici un gust, tu! ( o priveşte galeş pe cealaltă)

IOANA : (scoţând pachetul, în timp ce-i întinde bricheta aprinsă) Păi, da!  (acră) Cu bărbatu-mio te-
ai servit singură, nu mi l-ai mai cerut, acum am ajuns să te servesc şi cu ţigări. Măcar ai bunul simţ
şi-mi ceri.

CAMELIA : (volum ) Ioan-ooooooo! Nu te apropia că frige! Cald, cald , cald ! (tare) Îţi spun, cald,
cald, cald! (schimbând tonul, drăguţă) Mmmmmm, dar ştii că e bună, tu?  (degustând cafeaua) Nu
ştiu cum dracului, de câte ori încerc să fac cafeaua mai bună decât tine….nu-mi reuşeşte, tu! Nu-mi
reuşeşte şi pace, ca un făcut!

IOANA : (oarecum calmă ) Lasă că ţie îţi reuşesc altele….Mult mai bine!

CAMELIA : ( stând picior peste picior. Scoate din poşetă o sticlă de coniac) Un conieceeel ! (mică
pauză) Ce e drept, e drept, sunt mai întreprinzătoare…Aşa…(nazalizând) am  o intuiţie…ceva
extraordinar. Nu ştiu, nu cred că ai putea înţelege. (dându-şi ochii peste cap ) E ca o inspiraţie care
vine de sus, ceva inefabil… (arată sticla cu coniac) Par exemplu!

IOANA : (tace, se vede că este dominată de locvacitatea celeilalte) Mda!

CAMELIA : (turnând câte puţin în ceştile de cafea) Acum are alt gust. (gustă ) Mama mia, te lingi pe
deşte. (tare, fericită. Filozofând ) Vezi, aşa e viaţa. Ţi se pare grea, amară, zici că toţi sunt nişte
jigodii, nişte bestii, şi hooopa ! îţi toarnă unul o picătură de coniac, (gest relevant, deschizând 
degetele) puţin, numai atâtica…şi hopa, viaţa ţi se pare alta. (râzând ) Are culoarea roz bombon,
oamenii sunt mai frumoşi, mai buni, (fericită, deschizându-şi braţele) lumea e mai frumoasă…

IOANA : (turnând-şi şi ea puţin coniac, evident ca să-şi dea curaj) Şi dacă mai torni încă o picătură,
din roz bombon viaţa capătă culoarea sângelui (mârâind, apăsat, ca şi cum ar sfâşia cu dinţii)
mmm…şi ai dintr-o dată atâta curaj, încât îţi vine să te urci pe Himalaia. Să sari peste Himalaia cum
sare iada peste casă! (râzând forţat) Ştii proverbul ăla, capra sare masa, iada sare casa !

CAMELIA : (sinistru de calmă) Ioanooo! Stai jos, stai jos să discutăm ca între  două femei civilizate.
(mârâind) Că sar acum peste Everest drept în capul tău. (apăsat) De te ia dracu !
IOANA : ( se vede că are mai mult curaj. Se ridică şi îşi pune mâinile în şolduri) Hai să vedem, care
pe care… (fierbe, are draci) Pentru că eu zic că tu ai sărit demult peste Everest. (ameninţător ) Şi
cine sare peste Himalaia o dată, a doua oară nu mai sare. (tacticos, cu subînţeles) Îşi frânge gâtul.

CAMELIA  :  (scârbită) Mi-ai stricat tot cheful. (confesiv, ca să mai temporizeze lucrurile) Venisem să
mai stăm şi noi la o bârfă, şi când colo tu ai chef de scandal. (bosumflându-se) Zău aşa, parcă ai fi
un copil…din ăla prost. (tare) Şi doar ţi-am spus, Ioanooo, Ioanoooooo, ia viaţa aşa cum este, că
viaţa  este aşa cum vrea muşchii ei, nu cum vrea muşchii tăi ! Da, dacă n-ai nimic (îşi ciocăne capul )
…în tuga asta, să bagi la cap… (deodată, dă paharul peste cap ) Hai noroc!

IOANA : ( care a ascultat-o, zâmbind a zeflemea) Păi da, că dintre noi numai tu eşti aia care ai
noroc. (cu obidă) Al dracului de noroc să fie el, cu ăla care l-a făcut ! Şi cu mă-sa ăluia care l-a
făcut !

CAMELIA : Nu ţi-am spus, măi, copilule…dragă, dragă, draga mea dragă! cum este cu norocul
dirijat? (apăsat) Te pui cu norocul dirijat, Ioanooo, Ioano !? (mică pauză, tare ) Ce ai fă, te-ai dilit, tu
te pui cu norocul dirijat !? Vino-ţi, fată, în fire, ce dracului ! ( frecându-şi mâinile de fericire )
Mamăă, şi am nişte noutăţi! ( fericită ) Şi am nişte noutăţi ! (tare) Trăznet, Ioanoo ! Ştii ce e aia
trăznet ? Trăznet !  Trăznet ! (schimbând vorba, uitându-se în ceaşcă ) Da bună cafea ai făcut, soră
dragă! Cum o faci, fă, Ionuţule! A dracului de haină ce eşti, tu, cred că să mori şi nu mi-ai da reţeta
de loc!

IOANA : (sastisită ) Păi , da, că tu mi-ai dat reţeta de la checul tău!

CAMELIA : (râzând) Lasă fă că ţi-o dau pe cea de la fasole. Îţi dau reţeta de la fasole. (serioasă )
Ionuţule, am o reţetă, fă, de fasole că te lingi pe deşte! Da ştii ce e aia te lingi? Te lingi !  te lingi, şi
iar te lingi! Da, a dracului să fiu eu dacă ţi-o dau ! Numai aşa, ca să mori de necaz !

IOANA : (calmă) Fasolea s-o mănânci tu cu Potrocea al tău. Să vă faceţi ca nişte baloane, uite  aşa,
şi apoi deodată să faceţi (gest)…fâsss!

CAMELIA : (luându-i vorba, are imaginaţie ) Să ne umflăm, să ne umflăm, să ne ridicăm sus, sus, tot
mai sus…şi tu să te urci călare pe Potrocea al meu, că, de, el s-a urcat pe tine, şi să plecaţi în
excursie în toată lumea. (ca şi cum ar povesti, gest ondulat cu mâna ) Să treci peste Everest, să
ajungi în Haiti, să-l faci să moară după tine pe Papa Duvalier, sau ce Dictator o mai fi în  Haiti, că ţie
îţi plac Dictatorii…Şi Papa Doc să te umple de perle, de aur , de diamante…de, de, de…(deodată ) şi
de sifilis !

IOANA : (oarecum încântată) Ţi-ar conveni ţie să scapi de mine…Numai ca să nu te ţii de

înţelegere…(ridică vocea) Hai spune o dată dracului noutatea aia şi nu mă mai fierbe…Că am şi eu
unaaa!
CAMELIA : ( după ce a sorbit tacticos din ceaşcă ) O ştii pe Mimi….Levente ?…Roşcata ?

IOANA : Care,  tu ? ( îşi aprinde o nouă ţigară)

CAMELIA : Mia Levente, soţia Directorului Băncii ! Era cu un an mai mare ca noi la ASE!

IOANA : Apropo, să nu uit. Ştii ce înseamnă ASE?

CAMELIA : Da, ştiu. Nu ai o impresie prea bună despre economişti şi despre facultatea asta. Şcoală
profesională de hârtii şi cifre, sau cum naiba i-ai zis tu ?

IOANA : (nerăbdătoare) Hai, spune o dată chestia aia cu Mimi Levente, şi nu mă mai fierbe ! Avea
ea o blană de nurci…(are vocaţia bârfei, îşi mişcă umerii într-o parte şi în alta) şi când mergea, uite
aşa se leagăna, mlădiindu-se…(geloasă) era absolut convinsă că este spic de grâu, că e Ileana
Cosânzeana…Şi când se uita la tine, (o imită, îşi  îngustează ochii) îşi ridica o sprânceană, (nu poate
să-şi ridice sprânceana şi atunci se foloseşte de mână ) apoi pe cealaltă.

CAMELIA :  (râzând) Hai, nu te mai strâmba atât, că ce e al ei, e al ei! E frumoasă, dată-n paştile mă-
sii. Pune un regiment de bărbaţi în fund de nu se văd, de nici nu ştiu pe ce lume sunt. Cad în fund
ca bobocii ăia primăvara.

IOANA : (zâmbind ironic) Dacă stau s-o compar cu tine, cât de frumoasă eşti, ai avea dreptate.

CAMELIA : (arţăgoasă) Şi dacă o compari cu tine pare muma pădurii. Ioano, hai să ne vedem lungul
nasului !

IOANA : (explodând) Spune naiba o dată ce e cu Mimi Levente, nu mă mai fierbe ca pe fasole ! Că-
mi sare ţandăra !

CAMELIA : (franc) Îţi spun dacă îmi spui şi tu ce înseamnă ASE.

IOANA  Academia Săpătorilor Economiei. Zice că ăştia (gest) fură,  sapă economia românească, o
sapă pe dedesubt ca să se aleagă praful.

CAMELIA : (oftând) Păi da, că dacă stau să mă gândesc bine ce profesori am avut la  Şcoala asta
profesională de numărat chiloţii şi jartierele, căreia i se mai zice şi ASE, Academia de ştiinţe
economice, auzi tu, zău că nu eşti prea departe de adevăr. (mică pauză) Eu ştiam că ASE înseamnă
altceva.

IOANA :  (curioasă) Ce?

CAMELIA : Păi da, să râdeţi voi inginerii de noi economiştii! A dracului să fiu, termină Politehnica şi
vin ingineri în fabrică, chipurile, şi dacă îi întrebi pe ce parte e coada ciocanului habar nu au. De
deştepţi ce este inginerii cred că prăjiturile se mânâncă cu şublerul.

IOANA : (ţâţâind de admiraţie) E te te! (mai toarnă puţin coniac) Parcă voi economiştii aţi fi titraţi
la Oxford ! Hai s-o lăsăm baltă, Camelio. Spune mai bine ce este cu Mimi Levente că mor de
curiozitate.

CAMELIA : (îşi aprinde şi ea o ţigară Kent apoi se răstoarnă satisfăcută pe spate) A prins-o bărbatu-
se cu şoferul lui. (mică pauză) Şi cine crezi că râdea să moară ? (râde) He, he, he, ha! Bărbatu-su !
Pe când celălalt, şoferul, şi Harpalete,  adică  fostul amant al Miei, au făcut infarct amândoi.

IOANA :  (nevenindu-i să creadă) Cu cine trăia, făă ? (mică pauză ) Avea deci doi amanţi.

CAMELIA : Te pomeneşti că nici pe asta n-o ştiai ? (râde uşor) Tu şi cu bărbatu-su nu ştiaţi, că încolo
tot oraşul ştia.
IOANA : (întristată) Nu ştiam, zău! Nu sunt aşa  de deşteaptă ca tine. Ce vrei ?

CAMELIA : (gest ) Să se facă aşa cine minte ?

IOANA : (gânditoare ) Să se facă!

CAMELIA :  Trăia cu Harpalete.

IOANA : (mirată, îngrozită) Cu medicul ? Cu babalâcul ăla ?

CAMELIA : Îhî.

IOANA : (împăcată) Păi da, că ăştia, doctorii, are bani.

CAMELIA : (oftând) Ăhă, hă! Ce chirurg a fost  Harpalete ăsta la viaţa lui. Acum a început să-i
tremure mâna…de cât Kent a băgat în el şi decât wiski, da a fost chirurg de milioane. Îţi spun eu!

IOANA :  (încruntată) Şi ce-a făcut Harpalete când a auzit?

CAMELIA  : A făcut infarct, tu, ce era să facă omu! De necaz. De necaz că iubita lui, (sclifosită)
superba Mia Levente trăia cu şoferul lu bărbatu-su.

IOANA  : Şi-a murit?

CAMELIA :  Pe loc! (taie cu mâna înc-o dată aerul, făcând semnul crucii) Pe loc. Da ştii ce e aia pe loc
?

IOANA : Şi şoferul de ce a murit?

CAMELIA : Pentru că l-a prins şeful lui cu nevastă-sa! (râzând) De spaimă, săracul, de ce să moară !
Că n-o fi murit de râs!

IOANA :  (visătoare, geloasă) Asta da… fericită. Unde nu găsesc unul să mă iubească şi să moară
fulgerat după mine (oftează ) Uite, după Mimi au murit doi…

CAMELIA : (tristă) Aia am zis şi eu. Da să vezi a dracului, cred că le-a ţinut doliu? (îşi mişcă umerii)
Da de unde? Uite aşa se plimba ieri prin Centru….cu căţelu, (îl sărută) cu Bubi ăla scump şi frumos. 
Îl ştii ! (schimbă tonalitatea, îmbujorată) E un vis… s-o vezi ! E superbă!

IOANA :  (căzută pe gânduri) Acum că vorbeşte tot târgul de ea, îţi dai seama, i-a crescut cota!  (are
privirea nostalgică) E…altfel…văzută. (înfuriată brusc) A dracului dacă nu-mi vine s-o zgârii! (gest cu
ghearele) Cum o s-o văd o să mă iau de ea.

CAMELIA :  (visătoare) Uite, vezi. Ăsta e cusurul tău. Aşa ai sărit şi la mine când am intrat.
(fâţâindu-se, mieunând) Că ţi l-am luat pe Adonis, pe scumpul tău soţior… Adonis ! Adonis!
(privind-o în ochi.) Ce să-ţi fac, fă, Ioano ?! Riscurile meseriei. (tare) Cine te-a pus să te măriţi cu
Adonis ! Cu unul frumos ca Adonis ! Îîîî ? Cine te-a pus?  Dracu te-a pus !

IOANA :  (înţepată) Adică ce vrei să spui ?

CAMELIA : (viperă) Te faci că nu-nţelegi, ai ?Vrei să te cred că eşti mai proastă decât te credeam.
IOANA : (scoţându-şi ghearele, se ridică-n picioare. Mârâind) Camii… Cameleonul dracului ! Nu-ţi-
am spus, fă, că eşti femeia cameleon şi că n-o să-ţi mai meargă mult timp cu mine ?

CAMELIA : (calmă, veselă) Stai dragă jos şi nu te mai foi ca paraşuta lui Gagarin… (gest, tare)
Paraşuto, ce eşti ! Că-mi sare şi mie acuma ţandăra… Şi nu te văd bine de loc. (ridicându-şi umerii
ca o cobră) Tu nu vezi că fizicul nu te avantajează?

IOANA : (isterică) Eu atât îţi spun. Că te am la mână, şi să-l laşi în pace pe Adonis, pe bărbatu-miu !
(apăsat) Pe soţul meu,  să-l laşi în pace, auzi!

CAMELIA : (pusă pe harţă) Ia ascultă, Ioano, Ioanooo ce eşti !

IOANA :  N-ai fi crezând că mi-e frică de tine! Că dacă eşti mai.. mai barosană, uite acum îţi cad la
picioare.

CAMELIA : Ce-ai, fă, neroado! Nu ţi-e bine? Ne simţeam aşa de plăcut, începusem şi noi să bârfim,
şi acum gata ! Îţi sare ţandăra iar! ( mică pauză)  Stai jos!  Norocu lui Mimi Levente, să moară
cineva care ne iubeşte, să moară cineva după noi, nu-l avem noi. N-avea tu grijă !

IOANA : (respirând adânc) În primul rând, acum doi ani am făcut o înţelegere. Că dacă-l ajut pe
bărbatu-tu, (apăsat, piţigăiat) pe tovarăşul Potlogea Gigel…să ajungă Director adjunct, că ştii că era
un amărât la atelierul de cuie, ai promis,  (apăsat, tare) aşa ne-a fost înţelegerea, că o s-o săpăm pe
Voineasca…pe Directoare…Şi o să fiu eu Directoare plină?!

CAMELIA : Aşa, şi…?

IOANA : Şi văd că ai cam uitat de înţelegerea noastră. V-aţi dat cu Voineasca, sunteţi toată ziua bot
în bot cu ea, o duceţi mersi, bine…Şi proasta de Ioana  Stafidescu-Demente e tot ce-a fost mai
înainte.

CAMELIA : (sigură pe ea) Ce vrei să spui ? Păi la capul tău, la inteligenţa ta,  (îşi ciocăne tâmpla ) să
zici mersi, făăă,  năroadoo, că eşti ingineră şefă ! E de mirare că faci faţă !

IOANA : (ridicându-se furioasă, gata să-şi înfigă ghearele în părul celeilalte) Aaaaaa! Bestie ce eşti !

CAMELIA : (care o joacă. S-a retras) Aaaaa! Ce ? A ce, fă?

IOANA : Ştiam eu ce poamă îmi eşti! (ocoleşte masa cu ghiarele scoase)

CAMELIA : Da, sunt o poamă! E bine ? (apăsat) Visul meu e să fiu cea mai mare poamă!

IOANA : (ţipând) Nu eşti decât o poamă acră!  O nesuferită ! (strâmbându-se) Şi zbârcită !  Asta
eşti ! Fir-ai a dracului să fii tu de matracucă ! Păi până când mă mai jucaţi voi, făă ? Ai ?

CAMELIA : (retrăgându-se) Ioaaaaa-noooooo! Fii cuminteee, făăăă !

IOANA : (înaintând către ea cu ghearele scoase) Nu mai vreau, făăă! Şi nu mai pot ! (tare) Nu mai
pooooot, înţelegi? ( e gata să se repeadă la ea)

CAMELIA : (văzând că gluma se îngroaşă) Îşi promit că în trei luni o să fii Directoare plină! O
azvârlim pe Voineasa de nu se vede!
IOANA : (clătinând capul) Nu mă mai duceţi! (mică pauză) Până aici v-a fost!

CAMELIA : Îţi promit.

IOANA : (scrâşnind) Ai mai promis tu şi altă dată.

CAMELIA : (prinsă în corzi) Jur….Jur….Îţi promit.

IOANA : (devenind atentă) Ai mai jurat tu şi altădată !

CAMELIA : (trecând la atac) Nu fii convinsă că dacă ne păruim o să ies eu păruită…(râs forţat) Vorba
ăluia, ia-l de pe mine că-l omor.

IOANA : (privind-o fix, cu ură) Juri tu !?

CAMELIA :  Jur !

IOANA : Nu aşa. Zii după mine. Eu… Camelia Potrocea…

CAMELIA :  (ridicând palma) Eu…Camelia Potrocea.

IOANA : Împreună cu soţul meu, Directorul adjunct Potrocea…

CAMELIA : Împreună cu soţul meu, Directorul Potrocea…

IOANA : Şi cu Inginera şefă, Ioana Stafidescu…

CAMELIA : Şi cu Inginera şefă, Ioana Stafidescu…

IOANA : Jurăm s-o săpăm pe Directoarea plină, ca s-o instalăm în locul ei pe Ioana Stafidescu-
Demente, tot Directoare plină.

CAMELIA : Ca s-o instalăm în locul ei pe Ioana Stafidescu-Demente, tot directoare plină… (mai
liniştită) Acum te-ai convins?

IOANA : (păstrându-şi încă seriozitatea) Să vedem. (se întoarce calmă şi umple cănile  cu coniac)

CAMELIA :  (râzând forţat) Ţi-au venit boii acasă acum? Hai ! Eşti liniştită! (dă ceaşca peste cap)
Aoleuu, ce bun e! M-ai băgat în sperieţi, Ioanoo ! Din Liceu erai tu cam nebună!

IOANA : Păi, da ! Eram nebună că eram premianta clasei ! Iar tu erai cea mai mare chiulangioaică !
Corigentă în fiecare an.

CAMELIA: (clătinând din cap) Mda…Asta aşa era. Nu eram chiulangioaică că tine. Eram ca mine !

IOANA: Lasă guriţa mică…că ai scăpat ieftin. (mică pauză) Da să ştii că nu sunt deloc supărată că tu
şi cu soţul meu…( gest ) Nu.

CAMELIA : Ioanoooo!! ( se privesc intens ) Uite, vezi? Asta este cusurul tău. Eşti o fată
nemaipomenită dar sari peste cal. Dai cu băţul în baltă când nu trebuie. Când nu te aştepţi !

IOANA: ( amar ) Mda. Nu sar ca tine peste Everest. ( umple cănile  cu coniac încă odată ) Vezi ce
bine ne înţelegem ? Când e înţelegere în familie nici fericirea nu e departe. Şi închid  şi eu ochii şi
pentru materialele alea cu… ( gest că a făcut învârteli ) Du-că-se !  Baremi, ai făcut ceva? Ai
profitat ?

CAMELIA:  (i-a sărit ţandăra ) Ioanooooo !! ( se privesc ca nişte vipere ) Să nu crezi că am uitat! E
periculos când cineva vrea să-l aibă pe altul cu prea multe la mână.

IOANA : ( privind-o ironic ) Şi, mă rog, de ce n-ai uitat ? ( mică pauză,  furioasă ) În cazul ăsta să ştii
că nici eu nu vreau să uit.

CAMELIA : ( înălţându-şi umerii ) N-am uitat că într-un anume grup ai afirmat că…te-ai lăudat că tu
eşti cea mai mare patriotă din această Întreprindere. Din  Întreprinderea de Ciorapi şi Cuie. ( o
priveşte s-o străpungă )

IOANA : ( calmă, fierbând-o ) Şi de ce, mă rog, nu este aşa? Nu este adevărat? ( îşi mişcă buzele,
ţuguindu-le)

CAMELIA : ( fierbând-o, încercând să o scoată din sărite) Ce, mă rog, să fie adevărat?

IOANA : (după un timp, privind-o într-un anume fel) Să ştii că informatorii te-au informat bine.

CAMELIA: ( ridicându-se, punându-şi mâinile în cap ) Ce ai zis? ( mârâind ) Mai spune odată !

IOANA : ( se ridică şi ea în picioare, punându-şi mâinile în şolduri ) Te pomeneşti că mi-o fi frică !

( privind-o în ochi ) Am spus că sunt cea mai mare patrioată din ţara asta, sau nu ştii ce e ăla patriot
?

CAMELIA : ( a rămas ca trăsnită ) Deci este adevărat ? ( îngrozită) Este adevărat…

IOANA : ( apăsat, maimuţărindu-se ) Da, este foarte adevărat. Sunt o patriotă mai mare decât tine.
( pe un alt ton ) Dar tu nu ştii ce este ăla patriot ? Mi-e teamă că chiar dacă o să-ţi explic nu o să
înţelegi.

CAMELIA: ( dezlănţuindu-se, vine spre ea ocolind masa ) Şi mă rog, spune-mi ce este ăla un patriot!
Deşteaptă-mă şi pe mine să nu mor proastă ! ( acum stau faţă în faţă cu mâinile în şold, gata să se
ia la bătaie )

IOANA: ( profesoral ) Patriotul e acel care se jertfeşte  pe el pentru ţară şi dă mai mult de la el,
decât să primească.

CAMELIA : ( mişcându-şi şoldurile ) Păi da. Inginerul ăla stagiar…Pe care l-ai luat sub protecţia ta, şi
împreună cu care semnezi invenţiile, el fiind coautor, mai mult primeşte decât îţi dă !

IOANA : (mişcându-şi umerii) Da, aşa e ? Eşti fericită ? Tu nu faci la fel cu soţul meu pe care din
Puiule şi Adonisule nu-l mai scoţi, nu ?

CAMELIA: ( apăsat ) Nu schimba vorba, Ioanoo!

IOANA: ( tare, bătând cu piciorul în podea ) Da, am zis ! Şi o susţin, sus şi tare! Sunt mai patrioată
decât tine!

CAMELIA : (tremurându-şi umerii, ameninţătoare) Vrei să zici patrihoaţă, poate ?!

IOANA : (isterică ) Ceeeee e? Ce e, făăăă? ( Camelia o împunge cu pieptul, cealălaltă dă înapoi)

CAMELIA : (împungând-o) Patrihoaţă ! Patrihoaţă, ai ! (zâmbind victorioasă) Aşa da, poftesc să zici,
musiu ! Chiar îmi face deosebită plăcere ! ( ridicând mâna) Sună frumooos !

IOANA : (îngrozită, furioasă) Ce-ai ziiiiis?

CAMELIA : (împungând-o, dominând-o ) Ce-ai auzit, musiu ! Şi vreau să fiu bine înţeleasă ! Faptul că
ai afirmat că eu…cu soţul tău, adică mă înţelegi cum vine…te-am tradus…Asta înseamnă că ai
atentat pur şi simplu la onoarea mea !  Şi chiar şi la onoarea mea de familistă ! (patetică. Suspină.
Ai impresia că îi dau lacrimile) Dar aflăăă ! (bătându-se cu pumnii în piept ) Că pe mine mă doare,
înţelegi ? (se bate cu pumnul în piept) mai mult patriotismul decât onoarea. ( I-a dat o lovitura cu
pieptul gata s-o dărâme)

IOANA : ( dominată, pierdută ) Ce-ai zis, fă ?

CAMELIA : (scoţându-şi pieptul înainte ) Că eu nu sunt ca acele personaje ale lui Caragiale, (îşi
loveşte tâmpla cu degetul) care va să zică, mă înţelegi…dacă te lauzi că ai ceva în tărtăcuţa asta !
(acum o loveşte pe cealălaltă în tărtăcuţă. Tare) Eu nu ţin, făă, la onoarea mea de familistă ca tine,
( strâmbându-se ) care eşti o învechită…(apăsat, tacticos, împingând-o cu pieptul, gata să-şi înfigă
ghearele în părul ei) dar ţin….te avertizeeez,  (tare) sunt gata să fac moarte de om, dacă cineva,
(apăsat, solemn) se leagă de patriotismul meu înfocat…(silabisind, zbierând) Înnnn-fooo-caaaat !

IOANA : (speriată, dă un ţipăt) Iiiiiiiii! Iiiiiiiiiii!

CAMELIA : (mândră, ridicându-şi semeţ pieptul) Nu există, făăă, patriot mai mare ca mine în
Intreprinderea noastră…(tare) Că dacă există, îl mănânc! (urlând) Îl mânââââââânc! Cu fulgi cu
tooot! Fără sare şi fără usturoi ! (cealaltă ajunge la zid, izbindu-se cu spatele de el. Îngrozită ) Să-l
văd eu…(caută ca un copoi cu nasul, îşi deschide gura ca un tigru ) pe ăla care zice că… (tare) care
îndrăzneşte, mă înţelegi ce vreau să zic, care ar îndrăzni măcar, să ridice un deget, să zică ceva de
patriotismul meu…(gest) că uite aşa-i fac! ( ca şi cum ar cânta la muzicuţă sau ar mânca un peşte)
Nu rămâne din el decât coloana vertebrală, ca la peşte…Oscior cu oscior i-o sug…Şi apoi, (gest) uite-
aşa i-o fac ! (ridică genunchiul şi face câteva mişcări violente, ca şi cum ar rupe vreascuri cu
genunchiul) Acum te-ai convins, iubita mea, şi scumpa mea colegă…Cea care a inventat cuiul cu
două capete, de-a râs toată ţara de tine…(tare ) iar tu credeai, nenorocito, că ai făcut gaură în cer
cu invenţia ta !

IOANA : (buimacă, regăsindu-se) Şi ce vrei să zici, fă, Camelioo, (apăsat, tragic) Camelio, ce eşti ! Că
cuiul meu cu două capete n-a fost o invenţie importantă, n-a fost o mare descoperire, şi o mare
realizare a Intreprinderii noastre ? (mică pauză. Tacticoasă, trecând la atac) Şi vrei să spui, ai, că
cuiul cu două capete nu ne-a adus destule beneficii ?

CAMELIA : (cu mâinile în şolduri ca o ţaţă ) Ioaaaa-nooooo! Ioanoo, ce eşti! Nu schimba vorba, că te
mănânc! Eşti sau nu eşti o patrioată, că patrihoaţă eşti de o mie de ori mai mare decât mine ! (tare)
Aceasta este adevărata problemă, şi aşa trebuie pusă problema, direct, fără ocolişuri ca-n şedinţele
de partid.
IOANA : (ridicându-şi şi ea umerii)  Sunt, fă, sunt. E bine ? Şi dacă e să socotim drept, sunt o
patrioată incomparabilă. (grandilocvent) Dar ştii ce e aia incomparabilă? (nazalizând )
Incomparabilă mai mare decât tine. (ridică o mână în sus ca oratorii)

CAMELIA : (devenind brusc ţaţă, răcnind) Aşaaaa ?

IOANA : Aşa!

CAMELIA : (îşi înfige mâinile în părul celeilalte) Atunci stai să-ţi arăt eu ţie incomparabilă ! Acum o
să vezi tu ce înseamnă incomparabilă !

IOANA : (începe să ţipe) Auuuuu ! (îşi înfige şi ea mâinile în părul celeilalte. Chirăie amândouă ca
nişte gaiţe, împingându-se, trăgându-se de păr.)

CAMELIA : (acum au obosit. Se împing una pe alta. Par doi boi care se împung) Aşa, deci ? Îîîîî!
(tare)

IOANA : Incomparabilă, ai ? Incomparabilă ?

CAMELIA : (opintindu-se încercând s-o doboare) Aşa, ai, incomparabilă? Lasă că-ţi dau eu ţie
incomparabilă.

IOANA : Incomparabil, ai?

CAMELIA : (răsuflă greu) Incomparabil…(un picior îi alunecă şi-n momentul următor o vedem
căzând în genunchi.)

IOANA : (tare) Incomparabil ! (urlând) Incomparabiiil !

CAMELIA : (suflă cu greu) Să te iei de patriotismul meu, ai? (e vizibil că fiind mai grasă a obosit mai
repede. În momentul următor o vedem căzând într-o parte, în timp ce rivala ei se lasă cu toată
greutatea pe ea) Iuuu.. ( se sperie ţipând) Ajutor. Ajutooor, oameni buni !

IOANA : (mai vânoasă) Acum ceri ajutor, hai? Lasă că-ţi dau eu ţie ajutor…(gâfâind) Un ajutor
incomparabil ! (începe s-o ia la palme, apoi când oboseşte o ia din nou cu mâinile de păr. Zgâlţâind-
o) Te predaii ? (tare, suflând din greu, cu părul vâlvoi) Predat !? Aşa patrioată eşti, îîî ?

CAMELIA : (slab de tot, speriată) Ajutor, oameni buni!

IOANA : (mai refăcută) Te predai ? Predat ! (pauză) Mai bine ai recunoaşte că nu eşti o patrioată
cât mine de mare…şi-ţi dau drumul. (o ţine strâns. Acum încalecă şi mai bine pe ea) Recunoşti sau
nu, că n-o să stau acum călare pe tine ca Alexandru Machidon pe Ducipal?

CAMELIA : (slab, plângând) Mă…Mă predau. Mă, mă…

IOANA : (fericită) Recunoşti că sunt o patrioată mai mare decât tine?

CAMELIA : (după mult timp) Re cu…Recunosc…

IOANA : ( ca să se convingă) Recunoşti? (ţipând) Zii tare !

CAMELIA : Recunosc…
IOANA : (înveselită) Strigă de trei ori, trăiască Ioana cea mai mare…patrioată !

CAMELIA : (după un timp) Nu strig… Auuuuu!

IOANA : (îşi înfige şi mai tare mâinile în părul ei) Strigă, că altfel dai de dracu ! N-ai încotro. M-ai
atins la patriotism, te-ai ras ! Te-ai nenorocit ! (mică pauză) Dracu te-a pus să vrei să fii patrioa ?
(tare) Strigi sau nu, să trăiască Ioana Stafidescu, cea mai mare patrioată din Interprinderea de
Chiloţi şi Cuie ?

      CAMELIA : ( epuizată, tremurând ) Din ciorapi şi cuie, fă proasto!

IOANA :  (ţipând şi lovind-o) Strigi sau nu strigi !?

      CAMELIA : ( trăgându-şi sufletul ) Nu strig !

IOANA: ( cu mâinile în părul ei, zgâlţâind-o ) Aşaaaaaaa, eşti mândră?  Suntem mândre! Te ţii
mândră ? Poate nu ştii cum să faci. ( râde. Se vede că e puţin beată )  Uite aşa : deschizi gura mare
cât o balenă (deschide gura) şi strigă ! ( îngroşându-şi vocea ) Trăiască Ioana Stafidescu-Demente,
cea mai mare patrioată din Întreprinderea de Cioarapi şi Cuie!

CAMELIA : ( hotărâtă ) Nu strig !!

IOANA : ( tare ) Camelioooooo !!  (dorind s-o ajute) Nu ştii, te învăţ, nu poţi, te ajut. ( mică pauză )
Ia s-o ajut, mă, pe colega şi prietena mea să strige cât poate de tare!! ( începe s-o zgâlţâie şi s-o dea
cu capul de duşumea, urlând)  Strigi sau nu, că n-o să stau să mă rog de tine !

CAMELIA : ( ţipând de durere ) Auuuuuu !! Strig !! Strig !!

IOANA : Aşa, tovarăşe dragă. Vezi ce bun este ajutorul tovărăşesc la momentul potrivit? (gâfâie)
Hai să te aud!

CAMELIA : ( stins ) Trăiască Ioana Stafideascaaaa, cea mai…

IOANA : ( sesizând ) Nu Stafideascaaaaaa… Să ne înţelegem. Nu mă cheamă Stafideasca de la

stafidă. Mă cheamă Stafidescu, de la stafie, nu?
CAMELIA : ( slab, plânge ) Trăiască Ioa Ioana Stafidescu. Tră… tră…

IOANA: ( zgâlţâind-o ) Nu, draguţă. În cazul ăsta înseamnă că trebuie să te ajut iar în muncă.
Ajutorul tovărăşesc este sfânt. ( începe din nou să o zgâlţăie ) Aşa ! Aşa !

CAMELIA : (urlând de durere) Auuuu! Strig, strig!!!! Lasă-mă că strig !

IOANA : (gâfâind) Ascultăm!

CAMELIA : ( tare ) Trăiască Ioana Stafidescu, cea mai mare patriotă din tot sud-estul Europei!

IOANA: Aşa da ! Uite ce deşteaptă este fata asta ! Bravo ! Mă miram eu de ce merg aşa de bine
lucrurile din Întreprinderea noastră ! De ce ne facem trimestru de trimestru planul, şi an de an. Şi
cincinal de cincinal, de asta nu mai vorbim. De ce  avem o gestiune perfectă… ( schimbând tonul )
Păi nu mai strigi? Ai obosit?
CAMELIA : (plânge) Strig, strig ! Numai dă-mi drumul…

IOANA :  (mieroasă) S-auzim, s-auzim !

CAMELIA : ( tare, cu volum ) Trăiască Ioana Stafidescu cea mai mare patriotă din sud- estul Europei!

IOANA : Ei, nu chiar aşa de tare ! Mai zii cu Întreprinderea noastră, că vezi doar că patriotismul
unor tovarăşe Directoare s-ar putea simţi blazat !

CAMELIA : ( tare )  Trăiască Ioana Stafidescu, cea mai mare patrioată din judeţul nostru!

IOANA : ( acceptând ) Aşa mai merge !

CAMELIA : Trăiască Ioana Stafidescu, cea mai mare patrioată din oraşul nostru !

IOANA : (mulţumită) Şi asta este foarte adevărat (rămâne aşa călare pe ea)

CAMELIA :  (tare) Ai promis că-mi dai drumul…

IOANA:  Îţi dau, cum să nu-ţi dau. Nu eşti tu cea mai bună prietenă a mea, şi cea mai apropiată
colegă de liceu ?  (respiră adânc) Trebuie să juri însă că mă vei ajuta s-o doborâm pe Voineasca, pe
Directoarea generală, şi să mă faci pe mine Directoarea Generală a Fabricii de Ciorapi şi Cuie. (gest
amplu, fericită). Ah, să vezi atunci ce bine or să meargă lucrurile… Întreprindere fruntaşă pe judeţ.
Pe ramură ! (gest, ca un orator) Apoi vom deveni Întreprindere fruntaşă pe regiune, apoi pe plan
naţional, apoi pe plan european…(tare) şi în sfârşit…(radiind de fericire) pe plan mondial ! (cu
imaginaţie) Să vezi atunci reporteri, fotoreporteri, (e în extaz) interviuri, bliţuri în Figaro, în New
York Times, în Pravda, în…

CAMELIA : (supărată) Te dai sau nu te dai jos de pe mine? (furioasă) Îţi convine să visezi şi să-ţi faci
planuri călare pe mine!

IOANA :   ( uimită, ca şi cum ar avea o revelaţie) Da, tu ai dreptate, am făcut o mare descoperire…
(mică pauză, este emoţionată) Dacă stai călare pe cineva, imaginaţia îţi devine deodată foarte
bogată…visezi departe…(gest cu mâinile) Departe… Ai idealuri măreţe, te simţi cu adevărat… vorba
lui Caragiale…un supraom.

CAMELIA :  (scuturându-se) Dă-te dracului o dată jos de pe mine, că acum îmi ies din sărite şi te
trântesc de nu te vezi !

IOANA : (cald) Da, că mi-ai jurat, draga mea… mi-ai jurat.

CAMELIA : (încordându-se) Ce dracului mai vrei să jur?

IOANA : (privind în depărtare) Că o să-mi fi credincioasă, că o să mă ajuţi să devin Directoare.

CAMELIA : (furioasă) Nu vrei să-ţi jur credinţă şi-n amor ?

IOANA : (îşi înfige din nou mâinile în părul ei) Ia s-o ajutăm noi pe tovarăşa Camelia Potrocea în
muncă, domnule!

CAMELIA : (tare)  Auuu… Lasă-mă că strig… că jur…juuur!

IOANA : (scrâşnind) Jură!

CAMELIA :  Ce să jur?

IOANA : (tare) Nu ştii, ai ?…Da soţului meu ai ştiut să-i juri credinţă, ai? (o zgâlţâie din nou)

CAMELIA : ( slab, îngrozită) Juuur !

IOANA :  Aşa da.

CAMELIA : Jur să-ţi fiu credincioasă, şi să te ajut să devii Directoare plină.  (ţipând de durere) Jur!
Jur! Jur! De trei ori jur! (se lasă un moment de tăcere)

IOANA : (după ce s-a gândit) Buuun! E bine…(se dă jos de pe ea. Este cât se poate de veselă ş de
fericită. O ajută pe cealaltă să se ridice) Hai, ridică-te… Hopa ! Stai aşa, că ţi s-a şifonat rochia. (îi
aşează pliurile rochiei. Se dă un pas înapoi, apoi ca şi cum ar rămâne extaziată) Doamneee !

CAMELIA : (se aşează pe scaun, plânge) Nebuna dracului. (către cealaltă, privind-o în ochi) Dacă
ştiam eu ce nebună eşti nu-mi mai puneam eu mintea cu tine. (plânge, îşi şterge lacrimile)

IOANA : (îşi loveşte palmele, nespus de fericită) Doamne, ce frumoasă eşti, Cameluţo ! (fericită)
Cami… Tu niciodată n-ai fost atât de frumoasă!

CAMELIA : (o priveşte cu ură) Păi da! M-ai făcut tu frumoasă ! O să mă pui să-ţi mulţumesc şi
pentru asta.

IOANA :  (bătând din palme fericită) Eşti nemaipomenit de frumoasă. Coafura asta te aranjează de
minune. (ia de lângă dulap mica oglindă care se găseşte în perete.) Uită-te şi tu… Să nu zici că mint.

CAMELIA : (se uită totuşi în oglindă. Îi e greaţă la început, apoi chipul i se destinde încet.) Ai
dreptate… Eşti tu nebună, dar de data asta ai dreptate. (se ridică-n picioare. Este din ce în ce mai
uimită. Îi ia oglinda din mâini şi o pune la loc în perete. Acum se priveşte cu toată atenţia) Doamne,
ce bine îmi stă ! Zău că mă aranjează ! (fericită ) Mă aranjează chiar foarte bine !

IOANA  : Altă dată să mă crezi. Că n-am nici un interes să te mint. (mică pauză) Eu sunt cinstită,
spre deosebire de voi !

CAMELIA : (e într-adevăr frumoasă) Coafura asta vâlvoi mă aranjează de minune. (râde fericită )
Arăt supeeerb !

IOANA : Ce-ţi spuneam eu ! (mică pauză, chipul i se luminează deodată) Ştii ce…? am o idee… Am
descoperit un nou stil de coafură. O nouă coafură.  (fericită) Cami… Dacă i-am zice Ludovic al XX, că
doar suntem în secolul XX, nu ?, modei asteia cu părul vâlvoi, şi-am lansa o nouă modă, (tare) am
deveni celebre ! (mai tare) Celebreeee!

CAMELIA  : Pardon, aş deveni eu celebră, vrei să zici. (şi-a regăsit poza de la început) Şi de ce să-i
zicem modei Ludovic XX când am putea să-i zicem foarte bine moda Cami XX, după secolul în care
ne aflăm.

IOANA : Nu sunt de acord.

CAMELIA : (şi-a regăsit buna dispoziţie de la început. Mişcându-şi umerii) Şi mă rog de ce n-ai fi tu
de acord? Dacă eşti tu cea mai mare patrioată din sud-estul Europei, de ce n-aş fi şi eu puţin ?
(arătănd cu degetele) puţin, atâtica, celebră ? De ce să fii numai tu mare ? Şi să nu fiu şi eu, îîîî?

IOANA : (surprinsă de logica celeilalte)  Bine, Cami, sunt de acord cu tine, dar eu ţi-am făcut coafura
! ( o priveşte în ochi) Nu tu  mi-ai făcut-o mie.  (tare) Eu ţi-am făcut-o ţie ! Eu sunt autoarea
coafurii!  Maestra ! (zâmbeşte trist) Eu am fost cuafeza…(gest) care te-a aranjat… care ţi-a pus
părul  (rotindu-şi degetele) pe bigudiuri…Ţi l-am făcut (gest) vâlvoi, mă rog, cu artă sau fără artă,
(apăsat) dar eu…(îşi pune arătătorul în piept) Eu am fost cea care s-a străduit. (apăsat) M-am
muncit… am făcut efortul, căci a fost şi asta o muncă,  un efort…nu ? ca să-ţi fac părul aşa…
(candidă) Zău, spune tu dacă moda asta n-ar trebui să se numească… Moda Ioana XX.  Tot de la
secolul XX. Nu de alta, dar s-ar putea ca o altă Ioană în secolul XXI să descopere o altă modă, la fel
de extraordinară, care să se numească, moda Ioana XXI.

CAMELIA : (oarecum convinsă de logica prietenei sale) Şi totuşi, Ioana. Parcă n-ar fi drept aşa. În
fond este moda mea. Pe mine s-a experimentat această modă. Chipul meu, părul meu…  Chipul şi 
coafura se, se întrepătrund, se intercondiţionează unul pe altu, dând o sinteză unică…Nu?

IOANA : (gânditoare) Ai şi tu dreptate.

CAMELIA :  Uite de exemplu, blana Alain Delon, nu poartă numele creatorului care a lansat-o, ci a
celui care a purtat-o prima dată alendelonu, adică a lui Alain Delon.

IOANA : (convinsă) Da.

CAMELIA : (cald) Păi sigur, aşa e firesc. Aşa e corect.

IOANA :  ( are o sclipire) Ştii ce, am o idee.  Fă-mi şi tu coafura, să vedem cum iese.

CAMELIA : (bună, prietenoasă) Ţi-o fac, dar ai să vezi că pe tine nu te aranjează, n-o să te prindă.

IOANA :   Măcar să încercăm…

CAMELIA  : Eu ştiu…

IOANA : (zâmbind) Hai, curaj ! (întinde capul invitând-o pe cealaltă să-şi înfigă mâinile în părul ei)
Curaj ! Te pomeneşti că n-ai curaj, Cami..

CAMELIA : ( bosumflată, s-a răzgândit ) Nu, nu pot…

IOANA : (ofticându-se) Şi, mă rog, de ce nu poţi ? (tare) Adică cum ? Eu am putu să-ţi aranjez ţie
părul, ca să-ţi găsesc coafura care te prinde cel mai bine….Iar tu nu poţi ?

CAMELIA : Nu pot…Eu sunt altă fire…(clipind des) mai romantică, nobilă… (săltându-şi pieptul) Eu
nu folosesc ca tine forţa, în relaţiile cu colegii…ci (îşi loveşte tâmpla cu arătătorul ) doxa…
Raţiunea…Că de aia am doxă şi raţiune, ca să le folosesc, nu ? (tare, cu reproş) Nu sunt brută ca
tine ! Animal !

IOANA : (mânioasă ) Fă-mi atunci părul cu raţiunea şi cu doxa  ta şi lasă-mă dracului în pace !

CAMELIA : Să-mi dai tu şi un milion de lei şi nu ţi-l fac…

IOANA : (pisicioasă, apoi ţâţâind) Camii…te rog…Te rrrrrrrog ! Nţţţţţ !

CAMELIA : Nici nu vreau să aud. Dacă tu ai fost atât de…de, de bestie, să sari la bătaie, să mă pui
jos şi să mă păruieşti, ca pe ultima femeie de serviciu…(tare) Ioanooo! Aşa ceva nu mi-am putut
închipui în vecii vecilor ! Numai o ticăloasă şi o nenorocită putea face lucrul ăsta !

IOANA : (punându-şi mâinile în şolduri) Nu, zău! ( ca un cocoş) Da cine m-a pus ? (tare, scoţându-şi
pieptul în faţă, şi ghearele ) Cine m-a scos din sărite? (mică pauză ) Şi să-ţi mai spun ceva…(din tot
sufletul) Tu eşti mai şmecheră, mai escroacă decât mine…Ai recunoscut ! Să nu zici că nu ! Ai doxă,
când e vorba de afaceri, şi să mă învăluieşti, nici dracului nu-ţi rezistă. ( cu oftică ) De când mă joci
tu pe mine pe degete, eu care am fost premianta clasei în liceu, şi la cinci opt şi la unu patru, iar tu
erai o chiuloaică, o chiulangioaică, mamă, mamă, că mă mir cum nu te-au şi exmatriculat dobitocii
ăia de profesori din şcoală ! (tare) Vai de capul lor de amărâţi ! De nenorociţi !

CAMELIA : (punându-şi mâinile în şolduri ) Iar tu erai o ticăloasă, e bine ? Eu eram o chiuloaică, iar
tu erai o ticăloasă. (apăsat ) O proastă, o încuiată şi o tocilară!

IOANA  : (îngrozită, jicnită ) Eu, fă ! Eu, făăăăă? Eu ? ( se privesc gata să se sfâşie)

CAMELIA : (calmă. Poză. Teribilă ) Tu, fă, tu ! Cine alta ?! Că nu eu !

IOANA : (dezlănţuindu-se) Tu vorbeşti, fă, care ai intrat la ASE pe bani ? Că dacă nu îl aveai pe
unchiu-tu, care era mare mahăr la Bucureşti, să-i ducă Decanului maşina la poartă şi să i-o lase cu
cheile în maşină, mai pupai tu facultate când mi-aş fi văzut eu ceafa ! (ca o ţaţă) Şi nici atunci. Crezi
că nu ştie toată lumea că la ASE se intră de la 120 de mii de lei în sus, admiterea ?! Iar după ce ai
intrat dacă-i dădeai profesorului un pachet de Kent aveai cu un punct mai mult la examen. Toată
lumea ştie asta, fă. Ticăloaso !

CAMELIA : (proastă de sinceră) Ce păcat, fă, Ioano ! Eşti proastă, făă, că trebuia să dau cartonul
întreg de Kent pentru un examen.

IOANA : Ei, vezi, ce spuneam.

CAMELIA : (bătând din picior) Ioanooooo ! Ioaa-noooo ! (respiră adânc) Eu sunt sinceră, făă, şi
recunosc. Că aşa sunt eu dreaptă şi cinstită. (îşi ia o poză mai solemnă) Insă tu vorbeşti, făă, Ioano !
Ioano, ce eşti! Tu, care ai intrat la Politehnică cu media de 3 şi 25. (tare, pe silabe) Trei-şi două-zeci
şi cinci ! Imaginează-ţi că au fost ani la rând când la Politehnică s-au dat şi trei examene de
admitere, numai ca să se completeze locurile. (tare) Şi se intra şi cu mediat doi, fă,  şi de completat
locurile nu se completau. Tot mai rămâneau. ( o priveşte cu milă) Eu să fiu în locul tău nici n-aş mai
deschide pliscul! Zău, aşa !

IOANA :  (fierbe) Aşa , deci !

CAMELIA : Fă, proasto, păi sunt genii în ţara asta, fă, care n-au ajuns nimic. Nu-i bagă nici dracului
în seamă, sau mor de tineri, ca ăla, cum naiba îi zice, La-La la-biş,  sau Ba-ba. Babeş, că am şi uitat…

IOANA : (calmă ) Labiş, fă, analfabeto, sau,  poetul Nicolae Labiş, care ar fi ajuns un al doilea
Eminescu, dacă nu-l mâncau din invidie prietenii.

CAMELIA : Fie şi Labiş, cum zici tu.

IOANA : (lovindu-şi fruntea) Extraordinar, şi copiii de şcoală au auzit de poetul Nicolae Labiş, şi ea,
ditamai Economista şefă, habar n-are de el. (revoltată) Nu, eu am spus-o încă de acum zece ani că
aseiştii este cu cultura la pământ, şi că mai bine i-ar  alfabetiza înainte de a le da diplomele…Să le
dea măcar un pospai, un strat acolo, de spoială culturală.

CAMELIA : (bătând din picior) Ioaa-nooooo! Dă-ţi seama ce vorbeşti! (mârâind) Că acum nu mă
loveşti în patriotism, ci în centrul patriotismului… şi asta e de o mie de ori mai rău !

IOANA : Nu zău !? Dar tu cum m-ai atins pe mine la patriotism, şi după aia ai dat de dracu ?!

CAMELIA : (merge şi îşi toarnă încă o ceaşcă de coniac. Apoi revine în faţa ei cu mâinile în şolduri) Şi
cum, fă, Ioano, Ioano, ce eşti, tu susţii fără pic de  neruşinare că aseiştii este mai inculţi decât
inginerii, care, vorba aia, li s-a dus buhul în toată ţara ?

IOANA : (demnă ) Exact…Aseiştii este mai inculţi  decât politehniştii.

CAMELIA : (înfuriindu-se) Îîîîîîîîî! ( o apucă şi ea de păr. Încep din nou să se lupte, să se tragă, să se
împungă ţinându-se de păr. Camelia a reuşit s-o împingă până când cealaltă se loveşte de masă) Ei,
nu, că asta e prea de tot! Aseiştii să fie mai inculţi decât inginerii, ai ?

IOANA : (chirăie) Auuuuuuuuuuu! ( o apucă şi ea de păr. Pare mai odihnită şi mai puternică decât
cealaltă)

CAMELIA : (gâfâind) Stai că-ţi arăt eu ţie acum ! O să vezi tu ce n-a văzut nici Parisul ! (tot
împingând-o reuşeşte s-o ridice şi s-o culce pe masă, spărgând una din ceşti)

IOANA : (chirăie, speriată ) Iiiiiiiiiii!

CAMELIA : (a prins-o bine cu mâinile de păr, a frânt-o pe masă, şi acum o ţine bine) Aşa…(gâfâind)
mai mişcă, dacă poţi !

IOANA : (chirăie, dând din picioare) Iiiiiiiiiiiii!

CAMELIA : (sigură pe ea ) Stai cuminte…. Stai cuminte, ticăloaso! Acum nu-mi mai scapi ! ( o ţine
strâns)

IOANA : (gemând) Auuu! Auuuu! Ce mă doaree ! Dă-mi drumul ! (ţipă) Dă-mi drumuuuuu !

CAMELIA : Aşteaptă…Imediat. (gâfâie) Acum că te-am prins bine nu sunt eu proastă să-ţi dau
drumul cu una cu două.

IOANA : (strâmbându-se de durere) Auuu ! Auuuuu ! Aaaaaaaa !

CAMELIA : (îi pune genunchiul pe piept) Ascultă, făă, Ioanoo! Ioanooooo, ce eşti ! Cine este, fă, mai
inculţi, economiştii sau inginerii? Hai, spune ! Fii sinceră şi spune. (o smuceşte îngrozitor)

IOANA : Auuuuu! Nu mai pooooot!

CAMELIA : Hai, fii sinceră şi spune, că eu nu-ţi fac nimic ! Cine este mai inculţi, economiştii sau
inginerii?
IOANA : (gemând) Auuu!

CAMELIA : (ţipând) Economiştii sau inginerii?

IOANA : (plânge, slab) In…inginerii..

CAMELIA :  (satisfăcută, îi dă drumul) Asta era! Ăsta era adevărul : inginerii este mult mai inculţi
decât economiştii ! (dându-şi importanţă) Ştiam eu că ăsta este adevărul.

IOANA : (se scoală cu greu . O dor şalele, de aceea o vom auzi văietându-se) Aaaaa! Aaaaa!

CAMELIA : (toarnă din nou în ceşti. Ciocneşte singură) Hai noroc şi la mai mare! (fremătând) La mai
mareeee !

IOANA :  Auuu, ce mă dor şalele! Fir-ai a dracului de nebună, dacă mi-ai făcut ceva la rinichi, îţi
mănânc ficaţii, să ştii!

CAMELIA :  Adică eu îţi zdrobesc ţie rinichi, iar tu îmi mănânci mie ficaţii ! (acum o priveşte cu
atenţie, şi cu cât o priveşte cu atât pare mai uimită) Mă a dracului socoteală !

IAONA :  Ce te uiţi aşa la mine, arăt ca dracu, nu-i aşa?

CAMELIA : (repetând, fascinată)  Eu îţi distrug rinichii, şi tu îmi mănânci ficaţii!  Schimb pe schimb!
(ridicându-şi sprâncenele) Unde e echivalenţa? Trebuie să-mi mănânci şi tu tot rinichii.(o priveşte
fericită)  Sau, dacă vrei, îţi dau un ficat pentru doi rinichi.

IONA :  Hai, nu mă mai privi aşa că simt că-mi pierd minţile! (îi vine ideea să se uite în oglindă. Întâi
este stupefiată, apoi fericită) Mamăăă, Camiii! (înalt ) Camiiiii!

CAMELIA : (în spatele ei, urmărind-o cu ură) Îîîî?

IOANA : (din ce în ce mai fericită) Ca-mii, iubit-o! Camiii, eşti o dulceaţăă!

CAMELIA : Îîîî ? (mirată ) Ce spui tu, străine !

IOANA : (întorcându-se către ea, ca şi cum ar vrea s-o îmbrăţişeze) Doamne. Cât de mult îţi
mulţumesc, Cami…(o priveşte cu recunoştinţă, pe când cealaltă o fixează rece) Sunt frumoasă, nu-i
aşa? Ce coafură frumoasă mi-ai făcut! (fandosindu-se ) Zău că nu ştiam că sunt atât de frumoasă.

CAMELIA : (invidioasă, rece) Te cred şi eu.

IOANA : (emoţionată, aproape sfioasă) Mă invidiezi, nu-i aşa? (privind-o cu dragoste) Pentru că
sunt mai frumoasă decât tine!

CAMELIA : ( rece, a dracului) Îhîîî. Eşti, de ce să nu recunosc!

IOANA : (afectivă, prietenoasă) Cami, pentru că m-ai făcut frumoasă, cea mai frumoasă din
Iintreprinderea noastră… Te iert ! (tăind cu mâna) Am uitat tot ce s-a întâmplat înre noi!
(admirându-se în oglindă)  Zău, aşa cum m-ai coafat, sunt mai frumoasă decât Mimi Levente !

CAMELIA : (apăsând cuvintele) Îţi convine ţie să fii mai frumoasă decât mine !
IOANA  : O, Cami !

CAMELIA : (fixând-o) Eu mă gândesc la altceva.

IOANA : La ce?  Poţi să-mi ceri orice, pentru că mi-ai făcut coafura asta, care mă face atât de
frumoasă…voi face orice pentru tine ! ( o priveşte cald) Jurrr ! Îmi dau şi viaţa !

CAMELIA : (rar)  După ce m-ai îngenuncheat, atunci, după ce te-ai făcut mare patrioată, mai mare
decât mine…( mică pauză) Că ! Pentru că recunosc, ca patrioată eşti mai mare decât mine… Nu e
patriot ce-l ce se lasă îngenuncheat.

IOANA : (sinceră) Dar şi tu eşti o intelectuală mai bună decât mine… Eşti mai cultă… mai rafinată…
Mi-ai făcut o cuafură cu adevărat extraordinară ! ( îşi pipăie cuafura )

CAMELIA : Nu te da cu binişorul pe lângă mine că tot spun adevărul!

IOANA: ( pisică ) Cami… Dar vreau să ne împăcăm… Acum ce mai vrei ? Ce ne mai putem dori ? Eu
sunt patrioată mai mare. Tu eşti mai cultă. Şi apoi, ne-am făcut cuafurile.  ( pauză, uitându-se în
oglindă, ţâţâind de fericire) Mţţţţţîîî ! Amândouă suntem superbe, tu! Superbe! Când o să ieşim în
oraş le punem pe toate tipele în fund !

CAMELIA: ( rece ) Eu altceva vreau să spun !

IOANA : Uite, sunt de acord cu stilul meu de cuafură, această modă, pe care o vom lansa în curând,
recunoaşte şi tu că e o mare descoperire ! O mare realizare în modă !

CAMELIA: ( ironică ) Îhî !

IOANA : În Loboratoarele de cuafură pariziene, cuafori cu experienţă, de zeci de ani,  celebri deja,
artişti în domeniul ăsta, cine ştie cât ar fi lucrat, ce muncă de cercetare istovitoare, titanică, ar fi
trebuit să presteze. Câte probe ar fi trebuit să facă pentru a ajunge… la descoperirea noastră. ( îşi
pipăie visătoarea cuafură ) Pe când noi am ajuns  (tare) dintr-o dată ! (cu degetul în sus) Inspiraţia !

CAMELIA : Altceva vroiam să-ţi spun.

IOANA: ( obsedată de ceea ce voia să spună ) Numai Geniul ajunge direct, pe drumul cel mai scurt,
cu o economie maximă de mijloace… la marea descoperire. (tare, ridicând mâna ca învingătorii) La
marele salt înainte.

CAMELIA : ( privind-o ironic, invidioasă) Noi am ajuns întâmplător, nu direct la această mare
descoperire, Ionuţule!

IOANA : ( emoţionată de ceea ce spune ) Ce importanţă are, Cami. Valoarea invenţiei, (gânditoare)
a descoperirii, contează. Şi coafura pe care am descoperit-o noi…reprezintă un drum, un salt
colosal în evoluţia coafurii moderne.

CAMELIA : ( suspectând-o, mai mult rânjind ) Îhîî!

IOANA : ( entuziasmată ) Sute de cărţi se vor scrie de către specialiştii  în Modă şi de către marile
jurnale şi reviste de modă pe marginea cuafurii descoperite de noi ! A stilului nou, a noii gândiri
despre coafură aduse de noi, în Moda secolului XX !
CAMELIA : ( jucând-o ) Nu uita… întâmplător!

IOANA : ( enervată ) Ce contează, dragă! Parcă Newton n-a descoperit întâmplător gravitaţia ! Nu ?
Şi asta a făcu mai puţin valoroasă marea descoperire ? Şedea sub un măr întins pe spate… cu gura
deschisă…Căsca, mi se pare. (cască) Şi o pară tocmai s-a desprins de pe ram şi se îndrepta către
gura lui. (zâmbind) Pică pară mălăiaţă, în gura lui nătăfleaţă !

CAMELIA : Un măr, toanto, nu o pară. Mai pune şi tu mâna pe un Manual de fizică şi mai citeşte!

IOANA : ( nerealizând, nevenindu-i să-şi creadă urechilor ) Ce ai zis, Cami ? Ce-ai zis, făă ?!

CAMELIA : Ai zis că stătea întins sub un măr şi i-a căzut o pară în gură !

IOANA : ( luminoasă, tot nu i-a căzut fisa ) Nu înţeleg, dar accept să fie cum zici tu… doar
economiştii  este mai culţi decât inginerii, doar noi am stabilit că tu eşti mai cultă decât mine!

CAMELIA : ( renunţând ) În sfârşit! (gest a lehamite) În sfârşit. Îmi răcesc gura de pomană. Unde nu
e nici Dumnezeu nu cere !

IOANA :  (n-a înţeles) Aşa… Şi para îndreptându-se spre gura lui Newton… larg deschisă… ( căsca )
marele savant a descoperit gravitaţia. ( mică pauză ) Eu, îţi spun. Nu contează deloc, nu are nici o
importanţă, că am găsit moda aceasta nouă în domeniul coafurii întâmplător sau neîntâmplător.
Realizarea în sine, descoperirea ca atare contează.

CAMELIA : (ironic, neînţelegând că cealaltă joacă teatru) Şi realizarea ca atare e imensă ! Ne aflăm
în faţa unei descoperiri colosale. Gândeşte-te numai la lucrul acesta, că milioane şi miliarde de
femei, de pe tot întinsul Planetei, vor purta coafurile noastre ! Nu ? (gest larg cu braţele) Şi vor fi
foarte fericite !

IOANA : ( emoţionată, îţi duce mâna la inimă) Ai mare dreptate…Ai spus adevărul ! (gest) Marele
adevăr ! Însă noi nu vom fi proaste să spunem că am descoperit moda asta întâmplător. În nici un
caz!

CAMELIA : Nuuuuu, desigur.

IOANA: (privind visătoare departe) Vom spune că am lucrat ani de zile la această realizare… Că am
făcut mii de probe… Mii de planşe. Milioane de experimente, că am investit milioane de lei până
când am făcut…în sfârşit această mare descoperire ! (tare, victorioasă) Că geniul este 5 %
inspiraţie…şi 95% transpiraţie.

CAMELIA :  (dându-se bătută) Aşa e…. Sunt de acord cu tine… Am lucrat de zece ani, muncim de
zece ani pe brânci  în cercetare-proiectare-experimentare-reelaborare ca să punem la punct moda
aceasta.(tare) Dar… Din mărul sub care stătea Newton nu putea să cadă o pară.

IOANA : (care luată de visul ei nu realizează. Uimită) De ce? (după un moment de gândire) Eu sunt
ingineră…Pot să calculez…la milimetru putem să calculăm.

CAMELIA : A, uitasem. Voi inginerii, ce nu puteţi ! Calculaţi, sunteţi cu calculele. (trage sertarul de
unde scoate un caiet şi un creion. E caietul pe care notează cei ce se adună aici să joace cărţi.)  Uite,
te rog să calculezi.
IOANA : (se apleacă asupra caietului, calculează concentrată) Poftim ! ( îi dă caietul)

CAMELIA :  Silabisind)  Masa mărului, înmulţit cu vi-teza vântului, înălţimea de la care a căzut para
în … guu-ra lui Newton…chit că acesta voia să doarmă…(îşi duce mâna la gură şi cască lung) nu să
mănânce. Că tocmai mâncase. Era sătul.

CAMELIA : (apăsând cuvintele) Dragă, Ioanooooo. Dintr-un măr nu poate cădea o pară, fă. Înţelege,
pentru numele lui Dumnezeu !

IOANA : ( uimită) De ce?

CAMELIA :  (ridicându-şi umerii) De aia… Pentru că nu se poate.

IOANA : (convinsă) Cum să nu se poată? ( râzând) O spune şi proverbul… pică pară mălăiaţă în gura
lui nătăfleaţă…(mică pauză) Îmi pare foarte rău, dar dacă voi economiştii sunteţi mai culţi decât
noi…ingineri…trebuie să ştii că proverbele sunt adevăruri generale, care condensează în ele
experienţa milenară a unui popor. (apăsat) Experienţa milenară a oamenilor, dragă, dacă nu ştiai !.

CAMELIA : (făcând ochii mari) Cee eee?

IOANA :  Acum sper că te-ai convins că o pară… fie ea şi mălăiaţă…(reia)  O pară, şi nu un măr, s-a
îndreptat spre gura lui Newton.

CAMELIA : (convinsă) Acum am înţeles… Sunt absolut convinsă că tu… ori îţi baţi joc de mine, ori nu
eşti în toate minţile… Adică eşti…(gest) dilie rău de tot!

IOANA : (candidă) Cum să-mi bat joc?  Te-am rugat doar ca atunci când or să vină reporterii să ne ia
interviuri…să spui că moda aceasta… (arată către cap) tipul acesta nou de coafură n-a fost
descoperit întâmplător… ci în urma unor cercetări şi studii, de ani şi ani de zile.

CAMELIA : Şi de ce, mă rog, să spunem aşa?

IOANA :  Doamne, Camii.  (gest a lehamite) Zi-le economişti şi pace ! (mică pauză) Vezi, noi inginerii
facem descoperiri, invenţii… Pentru noi creativitatea este Principiul suprem al domeniului  nostru.
Or creativitate înseamnă un efort titanic, zeci şi sute de ore de laborator, de experimentări, de
reluări, tone de transpiraţie,  de calcule, dragă.

CAMELIA : Îhîîî!

IOANA : (argumentând) O invenţie, o descoperire este cu atât mai valoroasă, cu cât ea a 

incorporat în ea o cantitate de muncă, de timp, cât mai mare, un timp socialmente  necesar cât mai
lung. Dacă spunem că am lucrat 10 ani la coafura asta… îţi dai seama că valoarea ei va fi… ( gest cu
braţele ) mult mai mare!  De zece ori  mai mare ! Iar noi vom fi privite altfel!

CAMELIA : ( gânditoare ) Înţeleg…ai dreptate.

IOANA: Şi  ca să nu fie nici un fel de discuţie şi  să se termine orice vrajbă între noi, eu propun  ca
cuafura descoperită de noi să se numească coafura Ioana-Camelia.

CAMELIA : ( tresărind, roasă de invidie ) De ce nu  Camelia- Ioana ?

IOANA : Sau nu, că sunt două nume.  Mai bine unul singur : Ioaca.

CAMELIA : ( mirată ) Ioaca ? Ce e aia Ioaca ?

IOANA : Da, iniţialele numelui meu, Ioa şi iniţialele numelui tău, Ca…Ca…(rotunjindu-şi gura) Ioaca.

CAMELIA :  (acră, roasă) Nu sunt de acord. Cuafura trebuie să se numească Caioa. (tare) Caioa !
( toarnă din nou în ceşti ) Caioa şi nu Ioana!

IOANA : ( gândindu-se ) N-am nimic împotrivă ca… iniţialele numelui tău să fie primele.

CAMELIA : Aşadar coafura să se numească Caioa. (îşi toarnă, apoi  bea cu sete ) Atunci să bem 
pentru noua noastră realizare ! Pentru succesul cuafurii noastre, cuafura Caioa!

IOANA : ( bea, ridicând cana ) Atunci ! Mult succes cuafurii Caioa! (tare, pilită) Trăiască cuafura
Caioa! ( visătoare cu ochii plin de emoţie ) Cami… îţi dai seama ce va fi… Cuafura noastră va deveni
celebră în toată ţara, apoi în Europa, apoi în toată lumea! În ziarele occidentale de mare tiraj, pe
Broadoi. Parcă văd acum reclamele roşii, orbitoare : folosiţi cuafura Caioa! Cea mai bună cuafură
descoperită până acum! Cuafura secolului!  (desfăcând braţele) Cuafura care le face pe toate
femeile tinere şi frumoase ! ( umple din nou ceştile. Dă pe gât dintr-o dată, pe nerăsuflate ceaşca,
apoi se linge pe buze ) Ah, ce bun e !  Frumoase, tinere, superbe! ( intrând în rol. Visează cu ochii
deschişi) Parcă văd o doamnă pariziană, o tipă din înalta societate, cum se duce la cuafor . Silvuples
mesdames chel ce cuafură doriţi ?  (piţigăiat, mieunit) Doresc cuafura Ioaca! Cea mai modernă
cuafură  din lume, Ioaca !

CAMELIA : (scoţându-şi ghearele) Ioannoo! (apăsat) Cuafura Caioa, par-că, aşa ne-am înţeles, nu
cuafura Ioaca! Te duce cu gândul la vaca! Ioaca rimează cu vaca.

IOANA : ( meditând) Ai dreptate. Ce cuafură doriţi, madame ?  (genuflexiune) mesdames ?!

( piţigăindu-şi glasul ) Doresc cuafura Caioa, cea mai elegantă cuafură din toate timpurile !

CAMELIA : ( dă ceaşca peste cap apoi îşi toarnă din nou ) Ha, ha, ha! Eşti extraordinară, dragă, eşti
extraordinară ! ( fericită ) Eşti de milioane, m-ai înveselit grozav! Ha, ha, ha, ha, ha, ha !

IOANA : ( obsedată de visul ei ) Îţi dai seama ce se va întâmpla cu noi !

(patetic, cu braţele ridicate, tremurând) Vom deveni celebre peste noapte.  (urlând) Zeci de
reporteri de la Flacăra, de la România pitorească, de la România liberă, de la Informaţia
Bucurştiului, (apăsat) şi chiar de la ziarul local, cu toate că ăştia  este nişte scârţari şi nişte…inculţi,
bă-ga-i-aş în mă-sa !

CAMELIA : (mimând că e de acord) Ai dreptate, dragă, nişte inculţi…nişte ignoranţi. Analfabeţi ! Păi
ce, se compară provincia cu Bucureştiul? Ce vorbeşti !

IOANA : (cu mâna întinsă-n zare)  Vor veni sute de ziarişti de la Bucureşti, din toată ţara, apoi din
alte ţări socialiste, că doar de asta sunt ţări frăţeşti, nu ? Apoi de la Viena, de la Paris.

CAMELIA : (din ce în ce mai îngrijorată) Ioanooo, tu vorbeşti serios?

IOANA : (patetic, emoţionată) Pe onoarea mea! Vor veni apoi cei de la Ministerul industriei uşoare,
sau de la Ministerul turismului… (îngroşând vocea) Tovarăşi, realizările voastre în domeniul
Cosmeticii, al artei înfrumuseţării femeii, nu, căci ce este mai important şi mai sfânt pe lume decât
femeia, este extraordinară, este uluitoare, va aduce prestigiul Ţării noastre în toată lumea.
(aprinsă, trăind) Vă luăm la Bucureşti, stimate tovarăşe ! (arătând cu degetul) Pe dumneata,
tovarăşa Ioana, şi pe dumneata, tovarăşa Camelia, vă dăm cel mai mare Centru de coafură din
Bucureşti, să faceţi ce vreţi cu el! (tare) De ce să rămâneţi dumneavoastră acolo ? (cu dispreţ,
amărâtă) în provincie, în …fundul acela, ăla de provincie… Unde nimeni nu te bagă-n seamă, unde
adevărata frumuseţe a femeii, unde inteligenţa dumneavoastră (puternic) creatoare… nu e
fructificată ! (epuizată, merge şi îşi umple ceaşca pa care o dă pe gât setoasă)

CAMELIA :  (gravă) Ioano, mă sperii, Ioano…

IOANA : (mai umple ceaşca) Aaaaa! Nu trebuie să ne speriem… Ne aşteaptă succese măreţe în
viaţă… (tăind cu mâna prin aer) Imaginează-ţi că Napoleon s-ar fi speriat atunci din (cu scârbă) 
Corsica aia a lui, din fundul ăla de provincie al Franţei, când a plecat la Paris, să ajungă Împărat…
(puternic) Te întreb, Camelioo, ar mai fi ajuns Napoleon Împărat ? (un moment liniştea e de
gheaţă)

CAMELIA : (ridicând din umeri) N-ar mai fi ajuns. (mică pauză) Şi ? Mare scofală ! Tot aia ar fi fost !

IOANA : (apăsat) Păi vezi! Păi vezi! Şi atunci noi de ce să ne speriem, tovarăşi ? ( cu mâinile-n
şolduri)  Ce, adică noi suntem mai proşti decât francezii ? (tare, cu mâna ridicată) Napoleon a
cucerit lumea cu sabia, noi vom cuceri lumea cu coafura… Caioa !  Trăiască coafura Ioaca, ba Caioa!
(toarnă din nou, dă ceaşca peste cap cu sete)

CAMELIA : Nu mai bea, Ioano, că eu m-am ameţit de tot.

IOANA : (râzând) La început  de drum e necesar să-ţi iei puţi…avânt. Aşa, unde am ajuns? Aşa,
dragă, şi după cum am spus, vor veni tovarăşii ăia din Minister, ne vor lua la Bucureşti, şi ah, o s-o
văd eu pe scorpia aia de directoare, pe Voineasca, cum o să crape, (se umflă) buuuum ! uit aşa o să
plesnească de necaz, şi la Bucureşti o să ne dea pe mână (răcnind) cel mai mare Centru de coafură,
iar noi o să devenim în scurt timp celebre, şi toate tipele, şi tipesele de la Bon, de la Viena, de la
Berlin (răguşită),  chiar şi de la Paris, cum vin să se cuafeze la noi. (veselă)  Hai, tuu ! Iar noi le luăm
dolarii, (frecându-şi degetele) monii, moniii, mesdames, la noi costă, suntem cele mai bune coafeze
din lume,  mesdames, coafura noastră, ştiţi, e renumită, e celebră în toată lumea, mesdames…
(avântată) Şi o să vezi atunci cum or să curgă monii, dolarii, mărcile şi lirele sterline, uite aşa or să
curgă ! (toarnă în ceaşcă şi o dă peste cap dintr-o înghiţitură) Gârlă or să curgă…(a obosit )

CAMELIA : (îngrozită şi fascinată totodată) Aşa or să curgă.

IOANA : (răsuflând greu ) Gârlă or să curgă dolarii, valuta. (tare) O să aducem ţării la valută…Phi !
De neimaginat !

CAMELIA : (acum e convinsă că cealălaltă e mai mult pilită decât nebună. Înveselită)  Fugi de-aci că
tu visezi, fă !
IOANA : (bătându-se cu pumnul în piept ) Pe onoarea mea ! Camelio, pe onoarea mea ! Să-mi tai tu
mie gâtul dacă nu se va întâmpla aşa ! (gâfâie) Păi adică cum, ei ne-au luat atâţia ani nouă banii, că
ne dădeau o sculă acolo de doi bani, tehnologie înaintată, cică, pe milioane de dolari. (tare) Acum
să le mai luăm şi noi dolarii, fă . Să mai curgă valuta şi dinspre ei  înspre noi, nu numai dinspre noi
înspre ei. (tare, ciocănindu-şi tâmpla) Că avem şi noi doxă, nu numai ei !

CAMELIA : (înveselită, îşi mai toarnă o ceaşcă) Aşa e, just! Ce e just, e just ! Foarte just !

IOANA : (se vede că a mai obosit ) Sigur că da. Aşa trebuie pusă problema.

CAMELIA : (înveselită, mai bea o ceaşcă ) Ha, ha, ha, ha, ha, ha ! (râde să se prăpădească. Ţinându-
se cu mâinile de burtă) Aoleuuu! Ioaa-nooo! Ioanooooo! Ha, ha, ha, ha, ha, ! Ce spectacol ai
datîîîîîî! Mai ceva ca la teatru ! Ha, ha, ha, ha, ha, ha, !

IOANA : ( o priveşte stupefiată. Pe nesimţite privirea îi devine rece) Şi mă rog, de ce râzi ?

CAMELIA : Ha, ha, ha, ha, ha, ! (epuizată de râs. Mai umple o dată ceştile ) Râd şi eu ! Şi nu te uita
aşa la mine…că acum o rup la fugă. Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, !

IOANA : (calmă ) Uite, vezi…Asta e diferenţa dintre ingineri şi economişti. (cu ifose) Economiştii 
este lipsiţi dragă de…cum se spune, este înguşti la minte, realişti, până nu mai văd nimic în faţa
ochilor, (tare) decât bani, bani, bani, şi iar bani. (respiră adânc) Pe când inginerii…inginerii este
inteligenţi, inteligenţa tehnică, ei este cei care fac invenţiile, descoperirile, marile tehnologii!

CAMELIA : (expresia feţei i se schimbă uşor, semn că alcoolul începe să-şi facă efectul şi asupra ei )
Da, mă, Ioano, vezi tu, numai că descoperirea asta, coafura vâlvoi, cuafura Caioa…nu e
descoperirea noastră…(mică pauză) E veche de când lumea.

IOANA : (care a stat un moment şi a meditat. Încruntându-se ) Ce are a face ? Sunt unele lucruri
care cu cât devin mai vechi, cu atât sunt mai bune, mai preţioase, mai valoroase. Valorează mai
mult. (respiră ) De pildă vinul, o operă de artă, un manuscris al unui scriitor…(tristă ) Cu cât sunt
mai vechi cu atât sunt mai valoroase. Uite ! Coniacul ăsta, îl vezi ? (toarnă în ceaşca ei cu mare
atenţie) Cu cât e mai vechi, cu atât e mai bun.(zâmbind ) Păcat că nu are două mii de ani, acum în
loc să-l fi băut, l-am fi vândut. Hai noroc ! Închin pentru marea noastră descoperire, pentru marea
noastră realizare ! (chicotind) Hi hi hi hi hi ! Pentru marele nostru succes!

CAMELIA : Păi nu-mi torni şi mie ?

IOANA : (aprinzându-şi o ţigară ) Lasă că-ţi torni tu singură…Tu nu vrei să te desprinzi de  pământ ?
Tu nu vrei să visezi ? Tu vrei să fii… ( gestul care simbolizează ochelarii de cal ) calul troian.

CAMELIA: ( veselă ) Şi mă bucur că sunt aşa, să ştii !

IOANA : ( tristă, gânditoare )    Înseamnă că afacerea noastră s-a dus!

CAMELIA : ( râzând ) De ce să se fi dus ? Abia de acum încolo începe balamucul. ( punându-şi

mâinile în şold ) Ioană, m-ai amuzat teribil. Zău că sunt fericită ! ( începe să danseze step ) Simt o
nevoie teribilă să dansez !

IOANA: ( o priveşte consternată ) Nu mai spune !

CAMELIA: ( dansând  step) Hep, hep!! Ştii de ce mă simt fericită ?

IOANA: De ce ?

CAMELIA : Că mie nu mai mi-e frică de tine ! Prima dată când  m-ai păruit şi m-ai îngenunccheat ţi-
am luat frica! A doua oară eu am fost cea care a învins!

IOANA : Deci tu eşti obsedată numai şi numai să mă domini ! Eşti însetată de putere. De faptul de
a-i domina pe ceilalţi!

CAMELIA: ( dansând step ) N-ai înţeles! ( cu braţele ridicate ) Hai să ne bucurăm, mă simt minunat!

IOANA : (tristă, nostalgică)  Şi eu mă simţeam minunat dar ai venit tu şi mi-ai stricat chieful !

CAMELIA : Îţi promit că o să lucrăm împreună şi o să facem chestii minunate ! ( dansează fericită ) 
Hep, hep ! Dar nu merg eu în Bucureşti ca cuafeză şi să-mi las postul de Economistă şefă, (râzând)
hi, hi, hi, unde nu fac nimic şi primesc 5000 lei pe lună degeaba !  (gest cu mâna) Prostia asta n-o
fac !

IOANA : Vai, ce proastă eşti ! Păi nu mergeam noi, Camelio, ca cuafeze, ci tot ca şefi ! ( mică pauză.
Ioana mai bea o ceaşcă ) Tu Economistă şefă la Centrul Naţional de Coafură, şi te ocupi cu valuta, şi
eu Ingineră şefă, mă ocup cu proiectarea, cu mijloacele tehnologice, cu îmbunătăţirea
tehnologiilor, cu organizarea muncii !

CAMELIA: ( gustă coniacul, zâmbind ) Aşa da. Zău că merg.

IOANA: ( înveselită ) Păi ce, altfel credeai că mergeam ? Crezi tu că sunt proastă să lucrez ca simplă
coafeză ! Hai că asta e bună! ( încearcă şi ea să danseze step dar se opreşte )

CAMELIA: Aha, ha! Dacă ai ştii tu ce bani au pupezele ăstea de coafeze! Fă, astăzi degeaba ai fă,
carte, facultate ! (tare) Dă-o dracului de facultate, că nu face doi bani ! Te pişi pe ea !

IOANA: Hep!  (dansează step) Facem afacerea asta cu moda ? Hai că îmi vine şi mie să dansez !

CAMELIA : Hep! Hep ! Ura! O facem. Cu o condiţie însă. Să fim şefe! ( tare ) Iuuuuu!!!! Să trăiască
şefiiii!!!!!!

IOANA : Hip, hep!! Ah, ce-mi place dansul ăsta! (un timp se abandonează stepului, uitând de ea )

CAMELIA : ( dansând cu mâinile ridicate, în extaz, cu ochii închişi ) Hip ! Hip !! Step ! Staep! Hep,
hep!

IOANA : ( chiuind ) Zii aşa şi n-o lăsa ! Joacă naşu mireasa ! Iuuhuuhuuu !! ( se aud răsunând
sunetele stepului. Jocul a devenit acuma fascinant, ca o realitate  care umple întregul univers din
jur. După mult timp o vedem pe Camelia epuizată, suflând greu. Se opreşte din dans, se aşează
extenuată. Ioana încă mai dansează, dar se vede că e şi ea epuizată de dans)

CAMELIA : (ca pentru sine) Ce extraordinar e dansul…(expresia chipului îi devine meditativă,

luminoasă) Te purifică…te înalţă…(Ioana încă mai dansează step, din ce în ce mai rar, mai obosită)

CAMELIA : (visătoare) Parcă aş fi un nou născut… Atât de tânără, de  fragedă mă simt!
IOANA : (a obosit, răsuflă greu, se opreşte din dans extenuată şi fericită în acelaşi timp) Huuu!
Huuu! Am îmbătrânit, Camelio, am îmbătrânit!

CAMELIA : (fără s-o privească, gânditoare) Dimpotrivă, eu mă simt tânără…Parcă acum m-aş fi
născut.

IOANA :  (ridicând braţele) Dansul te purifică… Te face să te regăseşti pe tine.

CAMELIA : (gânditoare) Acum înţeleg cât de proastă, cât de tâmpită este omenirea asta. În loc să se
macine-n războaie, în lupte politice şi economice şi fratricide, mai bine ar dansa. S-ar rezolva astfel
criza politică , socială şi economică globală.

IOANA : (obosită, gânditoare) Aşa e… Decât să ne mâncăm între noi, decât să-mi iei bărbatul, mai
bine am dansa step toată ziua. Cum fac negrii ăia, la ecuator.

CAMELIA : (meditativă) Aşa ar fi mai bine…(mică pauză) Omul este încă un animal care face
totdeauna invers…Unii i-au zis homo sapiens. Eu îi zic homo inversus…sau absurdus.

IOANA : (se aşează şi ea) Eu n-am nimic, Camelia, cu tine… (gânditoare, caldă) Zău, dacă n-aş vrea
să fim ca două surori.

CAMELIA : (pierdută, fericită) Simt cum alunec prin mine în jos… Cum mă purific…(oftând)
Aaaaaaa ! Am o senzaţie atât de dulce.

IOANA : (după un timp, melancolică) Şi eu… mă simt minunat. Niciodată nu m-am simţit aşa de
minunat.

CAMELIA : (s-a ridicat, privirea îi e atât de schimbată, chipul atât de transportat încât ai impresia că
e somnambulă. Face câţiva paşi)

IOANA : (privind undeva departe) Pentru că păruindu-ne şi certându-ne ne-am eliberat de toată
ura care era în noi, de toate meschinăriile şi obsesiile noastre de femei parvenite, setoase de
putere, să domine, să  fie admirate…(vocea i-a căpătat o nuanţă evocatoare)

CAMELIA : (şi mai transportată. Acum pare cu adevărat schimbată. Întinde mâna, ca şi cum i-ar da
unui animal să mănânce din palmă) Hai vino, hai vino, căpriţă ! Căpriţa mea iubită… Nici nu poţi să-
ţi închipui cât de mult ţin la tine!

IOANA : (care a devenit atentă. La început curioasă, o va privi din ce în ce mai îngrozită)

CAMELIA : Beeeeeee! Beeeeee! Vino mai repede, căpriţă. Că pune nebuna mâna pe tine şi te taie.

IOANA : (se ridică stupefiată, privind-o pe cealaltă) Doamne fereşte-ne !

CAMELIA : Aşa… Hai, vino…( ca şi cum ar ţine capra de sfoară, o bagă sub birou) Intră aici în coteţul
ăsta şi să nu zici nici pâs !  Dacă vei zbiera te va auzi şi-ţi va tăia capul. (dă cu ochii de Ioana.
Expresia chipului i se  schimbă brusc. Gata de scandal) Venişi, ai ?

IOANA : (înspăimântată) Camelia…Cameluţo…

CAMELIA : (punându-şi mâinile în şolduri ) Venişi, ai, n-ai mai fi venit ! Caţaoano ! (mică pauză ) Ce,
fă, n-ai loc de capra mea, ai ? Banidito! (mică pauză ) Venişi să mi-o furi, ai ? Să mi-o tai, să dai la
copii tăi să mănânce ! Copilaşii mei să nu aibă strop de lapte să înghită, ai ? Ieşi din curtea mea,
vulpea dracului, că pun mâna pe un retevei şi dau după tine de-ţi rup picioarele ! (pe un ton şi mai
înalt, cum se certau o dată femeile la ţară) Ieşi din curtea mea, căţea, că sar acum pe tine şi te sfâşii
cu unghiile şi cu dinţii, blestemat-o !

IOANA : (îngrozită, retrăgându-se) Şi-a pierdut minţile, Doamne…(retrăgându-se în spatele mesei)

Camelia…măi, Camelia…

CAMELIA : Nu pleci, ai ? Nu pleci ? Nu poţi să trăieşti dacă ştii că am şi eu o căpriţă, ai ? (se uită în
jur) Unde e toporul ? Ia să iau eu toporul de la tocător. (pune mâna pe o coadă de mătură) Bucăţi
te tai, fir-ai tu a dracului de paţachină şi de hoţomancă, şi de nenorocită ce eşti !

IOANA : (retrăgându-se şi mai mult. Acum a ajuns în colţ) Doamne Dumnezeule ! Asta mă omoară !
(respiră îngrozită ) Şi e şi nebună…

CAMELIA : (apropiindu-se cu toporul în mână ) Te omor, fir-ai tu a dracului, să fii ! (oprindu-se) Ce,
fă ? S-o tai eu singură ? Să-mi omor eu singură capra şi s-o arunc la hududoi, ai ? Fir-ai tu să fii a
dracului de fiară ce eşti, cu copiii pe care i-ai fătat ! Mai bine te tai pe tine, te belesc şi te arunc la
hududoi, decât să mă ating de un fir de păr din căpriţa mea ! (se apropie de Ioana )

IOANA : (îngrozită, începe să tremure) Ajotoooor !  Îuuuuuu !

CAMELIA : (începe să dea în ea cu coada măturii) Stai că-ţi arăt eu ţie ! Stai tu aşa!

IOANA : (chirăind) Îuuuuuuuuuuuuu! Aaaaaaaaaa!

CAMELIA : (lovind-o cu sete ) Ha, ha, ha, ha, ha !

IOANA  : (văzând că nu poate să se apere îşi înfige mâinile în părul celeilalte. O trage şi o smuceşte
disperată) Cameliaaa ! Cameliaaa ! (tare ) Cameliaaa !

CAMELIA  : (începe să ţipe) Îuuuuu! Ajutoooor! Auuuuu!

IOANA : (smucindu-se, o priveşte în faţă. A văzut că cealălaltă s-a trezit) Ca-me-lia! (îi dă drumul şi
se retrage, făcând câţiva paşi înapoi) Cami ! (jelind) Cami, Cami, Camii.

CAMELIA : (o priveşte buimacă, fără să înţeleagă nimic) Ce e ?

IOANA : Camelia ! (îngrozită încă ) Vino-ţi în fire, Camelia ! (gâfâie) Ţi-ai revenit, nu-i aşa ?

CAMELIA : (dezorientată, clipind des) Ce s-a întâmplat…? Acum ce ţi-am mai făcut de ai sărit la
bătaie ? Ori aşa te-ai învăţat !

IOANA : (apropiindu-se de ea, bucuroasă că cealălaltă şi-a revenit ) O, Doamne ! Cât m-am speriat !
(îşi duce palma la inimă )

CAMELIA : (punându-şi mâinile în şolduri ) Tot eu te-am speriat ! Măi al dracului să fie ! Adică tu
sari la bătaie, mă păruieşti ca pe hoţii de cai, că nu mai ştiam cum să urlu de durere…şi tot eu te
sperii, ai ? Mă a dracu socoteală !
IOANA : (vrea s-o îmbrăţişeze ) Camelia !

CAMELIA : (devenind foarte autoritară şi a dracului, îşi înfige mâinile în părul ei ) Ia ascultă, fă,
Ioanooo! Ioaa-noooo, ce eşti !  (o zgâlţâie) Mult mă mai joci tu, fă ? Mult mă mai freci tu la
melodie, fă ?

IOANA : (ţipând) Îuuuuuu ! Auuuuu! (îşi înfige şi ea mâinile în părul celeilalte)

CAMELIA : (zgâlţâind-o) Fir-ai tu să fii a dracului de paţachină ! Crezi că ţi-am luat frica, fă ? Lasă că
o să mi-o iei tu acum.  O să vezi tu pe dracu ! (încearcă s-o doboare )

 IOANA : (ţinându-se tare) Iuuuu! Cameliooo, opreşte-teeee!

CAMELIA : (acum  sunt în poziţia care ne aminteşte două vaci care se împung) Ce să mă opresc, fă ?
Fă, ce să mă opresc? Până când nu termin cu tine o dată pentru totdeauna nu mă opresc.

IOANA : (se smuceşte şi scapă. Se dă după masă) Camelio, opreşte-te. Pentru numele lui
Dumnezeu, lasă-mă să-ţi explic. N-am sărit eu la bătaie.

CAMELIA : (cu mâinile în şolduri) Dar cine a sărit ? Hai spune cine a sărit acum !

IOANA : (gâfâind) Uite cum s-a întâmplat. Am dansat step … şi am obosit…(rar) după aceea m-am
simţit bine, tu mi-ai spus că n-ai fost niciodată atât de fericită…Şi că simţi cum aluneci prin tine în
jos.

CAMELIA : Da, şi ?

IOANA : (înfricoşată) Ai alunecat prin tine-n jos…şi cu cât alunecai prin tine în jos te simţeai ca un
nou născut…(mică pauză) Apoi o dată te-ai schimbat, ca somnambulii ăia care umblă pe casă.

CAMELIA : (nu crede o iotă) M-am schimbat ?

IOANA : Da… Şi o dată ai început să vorbeşti de o capră… Nu ştiu ce capră, că aici nu e nici o capră. 
(privind prin birou) Măcar o poză să fi fost.

CAMELIA : (a căzut pe gânduri) Aşa…şi?

IOANA : (înfricoşată) Ai sărit la bătaie la mine, nici una nici două, că am venit să-ţi omor capra…Şi
m-ai înghesuit, uite, în colţul ăla, să mă omori… Erai cu o mătură în mână şi ziceai că este topor.

CAMELIA : (care a înţeles ce s-a întâmplat cu ea, îşi toarnă gânditoare în ceaşcă)

IOANA : (tristă)  Mie nu-mi pui?

CAMELIA : (arată sticla goală) Nema. S-a terminat. Trebuie să meargă una din noi să mai aducă.

IOANA : M-am speriat îngrozitor.

CAMELIA : (bea câte puţin, gânditoare) Am crezut că…

IOANA : Eu am crezut că ţi-ai pierdut minţile, Cami, bine că ţi-ai revenit.

CAMELIA : (gânditoare) Mi s-a mai întâmplat să trăiesc visul ăsta…De când eram mică, visam că
eram o ţărancă…am opinci în picioare, catrinţă şi că sunt la ţară…(pauză) Sunt singură, n-am
bărbat, sau nu ştiu unde este…(gândindu-se) Cred că a murit în război şi eu sunt văduvă. (rar) Visez
întotdeauna că vine o vecină să-mi fure capra… Nu poate să trăiască ştiindu-mă pe mine că am
capră. Că eu am capră şi ea n-are.

IOANA : (care a ascultat-o atent, îngrijorată) Ce-o fi însemnând asta?

CAMELIA : Mi adusei aminte, mai este o sticlă de votcă sub sertar. (trage sertarul şi pune sticla de
votcă pe masă)

IOANA : Aoleu. Mai bine n-o scoate, turtă ne facem !

CAMELIA : (turnându-şi în ceaşcă) M-am gândit de mult să mă duc la un doctor psihiatru…da noi nu
avem de ăia, cum le zice, psihianalişti, ca americanii.

IOANA : (sorbind) Întotdeauna păţeşti aşa când aluneci prin tine-n jos?

CAMELIA : (gânditoare) Întotdeauna, şi de fiecare dată când imi revin sunt un alt om… Mai curat,
mai fericit. (zâmbind fericită) Nu-mi e frică de nimic.

IOANA : (îngrijorată, uimită) Nu mai spune…

CAMELIA : (tristă) Da…

IOANA : Învaţă-mă şi pe mine cum să fac.

CAMELIA : (privind-o neîncrezătoare ) Te învăţ, dar ce-mi dai !

IOANA : Orice vrei tu. ( rugătoare) Numai învaţă-mă!

CAMELIA : Juri ?

IOANA : Jur !

CAMELIA :  Uite, vino pe scaunul ăsta. (Ioana ocoleşte masa. Camelia se dă la o parte şi o lasă să se
aşeze )

IOANA : Aşaaa.

CAMELIA : Închide ochii. (cu mâinile face mişcări, ca şi cum ar vrea s-o hipnotizeze pe cealălaltă)
Relaxează-te…
IOANA : Da, da…

CAMELIA : Acum şopteşte după mine…

IOANA : (în şoaptă ) Da… Daaaaa!

CAMELIA : Mă simt relaxată, curată…trupul îmi e din ce în ce mai greu…(şoaptă caldă) mai greu…
mai greu….
IOANA : (şoptind, apăsat) Mă simt relaxată, curată, trupul îmi e din ce în ce mai greu…(şoaptă) mai
greu…mai greu…

CAMELIA : Acum simt cum alunec prin mine…

IOANA : Acum simt cum alunec prin mine…

CAMELIA :  (extaziată, hipnotizată)  E ca şi cum aş naşte…

IOANA : (şoaptă) E ca şi cum aş naşte …

CAMELIA : ( o lasă, se îndepărtează brusc. Şoptind) Acum spune ce vezi !

IOANA : (contorsionată, începe să geamă. Apoi brusc, devine liniştită. Chipul îi e senin, ca atunci
când priveşti în zare )

CAMELIA : (vine în spatele ei) Ce vezi ? Spune-mi ce vezi ?

IOANA : (după un timp, cu mâna întinsă în zare, se ridică ţinându-şi ochii închişi ) Văd…(gemând) O,
Doamne ! ( jalnic) Acum se ridică ceţurile şi văd…(mică pauză ) Văd…(tresărind) Uite-l pe el, pe
iubitul meu…pe dragul meu…cel care mi-a promis că mă va alege…şi mă va face mireasa  lui…
soţioara lui, spuma laptelui…(brusc, îngrozită, urlând) Aaaaaaaaaa! Îuuuuuuuuu! (îşi pune mâinile
la ochi, apoi se prăbuşeşte în genunchi) O, Doamne ! O, Doamnee ! (ca într-un ritual ) Mai bine
muream, şi nu mai vedeam…Cum veniră pe la spate, cu cuţitele, ascuţitele…şi cum mi-l plezniră, şi
cum mi-l loviră…cu ciomegele, cu baltagele, cu suliţele…(tragic, răscolitor) Şi cum şiroia sângele din
el, ca un firicel, ca un pârâiaş, ca un râuşor…(ritualic ) Eu mergeam spre el, ca să-i duc mâncare,
(tragic) mândru ciobănel, la cele mioare, vântul rău bătea, pe sus mă lua, (tragic) dar eu tot
mergeam, şi mergeam mereu, şi mereu mergeam, din vale în vale, şi din deal în deal, la el c-a s-
ajung…(plânge) O ploaie cădea, din cer pe cea lume, şiroind în spume, apele mă luau, dar eu tot
mergeam, tot înaintam, din piatră în piatră, fiarele mă latră…Însă eu tot merg, la el c-a s-ajung…
(plânge)

CAMELIA : (înfiorată, îngrozită. Momentul este profund, cuvintele celei căzute în transă răspândesc
o atmosferă arhaică, tragică, de sacralitate)  Doamne, ce grozăvie ! (îşi duce mâinile la piept ca
atunci când te rogi ) Ce nenorocire !

IOANA : (în transă, ritualic ) La el ca s-ajung, să-l ridic de jos, din cel mal râpos, şi să-i spăl cu lacrimi,
feţişoara lui, spuma laptelui, ochişorii lui, fundul lacului, sprâncenele lui, pana corbului…Odorului
meu, soţiorului meu…ce mi te loviră, şi mi-l prăbuşiră, şi mi-l omorâră, frăţiorii lui, cei doi
ciobănei…

CAMELIA : (îngrozită, a căzut în genunchi) Doamne Dumnezeule ! (îşi face cruce ) Doamne apără!

IOANA : (în transă) Şi cum îl loviră, ei mi-l omorâră…ca să-i ia numele, să-i ia turmele…c-are oi mai
multe, mândre şi cornute.

CAMELIA : (îngrozită ) Ioaaaa-naaaa!  ( o strigă ) Ioa-naaaa!

IOANA : (tresare buimacă, priveşte în jur ) Da…

CAMELIA :  (se privesc. Pe când privirea Cameliei este aceea a unui om îngrozit, Ioana o priveşte
umită, senină) Ioaa-naaa…pentru numele lui Dumnezeu, revino-ţi în fire, fată ! (cu o expresie de
milă) Vino-ţi în fire, draga mea!

IOANA : (o vede căzută în genunchi. Uimită ) Ca-mi ! Ca-miii…

CAMELIA : (bună) Iartă-mă, nu credeam să fie atât de îngrozitor. La mine nu se întâmplă aşa.

IOANA : ( venind lângă ea) Dar ce s-a întâmplat ? (fericită ) Îmi simt sufletul aşa de uşor şi de
curat…(râde) Zău aşa, parcă m-aş fi născut acum. (o ajută să se ridice)

CAMELIA : (acum şi-a mai revenit. Îşi toarnă în ceaşcă ) Hai să bem ceva ca să ne revenim. (răsuflă
uşurată) Doamne, ce spaimă am tras ! Hai, noroc !

IOANA : Noroc ! Pentru prietenia noastră ! (bea) Cred că am trăit acelaşi lucru  pe care l-ai trăit şi
tu, când alunecând prin tine ai trăit chestia aia cu capra.

CAMELIA : (mai dă pe gât o ceaşcă) Nici nu  vreau  să mă mai gândesc. Dă-l dracului de alunecat în
jos în trecut…Tot aici, la suprafaţă, în prezent, este mai bine.

IOANA : Că bine zici ! (îşi umple ceaşca şi bea ) Da, a dracului să fii tu dacă nu mă ajuţi să dăm
lovitura cu lansarea noii mode de cuafură !

CAMELIA : (bună, prietenoasă) Cum să nu te ajut, te ajut ! (îşi umple ceaşca) Numai să-mi revin.

IOANA :  (începe să danseze step) Facem un step şi-ţi revii, de zici că nu te-ai speriat niciodată! (cu
mâinile ridicate ) Hep ! Hep ! Hep !

CAMELIA : (privind-o cu admiraţie.) Ai dreptate, Ioanoooo !  (începe şi ea să danseze step) Hep !

Hep ! Hep !

IOANA : (cu mâinile ridicate, în culmea extazului)  Iuuuuu huhu şi iuhuhu !  Ce dulce e iubitu ! Ţine-
o aşa, n-o lăsa şi n-o lăsa! Joacă naşu mireasa, şi ea zice ha ha ha ha !

CAMELIA : (step îndrăcit, au apucat-o pandaliile ) Hep! Hep ! Trăiască economiştii că ei este cu
comuniştii ! (cu mâinile pe sus) Glorie contabililor şefi, care contabilizează totul ! Şi nu le scapă
nimic ! Şi vor contabiliza până şi sentimentele oamenilor, şi visurile lor, ca să n-o mai ia razna, cum
au luat-o acum, fir-ar ele ale dracului de vise să fie…(se vede că a obosit) Ah, ce-am obosit…(gâfâie
fericită ) Am o idee!

IOANA :  (dansează chiuind ) Iuhuuu! Huuuuu! Şi iuhu huuuu!  (gâfâie ) Ce idee ?

CAMELIA : Să facem o cafea. Ne mai revenim şi continuăm petrecerea până diseară. Să vezi ce chef
îi tragem… (tare) De pomină !

IOANA : Iuhuu huuu şi iuhu huuuuuu! De pomină să fie ! De pomină să fie ! (dansând step se
apropie de dulap) Ştiu că a mai rămas cafea de data trecută. (dansează în faţa dulapului ) Dar mă
laşi s-o fac eu, că o fac mai bună.

CAMELIA : (mai dă pe gât o ceaşcă) Bine, o faci tu.

IOANA : (deschide dulapul, în momentul următor dă un ţipăt acoperindu-şi faţa cu mâinile. Apoi
revenindu-şi închide repede dulapul. Se vede că e înspăimântată)

CAMELIA : (umplând din nou paharele. Nu a observat nimic) Ce naiba ai mai văzut ! Lasă dracului
alunecatul prin tine…Parcă văd că acum, dacă ai învăţat prostia asta o  s-o practici toată viaţa.

IOANA : (închide dulapul încercând să fie calmă) Nu mai facem cafea. N-a mai rămas nici un strop.
Bem sticla aceasta şi mergem acasă.  (râde forţat) Am un chef teribil să dansez şi să mă îmbăt.

CAMELIA : Nu mă duci tu, ticăloasă mică, şmecheroaico, că n-a mai rămas strop de cafea. (merge şi
ea la dulap)

IOANA : (încercând s-o oprească) Nu. Nu ! Nu deschide!

CAMELIA : ( a dracului, în stilul ei) Păi da! Că mi-o fi teamă de tine! (deschide brusc uşa dulapului.
În momentul următor o vedem ţipând, ducându-şi mâinile la ochi) Iuuuuuu!

IOANA : (o dă la o parte şi închide uşile dulapului)  Hai! Hai, mai bine mai bem înc-o duşcă. (umple
ceştile. Se vede că e emoţionată, agitată)

CAMELIA : (uluită, încercând să fie calmă) Bem! Bem şi două ceşti ! (dă ceaşca pe gât) Pe ea am
cunoscut-o. E Panseluţa, Secretarea lu bărbatu-miu.  Da pe el nu l-am recunoscut, că era cu mâinile
la ochi.

IOANA : (râzând) Ha, Ha, ha, ha, ha! Păi e chiar el, bărbatu-tu! Fă, Cameluţo, fă ! Erau aci înainte de
a veni noi, şi când am intrat s-au ascuns în dulap.  (râde dându-şi capul pe spate) Ha,ha,ha,ha ! Ha,
ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha !

CAMELIA : ( de loc surprinsă, ba chiar bucuroasă)  Gigel al meu?  (mirată) Tovarăşul Director
adjunct, Gigel Potrocea, soţul meu ?

IOANA : (mai umple ceştile. Cu ceaşca în mână) Îhîî! Chiar el. Cu Panseluţa, preafrumoasă şi
preanobila lui secretară.

CAMELIA : (fericită, cu mâinile împreunate) O, Doamne ! De când umblu eu să-l prind. De când m-
am măritat ăsta mă înşeală de mă rupe, şi eu alerg după el ca proastă să-l prind, să văd cu cine mă
înşeală ! (urlând). Aaaa, să-l prind eu asupra faptului, să-i mănânc ficaţii !

IOANA : (râzând) Te traduce, dragă, aşa se spune. Nu te înşeală, te traduce.

CAMELIA : Iar eu alerg ca proasta după el, doar, doar l-oi surprinde în flagrant delict, şi eu o dată!

IOANA : (umple din nou ceştile) Hai. Mai bea una, ca să-ţi revii.

CAMELIA : (în culme fericirii) Ioanooo! (o îmbrăţişează şi o sărută cu foc)  Nici nu ştii cât îţi
mulţumesc! Toată viaţa o să-ţi mulţumesc că tu l-ai prins! (întorcându-se câtre dulap) Stai acolo,
bebeluşule, că stai bine! Acum te am în mână, Gigel Potrocea, scumpul meu soţior, cel mai mare
Director adjunct din lume, cum te lăudai ! Viitor ministru ! Mama ta a dracului să fii tu, de jigodie!

IOANA : (lipicioasă)  Hai şi tu, ce naiba, fi rezonabilă ! Iartă-l, doar e soţul tău ! Iar Gigel nu este
deloc un om rău!
CAMELIA : (ciocnind, ridicând paharul)  În cinste marelui moment inaugural, când l-am prins pe
soţul meu, cu secretata lui. Cu dulceaţa şi divina Panseluţa ! ( în extaz) O, Doamne, de când aştept
eu clipa asta !

IOANA : Am o idee.

CAMELIA : ( rânjind) Ce idee? Ce idee, scumpa mea?

IOANA : Hai să ieşim un moment, să le dăm posibilitatea să se îmbrace, că sunt goi puşcă, săracii. Şi
să plece. Şi după aia venim şi ne continuăm cheful.

CAMELIA : ( căreia i-a venit altă idee. Îşi duce arătătorul la tâmplă) Nu. Eu am altă idee. (caută în
sertar) Era aici un lacăt ( a găsit lacătul) Ah, şi să vezi ce-o să ne mai distrăm ! (tare) A dracului să fiu
eu dacă n-o să ne distrăm toată noaptea ! ( închide dulapul cu lacătul) I-am închis! (sigură pe ea,
fericită)

IOANA :  (înveselită ) Tu eşti nebună !

CAMELIA : (ridicând din umeri, veselă) Aşa sunt eu nebună. Te pui cu economiştii, îndeosebi cu
economiştii şefi. Este ? (tare) Făă, păi dacă nici ăştia, economiştii, nu este nebuni, cine să mai fie ?
(umple ceştile) Hai, noroc ! În sănătatea surprinderii soţului  meu în  flagrant delict cu superba şi
gingaşa Panseluţa !

IOANA :  (clipind din gene) Camelia eu am început să mă îmbăt. Mai bine dă-le drumul, că nici aer
nu au, săracii de ei, acolo în dulap, şi mor dracului asfixiaţi ! Făăă, nebunooo!

CAMELIA : (turbată ) Să moară ! (gest) Să moară, să moară, dă-i dracului! Chemăm pompierii şi
salvarea să-i  ia pe targă pe amândoi. (cu foc) Să-i ducă la morgă îmbrăţişaţi, mâca-i-ar pământul
să-i mănânce ! (în dulap se aud gemete )

IOANA : Nebună eşti, Cameliooo! (începe să danseze step) Bine, fă, Camelie…Eu ţi-am făcut ţie ceva
că tu trăieşti cu Adonis al meu !? Dacă eu vă prindeam pe amândoi îmbrăţişaţi şi goi, să-ţi fac ce-i
faci tu acum soţului tău şi Panseluţei ? (dansând) Hep! Hep !

CAMELIA : (tristă, ridicându-şi bărbia ) Când o să mă prinzi cu soţul tău aşa să-mi faci şi tu.

IOANA : (râzând, distrându-se) Să  moară  ăla dacă n-o fi aşa ?

CAMELIA : (începe şi ea să danseze ) Să moară ! Hep ! (cu braţele ridicate) Hep ! Hep ! Step ! Step !
Însă eu nu trăiesc cu soţul tău. (dansează amândouă fericite ) N-are el norocul ăla !

IOANA : (râzând ) Să se facă aşa cine minte ? (îndoaie arătătorul)

CAMELIA : (gâfâind) Să se facă ! Hep ! Step ! Hep ! Step ! (dansează de mama focului)

IOANA  : Camelia, să se facă aşa cine minte că tu nu trăieşti cu soţul meu, cu frumosul Adonis
Stafidescu, Inginer la Întreprinderea de Ciorapi şi Cuie, cu Facultatea făcută la fefe, cu icre şi peşte ?

CAMELIA : ( dansează) Step ! Step ! Stept, Hep ! Să se facă !

IOANA : (se opreşte în loc, cu mâinile în şolduri, gata de ceartă) Să mori tu că nu te-ai culcat cu
soţul meu, Cami, mincinoasa dracului ce eşti !

CAMELIA : (dansând mai departe ) Să mori tu ! De ce să mor eu !

IOANA : Camelia ! Să mor eu, ai ? Mă, da a dracului neruşinată mai eşti !

CAMELIA  : (încercând să pară fericită ) Ioaaaa-nooooo! Nu-mi strica, te rog frumos, buna dispoziţie
! Sunt nemaipomenit de fericită că l-am prins pe bărbatu-miu cu secretara lui. Şi acum vreau şi eu
să-l joc cum mi-o plăcea mie! (tare) Te rog frumos să nu-mi strici cheful!

IOANA : (dansând obosită) Te cred că eşti fericită. Văd ! O nebună mai mare ca tine nici că s-a mai
pomenit. Dar fii măcar sinceră şi recunoaşte că te-ai culcat cu bărbatu-mio, că nu-ţi fac nimic ! Ba
dimpotrivă, cred că o să-mi faci o mare plăcere !

CAMELIA : (dansând fericită ) Îîîîî ?

IOANA : (cu mâna pe inimă ) A dracului să fie aia care-ţi face ceva dacă eşti sinceră şi recunoşti!
(dansează step) Vreau numai să văd cât eşti tu de cinstită.

CAMELIA : ( ca să termine discuţia, se opreşte cu mâinile în şolduri) Nu m-am culcat, fă, nu m-am
culcat cu el, e bine ? Şi nici n-o să atentez vreodată la onoarea ta de familistă ! E bine ?

IOANA : ( care ştie ea ce ştie) Să te faci tu aşa ? (îndoaie arătătorul)

CAMELIA : (dansând step ) Să te faci !

IOANA : (se opreşte furioasă ) Camelio, nu-ţi fac nimic că te-ai culcat cu el. Ba, dimpotrivă, te felicit,
că de acum încolo o să te am la mână.

CAMELIA : Nu recunosc, pentru că nu e adevărat. (sunt faţă în faţă ca două vipere, gata să se ia la
bătaie, dansând step )

IOANA : (vicleană ) Hai, fă, Cami, recunoaşte, că nu-ţi fac nimic !                                 

CAMELIA  : Daaaa ? Ca să mă ai tu la mână după aia! (dansează-n continuare) 

IOANA:  Să fiu e a dracului dacă am să spun ceva vreodată… Te-ai? Sau nu te-ai…(mimică) Cu
bărbatu-miu?

CAMELIA : (ca o  găină) Nu, fă, nu!

IOANA :  Şă ştii că dacă nu recunoşti îmi înfig ghearele în părul tău şi o să recunoşti de nu te vezi.
Auzi?

CAMELIA : ( pe step. Scoţându-şi ghearele, şi pregătindu-se de încăierare)  Aaaaaaa!

IOANA : Nu-ţi facă, fă, nimic dacă v-aţi iubit, că doar dragostea trebuie respectată, dar măcar
recunoaşte. Nu mă mai prosti în faţă. Fii cinstită şi recunoaşte. Uite, eu de pildă m-am culcat cu
Gigel al tău. Am atentat la onoarea ta de familistă pe care ţi-am făcu-o  (gest) harceea parcea.
(dansează step) Eu de ce am curajul să recunosc şi tu nu ai?
CAMELIA :Te-ai culcat tu cu Gigel al meu?

IOANA : (dansează încet step)  Ba bine că nu ! Dacă nu crezi, întrebă-l,  doar este în dulap.
( apropiindu-se de dulap) Gigeleee! Mă, Gigeleee, nebunule. Motănelule. E adevărat sau nu că am
făcut dragoste împreună ? (aşteaptă) Uite, nevastă-ta nu crede. ( în dulap se aud lucruri rostogolite
şi gemete) Nu crede că ne-am iubit.

CAMELIA : (vânătă, cu mâinile în şolduri) Spune sincer, Gigele,  (fierbe) este adevărat sau nu ?
(tăcere, nici un răspuns)

IOANA : Păi da. Că o fi prost să recunoască. (către dulap) Îţi e frică de nevastă-ta, este, tovarăşe
Director adjunct ? Cred că faci pe tine acolo-n dulap de frică.

CAMELIA : (dansează rar) Vezi că nu recunoaşte. Ţi-am spus că nu v-aţi culcat împreună. Spui aşa
numai ca să mă faci pe mine să recunosc că m-am culcat cu al tău. Da nu recunosc, (tare) nu
recunosc, fă, pentru că nu e adevărat. (dansează mai repede) Nu că n-aş fi eu proastă să recunosc,
dar nu e adevărat.

IOANA : (ofticată) Nu recunoşti ?

CAMELIA : Nu recunosc. Şi dacă vrei să ştii, o să iau afirmaţia ta ca pe un ultragiu adus onoarei
mele.

IOANA : (rânjind) Ţi-e frică. (arătând cu mâna)  Să nu te audă el. Acum înţeleg. Ţi-e frică de el,
recunoaşte. Faci pe tine de frică !

CAMELIA : Să fiu eu a dracului dacă mi-e frică de el. Mai ales acum când îl ţin ca pe un porumbel în
colivie.

IOANA : (dansând) Mori de frică… minţi.

CAMELIA : (dând cu tifla) Nici în cot nu mă doare !

IOANA: (dansând) Atunci de ce nu recunoşti?

CAMELIA : Pentru că nu e adevărat. N-am trăit niciodată cu bărbatu-tu, chiar dacă e frumos de
pică.(rânjind) Frumos de pică şi prost grămadă, de băune .

IOANA : Şi ce dacă e aşa ! Aşa l-am ales eu. Aşa-mi place el mie, ca să mori tu de necaz!

CAMELIA : Atunci dacă aşa l-ai ales, culege roadele, că te înşeală cu toate piţipoancele.

IOANA : Fugi de aici, că  e un seducător  de prima mână ! (rugător) Hai recunoaşte că şi pe tine te-a
sedus…Ce mai ! Hai, Cami, ce dracului, suntem cele mai bune prietene! 

CAMELIA : (dansează rar, destinsă, step) Nu recunosc. Nu e adevărat. Pur şi simplu nu e adevărat !

IOANA : (furioasă, la capătul răbdărilor ) Ei, să fii tu a dracului de mincinoasă şi de măgăriţă ce eşti !
(merge la poşetă, din care scoate o fotografie ) Adică eu recunosc că m-am culcat cu bărbatu-su, iar
ea, auziţi voi, oameni buni, nu recunoaşte că s-a culcat cu bărbatu-mio, deşi al meu e de o mie de
ori mai frumos decât mototolul ei ! (tare ) Şi doar i-am explicat că nu-i fac nimic, (apăsat) ba chiar
mă bucură faptul că trăieşte cu el ! (punându-i poza în faţă ) Uite, fă, să fii tu a dracului dacă nu
recunoşti nici acum !

CAMELIA : (scoate un ţipăt uşor, apoi îşi duce mâna la gură. Se vede că e profund tulburată) Vai de
mine…şi de mine !

IOANA : (victorioasă ) Acum mai zii că nu recunoşti ?

CAMELIA : (a rămas aşa, în timp ce cealălaltă dansează) Ai stat şi ne-ai pândit…ne-ai urmărit pas cu
pas…aşa ai făcut.

IOANA : Am stat. Şi ce dacă am stat ! Dar să ştii : unu, că nu-mi pasă, şi-n al doilea rând, a dracului
să fiu eu dacă o să te şantajez vreodată. (mică pauză) Şi acum zii dacă nu recunoşti ?

CAMELIA : (afectată, a rămas pe gânduri ) Sau poate v-aţi vorbit, eu să-i cedez lui, iar tu să mă
fotografiezi ca să mă ai la mână ?

IOANA : (atinsă în amorul propriu) Decât să fi spus tâmpenia asta mai bine mă păruiai de zece ori.
Păi ce crezi, fă, că eu sunt ca tine, (tare)  să n-am pic de demnitate! (bătându-se cu pumnul în piept)
Eu sunt sinceră, fă, şi deschisă. Eu nu am nimic de ascuns. Şi sunt mândră pentru asta ! (mică
pauză) Am trăit cu bărbatu-tu, şi o recunosc deschis, în faţa întregii opinii publice! (tare, bătându-
se cu pumnul în piept)

CAMELIA : (încă sub şocul fotografiei) Ştiam eu…Nu putea el să facă una ca asta…să-şi bată joc.

IOANA : (dansând step ) Adică ce nu putea să facă al meu ?

CAMELIA : Să accepte să mă seducă numai ca să ne fotografiezi tu ca să mă aveţi la mână.

Amândoi…

IOANA : Sigur că nu putea accepta asta. Şi în primul rând eu nu acceptam. (mică pauză) Pentru că
eu sunt cinstită, fă, nu sunt ca tine,  şireată, ascunsă.

CAMELIA : ( încă şocată, tristă ) Doamneee, Dumnezeule, ce mi-a fost dat să văd !

IOANA : Acum recunoşti că tu cu soţul meu… (începe iar să danseze step, la început încet, apoi din
ce în ce mai tare)

CAMELIA : (pe gânduri, visătoare) Ioanooo… (mică pauză) Ţie pot să-ţi spun…

IOANA : ( dansând step) Spune, te ascult.

CAMELIA : (pierdută ) Mi s-a întâmplat ceva…(şoptind pătimaşă) Ceva extraordinar…(mică pauză) E

pentru prima dată când mi se întâmplă aşa ceva…

IOANA : (dansând step) Îîîîî ? Ce ţi s-a întâmplat ?

CAMELIA : (gânditoare, privind pierdută) Ceva extraordinar….Mi s-a întâmplat pentru prima dată în
viaţa mea să mă îndrăgostesc…( melancolică ) Aşa…m-am mai îndrăgostit eu puţin, sau mai mult
am mimat, dar aia n-a fost dragoste…ălea erau firimituri…total prosteşte. (îşi ia capul în palme) O,
Doamne, m-am îndrăgostit nebuneşte…nici nu ştiu pe ce lume mai sunt. (începe să danseze încet,
ca în vis) Tu nici nu ştii ce înseamnă să fii îndrăgostită ! (râzând prosteşte) Sărmanele de voi, biete
muritoare nefericite, biete femei de rând…(vocea îi devine patetică) Doamne, ce fericire imensă, să
iubeşti ! Să fii îndrăgostită !  (gest, îşi ridică braţele în sus, în extraz ) E fără seamăn, de nedescris în
cuvinte ! Parcă nu mai eşti om! Pluteşti, zbori ! parcă eşti zeu!

IOANA : (dansând rar, uimită ) Daaa, tu, îndeosebi, ai devenit Afrodita, sau Iunona, zeiţa
trăsnetelor şi a fulgerelor !

CAMELIA : (privind-o cu milă ) Sărmanii de voi, bieţi muritori de rând. Pe când eu trăiesc în cele mai
înalte sfere, ale marii iubiri, voi vă gândiţi la afaceri, cum să parveniţi, cum să urcaţi treptele
puterii…Sărmanii, (cu scârbă) bieţi pigmei, ce milă îmi e de voi !

IOANA : (emoţionată ) Cami….(mică pauză. Îşi duce mâna la inimă ) Ce frumos ai vorbit ! Dragostea
într-adevăr te înnobileazăă…Parcă nici nu mai eşti parvenita aia, cinica, excroaca pe care o ştiam
eu.

CAMELIA : ( (mimică ) Cum adică ?

IOANA : Cami… (privind-o admirativ) Acum semeni cu un  om adevărat, Cami. Eşti un erou ! (mică
pauză) Nespus de frumos…

CAMELIA : (apropiindu-se de ea, îi cade în genunchi ) Ioaa-naaaa!

IOANA : (uimită ) Ce faci ?

CAMELIA : Ioana, fac ce nici o femeie de pe lumea asta nu a făcut.

IOANA : Ce ?

CAMELIA : (privind visătoare în depărtare) Vin la tine şi-ţi cad în genunchi…( îi este forte greu) Tu
nu-l iubeşti, nu-i aşa ?

IOANA : (privind-o, cu ochii mari) Pe  cine ?

CAMELIA :  (patetică, deschizându-şi braţele) Ştiu bine că nu-l iubeşti…Pentru tine este un fustangiu
ordinar…un mizerabil…(apăsat) Un incapabil, o mediocritate, un donjuan lamentabil…(tare) Tu nu-l
iubeşti…Tu-l iubeşti pe inginerul stagiar, ăla frumuşelu, pentru că e tânăr şi viril, şi cu care semnezi
invenţiile. (rugător) Tu ai da orice numai ca să scapi de el ! (şi mai avântat) Ioanooo! Ionicica mea
dragă ! Pentru numele lui Dumnezeu, te implor! (tare ) Din adâncul inimii mele, te implor ! Dă-mi-l
mie ! Iar eu ţi-l dau pe al meu ! E Director adjunct ! E viril ! ai văzut, nu i-a scăpat şi nu-i va scăpa
niciodată, o secretară, în toată cariera lui, nici o subalternă ! (şi mai patetic) Şi în plus, îţi promit tot
sprijinul ca să ajungi Directoare plină…Directoare generală, pe…pe, pe întregul…(gest) globul
pământesc !

IOANA : (care a privit-o cu atenţie, înveselită brusc) Cine, soro, că nu înţeleg nimic ?

CAMELIA : (în genunchi, rugătoare, nefericită) O, Doamne, cum îţi place să mă umileşti ! Eu, dragă,
ţi-l dau pe al meu, pe Gigel. Pe tovarăşul Director adjunct, Gigel Potrocea. Tot ziceaţi voi că v-aţi
iubit în tinereţe, că vă, vă… Iar tu mi-l dai pe soţul tău. Pe tovarăşul Adonis Stafidescu…pe care nu-l
iubeşti. Şi-n plus îţi promit să-ţi ofer la schimb tot ce-mi ceri.  (patetică) În trei săptămâni, adică la
viitoarea Adunare generală, vei fi Directoare plină.

IOANA : (care a urmărit-o cu atenţie, fericită, izbucneşte în râs) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ,
ha ,ha ! (râde cu poftă, aplecându-se pe burtă)

CAMELIA : (se ridică brusc şi merge la dulap) Chiar acum ţi-l dau, Ioano ! Chiar acum ! Ţi-i dau pe
amândoi, să te speli pe cap cu ei ! Pe Panseluţa, s-o pui să-ţi frece duşumelele. Doi oameni pe unu!
Zii şi tu dacă nu e o afacere rentabilă. Dacă nu-l iubeşti îi poţi folosi pe amândoi ca sclavi. Îi trimiţi
la cumpărături, îi pui să deretice prin casă, să facă mâncare. Ce nu se găseşte..

IOANA : (se prăpădeşte de râs)  Ha, ha, ha, ha, ha ,ha ha ha !

CAMELIA : (regăsindu-se. Îşi dă seama că s-a umilit prea mult. Severă) Ioana, te rog pentru ultima
oară, mi-l dai sau nu pe Adonis ! Sincer, îl iubesc ! Poţi să-mi ceri oricât în schimb! (mică pauză) Te
avertizez de la început, (uneori i se împleticeşte limba în gură ) că între noi este o dragoste
adevărată. (apăsat, patetic) O mare iubire !  Dacă ştii ce înseamnă asta şi cu ce se mănâncă ! (gest
cu arătătorul) Te avertizez de la început…că oricum, poţi să faci tu orice ai face, îl vei pierde ! ( gest
radical, hotărâtor ) Suntem hotărâţi demult să fugim. Iar dacă nu vom fi lăsaţi, sau vom fi prinşi şi
împiedicaţi, ne sinucidem ca Romeo şi Julieta !

IOANA : ( care un timp a privit-o perplexă, se porneşte deodată pe râs) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha
! Unde să fugiţi, fă ? Ha, ha, ha, ha ! Nici în gaură de şarpe nu scăpaţi de mine.

CAMELIA : Ştiu, în ţară ne-ai găsi peste tot. Şi când ai de-a face cu o gaiţă şi-o scorpie ca tine, mai
bine să-ţi iei lumea în cap !

IOANA : Aha ! Vezi! Ai ajuns la concluziile la care trebuia să ajungi de la început !

CAMELIA : Ştiind că n-o să putem scăpa de tine, şi că oricum ne-ai distruge dragostea, ne-am
hotărât să fugim din ţară !

IOANA : (hohot de râs) Ha, ha, ha, ha, ha, ha ! (începe să danseze step, sau mai degrabă să mimeze)
Unde, Cami, Camiluşco, dragă, unde ?

CAMELIA : ( o priveşte uimită, înfuriindu-se)

IOANA : Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ! Şi eu care credeam că numai eu sunt nebună pe lumea asta ! Ha,
ha, ha, ha, ha ! Pentru mine tu erai omul cel mai realist, Cami, şi când colo ţi-ai pierut şi tu minţile!

CAMELIA : (gravă, tristă) Sunt acelaşi om realist, Cami. Ai să te convingi tu singură. (îşi muşcă
buzele) Mi-l dai sau nu pe Adonis al tău în schimbul postului de Director plin al Intreprinderii ?

IOANA : (clatină tristă din cap, tristă) Nu, Cami…în nici un caz…

CAMELIA : (plusează ) În schimbul postului de Director al Centralei, pe întreaga Centrală ?

IOANA : (râde, dându-şi capul pe spate) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha !
CAMELIA : Dragă, Ministră nu pot să te fac, că nu sunt…(gest în sus) Preşedintele Ţării. Pe ăştia nu-i
mai numesc eu. Pot, în schimb, pe lângă postul de Director al Intreprinderii de Ciorapi şi Cuie să-ţi
mai dau o mie de lei…

IOANA : (explodează ) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ! ( scrâşnind) Ce-ai zis, făăă ?

CAMELIA : Pardon. O sută de mii de lei.

IOANA : (râde amar) Ha, ha, ha, ha !

CAMELIA : (serioasă ) Postul de Director plin şi o jumătate de milion !

IOANA : (nu mai râde. Clatină doar din cap ) Na, na, na…

CAMELIA : (acidă ) Nu mai râzi, nu ? Te pomeneşti că nici nu mă crezi că am o jumătate de milion ?

IOANA : (tristă ) Ba te cred, Cami, sunt sigură…(se gândeşte) Altceva mă doare…

CAMELIA : Spune, şi-ţi voi îndeplini orice dorinţă.

IOANA : Că tu şi cu bărbatu-tu aţi pus-o Directoare pe Voineasca, pentru că ea era cel mai prost
inginer care exista în Întreprinderea asta. (gravă) Pe mine n-aţi vrut să mă puneţi. Deşi te-am rugat,
ţi-am promis că o să te ajut să urci şi mai sus.

CAMELIA : Asta aşa e…Ai auzit doar de selecţia inversă. Cei care sunt şefi îi propun să fie şefi pe cei
care sunt mai proşti decât ei, căci numai aşa pot să-şi păstreze scaunele. (apăsat) Sunt promovaţi
proştii şi marginalizate valorile ! Şi apoi pe cei proşti poţi să-i manipulezi, să-i manevrezi cum vrei.
Este o simplă chestiune de instinct de conservare. (oftează) Însă acum, acum îţi promit, asta pot eu
să-ţi dau acum, postul de Directoare plină a intreprinderii. Sau de Director în Centrală plus un
milion de lei…(tare, ameninţătoare) Numai să accepţi o dată, dracului, să divorţezi de bărbatu-tu, şi
să mi-l dai mie.. Îţi promitem că n-o să ne mai vezi !

IOANA : (gravă, după ce s-a gândit un timp) O să fugiţi în străinătate şi acolo o să înfiinţaţi un
Laborator de coafură. Lasă că ştiu eu ! (şuierând) O să lansezi moda descoperită de mine, adică o
să-mi furi patentul, şi o să vă îmbogăţiţi ! (mică pauză) Nu ţi-l dau ! Sunt hotărâtă !

CAMELIA : (care şi-a dat seama că cealaltă are un fix) Îţi jur că n-am să lansez  nici o modă
descoperită de mine, că îţi las ţie fericirea de a lansa moda asta, şi sunt de acord ca moda asta să se
numească Ioana (cu dezgust) Moda Ioanaaaa!

IOANA : (visătoare, oftează) Ce n-aş da să fie aşa. Dar nu te cred.

CAMELIA : Îţi dau postul de Director plin, ţi-l dau pe Gigel cu Panseluţa cu tot, plus două milioane
de lei!

IOANA : (care vrea să râdă, dar devine deodată melancolică, gravă) Nu te cred.

CAMELIA : (strâmbându-se) Ce nu mă crezi?

IOANA : (tristă) Că ai tu două milioane de lei…

CAMELIA : Şi dacă ţi le arăt, eşti de acord?

IOANA : (dă tristă din cap)

CAMELIA : (cu expresia de vulpe pe chip) Numai de nu m-ar vedea cineva…( se-ndreaptă spre uşă)
Aşteaptă-mă.

IOANA : (o priveşte meditativ. Cealaltă a închis încet uşa în urma ei) S-o văd şi pe asta. Dacă nu e
capabilă să-mi dea două milioane de lei pe fustangiul meu, pe care eu n-aş da nici o ceapă
degerată, asta înseamnă că madam Camelia Blegogea,  şi Gigel Blegogea, care stă acum ca un leu
închis în cuşcă cu mândruţa lui, au adunat peste 10,  sau 20 de milioane de lei. (apropiindu-se de
dulap)  Nu-i aşa, mister Gigel ? Hai spune sincer, cam câte milioane aţi adunat? Dacă-mi dai 10
milioane, la noapte te fac scăpat…(în dulap se aud zgomote)  Dacă nu, să ştii că nebuna de nevastă-
ta e în stare să te vândă. ( în dulap se aud zgomote. În momentul acesta Camelia intră pe uşă. Are
două genţi diplomat sub braţ. Închide uşa în urma ei cu iala)

CAMELIA : Ai zis, da, fii atentă. Ai postul de Director General, al Întreprinderii de Ciorapi  şi Cuie, pe
Gigel, plus două milioane de lei. Aşa că mi-l dai pe Adonis al tău!

IOANA:  De acord. Minus Gigel al tău, adică pe Directorul adjunct Gigel Blegogea cu care n-am ce
face.

CAMELIA : ( ca doi oameni de afaceri) N-am nimic împotrivă. O fi el bun la ceva, fie de-l gătesc şi pe
varză şi-l mănânc apoi cu ardei iute…Cu mărar şi pătrunjel şi friptură de căţel! (arătănd către genţi)
Deschide-le, sunt ale tale. ( cele două se privesc în ochi)

IOANA : (pune genţile pe masă. Le deschide. Expresia chipului îi e fascinată, gânditoare) O, la la !

Atâţia bani n-am văzut în viaţa mea ! Eu abia am reuşit să strâng 200.000 .  Pe de o parte eu îi
strângeam, pe de altă parte Adonos al meu îi toca cu curvele.

CAMELIA : Ioanoooo ! Eu nu sunt curvă, fă !

IOANA : Pardon, eşti Contabilă şefă, cea ce este mai rău!

CAMELIA : Păi vezi !

IOANA : (închide genţile fără să se grăbească. Apoi clatină gânditoare din cap) Nu pot…

CAMELIA : ( o priveşte să o strângă de gât) Cum nu poţi? (mică pauză. Izbucneşte) Cât vrei să mă
mai storci ? Escroaco ! Bestio, ce eşti !

IOANA : (zece) Zece milioane… Ultimul preţ.

CAMELIA : ( se apucă cu mâinile de cap) 10 milioane? Escroaco,  de beată ce eşti ! De aia ! Vrei să
mă aduci la sapă de lemn ! Să ajung să n-am ce mânca ! Să n-am nici chiloţi pe mine ! Să umblu în
zdrenţe, să cerşesc ?

IOANA : (rămânând pe poziţie) Fericirea costă. (mică pauză) Gândeşte-te tu, în apus un fotbalist se
vinde cu 20, 30 de milioane de  dolari, iar eu îl dau de pomană. Îţi dai seama cât îl jicnim?
CAMELIA : (furioasă) Minţi, escroaco !  Nici Garincea, că era o glorie a lumii întregi, a fotbalului, nu
a fost vândut cu un preţ mai mare de 2 milioane de dolari!

IOANA :  (făcând pe proasta) Cine a fost Grincea ăsta că eu n-am auzit de el.

CAMELIA : (se ia cu mâinile de păr) Incultoooo ! Proastooo !  Analfabeto ! Nu ştii nici măcar cine
este Garincea?  Până şi copii din şcoală ştiu cine este această mare stea a fotbalului mondial !
( tare)  Da de  Pele, Vivi,  de Vava, ai auzit, fă, ignoranto ?

IOANA :  ( care n-a citit în viaţa ei Sportul) Nu. N-am auzit!

CAMELIA : (luându-se cu mâinile de păr)  Na-i auzit !  (jelind) N-a auzit, oameni buni ! Când o lume
întreagă ştie cine sunt aceste mari glorii şi stele ale fotbalului mondial, şi li se închină ca unor zei,
ea habar n-are de ei ! (ţipând) Canaliaaa! Ignoranta!  Analfabeta ! Şi se mai miră că o înşeală
bărbatu-su, că n-o iubeşte ! (scuipă) Ptiu!  Mă mir că mai stau de vorbă cu tine, cu o catastrofă
intelectuală ca tine ! (şi-a adus aminte)  De ce mă mai mir eu că  o proasta…e doar o ingineră ! Ăştia
stau cu cultura, cum stă şoarecele cu pisica!

IOANA :  (zâmbind, ironică)  Aşa este economiştii ăştia, este mai culţi decât inginerii!

CAMELIA : ( cu aplomb)  Păi să ştii că aşa este ! ( punând piciorul în prag)  Ca să nu mai pierdem
timpul, că uite, e deja şase seara, şi suntem aici de la unşpe…

IOANA :   De la zece.

CAMELIA : Mi-l dai sau nu mi-l dai pe bărbatu-tu!?

IOANA : (fierbând) Pe cine? (în silă) Pe Adonis, pe Adonică al meu, mai frumos decât Alin Delon !?

CAMELIA : (scoţându-şi ghearele)  Te rog să nu pronunţi acest nume în scârbă. Adonis e iubitul
meu, eu sunt cea care i-a descoperit adevărata frumuseţe…pe când tu ai fost cea care ţi-ai bătut joc
de el, (rar, apăsat) l-ai călcat pur şi simplu în picioare. (scrâşnind) L-ai înşelat, I-ai călcat dagostea în
picioare !

IOANA : (punându-şi mâinile în şolduri) Nu  mai spune ! Păi dacă spui că e aşa de grozav, de ce dai
numai 2 milioane pe el ?

CAMELIA : (scrâşnind din dinţi, cu ghearele ridicate) Aaaaa! Canaliaaaa!

IOANA : (începe să danseze step)  Fără 10 milioane de lei nu-l dau !

CAMELIA : (devine dintr-o dată rugătoare, patetică)  Pentru numele lui Dumnezeu, Ionuţule, n-am
atâţia bani! N-am adunat decât 4 milioane de lei ! ( milogindu-se)  Nu-ţi ajunge că-ţi dau jumătate
din ei! Lasă-ne şi nouă jumătate, ca să avem cu ce să trăim!

IOANA : (dură) Nu!

CAMELIA : ( sare la bătaie, îşi înfige ghearele în părul Ioanei) Aşaaa ! Să ştii că faac moarte de om şi
nu mă las!
IOANA : ( o apucă şi ea de păr)  După ce-mi iei bărbatu, tot tu sari la mine să mă omori, ai ? Ai, fă,
nenorocito ? O să vezi tu acum pe dracu ! ( se luptă)

CAMELIA : (suflând din greu) Te omor!  De data asta nu mai scapi, târfă ce eşti!

IOANA : ( cu o mişcare violentă reuşeşte s-o întoarcă prinzându-i mâinile la spate) Mă omori, ai?
Mă omoară, oameni buni !!  De când urmăreşti tu să mă distrugi, ca să pui mâna pe soţul meu…
Crezi că sunt proastă, ai? Dacă eşti curioasă să afli, ştiu precis când ai pus mâna pe el. Era în ziua de
1 noiembrie, când l-ai atras chiar în Biroul acesta, pe care îl ţinem secret pentru chefuri şi poker.

CAMELIA : (cu faţa schimonosită de durere) Auuuuu! Aaaa ! Scorpie ce eşti !

IOANA : (trecând la atac) Îmi iei bărbatul, nici nu recunoşti, ca o hoaţă, şi apoi îmi dai două
milioane de lei ca la milogi !

CAMELIA : (nemaiputând suporta) Pe toate patru!  (strigând) Ţi le dau pe toate patru!

IOANA : Aşa da ! Juri ?

CAMELIA : (fericită) Jur !

IOANA : (mârâind) Deschide genţile, hai !

CAMELIA : (privind-o s-o omoare) Javră, ce eşti ! Javră ! Bestie ! Ştiam eu că n-o să te laşi până n-o
să mă jupoi ! (deschide genţile încet)

IOANA : (vorbind către dulap) Ai auzit, dragă Gigele ! Habar nu aveai tu că nevastă-ta a adunat
patru milioane de lei, şi că avea de gând să fugă cu Adonis al meu, în America ! (cu scârbă ) Cu
jigodia aia ! (tare) Mototolule ! Când ţi-am cerut să-mi spui dacă ne-am culcat sau nu împreună, ai
tăcut mâlc…

CAMELIA : Cine vorbeşte…Mai bine ai tăcea, dracului din gură! Poftim ! (îi întinde cele două genţi )

IOANA : (sigură pe ea) Aici sunt numai două milioane. Nu mă duci tu pe mine!

CAMELIA : Aşa e…Mă duc să aduc şi restul (iese, închizând atentă uşa în urma ei)

IOANA : Vai de capul tău de nenorocit ce eşti, Gigele ! Bine, mă, tâmpitule, cu sifilitica aia de
Panseluţa, care a trecut prin patul la toţi, te-ai găsit tu să mă înşeli ? Dobitocule, prostănacule, aşa
meriţi, nenorocitul dracului, ce eşti !

CAMELIA : (intrând repede) Cu cine vorbeai ? Cu Gigel, cu scumpul de Gigel ! Precis puneţi ceva la
cale. (pune genţile pe masă)

IOANA : (ironică ) Cum să nu, vrem şi noi să fugim în Australia. Ce, numai voi să fugiţi în America ?

CAMELIA : (ofuscată) Na, satură-te de bani ! (rânjind)  În total sunt patru milioane. Sper că-ţi
ajunge !
IOANA : (ia genţile. Le deschide) Da, sunt. (ironică ) Sunt convinsă că, aşa  cu câteva sute şi câteva
mii tot m-ai înşelat tu, dar ce contează pe lângă cele patru milioane. (umple paharele) Hai, noroc,
Cami, să mai şi bem !

CAMELIA : Păi da, că de când n-am mai băut, m-am şi trezit. (se privesc cu ură) Sper că de data asta
mi-l dai !

IOANA : (veselă) Mâhî! De mâine poate să se şi mute la tine, n-am nimic împotrivă.

CAMELIA : (fericită ) Atunci să fie într-un ceas bun ! Hai noroc ! (bea) Am dat eu patru milioane, dar
face. Noroc ! Să fie într-un ceas bun !  Să fii şi tu fericită ! ( dau amândouă paharele pe gât)

IOANA : Mamăăă, bun e!

CAMELIA : Te cred şi eu. Orice băutură e bună când îţi pică de-a gata, şi pe nemuncite patru
milioane de lei.

IOANA : ( ia cele patru genţi diplomat) Sper că n-ai nimic împotrivă. (ajunge lângă uşă, îi zâmbeşte,
de fapt mai mult rânjeşte ) Eşti o fată grozavă, Cami !  O bomboană ! (gest că o pupă. Deschide apoi
uşa şi iese )

CAMELIA : (printre dinţi ) Scârba dracului, lovite-ar calul cu copita !  ( scrâşnind) Cred şi eu că sunt o
fată grozavă, după ce m-ai jefuit ca pe hoţii de cai. (îşi şterge o lacrimă, suspină) Poate nu mi-ai mai
pica vreodată în mână, să vezi atunci ce te jupoi eu ! (se întoarce furioasă către dulap ) Şi asta
numai din cauza ta, Gigele ! (fierbe) Că dacă nu mă însuram cu o…cu o aschimodie ca tine, n-aş mai
fi alergat după altul. N-aş mai fi umblat după bărbaţi cu limba scoasă, (jalnic, prelungind silabele)
Ne-noro-citu-leee, nenoro-citu-leeee ! (cu obidă) Dar lasă că ne socotim noi acasă. Atunci să te ţii !
(în clipa aceasta intră radioasă pe uşă Ioana. Mai aduce o sticlă de votcă )

IOANA : (radioasă) Uite ce-am găsit !

CAMELIA : (fericită ) Excelent ! (celeilalte) Închide naiba uşa cu iala, că dă vreunul din întâmplare
peste noi !

IOANA : Aş! Ca să ajungă în biroul ăsta trebuie întâi să treacă prin biroul Contabilei şefe, or ăla e
închis!

CAMELIA : (arătând sticla) Desfă-o! Văd o sete de-aş bea şi oceanul Atlantic. N-ai renunţat, nu?

IOANA : (desfăcând sticla şi turnând)  O dată ce mi-am dat şi cuvântul… (Camelia începe să joace
step. Ioana o priveşte cu paharul în mână)

CAMELIA : ( ia paharul) Să fie într-un ceas bun !(ciocnesc) Să fie într-un ceas bun ! (începe iar să
danseze step)  Ce te uiţi aşa la mine ?  (se învârte) Sunt fericită !

IOANA : (începe să danseze şi ea step) Iuuu iuu iuu ! (sunetele scoase de tocurile care lovesc
duşumeaua sunt distincte, devenind din ce în ce mai repezi)
CAMELIA : Hep! Uite aşa ! (dansul a devenit frenetic, extraordinar, Cele două se dăruiesc până la
uitare dansului, mişcându-şi coapsele, ridicându-şi braţele, aplecându-se şi ridicându-se .
Spectacolul este extraordinar) Hep, hip! Hep şi hip!

CAMELIA : Hep ! Hep! Hep ! ( se vede că a obosit) Hep-hep!

IOANA : (chiuind ca la nuntă) Iuuuu iuuu iuuu ! (li se aude respiraţia şuierătoare)

CAMELIA : Hep! He! Hep! (E aproape vlăguită. Se opreşte din dans şi vine să se aşeze pe scaun. Îşi
umple ceaşca şi o dă peste cap)  Dacă este ceva adevărat pe lume, apoi acesta este imensa mea
sete de viaţă ! (tare) A dracului să fii tu, Ioano, dacă n-o să chefuim până-n zori !

IOANA : (a obosit şi ea. Vine şi se aşează gâfâind pe scaun) Huhuu! Să vezi ce extraordinar o să ne
simţim ! (îşi toarnă singură)  Mie nu-mi torni, Camelia, ai? Hai noroc!

CAMELIA : (fericită)  În sănătatea fericirii noastre! A mea şi a lui Adonis, scumpul tău de bărbăţel !
Mânca-l-ar mama pe el ! (îşi toarnă şi ea, apoi umple paharul celeilalte)

IOANA : Aşa e, scumpul meu de bărbăţel ! ( devine gânditoare, zâmbeşte singură, începe să râdă
încet, apoi din ce în ce mai tare) Ha, ha, ha, ha, ha !

CAMELIA : Ah, şi să vezi ce fericiţi o să fim ! Monte Carlo, cazinou, toalete, şampanie ! (observând-o
pe cealaltă cum râde)

IOANA :  Ha,  ha, ha, ha! (dându-şi capul pe spate, râde în hohote) Ha, ha, ha, ha ! (hohotitor) Ha,
ha, ha, ha, ha, ha, ha ! ( cade jos prăbuşindu-se de râs) Ha, ha, ha,!

CAMELIA : (la început neînţelegând, apoi veselă)  Ce dracului mai ai, fă, mai râde omul, dar nu chiar
aşa!

IOANA : (se tăvăleşte pe jos de râs) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha!

CAMELIA : Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha! Zău dacă nu te face să te prăpădeşti de râs ! Ha, ha, ha, ha,
ha, ha !

IOANA : Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ! ( extenuată de râs)

CAMELIA : (acum începe şi ea să râdă în hohote) Ha, ha, ha, ha, ha, ha ! (din ce în ce mai tare) ha,
ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha !

IOANA : (abia mai poate râde) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha !

CAMELIA : (râsul ei atinge apogeul ) Ha, ha, ha, ha, ha, ha !

IOANA : ( se scoală brusc de jos şi o priveşte intrigată )

CAMELIA : Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ,ha !

IOANA  : (o priveşte cum râde, apoi izbucneşte şi ea în râs) Ha, ha, ha, ha, ha, ha !

CAMELIA : (ţinându-se cu mâinile de burtă. Nu mai poate râde) Ha, ha, ha, ha, ha…
IOANA : Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ! (se opreşte şi ea din râs, se vede cum îi curg lacrimile pe obraz)
Eu înţeleg să mai râd ! Ha, ha, ha (cu arătătorul întins către cealălaltă ) da nu înţeleg de ce dracului
râzi tu !

CAMELIA : Ha, ha, ha…(ştergându-şi lacrimile ) Da tu de ce râzi, mă rog…?

IOANA : Ha, ha, ha, ha…Spune-mi tu, că eu nu ştiu.

CAMELIA : (începe din nou să râdă )  Ha, ha, ha, ha, ha ha ! Râd că te-am păcălit de te-am rupt ! Mă
aşteptam să-l vinzi mai scump. (serioasă ) L-ai dat prea ieftin, dragă. (cu părere de rău ) Şi pe-o
buleandră încerci s-o dai mai scumpă !

IOANA : (arătând cu degetul, începe să râdă din nou) Ha, ha, ha, ha, ha, ha ! (se opreşte din râs,
glacială, dându-şi seama că a fost păcălită) Şi eu care n-aş fi dat nici o ceapă degerată pe el, râdeam
de tine că poţi să fii atât de proastă încât să dai patru milioane de lei pe o zdreanţă ca ăsta !

CAMELIA : (râzând) Da, dragă, când ai şaişpe milioane, nu îţi este aşa de greu să dai un sfert din ei,
pentru un suflet şi un om extraordinar, aşa cum este Adonis, pe care tu n-ai ştiut niciodată să-l
preţuieşti .

IOANA : În definitiv ţi-l dau degeaba,  dragă, bine că scap de el. Cele patru milioane sunt impozitul
pe prostie… (oftând) impozit pe care-l plătim toţi în viaţă. (ridicând din umeri ) Asta e ! Prostia se
plăteşte scump.

CAMELIA : (scoţându-şi ghearele) Ce, iar începem ? Nu te potoleşti deloc ?

IOANA : (umple ceştile ) Hai să mai bem, că iar ne-am trezit. Şi când te trezeşti în lumea şi în viaţa
asta (râde), ha, ha, ha, parcă ai fi peşte pe uscat ! (bea) Mmmmm, da bun e ! Pentru mine e o
realizare, să ştii, c-am scăpat dracului de cârpa asta de Adonis! Toate pipiţele oraşului s-au şters la
fund cu el.

CAMELIA : ( şarpe) Să nu-mi vorbeşti aşa despre viitorul meu soţ, că te fac fărâme, matracuco !
(arătându-şi ghearele) Îţi scot ochii şi ţi-i sug ca pe bomboane !

IOANA : (tare , scoţându-şi şi ea ghearele ) Ca-me-liaaaaa! (privind-o cu ură ) Te cred şi eu că mi-i

sugi, de altfel ce nu sugi tu, dacă am ochi frumoşi. Eu dacă ţi i-aş scoate pe ai tăi nu aş şti cum să ţi-i
arunc mai repede, numai să nu ţi-i văd!

CAMELIA : (înveselită ) Hai că-mi placi ! De ciudă zici aşa. (îşi toarnă şi bea) Tu crezi că nu văd că
mori de ciudă, fă, Ioano ! (mică pauză )

IOANA : Făăă, proastoo ! Pentru că m-ai scăpat de jigodia de bărbatu-miu, zău aşa, ar trebui să te
plătesc eu pe tine, că-l iei, zău, aşa ar fi normal. Oricum, îţi mulţumesc nespus pentru că m-ai
scăpat de cea mai mare belea din viaţa mea ! (mică pauză ) Da, a dracului să fiu eu dacă nu te
invidiez, şi dacă nu mor de ciudă. Ce că mor de ciudă ? Îmi trezeşti dintr-o dată un respect deosebit.
Un respect imens! Nemărginit !

CAMELIA : ( atentă, înveselită, ironică ) De ce, fă ?

IOANA : (gânditoare ) Nici nu-ţi vine să crezi! ( o priveşte cu interes. Misterioasă) Pentru că poţi iubi
! (apăsat) Pentru că iubeşti ! (admirativ) Mă uitam la tine şi nu-mi venea să-mi cred urechilor…Îţi
străluceau ochii în cap de fericire, de dragoste… (nostalgică ) Şi erai nemaipomenit, (apăsat) dar
nemaipomenit de frumoasă în momentele acelea!

CAMELIA : (chicotind fericită, ca o adolescentă) Hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi ! Iubeşte-l şi tu pe Gigel.
(arătând către dulap) Pe tovarăşul Director adjunct, Gigel Potrocea. Că fiind Directoare plină acum
o să colaboraţi, n-aveţi încotro, o să fiţi mai tot timpul împreună.

IOANA : (îi sare ţandăra deodată ) Pe Gigel al tău ! (cu pumnul ridicat ) Nu ţi-am spus, fă, că m-am
culcat cu el şi că e un impotent şi jumătate ! Nu ţi-am spus ? (acum chiar au apucat-o dracii) Şi pe
deasupra mai e şi un excroc şi jumătate (către dulap, apropiindu-se ) Ah, dacă l-aş avea în mână o
dată, cine ştie ce i-aş face! (furioasă) Ce am eu cu tine, dar ce am cu jigodia asta! Fărâme-mi vine
să-l fac, cu dulap cu tot !

CAMELIA : (rânjind mânzeşte) Fă-l ! Îţi dau voie ! Ţi-l dau de tot. Nu ţi l-am dat la schimb, că ţi l-am
dat ? (râzând de figura pe care o face cealălaltă ) Hi, hi, hi, hi, hi!

IOANA : Mmmmmî! Ca să vezi ! Scap de cârpa de Adonis, ca să-l iau acum pe zdreanţă ăsta!

CAMELIA : (râzând cu poftă ) Ha, ha, ha, ha, ha, ha ! Vezi că te aude iubita lui, tovarăşa Panseluţa,
preanobila şi distinsa, gingaşa, Panseluţa ! (în dulap se aud zgomote, apoi gemete) cu care este
înlăuntru…(râde) la separe…şi acum iese din dulap şi îţi scoate ochii.

IOANA : (privind către dulap. Se vede că-i trece prin cap o idee) Aşa ? E adevărat, stimată tovarăşa
Panseluţa ? (se apropie de dulap, pune mâna pe el) Fii sinceră şi recunoaşte…(aşteaptă)

CAMELIA : (râde distrată) Ha,  ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha !

IOANA : (bătând cu piciorul în duşumea) Şi vorbeşte o dată, că mă inervezi ! Când te-am rugat să-
mi confirmi, tovarăşe Director….că noi, împreună…ca să ştie şi tovarăşea Camelia…ai tăcut mâlc.
(tare, cu scârbă) Ca un laş ! Laşule ! (împinge dulapul inervată, iar acesta se dă peste cap,  făcând
un zgomot asurzitor şi ridicând praful de pe duşumea)

CAMELIA : (speriată ) Ioaooo! Fă, nebuno ! Ne aude cineva!

IOANA : (furioasă, nu se mai poate înţelege nimeni cu ea. Se aşează acum cu fundul pe dulap. Din
dulap se aud gemete înfundate)  Poate să mă audă ! (se uită la ceas) La ora aceasta nu mai e
nimeni la Birouri. E şapte şi jumătate seara. (gest larg) Iar eu sunt deja cu capsa pusă, cum se
spune.

CAMELIA : (umple ceştile ) Am o idee grozavă, Ionuţule ! (fericită ) Să ne distrăm cu ei…Uite, dacă
ridici dulapul în picioare, da cu partea asta…(arată baza dulapului) ei acolo în dulap stau în cap.
Amândoi. Îi facem să stea în cap…

IOANA : (îşi mai toarnă) Ideea nu e rea. Însă deocamdată să mai vorbim puţin cu ei, cu amândoi. Că
n-am vorbit demult ! Şi-mi era tare dor să vorbesc cu ei.

CAMELIA : (îi toarnă celeilalte, apoi îşi pune şi ei ) La început m-am gândit să le dau foc, să ardă ca
nişte şobolani, fir-ar  ai dracului ei să fie…(Deodată o apucă râsul ) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha!
IOANA : ( bea calmă) Le dăm şi foc, de ce să nu le dăm…că nu-l iert eu pe tovarăşul Director…Adică
mie nu-mi face nimic, că, de, sunt ditamai Inginera şefă…dar pe tovarăşa Secretară Panseluţa, care
e o simplă secretară, o iubeşte…de nu mai poate. O face fericită  ! (tare, fierbând ) A, nu, iubitule!
Mă răzbun ! Să nu crezi tu că nu mă răzbun !

CAMELIA : (râde chiţcăind) Hi, hi, hi, hi, hi, hi ! Hai, Gigele, vorbeşte !

IOANA : Hai, Gigele, te rog şi eu să vorbeşti. (tare) Şi nu mă face să-mi pierd  răbdarea că dai de
dracu !

CAMELIA : Hi, hi, hi, hi, hi, hi!

IOANA : (subţiindu-şi glasul ) Hai, Panseluţa, iubito, vorbeşte tu ! Că ciripeai tot timpul ca o
privighetoare ! (imitând-o îşi subţiază şi mai mult vocea ) Tovarăşul Director, în sus, tovarăşul
Director, în jos, tovarăşul Director în sus, tovarăşul Director în jos ! Stimate, tovarăşe Director, ce
lucrări mai aveţi de făcut, o cafeluţă, mult iubite şi stimate, tovarăşe Director, amară sau cu puţin
zahăr. Cu puţin zahăr, ooo, am înţeles, dragă, tovarăşe Director, cu puţin zăhăruţ…

CAMELIA : (râde de se prăpădeşte ) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha !

IOANA : Şi uite aşa, cu puţin zăhăruţ în sus, cu puţin zăhăruţ în jos, l-a dus pe tovarăşul Director
adjunct cu zăhărelul ! (tare) De ce l-ai dus, făă, Panseluţo, ce eşti, cu zăhărelul, pe tovarăşul
Director ? (tare) Şi mai ales cum ai reuşit, făă, cum ai făcut, făăă, nebunoo,  că eu n-am reuşit ? N-
am putut. Mie nu mi-a ţinut figura.

CAMELIA : (râde ţinându-se cu mâinile de burtă) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha !

IOANA : (a dracului) A, nici tu, Panseluţo, nu ştii să vorbeşti ! Sau nu vrei , te pomeneşti! V-aţi
înţeles amândoi să tăceţi mâlc. (se ridică furioasă ) Bineeee, Panseluţo, bineee ! Bine , Gigele,
bineee ! Lasă că o să vorbiţi voi ! (se scoală de pe dulap şi încearcă să-l ridice în picioare, ca să-i
pună pe cei doi din dulap să stea în cap)

CAMELIA : (nu mai poate de râs) Ha, ha, ha, ha, ha ! Ha, ha, ha, ha, ha, ha !

IOANA : (opintindu-se, furioasă) Heiii rup! Heiii rup ! (văzând că nu reuşeşte să ridice dulapul) Râzi
ca proasta în bâlci, Camelio, râzi ca proasta în bâlci, în loc să-mi dai o mână de ajutor ! Că  lu al tău
îi fac educaţie, nu al lui meu !

CAMELIA : Hi, hi, hi, hi,hi, hi ! Hi, hi, hi, hi! (vine şi ea s-o ajute)

IOANA : (opintindu-se ) Heiii rup ! Heiii rup ! (opintindu-se amândouă din toate puterile, au reuşit
să pună dulapul cu susul în jos) Mă, dai ai dracului, grei mai sunteţi, mă ! Parcă-ţi fi făcuţi din
materie nucleară !

Camelia : (râde de se prăpădeşte ) Se vede că sunt oameni grei, tu…Ha, ha, ha, ha, ha !

IOANA : Sau unde aveţi multă minte în capetele ălea seci, fir-aţi ai dracului să fiţi de tâmpiţi ce
sunteţi ! (ştergându-se de transpiraţie ) Că mă trecură toate apele !
CAMELIA : ( nu mai poate să mai râdă) Hi, hi, hi, hi, hi ! Nici nu mai pot să mai râd….Aoleuuu! Mă
doare burta de atâta râs!

IOANA : ( o priveşte cu ură ) Ce-ţi pasă, tu eşti fericită c-ai scăpat de el. (tare, apăsat) Că l-ai prins în
flagrant delict! (bătându-se cu pumnii în piept) Da eu ? la mine te-ai gândit (sentimentală ) Că l-am
iubit… (cu pumnii ridicaţi către dulap) Ah, Gigele, gelozia de nevastă, o fi ea cum o fi, da gelozia de
amantă…(plânge, izbucneşte în hohote de plâns) asta numai eu ştiu cum este…. E de o  mie de ori
mai rea ! (tare) Mă doareeee, de nu mai pot !

CAMELIA : Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ! (inteligentă) Ce-ai zis, fă ? Mai zii o dată !

IOANA : (tare, cu ură) Că gelozia de nevastă e apă de ploaie pe lângă gelozia de amantă ! (patetic,
plânge) care l-a iubit…l-a giugiulit. Gigele în sus, Gigele în jos! Hai să te ajut în muncă, Gigele…
(plânge) ce te doare, Gigeluşule ?  O, Gigeluşule, iubitule ! Hai să semnăm împreună o invenţie,
iubiţelule, că de făcut o fac alţii, noi numai o semnăm ! ( cu oftică ) Şi el să mă înşele cu o
secretară…(tare, cu mâna ridicată ) Auzi, tu, domnule, cu cine, cu Secretara ! (mieroasă ) Aaaa,
dacă m-ai fi înşelat cu tovarăşa Ministră, da…Atunci aş fi fost onorată. Aş fi fost foarte onorată.
( furioasă) Dar să mă înşele cu secretara ? Cu o ( cu scârbă ) Secretară? (urlând ) A, nu! Asta e prea
de tot! Afrontul este prea mare ! ( gâfâie) Şi cu cine să mă înşele ? Cu Panseluţa, o sfrijită ! Nici
măcar nu e muiere ca lumea, n-are nici sâni şi nici fund ! (plânge ) Nici  măcar coapse, şi nici pe vino
încoa nu-l are ! Dumnezeule, ce mă fac !

CAMELIA : ( a devenit tristă, gânditoare ) Deci l-ai iubit şi tu…

IOANA : (lovindu-se cu pumnii în piept )  Da, la-m iubit. Acum pot să recunosc sincer, l-am iubit cu
adevărat…(plânge) Până în clipa în care am văzut că este… Că…că…. Este….impotent. (tare,
dramatic) Auzi tu, impotent ! Ce jicnire gravă adusă unei femei…Pentru că după asta nu l-am mai
putut iubi de loc. Dar ştii ce e aia deloc ? De loc, de loc, deloc !

CAMELIA : (care fierbe ) De loc ?

IOANA  : (gest că e distrusă )  De loc ! (mică pauză ) De loc !

CAMELIA : (şi-a scos ghearele) Bine că am aflat…( scrâşnind) Să vezi ce păruiala dracului o să-ţi trag
eu ţie acum, Ioana ! (pregătită de încăierare, îşi scoate şi ea ghearele) Îndrăzneşte numai…şi te fac
praf !

CAMELIA : ( tare ) Da?

IOANA : Da ! pentru că tu l-ai făcut impotent. Pentru că el n-a fost aşa ! I-ai făcut tu ce i-ai făcut, ce
te-ai priceput şi l-ai făcut impotent. ( viperă) Ca să nu se mai poată bucura şi altele de el!

CAMELIA : ( pusă pe ceartă ) Aşa ? (se apropie şi mai mult de ea ) Făă, stricato ! N-am nimic cu tine,
făă, că ai vrut să pui mâna pe el, şi că a fost al tău…da de ce când am vrut să ţi-l iau pe Adonis al
tău, de ce n-ai vrut , fă, scorpia dracului ? (cu mâinile în şolduri) Adică ce era dacă tu mi-l dădeai pe
al tău şi eu ţi-l dădeam pe al meu ? Schimb pe schimb, troc, se cheamă, făă, toanto, în economie !
(mică pauză ) Se practică şi între ţările socialiste. Şi între ţările capitaliste, dacă vrei să ştii. Şi dacă
se practică între ţările socialiste şi capitaliste, de ce să nu-l practicăm şi noi !
IOANA : (convinsă ) Îhî !

CAMELIA : Eu să ţi-l fi dat pe Gigel, şi tu mi-l dădeai pe Adonis !…Şi nu mă mai jupuiai de patru
milioane de lei…(tare) Care sunt milioane, fă, excroaco, milioane ! Nu sunt lei !

IOANA  : (acum se învârtesc, pândindu-se, aşteptâd cu ghearele scoase să prindă momentul cel mai
bun) Aşa ai fi vrut, ai ? Că proastă este asta, mânca-i-aş eu ficaţii, aşa ai zis , ai ?

CAMELIA : Aşa ar fi fost cinstit, făăă, dobitoaca dracului !

IOANA : Lasă că vezi tu pe dracului acum ! Adică Adonis al meu, care e un bărbat nemaipomenit de
frumos, (apăsat, gest) bărbat bine, mascul bine, să-l dau la schimb cu pocitania ta…(scârbită ) Cu
sfrijitul, cu urâtul , cu licheaua, cu impotentul tău de Gigel Potrocea ! (în dulap se aud zgomote) Păi
ăsta e schimb cinstit, făă, excroaca dracului !

CAMELIA : (şi mai atinsă în amorul ei propriu) Aaaa ! Adică al meu este pocitanie, sfrijit, lichea,
jigodie, pe când al tău e Făt frumos, cel viteaz, e…?

IOANA : Aşa e, fă, Camelio, aşa e ! Şi dacă este aşa, atunci de ce să facem schimbă, făăăă,
mototoala dracului, că nu e cinstit aşa !

CAMELIA : Daaaa ? Cinstit e să mă jupoi tu de patru milioane de lei, ai ? Asta e cinstit după tine !
(cu o mişcare rapidă şi-a înfipt mâinile în părul Ioanei. Aceasta a făcut şi ea la fel. În noapte se aude
sirena unei salvări))

IOANA : (chirăind ) Iiiiiiiiii! Iiiiiiiiiiiiiii!  Tu m-ai înşelat. Că ai pus mâna pe un bărbat frumos. Că
Adonis al meu nu face patru milioane. Şi proastă am fost eu că ţi l-am dat numai cu 4 milioane… ( o
smuceşte violent)

CAMELIA : ( chirăind) Iiiiii, iiiii! Dă-mi drumul! Dă-mi drumul!

IOANA : (cu o mişcare rapidă se desprinde din încleştare şi o prinde cu mâinile la spate. Gâfâie)
Chirăi, ăi ? Chirăi ca o câţă ! (îi strânge mâna)

CAMELIA : (urlă ca din gură de şarpe) Auuuuu, auuu!

IOANA : Te doare, ai ? Urli ca din gură de şarpe, da cine a sărit la bătaie ? ( gâfâie amândouă) Hai,
mă, Gigele, sări  s-o scapi pe nevastă-ta din ghearele mele!  Nu, tu stai cu Panseluţa la separeu. 
Nici nu-ţi pasă, fi-ţi-ar pielea  a dracului să fie!

CAMELIA : Au, mă doare ! Dă-i drumul că mă doare!

IOANA : Îţi dau, fă, nu te grăbi, că nu dau turcii!

CAMELIA :  Aşa e, nu dau.

IOANA : Promiţi să mă ajuţi să ajung Directoare plină, şi să lansez moda Ioana ?

CAMELIA : Promit.
IOANA : (îi dă drumul) Şi acum fii bună şi toarnă-mi nişte trotil, să mai prindem puteri, că ne-am
epuizat ca nişte proaste. (Camelia toarnă în ceşti. Dă ceaşca pe gât, apoi îi duce şi Ioanei să bea)

CAMELIA : Da cine a pus paie pe foc acum, tu !

IOANA : Hai noroc ! Eu, ai?

CAMELIA : Tu! Nu eşti tu cea care vrei să domini?

IOANA : Da, că nu te las pe tine să mă domini la infinit ! (bea) Ah, ce bună  e! Mai toarnă ! (Camelia
umple ceştile din nou)

CAMELIA : Merge al dracului de bine pe şoseaua gâtului.

IOANA : Şosea? Zi mai bine bulevard cu 6 piste.

CAMELIA : Ţine. (îi întinde ceaşca)  Noroc! Să fie într-un ceas bun şi să nu ne mai batem.

IOANA : Te cred şi eu. Bătută nu-ţi convine. (gustă) Cui dracului îi convine. Da mie, că mă fraiereşti
de atâţia ani îmi convine, ai?

CAMELIA : Hai mai bine să ne distrăm cu ăştia. (arată către dulap)  Hei, Panseluţă, cum îţi e, fă când
stai atât de mult timp în cap ? Îţi vine sau nu îţi vine mintea la cap?

IOANA : (îşi mai toarnă o dată)  Îi ţinem aşa până când le vine mintea la cap, dă-i dracului de proşti.

CAMELIA : (care se uită pe gaura chei)  Tu, sunt goi puşcă şi stau în cap. Uite, văd buricul
Panseluţei,

IOANA : Bine că nu-i vezi altceva !

CAMELIA : Ei, şi acum să te judec şi eu, Gigele, că până acum te-a judecat Ioana, cu teoria ei  că
gelozia soţiei este apă chioară pe lângă gelozia amantei. Lasă că vezi tu apă chioară acum ! Nu ţi-ar
fi ruşine să îţi fie, porcule ! (împinge dulapul care cade cu zgomot asurzitor)

IOANA : (care degustă o ceaşcă de votcă)  Foarte bine, că stătea prea mult în cap. Să nu moară
dracului!

CAMELIA : Director eşti tu, mă, nenorocitule, că numai eu ştiu câţi bani am de plătit ! Câte pile am
uns cu peşte, cu icre negre, de somn, şalău!

IOANA : Da, mai ales cu somn, la locul de muncă , cu capul pe birou, sau chiar aici pe canapeluţă!

CAMELIA : ( înfuriată ) Ioaannooooooooo !! Ioanoooooooooo !! Uite ce este, nu mă bruia ! Că tu

când i-ai făcut morală amantului tău, eu nu te-am bruiat !!

IOANA : ( degustând ceaşca de votcă ) Am înţeles, să trăiţi !

CAMELIA : Mă bucur! ( întorcându-şi capul către dulapul pe care se va aşeza ) Şi aşa, ai Gigele, să
mă înşeli tu cu scumpa ta secretară !
IOANA : Ce, te miri ? Toţi directorii îşi înşeală soţiile cu secretarele. Te pomeneşti că al tău să fie 
cel mai prost !

CAMELIA : Să fie ! De ce să nu fie?

IOANA : Ai uitat că şi tu trăiai cu Bidoaie, cu Directorul plin care a fost înaintea  Voineascăi, ăla urât
ca dracu şi negru ca noaptea, şi după ce te-ai săturat de el i-ai făcut vânt!

CAMELIA : Asta şi era, o zdreanţă!

IOANA : Foarte bine i-ai făcut ! Toţi Directorii sunt nişte zdrenţe !
CAMELIA : Şi acum te rog să nu mă mai bruiezi. Eu nu te-am bruiat pe tine când i-ai făcut morală.
( întorcându-se către Gigel al ei) Ai auzit, Gigele, ai auzi t! Toţi Directorii sunt nişte zdrenţe. (cu
obidă) Fir-ar mama lor a dracului de lichele ! (mică pauză) Nu ţi-ai fi ruşine să îţi fie de măgar !
Porcule, măgarule, tâmpitule, viţelule, idiotule, nesimţitule, aschimodie, sclerozatule, nenorocitule
!

IOANA : ( se ridică furioasă în picioare )  Ştii ce, asta nu e morală ! Eu sunt sătulă de morale din
ăstea ! Tot morală de asta ţi-am făcut şi eu, mototolule, măgarule, blegule, oligofrenule, tâmpitule,
idiotule, porcule, viţelule, papă lapte, nenorocitule, te laşi sedus de toate şteoarfele şi fac ce vor cu
tine! Eu pe o ureche i le spuneam, ele-i ieşeau pe urechea cealaltă.

CAMELIA : (încurcată)  Atunci ce morală să-i fac?

IOANA: Una mai educativă. ( gest cald )  Să-l iei aşa deoparte, să îl convingi că a greşit, să-l faci să se
căiască, să zică :  (tare) mă căiesc, mă căiesc, mă căiesac. Jur că-mi pare rău !

CAMELIA : Aş, tu zici că e prost să se căiască ! Nu se căieşte ăsta nici să stau eu aicea o mie de ani,
el în butoi, eu  călare pe butoi!

IOANA: Care butoi?

CAMELIA: ( arătând spre dulap ) Ăsta, butoiul ăsta… pardon, că e dulap.

IOANA: ( s-a plictisit, îşi aprinde o ţigară ) Cami, ştii ceva ? Ori îi faci morală ca lumea, să-mi meargă
la inimă şi mie, (tare) adică să-mi placă, făă, ori nu-i mai faci, că de morală cum îi faci tu, sunt sătulă
până peste cap !  (gesturi, ca şi cum ar stoarce rufe) Fă-i aşa o morală… din aia…socialistă.  Sau mai
bine capitalistă ! (tare, apăsat) Constructivă, făă. Şi am şi eu ce să învăţ, nu? Aşa să stau două
ceasuri şi să ascult : boule, măgarule, ticălosule, cretinule… ( le zice cu foc ) idiotule, lepră, porcule,
măgarule… Mai bine te las şi mă duc acasă. ( se uită la ceas) Şi aşa s-a făcut cam târziu.

CAMELIA :  (gest) Rămâne el cu mine !  Mânca-i-aş eu lui ficaţii ! Atunci o să vadă  el ce morală îi fac
eu! Mâncai-aş eu  lui ficăţeii să-i mănânc! ( se uită la Gigel ) Păi bine, mă, Director, eşti tu să apari
în halul ăsta ! Şi hai, mai are Directorul o amantă, două , hai nouă, dacă îl ţine burta, şi curelele
dacă eşti bărbat, fir-i-ar el  al dracului de bărbat cu maţele tale cu tot !  Da dacă eşti bărbat, da ce
fel de bărbat şi de director eşti tu, măăă,  nenorocitule, să te prindă nevastă-ta cu amanta în dulap,
ai ? Ce fel de cârpă, de zdreanţă, de zdreanţă umană eşti tu, mă, că-ţi crăp capul ! Decât să te fi
prins cu o amantă mai bine mă înşelai pe mine cu 99 de amante, şi 999 de secretare, fi-ţi-ar capul
ăla  sec al dracului să-ţi fie ! Că nici de portar n-ai fi fost bun la viaţa ta, dacă nu eram eu să te
promovez, să te împing de la spate, (gata să plângă) săraca de mine, că numai eu ştiu cum te-am
împins, până ai ajuns Director adjunct ! Că mai departe, în sus, să te trag şi cu macaraua de 5000 de
tone, şi cu miliţia, mă, nenorocitule, şi nu te mai urneşti !

IOANA : (căreia îi place spectacolul) Aşa, da ! vezi că ştii? Dă-i bătaie mai departe !

CAMELIA : (întorcându-se către Ioana ) Şi cum nu ţi-a fost ţie, mă, pârlitule, pârlitul dracului, ruşine,
să dea peste tine colega mea de serviciu, şi de facultate, tovarăşea Ioana Stafidescu, care mai e pe
deasupra şi Ingineră şefă, şi viitoarea Directoare plină, (tare) plină, băăă, idiotule !? (în dulap se
aud zgomote şi gemete )

IOANA : (care simte că îşi bate joc şi de ea) Caaaa- caca-miii !

CAMELIA : (fără s-o bage în seamă ) Şi poate oricând să-ţi ia locul ! Cum nu ţi-a fost  ţie, mă, aşa nu
ştiu cum pe la nas, dacă pic de ruşine nu ai, să mă faci de râs faţă de colega mea? Aşa puţină
consideraţie faţă de noi, că suntem şi noi, de, intelectuale, nu ? Fir-ai al dracului cu dovleacul ăla pe
care-l porţi pe umeri, că nu pot încă să-i spun cap, că numai tărâţe ai în el ! (tare, gest cu mâna)
Rămâi tu cu mine, mă, nenorocitule ! Ce suntem noi, mă, eu şi colega mea, să asistăm la asemenea
scenă ? Tu cu metresa ta, pupa-te-ai cu ea şi în cazanul cu smoală din iad, unde o să ajungeţi, şi în
care o să staţi tot împreună ! Să staţi goi, ascunşi în dulap, şi noi să dăm peste voi, ai !

IOANA :  (cască plictisită, semn că morala făcută de Camelia n-o satisface) Aaaaa! Aoleu, ce somn
îmi este…(îşi umple ceaşca) S-a dus şi sticla asta.

CAMELIA : (numai de-a dracului ) Prostule, blegule, zdreanţă, cârpă, jigodie, fariseule, porcule,
bolovane, măgarule, Ghiţă bucătarule, ticălosule !

IOANA : ( a golit ceaşca) Aoleuuu, Cami ! Opreşte-te, că mă omori cu zile, iubito ! Pur şi simplu
urechile mele nu mai suportă !

CAMELIA : (extaziată ) Ooo, dragele de ele !

IOANA : ( ridicându-şi braţele ) Am o idee…Să terminăm  cheful ăsta cu un step…(radiind de

fericire ) Să vezi ce bună dispoziţie o să ne creeze…(începe să danseze step ) O să ne purifice ! O să
ne…

CAMELIA : (căreia ideea i se pare grozavă ) Ştii ce ? O să dansăm în jurul dulapului…Nevasta şi

amanta înşelate, se răzbună dansând în jurul bărbatului iubit, pe care l-au prins în flagrant delict cu
altă amantă ! Uraaaaa! Uraaaaaaaaaaa !

CAMELIA : (cu mâinile ridicate ) Hep ! Step ! Step ! Step! Step ! (fericită ) Gigelee ! Panseluţooo,
dragă ! ia uitaţi-vă pe gura cheii dulapului, cum dansează Cameluţa cu Ionela, adică soţia şi amanta
celui pe care l-ai sedus şi l-ai luat cu tine în dulap ! Unde sper să nu-l abandonezi ! ( pauză, se aud
sunetele stepului, clare, sonore) Nu-i aşa că dansez grozav ?

IOANA : (dansează în draci ) Hep ! Hep ! Hep ! Hep ! Hip ! Hip ! trăiască stepul românesc ! Ah, cât de
mult îl iubesc !

CAMELIA : Hep ! (cu mâinile ridicate, pocnind din degete) Hep ! Aaaa! step ! Step ! Panseluţooooo!
Vino dragă, şi tu cu iubitul tău, cu marele  Gigel Potrocea sau Blegogea, cum îi mai zice, vino să
dansaţi step cu noi ! Ştii ce plăcut este ! Nici nu ştiţi ce regenerator este stepul ! Zău aşa, te
întinereşte cu 20 de ani ! Hai, nu mai staţi acolo în dulap, ieşiţi să dansaţi cu noi !

IOANA : (dansează cu foc ) Hep ! Hep ! Hep ! Ar veni şi ei săracii la un step, şi încă ce ar mai veni,
dar sunt goi. Sunt în pielea goală, în dulap, şi în plus stau şi cu capul în jos ! Şi le este tare ruşine,
mititeii! Puişorii de ei, cred că au făcut pe ei de frică !

CAMELIA : (dansează step, ipocrită ) Să le dăm ceva, tu, să-şi acoperea goliciunea, şi să vină şi ei să
danseze cu noi step ! Am auzit că tare mult le place stepul ! Eu i-aş da rochia Panseluţei, să vină şi
ea să danseze puţin step. Că i-o fi dor ! Vorba proverbului, cine se ia cu mine bine, îi dau haina de
pe mine !

IOANA : (dansează absorbită total ) I-auzi brâul ! Păi dă-i-o, ce mai stai !

CAMELIA :  (ironică) Sau să intrăm noi în dulap la ei, să iasă ei să danseze. Ce zici de ideea asta ? Şi
noi să dansăm step în dulap !

IOANA : (căscând, dansează plictisită ) N-aş avea curaj. Ăştia dacă ies ne strâng de gât ! Ne
cotonogesc de nu ne vedem !

CAMELIA . (dansând) Aoleuuu, vai de mine !

IOANA : (a încetinit stepul. Este obosită şi plictisită în acelaşi timp. Se uită la ceas) Cami ! Camiluţa
dragă !

CAMELIA : (dansează cu ochii închişi, cu umerii ridicaţi ) Hep ! Hep ! Step ! Step !

IOANA : (tare) Iubitooooooo! (îşi ia poşeta )

CAMELIA : ( se opreşte pentru un moment, uluită, din dans)

IOANA : (cântând ) Pai, pai, pai, pai ! Pai, pai, pai, pai ! Eu mă duc acasă ! A fost grozav, a fost un
chef pe cinste ! (apăsat) Monstruuuuuu!

CAMELIA : (bucuroasă că o să rămână singură ) Monstru va fi şi data viitoare, Ionelulele ! Ăsta a

fost doar un mic chefuleţ acolo ! (ţuguindu-şi buzele) Aperitiv!

IOANA : (cu ochii închişi ) Pai, pai, pai, pai, pai ! Îl sun din biroul meu pe şoferul lui Gigel, mă duce
acasă cu maşina, apoi îl trimit să te ia şi pe tine. E bine ?

CAMELIA : (dansează absorbită step) E minunat ! Îi spui să mă aştepte la poartă .

IOANA : Am o rugăminte la tine, Cami ! (arătând spre dulap) Poţi să le faci orice, numai să nu-i
omori ! Că după aia dăm de belea. (râde) Ha, ha, ha, ha ! Poţi să-i şi beleşti !

CAMELIA : (dansează step cu ochii închişi ) Fii fără grijă! (rânjind în timp ce dansează) Mă joc aşa,
puţin, cu ei…ca pisica cu şoarecele. (întorcându-se către dulap) Dragii de ei, puşorii de ei !
Scumpilicii lu mămica !

IOANA : (bezele ) Pa, pa ! te-am pupat. Rămâne aşa cum ne-am înţeles. Vino să închizi după mine !
CAMELIA : (bezele în timp ce dansează încet) Pa, somn uşor, scumpa !

IOANA : (ultima bezea) Distracţie plăcută, iubito ! (închide uşa în urma ei)

CAMELIA : (dansează, bezele) Du-te, du-te ! Duce-te-ai cu picioarele înainte, să te duci ! (merge
dansând step şi închide uşa cu iala) Hep, hep, step, step ! (apoi se întoarce dansând şi ajunge în
faţa dulapului ) Step ! Step !  (sunetele stepului devin mai repezi) Hep, hep! Pentru voi dansez,
iubiţilor! Uitaţi-vă pe gaura cheii ! Priviţi şi minunaţi-vă, dragi spectatori ! Hep ! (execută cu
eleganţă o săritură)  Bucuraţi-vă copii! Bucură-te, dragul meu soţ împreună cu amanta ta, că soţia
vă dansează. Vă distrez minunat ! (ironică) Poate vreţi să vă dansez din buuric ! (începe să-şi
unduiască trupul, coapsele, dansând din buric. Închide ochii, şoptind)  Asta da invenţie, nu  ca
bleaga de Iona care inventează cuiul cu 2 capete, sau cu 3  capete, şi apoi (îşi înalţă braţele) 
cuafura Ioana, cea mai modernă coafură a tuturor timpurilor ! (fericită) Doamne, nebun trebuie să
fi fost când ai făcut lumea asta ! O lume nebună, nebună de legat!  Şi un Dumnezeu al cărui loc este
indiscutabil la balamuc ! (cântând) La balamuc cu tine, Doamne ! (tare) La balamuc cu toate !
(dansează unduindu-şi coapsele, cu ochii închişi, înconjurând dulapul) Ah, ce fericire ! (abandonată
total dansului) Mă simt mai tânără, mai curată,  mai frumoasă ! (şoptind şuierat) Mai pură! Ce-mi
pasă mie de toate scârnăviile astea ! De voi, scârnăvii ! De tine, Ioano! De tine, Panseluţo! De tine,
Voineascoo, Directoare plină,  proastă de băuni, bună numai să-mi semnezi toate hârtiile! De
Traian Bidoaie, fost Director al Fabricii de Ciorapi şi Cuie, urât ca dracu, negru şi schimonosit ca
moartea, cu sufletul mai oribil decât o hazna ! (cu poftă)  Escroc, şperţar, fustangiu, ticălos, ţigan,
broscoi ! Ptiu ! (scuipă)  De câte ori te vedeam vomitam, creatură subumană, trădător de neam şi
ţară ! Ah, cât mi-a trebuit se te lucrez, să te sap! Mi-ai cerut să mă culc cu tine, după ce te culcaseşi
cu Ioana ! ( cu foc)  cu târfa de Ioana, m-am culcat, dar de săpat tot te-am săpat. Şi te-am zvârlit,
te-am scuipat de pe scaunul de Director ca un gunoi! Viperă şi gunoi ce eşti ! ( Ai pur şi simplu
impresia că a căzut în transă, că execută un dans ritualic înfricoşător. Acum dansează din nou step) 
Şi te-am scuipat ca pe un excrement, cacaaaa s-o pun pe vaca asta de Voineasca ! ( ca şi cum ar
plânge) Şi acum pe excroaca, pe somnambula, pe târfa de Ioana…( coborând vocea)  mai setoasă
de putere ca Hitler ! ( mică pauză) Asta dacă ar putea nu s-ar lăsa nici până ar ajunge Preşedintele
Statelor Unite…( urcând)  Şi după ce ar face două legislaturi ca Preşedinte al Statelor Unite, şi-ar
propune apoi să fie Dumnezeeu ! (a mai obosit)  Şi după ce ar ajunge Dumnezeu s-ar uita la mine ca
la un gunoi. (chiorându-se) Şi m-ar strivi cu călcâiul, putoarea ! (abia mai dansează) Ah, ce-am
obosit ! (respiră greu, linguşindu-i)  Ei, băieţi, v-a plăcut dansul ? Dansul care a semănat cu dansul
cocorului în jurul găinuşei ! (vrea să mai bea, dar sticla e goală)  Hopa, scorpia de Ioana a supt tot!
(cu scârbă) Lipitoarea draacului!( trege un sertar)  Însă noi, prevăzătoare, mai avem rezerve !.. Că
n-oi fi eu cea mai proastă să rămân pe uscat, cu gâtlejul gol. (îşi toarnă) Doamne, mi-e o sete de
parcă aş fi deşertul Sahara. ( bea pe rând  din amândouă ceştile) Ca să ţi-o fac, dragă Ioana, acum
beau şi ceaşca ta. (îşi şterge frunte de sudoare. S-a lăsat  jos, pe podea, îşi aprinde o ţigară) Mai
aveţi răbdare, copii. Să îmi mai refac forţele. Păi ce dans am tras eu şi voi aţi stat la separeu, în
tribună, şi v-aţi uitat la mine, nu ? Măcar biletul la spectacol, l-aţi plătit ? Draci ! Aşa sunteţi voi,
Directorii, că cine v-a zis burghezia socialistă, n-a minţit. Vă interesează  numai burta, şi
secretarele, şi s-o duceţi cât mai bine.( îşi mai toarnă. Dând fumul pe nas)

CAMELIA : Ah, ce bună e o ţigară Kent, dragă Panseluţo, şi dragă Gigele. ( observând că dulapul e
culcat. Se ridică de jos) Aoleuuu, fira-ţi ai draacu, cine v-a culcat ? Toanta aia de Ioana !  Eu dansez
în jurul lor, şi ei dorm. Ia să vă pun eu să staţi în cap ! Hai, scularea! ( apucă dulapul de un cap, şi
opintindu-se din răsputeri reuşeşte să-l pună în poziţie verticală, cu susul în jos) Aşa ! ( gâfâie)  Nu,
că grei mai sunteţi, Doamne Dumnezeule ! (ironic) Oameni grei, nu glumă. Ăştia ţin pe umerii lor
ţara, universul! ( se aşează din nou pe scaun)

CAMELIA : Şi cum vă spuneam, vă lasă gura apă după o ţigară Kent, nu-i aşa, mult iubite, tovarăşe
Director adjunct Gigel Blegogea ? O,  şi tovarăşa Panseluţa nu mai poate. (ţuguindu-şi buzele cu
drăgălăşenie) Mânca-ţi-aş eu ochişorii tăi frumoşi, Panseluţo ! (se uită la ceas, o vedem ridicându-
se brusc. Striveşte nervoasă ţigara-n scrumieră)

CAMELIA : (lângă dulap) Nu-i aşa, mă porcilor ?! (spumegă de furie) Neruşinaţilor, excrocilor! (cât
poate de tare) Să mă înşelaţi voi pe mine, mă nenorociţilor ?! Să mă înşelaţi pe mine, ai ?!  Să-mi
pui tu coarne, Gigele, cu scofâlcita asta de Panseluţa, care e analfabetă, ai ?! ( loveşte cu stinghia în
dulap)  Gigele, să mă înşeli tu pe mine ? Ai, nenorocitule, nu ţi-ar fi ţie ruşine de măgar ce eşti ! (îşi
trage sufletul)

CAMELIA : (gâfâind, parcă şi-a mai revenit)  Şi acum mai e ceva pentru care îmi vine să turbez.
( mică pauză) Bine, mă Gigele, că mi-ai fost drag şi ţi-am fost dragă, bine, mă Gigele, eu, soţia ta
legitimă,  cu cununie, bine, mă omule, cu mine eşti impotent şi cu secretara mea nu ?  (tristă) Dă-o
dracului de treabăă, cinstit e să procedezi aşa?  (miloasă) Hai, răspunde!

CAMELIA : ( aşteptând să răspundă celălalt)  Hai, zii ceva !  Nu mă fă să stau ca proasta şi să mă uit
la voi, cum staţi goi, şi îmbrăţişaţi ca doi porumbei ! Şi mai staţi şi în cap după una şi alta.
( aşteaptă)

CAMELIA : (mieros)  Hai, măăă, guguştiucilor, spuneţi unul din voi ceva !  (rugându-i fierbinte) Aveţi
curaj! Hai, puişorii mamii, că  nu vă fac nimic! (aşteaptă)

CAMELIA : (necăjită)  Bine, făăă, Panseluţă, nu te-am ajutat eu să-ţi faci liceul la seral, fă ? Nu-i
duceam eu directorului daruri cu nemiluita, ca să-ţi faci tu liceul, că tu nici n-ai dat pe acolo… De
aia acum când baţi “sau dus” la maşină baţi împreunat, şi scrii substantivele propri cu literă mică,
făăă, inculto, ignoranto !  De aia secretarele de astăzi este mai inculte decât  economistele ! (tace
brusc. Aşteaptă)

CAMELIA : Hai, făăă, Panseluţă, că până ieri îmi pupai şi picioarele, zii ceva!  ( imitând-o ) Tovarăşea
Contabilă şefă în sus, tovarăşa Contabilă şefă în jos, scumpă şi stimabilă tovarăşe Contabilă şefă,
sunteţi o capacitate în  Domeniu, cine mai e ca dumneavoastră…? ( spălându-se pe mâini) Imediat,
doamna Camelia, sărumănuşiţele, doamna Camelia, e gata cafeluţa, doamna Camelia ( îşi trage
sufletul ) Aşa vorbeai ! Şi acum taci mâlc ! ( îşi mai toarnă votcă. O dă  pe gât dintr-o înghiţitură )
Hai, mă, să vă aud guriţa, guguştiucilor ! Ciripiţi!

CAMELIA : (tare. S-a înfuriat ) Şi mai e ceva, tovarăşe Director adjunct, (piţigăiat) iubitul meu soţior.
Nu cu mine ai fost impotent, poate că şi cu…tovarăşa Panseluţa ai fost la fel. (mai tare) Da, bine,
mă, fir-ai al dracului să fii tu de mototol, duşmancei mele, canaliei de Ioana, (cu scârbă ) Ioa-na
Stafidescu, care mă pândeşte şi mă sapă să mă distrugă, să-mi ia scaunul, şi să mă azvârle la
dracului în praştie din Întreprinderea asta ca pe un gunoi, (apăsat) ei, de ce nu i-ai făcut nimic, mă ?
(aşteaptă )
CAMELIA : Taci, ai ?! (îşi pune mâinile în şolduri) Era moartă după tine,  (scuipă) , ptiu, moartă
aiurea ! Voia numai să-mi pună coarne, voia s-o ajuţi să devină Directoare generală…Da, dacă nu
făceai pe impotentul…să ştii că te-ar fi iubit. (gata să plângă)  Şi astă seară nu m-ar fi jefuit,
tâlhăroaica, de patru milioane de lei. (tare)  Te dădeam şi eu la schimb. (mică pauză. I se aude
respiraţia şuierată )

CAMELIA : De ce taci ? Zii măcar ceva, să ştiu că suferi, fi-ţi-ar maţele de Director ale dracului să-ţi
fie ! (pauză ) Ai fi mers la schimb ! Ea l-ar fi dat pe Adonis, eu te-aş fi dat pe tine, şi nu s-ar fi
întâmplat nimic. (plânge) Şi marile cluburi de fotbal schimbă fotbaliştii între ei, îi vând şi-i cumpără,
şi nu se mai întâmplă nimic…(tare ) Ce, dacă te schimbam cu Adonis,  se făcea gaură în cer ?
(respiră adânc, şuierat) O puneam Directoare în locul tău, şi am fi fost ca în familie ! (gest, oratoric)
Trăiască familia mare, familia lărgită ! Uraaaa! Cu familia lărgită în frunte, obţinem victorii multe !
(ascultă )

CAMELIA : (loveşte furioasă cu stinghia în dulap ) Mă, mă auzi ori nu, fi-ţi-ar urechile ale dracului
să-ţi fie ! Are urechi de Director, funcţionează pe alt interval de frecvenţă. (uimită ) Ce dracului ,
mă, Panseluţo, de  tăceţi voi aşa tare, de mă asurziţi ! Tăceţi şi voi mai încet, ce dracului !

CAMELIA : ( rânjind, beată ) Sau te pomeneşti că aţi fi supăraţi pe mine ?! V-aţi supărat rău de tot
pe mine că v-am prins făcând dragoste în dulap ! Ai, te pomeneşti ? V-am deranjat rău de tot, de
asta sunteţi supăraţi pe mine !  (ţuguindu-şi buzele) Mititeii de ei ! (ironică, râzând ) He, he, he, he,
he ! Mă, da ai dracului supăraţi mai sunteţi voi, mă ! Supăraţi rău de tot !

CAMELIA : ( s-a gândit puţin) Să ştii că cine se supără i se taie nasul. Vă tai nasurile ! ( furioasă )
Uite, ai dracului să fiţi voi dacă nu vă tai nasurile ! (ţâfnoasă, teatrală ) Bineeeeeee ! Binee, Gigele
şi Panseluţooo!

CAMELIA : (înfuriată rău de tot ) Mă, fir-aţi ai dracului să fiţi de jigodii, vorbiţi sau nu vorbiţi !
(împinge dulapul care cade cu un zgomot asurzitor) Să fiţi voi ai dracului dacă o să mai ştiţi pe ce
lume sunteţi ! ( se opinteşte din toate puterile, ridică dulapul în picioare, apoi îl împinge iar ) Heiii
ruuup ! Zici că te dai în tiribombă, Panseluţo ( îl ridică iar şi-l dă peste cap. Gâfâind) Îţi închipui că
dulapul ăsta e detector de minciuni, Gigeluşule ! ( se aude opintindu-se) Heeei ruuup! Hei ruuup!
(dă dulapul din nou peste cap ) Hei ruuup! ( îl ridică şi-l răstoarnă de mai multe ori până când
oboseşte) Hei rup ! hei rup ! hei rup ! O să spuneţi voi şi laptele pe care l-aţi supt de la mă-ta ! ( iar
se pune să rostogolească dulapul, opintindu-se) Hai rup ! Hai rup! Chiar dacă ai fost impotent,
Gigele, după hurducăiala asta, sau ce dracului o fi, că parcă v-aş da în tiribombă, o să-ţi treacă,
Mister Gigele !  (cu ultimele puteri) Hei ruup ! Hei ruuuuup ! (se opreşte extenuată, să-şi mai tragă
sufletul )

CAMELIA : (suflând din greu) Aoleeuuu ! Mi-au rupt braţele ! Fir-aţi ai dracului de nebuni, că grei
mai sunteţi ! ( maimuţărindu-i, pilită ) Sunt oameni importanţi, grei, ai dracului ! Cine a spus că
burghezia socialistă atârnă mai greu decât ţara întreagă, zău că a ştiut ce zice ! Uf! Mi-au rupt şi
sufletul din mine ! ( vine la masă şi toarnă furioasă în ceşti )

CAMELIA : (ducând una din ceşti la gură) Hei ruuuup! Hei ruuuuuuuuup ! ( o dă peste cap dintr-o
înghiţitură ) Când te opinteşti din toate puterile beutura se duce uşor pe gât la vale ! N-am ce zice,
parcă ar fi elixir. (către dulap. Se vede că este beată ) Te pomeneşti că vrei şi tu să bei, mister
Gigel ? (mieroasă, cu ceaşca întinsă ) Poate doriţi şi dumneavoastră, preanobilă şi distinsă,
tovarăşea Panseluţa !? (îşi aprinde ţigara )

CAMELIA : ( aveţi răbdare să fumez ţigara asta. Toată noaptea o să răstorn dulapul cu voi !
( veselă ) În noaptea asta ziceţi şi voi că vă daţi în dulap! (cu patimă ) Ai dracului să fiţi voi dacă n-o
să vorbiţi până la urmă ! (tare) Şi dacă n-o să spuneţi tot ! Dar ştii ce e aia tot ? Tot, tot, tot ! ( bea
din cealălaltă ceaşcă )

CAMELIA : (mieroasă, rugătoare ) Aş vrea să-l aud şi eu, măcar pe unul din voi : dragă Cameluţa,
soţioara mea iubită, am greşit. (dulce) Te rog  să mă ierţi…îţi cad în genunchi. Iartă-mă , scumpa
mea soţioară (plânge), iubita mea, iartă-mă, şi diseară mă prezint la tine cu o blană de vulpe
argintie, sau de nurcă ! (suspinând, respiră adânc) Aşa aş fi vrut să te aud, dragă Gigele, soţiorul
meu mult iubit! ( suspină ) Te-am auzit eu pe tine, dragă Panseluţo, de când eşti tu cu tovarăşul
Gigel, (apăsat, cu scârbă  ) Gi-ge-llll !, la separeu, sau în lojă, unde dracului aţi fi, ( ca o vulpe )
iertare, mult iubită şi stimată, tovarăşa Cameluţa, tovarăşea Contabilă şefă, că v-am luat bărbatul,
să mă distrez şi eu niţel cu el. Data viitoare, pe 8 martie, vă promit ca mărţişor, un inel cu piatră din
cel mai scump, (dulce, lăsându-şi capul într-o parte ) ăla imens, pe care-l am de la bunica ! (mică
pauză. Îşi toarnă ) V-am auzit , scumpilor, şi eu vorbind aşa, nu v-am auzit !

CAMELIA : ( explodând) Păi fir-aţi ai dracului voi să fiţi cu buricele voastre, de ce, mă, de ce ? Îîîîîîîî?
(mică pauză. Pe alt ton. Jelind , ca o bocitoare) Vai de voi, nenorociţilor, n-am lacrimi, ce mă fac, şi
toată întreprinderea asta nu are lacrimi, să vă plângă, de ce se va întâmpla cu voi ! ( cască, apoi
cască din nou )

CAMELIA : Aoleuuu, ce somn m-a apucat ! (cască din nou ) La început am zis că vă dau foc! (apăsat)
Pun paie sau benzină pe voi şi vă dau foc ! (cască ) Da, nu! Fac altceva ! (respiră adânc) Vă urc într-
un microbuz…Urc dulapul într-un microbuz, vă duc în piaţă şi vă dau drumul acolo, aşa , goi puşcă,
cum sunteţi ! (înveselită deodată, râde singură ) He, he, he, he, he ! (se porneşte deodată pe un râs
nebun) He, he, he, he, he, he, he, he, he, he ! Să vedeţi cum o să se adune lumea ca la urs ! Ca să-l
vadă pe tovarăşul Director adjunct al Întreprinderii de Chiloţi şi Cuie, pe tovarăşul Gigel Potrocea în
pielea goală…zis Blegogea, că e impotent şi nu e bun de nimic, cu tovarăşea Panseluţa,
preafrumoasa şi preagingaşa noastră secretară ! Albă şi fragedă ca o panseluţă, că de aia îi zice
Panseluţa. (râde) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ! Şi să-i vezi apoi cum fug goi, cum o rup la fugă
amândoi, goi puşcă…cu părul vâlvoi, ca nişte iepuri, că nici cu tunu nu- ajungi ! Şi cum doboară
amândoi recordul mondial de viteză la cinci mii de metri, că ăştia nu se mai opresc până dincolo de
zare ! (a obosit de atâta râs ) He, he, he, he, he !

CAMELIA : (plictisită acum, cască . Îşi pune capul pe masă. Se vede că  îi este somn. Beată ) Sau, nu !
O să inventez eu ceva şi mai îngrozitor ! (cască) O să merg cu voi la bâlci, şi strig în gura mare: hei,
hei ! cine vrea să vadă Director şi secretară, goi puşcă, prinşi în dulap ! Îmbârligaţi şi încârligaţi în
dulap, să dea zece mii de lei ! (cască) Pe ăia patru milioane de lei, de care m-a jefuit escroaca de
Ioana, (furioasă, beată ) jigodia şi matracuca dracului, (cască ) o să-i scot în numai câteva minute…
Să vedeţi de n-o să se facă o coadă de aici (gest) până la Sighetul Marmaţiei…Mai ceva ca la
Petrache Lupu, la Maglavit…(cască ) Parc-o văd pe Ioana, şi pe toţi duşmanii mei, crăpând de necaz.
O să crape aşa (îşi umflă obrazul) Poc ! (cască iar. Îşi pune capul pe masă. Adoarme imediat. În
momentul următor o auzim sforăind. În liniştea nopţii sforăitul ei are ceva sinistru şi totodată
comic în el )
 

                                                                     PARTEA A DOUA

Dimineaţa, în zori. Să fie ora patru sau cinci dimineaţa, afară întunericul se mai îngână cu zorile. O
vedem, la început, pe Ioana, furişindu-se tiptil, deschizând uşa încet, apoi, după ce a închis uşa cu
iala în urma ei, rămâne un moment înmărmurită.

IOANA : (se freacă la ochi, nevenindu-i să creadă) Cameliooo, tu n-ai mai plecat, făă, acasă ?
(privind dulapul) Unde a ajuns dulapul, săracul ? Cred că proasta asta a rostogolit toată noaptea
dulapul, şi acum doarme dusă. Nici Sisif, n-a rostogolit dulapul ca năroada asta ! ( parcă venind de
pe alt tărâm se aude trâmbiţa unor cocoşi )

IOANA : (îşi pune poşeta pe masă) Cameliooooo ! Cameluţoooo ! (mai tare ) Camelioooo!
Cameliooooo! ( o priveşte cu milă şi cu scârbă)  Poţi să tai şi lemne pe Ivan, că doarme bolovan !
(vede sticlele) Ia uite, asta e a patra sticlă de votcă, năroada s-a făcut pulbere. (Camelia doarme
senină, sforăind) Dormi, durmire-ai dusă, să te trezeşti când mi-oi vedea eu ceafa ! ( examinează
dulapul. Undeva în oraş trebuie să fi izbucnit un incendiu căci auzim maşinile pompierilor sfâşiind
aerul cu sirenele lor )

IOANA : ( mieonit ) Şi acum să vedem ce fac prietenii noştriiii! (dulce) Să-i întrebăm cum şi-au
petrecut noapteaaaa! (cântat) Unul în braţele celuilalt, ca doi porumbeiii !  Trebie să fi fost
grozavîîîîî. (se sperie ) Aoleuuu! Ăştia au stat toată noaptea în cap săracii ! (speriată) Să nu fi murit
dracului, că le-a venit sângele în cap! Dăm de altă belea…(pune mâna singură şi opintindu-se culcă
dulapul, apoi îl ridică în picioare, cum a fost la început) Aoleeeu ! Fir-aţi ai dracu să fiţi, da grei mai
sunteţi  Mi-aţi rupt braţele ! Cine a zis că burghezia socialistă atârnă greu în istorie, n-a minţit.
(trăgându-şi sufletul) Or cine naiba a zis maxima asta, proverbul ăsta, că e foarte important. (tare)
Eminescu să fie, Creangă, Caragiale ? Nu, că Creangă e autorul proverbului ăla, cine poate oase
roade, cine nu nici carne moale. (făcând efortul să-şi amintească )

IOANA : ( clipeşte din gene) Iorga, mi se pare, când era cu gagica: ba, nu, tu. Că ăsta a zis proverbul,
să moară capra vecinului. Marx să fi zis proverbul ăsta, că burghezia socialistă este ca plumbul în
istorie, grea, domne,  (ciocănindu-şi tâmpla) grea de cap, grea ca importanţă, greu de urnit din loc,
că unde prinde rădăcini… (inervată că nu îşi aminteşte)  Caragiale, domnule, trebuie să fi spus
proverbul ăsta. ( gândindu-se) Ba nu, greşesc ! Caragiale a zis proverbul ăsta, că cine linge
picioarele şefului, îl calcă pe subaltern în picioare. (şi mai inervată) Cine mama dracului a zis
proverbul ăsta, domnule ? că burghezia socialistă este ca plumbul în istorie ? N-ar mai fi zis-o, fir-i-
ar capul al dracului să fie de deştept ce-a fost, că-mi frământ eu acum creierii ca proasta.

IOANA : Lasă c-o întreb  eu pe Camelia când s-o trezi, că inginerii este mai culţi decât economiştii,
ei ştie mai multe, că este mai citiţi….Lasă să-şi mai frământe şi ei creierii, nu numai eu…numai eu.
(îşi loveşte tâmpla cu degetul) să muncesc intelectual !
IOANA : (scoate din poşetă pachetul de Kent, îşi aprinde o ţigară, apoi toarnă  în ceaşcă) Ce mai,
era  ultima sticlă de votcă ! Tot a supt sugativa, tot ! N-a lăsat nimic. (inervată) Aoleuu, ce mai
sforăi, făă, toanto ! Parcă ai fi fanfara regimentului ! (a băut tot conţinutul )

 IOANA : (către dulap ) Şi acum să purtăm o discuţie cordială şi tovărăşească, destul de caldă, cu
prietenii noştri, aflaţi la separe în dulap. ( mieroasă) Bună dimineaţa, Panseluţo ! Iubito ! Cred că
nu e prima ta noapte în braţele unui bărbat.  Dar într-un dulap, şi în braţele iubitului, cred că este !
(trage adânc fumul în piept)

IOANA : Dar dumneavoastră, tovarăşe, Be-he-he-he-he-heanu, Director în minister, care aţi venit în
control, să controlaţi activitatea din Întreprinderea noastră de Ciorapi şi Cuie, Întreprindere
fruntaşă pe ramură ? Cum aţi dormit în braţele Panseluţei ? Aţi văzut ce braţe moi şi gingaşe are, ce
gură, domnule, ce gură, că în tot Ministerul, ce în Minister, în tot Bucureştiul  nu găseşti o gură
dulce ca a ei, de aceea şi vă propun s-o promovaţi de la o amantă de provincie  la o amantă de
Capitală ! (triumfătoare) Şi de la o amărâtă de secretară de întreprindere la o Secretară de
minister. Secretară şefă, care, de ce să nu recunoaştem, este mai mare decât un Director plin, de
provincie. (trage fumul adânc în piept)

IOANA : (zâmbind) Haide, domnule  Ion Beheheanu, nu mai faceţi pe tovarăşul director Gigel, că nu
sunteţi dânsul.  Eu când am deschis uşa dulapului pe dumneavoastră v-am văzutt. Apoi v-aţi întors
cu spatele dumneavoastră, atât de onorabil, adică cu fundul, atât de alb şi de grăsuţ,  iar eu, ca să
vă salvez, i-am spus, tovarăşei şefe Camelia, că sunteţi soţul ei. Ea n-a mai apucat să vă vadă faţa, ci
numai spatele. ( mică pauză)   Ei, ce facem, cădem la învoială, ne înţelegem sau nu ?  (mică pauză)
Eu vă dau drumul, că vaca asta o să doarmă dusă trei zile, o ştiu eu bine, poţi să tai şi lemne pe ea…
Eu vă dau drumul, iar dumneavoastră îmi asiguraţi promovarea. ( gest în sus) Attenţieeee. Nu
promovarea în jos.

IOANA :  (îndulcindu-şi vocea) Ei, ce ziceţi, sunteţi de acord? ( tăcere)

IOANA  : ( inervată)  Ştiţi ce, tovarăşe Director din Minister, Ion Be-he-heanu, (imitând oaia)
beeee !  Be-he-he-he-he-he-he- (gemând) eh-eh-eh-he-anu, aţi venit în control, noi v-am pus mese
întinse, aţi chefuit, v-aţi ghiftuit, v-aţi iubit cu tovarăşa Contabilă şefă, Camelia Potrocea, şi cu
mine,  tovarăşea Ioana Stafidescu-Demente, şi acum ne-aţi răpit-o pe tovarăşa Panseluţa, secretara
Directorului adjunct… ( arătănd obrazul) Dumneavoastră nu v-aţi gândi că ne-am putea supăra?
Daţi-o dracului de treabă! (aşteaptă)

IOANA : ( serioasă) Tovarăşe Director din Minister, nu credeţi că este rândul dumneavoastră să vă
rugaţi de mine să vă dau drumul, şi nu al meu ca să mă promovaţi în Minister? ( mică pauză. Ridică
din umeri) Treaba dumneavoastră, mai gândiţi-vă, eu vă las destul timp la dispoziţie.

IOANA : (trage adânc fumul în piept)  Începeţi, vă rog, să vă gândiţi, eu mă duc să-mi iau, (suspină)
sărăcuţa de mine, o sticlă de votcă, brrr… să mă mai încălzesc. Ca să discutăm apoi cu vervă, să fim
în formă, să avem inspiraţie. (iese)

IOANA : (se întoarce repede)  Aşaa, v-aţi gândit, tovarăşe Director, din Minister, Ioan Beheheanu, şi
dumneata, tovarăşa Panseluţa? ( îşi toarnă) Şi acum să ne mai creem şi noi puţină bună dispoziţie.
Că din partea altora, cine să ne-o creeze? (în faţa dulapului) Hai noroc, tovarăşe Ioan Beheheanu,
sau Be-he-eh-ehhe-he  la anu, behăieşte dracului o dată mai repede. Şi zii o dată mai repede dacă
îţi convine afaceraea care ţi-o propun, că n-o să stau aici să mă rog de tine toată ziua.  (tare) Sau
poate vrei să-ţi cad în genunchi, si să-ţi pup picioarele ca lui Iisus Hristos ?

IOANA : (tare)  Te mai întreb pentru ultima oară Be-he-he-nene, mă faci sau nu Directoare în
Minister, că Directoare plină a Întreprinderii de Ciorapi şi Cuie sunt ?

IOANA : (înfuriindu-se)  Ia să discutăm noi altfel, văd că cu binişorul nu merge !( răstoarnă dulapul) 
Vă pun să staţi în cap, fira-ţi a dracului să fiţi, că văd  că dacă staţi în picioare nu puteţi să gândiţi !
( se opinteşte) Hei rup! (  îl prăvăleşte, apoi îl întoarce cu susul în jos) Uf, da grei mai sunteţi ! ( îşi
trage sufletul) Aşaaa! Acum stând în cap să vă aud ce ziceţi?  (îşi pune mâinile în şolduri) A dracului
să fiu, dacă i-ar da cuiva în gând să-i pună pe toţi Directorii în cap, să stea în cap pur şi simplu, adică
să stea cu picioarele în sus, să gândească deci cu picioarele… A draacului să fiu eu, fac prinosare cu
oricine, pe un milion  de lei, dacă n-ar merge treburile de o mie de ori mai bine în ţara asta ! (îşi
aprinde altă ţigară)

IOANA : (Camelia sforăie)  Ce v-a mai făcut Camelia morală, dar ce o să vă mai fac eu, o să vedeţi
voi pe dracu unde era!  Că eu sunt odihnită Behehene, că azi noapte am dormit neîntoarsă, bă,
tâmpitule ! Şi toată ziua altceva n-am de făcut ! Noaptea vă dă dea dura Camelia, ziua vă dau eu,
facem cu schimbul până o să vă vină mintea la cap ! (trage nervoasă din ţigară) Şi atunci o să
vorbiţi!

IOANA : Hai spune, Bechehene, că te ia mămuliţa draacului de nu te vezi ! O ţii pe Panseluţa-n

braţe şi altceva nu mai vrei să ştii ! (încercând să se calmeze) Cu mine nu vrei să vorbeşti, te ţii
mândru ! Te dai mare, nu vrei să te cobori la o amărâtă ca mine !

IOANA :  (pe un ton rugător) Hai, mă Bechene, ce dracului, vorbeşte o dată ! ( mică pauză)  Ai venit
în control, te-am omenit, ai văzut, cum se cuvine… Ţi-am dat de băut cât ai vrut : coniac
franţuzesc,  spaniol, şampanie englezească, potol numai icre negre, femei cât ai poftit, în primul
rând pe mine şi pa Camelia ! Am jucat şi poker, noi, Conducerea  Întreprinderii cu reprezentantul
Ministerului… În mod generos, fiind politicoşi şi bine crescuţi, ne-am lăsat bătuţi, ca să-ţi facem ţie
pe plac, şi să scoatem noi în evidenţă  (deschide larg braţele) superioritateaaa intelectuală a
Ministerului… Ce mai vreţi ? Tălpile picioarelor vi le-am pupat, în fund mai rămâne să vă mai
pupăm şi gata ! ( fumează)

IOANA : (rugător) Hai, mă Behehene, ce dracului te ţii aşa mare, cu nasul pe sus! Tu nu vezi că
acum eşti cu capul în jos, ce dracului ! Aşa un pic de realism socialist, nu mult, o fărâmă, un strop
măcar, un atom, să fie acolo de leac.. Un strop de realism să aveţi măcar în voi. După ce aţi devenit
mari şi nu v-a mai ajuns nimeni cu prăjina la nas, aţi uitat pe ce lume trăiţi. (tare) Păi cum să vă mai
ţinem, mă, Behehene, că numai în puf, numai pe palme v-am ţinut ! (cu obidă ) Fir-aţi ai dracului de
Miniştri cu liceul făcut la fefe, ori la seral ! După ce că v-am ţinut ca-n palme, noi, ăştia de jos,
pălmaşii, nici nu vreţi după aia să ne mai băgaţi în seamă. Vă ţineţi mândri, ai ? (împinge dulapul )
Hei ruuup! Hei ruuuup! (l-a ridicat opintindu-se din toate puterile, apoi îl răstoarnă din nou.
Dulapul face un zgomot asurzitor) Vă e teamă să nu vă pierdeţi demnitatea, autoritatea, ai ?
(răstoarnă din nou dulapul) Hei ruuuup!  N-o gata ! Acum i-am aşezat iar cu capul în jos ! Da, aşa e
bine! (respiră greu )
IOANA : (puternic ) Măi , tovarăşe Behehehehehene, hai să stăm strâmb şi să judecăm drept, aşa
cum stai dumneata cu capul în jos, şi să judeci drept ! Ce pierzi dacă mă promovezi în Minister :
Îîîîî ? Pe când aşa ? Dacă rămân numai Directoare generală a Întreprinderii de Ciorapi şi Cuie, şi o
chem pe nevastă-ta, uite, şi acum pot să pun mâna pe telefon, şi-i chem pe toţi mahării ăia din
Minister, să te vadă, cum stai ca la expoziţie cu capul în jos şi cu Panseluţa în braţe, ai dat de dracu,
ai rupt cuiul ! Te dau ăia afară de nu te vezi ! Şi de ruşine poate numai în Patagonia să te mai
ascunzi, dar nu cred eu că nu dau de tine şi acolo ! (rânjeşte) O să fii râsul planetei, ai să vezi ! Mai
celebru decât Pele, şi decât Reagan al Americii. (trage fumul adânc în piept) Treaba ta, eu ţi-am
spus ! (s-a mai calmat )

IOANA :  (meditând cu arătătorul la tâmplă) Fii atent cum m-am gândit. Eu ajung Director general al
Întreprinderii de Ciorapi şi Cuie.  Tuuu, mă propui Directoare plină în Minister, iar eu ca Director în
Minister mut Întreprinderea, de aici la Bucureşti, şi o măresc apoi. O dezvolt. Îi spunem aşa :     
Întreprinderea de Ciorapi, Cuie şi Coafură. (apăsat)  De Întreprinderea de Ciorapi, Cuie şi Coafură,
hai şi Chiloţi, că demult aveam de gând să o inovez şi să aduc o modă nouă în domeniul chiloţilor.
Am în cap un Proiect cu mult superior bikinilor. Şi, aşa cum îţi spusei, de Întreprinderea asta o să
răspund tot eu. (se opreşte să răsufle) Uitai să-ţi spui că numele chiloţilor, noua modă pe care
vreau să o lansez, o să fie chiloţii Ioana!  De noua modă în coafură, coafura Ioana cred că ştii
(vorbeşte repede, patetic) Hai, că ştii, nu face pe niznaiu, că erai în dulap când m-am bătut cu
Camelia pa chestia asta.  (tare) Ei bine, moda Ioana în coafură şi chiloţii Ioana or să facă ravagii. O
să fie ceva teribil, a să vezi!  (gest larg) Un buuum economic ! Mai ceva ca bomba cu neutroni ! Ei,
ce zici? (mică pauză)

IOANA : (respiră greu, mai bea o ceaşcă)  Crede ea Camelia că sunt cam trăznită, cam nerealistă,
însă toţi inventatorii şi inovatorii au fost aşa. Dacă n-am avea (gest la tâmplă) câte o păsărică, şi
dacă n-am visa mai mult decât e necesar, (gest) ciuciu! Ciuciu creaţie tehnico şi tehnologică !  Dacă
n-am fi fost noi, ăştia nebunii cu capul în nori, adio progres al umanităţii, bă, scârnăviile dracului !
Şi astăzi am fi în Comuna primitivă!  Nu v-aţi mai ghiftui voi ca nişte buhai, şi n-ai mai duce-o ca în
sânul lui Avraam ! (trage fumul adânc în piept)

IOANA : (pe alt ton) Ei, ce zici, cădem la învoială? Hai că pe Camelia am convins-o, fată deşteaptă,
te conving eu şi pe tine,  Bebehehene, deşi văd că  te laşi al dracului de greu. (mică pauză) Da când
o să pun eu nişte paie sub dulap…şi o să le dau foc, şi o să vă ardă tălpiţele… o să vezi tu Be-he-he-
he, şi tu, Panseluţo, ce mai eşti de acord ! ( aşteaptă) Cum o rupeţi la fugă de vă sfârâie călcâiele !

IOANA : (înfuriindu-se)  Hai, răspunde o dată, că n-am timp, uite, e ora nouă, şi trebuie să  dau o
raită prin Întreprindere ! (tare) că de aia sunt Ingineră şefăăă. Băăă, sărăntocilor !

IOANA :  (a obosit) Hai,  mă Behehehe, zii o dată ceva ! Al dracului, ce mare te dai ! Parcă n-am
auzit eu, că m-am informat şi eu, să nu crezi că sunt aşa de proastă, că ai fost Conferenţiar la ASE, şi
te-au prins că ai plagiat Cursul nu ştiu cui ! (tare) Stă scris negru pe alb lucru ăsta, în revista Flacăra,
te-ai făcut dracului de râs ! Nu puteai şi tu să compilezi din surse mai variate, ca să nu se prindă
proştii ! (tare)  Să nu-mi spui că n-ai luat ceva bănişori cu admiterea ? Că nu pregăteai acasă, în
ascuns sau la o elevă, şi că nu luai între 30 şi 50 de mi de lei, ca să bagi toţi prostălăii la admitere la
ASE ?  (râde rânjind)  Cunoaştem noi, băiatu !  Toată lume ştie, până şi fraierii,  (zbierând) Numai
cine nu trebuie nu ştie ! (trage adânc din ţigară)
IOANA :  Hai, mă, Behehene, mă, ce dracului te laşi aşa greu ! Zău. Parcă n-ai fi bărbat! ( fumează) 
Alaltăieri, când ne-am culcat,  (mionit) când am făcu dragosteee, mi-ai promis ceva, însă foarte
puţin . Eu nu sunt din ălea care se mulţumesc cu foarte puţin în viaţă, să ştii… (volum, gesturi largi)
Vreau mult… (urlând) Să urc sus, tot mai sus… la stele, dacă se poate. (trage fumul adânc în piept)

IOANA : (gândindu-se)  Uite, te fac scăpat, te scot basma curată… Acum îţi dau drumul… a draacului
să fiu eu… Şi-ţi mai dau şi un milion de lei pe deasupra. (aşteaptă)

IOANA : Sau poate crezi că n-am… He, he, hee, he, he, băiatu… (lovindu-se cu pumnul în piept) În
viaţa ta n-ai câştigat la poker câţi bani are fata. (mică pauză) Tu ai ? Măi, voi poate nu mai puteţi să
ziceţi nici crau…v-aţi blocat acolo.. în separeu ?  Şi eu vorbesc singură ca nebuna !

IOANA (văzând că tac. Plusând)  Două milioane, şi o vilă la Olăneşti ! (tăcere)

IOANA : (furioasă de-a binelea)  Fir-ar al  dracului să fii tu de excroc, crezi că-ţi dau mai mult ?
(răstoarnă dulapul, care se prăbuşeşte cu zgomot) Staţi că vedeţi voi pe dracu acum ! Dacă nu vă
iau la nişte ture, de scot şi untul din voi ! (se opinteşte) Hei rup ! ( răstoarnă din nou dulapul, şi tot
aşa de câteva ori)  Hu ! Haoleu ! (gâfâie)  Până una alta, văd că în loc să scot eu untul din voi, îl
scoateţi voi din mine!

CAMELIA : (s-a trezit. Se freacă la ochi, tare) Ioaa-nooo!

IOANA : (speriată) Ce, e făăăă, dormi acolo, dracului, că dormi bine!

CAMELIA : (supărată) Dracu poate să doarmă în gălăgia asta ! De ce nu  mă laşi, făăă, să dorm !
(bombănind)  I-am lăsat eu şi acum i-ai luat tu, ai ? (tare)  Şi, mă rog, eu când nu te-am lăsat pe tine
să dormi ?

IOANA : (ridicând dulapul) Hei rup ! Heeiii rup !

CAMELIA :  Auăleu, fac pe mine ! Mă duc repede la toaletă ! (iese abia nimerind uşa)

IOANA : (în urma ei) Ţine-te bine să nu te scapi ! Hei ruup! Buf ! (gâfâie) Bee-hehe-nene, când eşti
de acord să-mi spui, ca să mă opresc. Până atunci vă mai plimb puţin în caleaşcă, vă dau în dulap !
Hei ruup! Buf ! Hei rup! Buf ! (se opreşte extenuată. În momentul acesta intră pe uşă Camelia. Este
destul de agitată )

CAMELIA : (speriată) Ioanaaa ! Ioanaaa!

IOANA : (aprinzându-şi o ţigară) Ce dracului mai este ? Nu vezi că sunt ocupată cu ăştia? O vorbă nu
scot de la ei!

CAMELIA : Ioana, înăuntru nu e Gigel al meu! L-am văzut, m-am întâlnit cu el la toaletă !

IOANA : (rece, calmă) Daa, şi nu te-a întrebat unde ai dormit azinoapte ?

CAMELIA : (îngrijorată) Nu.  (gândindu-se, foarte îngrijorată) Atunci cine naiba ar putea fi în dulap?
(şi-a adus amine) Şi nici Panseluţa nu e !

IOANA : ( uimită, nu crede) Cum, nici Panseluţa nu e ?

CAMELIA : Nu e !  Când am ieşit şi am văzut-o în anticameră, la măsuţa ei, mi-a venit să cad jos !

IOANA : (intrigată) Nu se poate. Că nu e Gigel, asta ştiu. E ăla care a venit din Minister la control.
(behăind) Beeee-heheanu, sau nu ştiu cum dracului îi zice.

CAMELIA : (ca şi cum n-ar şti)

IOANA : Tovarăşul Ion Beheheanu, Director în Minister, a jucat poker cu noi, ne-a bijniţărit bine de
tot.

CAMELIA : (nu-i pică fisa) Ne-am iubit şi tu şu eu cu el, ce spui tu, iar mie mi-a promis că mă ia în
Minister. Nu mai face pe nevinovata !

CAMELIA :  (uimită) Şi mie la fel. (tulburată ) Mi-a promis că mă face Directoare în Minister…

IOANA : Păi vezi ?!

CAMELIA : (îngrijorată) Sigur e el ?

IOANA :  (gest) Sigur, pentru asta pun mâna în foc. (tare ) Da cine mama dracului este ea, 
matracuca, dacă nu este Panseluţa ? (se gândeşte)

CAMELIA : (ofticată ) Asta vreau să aflu şi eu. (îşi pune mâinile în şolduri ) Din Las Vegas nu e ea, tot
de aici e ! Da cine mama dracului (tare, cu volum ) o fi, de-a îndrăznit ea să se bage pe sub pielea
noastră ! Să pătrundă în fieful nostru !

IOANA : ( gândindu-se ) Aşa e, cine o fi ? Asta a urmărit ceva …

CAMELIA : (îngrijorată) Ţine mine că asta ne dă planurile peste cap. Şi doar mă înţelesesem bine cu
Beheheheheanu ăsta, prost de băune, dar şulfă până la Dumnezeu. S-a jurat pe copiii lui că mă ia
sigur Contabilă Şefă în Minister.

IOANA : (scoţându-şi ghearele ) Aaaaaaa!  Matracucoo ! Dacă îmi înfig acum ghearele în părul tău,
Camelio, zici că n-ai avut noroc pe lume !

CAMELIA : (căreia i se face frică ) Dacă mă lua pe mine Economistă şefă, asta nu înseamnă că pe
tine te lăsam aici ! (schimbând tonul ) Tu mergeai pe postul tău de Ingineră şefă, făă, năroado !.

IOANA : ( mai liniştită ) Aşa da ! Aşa trebuie să gândim ! Să ne ajutăm între noi !

CAMELIA :  (plângându-se) Vai, Ioaaa-naaaa, nu ai deloc încredere în mine…

IOANA : (aspră)  Nu am încredere  nici în mine dar în tine.

CAMELIA : (gest către dulap) Şi acum ce facem cu ăştia ? Trebuie să aflăm cine mama dracului
dintre tipele de aici a îndrăznit să se bage peste noi ! (dezlănţuindu-se ) Ah, dacă-mi cade în
gheare….O mănânc cu fulgi cu tot! Vai şi amar de părul ei !

IOANA : Deschide dulapul !

CAMELIA : (fierbând) Deschide-l tu.

IOANA : Ce, crezi că nu am curaj ? (se caută de chei) Cheia e la tine .

CAMELIA : (se caută şi ea) La mine ? (nu le găseşte) Unde dracului am pus-o ? (Ioana caută în
sertare, pe masă )

IOANA : Nici în sertar nu e.

CAMELIA :  (înfuriindu-se) Unde dracului o fi ? (caută pe jos, în stânga, în dreapta) Ptiu! Parcă ar fi
înghiţit-o pământul! Fir-ai tu a dracului de cheie să fii, că tâmpită mai eşti ! Să fii tu a dracului cu
cine te-a făcut !

IOANA : (căutând şi ea ) Ba mai bine cu cine te-a ţinut în mână şi te-a pierdut ! (îmbufnată ) Adică
cu zăpăcita de tine !

CAMELIA : ( văzând că n-o găseşte ) N-o găsesc şi basta ! De altfel eu pot să aflu cine e în dulap şi
fără cheie. (vine în faţa dulapului ) Fă, spui sau nu cine eşti în dulap, cu tovarăşul Director  Ion
Beheheheheanu din Minister, sau nu ? Dacă nu spui dracu te-a luat. Iau dulapul acum la ture de vă
sar creierii din cap ! (coborând vocea ) Hai spune cine eşti că nu-ţi fac nimic . (tăcere, ascultă
amândouă încordate)

IOANA : Poate-ţi spune ţie cine e că mie n-a vrut să-mi spună.

CAMELIA : (furioasă) Spui, fă, sau nu ? ( se opreşte un moment şi se gândeşte) Nu cumva eşti tu,
Otilia, subalterna mea, că şi ţie ţi-am dat să mănânci, şi pe tine te-am făcut om ! Altfel nici Liceul
nu-l aveai astăzi ! (tare, cu volum ) Otiliaaa, tu eşti sau nu eşti tu ! Mai bine spune singură şi cere-ţi
iertare, că nu-ţi fac nimic !

IOANA :  (filozoafă) S-ar putea să fie Otilia, să ştii. A văzut că a venit tovarăşul Director din Minister,
(imitând-o) şi ce şi-a zis, ia să mă pun eu bine pe lângă ăsta, să mă avanseze. Poate mă face pe
mine Contabilă şefă în locul Cameliei, şi pe asta o sap să ajungă la Cucuieţii din Deal.

CAMELIA : (convinsă ) Să ştii că aşa a gândit ! (mică pauză, fierbe) A, Otilia dragă, mânca-ţi-aş ţie 
boşogii să-ţi mănânc.! (răstoarnă dulapul) Stai că-ţi arăt eu ţie, fir, fir-ai tu  să fii a dracului de
escroacă ! Hei ruuup! Hei ruup! (îl ridică din nou, apoi îl răstoarnă iar, opintindu-se din toate
puterile . (Ioana râde să se prăpădească )

IOANA : (arătând cu degetul ) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha !

CAMELIA : (s-a înfuriat) Ai vrut să mă sapi, ai, Otilio ? Hei ruuup! Hei ruuuup! Hop ! (dulapul căzând
face un zgomot infernal)

IOANA : Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ! ha, ha, ha, parcă ar fi Sisif ridicând bolovanul.

CAMELIA :  (oprindu-se un moment să răsufle) Cine mai e şi Sisif ăsta, că astăzi, dacă nu mă înşel,
toţi suntem sisi.

IOANA : (râzând ) Ha, ha, ha, ha ! Sisif, făăăă, nu sisi, năroado ! Habar n-ai nici pe ce lume eşti !

CAMELIA  : (punându-şi mâinile în şolduri ) Hee! Unde era savanta ? Râde ciob de oală spartă, cu
gura până la urechi !
IOANA  :  (colţoasă ) Păi da, că economiştii este mai culţi decât inginerii. Ai tot dreptul să te superi.

CAMELIA : (mai practică ) Mai bine gândeşte-te, pune-ţi mintea la contribuţie, şi vezi cum aflăm
cine este în dulap. (şi-a amintit. I-a picat fisa) Ia stai ! (se uită la ceas) Dacă mă duc eu să văd dacă
Otilia este în Birou, ce-ar fi?

IOANA : Ha, ha, ha, ha, ha, ha !  (către capul ei) Îţi merge bila, fi-ţi-ar bila a dracului să-ţi fie !

CAMELIA : Aşa fac ! (iese lăsând uşa deschisă în urma ei)

IOANA : Acum vă iau eu, dragii mei, la ture ! (se opinteşte din răsputeri şi rostogoleşte de mai
multe ori dulapul ) Hei ruup ! Buuuuuf! Hei ruuup ! Buuuuf! (gâfâind ) Aoleuu, ce grei sunt ! Hai,
încă o dată. Hei ruuuup! Buuuuf ! (intră pe uşă Camelia. Are o sticlă de votcă în mână şi un pachet
de Kent)

CAMELIA : (îngrozită ) Ioanooo, Ioanoooo!

IOANA  : (gâfâie ) Hu, hu, ce-am obosit . (se şterege de transpiraţie )

CAMELIA : Ioano, nu e nici Otlia, subalterna mea, nebuna dracului ! (speriată) Să te văd eu ce facem
acum !

IOANA : (calmă) Cineva de la noi tot trebuie să fie până la urmă, că n-o fi venit de la Fabrica de
păpuşi din Arad, să se bage cu Behehache în dulap. În dulap, la noi, la Intreprindere.

CAMELIA : (scărpinându-se după ceafă ) Ai dreptate, dar cine mama dracului să fie ?

IOANA : (către dulap ) Mă, spuneţi mă cine sunteţi, şi nu ne mai fierbeţi aici ca pe ouă, că nu vă
facem nimic. Dacă nu, vă jupuim şi vă punem sare ! Să fiţi voi ai dracului dacă n-o să facem aşa !

CAMELIA : (desfăcând sticla) Hai să mai bem ceva, că trebuie să avem putere, nu glumă, să
rostogolim dulapul ăsta până când s-or hotărî să vorbească .  (toarnă şi bea, setoasă) Hai Noroc !

IOANA : Noroc ! Pentru victoria noastră !

CAMELIA : Păi dacă om fi atât de proaste să urăm pentru victoria lor…

IOANA : Da, bun e, soro ! (îşi mai toarnă ) După ce  ne odihnim puţin luăm amândouă dulapul la
învârtit de-or să le meargă fulgii…Îţi spun eu că ăştia n-or să vorbească cu una cu două !

CAMELIA : Ăştia nici la Poliţie, nici strânşi cu uşa nu vorbesc. (îşi toarnă ) Hai noroc !

IOANA : (îşi aprinde o ţigară ) Hai noroc ! De ştiu că rămânem închise  şi un an în biroul ăsta, şi zece
ani, şi tot nu mă las până nu-i fac să vorbească ! Uite-aşa, de-a dracului !

CAMELIA : (întinzându-şi oasele) Aoleuu, ce obosită mă simt! (îşi toarnă, bea) Pe ăsta, pe Behehe
ăsta, nu-i dau drumul până când nu ne aduce în Bucureşti, Directoare în minister. (tare ) Nu mă
interesează care Minister. Orice Minister, poate să fie şi Ministerul căcănarilor !
IOANA : Păi da, că acum e la modă promovarea femeii, ar putea să ne promoveze. Dar zici că vrea,
al dracului de zgârcioabă. Ăsta până când n-o să ne jefuiască de toate milioanele o să vezi dacă se
lasă !

CAMELIA : Lasă că vede el milioane acum, când o să-l rostogolim de un milion de ori de o să-i ia
dracu ! Hai ! (se pregăteşte, îşi sumete mânecile )

IOANA : ( tare ) Acum ! (se apleacă amândouă şi ridică dulapul, apoi îl dau peste cap şi tot aşa de
zece ori ) He ruuup! Hei ruuup! Hei ruuuup ! Buuuf ! Buuuf ! Buuuf !  ( au obosit. Se opresc să-şi
tragă sufletul) Aoleuu, ăştia ne dau gata înainte de a-i termina noi pe ei!

CAMELIA : (suflând greu ) Şi eu cred că or să ne termine. (cu obidă ) N-or să se lase până când n-or
să ne termine, fir-ar mama lor a dracului să fie ! ( bombănind) În loc să-i terminăm noi pe ei, ne
termină ei pe noi ! (tare ) Da, a dracului să fiu eu dacă mă las !

IOANA : (toarnă în ceşti ) Hai, noroc !  Să mai prindem puteri ! (tare) Nici eu nu mă las. A dracului să
fie aia care se lasă ! Nici  moartă nu mă las !

CAMELIA : (vede  o stinghie pe jos ) Am o idee.

IOANA : Ce idee?

CAMELIA : ( ia stinghia, apoi mai caută una, pe care i-o dă Ioanei ) Războiul decibelilor. Dacă
începem să lovim  din răsputeri în dulap, îţi spun eu că după câteva minute or să se roage în
genunchi de noi să nu mai dăm!

IOANA : (care s-a gândit puţin ) Ideea nu e rea. (fericită) Ba e chiar excelentă !

CAMELIA : (umple ceştile ) Hai să mai  bem un rând ca să avem puteri. Hai noroc !

IOANA : Noroc ! Pentru victoria noastră asupra duşmanilor noştri turbaţi !

IOANA : (se apropie amândouă de dulap şi încep să lovească cu stinghiile în el. Icnind) Ha, ha, ha,
ha, ha, ha, ha, ha !

CAMELIA  : Dă-i, dă-i, neamule, nu te lăsa !

IOANA : Jap ! Jap ! Jap !

CAMELIA : (ţipând şi lovind în acelaşi timp) Vorbiţi, mă, fir-aţi ai dracului, nu staţi ca muţii ! Vorbiţi
o dată, că ne faceţi să ne pierdem minţile !

IOANA : (urlând ) Tareeee! Tareeee!

CAMELIA : (lovind) Cu putere ! Hai, neamuleeee !  Cu putereee ! (lovesc  amândouă cât pot de tare,
sunt extenuate, în neorânduială. Zgomotul făcut ar scula şi morţii din groapă) Când ţi-am spus eu
că  bestiile astea n-or să vorbească !

IOANA : (icnind) Ha ! Ha! Ha ! Ha! (a obosit)

CAMELIA : (gâfâind) Ha, ha, ha, ha ! (epuizată, încetează să mai lovească) Când ţi-am spus eu că
ăştia ne termină, nu m-ai crezut.

IOANA  : (se opreşte şi ea extenuată ) Pe mine una m-au terminat. (gâfâie, abia îşi mai trage
sufletul ) Eu nu mai sunt bună de nimic.

CAMELIA : (bătându-se cu pumnul în piept) Eu nu mă dau aşa uşor bătută! Lasă-i pe mine, Ionuţo !
Dacă nu i-oi traduce eu cum mi-o plăcea mie să nu-mi spui pe nume!  Să nu-mi spui tu cuţu ! (către
cei din dulap ) Mister (behăind ca oaia) Beheheheheheheheanu ! Otilu-ţooooo, dragă, sau cine ai fi,
o să vreţi voi să-mi pupaţi tălpile şi eu n-o să vreau !

IOANA : (acces de furie, cu pumnul ridicat) Ah, cât vă urăsc! (tare) Cât vă urâm! Bestiilor, ne chiuiţi
ca pe hoţii de cai !  ( mai tare) Eşti un exploatator ordinar, Behehehehehehene !  Eşti un sadic !
Crezi că dacă eşti Director în Minister îţi permite cineva, sau îţi poţi  tu permite, să ne chinuieşti ca
pe hoţii de cai !?

CAMELIA : (jelindu-se) Să ne aduceţi în halul ăsta de nervi şi de  oboseală,  de isterie, şi de nebunie
că abia ne mai ţinem pe picioare !? Oameni fără milă ce sunteţi ! (strigând în gura mare) Bestiilor!
Ticăloşilor ! Mult vreţi să ne mai terorizaţi ? Măgarilor! Că acum vă luăm la ture, de nu ştiţi nici pe
ce lume vă aflaţi !

IOANA : Eu zic să mai pornim încă un război al decibelilor asupra lor ! Al doilea Război Mondial al
decibelilor ! Să vedem dacă le convine!  Care pe care ! (încep să lovească amândouă furioase cu
stinghiile în dulap. Par nişte huligani care s-au pus cu topoarele pe bietul dulap )  Pe ei ! Pe ei,
Camelio, nu te lăsa !

AMÂNDOUĂ : ( în timp ce lovesc furioase le apucă râsul) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha! Să nu
rămână nimic din ei ! Nici aşchii să nu mai rămână !

CAMELIA : (icnind ) Ha, ha, ha, ha, ha ! (tare) Stai aşa ! Stai că s-a  făcut o spărtură în dulap ! (trage 
stinghia sau bucata care s-a desprins din dulap, ca să mărească spărtura, dar nu reuşeşte )

IOANA : ( o ajută trăgând şi ea. Reuşesc, în sfârşit, să rupă o bucată din dulap. Gata să cadă pe
spate ) Hei ruuup ! Hei ruuup! ( în momentul următor le vedem înlemnite. Cu ochii holbaţi la ceea
ce văd în dulap)

CAMELIA : ( o apucă tremuratul, bâlbâindu-se) To totot tovava răşea Vovoi in inescu…Tovarără şea
Di diii-rectoare Vo voinescu…

IOANA : ( care nu s-a pierdut cu firea. Speriată totuşi ) Vai, tovarăşea directoare Voinescu ! Vă
rugăm să ne scuzaţi, tovarăşea Directoare ! Păi de ce nu spuneţi că sunteţi dumneavoastră ? Că pe
dumneavoastră nu vă dădeam cu dulapul ! ( miloasă, frângându-şi mâinile ) Vai, ce rău îmi pare ! Şi
dumneavoastră suferiţi şi cu ficatul, sărăcuţa de dumneavoastră… (zmiorcăindu-se. Dulapul este
orientat cu  faţa către spatele scenei, de aceea n-o vedem pe doamna Directoare Voinescu !

CAMELIA :  ( şi-a revenit şi ea, prefăcută) Şi cu bila ştiu că suferiţi…

IOANA :  (mieroasă ) I-auzi, şi cu bila suferiţi, sărăcuţa de dumneavoastră ! (ciocnindu-şi tâmpla) Da

mai mult cu bila a de sus !…O, Doamne!
CAMELIA : (aspru) Ioaaa-noooo! Ioaaa-noooo!, ce eşti ! (tare ) Nu fi ipocrită, că strategia pe care
vrei s-o foloseşti cu ăştia nu e cea bună !  Cea mai indicată ! (convinsă ) Îţi spun eu că  nu e bine !

IOANA : (cu milă ) Întotdeauna, Camelia, eu am fost mai umanistă, mai înţelegătoare decât tine.
Niciodată n-ai fost capabilă să apreciezi umanismul… ( suspinând)  sensibilitatea, profunzimea mea
de simţire, umanismul meu socialist…

CAMELIA : (gata să se ia la ceartă ) Ioanoooooo! Ioa-noooo! Ce eşti! Acum îmi scot ghearele !

IOANA : (gest) Lasă-mă în pace, că mă plictiseşti. Habar nu ai ce este ăla umanismul socialist  şi
omul nou ! (mică pauză ) Uite, de pildă, tovarăşea directoare Voinescu, este tipul omului nou prin
excelenţă…

CAMELIA : (fierbând) Ioanoooo, îmi înfig ghearele în părul tău de matracucă de nu te vezi!  Dracului
te ia ! Tu vrei să o iei prin învăluire,  să o seduci, dar nu ţine ! (cu volum ) Lasă-mă pe mine să discut
cu escroaca asta ! ( o împinge cu umărul dând-o la o parte. Ridicând stinghia pe care o ţine în
mână )

IOANA :  (ofuscată) Treaba ta, cum vrei, dar tu răspunzi dacă dai în ea. Eu vreau să ajung Directoare
în Minister şi să conduc Întreprinderea mixtă de Ciorapi şi Cuie, Chiloţi, Jartiere şi Coafură  din
Bucureşti ! Să lansez noua modă de chiloţi Ioana, aşa se va numi… (silabisind ) Ioa-na, şi noul stil de
Coafură, tot Ioana, care vor deveni în scurt timp celebre pe piaţa europeană.

CAMELIA : Ho ! Moară hodorogită ! Acum lasă-mă pe mine să discut cu ei. Te-am înţeles perfect !
(agitând stinghia) Cu tine  (behăind) Behehehehehehene n-am nimic. Tu eşti Director în Minister, ai
venit în control, să ne ajuţi, şi chiar e firesc tot ce-ai făcut. (mică pauză ) Însă felul cum te-ai purtat
cu Efimiţa….(ameninţând-o pe cea din dulap, care a început să tremure ) Acum tremuri de frică, ai,
Efimiţo ? (cu volum ) Nu tremura de frică, că te ia mama dracului ! Acum te pălesc de nu te vezi !
(ridică stinghia s-o lovească. Îşi trage apoi sufletul) Aşa, vezi că poţi să tremuri ! (îşi pune mâinile în
şolduri ) Bine, făăăă, neruşinato ! Neruşinata dracului ce eşti. ( cu scârbă ) Efimiţo, ce eşti ! Bine,
făă, nenorocito, erai o pârlită de ingineră, nici tabla înmulţirii n-o ştiai…Nici rigla de calcul nu ştiai s-
o ţii în mână, cum nu ştii nici acum, şi nici tabla înmulţirii, de a împărţirii nu mai vorbesc, n-o ştii…
Că dacă nu era bunicu-to ilegalist şi mare ştab la partid n-ai fi făcut, făăă, facultatea la seral şi la
fefe cât îi hăul…Bine, făă, excroaco, să te dai tu cu Directorul general Beheheheheanu din Minister,
şi să ne trădezi pe noi ? Pe mine, Economista şefă, şi pe dumneaiei, tovarăşea Ingineră şefă a
Intreprinderii de Ciorapi şi Cuie ! Pe noi, fă, pe noi, care te-am ridicat de jos… ? (privire la Ioana )…

IOANA : (exclamaţie) Aşa e !  Dă-i înainte că zici bine ! ( Efimiţei Voinescu, din dulap) Să nu negi că
te pocnesc şi eu, de  nu te vezi. (îi arată stinghia) Aşa e.

CAMELIA : (umflându-şi pieptul) … Care am avut încredere, am crezut în tine… ( e gata să plângă),
că ne reprezinţi, ţi-am acordat tot sprijinul, am fost mândre de tine, că vei conduce Întreprinderea
noastră fruntaşă…că o vei duce pe noi culmi de progres…că vom ajunge chiar la mondialele din
Mexic. (îi dau lacrimile)  Şi tu… tu să ne trădezi în halul ăstaaa…( acum chiar plânge) .. să ne faci de
ruşine în halul ăsta, să ne compromiţi atât de rău… (plânge cu hohote) Ne-ai distrus, ne-ai
nenorocit, ne-ai nenorocit pur şi simplu. (hohoteşte)
IOANA : (o priveşte cu milă)  Te înţeleg, suferi, şi eu sufăr, numai Dumnezeu ştie cum plânge
inimioara-n mine. ( o împinge) Hai, du-te şi plângi. Să te linişteşti. Lasă-mă pe mine să le fac morală
mai departe.

CAMELIA : (se îndepărtează plângând în hohote. Se va aşeza cu capul pe masă, şi va jeli cum se
jelesc la ţară morţii)  Aoleuuuu, aloleuuuu, ce-mi făcuşi tu, Efimiţoooooo… Ce-mi făcuşi tu,
Voinascăăă, Directoarea și ptroana noastră dragăăăăă ! (apoi nu mai înţelegem ce jeleşte)

IOANA: (agită stinghia ca pe un topor. Loveşte cu ea de dulap)  Ei bine, fă, Efimiţo, în ce hal ne
adusăşi tu pe noi, făă, în ce hal de ruşine şi de faliment ai adus Întreprinderea !? Că acum suntem
Întreprindere falimentară ! (tare) Falimentară, făăă nenorocito ! Aduşi la faliment de tine şi de
escrocul ăsta, care a venit aici  din Minister ca să ne distrugă, ca să ne pună Întreprinderea la
pământ… Şi  care spre cinstea voastră aţi reuşit. (urlând) Felicitări! ( îşi pune stinghia sub braţ şi
merge şi-i întinde mâna celeilalte, apoi o zguduie cu forţă) Felicitări! Idealul vostru a fost atins !
Întreprinderea e la pământ!

CAMELIA : (jelind) Aoleuuu Efimiţo ! Unde e onoarea noastrăăăă ! Unde e onoarea noastrăăăăă! 
Că tu ne făcuşi de râsâââs. Aoleleuuu,  mamă mamăăăă!

IOANA : (care a ascultat şi ea ) Auzi, Efimiţo, cum jeleşte fata asta ? Pe ea, care te-a ajutat cel mai
mult, că ea şi cu soţul ei, cu tovarăşul inginer Potlogea, care e om de caracter şi de omenie, şi care a
făcut tot ce a putut ca să înalţe Întreprinderea, te-au ridicat…Tocmai pe ea ai nenorocit-o !
(scrâşnind) Pe când tu, făăăă, ciumăfaia Dracului, ai făcut tot ce-ai putut ca să ne compromiţi.
(tare) Ca să ne nenoroceşti ! (gata să izbucnească-n plâns, agită stinghia, apoi loveşte în dulap,
deasupra capului Efimiţei) Şi ne-ai nenorocit, ăsta e adevărul, ne-ai distrus !

CAMELIA : (jeleşte) Aoleeeuuuuu, Intreprinderea noastră…Cum te-aduse excroacaa şi hoaţaaa la

falimentîîîî!

IOANA :  (plângând) O auzi cum jeleşte ? O auzi ? Acum eşti convinsă sau nu de marea nenorocire
pe care  ne-ai făcut-o ? (tare. Loveşte în dulap) Tu şi cu amantul tău ! Halal etică socialistă şi climat
înalt de moralitate creat de tine în Întreprinderea ce cu onoare ai condus-o până acum ! Halal om
principial, cum te credeam, ai stricat tot colectivul, ai stricat climatul de moralitate, de încredere şi
competitivitate din Întreprindere ! Tu (îndreptând stinghia către ea), tu ne-ai stricat şi pe noi, că ce
tovarăşe cinstite  şi harnice, principiale eram noi până a ajunge tu Directoare plină ! (schimbând
tonul ) Recunoaşte !  Ce femei pure şi cinstite am fost noi !Ai măcar tăria şi recunoaşte !

CAMELIA : (jeleşte de ţi se rupe sufletul ) Aoleooo, mamă, mamăăăă ! Unde e onoarea

noastrăăăăăă ! Şi cinstea noastră, mamăăăăăă!

IOANA : Dai din cap, ai ? Bine că recunoşti ! Te pomeneşti că îţi pare şi rău, ai ? ( Efimiţa Voinescu
dă din cap)  Ia uite, că dă din cap !  (uimită) Nu-i aşa, Efimiţo, că îţi pare rău ? Îţi pare rău de tot ce
ai făcut până acum, c-ai adus Întreprinderea la râpă ! ( tare ) Îţi place, făăă, fir-ai a dracului să fii, c-
ai adus Întreprinderea în stare de faliment !?  (minunându-se, celeilalte) Ia uite, vezi, dă din cap .

CAMELIA : ( care a privit-o şi ea, tristă ) Tu nu vezi, fă, că-şi bate joc de noi ? Tu nu vezi c-a zis că că-i
place că ne-a adus în stare de faliment !? (pune mâna pe stinghie)
IOANA : ( căţea, rea de tot) Îţi place, ai, îţi place că ne-ai nenorocit…? Şi pe noi ne-a aruncat în
braţele lu ăsta, a lu Behehehehe hehehe! Ia să-ţi văd , mă, şi ţie mutra,  Be-hehe-hene, te-ai ascuns
acolo în fundul dulapului…crezi că nu te văd, ai ? ( rupe o altă bucată din spatele dulapului. Acum
se vede şi Directorul din Minister, Ion Beheheanu) Cucuuuu! Uite păsărica !

CAMELIA : Tovarăşul Director din minister, Ion Beheheanu ! (sincer uimită. Mieroasă. Înclinându-se
) Bună ziua, tovarăşe Director ! O cafeluţă, doriţi ? O ţigară Kent ? Cum să nu, iubite tovarăşe
Director ?

  (Ioana se uită la ea s-o mănânce ) Aoleuuuu! Uitai, uita-m-ar moartea ! (pune mâna pe stinghie )
Ce te uiţi aşa, la mine, mă şobolane ?! Nu ţi-am plăcut, ai ? Cu mine şi cu tovarăşea Ingineră şefă,
Ioana Stafidescu, care e frumoasă ca o stafidă, că de aia se numeşte aşa, nu te-ai săturat ! Ai mai
vrut-o şi pe matracuca asta ! Pe tovarăşea Directoare generală, Voinescu. (scrâşnind de furie) Că-ţi
crăp capul acum, nenorocitule, de nu te vezi ! ( loveşte din toate puterile cu stinghia în dulap )

IOANA : Aşa ?! Nenorocitul ăsta e mai vinovat, că el a corupt-o !  El a sedus-o ! Dacă nu venea
fantele ăsta de la Bucureşti în control, ea nu era acum aici în dulap să stea cu picioarele în sus, ca
păsărica în colivie ! Ba dimpotrivă, ea ar fi fost chiar şi acum fată mare !

CAMELIA : (cu pumnii strânşi) Just ! Ah, dacă aş avea o putere dumnezeiască, praf i-aş face pe toţi
bărbaţii ! (aprinsă ) Pe toţi, că toţi sunt nişte jigodii ! (tare) Ia să nu existe nici un bărbat pe pământ,
ar mai fi vreuna din noi curvă, sau jigodie, sau excroacă, ca asta de aici, ca hoaţa de Efimiţa
Voinescu, Directoarea generală a Întreprinderii de Cuie şi de Chiloţi !? (respiră adânc. Oratoric) N-
ar mai fi ! Toate femeile ar fi cinstite, corecte, credincioase!  (respiră adânc, cu volum) Spune tu,
Emimiţo, cinstit, dacă nu ar fi aşa ? Hai curaj, fii sinceră şi recunoaşte deschis, că nu îţi face nimeni
nimic !

IOANA : (râde, fericită) Hî, hî, hî, hî, hî. Uite că e de acord cu tine, dragă !

CAMELIA : (furioasă) Aiurea! Asta întotdeauna a dat din cap. (răţoindu-se) Dar dumneata, tovarăse
ministru Behheheanu, eşti de părere că dacă n-ar exista bărbaţii, femeile n-ar mai fi curve ?
(uimită) E de acord şi ăsta, dragă ! A dat din cap!

IOANA : ( înfuriată) Păi da, că se simte vinovat ! Ai dracului bărbaţi, jigodii, ce sunt ei ! Acum când e
la înghesuială recunoaşte, îi pare rău, că ne-au distrus nouă viaţa , femeilor ! Ei ne-au nenorocit !
(loveşte cu stinghia în dulap)

CAMELIA : (râzând) Tremuri, ai Behehehehene !? Acum, când te avem noi la mână tremuri, da când
veneam noi la tine, la Minister, tremuram noi, ai? Bestie ticăloasă şi păroasă, ce eşti ! Atunci îţi
convenea, ai? (loveşte în dulap)

IOANA : (întărâtată) Lasă-l, fă,  să tremure ! Să n-avem pic de milă  faţă de el ! ( strângând pumnii)
Ai, fir-aţi ai dracului de bărbaţi să fiţi voi,  că de nimic nu sunteţi buni ! Numai să ne mâncaţi nouă,
femeilor, viaţa ! (tare, tragic) Să ne distrugeţi, măăă, nenorociţilorrrrrrrrrr ! Să ne mâncaţi sufletul,
măăăă !

CAMELIA : (emoţionată, îi vine să plângă) Taci, Ioana, te rog eu să taci!  Că iar mi-au dat lacrimile.
(suspină)  Şi acum mă pun pe jelit din nou…Că ei ne-au distrus viaţa ! (loveşte cu stinghia în dulap)  
Fir-ar ai dracului să fie de jigodii, cu buricele, cu maţele lor ! ( smulgându-şi părul) Aoăleu, că acum
îmi vin dracii, numai când mă gândesc la ei ! Foc îmi vine să le pun !

IOANA : (a pus la cale ceva) Şi când te gândeşti că jumatate din omenire, mă gândesc la femei,
tremură,  făăă, ( apăsat) gem, zac, gem sub bărbaţi, sub cizma canaliilor ăstora!

CAMELIA : Sub cizma fascistă-hortistă ! Hitleristo-stalinistă a porcilor ăstora!

IOANA : (continuând)  A bestiilor, a jigodiilor de bărbaţi, care după ce că sunt nişte stricaţi, ne mai
strică şi pe noi !

CAMELIA : (gânditoare) Am o idee, Ioana ! ( ca atunci când cineva are o mare inspiraţie)

IOANA : Ce idee?

CAMELIA : După ce ajungem Directoare în Bucureşti, amândouă…Să luăm noi hăţurile mişcării
feministe în mână, fă, Ioano, şi să-i tragem, fă, o Revoluţie Mondială a femelilor, împotriva
bărbaţilor, a exploatatorilor de toate formele, de mai mare dragul !  Atunci să vezi tu ce celebre o
să devenim ! Atunci să vezi tu ce reporteri şi suporteri pe capul nostru!

IOANA : (fericită) O, fotoreporteri şi reporteri ! ( visând cu braţele deschise) Idealul meu din
totdeauna! Dragii de voi,  de reporteri şi fotoreporteri !

CAMELIA : (trezindu-se) Ce reporteri şi fotoreporteri, ce vorbeşti, fă !. Am înnebunit? Pe ăştia îi

băgăm la puşcărie ! Toate revistele, ziarele, radiourile, televiziunile vor fi în mâinile femeilor!
( respiră adânc) Bărbaţii la munca de jos, sau în lagăre !  Ca la Auswitz ! Ziarele şi revistele şi
televiziunile, vor avea numai reporteriţe şi fotoreporteriţe !

IOANA : (a înţeles) Aa ! Ai dreptate, fă ! Ptiu, fi-mi-ar capul a dracului să-mi fie!

CAMELIA : (reluând ideea) Atunci să vezi reportere ( gest larg) şi fotoreportere, mii de
fotoreportere, milioanee, cum se îmbulzesc pe noi ( cu braţele larg deschise)  O mulţime uriaşă… Ca
la un miting al tovarăşului Ceauşescu. (fericită, fascinată de visul ei ) Şi a doua zi vom fi mari 
Conducătoare ale noastre, ale femeilor din lumea întreagă, Camelia Potrocea şi Ioana Stafidescu !

IOANA : ( ca o viperă ) Ba Ioana  Stafidescu şi Camelia Potrocea !

CAMELIA : (în transă ) Fie şi Ioana şi Camelia, că tu eşti mai patrioată decât mine ! Uraaaa! Uraaa!
Uraaaaa! Trăiască marile noastre Conducătoare ! Conducătoarele celei mai mari Revoluţii din
istoria omenirii, Marea Revoluţie a femeilor împotriva bărbaţilor ! Exploatatorii şi duşmanii noştri
din vecii vecilor ! Distrugătorii noştri de veacuri ! (tare) Ce de veacuri ? De milenii !

IOANA : (cu pumnul ridicat ) Ce de milenii ? De milioane şi milioane de ani ! Fir-ar ei ai dracului să
fie de jigodii ! (apoi ca şi cum ar realiza)

CAMELIA : (patetic ) Ah, acesta este idealul meu cel mai înalt !

IOANA : (gândindu-se ) Cami ! (cu un ton mai sus) Camii !

CAMELIA : Ah, ce vis măreţ ! Ce Revoluţie franceză o să-i tragem ! (extaziată ) Ca Marea Revoluţie
din Octombrie ! (cu ochii închişi, nespus de fericită) Marea Revoluţie de Eliberare a femeilor de sub
tirania bărbaţilor! (gesturi largi, ca şi cum ar privi în depărtare ) Atunci va începe o nouă eră în
Istoria omenirii ! Atunci se va termina definitiv, (urlând, gest cu mâna ridicată ) o dată pentru
totdeauna cu exploatarea omului de către om !

IOANA : ( care o priveşte uimită ) Poate cu exploatarea femeii de către bărbat, că e rândul nostru
să-i exploatăm acum, dă-i dracului, că ei destul ne-au exploatat pe noi ! Cred că s-au şi săturat, s-au
plictisit, nesimţiţii !

CAMELIA : (în transă ) Atunci va începe era fericiri veşnice în istoria speciei umane, era
Supraomului ! ( respirând adânc ) O, Doamne, ce fericire va fi atunci !

IOANA : (constatativ) Îi merge mintea, nu e proastă degeaba !(tare) Nu eşti proastă degeaba,
Camelioooo ! Bravoo, făă, felicitări !

CAMELIA : (rânjind)  Nu-i aşa, Ioana ?

IOANA : (dând tristă din cap ) Nu, Cami !…E prea frumos ce spui tu ca să fie adevărat…

CAMELIA : (revenind cu picioarele pe pământ) De ce, dragă ?

IOANA : (care a meditat la subiectul ăsta ) Într-adevăr, este extraordinar să visezi…dar tu  te-ai
gândit vreodată la implicaţiile majore ale unei revoluţii…mai ales ale uneia de mari proporţii ?

CAMELIA : (sinceră, clipind des din  gene) Nu…

IOANA : Te-ai gândit la cât sânge curge într-o revoluţie ? La miile şi milioanele de jertfe omeneşti ?
Pe care femeile, noi, femeile, vom trebui să le dăm ? (mai tare ) Pentru că, să ştii, noi, femeile,  n-
avem nici experienţa războiului, c-am stat ca proastele acasă, la cratiţă, fi-ne-ar capul prost al
dracului să ne fie ! N-avem nici gândirea strategică a  bărbaţilor ! În timp ce ei erau plecaţi la
războaie şi învăţau tactică şi strategie, noi stăteam acasă, la căldurică şi legănam pruncii ca
proastele, că ne-am lăsat tot timpul însărcinate de ei, ca nişte proaste  ce suntem ! (urlând) Acum
vezi ce greşeală am făcut ? (mică pauză. Reia convingător ) Cea mai mare greşeală strategică din
istoria noastră, a femeilor cinstite şi devotate, (subliniind) nu a bărbaţilor, atenţiune !…care 
mergând la război astăzi, mergând mâine, mergând poimâine, ei au căpătat o mare experienţă,
ticăloşii…Au căpătat gândire strategică, strategie, tactică, pe când noi…(gest) ciuciu ! N-avem pic de
experienţă, cum să luptăm, ce strategie să aplicăm acum în luptă cu ei !?

CAMELIA : (înţelege ) Aşa e…Tiii, ce proste am fost c-am stat acasă ! (meditând) Dacă mergeam şi
noi la război astăzi am fi avut experienţă nu glumă !

IOANA : (savantă) Sigur că am fi avut…Şi alta ar fi fost situaţia noastră, a femeilor ! Dar acum e prea
tâziu. (plângându-se) Prea târziu, fi-ne-ar capul al dracului să  ne fie ! (cu obidă)  Că ce avem noi,
femeile, pe umeri nu sunt capete, sunt cratiţe ! (tare) Cratiţe cu păsat în ele !

CAMELIA : (tristă , oftând) Aşa e…. Din păcate acesta este adevărul !

IOANA : Şi apoi, gândeşte-te…Noi n-avem nici experienţă, şi ai dracului să fie de malaci, ei sunt şi
mai voinici decât noi…(gest) Că sunt unii de câte doi şi trei metri.
CAMELIA : Păi da, că au făcut baschet şi volei, mocofanii, ca să crească înalţi, dar noi am făcut ? Că
n-am făcut. (tare) Vezi, încă o greşeală a noastră, a femeilor!

IOANA : (gest larg ) Şi sunt unii care sunt (gest) uite-aşa de graşi, nişte malaci. Ăştia iau câte zece
muieri în braţe deodată şi dau cu ele de pământ.

CAMELIA  : (gândindu-se ) Aşa e… C-au făcut haltere, băieţii, la viaţa lor. Pe când noi ce-am făcut ?
N-am făcut nimic. (cu năduf) Am învăţat ca proastele, am făcut facultăţi neinteresante, ca ASE-ul şi
Politehnica ? Îîîîî ? La ce ne ajută, fă, Ioano, spune şi tu, la ce ne ajută acum în Revoluţie facultăţile
noastre (inervată) Că acum le dau dracului de nu se văd de facultăţi, că nu sunt bune de nimic !

IOANA :  ( amărâtă) Ai dreptate ! Dă-le.  După mine poţi să le dai dracu şi cu Uniunea Sovietică şi
Statele Unite !(continuându-şi argumentaţia) Şi ăsta n-ar fi lucrul cel mai important. Altceva e mult
mai important !

CAMELIA : (înspăimântată) Ce ?

IOANA : (tristă, oftează ) Ce ? Tu te-ai gândit Camelia că armatele naţionale ale tuturor Statelor,
mai cu seamă ale Uniunii Sovietice şi ale Statelor Unite sunt formate din bărbaţi ? (gest cu coatele )
Din băieţi tineri şi viguroşi…şi că tot armamentul, inclusiv rachetele nucleare …sunt în mâinile lor ?
Ăăăăă ?

CAMELIA : (realizând) Ai dreptate…(îngrijorată) Situaţia e tragică !

IOANA  : (vorbind repede) Păi dacă armamentul nuclear ar fi în mâinile noastre, ale femeilor…hai,
să nu avem arme nucleare, ci numai puşti mitraliere şi automate…păi ce crezi tu că mai stăteam noi
acum la îndoială…(cu pumnii ridicaţi ) Ah, fir-ar ei ai dracului să fie de bărbaţi, cât de mult îi urăsc…
jigodiile dracului,  puturoşii naibii, parveniţii dracului…(tare) toate mitralierele şi toate automatele,
şi toate tunurile şi catiuşele le-aş pune pe ei ! (gest ) Ta-ta-ta- ta- ta ! Ta- ta-ta ! Ta-ta-ta-ta- ta- ta-
ta ! (furioasă ) Chisăliţă, praf şi pulbere i-aş face pe toţi ! (bătându-se cu pumnul în piept) Ei, atunci
am putea vorbi de strălucita victorie obţinută de noi (cu dezgust ) asupra bărbaţilor ! ( mică pauză )
A jigodiilor ăstora ! (arată către Ion Beheheanu aflat în dulap )

CAMELIA : (tristă ) Ai dreptate…O Revoluţie cere jertfe…N-a existat până acum nici o Revoluţie şi
nici un Război fără jertfe ! Şi n-avem nici arme, şi ce e mai rău că n-avem nici muniţii. Măcar de-am
avea tancuri !

IOANA : (furioasă foc) Ah, de-am avea  arme… Măcar de am putea face rost de arme ! (îşi pune
mâinile în şolduri) Dumnezeii mamii lor de bărbaţi, nu mai stăteam cu mâinile în şolduri noi acum !

CAMELIA : (toarnă în ceşti ) Şi eu la fel, numai că mi s-a uscat gâtul. ( toarnă în cănile aflate pe
masă) Hai noroc ! Să bem pentru victoria noastră !

IOANA : Că bine zici. (bea şi ea) Aoleuuu, ce sete îmi era ! (toarnă şi bea din nou) Mi se uscase rău
de tot gâtlejul.

CAMELIA : (nenorocită, ameninţând cu pumnii în sus ) O, Doamne, ce crud ai fost, ce  fără milă ai
fost când ai lăsat ca Revoluţiile să se facă cu arme ! (patetică ) Măcar Revoluţia mondială a femeilor
să se fi făcut fără arme, fără vărsare de sânge!
IOANA : (tare ) Înţelege, pentru numele lui Dumnezeu că nici o revoluţie nu se face fără jertfe !

CAMELIA : ( ca una care nu mai are pentru ce trăi ) Păcat ! Am avut şi eu un vis, şi ăla s-a dus
dracului…

IOANA : (tristă, îi dau lacrimile ) Visuri, dragă…(oftând ) Toţi avem visuri. Important e cum le ducem
la îndeplinire. Visul tău, te rog să nu te superi, că îţi spun, din capul locului, mi s-a părut o utopie !

CAMELIA : (amărâtă, îşi toarnă din nou) Fir-ar a dracului de viaţă, dacă şi asta mai e viaţă ! Hai,
înţeleg, să nu poţi să faci aia, să nu poţi să critici activiştii de partid, guvernanţii, parlamentarii, fir-
ar mama lor a dracu de parlamentari, că dorm în Parlament şi se pişă pe ei, miliţienii, n-ai voie să-i
critici, de şefi nu mai vorbesc, să nu poţi să bei, să iubeşti, dar nici Revoluţie să nu poţi să faci, fă ? 
Ce mama dracului ! (dă ceaşca pe gât dintr-o înghiţitură, furioasă)

IOANA :  (cântat, oftând) Vai, ce utopică eşti, dragă, vai, ce utopică eşti !

CAMELIA : (contrariată) Unde stătea realismul ! (maimuţărind-o ) Unde stătea realismul ! ? În tuga
seacă a Ioanei ! ?

IOANA :  (rânjind) Hm ! te pomeneşti că tu ca să ajungi în fruntea omenirii eşti în stare să faci chiar
şi o Revoluţie ?

CAMELIA : (pusă pe ceartă, ca ţaţele) Ştii ce ? Dacă e s-o spun pe-a dreaptă : a dracului să fiu eu
dacă nu mor de dor să fac o revoluţie ! ( gest cu degetele) Şi de poftă ! Fie şi una atât de mică, mică,
mică, mică, mică ! ( gest) Uite-atât de mică, făăă, să nu se vadă nici cu ochiul liber, da numai să fac
şi eu o revoluţie !

IOANA : (râde dându-şi capul pe spate ) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha! (cu înţelegere)
Doamneee, ce copil eşti, Camelioooo! Tu crezi că  o Revoluţie se face aşa, hocus, pocus preparatus !
Aşa, cât ai bate din palme, sau ca şi cum te-ai culca cu un dobitoc ca Adonis al meu, sau ca porcul
ăsta din dulap, de Beheheanu !

CAMELIA : Cum, fă ! Să nu fac şi eu o revoluţie, să nu am şi eu revoluţia mea ! (tare, gesticulând)

Cum să nu avem şi noi revoluţia noastră, făă, Ioanoo, când toţi  nenorociţii din ţara asta îşi au
revoluţiile lor ! Ce au învârtit, ce n-au învârtit, da toţi, făăă, fiecare, îşi are revoluţia lui ! Cum
dracului, făă, Ioano, năroado, ăştia au putut şi noi nu putem !?

IOANA : (râde) Doamne, ce copil eşti, Cami dragă, tu n-auzi că revoluţiile cere jertfe ?

CAMELIA : (înţelegând)  Sunt de acord ! Ori revoluţia cere jertfe şi eu fac în aşa fel încât să nu fie
nici o jerfă, ori revoluţia nu cere jertfe şi atunci fac o revoluţie de zece ori mai mare decât cea din
1848. Aşa că de făcut tot o facem ! Orice ar fi !

IOANA : (a obosit de atâta râs) N-o facem…N-o facem, făă, că nu putem…

CAMELIA : (a dracului) Că vrei tu ? De aia te pomeneşti că n-o facem !

IOANA : Dacă  vrei să cucerim lumea trebuie găsită altă cale, mai subtilă, mai şmecheroasă, ca să
nu se prindă fraierii. De pildă aia cu noua modă de coafură, şi cu noul model de chiloţi, chiloţii
Ioana ! (tare) Îţi spun eu că în
 doi ani suntem miliardare!

CAMELIA : Adică să realizez eu proiectul tău şi nu pe al meu ? (îşi pune mâinile în şolduri. Tare )
Vezi, făăă, Ioano, Ioanoo,  scârbă eşti ! Ce a dracului eşti ! Adică tot tu să fii moţ în frunte, să te
arăţi mai mare, mai grozavă ! (cu obidă ) Tu să fii strategul, creierul, şi eu să fiu proasta ta,
executanta… (pusă pe scandal)  Ei, să fii tu a dracului dacă o să lansez eu vreo modă, şi dacă o să te
ajut ! Cu mine nu-ţi merge, făăă, năroada dracului, să-ţi intre bine în cap ! (îşi ciocăneşte tâmpla)

IOANA :  Să facem revoluţia ta ?

CAMELIA : Da, revoluţia mea ! Ce te miră !?

IOANA . Ia ascultă, fă, proasto D e câte ori vine miliţia economică  (gest) o ştergi frumuşel, o
zbugheşti…Îi laşi cu Otilia, cu Otiluţa ta cea scumpă şi dragă, care le pune…bineînţeles masa, că ăla,
locotenentul de la Miliţia economică, e gagiul ei !

CAMELIA : (răţoindu-se) Şi ce vrei să spui cu asta ?

IOANA : Te întreb, dar foarte serios, vrei să ai de-a face cu Miliţia economică ? Tu nu-ţi dai seama
că dacă începem o revoluţie o să fie toată miliţia pe capul nostru ? (tare) Păi forţele de securitate,
ce păzesc, făăă, năroada dracului ?

CAMELIA : ( îşi dă seama că cealălaltă are dreptate. A căzut pe gânduri) Ai dreptate, la lucrul ăsta
nu m-am gândit…(îşi muşcă buza de jos, gândindu-se) Tiii, fir-ar a dracului ea să fie  de situaţie…
dacă n-ar fi fost Miliţia i-aş fi trântit o revoluţie de nu s-ar fi văzut. O revoluţie ce n-a văzut nici
Parisul !

IOANA : Cine să vadă, fă ?

CAMELIA : Bărbaţii, făă, cine să vadă !

IOANA : În cazul în care ai fi început o Revoluţie…Să ştii că pe Adonis al  meu nu l-aş fi ascuns.

CAMELIA : Păi bineînţeles că  eu l-aş fi ascuns. Ce, eram eu proastă să pună altele mâna pe el !?

IOANA : Aşa că tot cum am gândit eu este mai bine. (reluând) Şi acum să stăm şi să ne gândim
bine…(punându-şi mâinile în şolduri) Tu cu muierile vrei să faci, făă, deşteapto, revoluţie ?

CAMELIA : Da ce au muierile fă, năroado, cu ce sunt ele mai prejos de jigodiile şi de mototoii de
bărbaţi ? Tu nu vezi că dai cu tunu şi nu găseşti un bărbat ca lumea? Unul cinstit, curajos, (tare)
bărbat, făă, adevărat ! Numai impotenţi şi jigodii. Ba, dimpotrivă, eu găsesc că tocmai noi, femeile,
mai putem să facem o Revoluţie adevărată, în adevăratul sens al cuvântului. (tăind cu mâna prin
aer) ! Bărbaţii nu sunt capabili de aşa ceva. Au decăzut, n-au caracter, sunt lipsiţi de inteligenţă,
sunt jigodii, sunt  nişte cârpe, făă, de fapt !

IOANA : Buuuuun! Să zicem că aşa este, pentru că, de ce să nu recunoaştem, în privinţa bărbaţilor
ai dreptate ! (respiră adânc) Să zicem că tu porneşti în fruntea revoluţiei…Ca Tudor Vladimirescu al
nostru…(gest ) Bărbaţii vin din partea cealălaltă..(arată cu mâna) Voi atacaţi năprasnic încolo…ei
vin încet înspre voi. În clipa în care or să se întâlnească cele două sexe opuse, ştii ce se va
întâmpla ? (se lasă tăcerea)
CAMELIA : (cu pumnii strânşi) O să înfigem baionetele în ei, de o să-i ia mama dracului ! Asta o să
facem ! (turbată ) O să-i căsăpim până la unul.

IOANA  : (râzându-i în nas) Asta s-o crezi tu. (râde mânzeşte) Ha, ha, ha, ha ! O să vezi muierile şi
bărbaţii cum lasă puştile jos şi cum sar muierile în braţele bărbaţilor, şi cum încep să se pupe, de
zici mamă ce e asta. Şi or să se lase muierile, (apăsat) preafericite, străpunse de suliţele, ştii tu
care !

CAMELIA : (abia acum i-a picat fisa) S-ar putea să ai dreptate… (gândindu-se, muşcându-şi buza de
jos) S-ar putea totodată să nu fie aşa…cine ştie. (oftează ) Nu putem şti dinainte.

IOANA : Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha ! Imaginează-ţi două tranşeee…de o parte bărbaţii şi de alta
femeile…Şi cum ies ei din tranşee şi pleacă la atac…şi la mijloc se întâlnesc, şi dă-i pupat,  pup, pup,
şi ţoc, ţoc, ţoc, ţoc, ţoc, ţoc, ţoc, (imită sărutările celor două tabere) de nu se mai opresc. (dându-şi
capul pe spate, râde cu poftă) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha !

CAMELIA : (rezistând pe poziţie) Asta s-o crezi tu. Dimpotrivă, în clipa  în care plecăm noi la atac s-
ar putea să-i vezi cum o rup la fugă cu mâinile ridicate ! Şi atunci punem noi, femeile, mâna pe
planetă, pe conducerea omenirii. Conducerea omenirii va fi în mâinile noastre !

IOANA : (râzând ) Punem. De ce să nu punem !

CAMELIA  :  Păi vezi, Ioanoooo! Vezi ? Şi mai e altceva, dacă crezi că m-ai speriat cu Miliţia sau cu
Poliţia ta, te-ai înşelat, pentru că ăştia sunt cei mai mari hoţi ! Poliţia şi Justiţia ! De ce să se amestece
Miliţia într-o Revoluţie a femeilor ? Ce, în revoluţia tehnico-ştiinţifică s-au băgat ? (gest ) Niet !
Nema ! Când se bat doi beţivi într-o cârciumă Poliţia se bagă ? Nuuuu ! Aşteaptă să se omoare între
ei, şi după ce se omoară, abia atunci vin şi ei…la pomană. Să nu se murdărească pe mâini, fir-ar ei ai
dracului să fie  de nenorociţi !

IOANA : Treaba ta, să nu zici că nu ţi-am spus ! Nu mă bag, n-am auzit, n-am văzut, nici gura nu-mi
miroase ! (către cei doi din dulap ) Voi aţi auzit ceva, despre o Revoluţie sau aşa ceva, puişorilor ?
(înfuriindu-se ) Ce staţi cu gurile aşa căscate, de parcă aţi fi nişte pui de rândunică !? (tare ) Ce aţi
auzit, mă, nărojilor ? Aaaa ? (deschide gura, apoi loveşte cu stinghia în dulap) Închideţi gurile, că vă
ia mama dracului !

CAMELIA :  (fierbând) Ah, ah! Aşa îmi vine să-mi înfig ghearele în părul tău, Efimiţo, că abia mă
stăpânesc !

IOANA : (punându-şi mâinile în şolduri ) Şi de ce, mă rog ?

CAMELIA : De aia ! De a dracului, de deşteaptă ce sunt ! Că vrei tot timpul să fii tu cu moţ în frunte,
ca o pupăză, ce eşti !

IOANA : (întinde capul) Hai, înfige-ţi-le ! Înfige-le în părul meu ! Să vedem dacă ai curaj !

CAMELIA : (îşi pune şi ea mâinile în şolduri ) Ie-te-te, a dracului ! (înălţându-şi umerii) Să ne luăm
noi la bătaie ca proastele şi ăştia să iasă din dulap şi să sară pe noi. Sau s-o zbughească pe uşă ! Că
proastă oi fi eu !
IOANA : (realizând primejdia) Ai dreptate, că de ăştia am uitat de tot. Ne-am luat cu politica şi am
uitat de afaceri !

CAMELIA : (tristă, a căzut pe gânduri ) Aşa e românul…

IOANA : (lovind cu stinghia în dulap ) Hei, mister  (ca oaia) Be-hehe- hehe-hehene, şi dumneata,
madam Efimiţa, care te-ai băgat peste noi, ai intrat în sectorul nostru, ca să ne strici planurile…
(imitând-o, maimuţărindu-se) că voia şi dumneaiei, mă rooog, să fie Directoare generală în
Capitală…Ah, fi-v-ar capul al dracului să vă fie, de parveniţi ! Că numai tărâţe aveţi în el ! (loveşte
cu stinghia în dulap de mai multe ori ) Băăă, treziţi-vă, dracului o dată la realitate, că vă ia mama
dracului !

CAMELIA : (umple ceştile, îşi aprinde o ţigară şi se aşează pe scaun) Aşa, dragă…I-ai tare. Că de la
măgarii şi de la nenorociţii ăştia numai cu forţa se mai poate obţine ceva. Cu vorba bună nu scoţi
nimic de la ei !

IOANA : (tacticoasă ) Mister Be-heheee-ne, şi misteră Efimiţa, aţi auzit planul meu ? (mică pauză )
Pe mine mă numiţi Directoare generală în Minister, şi voi răspunde de Uzinele de Ciorapi, Chiloţi,
Cuie şi Coafură (căutând cu ochii în tavan, mişcându-şi braţele) Un fel de Complex Comercial
Gigantic ca-n America, profilat pe cerinţele cele mai acute ale pieţei…(schimbând tonul) M-ai
înţeles, Be-hehene-behehe ! Nu ? Iar pe dumneaei, te dai şi peste cap să faci şi pe dracu în patru, s-
o numeşti Director General în Ministerul Finanţelor, ca să ne dea Investiţii ! (mică pauză. Vine şi ia
ceaşca) Ce zici, Behehehene, ne sprijini ?

CAMELIA : (bucuroasă) Dă din cap, ne sprijină ! A zis că ne sprijină !

IOANA : Ie-te-te ! Parcă s-ar fi putut şi altfel ! Pe ce lume crede el că se află ?

CAMELIA : (dură ) Iar tu, Efimiţa, rămâi în continuare Director general al acestei Întreprinderi până
când ne mutăm  noi în Bucureşti. Şi apoi o să schimbăm profilul, nu de alta, dar ca să nu ne faceţi
concurenţă.

IOANA : O reprofilăm pe metalurgie şi peşte, tu. Uzina de prelucrat peşte şi feroaliaje… Nu de alta,
dar avem nevoie de materie primă…şi bineînţeles, de icre negre. Că fără icre negre nu se poate !
(tare, lovind cu stinghia în dulap) Măăă, s-a înţeles, că dacă nu, dracului vă ia ! (loveşte încă o dată)
Ia, dacă sunteţi de acord daţi din cap !

CAMELIA : ( uimită, fericită ) Uite, că dau, dragă . Dau…

IOANA : Aşa  vă vrem, băieţi, de comitet. (către Camelia ) Mai umple, dragă, ceştile ălea, că în
curând vom sărbători victoria finală! (Camelia umple ceştile)

CAMELIA : (are ea ceva care o nemulţumeşte) Ah, să obţinem o dată victoria asta, că sunt pur şi
simplu epuizată…Hai noroc ! (ciocnesc)

IOANA : (bărbătoasă ) Noroc ! Pentru o victorie şi mai mare ! (îşi mai toarnă. Dă ceaşca peste cap,
apoi o umple din nou. Vine cu ea în mână către dulap)

CAMELIA : Sunt de aceiaşi părere! Pentru o victorie şi mai mare ! (închină ) Omul nu trebuie
niciodată să se mulţumească cu puţin ! (gest eroic) El trebuie să se avânte pe cele mai înalte culmi !
IOANA : (către cei doi din dulap ) Bravo, băieţi ! Aşa vă vreau, alături de noi . (bătându-se cu
pumnul în piept) Cu şefele voastre în frunte veţi avea victorii multe ! (plină de compasiune ) Hai,
beţi şi voi, că v-o fi şi vouă sete. ( duce ceaşca la spărtura care s-a făcut în dulap )

CAMELIA : (sărind de pe scaun) Ioanoo, ce faci ? Eşti nebună, vrei să dai totul peste cap ?

IOANA : (calmă şi uimită în acelaşi timp ) De ce, dragă ? Ce, ei nu este oameni !?

CAMELIA : ( vine şi se pune în dreptul dulapului) Cum dracului poţi să faci aşa gafe, eu nu ştiu !

IOANA : (derutată ) Ce gafă ? Ce gafă, dragă, ce gafă !

CAMELIA : Dacă nu te gândeşti ! Dacă nu ai nimic în capul ăla gol! (îşi ciocăneşte capul) Păi dacă le
dăm noi să bea, ei nu vor zice după aia… Ce ajutor, domnule, ce ajutor, să vă dăm, am fost în stare
de ebrietate. N-am ştiut ce spunem, nu ? Multe zice omul la beţie, şi a doua zi nu-şi mai aduce
aminte nimic.

IOANA : (gândindu-se, clipind des din gene ) Ai dreptate, dragă! Unde mai pui că după aia pot să
spună că i-am drogat, că i-am îmbătat. Că i-am hipnotizat. (tare) Că le-am făcut nu ştiu ce dracu !

CAMELIA : Păi vezi ? (pune mâna pe stinghie şi loveşte cu ea în dulap) Îi cunoaştem noi cine sunt
ăştia! Ne cunoaştem noi marfa ! (loveşte iar în dulap) Nu, madam, Efimiţa…Adică eu te pun
Directoare, şi tu te bagi pe fir cu fantele de Ion Beheheheanu! Ca să te ia pe tine la Bucureşti! Măă,
a dracului,  ce deşteaptă eşti tu, şi ce proşti suntem noi !

IOANA : (rămâne în planul doi. Se aşează pe scaun. Îşi toarnă tăcută votcă, apoi îşi aprinde ţigara.
Pare obosită )

CAMELIA : ( loveşte beată cu stinghia în dulap. Ce doi se fac covrig, tremurând, în dulap ) Măăă, cu
voi vorbesc ! (mică pauză ) Şi după ce ajungem noi, în Bucureşti, Directoare generală în Minister, şi
avem Întreprinderea noastră, Uzina de Ciorapi, Cuie, Coafură şi Chiloţi”, şi după ce ajungem
miliardare, şi personalităţi cunoscute pe plan mondial, mai celebre decât Brigite Bardot şi Sofia
Loren (loveşte încă o dată în dulap), băăăă, fir-aţi ai dracului să fiţi, vă întreb în deplină cunoştinţă
de cauză, după asta, după ce ajungem noi mari (îşi umflă pieptul)…mari…după aia ne daţi tot
sprijinul în înfăptuirea Marii Revoluţii Mondiale a femeilor ?

IOANA : ( se cinsteşte singură ) Hai noroc !

CAMELIA : (zbierând) Da sau ba, ca să ştiu ce fac ?

IOANA : Ideea nu e rea. Hai noroc, iar !

CAMELIA : ( loveşte ca o apucată cu stinghia în dulap) Băăă, nenorociţilor, da sau nu ? (loveşte încă
o dată ) Mie să-mi spuneţi adevărul în faţă !

IOANA : (fumând liniştită) Nu vezi , dragă, că oamenii dau din cap! O să-i doară şi gâtul ! Fac febră
musculară la gât.

CAMELIA : (loveşte din nou ) Am văzut, dragă, că nu sunt chioară ! (către cei din dulap) Hai,
frumuşeilor, daţi, daţi în continuare din cap! Antrenament mult, cât mai mult antrenament !
IOANA : (înveselită ) Hi, hi, hi, hi, hi, hi ! Parcă ar fi nişte manechine, hi, hi, hi, hi, hi! Aşa dau din
cap.

CAMELIA : (aspră ) Umple-mi şi mie ceaşca,  sau mai bine cana, nu bea numai tu ! (tare, către cei
din dulap) Daţi, daţi din cap, guguştiucilor! Să vă antrenaţi şi să vă obişnuiţi ! Să vă intre în reflex.

IOANA : Cami, ce faci, făă, năroado, ce eşti ! Fie-ţi milă de ei ! Că este şi ei oameni.

CAMELIA : ( se vede că e beată, lovind în dulap. Privindu-i ) Hai, hai, daţi din cap ! O dată cu
Revoluţia Feminină Mondială toată lumea trebuie să dea din cap! Atunci toţi vom spune numai da, 
da, da, (tare) nu va mai exista om, fie el bărbat, femeie, copil, bătrân care să spună nu !

IOANA : (distrându-se) Hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi, hi! Parcă ar fi nişte căţeluşi. (lovindu-şi palmele) Tare
scumpi sunt ! (se ridică de pe scaun şi vine aproape) Îmi dai voie să-i pup, mânca-i-ar mama, cum
dau ei din cap, ca şi cum ar vrea să ne ajute.

CAMELIA : (aspru) Daţi, daţi, daţi din cap, nu vă opriţi, că vă ia mama dracului ! Mileniul al treilea
va fi supranumit mileniul datului din cap. Va exista o singură putere şi toţi oamenii de pe planetă
vor da din cap. Mileniul omului care ştie numai să dea din cap: da, da şi iar da, numai da, da, da,
da ! (filozofând) Cetăţeni ai planetei Pământ, sunteţi de acord să mergem pe Steaua polară ? Vor
răspunde toţi, zecile de miliarde de oameni, daaaa! Un daaaaaaaa prelung,  spus din toţi boşogii !
Sau nu, căci după realizarea Marii Revoluţii Feminine Mondiale oamenii nu vor mai avea nici glas.
Vor avea gura cusută şi atunci normal că în loc de da vor da din cap. Vor da din cap ca nişte
automate, da, da, da, da, da! Sunteţi de acord să mergem pe Steaua Vega să stăm în cap şi să
mâncăm rahat? Da, da, da, da vor răspunde ei, dar dând din cap ! (dă şi ea din cap )

IOANA : (îngroşându-şi vocea) Cetăţeni ai planetei Pământ, nu-i aşa că nu avem nevoie de
dragoste? De iubireeeee?

AMÂNDOUĂ : (dau din cap, privindu-se  în ochi)

CAMELIA : Cetăţeni ai planetei Pământ, nu-i aşa că nu avem nevoie de cuvinte ? Că limba a devenit
ceva nefolositor, că putem exista în Noua Eră cosmică, modernă, comunicând numai dând din cap ?
(dau amândouă din cap, apoi izbucnesc în rîs) Ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha, ha !

IOANA : (  zâmbind, pare nespus de umană ) Eşti grozavă, Cami ! ( cutremurându-se toată ) Ah, ce
Revoluţie Feminină Mondială o să-i tragem noi, după ce o să ajungem celebre ! (îşi mişcă umerii
mândră) Şi bogate ! (înălţându-se pe vârfuri) După ce o să fim cele mai respectate şi ascultate
femei de pe planetă .

CAMELIA : (în culmea fericirii) Păi vezi, Ioanooo, vezi ? Ce-ţi spuneam eu ?! (către cei doi din
dulap )  Hai,hai, hai, nu vă opriţi ! Daţi în continuare din cap! (schimbând tonul) Cât mă bucur,
Ionelule, că ai venit la vorba mea ! Acum ne vom îndeplini amândouă visele !  (în extaz) Cele două
visuri! Întâi visul tău, lansând marea modă de coafură, (solemn), moda Ioa-naaaa! Trăiască moda
Ioa-naaa ! Apoi realizând visul meu, Marea Revoluţie Mondială a Femeilor din lumea întreagă !

IOANA : (radiind de fericire ) O, Doamneee, ce grozav va fi ! (se îmbrăţişează amândouă zgomotos)

CAMELIA : ( sărutând-o) Va fi extraordinar, iubito ! Fericită şi binecuvântată fie clipa când ne-am
întâlnit noi amândouă pentru prima dată.

IOANA : (turnând în  ceşti ) Să bem, să bem pentru victoria finală ! Pentru înfăptuirea măreţelor
noastre proiecte ! (ciocnesc, se pupă zgomotos, se îmbrăţişează. Dau ceştile pe gât dintr-o
înghiţitură )

AMÂNDOUĂ : (setoase) Ah, ce bun eeee ! (gest măreţ) Slavă celui care a inventat votca, fericit să
fie (gest în sus) acolo unde este !

CAMELIA : Realizările noastre or să catapulteze omenirea cu mii de ani înainte !

IOANA : (toarnă din nou în ceşti ) Ah, Cameluţa scumpă, mică şi iubită, dacă mă ascultai tu pe mine
de la început, dacă nu ne-am fi certat şi invidiat ! Ah, dacă lăsăm noi micile orgolii la o parte, şi
dacă ne înţelegeam noi ca două surori de la început…( moare de necaz) Ah, unde am fi noi astăzi,
unde am fi ajuns azi ! (gest revoluţionar, înainte)  Azi am fi fost cu mult mai departe!

CAMELIA : (suspinând, beată ) Ai dreptate…Dacă ne-am fi înţeles ca două surori de la început…dacă

nu ne-am fi invidiat şi nu ne-am fi săpat una pe alta…(gata să plângă ) Ah, Ionelule, (vine şi o
îmbrăţişează pătimaşă pe Ioana) cât am pierdut ! Cât de mult am pierdut noi amândouă ! (tare)
Cine a zis, dă, Doamne, mintea românului a de pe urmă, ăla, să ştii, că a fost un geniu…Că a ştiut ce
spune !

IOANA : (mângâind-o) Nu mai plânge, Cami…Să uităm…Să uităm totul…Să trecem peste micile
neînţelegeri. De acum să fim ca nişte surori…(o sărută )

CAMELIA : (emoţionată ) Ce, ca nişte surori, ca nişte adevăraţi fraţi!

IOANA : Aşa să fim de acum încolo, ca nişte adevăraţi fraţi! Jurăm ?

CAMELIA : (într-un glas) Jurăm ! Jurăm! Jurăm !

IOANA : (umplând paharele ) Să consfinţim frăţia noastră printr-o urare!

AMÂNDOUĂ : ( cu ceştile ridicate ) Jurăm, jurăm, jurăm să fim până la sfârşitul vieţii  ca nişte fraţi!
Să luptăm până la ultima picătură de sânge pentru îndeplinirea măreţelor noastre idealuri ! Jurăm !

CAMELIA : Să nu ne dăm învinse până când nu vom izbândi ! Juurăm !

IOANA :  Să nu ne dăm învinse până când nu vom izbândi ! Juurăm!

CAMELIA : Să nu ne precupeţim nici la ultima picătură de sânge ! Jurăm !

AMÂNDOUĂ : ( se îmbrăţişează şi se pupă) O, Doamne, ce moment emoţionant, ce clipă măreaţă !

(beau amândouă)

CAM ELIA : În cinstea frăţiei noastre! Noroc, noroc, noroc !

IOANA : Noroc! Noroc! Noroc! ( mai umple o dată ceştile)

CAMELIA : (în culmea fericirii, începe să danseze step)

IOANA : (privind-o fericită) Să mai bem unul ! Ah, şi să vezi ce step o să-i tragem ! Nici Parisul n-a
visat aşa ceva ! ( au băut, pun ceştile jos. Ioana începe să danseze)  Iuuuu ! Iuuu ! Iuuu !

CAMELIA : (acum dansează îndrăcit) Ah, ce grozav este ! Hop! Hop ! Trăiască Marea Revoluţie
Feministă !

IOANA : ( dansează step cu mâinile ridicate) Iuuuu1 Iuuuuu! Hai aşa şi-aşa, joacă naşu cu naşa!
(gest) Şi o ţucă, uite-aşa !

CAMELIA : Hop! Hop! (acum dansează îndrăcit) Hop! Hop!

IOANA : Trăiască chiloţii noştri, Ioana, de o mie de ori mai frumoşi şi mai practici decât bikinii !

CAMELIA : (dansând mai relaxată) Trăiască noua modă de coafură, Ioana, cea mai modernă şi mai
frumoasă modă din toate timpurile ! Hep! Hep!

IOANA : ( în culmea extazului) Ah, ce beatitudine mă cuprinde ! Trăiască Marea Revoluţie Mondială
a Femeilor! Trăiască nemuritoarea lor victorie asupra bărbaţilor ! A jigodiilor de bărbaţi, care au
dus omenirea la pieire… ! La sapă de lemn !

CAMELIA : Trăiască Marea Revoluţie Feministă, în frunte cu marile lor conducătoare, Camelia
Potrocea şi Ioana Stafidescu! Trăiască! Step! Step!

IOANA : Iuuuuhuhuuu! Iuuuhuhuuuu! Joacă naşu cu fina, şi îi zice vino-n coa, să îmi dai şi guriţa !
( dansând step, sare pe unul din scaune, un timp dansează step pe scaun) Step! Step!

CAMELIA : (sare şi ea pe un scaun, şi de aici pe masă) Step ! Hop! Hop ! Step! (celor doi din dulap,
gâfâind) Ce vă holbaţi, mă aşa? N-aţi mai văzut picioare frumoase ca ale noastre, nu-i aşa !?

IOANA : (dansând pe scaun) Sunt captivate  de spectacol. Step! Step!

CAMELIA : (gâfâind, celor din dulap) A dracului să fiu eu dacă n-am să vă pun eu să plătiţi biletul la
spectacolul ăsta !

IOANA : Să ştii că am putea deschide şi un teatru mondial de revistă ! Ca dansatoare, nu mă dau

nici pe cea mai mare balerină de la Teatru Mare de la Balşoi Teatrî, din Moscova !

CAMELIA : (a obosit, dar tot mai dansează) Parcă eu mă dau ! Nici eu nu mă dau ! ( se opreşte, ia de
pe masă sticla de votcă şi o bea toată) Hop! Hep ! Nici eu nu mă dau!

IOANA : (dintr-o săritură e pe masă, de aici sare pe dulap) Hop! Hop! Hop! (dansează step pe dulap.
Este absolut fascinant, astfel că cealaltă se opreşte ca s-o privească)

CAMELIA : ( cu mâinile în şolduri) A dracului, ce bine dansează, parcă ar fi o balerină de aia, de la

circ!

IOANA : (total abandonată dansului. E uimitoare, într-adevăr) Iuuuuiuuu ! Trăiască Marea

Revoluţie a Femeilor ! Trăiască Marea lor Victorie asupra bărbaţilor! Iuuuu! Iuuuuuu!

CAMELIA : (a obosit. Se dă jos şi o priveşte hipnotizată)

IOANA :  (dansul a slăbit parcă în intensitate. A căpătat însă o notă de supleţe, de armonie. O
vedem acum unduindu-şi braţele)

CAMELIA : (fascinată) Uluitor ! Extraordinar ! ( brusc, cu pumni strânşi)  Ah, blestemat să fii 
scaraoţchi, că nu mi-ai dat şi mie talentul acesta !

IOANA : ( acum îşi mişcă braţele cu gesturi din ce în ce mai largi. Nu mai dansează step, îşi
unduieşte doar trupul, ca o pasăre care se pregăteşte să zboare)

CAMELIA : O, Doamne, dacă mi-ai fi dat, Doamne, talentul ăsta, sigur aş fi cucerit lumea. Ca
Georgee Enescu cu vioara, ca Sofia Loren, cu trupul ei unduios şi sexi.

IOANA : (chipul i s-a alungit, căpătând o expresie de uimire şi beatitudine. Acum chiar seamănă cu
o pasăre care zboară. Ca în vis) Cami ! Cami ! ( după un timp) Cami !

CAMELIA : (o priveşte speriată) Ioanaaa ! Ioanaaa !

IOANA : (abandonată zborului, uimită, dar şi speriată) Mă înalţ… Doamne, simt că mă înalţ ! (ca
într-un vis) Am devenit mai uşoară, mai suplă… (fericită) Îmi simt aripile. ( se pipăie, rar) Am aripi !
( ca şi cum ar cânta) Zboor, zbooor, zbooooor!

CAMELIA : (e îngrozită, vine lângă dulap, gata să o prindă de picioare dacă s-ar înălţa) Nuuu!
(şoptind) Nu se poate ! Nu se poate !

IOANA : (fericită, pierdută-n visul pe care-l trăieşte) Mă înalţ, nu mai sunt om ! Sunt o pasăre ! (rar)
Doamne, ce fericire uriaşă e să fii pasăre !  (tare, tragic) O fericire nemărginită, neomenească !

CAMELIA : (îngrozită, o prinde de picior şi o trage în jos) Nuu, Ioanaaa, nu pleca ! (tare, urlând, o
trage în jos) Nu mă lăsa singură !

IOANA : (extaziată) Ce fericire uriaşă ! Sunt prima femeie care am aripi ! Care zboară ! Mă înalţ la
Dumnezeu ! O, ce beatitudine, ce lumină !

CAMELIA : (se agaţă disperată, cu ochii închişi de picioarele ei)  Nuu, Ioanooo, nu! Unde pleci? Nu
pleca! Nu mă lăsa singură !  (ca şi cum s-ar regăsi) Doamne Dumnezeule !….

IOANA : Mă înalţ ! Sunt cea mai fericită fiinţă de pe pământ!

CAMELIA : (râzând straniu, aproape rânjind) Sau nu.. mai bine du-te ( gest ,ca şi cum ar împinge-o
în sus) Du-tee ! Înalţă-te, să scap de tine ! Să înfăptuiesc singură Marea Revoluţie Mondială a
Femelilor ! Să-mi revină mie întreaga glorie de a fi adus omenirea la victorie!

IOANA : (tragic, fericită) Mă înalţ ! Doamne! Acum ştiu că zbor de mii de ani…de mii de ani! ( cele
două împietresc în această imagine, în timp ce ecoul reia ultima replică a Ioanei. Departe se aude
izbucnind o muzică triumfătoare)                                                

                                                 Sfârşit