ŞTEFAN DUMITRESCU

GLORIE MARTIRILOR NEAMULUI ROMÂNESC

SAU
SPOVEDANIA ŞI RUGĂCIUNEA POPORULUI
ROMÂN

PIESĂ DE TEATRU DEDICATĂ ANIVERSĂRII CENTENARULUI MARII UNIRI

DE LA 1918 ŞI TUTUROR CELOR CARE S-AU JERTFIT CA SĂPĂ REALIZĂM
MAREA UNIRE !

PERSONAJELE :

DUMNEZEU
MARII REGI BUREBISTA ŞI DECEBAL
MARII DOMNITORI AI ŢĂRILOR ROMÂNE :
ŞTEFAN CEL MARE, VLAD ŢEPEŞ, MIHAI VITEAZUL, C ONSTANTIN
BRÂNCOVEANU, TUDOR VLADIMIRESCU, IOAN ALEXANDRU CUZA, REGELE
CAROL I, REGELE FERINAND, REGINA MARIA
SCRIBUL, SAU DRAMATURGUL

1
  O imagine de vis, ca şi cum ne-am afla pe celălalt tărâm. În loc de cortină o pânză
translucidă prin care putem zări doar umbrele personajelor de pe scenă. Undeva deasupra
se vede un tron pe care ni se sugerează că se află Dumnezeu. Din cer coboară o ninsoare
adormitoare de triluri de ciocârlii de parcă ne-am afla în rai. Un tulnic se jeleşte în fundul
lumii anunţând apropierea primejdiei. Venind de departe, în cer auzim un tunet
rostogolindu-se, făcând să se cutremure geamurile teatrului. O voce puternică, venind parcă
din cealaltă dimensiune. Din când în când  pe parcursul spectacolului se vor auzi zăngănit
de arme şi nechezat de cai de parcă ne-am afla într-o bătălie, ţipete, jalete, glasuri disperate
strigând fugiiiiţi, fugiiiiiți vin năvălitoriiii ! Doamneeeee, fie-Ţi milă de noi !  Doamneeee,
fie-Ţi milă de noi şi ne scapă şi de data aceasta ! Zgomotul  bătăliei, tropotele cailor,
zăngănitul armelor şi ţipetele se sting încet şi în locul lor auzim susurul unui pârâu, foşnetul
dulce al unei păduri, trilurile unei ciocârlii şi  de undeva din stânga venind adus de vânt
viersul unei doine cântate din fluier. În faţa  pânzei transperante, în dreapta, în faţa unei
icoane mari a Maicii Domnului cu pruncul  vedem un om în genunchi rugându-se.

TABLOUL I
 
  OMUL CARE SE ROAGĂ : (îl vedem rugându-se în genunchi lângă scenă pierdut în
rugăciune. Glasul lui capătă  uneori inflexiuni duioase şi accente tragice. Lângă el o măsuță
pe care arde  o candelă și pe care se vede o icoană în mărime naturală a Maicii Domnului
cu pruncul. Tare, disperat) Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în
vecii vecilor ! Îţi mulţumim, Doamne Tată ceresc, pentru Istoria de chinuri şi umilinţe a
acestui neam pe care ne-ai dăruit-o ! Căci suferind, umilit fiind şi jefuit  toată istoria lui,
sărăcia, suferinţa şi umilinţa au fost cele care au făcut ca istoria poporului român să semene
cu suferinţa Domnului nostru Iisus pe drumul Golgotei. (Tare, tragic) Acesta a fost istoria
noastră, Doamne,  a neamului daco-românesc,  ca mersul  Domnului nostru Iisus Christos
către Golgota. Neamul acesta al daco-românilor a fost Iisus Christosul coborât de Domnul
încă de la începutul lumii pe pământ ! Numai că noi nu am mai ajuns niciodată pe Golgota
ca să fim răstigniţi, ca să murim şi să înviem din nou.
VOCE DIN CER:  ( rar, reverberând asemenea unui ecou) Pentru că voi, neamul daco-
românilor, nu v-aţi luat Crucea cea adevărată în spate, de aceea. voi, poporul Meu ales, n-
aţi ajuns pe culmea Golgotei. Căci pe voi, neamul traco-daco-românesc al lui Zamolxe şi al
lui Burebista, v-am ales întâi, neamul în care l-am trimis pe Fiul meu, zeul Zamolxe, să vă
înveţe şi să vă dăruiască întreaga credinţa în singurul Dumnezeul Tatăl  şi în Legile
belagine…(Ca și cum ar fi un bătrân care se oprește să-și tragă sufletul. Mai tare) Voi,
neamul lui Zamolxe, nu v-aţi luat niciodată crucea în spate, ci doar v-aţi târât pe drumul
Golgotei. Fugind când veneau popoarele migratoare în păduri ca să vă salvaţi vieţile, în loc
să vă uniţi, să vă organizaţi într-o armată şi să vă alegeţi un rege care să vă conducă. Voi aţi
moştenit de la strămoşii voştri traci, care din această cauză au dispărut,  dezbinarea şi 
nesupunerea în faţa unui Conductor…(puternic, vibrează geamurile) De aceea neamul
acesta a fost toată istoria lui un popor victimă al istoriei şi al tuturor năvălitorilor care au
venit peste el să-i ia bogăţiile şi să-l supună ! (mică pauză. Auzim departe cântecul trist
unui tulnic) Pentru că a avut în gena lui înclinaţia către dezbinare şi nesupunerea în faţa
unui Conductor, care l-ar fi putut organiza şi conduce la luptă, dezbinare şi nesupunere
moştenite de la  strămoşii lor traci. (tare, dramatic) Care deşi au fost unul din marile
Neamuri ale lumii asemenea inzilor şi a chinezilor a dispărut de pe faţa pământului datorită 
acestor defecte morale, dezbinarea şi nesupunerea în fața unui Conducător. Şi la fel va
dispărea şi poporul român dacă nu se trezeşte la realitate, nu se întregeşte cât mai repede şi
nu  învaţă nimic din istorie !
OMUL CARE SE ROAGĂ : (este uluit, înspăimântat. Se ridică în picioare şi priveşte în
sus emoţionat, îngrozit) Doamne, Mi-ai vorbit ! (tare) M-ai vorbit, Doamne ! (respiră greu,
se vede că  este speriat şi totodată fericit.) Doamne, ca să nu cred că doar mi s-a părut, mai 
vorbeşte-mi o dată ! (gâfâie, face câţiva paşi cu mâinile ridicate. Tare) Doamne,

2
Dumnezeul nostru, al părinţilor şi al copiilor noştri ! De ani de zile mă rog pentru poporul
român, care trece acum prin cea mai mare încercare din istoria lui de la Decebal încoace, să
ne salvezi Tu ! Să ne salvezi Dumneata, Doamne, pentru că noi, românii, nu suntem în
stare să ne salvăm singuri. Nu putem să ne salvăm, tocmai pentru că avem în noi
dezbinarea. Suntem înclinaţi către egolatrie, către dezbinare şi atomizare. Suntem bolnavi
de politicianism, Domne ! Toți ar vrea să ajungă la putere, și ca să ajungă la putere mint și
înșeală poporul. Iar când ajung la putere uită de țară, de neam și de tot, blestemații !
Suntem lipsiţi de caracter și de demnitate, Doamne. Suntem bolnavi de individualită,
suntem ca celulele acelea care se rup de organismul în care s-au născut, din care facem
parte și care ne hrănește. Fiecare este numai pentru el. Toți își urmăresc interesele lor, toți
vor să se îmbogățească individual, ei și familiile lor, ca niște hârciogi, iar de interesele
Țării nu-i mai pasă nimănui, Doamne. (mică pauză. De departe auzim sunetul duios al unui
corn. Trist)
VOCEA DIN CER : (trist, oftează) Cunosc aceste metehne, aceste boli ale sufletului
românilor ! Datorită lor românii au avut istoria de câine bătut de toți pe care au avut-o. Și
datorită lor au ajuns acum la sapă de lemne, și e vai de mama lor…Iar dacă nu se trezesc și
nu se schimbă, Eu, Dumnezeul părinților lor, Cel care a făcut pământul și cerurile, îl voi
șterge de pe fața pământului !
OMUL CARE SE ROAGĂ : (îi vine să plângă) Nu ai văzut, Doamne, cu câtă uşurinţă au
fugit din ţară românii, după ce le-a fost omorât Conductorul în ziua sfântă a Nașterii
Domnului…? Au fugit ca potârnichiie, ca şobolanii peste cinci milioane de români din țară,
după ce i-au lăsat pe hoți și pe prădători se le jefuiască și să le distrugă Economia.. S-au
gândit numai la ei ca indivizi umani, la Ţară, la poporul din care fac poarte nu s+au gândit.
(pauză, s-a mai liniştit). Da, Doamne,  poporul român este asemenea unei vite căreia i s-a
dat cu parul în cap. Care a fost înjunghiată din toate părţile şi acum se zbate la pământ
agonizând, incapabilă să mai facă nici o mişcare de apărare. (cu mâinile ridicate. Tare) De
aceea Te-am rugat pe Tine, Doamne, să ne salvezi Tu, pentru că noi nu suntem în stare să
ne salvăm. Iată au trecut o sută de ani de la realizarea Marii Uniri făcută cu mari jertfe. În
anul 1940, datorită trădării politicienilor interbelici, România a fost din nu ciopârţită. Iar
de atunci noi nu am mai fost capabili să refacem România Mare ! (tare) De fapt România
normală, Tată ceresc ! (se roagă disperat) De aceea Te rugăm, Te implorăm să salvezi Tu,
Doamne, poporul lui Burebista, al lui Decebal, al lui Mihai  Viteazul, pentru că el nu se
poate salva singur.  El nu e în stare să se salveze singur, el mai mult se sinucide cu fiecare
zi. (mică pauză)
VOCEA DIN CER : (trist) Cunosc acest adevăr cumplit, bunul meu scrib...Mă doare
sufletul de suferința și de jalea în care a ajuns acest neam...Dar dacă lui nu-i e rușine şi nu-i
pasă de halul în care a ajuns, de moșii și strămoșii lui care și-au dat viața să apere acest
pământ… (tare, furios) Dacă românilor nu le este rușine acum când se împlinesc o sută de
ani de la realizarea Marii Uniri din anul 1918 de moșii lor care și-au dat viața ca să
realizeze Marea Unire, visul dintotdeauna al românilor, și care acum se zvârcolesc în
mormânt de durere, Eu, Dumnezeul lor şi al părinţilor lor ce să le fac ! (pauză, se aud țipete
și jelete, fugiiiiiți, fugiiiiți, au năvălit tătariii ! Au năvălit turciiii ! Acum auzim dangătele
unor clopote care se sting în depărtare)
OMUL CARE SE ROAGĂ : Tu ştii, Doamne, că de ani de zile mă rog Ţie să salvezi
poporului român, pentru că noi suntem buni doar să ne sinucidem, să fugim din ţară, să ne
dezbinăm şi să ne certăm între noi…(trist, oftează) Uită-Te la partidele plitice  astea,
grupări organizate de mafioţi şi de şobolani, în care toţi se gândesc numai la interesele lor !
Uită-Te, Doamne, la ele cum se mănâncă, şi cum  suntem şi noi de  dezbinaţi…(mică
pauză) Doamne, mai dă-mi un semn, mai spune-mi ceva, ca să nu cred că  mi s-a părut…
Sau că mi-am pierdut minţile, că aud voci…(pentru un moment se lasă o linişte grea,
apăsătoare. Încet, trist) Mai dă-mi un semn , Doamne, te implor…

3
VOCEA, ECOU :  (tristă, potolită) Se împlineşte anul acesta un veac de când peste  nouă
sute de mii de români, majoritate lor ţărani deveniţi peste noapte oșteni, şi-au dat viaţa în
Primul Război mondial, ca, în sfârşit, daco-românii marilor regi Burebista şi Decebal, al
marilor Domnitori  Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul să se adune în
granițele strămoşilor lor.  Și după ce și-au dat viaţa și au realizat Marea Unire soldații
români au pus România Mare în mâinile politicienilor. (tare) S-o guverneze ei. S-o ducă ei
mai departe, s-o facă ei să crească şi să se dezvolte ! Să fie o țară bogată și puternică în
care daco-românii, fii celor care și-au dat viața pentru apărarea pământului strămoșesc, s-o
ducă mai bine !  Să fie  și ei, în sfârșit, după  două mii ani,  timp în care acest popor a fost
numai Victimă,  fericiți.
 DRAMATURGUL : (îl vedem tremurând, cum se aşează în genunchi cu mâinile la piept)
Iertare, Mărite Doamne,  numai eu sunt de vină, că nu m-am rugat îndeajuns și cu tărie…
De 28 de ani de când a fost asasinat mișelește  Nicolae Ceaușescu, ultimul Conductor
adevărat al acestei Țări, poporul acesta dispare cu fiecare zi ! Se dezintegrează, se
împuținează, fuge din ţară ca iepurii astfel că n-a mai rămas nimic din el. Au rămas doar
bătrânii în satele şi oraşele pustiite şi golite.  (tare) Și de când de România s-a ales praful,
Tu știi bine lucrul acesta, eu care sunt un om credincios și cu frica lui Dumnezeu, mă rog
în fiecare zi de multe ori, Doamne, (tare, strigând) salvează Tu poporul român, Doamne
pentru că noi, românii nu suntem în stare să ne salvăm ! (gata să plângă) Mai salvează-ne
Tu încă o dată, Doamne, treacă de la Tine și acest pahar al durerii și al mâniei !
VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul părinţilor voştri ! Da, știu bine lucrul
acesta, așa cum știu că te-am ales să fii Scribul istoriei acestui neam  și Conștiința
lui. Și ți-am dăruit harul scrisului și al creației ca să trezești acest neam din nesimțirea și
din moartea în care a căzut de la trădarea și înfrângerea regelui  Decebal. Tu, scribule, ai
trăit în vremea regelui  Burebista,  ai murit și apoi ai înviat. Și ai trăit în vremea regelui
Decebal şi ai murit iar şi ai înviat. Şi de atunci ești martorul  evoluției  în istorie a acestui
popor dăruit de mine cu mari bogăţii şi calităţi, dar care este dezbinat şi laş. (mică pauză.
Tare vibrează geamurile teatrului). Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n portă !
Ce rușine pentru un neam care a fost neamul ales al Meu la începutul lumii ! Cel care a fost
unul din marile neamuri ale lumii !
OMUL CARE SE ROAGĂ : (fericit, speriat, tremurând, cu mâinile la piept) Da, ştiu,
Doamne,…Aşa este, Doamne… Îndurare îţi cer pentru neamul nostru !
VOCEA, ECOU :  Acum se împlinesc o sută de ani de când acest neam s-a întregit în
marginile lui, dar nu în hotarele Daciei, care era mult mai mare. Și a venit vremea judecății.
Acum la o sută de ani de la Marea Unire din anul 1918 eu, Domnul Dumnezeul vostru, vă
chem la judecata de apoi. Așa aniversez Eu, Dumnezeul vostru şi al părinţilor voştri Marea
Unire de la 1918, chemându-vă la Judecată. Prin această judecată îi cinstim pe cei care și-
au dat viața ca acest neam să se întregească o dată și o dată, iar nu prin scălâmbăielile,
minciunile și scârna oamenilor politici care o țin numai într-un circ și într-o luptă oarbă
pentru putere ! (mică pauză, respiră adânc, gâtuit. Undeva aproape se aude o canonadă de
artilerie) Pentru că după o sută de ani, România Mare a fost distrusă. A fost distrusă în
primul rând de clasa politică trădătoare de neam și de țară, formată din  oameni fără
scrupule. Din politicianiști veroşi, și nu din oameni politici adevărați. România a fost
trădată și distrusă de lichelele politicianiste care și-au pus mai presus interesele lor de  biete
hiene trecătoare pe pământul acesta, fără să le peste de țară..
SCRIBUL : (umil, înfricoșat) Așa este, Doamne, în scrierile mele am spus lucrul acesta.
Însă clasa politică românească, formată din oameni mici, din viermi care s-au crezut
oameni politici, care și-au pus interesele lor de borfași și demagogi mai presus de ale Țării,
nu mi-au citit scrierile, cărțile în care le spuneam românilor că evenimentele din decembrie
1989 prin care a fost alungat Nicolae Ceaușescu, nu au fost o revoluție, ci un Război
mascat. Mai bine zis un război hibrid, dus de serviciile secrete străine cu ajutorul

4
trădătorilor din țară împotriva poporului român, a economiei lui. Ca să pună apoi mâna pe
Economia Românilor şi să transforme România în colonie şi piaţă de desfacere pentru ei,
pentru Marii Asasini Economici care conduc lumea Pentru aceasta trebuia mai întâi
înlăturat Ceauşescu. Şi l-au înlăturat prin vicleşug, folosindu-se chiar de  neştiinţa şi prostia
noastră, manipulându-ne ca pe nişte oi proaste. (mică pauză, trist)  Însă nimeni nu a vrut să
mă asculte, să audă de adevărul acesta. Și de toate adevărurile pe care le-am spus acestui
popor. Nici clasa politică, nici clasa intelectuală, nici poporul român.
VOCEA, ECOU : (tristă, cu un ton mai scăzut) Așa este, cunosc lucrul acesta, iubitul meu
scrib…Însă eu te-am numit nu un scrib care doar notează faptele istoriei, ci te-am făcut
profet al meu, așa cum au fost profeții lui Israel din Biblie. Care i-au biciuit cu cele mai
grele vorbe și ocări pe evrei. Şi bine le-au făcut căci le-au menţinut  evreilor mintea trează,
au băgat frica în ei, şi asta a făcut  din ei un popor credincios cu frica lui Dumnezeu şi un
mare popor. (tare) De aceea i-am trimis pe Profeți lui Israel ca să-i biciuite cu vorbe grele,
căci altfel neamul lui Israel, și așa destul de păcătos, s-ar fi pierdut demult. Iar tu, Scribul şi
profetul meu, trebuia să le biciuiești pe aceste lepădături ale neamului daco-românesc ce își
zic oameni politici și clasă politică, și parlamentari cu fulgere, cu foc şi pară, cu blesteme,
ca să se trezească la realitate. Să intre frica în ei... (auzim țipetele femeilor și bărbaților
care fug din calea jefuitorilor, apoi sunetul prelung al unui tulnic)
SCRIBUL : (ca și cum s-ar jelui, ș-ar cere iertare) Am încercat, Doamne, în multe din
scrierile mele, le-am spus tocmai lucrul acesta. Și poporului român i-am spus că este un
popor bolnav, că a intrat stricăciunea și păcatul în el, că a apucat pe calea pierii. I-am arătat
şi bolile care îl macină pe dinlăuntru şi care vin de departe din istorie. Dar nu m-a ascultat
nimeni.  Clasa politică românească, aşa cum bine ştii, Doamne, este formată din  surzi și
orbi, cărora nu le pasă de nimic. Decât de interesele lor păduchi şi de hiene care sfâșie zi
de zi din trupul țării !. Și sunt total incapabili, Doamne,  să învețe ceva din istorie.
VOCEA, ECOU : O să învețe cât de curând. Așa cum a pierit clasa politică interbelică în
pușcăriile comuniste, aceasta fiind Judecata Domnului, căci Eu i-am judecat şi i-am trimis
să moară în suferinţă, în umilinţă şi în noroi în puşcăriile comuniste, la fel va pieri și clasa
politică postcomunistă. Netrebnicii şi mafioţii care sunt acum la putere în flăcările iadului
vor sfîrşi.
DRAMATURGUL : Acum un secol, Doamne, l-ai trimis pe Marele Poet și marele
Gânditor politic Mihai Eminescu în istoria poporului daco-român, pentru a lumina acest
neam, și pentru a revigora energiile slăbite ale neamului. Domnul Mihai Eminescu, așa
precum bine știi, în Articolele lui politice le-a deschis ochii românilor despre  gravele
probleme ale acestui neam. Le-a deschis ochii politicienilor punându-le oglinda în față și
arătându-le adevărata lor față şi adevăratul lor suflet, arătându-le că sunt niște
mediocrități și niște lichele politice, care vânează doar banul fără muncă…El, sărmanul,
urmând pilda Domnului nostru Iisus Christos, a crezut că spunându-le politicienilor și
românilor Adevărul despre ei, aceştia se vor îndrepta, căci Adevărul este însuşi Christos
care ne eliberează. Şi arătându-le domnul Mihai Eminescu Calea moralității și a
patriotismului pe care să meargă, şi politicienii, şi intelectualii ţării şi poporul…politicienii
l-au asasinat, Doamne, precum bine ştii.
VOCEA, ECOU :  Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu ! Cunosc nenorocirea cruntă care s-a
abătut asupra  poporului român.  Mihai Eminescu, cel mai mare Gânditor politic, de la care
trebuiau să învețe românii, a fost asasinat mișelește de către politicieni, în frunte cu Titu
Maiorescu şi cu masonii de la Junimea. El le-a spus  Adevărul despre ei și despre poporul
român și le-a arătat calea pe care să meargă. Iar ei l-au omorât fără milă, cu cinism, fapt
care ar fi trebuit demult să cutremure și să îngrozească întreaga clasă intelectuală și
întregul popor român.  Și lor nici măcar nu le-a păsat.
SCRIBUL ! (gemând de durere) Așa e, Doamne, adevăr grăit-ai…
VOCE, ECOU :  Aşa grăieşte Domnul ! Mihai Eminescu a fost spiritul superior trimis de
mine din cealaltă dimensiune în istoria poporului român…Şi fiind asasinat de Titu

5
Maiorescu, de Petre Carp, de politicieni și de masoni, de prietenii lui chiar, el a devenit
martir fiind alături de Regii Burebista și Decebal, de Domnitorii Mihai Viteazul,
Constantin Brâncoveanu, și de Tudor Vladimirescu unul din Marii Martiri ai acestui neam.
(mică pauză, departe se aud înfundate ca și cum ar veni de sub pământ clopotele unei
biserici și  jeletul tragic al unui tulnic).
SCRIBUL : (gemând de durere, tare, tragic, cu brațele ridicate ) Așa este, Doamne, așa
este.  Rogu-Te însă  mult, eu Scribul  și robul Tău credincios, să ierți acest popor, căci mult
a  suferit în istorie și mult şi de mulți a fost năpăstuit !
VOCE, ECOU :  (ca un tunet, necruțător)  Am zis, aşa grăieşte Domnul Dumnezeu ! Iată ce
au făcut politicienii și românii. Și-au trădat și și-au asasinat cei mai buni oameni pe care,
Eu, Dumnezeul părinților voștri, al vostru și al copiilor voștri, i-am dăruit neamului daco-
român pentru propăşirea lui ! !  Şi acum toți cei care au trădat și și-au pus mai presus
interesele lor de șobolani mărunți gem și urlă de durere în iad. Și amarnic își blestemă
zilele în cazanele cu smoală. Iar mânia mea  asupra politicienilor şi a poporului român este
cu atât mai mare cu cât Mihai Eminescu a fost, aşa cum ai spus, tu, scribule, un Spirit
superior trimis de Mine din cealaltă dimensiune în istoria poporului român. Ca să le
deschidă ochii românilor, să renască energiile obosite şi epuizate ale neamului acesta…Iar
românii ce au făcut ?, (îndurerat) l-au asasinat ca pe Iisus Christos.
SCRIBUL : (trist, oftează) Așa este, Doamne…
VOCE, ECOU : Făcându-l pe Mihai Eminescu să fie una din marile jertfe, unul din marii
martiri ai acestui neam. Așa cum sunt regele Burebista și regele Decebal, Vlad Țepeș,
Mihai Viteazul, Constantin Brâcoveanu, Tudor Vladimirescu, mareșalul Ion Antonescu.
Până și pe Nicolae Ceaușescu l-ați trădat și l-ați asasinat făcându-l să fie martir al acestui
neam.
SCRIBUL : (oftează) Aşa este, Doamne, trist și adevărat. Și ce este mai rău iată este că
după un veac constatăm  îngroziți că politicienii, clasa politică românească nu au învăţat
nimic din istorie. Este aceiaşi clasă de lichele politice, neschimbată de pe vremea lui Mihai
Eminescu. Căci aşa cum erau politicienii descrişi de Eminescu în vremea lui, la fel au fost
şi în perioada interbelică, şi în perioada comunistă, şi sunt şi în perioada postcomunistă.
Majoritatea politicienilor în toate perioadele cum au venit la putere şi-au văzut doar de
interesele lor, nepăsându-le de ţară şi de românii amărâţi.
VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte Domnu Dumnezeu cu mare mânie ! (tare, revererând) Ce
rușine ! Ce blestem pe capul acestui neam ! Ticăloşii de politicieni, care se ceartă toată
ziua ca țațele, au afirmat că anul acesta sărbătoresc o sută de  ani de la Marea Unire.  Ei,
care au jefuit ţara, ei care şi-au bătut joc de soldaţii care şi-au jertfit vieţile în Primul
Război mondial ca să realizeze Unirea visată de români,  ei, cică sărbătoresc Marea Unire,
când români au ajuns la sapă de lemn şi şi-au luat lumea în cap. Când populaţia Româneai
ce era de 23 de milioane când a fost executat Ceauşescu, mai este acum de numai 12
milioane de bătrâni rămaşi în ţară. Şi când Ţara este o colonie jefuită…Ei, blestemații, au
neruşinarea să spună că sărbătoresc Marea Unire. (tare) Când de fapt prin modul în care se
poartă ei îi scuipă în față pe toți martirii care și-au dat viața ca să se realizez Marea Unire. 
Cum de îi lăsați, români, pe acești ticăloși să profaneze Unirea !
SCRIBUL : (plânge, tare) Așa este, Doamne ! Ce blestem pe capul acestei Ţări.
VOCE, ECOU : Ei bine,  Eu, Dumnezeul părinţilor şi al copiilor voştri, care am făcut
neamul acesta, cel mai vechi din Europa, îi voi judeca pe politicieni, şi voi judeca poporul
român, aşa cum i-am judecat pe tracii cei dezbinaţi care se războiau tot timpul, de i-am
şters de pe faţa pământului. Și aşa cum am judecat neamul lui Israel pe care l-am risipit în
toate vânturile. (mică pauza)
SCRIBUL : (cu mâinile la piept rugându-se). Iertare, Doamne. Zic și eu ca Domnul nostru
Iisus Christos. Tatăăăă, Tatăăă ceresc, treacă de la tine și paharul acesta de venin ! Mai
iartă încă o dată neamul acesta păcătos ! Îndură-Te, Doamne, și ne mai salvează încă o
dată !

6
VOCE ECOU : (tare) Aşa grăit-a Domnul Dumnezeul tău ! De aceea tu nu vei fi numai
martorul acestui proces. Ci scribul şi profetul  care va consemnat în istorie această judecată
a clasei politice românești, a trădătorilor de neam și şi de ţară. (tare) Așa îi cinstesc Eu,
Dumnezeul neamurilor, al celor văzute şi nevăzute, pe cei care au înfăptuit Marea Unire de
din anul 1918. Așa aniversez Eu, Domnul Dumnezeul părinților voștri, marea jertfă a
neamului românesc care a stat la baza Marii Uniri. Şi vei scrie, prea iubitul meu scrib şi
profet, tot ce vei auzi ! Şi vei pune cuvintele mele într-o Evanghelie care se va arăta
întregului popor. Scriere care va fi urcată pe scenă, aşa cum se jucau în antichitate piesele
de teatru ale lui Eschil, Sofocle şi Euripide, care au fost tot scribii mei. Şi care acum 
trăiesc fericiţi în rai.
SCRIBUL: (cu plecăciune) Aceasta înseamnă, Doamne, că voi fi dramaturgul care va scrie
piesa Judecăţii  clasei politice româneşti şi a poporului român. Care va fi Evanghelia
aniversării Marii Uniri de la 1918.  Această judecată fiind de fapt sărbătorirea și gloria
adusă celor care în anul 1918, binecuvântaţi şi lăudaţi de Domnul să fie în veci,  au realizat
Marea Unire, împlinind visul românilor din veac.
VOCE, ECOU: (acum Vocea este mai scăzută) Ai înţeles bine, dragul meu. Şi aşa cum am
spus, cei care s-au jertfit în Primul război mondial pentru realizarea Marii Uniri sunt acum 
fericiţi în rai. Iar politicienii care şi-au bătut joc şi au distrus România Mare gem, urlă,
schiaună ca  nişte vulpi şi fac ca toţi dracii în  cazanele cu smoală ale iadului.
DRAMATURGUL : (se ridică în picioare, se înclină până la pământ şi se închină)
Mulţumesc, Doamne, slăvit să fie Tatăl ceresc, Sfânta Treime şi Maica Domnului în vecii
vecilor, amin ! (pe fundal auzim o doină de jale cântată la caval) Aşa mai vrea să Te rog,
mărite Doamne, acum că mi-ai data această sarcină să îmi dai putere și să mă ajuți să să mă
achit cu bine de  sarcina pe care mi-ai dat-o.
VOCE, ECOU :  Aşa grăita-a Domnul Dumnezeu ! Te vei achita, dragul meu, căci eşti
profetul meu ascultător pe care eu te-am ales ca să le vorbesc românilor prin gura domniei
tale.
DRAMATURGUL:  Doamne, cred că cea mai mare recunoştinţă şi cel mai mare dar,
elogiu pe care îl putem aduce celor care s-au jertfit pentru neamul acesta, ar fi să stârpim
trădarea şi viclenia care au intrat adânc în fiinţa acestui neam. Prin aceasta am face un mare
bine  copiilor şi nepoţilor celor care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru neamul aceasta.
(mică pauză. Auzim nechezat de cai şi zăngănit de arme) Şi am face un mare bine neamului
acesta dacă am realiza din nou Întregirea României Mari. Făcând bine neamul românesc
noi  îi cinstim astfel pe cei care s-au jertfit pentru pământul acesta şi pentru neam. Căci ei s-
au jertfit pentru  urmaşii lor, ca să le meargă mai bine.
VICE, ECOU. Înţelept grăit-ai bunul meu scrib şi profet. Aşa este precum ai grăit. Şi mai
frumos i-am slăvi iar ei tare mult s-ar bucura acolo în rai unde sunt, și de unde se uită
întristați la urmașii lor care-i fac de rușine, dacă românii de azi, le-ar duce opera lor la bun
sfârșit.
SCRIBUL: Adică, mărite Doamne, dacă am realiza din nou Marea Unire de la anul
Domnului 1918.
VOCE, ECOU : Așa este bunul meu profet. Am zis ! Îmi tălmăcești bine gândurile.
DRAMATURGUL:  Precum ştii, Doamne, Trădarea a fost o dimensiune permanentă a
istoriei  noastre. Începând cu marele rege Burebista,  cel mai mare Gânditor și om politic,
cel mai mare Conductor pe care l-a dat acest pământ, continuând cu trădarea lui Decebal,
Istoria  acestui neam daco-român este un șir lung de trădări. Am putea să spunem că istoria
poporului român este istoria trădărilor sale, a trădării de sine, care este cea mai gravă
trădare. Toate acesta trădări au fost și sunt păcate uriașe care apasă asupra poporului
român. De aceea toată istoria lui poporul daco-român a fost un Popor Victimă. Și în cazul
acesta, când în neamul românesc este atâta lașitate, invidie, ură și trădare cum să mai
realizăm noi Unirea cea mare, bunule Părinte ceresc ? (la început auzim viersul duios și
dulce al unei doine. Apoi huruitul făcut de sute de avioane care vin să bombardeze, urmat
de exploziile bombelor, de țipetele și urletele oamenilor)

7
VOCEA, ECOU :,(oftând) Așa este precum zici, bunul meu scrib. (mică pauză) Dar acum
întoarce-te şi vorbeşte către popor. De aceea ți-am dat harul  cuvântului și al prorocirii.
DRAMATURGUL : (se apleacă şi se închină cu evlavie) Mulțumesc, bunule Tată ceresc,
slăvit să fii în vecii vecilor, amin !  (către sală) În multe cărți pe care le-am, scris eu, robul
Dumnezeului părinților și al copiilor noștri, eu le-am spus românilor Adevărul. Pe care,
iată, îl mai rostesc încă o dată, în teatrul pe care ni l-au lăsat întemeietorii acestui sfânt
aşezământ. În cărţile mele pe care le-am scris, eu scribul Tău nevrednic şi umil, Doamne,
le-am spus și le-am arătat românilor cum  de la Decebal încoace noi, poporul daco-român,
am fost numai și numai un popor victimă. Cu câteva excepții, în timpul lui Mircea cel
Bătrân, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul. Și le-am arătat, le-am explicat românilor, (cu
fața către public) v-am arătat limpede dumneavoastră, oameni buni, care sunteţi aici de faţă
în acest teatru, din ce cauze am fost noi toată istoria un popor victimă. (către cer) Le-am
arătat, Doamne, de asemene Calea, strategia prin care no, românii, putem ieși din starea
aceasta de popor victimă. Nimeni nu m-a ascultat, mărite Doamne. Nici intelectualitatea
românească, nici scriitorii, nici oamenii de știință, nici academicienii…Pentru că de la
politicieni nu mă așteptam la nimic, aceștia fiind, așa cum am arătat în cărțile mele,
bolnavi psihic.
VOCEA, ECOU : (oftează) Eu, Domnul Dumnezeu am zis ! Știu, cunosc  lucrul acesta.
Aşa cum nu l-au ascultat  pe cel care a fost Spirtul superior trimise de Mine în istoria daco-
românilor să le arate Calea pe care să meargă. Este vorba despre domnul Mihai
Eminescu…Pe care tălharii de politicieni l-au jertfit ca pe Fiul meu Iisus Cristos. De aceea 
cel care a fost Mihai Eminescu este acum mare martir. Şi trăieşte fericit în rai unde se
plimbă prin livezile înflorite ale raiului, lucrând de acolo de sus împreună cu sfântul
Arsenie Boca și cu ceilalți sfinți la binele acestui neam.
DRAMATURGUL : Și atunci ce este de făcut, Doamne ? Tu știi foarte bine, Doamne, știi
foarte bine că de ani de zile, eu, robul şi scribul tău umil, m-am rugat Ție pentru neamul
acesta. Dumneata ştii, Doamne, că toţi acei care s-au jertfit şi şi-au dat viaţa pentru a realiza
Marea Unire, acum se răsucesc în mormânt de durere şi ruşine, de revoltă, văzându-i pe
urmaşii lor de azi trăind în sărăcie şi nimicnicie, murind cu zile în spitale. În timp ce copiii
lor nu au nici un viitor, iar politicienii huzuresc inconştienţi scăldându-se în lux şi în bani.
Or oamenii aceştia ce au jefuit ţara prefăcându-se că îi serbează pe cei care s-au jertfit ca să
realizeze Unirea de fapt îi batjocoresc pe realizatorii Marii Uniri. Iar aceștia gem ți se
întorc în mormânt de durere şi ruşine. De aceea eu îi zic să-i oprim pe politicienii și pe toți
fariseii care zic că sărbătoresc Marea Unire…(tare, urlând) Căci nu fac altceva decât să îi
scuipe în faţă, să le întinează mormintele celor care s-au jertfit pentru a realiza Marea
Unire. (plânge. Departe auzim buciumele i clopotele bisericilor anunțând venirea
primejdiei) Şi care nu fac nimic nici pentru a aduce Basarabia acasă, pe care politicienii
interbelici, trădători ca și cei de azi, au cedat-o sovieticelor fără luptă în  iunie 1940. Când
satrapul Stalin  a dat acel Ultimatum blestemat Guvernului României ca să-şi retragă
Armata şi Administraţie în trei zile din Basarabia şi Bucovina.
VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul vostru ! Bine grăieşte bunul meu
scrib. În adevăr, Politicienii de azi, toţi cei care au fost şi sunt la putere în România, nu 
trebuie lăsaţi să serbeze ei Marea Unire. Să le aducă ei omagiul celor care s-au jertfit
pentru  realizarea Unirii, când pe ei îi doare în fund şi de poporul român, şi de cei care şi-au
dat viaţa pentru ca acest popor să mai existe în istorie. Căci este o blasfemie ca hoţii şi
jefuitorii aceştia de neam şi de ţară, (apăsat, tare) și vorbesc despre politicienii de azi, care
nu au făcut nimic altceva decât să jefuiască ţara, să-i sărbătorească, să-i elogieze ei, pe cei
care cu adevărat s-au jertfit pentru ţară. (auzim zăngănit de arme asurzitor, nechezat de cai,
tunuri bubuind și mitraliere tocând)
DRAMATURGUL : Aşa este, mărite Doamne, această blasfemie nu trebuie lăsată să se
întâmple. Nici în România, nici în Moldova peste Prut, unde aceiaşi clasă politică, chipurile
împărţită în partide, o dată ajunsă la putere n-a făcut  decât să jefuiască bogăţiile Ţării. Să

8
le distrugă oamenilor fabricile şi uzinele, gonindu-i din ţară. Obligându-i astfel  să plece  la
muncă în străinătate. Să se bage slugi la italieni, la nemţi, la englezi, la spanioli. Iar
românii, din păcate, și-au părăsit Țara cu foarte mare ușurinţă şi acesta este semnul unei
boli grave. Pentru că noi ca celule ale poporului român, datorită tendinţei către dezbinare şi
bolii numită individualită, pe care le avem în genă de la traci, ne desprindem prea uşor de
Organismul din care facem parte. În care ne-am născut, de care am fost hrăniţi. De aceea
noi, românii, nu suntem uniţi şi ne trădăm mult prea uşor Ţara.
VOCEA, ECOU : Ai zis bine, dragul meu…Acum  te vei aşeza la masă şi vei nota în
catastiful  vremii tot ce vei auzi la judecata poporului român, a clasei politice româneşti şi a
intelectualităţii româneşti. Căci toate acestea trei se întrepătrund şi sunt vinovate de 
dezastrul Ţării din perioada post comunistă. (tare, făcând geamurile să vibreze) Căci așa
știu Eu, Domnul Dumnezeul părinților voștri, să-i elogiez pe cei care s-au jertfit pentru
Marea Unire ! Așa știu eu să le mulțumesc și să-i sărbătoresc, judecându-i pe urmașii lor
nevrednici de azi. Blestemând această clasă politică de trădători de neam și de țară.
DRAMATURGUL : (înclinându-se) Da, Doamne, aşa voi face…Tu ştii bine că eu sunt
robul tău umil și ascultător, şi de multe ori în rugăciunile mele Te-am implorat să mă ajuţi
să fac în viaţa aceasta cât mai mult bine. Tu ştii bine, Doamne, că te-am rugat şi Te voi
ruga până la sfârşitul zilelor mele să fiu unealta Ta docilă prin care Tu îţi faci lucrarea în
lume... (Dramaturgul se aşeză la masa care este lângă el. Îşi duce mâinile la piept, închide
ochii şi se roagă. De pe dealurile din jur se aut tălăngile turmelor de oi, apoi viersul dulce al
unei doine )
                                                        TABLOUL  II

Auzim un tunet în cer apropiindu-se, care devine din ce în ce mai tare. Ca şi cum  s-ar
surpa cerul. Apoi vedem fulgerul luminând sala după care  urmează un trăsnet care face
geamurile şi pereţii să vibreze. Undeva aproape izbucnesc ţipete şi jelete. Auzim limpede
glasurile  îngrozite ale femeilor și ale copiilor : să fugiiim, fugiiiiiţi, că vin romanii.. mai
multe glasuri:  să fugiim în pădureee, căci numai aşa vom scăpa cu viaţă. Acum auzim
tropăiturile şi nechezatul cailor şi zgomot de arme…
  
VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu, Acum o sută de ani soldaţii români îşi
dădeau viaţa ca să împlinească visul dintotdeauna al lui Decebal de a întregi Dacia mare.
Acum,după o sută de ani de la Marea Întregire, an poporul român se află jefuit şi căzut la
pământ. Geme ca vita aia care a fost înjunghiată şi acum se zvârcoleşte căzută la pământ.
De aceea o dată cu serbările mincinoase şi blasfemeietoare ale politicienilor prin care zic că
aniversează Marea Unire voi începe Eu, Domnul Dumnezeul vostru, judecata acestui neam,
întru săvârşirea dreptăţii, şi pentru salvarea lui. Căci vinovată de distrugerea neamului lui
Burebista, al lui Decebal şi al lui Ştefan cel Mare nu este numai clasa politică actuală, ci şi
clasa politică interbelică. Ci și intelectualitatea acestui popor și cei care își zic oameni de
cultură. Răul acestui popor vine de departe. Aşa că voi începe judecate luând-o cu
începutul. Să vină pe tronul regesc cel care a fost Măritul Rege Burebista.
DRAMATURGUL : (se roagă cu capul plecat şi ochii închişi) Doamne, Tată ceresc, Tu
care ai făcut cerurile şi pământul, Tu care ai făcut neamul acesta, Tu îi cunoşti cel mai bine
alcătuirea interioară. Tu cunoşti fiecare colţişor şi fiecare atom al fiinţei lui. Tu îi ştii cel
mai bine şi calităţile şi darurile pe care i le-ai dat, dar şi bolile  lui trupeşti, dar mai ales cele
sufleteşti din adâncul fiinţei lui… (respiră adânc. De undeva de departe vine viersul dulce
al unei Doine, apoi auzim sunetul  melancolic al unui tulnic. Tare) Doamne, tu care ai făcut
neamul acesta şi-i cunoşti fiecare celulă, şi-i străbaţi cu privirea ta întunericul din adâncul
fiinţei lui, rogu-Te, îndură-Te de el, măcar pentru  milioanele de jertfe ce le-a dat începând
cu măritul rege Burebista până azi. I-ai, Doamne, bolile  sufleteşti, bolile ce le are în
genomul lui ! Ajută-l, Doamne, să se trezească în istorie, să devină un popor demn,
credincios, harnic, inteligent, curajos, ca să nu piară. Dăruieşte-i, Doamne, Gânditori
politici mari şi Oameni politici mari, capabili să se jertfească pentru el, (tare, gemând,

9
urlând) Nu pigmei şi şobolani ca toţi cei care au format clasa politică de la Ioan Alexandru
Cuza încoace şi l-au nenorocit. Dăruieşte-i, Doamne, un mare Conductor, călăuzitor  şi
Educator, care să-l educe, aşa cum  au făcut-o la început marele rege Burebista şi Preotul
Deceneu. (tare, tragic) Salvează, Doamne Tată ceresc, Dumnezeul părinţilor noştri, neamul
nostru jefuit şi căzut la pământ ca o vită înjunghiată.
 UMBRA : (prin pânza translucidă vedem apărând pe scenă un bărbat cu umeri largi, cu
coif şi cu scut. Se înclină ceremonios) Da, Doamne, am venit la chemarea Ta. Sunt umilul
rege Burebista, cel care a reușit cu mare greutate să-i unească pe traci în Marele Regat al
Traciei…(mică pauză. Departe auzim tunurile bubuind) Ştiam că această Judecată  va veni
şi sunt pregătit pentru ea, Mărite Tată ceresc.
VOCEA, ECOU : Aşează-te  pe tronul regesc, mărite rege, căci acesta este chiar tronul
Măriei tale.
 REGELE BUREBISTA : Da, Doamne,  aşa voi face…Ştii bine că întotdeauna când mă
rog Şie şi zeului Zamolxe spun aceste cuvinte :  „facă-se voia Ta. Facă-se voia Ta,
Doamne ! (se aşeză în jilţul regesc)
VOCEA, ECOU : Domnia Ta, Mărite rege, ai fost spiritul superior pe care te-am trimis pe
pământ ca să aduni triburile trace războinice într-un Mare regat și ca să-i educi pe traci…
Așa cum mai înainte l-am trimis pe Fiul meu cel iubit, pe  Zamolxe, care le-a dăruit tracilor
Legile Belagine.  Ai fost cea mai mare minte, cel mai mare rege, cel mai mare om politic şi
cel mai mare Strateg pe care l-a dat acest pământ. Ai ridicat cea mai mare Construcţie
social politică şi militară de pe acest pământ numit Regatul trac al regelui Burebista, care se
întindea din centrul Europei până în  sud la greci, iar în răsărit până în nordul Mării Negre.
Nici un alt rege în mileniile care s-au scurs nu am mai realizat ce ai realizat Domnia ta…
(mică pauză. În fundal se aud zgomote de săbii lovite, strigăte de luptă și nechezat de cai)
Pentru aceasta  eşti binecuvântat şi lăudat între toţi regii pământului.
REGELE BUREBISTA : (se ridică în picioare şi se înclină) Mulţumesc, Doamne, bunule
Tată ceresc, Creator al cerurilor și al pământului, dar fără ajutorul  Tău, Doamne, nu aşi fi
realizat marea Construcţie a regatului trac. (îngenunche, își duce palma la piept) Dar eu mă
simt vinovat faţă de Tine, Doamne, şi faţă de neamul tracilor, aşa cum i-am mărturisit
marelui zeu Zamolxe. De aceea cad în genunchi în fața Ta, Doamne, și în fața poporului
trac, al poporului daco-român, cerând cuvenita iertare. (în depărtare se aude zgomotul unei
bătălii, țipete, nechezat de cai, apoi o canonadă de artilerie)
VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu ! Este bine că mărturiseşti lucrul
acesta, căci de la domnia ta a început tragedia  neamului tracilor. Și apoi tragedia poporului
daco-român, nucleul cel mai închegat al neamului tracilor. Cel care vieţuieşte aici în
bătătura Carpaţilor, asemenea unui stejar, de la începutul timpului. El este poporul cel mai
bătrân al Europei, care nu a plecat şi nu a venit de nicăieri. Ci este aici de la Început. Şi
care datorită  bolilor lui sufleteşti de la regele Decebal încoace a fost numai şi numai un
popor victimă. Aşa cum este şi acum,  nenorocitul. Se scufundă în mocirlă şi în moarte cu
fiecare an. (mică pauză) Şi acum spune-mi de ce te simţi vinovat ?
REGELE BUREBISTA : Iertare, doamne, Tată ceresc ! Sunt foarte vinovat, pentru că nu
am fost vigilent. Nu am fost atent la şefii de triburi şi la preotul Deceneu, care complotau
de mai mult timp împotriva mea, setoşi fiind de putere. Voind să fie ei mari, şi nu puteau să
fie mari decât fiind în locul meu, Rege peste marele Regat al tracilor.  Setea de putere,
boala aceasta a puterii, a măriri indivizilor umani a fost boala care a măcinat și a nenorocit
neamul tracilor şi l-a dus la pieire.
VOCEA, ECOU :  (oftează, trist) Aşa este, mărite rege, precum spui…Adevărul acesta l-a
văzut  scribul şi profetul meu, şi l-a pus în cărţile lui. Ascultă, domnia ta, ce a spus el.
DRAMATURGUL : (se ridică în picioare, cu mâinile la piept.) Slavă Ţie Dumnezeul
nostru,  mărire şi slava domnia tale Mărite Rege Burebista,  cel care ai înălţat pe acest
pământ daco-românesc cea mai mare Construcţie social politică şi militară, Marele regat al
tracilor. Care în antichitate  are unul din cele mai mari neamuri ale pământului alături de
inzi, aşa cum zice istoricul Herodot… (se aud tropăiturile cailor şi răcnetele năvălitorilor,

10
ţipete sfâşietoare, şi tulnicele care anunţă primejdia) Asasinarea domniei tale, Mărite rege,
este cea mai nenorocită clipă astrală din istoria neamului traco-daco-român. Căci dacă
domnia ta nu ai fi fost asasinat, şi ai mai fi domnit încă douăzeci de ani, triburile trace s-ar
fi sudat şi mai bine între ele, şi ar fi format un popor unit. Aşa cum s-au sudat între ele
triburile dace, din spaţiul Daciei, formând nucleul tare al neamului tracilor.
REGELE BUREBISTA : Așa este precum spui, domnia ta, bunul scrib. Iar eu sunt vinovat
căci trebuia să iau toate măsurile pentru a preîntâmpina acest complot.
DRAMATURGUL : Şi dacă neamul tracilor s-ar fi sudat şi ar fi format un popor închegat
cu armata pe care o aveai, mărite rege Burebista, şi cu ştiinţa strategiei l-ai fi învins pe
Cezar care se pregătea să vină cu război asupra Regatului trac.  În cazul acesta Imperiul 
Roman ar fi decăzut. Iar regatul Traciei, care nu era un Imperiu, adică o adunătură de
neamuri şi de popoare ţinute cu forţa, ci un Regat format din acelaşi neam, ar fi ieşit întărit.
Apoi la bătrâneţe l-ai fi lăsat pe fiul domniei tale, mărite rege Burebista, să domnească
peste regatul Traciei. Şi dacă şi el ar fi mai domnit încă 20 de ani peste neamului tracilor,
triburile trace s-ar fi sudat atât de mult, încât după aceea nu s-ar mai desprins niciodată din
regat. Şi în cazul acesta regatul Turciei  nu ar mai fi pierit niciodată. Ar fi cel mai numeros
şi cel mai mare popor din Europa aşa cum sunt inzii şi chinezii în Asia. (mică pauză.
Undeva departe buciumă un tulnic) Trebuia să fii mult mai atent la duşmanii domniei tale,
mărite rege, care pe la spate vă pregăteau asasinarea.
VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte Domnul. Bine gândeşte scribul meu, căruia i-am dat
sarcina să scrie tot ce vede şi tot ce se vorbeşte la această Judecată.
REGELE BUREBISTA : (oftează, trist. Se ridică şi se înclină către Domnul, apoi către
popor) Aşa este, bunule Tată ceresc. (către Dramaturg) Aşa este, luminate scrib şi profet…
Dar cine se aştepta ca trădarea să vină chiar de la preotul Deceneu ? Cel care fusese
tovarăşul meu de încredere, cu care reuşisem să adunăm triburile trace la un loc, folosindu-
ne de religie şi de educaţie. Căci preotul Deceneu a fost un mare învăţat ? Cine se aştepta,
Doamne ? Mare este durerea din sufletul meu, căci pierirea neamului tracilor apasă greu pe
umerii mei.
DRAMATURGUL : Pieirea neamul tracilor să apese pe umerii celor care te-au înjunghiat
mişeleşte pe la spate, Mărite Rege şi nu pe umerii domniei tale ! Aşa este drept, Mărite
rege, aşa este drept, Doamne… Şi pentru acesta măritul rege Burebista trebuie iertat,
bunule Tată ceresc. Nenorocirea aceasta, că asasinarea regelui Burebista a fost clipa astrală
cea mai neagră din istoria neamului traco-daco-român, care a dus la pieirea tracilor din
istorie, am descoperit-o târziu, după două mii de ani…În timpul vieţii am cercetat izvoare
şi am meditat la destinul  poporului traco-daco-român, cel care suntem astăzi. Iar
nenorocirea poporului român, soarta lui de câine bătut de toţi, istoria lui de popor Victimă
începe cu această Mare Crimă, Doamne, ce s-a făcut asupra Regelui Burebista. Din acel
moment astral a început toată tragedia neamului daco-românesc ! (în momentul acesta
începe un huruit care vine din adânc, asemenea unui cutremur, făcând zidurile teatrului să
se îndoaie. Dramaturgul, şi regele Burebista au înlemnit speriaţi)
DRAMATURGUL . (după ce şi-a mai revenit) Ce a fost asta Doamne ?
VOCEA ECOU : Aşa grăit-a Domnul Dumnezeul neamurilor. Cel care poate scufunda
cerurile şi pământul ! (undeva departe se aud tunurile bubuind) S-au mai surpat încă o dată
temelia şi zidurile acestui neam ce este asemenea catedralei Meşterului Manole. Căci un
blestem adânc face ca tot ce ridică aceste neam ziua să se dărâme noaptea. (mică pauză) Ci
grăieşte mai departe cel pe care te-am ales să fii scribul şi profetul meu ! Am zis !
DRAMATURGUL : (tremurând de spaimă) Însă eu cred, Doamne Tată ceresc, că orice
rege care ar fi fost în locul măritului rege Burebista, nu şi-ar fi dat seama că împotriva lui
se urzeşte un complot. Pentru că n-ar fi putut crede nimeni ca oamenii lui cei mai de
încredere pot să-l asasineze pentru a-i lua  puterea. De aceea eu mă rog de îndurare şi
pentru iertarea păcatului lui !
VOCEA, ECOU : (oftează) Aşa este… De altfel măritul Rege Burebista trăieşte în rai, 
este  arhanghel, situat pe un nivel energetic înalt. Pe când preotul Deceneu şi căpeteniile

11
care au complotat şi l-au ucis gem, se vaietă şi urlă din toţi bojogii, blestemându-şi zilele şi
eternitatea în cazanele cu smoală ale iadului…
DRAMATURGUL : Ştiam, Doamne, slavă Ție, că eşti Dumnezeul dreptăţii. Şi poate că la
fel îi vei pedepsi pe toţi politicienii care aflaţi la putere au jefuit şi au distrus acest neam,
condamnându-l să fie toată istoria lui un popor victimă. Pentru că destinul  istoric al unui
neam, Doamne, este creat întâi de toate de cei care se află la conducerea lui.
VOCEA, ECOU : (în acest moment auzim gemete și vaiete înălțându-se de peste tot) Aşa
grăieşte Domnul. Ascultaţi cum gem şi se vaietă în iad cei care l-au asasinat pe regele
Burebista, blestemaţi să fie în vecii vecilor ! Căci înjunghiindu-l pe Marele rege Burebista
ei de fapt un înjunghiat marele neam al tracilor, condamnându-l la dispariţia din istorie.
COR TRAGIC :  (gemete, vaiete, urlete) Iertare, Doamneeee, iertare şi milă îţi cerem noi,
trădăorii și ucigașii regelui Burebista !
O VOCE DISTINCTĂ : Iertare mărite zeu Zamolxe, iertare Tată ceresc, Creator al toate, al
cerurilor şi  al pământului. Eu netrebnicul preot şi rege Deceneu, mărturisesc că am greşit
asasinându-l pe marele Rege Burebista. În ticăloşia, în prostia şi în inconştienţa mea, orbit
de setea de putere, am uneltit împotriva marelui Rege cu care reuşisem să-i adunăm pe traci
de pe tot cuprinsul şi să clădim Marele regat al tracilor. Şi eu, în ticăloşia şi prostia mea, în
loc să împiedic complotul, eu l-am urzit, căci am fost orbit de setea de putere, de mărire.
(tare) O, Doamne,  Dumnezeu al celor ce sunt şi vor fi, spune-i creaturii tale, Omul, spune-
le popoarelor, spune-i poporului român că setea de putere, sau Egoplasmul şi Axiofagia,
sunt cele mai rele lucruri de pe pământ. Sunt bolile, cancerele care au nenorocit neamul
traco-dacilor. (un urlet prelung) O, Doamneeeee, ce durere cumplită, care nu se mai
termină de mii de ani, simt. (Departe se aud țipete și zgomotul unei bătălii. Un tunet care
crește în intensitate amenințător se apropie, după care auzim trăsnetul care face ca zidurile
teatrului să se cutremure)
 VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte Dumnezeu. Acesta a fost marele Preot Deceneu, mărite
rege Burebista. Cel care a poftit la tronul regesc, crezând că va fi la fel de mare ca domnia
ta. Şi iată ce a făcut din marele neam al tracilor pe care l-au condamnat la pieire. Și iată în
ce hal suferă şi se chinuie de două mii de ani, împreună cu căpeteniile care te-au ucis.
REGELE BUREBISTA: (îndurerat , se înclină în faşa Domnului) Iertare Doamne, iertare
îţi cer pentru el.  A greşit pentru că a fost  om şi pentru că a fost trac. Şi tracii au avut în ei
sămânţa dezbinării şi a neascultării de un Conductor. Aşa cum o au şi românii. Din cauza
acestor două boli,  au voit putere cei care m-au asasinat.
COR :  (gemete, vaiete, urlete) Iertare, Doamneeee, iertare şi milă îţi cerem mărite Zeu
Zamolxe. Îndurare Tată ceresc, Creator al pământului şi al cerului, şi a toate câte sunt pe
pământ. (vaiete înfiorătoare, ţipete, urlete, jele, zăngănit de arme) Îţi cerem noi toţi cei care
am trădat în istorie, toţi trădătorii acestui neam ! Şi suntem mulşi, Doamne, ca frunza şi ca
iarba !
DRAMATURGUL : (îşi face cruce, îngrozit) Doamneeeee, bunule Tată ceresc, îndură-te
de neamul daco-românilor ! Iartă-i lui toate greşelile şi fără de legile, treacă de la tine
paharul acesta plin de venin, şi salvează-l. Să nu pierim și noi, românii, cum au pierit tracii.
VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte cu mânie Domnul Dumnezeul neamurilor !Acum când 
politicienii hoţi şi ticăloşi ai poporului român se pregătesc să sărbătorească o sută de ani de
la realizarea Marii Uniri din anul 1918, nemernicii şi inconştienţii,  ei ştiu foarte bine că
poporul român este mai mult mort decât viu ! Ei ştiu foarte bine că mai mult de jumătate
din pământul arabil al Ţării a fost vândut, că din cei 23 de milioane de români câţi erau în
anul 1989 când l-au asasinat pe Nicolae Ceauşescu, peste 6 milioane  au murit cu zile.
Pentru că au fost asasinaţi  murind de inimă rea, de sărăcie şi de boli, murind pentru că
spitalele  sunt aşa cum sunt. Şi că din cei 17 milioane de români câţi au mai rămas, peste
cinci milioane au plecat din ţară să muncească în alte ţări. În România mai rămânând 12
milioane de oameni nefericiți, aceştia fiind  cei mai mulți bătrâni. (Departe se aud țipete și
zgomotul unei bătălii)

12
DRAMATURGUL : (se roagă cu mâinile duse la piept). Iertare și îndurare îţi cer, Doamne,
pentru amărâtul popor român.
VOCEA, ECOU : ( continuă netulburată) Cu bice de foc pedepseşte Domnul Dumnezeu,
cu cutremure şi cu râuri de smoală. Ei, politicienii de azi, ştiu foarte bine, ticăloșii, că
industria României nu mai există pentru că au distrus-o şi au dat-o la fiare vechi sau au
vândut-o, ei ! Ei ştiu foarte bine că economia, învăţământul, cultura, sănătatea sunt la
pământ, pentru că ei le-au pus la pământ. (tare, cutremurător) Voi, politicieni şi jurnalişti
netrebnici şi vânduţi, minţind poporul că sărbătoriți o sută de ani de la unire, voi sărbătoriți
jefuirea Ţării şi îmbogăţirea voastră. Sărbătoriţi vilele şi maşinile de lux, şi amantele şi 
milioanele şi miliardele depuse în băncile străine !  Zicând că-i sărbătoriţi pe cei care au
realizat Marea Unire voi sărbătoriţi jefuirea, sărăcirea şi mutilarea poporului român ! (urlet,
reverberând) Voi sărbătoriţi jefuirea şi vinderea industriei, voi sărbătoriţi distrugerea
învăţământului, a culturii şi a sănătăţii, nemernicilor ! Cutremuraţi-vă clasă politică de
borfaşi şi voi trădători şi vânzători de ţară, şi tu popor daco-român care ai stat cu mâinile în
sân, nenorocitule ! Și voi, românii, care ați fugit din ţară  cum fug iepurii și șobolanii, ca să
munciţi în occident, ! Căci vă voi  încinge pe toți cu bice  de foc şi voi turna asupra voastră
mări de smoală topită…(Pentru un moment se lasă o linişte de gheaţă. Apoi auzim din nou
tropot de cai, zăngănit de arme, urletele năvălitorilor, jeletele şi  ţipetele  femeilor,
bărbaţilor şi copiilor care fug din calea năvălitorilor).
 
                                    TABLOUL III

( Auzim urletele năvălitorilor, zângănitul armelor, nechezatul cailor şi împuşcături foarte

aproape. Ţipetele şi jeletele celor care fug din faţa năvălitorilor cresc în intensitate
devenind asurzitoare. Simţim pământul şi zidurile cum se cutremură. Un tunet se
rostogoleşte prin cer, apoi un trăsnet luminează sala făcând să se cutremure geamurile şi
zidurile. Din fundul sălii apare un grup de femei îngrozite, fugind în codri să se salveze,
îmbrăcate în negru, desculţe şi despletite fugind îngrozite)
FEMEILE :  (se aud tropote de cai, zăngănit de arme, urlete şi pocnete de bici ca şi cum
năvălitorii le-ar fugări cu biciul) Fugiiiţi, fugiţi oameni buni, vin năvălitorii, vin barbarii.
Vine blestemul lui Dumnezeu peste noi !.
O FEMEIE : (ţipăt sfâşietor) Să fugim în pădure, luaţi  copiii, ce aveţi la îndemână şi să
fugim cât mai repede (femeile ajung în faţa scenei, se întorc ţipând îngrozite disperate,
agitând braţele ca într-un balet macabru al groazei. Sunt îngrozite și pentru un moment nu
știu ce să facă. Pe deasupra capetelor spectatorilor se aud bice pocnind, și glasuri de
bărbați amenințătoare. Trebuie să fie cete de huni, avarii sau pecenegi. După ce au sat un
moment în cumpănă îngrozite, femeile fug înapoi țipând dispărând după draperia din
fundul sălii.)
DRAMATURGUL : (îngrozit. Îşi ridică braţele a rugă. Sfâşietor) Doamneeeee, fie-Ţi milă
de poporul acesta nenorocit și înspăimântat ! Doamneeeee, îndură-te de noi şi ne salvează
căci viaţa noastră a devenit un chin ! (grupul de femei îngrozite, ajunse în fundul sălii, se
întorc, ţipetele lor te înfiorară și te îngrozesc)
O FEMEIE :  (ţipând îngrozită) Să nu uităm copiii, oameni buni. Aveţi grijă de copii. Daţi
foc la case şi la hambare şi fugiţi în pădure !
ALTĂ FEMEIE :   Să luăm ceva demâncare cu noi…(nechezatul cailor, zăngănitul
armelor, şi urletele năvălitorilor încep să scadă. Ajuns în faţa scenei grupul  de femei se
întoarce ţipând, jelind, gesticulând şi smulgându-şi părul din cap. Acum nu se mai văd. Au
dispărut în spatele cortinei din fundul sălii. Auzim departe sunetul unui corn şi al unui
bucium. Apoi clopotele unei biserici care vin parcă de sub pământ.)
 
                                             TABLOUL IV
 

13
(un tunet se rostogoleşte prin cer. Clopotele bisericilor se sting încet, tulnicul se aude tot
mai slab)
VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte Domnul. Iată unde a dus nepriceperea şi lipsa de geniu a
regelui Decebal. )aspru, apăsat) Să vină la judecata de apoi regele  Decebal (prin pânza
translucidă  vedem umbra unui bărbat cu sabie şi scut, cu căciulă îndoită, aşa cum îl
cunoaştem din pozele din cartea de istorie pe regele Decebal)
REGELE DECEBAL : (înclinându-se, oftând, trist) Iertare, Doamne Tată ceresc, Creatorul
cerului şi al pământului. Iertare mărite zeu Zamolxe, ce ai fost Fiul Tatălui ceresc trimis în
neamul tracilor ca să-i luminezi, să-i aduci la credinţa în legile belagine şi pe Calea cea
dreaptă.  Iar neamul tracilor neascultându-l pe Fiul Tău, măritul zeu Zamolxe, acesta s-a
retras într-o peşteră. Iar tu l-ai luat la Tine, Doamne, ca să îl trimiţi după multe secole în
neamul lui Israel, sub numele Domnului nostru Iisus Christos. Căruia poporul român i se
închină şi pe care îl venerează. Dar nu l-a ascultat şi nu-l ascultă, aşa cum ar trebui.
DRAMATURGUL : (cu mâinile ridicate) Îndură-Te, Doamne, de  neamul daco-românilor
căci la grea încercare este supus acum. Îndură-Te, Daomne, şi de îndureratul rege Decebal,
ce a lupta cu vitejie pentru apărarea neamului său, fiind şi el trădat.
VOCEA, ECOU : ( gravă) Aşa este precum zici, mărite rege Decebal. Dar vina domniei
tale este alta şi este mult mai mare decât a regelui Burebista.
REGELE DECEBAL : (oftează, se înclină în faţa Tatălui ceresc) O ştiu şi o mărturisesc,
bunule Tată ceresc, Creatorul cerului şi al pământului. Îmi cer iertare înaintea ta, Mărite
Tată ceresc, şi de asemenea îi cer iertare poporului daco-român, căruia fără să ştiu i-am
făcut mult rău hotărându-i soarta pe două mii de ani.
VOCEA, ECOU : Şi care este acea vină, mărite rege Decebal, aflat acum la judecata de
apoi ? Am zis !
REGELE  DECEBAL : Vina mea este mare, bunule Tată ceresc şi mărite Zamolxe, căci de
greşeala  şi nepriceperea mea a depins soarta poporului român.
DRAMATURGUL : (rugându-se, cu mâinile împreuna) Iertare, mărite Tată ceresc,
Dumnezeul nostru şi al părinţilor noştri, pentru nefericitul rege Decebal, care a fost trădat
de trei ori. Căci dacă nu ar fi fost trădat poate că ar fi câştigat lupta cu Împăratul Traian.  Și
atunci alta ar fi fost soarta poporului raco-român.
VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu. Spune, mărite rege Decebal, care este
vina domniei tale ? Căci o vină, o greșeală sau un păcat mărturisit Domnului Iisus
Christos  și Mie  vor fi iertate.
DRAMATURGUL :  Mulțumesc, bunule Tată ceresc. Mare aste Dumnezeul nostru și bun !
REGELE DECEBAL : (tușește de câteva ori) Vina mea cea mare,  mărite Tată ceresc, este
aceea de a nu fi  gândit bine strategia războiului cu romanii. Eu n-ar fi trebuit să dau luptele
direct cu  armatele lui Traina, ci trebuia să adopt tactica pe care o va utiliza marele
Domnitor Basarab I în Războiul lui cu regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. Pe care l-a
învins cu o mie două sute de ani mai târziu la Posada, în toamna anului 1330. Această
tactică a adoptat-o mai târziu și marele Domnitor Vlad Țepeș, care este și el unul din marii
martiri ai acestui neam, căci a fost  și el trădat de boierii care l-au înjunghiat pe la spate.
(mică pauză. Auzim tropote de cai apropiindu-se, apoi zgomotul unei bătălii. Se gândește )
Da. dacă aș fi adoptat tactica domnitorului Basarab I și a lui Vlad Țepeș bunule Tată
ceresc, l-aș fi învins pe Împăratul Traian. Și atunci Dacia ar fi rămas întreagă, Statul  dac și
instituția regalității nu ar fi dispărut. Când aș fi trecut la  cele veșnice ca rege al Daciei l-aş
fi lăsat pe fiul meu la Conducerea Daciei. Şi în acest caz poporul dac nu ar mai fi avut de
suferit. Romanii nu ne-ar mai fi luat două sute de mii de sclavi, nu  ar mai fi luat aurul și
argintul Daciei. Dacii ar fi continuat să fie  poporul unit care a fost dintotdeauna. Iar atunci,
câteva veacuri mai târziu, când  ar fi venit popoarele migratoare peste noi, așa cum s-a şi
întâmplat, dacii având un Rege și  Armată, le-ar fi ieșit în întâmpinare hoardelor care ar fi
năvălit venind dinspre nordul Mării Euxin.  Şi i-am fi spulberat cum spulberă
vântul țărâna.  Iar în secolele următoare  Dacia nu s-ar mai fi împărțit în trei Țărișoare,

14
încăpute sub stăpânirea imperiilor. (mică pauză. Se aude oftând. Cântecul de jale al unui
caval se aude mai tare) De aceea sunt vinovat, Doamne Tată ceresc, față de poporul meu,
care în secolele și mileniile care au venit a suferit mult de tot, sărmanul de el.
VOCEA, ECOU : (trist) Așa este, mărite rege Decebal. Iată cum în urma greșelii unui
Conductor suferă tot neamul lui secole de-a rândul.
DRAMATURGUL : (se roagă cu mâinile împreunate) Iertare pentru nefericitul rege
Decebal, Doamne. Îndură-te, Doamne de neamul acesta chinuit, jefuit și batjocorit.
REGELE DECEBAL: (își continuă gândurile. Se vede că este foarte mâhnit) Dacă eu aș fi
fost un strateg  bun, Doamne Tată ceresc, aș fi adoptat  tactica lui Basarab I, și astăzi
poporul acesta s-ar fi numit tot poporul dac. Și s-a fi întins de la Bug până în centrul
Europei, căci atât era Dacia mare.  (oftând, cu amărăciune) În cazul acesta ar fi avut și
poporul acesta o soartă mai bună. (oftează. În depărtare se aud tunurile bubuind) În secolul
al XIV-lea când ar fi ajuns  turcii la Dunăre, dacă ar fi existat Dacia, condusă de un Rege, 
având o Armată puternică, i-ar fi  spulberat pe turci și i-ar fi alungat în pustiurile Asiei…
Așa, Doamne, neamul acesta a avut soarta amară pe care a avut-o.
DRAMATURGUL : Iertare, Doamne, pentru măritul rege Decebal.  Dacă nu ar fi fost
trădat el ar fi fost de neînvins…De trei ori a fost trădat regele Decebal. Întâi de căpeteniile 
de tarabostes trimise în Banat să întâmpine și să hărțuiască trupele romane, când
tarabostesi l-au trădat și au trecut de partea romanilor. A două oară când triburile burilor
din zona Olteniei l-au lăsat pe Traian să urce pe Olt în sus fără să-l hărțuiască. Armata
romană a trecut prin ei ca prin brânză. Iar a treia oara  după ce a reușit să se strecoare și să
fugă din cetea  Sarmisegetuzei. Dacă  un trădător nu le-ar fi arătat romanilor pe unde a
fugit  regele Decebal romanii nu l-ar fi prins. Regele Decebal ar fi ajuns la dacii  din
Moldova și din Maramureș, ar fi strâns o armată puternică și l-ar fi izgonit pe Traian
aruncându-l peste Dunăre
VOCEA, ECOU :  (tristă. Se aut tălăngile unor turme pe dealurile dimprejur și cântecul
plin de jale al unui caval) Da. Acesta este adevărul De aceea măritul rege Decebal a fost
iertat și acum se găsește în grădinile raiului împreună cu regele Burebista și cu toți martirii
acestui neam. Căci pe când martirii neamului daco-românesc se plimbă fericiți prin
grădinile și livezile înflorite ale raiului, trădătorii neamului  gem și urlă de durere,
zvârcolindu-se în cazanele cu  smoală. Din care ar ieși și ar rupe-o la fugă dacă nu ar sta
dracii lângă cazane și nu le-ar da cu linguroiul în cap cum încearcă să iasă. (un tulnic
vestește apropierea unei primejdii) Vai de mama lor, a celor care te-au trădat, mărite  rege
Decebal. A tuturor celor care au fost trădători în istoria neamului acesta. Numai ei știu câtă
suferință îndură  în cazanele și în flăcările iadului…Ia loc în jilțul domnesc, mărite rege
Decebal, căci judecata își continuă  mersul ei.
 
                                                        TABLOUL V
 
( Auzim urletele năvălitorilor, zângănitul armelor, nechezatul cailor, ţipetele şi jeletele
celor care fug din faţa năvălitorilor cresc în intensitate devenind asurzitoare. Simţim
pământul cum se cutremură sub picioare. Un tunet se rostogoleşte prin cer, apoi un trăsnet
luminează sala făcând să se cutremure geamurile şi zidurile. Din fundul sălii vedem un
grup de femei îmbrăcate în negru, desculţe şi despletite fugind îngrozite către scenă)
FEMEILE :  (se aud tropote de cai, zăngănit de arme, urlete şi pocnete de bici ca şi cum
năvălitorii le-ar fugări cu biciul. Din fundul sării apare îngrozit grupul femeile îmbrăcate în
negru, despletite, care îşi agită braţele ca într-un dans ritualic) Fugiiiţi, fugiţi oameni buni,
vin năvălitorii ! Vin tătarii, vin hunii, vin avarii !
O FEMEIE : Să fugim în pădure, luaţi  ce aveţi la îndemână şi să fugim cât mai repede
(femeile ajung în faţa scenei, se întorc ţipând îngrozite disperate, agitând braţele ca într-un
balet macabru al groazei)

15
VOCEA UNUI BĂRBAT : (răgușită, disperată) Să nu uităm copiii, oameni buni, să nu
uităm copiii ! Daţi foc la tot şi fugiţi !
DRAMATURGUL : (îngrozit. Îşi ridică braţele a rugă. Sfâşietor, înalt) Doamneeeee, fie-Ţi
milă de poporul acesta ! Doamneeeee, îndură-te de noi şi ne salvează căci viaţa noastră a
devenit un chin ! (grupul de femei îngrozite, ajunse în fundul sălii, se întorc, ţipetele lor te
înfiorară)
O FEMEIE :  (ţipând îngrozită) Să nu uităm copiii, oameni buni. Aveţi grijă de copii. (se
aud bicele barbarilor pocnind pe deasupra capetele spectatorilor, și vocile răgușite ale
năvălitorilor)
ALTĂ FEMEIE :  Să luăm demâncare cu noi…(nechezatul cailor, zăngănitul armelor, şi
urletele năvălitorilor încep să scadă. Ajuns în faţa scenei grupul  de femei se întoarce
ţipând, jelind, gesticulând şi smulgându-şi părul din cap. Acum nu se mai văd. Au dispărut
în spatele cortinei din fundul sălii. Auzim departe sunetul unui corn şi al unui bucium. Apoi
clopotele unor biserici care vin parcă de sub pământ. Apoi zgomotul făcut de motoarele
unor avioane și bombardamentul care urmează)
 
                                  TABLOUL VI
 
DRAMATURGUL : (cu  ochii închiși cu mâinile duse la piept, scufundat în rugăciune.
Tare) Îndură-te, Doamne, de poporul  daco-român, de poporul lui Burebista, al lui Decebal,
al lui Mihai Viteazul, al lui Mihai Eminescu. Măcar gândește-te la milioanele de jertfe ale
acestui popor care s-au făcut de la Burebista încoace, adică de peste două mii de ani, !
Pune  pe un talger jertfele, suferința, sângele vărsat de cei care și-au dat viața  ca să apere
acest pământ, binele făcut de sărmanii oameni, calitățile de oameni credincioși, umili,
ospitalieri și pe celălalt talger bune bolile lui sufletești, păcatele și răul ce l-au făcut
românii în toată istoria lor, și ai să vezi că talgerul cu bolile și faptele rele, cu urâciunea din
sufletele românilor se ridică sus, Doamne, în cer. Pentru că  suferința acestui popor,
umilința lui, sângele vărsa de români ca să apare acest pământ, calitățile lui sunt cu mult
mai grele și mai mari decât defectele lui. (în depărtare auzim  zgomotul unei bătălii cum se
stinge, apoi viersul duios al unei doine cântate a fluier. După care auzim tunurile cum
bubuie și mitralierele cum răpăie)
VOCEA, ECOU : Am grăit-a Dumnezeu.. Să vină acum la judecata de apoi Domnul
primei uniri, marele Domnitor Mihai Viteazul, sigurul Conductor care a avut geniu de la
marele rege Burebista încoace.  Păcat însă că a făcut mari greșeli în viață. (prin pânza
translucidă îl vedem venind pe Mihai Viteazul, așa cum îl cum îl cunoaștem din poze. Este
înalt, are sabia la șold)
MIHAI VITEAZUL : (înclinându-se) Iertare, bunule Tată ceresc.  Da, Doamne,  am venit
la Judecată. Știu, am greșit. Am fost un om pripit. Am păcătuit mult în viața pământească. 
Asemenea marelui Rege Burebista  însă nu mă așteptam să fiu asasinat de Basta, și nici
trădat de românii mei.
VOCEA, ECOU : Mărite Domn Mihai Viteazul, ai făcut lucruri atât de mari pentru neamul
daco-românilor încât ai fost iertat demult. Şi așa cum prea bine știi faci parte din ceata
Arhanghelilor. Așa cum a spus și scribul şi profetul meu aici de faşă, ce l-am însărcinat să
noteze tot ce se spune  la această judecată, talgerul faptelor bune ce le-ai făcut pentru 
neamul acesta  este atât de greu și de mare, încât talgerul greșelilor s-a dus  în înaltul
cerului.  (mică pauză. Auzim deodată cum trăsneşte în apropiere)
DRAMATURGUL : (fericit, cu mâinile la piept, tare) Mulțumesc, Doamne, măritul
Domnitor Mihai Viteazul  este ca și marele rege Burebista, una din marile Minți, unul din
marile Spirite și unul dintre cei mai mari oameni dați de acest pământ, udat cu mări de
sânge. De aceea este drept ca el să fie Arhanghel al neamului românesc și să  trăiască toată
veșnicia în rai.

16
VOCEA, ECOU : Aşa grăit+a Domnul Dumnezeu. Cu înţelepciune ai vorbit, iubitul meu
profet. Acum să-l auzim pe marele Domnitor Mihai Viteazul să ne spună, unde a greșit, și
care este vina lui.
MIHAI VITEAZUL: Mulțumesc, bunule Tată ceresc, căci asemenea Părintelui Arsenie
Boca ce se află în al șaptelea cer, și asemenea marilor martiri de aici din rai, şi eu am
putut și pot după moartea mea să îmi ajut poporul. Așa cum am putut şi cum putem noi,
arhanghelii și îngerii, să-i ajutăm cu vibrațiile spiritelor noastre pe români. Care vedem
spre ruşinea lor că nu se grăbesc deloc să înfăptuiască Marea Unire, ce am săvârşit-o Io
Mihai Voievod Viteazul şi moşii şi strămoşii lor ! (cu voce tunătoare) Ci de aici din cer,
noi, Martirii neamului daco-român le spunem cu limbă de moarte că de nu vor face unirea
în vremea de acum, vai şi amar va fi de ei şi de urmaşii lor !
DRAMATURGUL : (uimit și fericit) Doamne Dumnezeule, așadar Marii Martiri, cei care
s-au jertfit pentru neamul acesta,  sunt acum în rai, îngeri și arhangheli, și de acolo din cer
ei  ajută neamul acesta ! (își face cruce)  Mulțumim, Doamne Tată ceresc, slăvit să fii în
vecii vecilor, împreună cu Fiul, cu Sfântul Duh, cu Maica Domnului și cu toți îngerii și
sfinții ! (departe ni se pare că auzim tropăituri de cai și zăngănit de arme.  Bocetul unui
tulnic se pierde în depărtare)
MIHAI VITEAZUL : Am greșit mult, bunule Tată ceresc…Am fost om aprig și pătimaș,
am fost viteaz și un bun strateg, dar am fost și nechibzuit. (mică pauză) Trebuia să fi
învățat de la marele domn al Moldovei Ștefan cel Mare, care a fost diplomat și precaut…
Dacă aș fi avut chibzuința lui, dacă m-aș fi bazat pe popor, și aș fi întocmit o oaste a 
poporului, așa cum a făcut marele Domn al Moldovei... Și dacă nu ar fi fost întâmplarea  la
care nu m-am așteptat, când am fost asasinat de trimișii lui Basta, aș mai fi putut domni
încă 20 de ani. Căci  atunci când am fost ucis mișelește aveam numai 44 de ani. Și dacă
aș mai fi domnit încă 20 de ani, aș fi adunat sub steagul  meu popoarele din Balcani. Am fi
format o armată mare, și cu viteji ca Baba Novac i-am fi alungat pe turci din Bizanț. I-am
fi fărâmițat și i-am fi aruncat în fundul Asiei.
VOCEA, ECOU : (oftează) Am zis ! Așa ar fi putut să fie, mărite Domn, cel mai Viteaz
Domn al Țărilor Române. Așa ar fi putut să fie…
MIHAI VITEAZUL. Dacă aș fi fost mai înțelept, bunule Tată ceresc…Iar dacă aș mai fi
domnit douăzeci de ani Țările Române s-ar fi  sudat între ele, poporul acesta s-ar fi simțit 
un singur popor,  ar fi fost un popor unit și mare, care ar fi reușit să facă față  Imperiilor ce
ar fi venit asupra lui. Nenorocirea a început de la bătălia de la Mirăslău  cu Basta pe care
am pierdut-o din nechibzuinţa mea. (oftează) Trebuie să nu mă grăbesc atât de mult,
Doamne, trebuia să  o fi luat mai încet și să consolidez ce cuceream.
DRAMATURGUL : Așa este, Măria Ta, cel mai mare Domn dat de pământul acesta după
Burebista. Numai că ai avut și mult nenoroc, Doamne, Întemeietor al Primei Uniri. În
termenii de azi se numește contextul istoric și geopolitic, care nu ți-a fost  deloc favorabil. 
Ai acționat repede, pripit pentru că  altă cale nu exista. Ai fost obligat de împrejurări să
acționezi așa ! Așa cum mai târziu pentru  generalul Ion Antonescu, după ce Stalin cu
acordul lui Hitler ne-a luat Basarabia și Bucovina în urma pactului Ribbentrop Molotov, și
după ce  marele criminal al Umanității, Hitler, ne-a luat Ardealul de Nord și l-a dat
Ungariei, mareșalul n-avea ce să  facă decât să meargă cu Criminalul de Hitler în Războiul
din Est împotriva Uniunii Sovietice. Dacă s-ar fi opus ne făcea Hitler zob așa cum a făcut
Iugoslavia. Iar dacă am fi rămas neutri s-ar fi întâmplat același lucru.  Și în cazul acesta
după Război n-am mai fi obținut nici Ardealul de Nord și nici Basarabia și Bucovina, în
cazul în care Hitler ar fi învins Uniunea Sovietică.
VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul vostru ! Bine  gândește Scribul și
profetul meu. Numai că și în cazul mareșalului Ion Antonescu, la fel ca în cazul  regelui 
Decebal, și ca în cazul marelui Rege Burebista, dacă mareșalul Ion Antonescu nu ar fi fost
trădat, cum era pe punctul de a încheia un pact secret cu Stalin, în condiții foarte

17
avantajoase pentru poporul român, el chiar ar fi  încheiat acest pact secret cu Stalin.
Situație în care ar fi fost foarte bine pentru poporul român.  Dar lucrul acesta îl vom discuta
când îi vom chema la judecată pe mareșalul Ion Antonescu, pe regele Mihai, pe Iuliu
Maniu și pe Brătieni, pe toți cei care au pus la care complotul blestemat împotriva lui.
DRAMATURGUL : (se înclină, cu mâinile la piept) Mulțumesc, bunule Tată ceresc !
VOCE, ECOU : Binecuvântat eşti, mărite Domn Mihai Viteazul, în rai şi în ceata
arhanghelilor mei în veci de veci. Toate păcatele şi greşelile ţi-au fost şterse, şi acum
străluceşti în lumina raiului Meu.  Şi ca să vezi că judecata  Mea este dreaptă ascultă-i pe
cei care ţi-au hotărât mişeleşte moartea. Ascultă-i pe Împăratul Rudolf, pe generalul Basta,
şi pe cei care te-au ucis în cortul tău domnesc. I-am transformat în porci şi în hiene, şi acum
guițăie și schiaună și se zvârcolesc făcând ca toți dracii în cazanele cu smoală şi în
flăcările iadului. Ascultă, şi ascultaţi şi voi, cei care trăiţi acum pe pământ. Mai ales voi,
politicienii, care ați distrus această Țară ca să vă fie de învăţătură de minte ! Și să ştiţi că
Domnul Dumnezeul vostru nu trece cu vederea nici un rău făcut de om pe pământ. Şi ca
aceşti netrebnici trădători de ţară şi de neam şi voi, politicienii români de azi veţi scheuna,
veţi grohăii şi veţi urla în cazanele cu smoală ale dracilor toată veşnicia. Am zis ! Aşa
grăieşte Domnul Dumnezeu !.
 
                                   TABLOUL VII
                                
( Auzim urletele năvălitorilor, zângănitul armelor, nechezatul cailor, ţipetele şi jeletele
celor care fug din faţa năvălitorilor cresc în intensitate devenind asurzitoare. Undeva
aproape  clopotele unei biserici fac să se cutremure geamurile. Simţim pământul cum se
cutremură sub picioare. Auzim  tropot de cai, bicele celor care vin călări fugărindu-i pe cei
care aleargă să se salveze în păduri şi glasuri de bărbaţi  răguşite care te înfioară. Acum
auzim distinct  cum urlă năvălitorii: tăgăr, tăgăr, amalah dacâdâm, tăgăr, tăgăr, amalah
dacâdâm. Un tunet se rostogoleşte prin cer, apoi un trăsnet luminează sala făcând să se
cutremure geamurile şi zidurile. Din fundul sălii apar pe culoar un grup de femei îmbrăcate
în negru, desculţe şi despletite fugind îngrozite înspre scenă. Ţipetele şi vaietele lor te
înfioară. Spaima şi groaza se citesc pe feţele lor)
FEMEILE :  (se aud tropote de cai, zăngănit de arme, urlete şi pocnete de bici ca şi cum
năvălitorii le-ar fugări cu biciul) Fugiiiţi, fugiţi oameni buni, vin năvălitorii. Vin romanii,
vin avarii, vin tătariii, vin turcii, vin rușii, vin nemţii, vin americanii !.
O FEMEIE : Să fugim în pădure, oameni buni. Daţi foc la case şi la hambare, otrăviţi
fântânile şi luaţi  ce aveţi la îndemână şi să fugim cât mai repede (femeile ajung în faţa
scenei, se întorc ţipând îngrozite disperate, agitând braţele ca într-un balet macabru al
groazei).
DRAMATURGUL : (îngrozit. Îşi ridică braţele a rugă. Sfâşietor) Doamneeeee, fie-Ţi milă
de poporul acesta ! Doamneeeee, îndură-te de noi şi ne salvează, căci viaţa noastră şi istoria
noastră au devenit un chin ! (grupul de femei îngrozite, ajunse în fundul sălii, se întorc,
ţipetele lor te înfiorară. De afară vine zgomotul făcut de copitele cailor, de zăngănitul
armelor și de glasurile înspăimântătoare ale babarilor )
O FEMEIE :  (ţipând îngrozită) Să nu uităm copiii, oameni buni. Aveţi grijă de copii.
O VOCE DE BĂRBAT : (îngrozită) Fugiţi, oameni buni, luaţi-o pe  drumul care duce la 
râpă, că e mai scurt. Fugiiţi mai repede, vin romani, vin avarii, vin tătarii, vin rușii, vin
nemții !
O VOCE DE BĂRBAT : (cade în genunchi) Doamne, năvălitorii sunt biciul cu care
biciuiești neamul acesta pentru păcatele  lui. (tragic) Doamneeeee, îndură-te de noi, treacă
de la tine paharul aceastaaaaaa ! (gemând) Îndură-te, de noi, Doamne, iartă-ne şi
luminează-ne. Arată-ne Calea cea dreaptă, îndură-te de noi, că nu mai putem !
VOCE, ECOU:  Aşa grăit-a Domnul Dumnezeu .Fugiţi, ascundeţi-vă în păduri, şi trăiţi
acolo cu lupii şi cu urşii, pentru că ticăloşii care au venit peste voi sunt mai cruzi decât
fiarele. (se aud ţipetele copiilor şi ale femeilor)

18
O VOCE: (tragic) Blestemaţi să fiţi în vecii vecilor ! (tragic) Doamne, ce am făcut, cu ce
ţi-am greşit de  ne judeci atât de aspru ?!
ALTĂ FEMEIE :  Să luăm demâncare cu noi…(nechezatul cailor, zăngănitul armelor, şi
urletele năvălitorilor încep să scadă. Ajuns în faţa scenei grupul  de femei se întoarce
ţipând, jelind, gesticulând şi smulgându-şi părul din cap. Acum nu se mai văd. Au dispărut
în spatele cortinei din fundul sălii. Auzim departe sunetul unui corn şi al unui bucium. Apoi
clopotele unei biserici care vin parcă de sub pământ. Ţipetele şi  vacarmul se sting încet)
 
                                   CAPITOLUL VIII
 
 VOCEA, ECOU : (un tunet prelung se rostogoleşte prin cer, apoi un trăsnet face geamurile
să  vibreze. Departe auzim  urletul a morțiu al unui lup, apoi jeletul unui tulnic. Acum ni se
pare că auzim apa vijelioasă a unui râu de munte şi cântece de păsări). Aşa grăieşte Domnul
! Să vină la Judecată Domnitorii Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare. (prin pânza translucidă îi
vedem pe cei doi voievozi apărând în scenă şi oprindu-se lângă  rândul de jilţuri domnești).
DRAMATURGUL : (se roagă ardent, cu mâinile la piept) Doamne, slăvit să fii în vecii
vecilor, îndură-Te de  neamul acesta, şi de oameni mari pe care i-a dat acest pământ !
ŞTEFAN CEL MARE : (îngenunchează şi se roagă Domnului)  Iertare, Doamne,
Dumnezeul nostru. Am greşit, am făcut să cadă prea multe capete de boieri. Am fost iute la
mânie şi vărsătoriu de sânge…Dar am avut grijă de ţara şi de neamul acesta ca de ochii din
cap şi am păstrat-o întreagă.. Iar pentru păcatele ce le-am săvârşit în viaţa de muritor am
ridicat mânăstiri şi am dăruit oamenii cinstiţi, credincioşii Moldovei şi viteji cu moşii.
VOCE, ECOUL : Domnul grăieşte cu bucurie ! Iubitul meu Domnitor, ce ai avut numele
de Ștefan cel Mare, ce te-am trimis pe pământ cu o misiune, pe care domnia ta ai îndeplinit-
o. De aceea te-am ridicat în ceata sfinţilor, aşa cum o l-am ridicat şi pe marele Poet şi
Gânditor politic Mihai Eminescu. La această judecată te-am chemat ca să te laud şi să  te
dau exemplul tuturor  Domnitorilor şi regilor pe care i-a avut acest neam. O lipsă ai avut
domnia ta, mărite Domn Ştefan cel Mare, dar nici pentru acesta nu eşti vinovat, căci eu
eram Domnul Dumnezeul Tău care trebuia să te inspir. Să-ți luminez mintea şi calea.
ŞTEFAN CEL MARE : Care lipsă, Doamne, căci am greşit de mai multe ori în viaţă ? O
dată a fost când am atacat cu oastea Ţara Românească. A doua  a fost că nu l-am scos din
închisoarea lui Mateiaş Corvin, pe Vlad Ţepeş, căruia îi eram dator, căci cu ajutorul lui am
urcat în scaunul domnesc. (mică pauză, se gândește. Departe se aude melancolic cântecul
tulnicelor) Căci după ce pe tatăl meu, Bogdan Vodă, ce era Domn al Moldovei, l-a
înjunghiat fratele lui, Aron Vodă, la nunta de la Reuseni, eu am scăpat în întunericul nopţii
cu fuga prin codri. Şi aşa ascunzându-mă prin păduri ferit de întunericul nopţii am  ajuns la
curtea Domnitorului Vlad Ţepeş, care  m-a primit cu dragoste şi mi-a fost ca un părinte şi
ca un frate. M-a învăţat ştiinţa armelor, şi m-a ajutat să ajung la Domniei, şi am ajuns
Domn pe tronul Ţării Moldovei, după ce l-am învins pe ucigaşul tatălui meu. Pre acel
ticălos de Aron vodă ce mi-a ucis părintele, şi asta datorită marelui Domnitor aici de faţă,
căruia îi cer iertare
DRAMATURGUL : Binecuvântează-i, Doamne Dumnezeul nostru, pe Marii Domnitori 
Vlad Ţepeş şi  Ştefan cel Mare.
VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte Domnul ! Da, aceasta a fost o vină mare, mărite Domn al
Moldovei, că bine ar fi fost dacă l-ai fi scăpat pe marele Domn Vlad Ţepeş şi dacă te-ai fi
unit cu el, şi împreună l-aţi fi izbit pe turc. Având oastea unită şi mai mare, având amândoi
meşteşugul războiului şi cunoscând strategiile de luptă ale turcului, l-aţi fi învins, aţi fi
trecut Dunărea şi l-aţi fi alungat în pustiurile Asiei, salvând astfel creştinătatea.
MIHAI VITEAZUL : (se ridică în picioare)  Care creştinătate, Doamne ? zic, Io Mihai
Voievod Viteazul, iertat să îmi fie acest cuvânt greu spus la mânie. Când  Apusul, care se
lăuda a fi creştin ne-a trădat şi ne-a înjunghiat pe la spate, lăsându-ne să  ţinem noi piept
turcilor. Şi  cu ajutorul Domnului am ţinut piept turcilor, aici la Dunăre şi la Carpaţi, căci
Ţările române nu au fost pașalâc, aşa cum a  fost Ungaria. Şi turcii nu au trecut de noi, 

19
astfel că Apusul  a trăit în linişte  şi siguranţă, putând să-şi ridice catedrale și universităţi.
Şi în loc să se adune şi să se organizeze să ne ajute pe noi să-l alungăm pe păgân, ei s-au
războit între ei ca nişte nerozi. Ba, mai mult au pohtit la Ţările noastre şi ne-au înjunghiat
pe la spate.
DRAMATURGUL : (tare, se vede că este fericit) Aşa este, Doamne, aşa este, bunule Tată
ceresc. Căci dacă împăratul Rudolf şi Basta nu l-ar fi asasinat pe marele Domn Mihai
Viteazul, şi i-ar fi dat oaste şi bani, Marele strateg care a fost Mihai ar fi trecut cu oaste în
Balcani, unde ar fi răsculat  popoarele de acolo, care gemeau şi ele sub robia turcului. Le-ar
fi  adunat şi organizat sub steagurile sale şi i-ar fi alungat pe turci de nici nu s-ar mai fi
auzit de ei. Nu ar mai fi avut ei istoria măreaţă pe care au avut-o şi nu ar mai fi făcut Ţările
Române să  plătească munţi de pungi de aur ! Și nu ne-ar mai fi luat atâţia copii să-i facă
ieniceri, iar mai târziu şi să-i trimite să lupte împotriva părinţilor şi a moşilor lor.
VOCEA, ECOU : Aşa grăit-a Domnul Dumnezeu ! Şi aceasta este adevărat, bunul meu
scrib şi profet.
ŞTEFAN CEL MARE : Pentru toate acestea, Doamne, Io Ştefan cel Mare, Domn a toată
Moldova, îţi cer iertare şi îi cer de asemenea iertare neamului daco-românesc, marilor regi
Burebista şi  Decebal.
VLAD ŢEPEŞ :  (se înclină) Închinare Şie, Doamne ! Şi eu, cel care i-am tras în țeapă pe
hoți și pe turci, și am rămas în istorie cu numele de Vlad Țepeș, îmi cer iertare, Doamne,
bunule şi mare Tată ceresc. Căci trebuia să iau toate măsurile ca să nu cad în capcana
vrășmașilor mei. Trebuia mai întâi eu să-i căsăpesc pe ei. Însă au fost pre mulţi, bunule
Tată ceresc şi prea vicleni. De aceea m-au dovedit. Fiind drept şi aspru, urând hoţia,
minciuna şi viclenia prea mult, ca să retez aceste defecte morale ale românilor și ca să
vindec  poporul român de aceste cumplite boli, am  apelat la tragerea în ţeapă. Și pe mulți
i-am tras în țeapă și pe hoți și pe trădători români. Și pe cei care au venit asupra noastră  să
ne îngenuncheze și să ne ia robi. Dar se vede că pe hoţii şi viclenii acestui neam nici ţeapa
nu i-a  îndreptat. Căci după moartea mea, după ce m-au înjunghiat pe la spate grupul de
boieri, în apropierea satului Comana, şi după ce am ajuns în  rai, fapt pentru care îţi
mulţumesc, bunule Tată ceresc, am văzut că românii nu s-au făcut cu nimic mai cinstiţi şi
mai buni. Ba mai rău, s-au înmulţit hoţii ca ciupercile !
VICE, ECOU :  Adevăr grăieşti,  mărite Domnitor Vlad Țepeș, și eu Domnul Dumnezeu,
am voit a îndrepta pe calea cea bună acest neam, și puțini s-au îndreptat. Viclenia și hoția
au intrat în  ei prea adânc. Am făcut greşeala de  i-am dăruit acestui neam felurite şi mari
bogăţii. Și l-am aşezat în locul cel mai bun de pe pământ. Unde la început a fost  raiul şi
unde l-am creat pe Adam. Bogăţiile ce i le-am dăruit i-au făcut însă mai mult rău, căci
văzând că îşi câştigă uşor  hrana cea de toate zilele românii s-a învăţat cu uşorul, cu lasă-
mă să te las. Și apoi bogăţiile au fost cele  care au chemat neamurile jefuitoare, Imperiile, 
cum au fost romanii,  turcii, austriecii să vină asupra lui..
DRAMATURGUL : Doamne, Tată ceresc, amândoi, şi Domnul Ştefan cel Mare şi domnul
Vlad Țepeş au fost domnitori buni, patrioţi, care au apărat acest pământ şi acest neam. Dacă
este regretabil că nu s-au înţeles şi nu s-au ajutat între ei, tot atât de adevărat este că trebuie
să le mulţumim pentru ce au făcut pentru neamul lui Decebal. Căci dacă nu ar fi fost
domnitorii Basarab I,  Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare Şi Mihai Viteazul 
neamul acesta  poate că nu ar mai fi exista. Lor trebuie să le mulţumească românii, toţi cei
care au trăit şi trăiesc pe acest pământ.
VOCEA, ECOU : Adevăr grăieşti, scribul şi profetul meu. Dacă nu ar fi existat aceşti
Domnitori neamul acesta nu se ştie dacă ar mai fi existat sau nu. Ei au fost Conducătorii pe
care i-am dăruit poporului daco-român ca să nu piară.  Să nu-l uităm de asemenea pe
marele şi viteazul Domnitor Radu de la Afumaţi, fiul lui Radu cel Mare şi Ginerele lui
Neagoe Basarab, care în numai opt ani i-a învins de mai multe ori pe turci. Şi dacă nu-l
ucideau boierii care l-au urmărit până în biserica din Râmnicul Vâlcii, unde l-au asasinat
ziua în amiaza mare, înroşind cu sânge sfântul Altar al meu, el ar fi fost unul din Marii
Domnitori ai acestei Ţări, ca Domnul Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Iar pentru vitejia

20
şi pentru patriotismul lor, pentru dragostea de neam şi de pământul strămoşesc i-am aşezat
pe toți cu cinste în rai, unde sufletele lor cunosc fericirea veşnică. (mică pauză, auzim
vâjâitul unui râu de munte şi cântecele păsărilor)
DRAMATURGUL : Aşa este, Doamne, bine ai făcut Doamne, bunule Tată ceresc. 
Oamenii aceştia, începând cu regele Burebista,  au fost cei care au făcut să nu piară acest
neam. (către sală) Iar voi, fii acestui pământ să fiţi urmaşii demni ai neamului tracilor ce a
fost unul dintre marile neamuri ale antichităţii.
VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte Domnul ! Tracii au fost neamul meu ales dintru început.
Aceasta să se ştie, că neamul tracilor de n-ar fi avut în el bolile pe care le-a scris în pisania
lui scribul şi profetul meu el ar dăinui şi azi ! Am zis ! Să ia aminte poporul român căci
dacă va mai trăi dezbinat şi nu se va uni reîntregi Ţara, aducând Basarabia şi Bucovina
acasă, Eu, Domnul neamurilor, îl voi arunca de la inima Mea ca pe o măsea stricată!
DRAMATURGUL : De aceea mă rog, bunul Tată ceresc, să ajuţi acest neam să scape de
bolule sufleteşti pe care i le-am arătat eu în cărţile mele ! Şi să-i dăruieşti Mari Gânditori
politici şi Mari Oameni politici, Doamne care să-l condică pe calea cea dreaptă. Iar nu
hoţi, mafioţi, demagogi şi lichele politicianiste, aşa cum i-ai dăruit, care l-au căpuşat de tot
!
VOCEA, ECOU : (trist, oftează) Mânia mea, a Dumnezeului acestui neam n-a avut margini
! Ci toţi hoţii şi trădătorii acestui neam cu toţii se perpelesc şi zbiară în cazanele Iadului !
(auzim pământul huruind, cutremurându-se şi zidurile prăbuşindu-se)
DRAMATURGUL : (îşi face cruce) Iar se mai prăbuşesc zidurile acestui neam,
Doamne…  VOCE, ECOU : Aşa grăieşte Domnul. Mare păcat că Domnitorii Vlad Ţepeş
şi Ştefan cel Mare nu s-au înţeles. Şi mare păcat că  marelui  Domnitor şi Sfânt, Ştefan cel
Mare, nu i-a venit ideea genială, să unească el cele trei Ţări româneşti. Căci dacă le-ar fi
unit și ar fi  refăcut  Dacia regelui Decebal, atunci ar fi avut o Armată cu care i-ar fi
spulberat şi pe leşi şi pe turci. Iar Apusul ar fi avut cel mai mult de câştigat.
DRAMATURGUL :  Iar cu boierii ce i-au asasinat pe Domnitorii acestei Ţări ce s-a
întâmplat, Doamne, te mai întreb încă o dată ?
VOCEA, ECOU : Cu Boierii care şi-au trădat şi şi-au ucis Domnitorii ? Boală pe care au
moştenit-o de la strămoşii lor traci, care  erau înclinaţi către dezbinare şi nu voiau şi nu
putea să asculte de un Conductor  ? Aveau în gena lor dezbinarea şi neascultarea, înclinaţia
de a nu asculta de un conducător, de a nu se organiza într-o armată condusă de un rege.
(oftează. Departe se aude zgomotul unei bătălii, apoi auzim tunurile bubuind și mitralierele
trăgând)) Vai de mama  şi de mama lor, de toţi trădătorii acestui neam, care au fost, care
sunt şi care vor fi ! Şi care sunt mulţi, pentru că la români trădarea a fost nesfârșită. (mică
pauză I-am transformat în şoareci, în şobolani, în hiene, în porci şi i-am aruncat în flăcările
iadului şi în cazanele cu smoală, ude urlă şi se vaită de mama focului de două mii de ani.
De când a trecut fiecare la cele veşnice. Numai dacă i-aţi auzi cum se vaietă, cum gem şi
cum urlă pocitaniile v-aţi îngrozi . Toţi românii s-ar îngrozi.
DRAMATURGUL : Este bine, Doamne, să-i auzim, să-i audă toţi românii, mai ales
politicienii din ziua de azi, căci  s-ar mai îndrepta
VOCEA, ECOU : Ideea Domniei tale, iubitul meu scrib şi profet este bună. Iată, deschid
uşile şi porţile iadului ca să-i auziţi cum gem, cum zbiară şi se vaită  aceste dihănii care au
nenorocit neamul românesc în toată istoria lui. (deodată universul se  umple de gemete, de
vaiete, de zbierete și scâșnete asurzitoare care te îngrozesc. Sunt mii de voci care schiaună 
ca hienele, grohăie ca porcii, zbiară. Din când în când auzim  pocnind bicele dracilor, apoi
tunete şi trăsnete.  Pe fond auzim jelete şi zgomotul pe care îl face focul trosnind. Printre
zbierete şi gemete auzim mai multe vaiete clare. Grog, groh, groh, vai mie, nenorocitul şi
blestematul care am fost ucigaş de Domn pământesc. Vai mie, vai mie, ticălosul şi
blestematul care am fost trădător de neam și de țară. Nimeni, Doamne, să nu săvârşească
ticăloşia trădării, căci în fundul iadului va ajunge aşa cum am ajuns noi. O vocea care
schelălăie; „vai mie, păcătosul şi blestematul care am uneltit împotriva Domnului Ţării
mânat de setea de putere. Vai mie, vai mie, nenorocitul, blestemat să  mă jelesc şi să mă

21
vaiet toată veşnicia în flăcările iadului !”. Toate vocile,  ţipetele, jeletele, vaietele, împreună
cu grohăiturile şi  urletele hienelor care te înfioară se împletesc toate într-un cor care te 
îngrozeşte)
 
                                                   TABLOUL IX
 
DRAMATURGUL : (îngrozit, agitându-se) Doamne, Dumnezeule, iartă greşelile, defectele
şi păcatele acestui neam și îndreaptă-i sufletul către curățenie, credință și către cele bune !
Căci suferinţa şi viaţa veşnică ce or s-o ducă românii toată veşnicia gemând şi zvârcolindu-
se în cazanele şi în flăcările iadului sunt fără seamăn.
( Auzim urletele năvălitorilor, zângănitul armelor, nechezatul cailor, ţipetele şi jeletele
celor care fug din faţa năvălitorilor cresc în intensitate devenind asurzitoare. Undeva
aproape  clopotele unei biserici fac să se cutremure geamurile.Simţim pământul cum se
cutremură sub picioare. Auzim  tropot de cai, bicele celor care vin călări fugărindu-i pe cei
care aleargă să se salveze în păduri şi glasuri de bărbaţi  răguşite care te înfioară. Acum
auzim distinct cum urlă năvălitorii: tăgăr, tăgăr, amalah dacâdâm, tăgăr, tăgăr, amalah
dacâdâm, adcâdâbâm. Un tunet se rostogoleşte prin cer, apoi un trăsnet luminează sala
făcând să se cutremure geamurile şi zidurile. Din fundul sălii vedem pe culoar un grup de
femei îmbrăcate în negru, desculţe şi despletite fugind îngrozite înspre scenă. Ţipetele şi
vaietele lor te înfioară. Spaima şi groaza se citesc pe feţele lor)
FEMEILE :  (se aud tropote de cai, zăngănit de arme, urlete şi pocnete de bici ca şi cum
năvălitorii le-ar fugări cu biciul) Fugiiiţi, fugiţi oameni buni, vin năvălitorii. Vin romanii,
vin avarii, vin tătarii, vin rușii, vin nemții, vin americanii.
O FEMEIE : (răgușită, tragic) Să fugim în pădure, luaţi  ce aveţi la îndemână şi să fugim
cât mai repede (femeile ajung în faţa scenei, se întorc ţipând îngrozite disperate, agitând
braţele ca într-un balet macabru al groazei).
DRAMATURGUL : (îngrozit. Îşi ridică braţele a rugă. Sfâşietor) Doamneeeee, fie-Ţi milă
de poporul acesta ! Doamneeeee, îndură-te de noi şi ne salvează căci viaţa noastră şi istoria
noastră au devenit un chin ! (grupul de femei îngrozite, ajunse în fundul sălii, se întorc,
ţipetele lor te înfiorară)
O FEMEIE :  (ţipând îngrozită) Să nu uităm copiii, oameni buni. Aveţi grijă de copii.
O voce de bărbat (îngrozită) Fugiţi, oameni buni, luaţi-o pe  drumul care duce la  râpă, că e
mai scurt. Daţi foc la hambare şi la case, otrăviţi fântânile ! Fugiiţi mai repede, vin romani,
vin avarii, vin tătarii, vin turcii, vin austriecii !
O VOCE DE BĂRBAT : (cu mâinile ridicate spre cer, Implorând din toate puterile
Doamne, năvălitorii sunt biciul cu care biciuiești neamul acesta pentru păcatele  lui. Şi el
tot nu mai învaţă că aceasta este pedeapsa pe care Domnul ne-o trimite pentru îndreptarea
noastră ! (tragic) Doamneeeee, îndură-te de noi, treacă de la tine paharul aceastaaaaaa !
(gemând) Îndură-te, de noi, Doamne, iartă-ne şi luminează-ne și arată-ne calea cea
dreaptă !
VOCE, ECOU :  Aşa grăit-a Domnul ! Fugiţi, ascundeţi-vă în păduri, şi trăiţi acolo cu
lupii şi cu urşii, pentru că ticăloşii care au venit peste voi sunt mai cruzi decât fiarele. (se
aud ţipetele copiilor şi ale femeilor)
O VOCE: Blestemaţi să fiţi în vecii vecilor ! (tragic) Doamne, ce am făcut, cu ce ţi-am
greşit de  ne judeci atât de aspru !
ALTĂ FEMEIE :  Să luăm demâncare cu noi, măcar o bucată de pâine…(nechezatul cailor,
zăngănitul armelor şi urletele năvălitorilor încep să scadă. Ajuns în faţa scenei grupul  de
femei se întoarce ţipând, jelind, gesticulând şi smulgându-şi părul din cap. Acum nu se mai
văd. Au dispărut în spatele cortinei din fundul sălii. Auzim departe sunetul unui corn şi al
unui bucium. Apoi clopotele unei biserici care vin parcă de sub pământ. Ţipetele şi 
vacarmul se stinge încet)
DRAMATURGUL : (îngrozit. Îşi ridică braţele a rugă. Sfâşietor) Doamneeeee, fie-Ţi milă
de poporul acesta ! Doamneeeee, îndură-te de noi şi ne salvează căci viaţa noastră şi istoria

22
noastră au devenit un chin ! (grupul de femei îngrozite, ajunse în fundul sălii, se întorc,
ţipetele lor te înfiorară)
 
                                                     TABLOUL X
 
VOCEA, ECOU : ( Un trăsnet despică parcă văzduhul. Vocea Domnului tună şi fulgeră)
Așa grăiește Domnul Dumnezeul vostru ! (ecou reverberând) V-am  dăruit cel mai bun
pământ, v-am dăruit munţi, câmpii, ape păduri pline cu vânat, râuri şi fluvii cu ape
limpezi ! V-am dăruit mine de aur şi de argint. Vi l-am dăruit pe Fiul meu, marele zeu
Zamolxe, cel care v-a adus învățăturile și Legile Belagine. V-am dăruit Conductori mari ca
regele Burebista şi Decebal, ca Marii Domnitori, Basarab I, salvatorul Ţării şi al neamului,
Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu.
Şi voi ce aţi făcut ? I-aţi trădat, i-aţi vândut şi i-aţi asasinat. După moartea regelui Decebal,
şi după retragerea romanilor  dincolo de Dunăre la anul Domnului 271, voi, urmaşii fricoşi
şi slabi ai dacilor, în loc să vă uniţi, să vă alegeţi un rege, să vă organizaţi, aţi preferat să
trăiţi atomizaţi,  în sătucele voastre ridicate pe malul apelor şi în poienele codrilor. Care  se
întindeau din nordul Mării Negre până în centru Europei,  pe fosta vatră a Daciei. Neunirea
voastră, urmaşi nevrednici ai dacilor, a însemnat robia voastră, suferinţa voastră, sângele
vărsat de moșii și strămoșii voștri !…
DRAMATURGUL : (pierdut în rugăciune, înfricoşat) Rogu-Te nu Te mânia, bunule Tată
ceresc, îndură-Te de noi și ne mai salvează încă o dată ! Îndurare îți cerem toți cei care
trăim pe pământul moșilor și strămoșilor noștri.
VOCEA, ECOU : (Glasul Domnului devine și mai apăsat) Căci dacă aţi fi fost uniţi într-un
regat, condus de un rege care ar fi avut o armată, voi, urmaşii nevrednici ai dacilor, când
au început să vină peste voi popoarele migratoare, care nici nu erau popoare, ci  nişte cete
sălbatice, dezlânate, pornite după pradă, i-aţi fi spulberat de cum ar fi  intrat pe teritoriul
Daciei. Şi ţara aceasta s-ar fi numit Dacia în continuare și în vecii vecilor ! Și poporul dac
nu ar mai fi fost un popor Victimă toată istoria. Pentru că asta aţi fost  voi, românii, toată
istoria, un popor de victime. Victimele voastre în primul rând pentru că nu aţi vrut să vă
uniţi ! Şi în al doilea rând pentru că neavând caracter, cum veneau năvălitorii peste voi,
după ce vă trecea spaima, ieşeaţi din codri cu capetele plecate să le aduceţi daruri celor care
vă cotropeau pământurile şi vă alungaseră în păduri…Repetând aceste  gesturi, acest
comportament  cu fiecare năvălitor care vă călca ţara, v-aţi învăţat slabi, vicleni, slugi…Şi
nici astăzi nu v-aţi debarasat de bolile acestea ale sufletului. (ca un tunet) Ţine-ţi minte ce
v-am spus, așa a grăit Domnul Dumnezeul vostru : urmaşi ai lui Burebista şi ai lui
Decebal…Dacă veţi continua să fiţi  tot laşi, atomizaţi, dezbinaţi, vicleni, veţi fi victimele
altor neamuri în continuare, şi veţi pieri. (un bubuit urmat de un trăsnet cutremură sala)
Veţi pieri cât de curând dacă nu vă vaeţi uni cu Basarabia şi Bucovina ! Şi cât de curând va
fi vai şi amar de voi, neam de nepricopsiţi ce sunteţi ! Veţi pieri ca nişte şobolani
blestemaţi. (tare, urlând mânios) Căci asta sunteţi acum, cobai în Experimentul Marilor
Asasini economici mondiali şi ai Marilor Puteri! Am zis: Aflaţi că sunteţi pe punctul de a
pieri ca neam şi ca ţară. Aşa grăit-a Domnul Dumnezeul vostru şi al Părinţilor voştri, al
apelor, al câmpiilor şi al munţilor pe care vi i-am dăruit cu dragoste.
DRAMATURGUL : (cu mâinile la piept, rugându-se) Mare eşti, bunule Tată ceresc. 
Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că le-ai spus românilor adevărul despre ei în faţă. Căci poate
vor învăţa ceva şi se vor schimba în bine: Vor avea caracter de acum înainte. Deşi,
Doamne, mă îndoiesc. Poporul acesta deşi a avut o istoria foarte gera, şi românii au fost un
popor de victime, nu a învăţat nimeni nici din istorie nici din vieţile lor grele şi nefericite.
VOCEA, ECOU : (Departe se aude un tunet stingându-se, apoi scârţâitul unei fântâni,
vântul trecând prin frunzişul unei păduri şi un tulnic care se jeleşte în depărtare) Aşa grăit-a
Domnul Dumnezeu! Să vină la judecată Domnitorul şi Sfântul Constantin Brâncoveanu.
(prin pânza translucidă îl vedem pe Domnitorul Constantin Brâncoveanu, mergând greoi,
uşor aplecat ca un bătrân. Ajuns în fața celorlalți domnitori se înclin cu mare respect)

23
DRAMATURGUL : Binecuvântat şi slăvit în veci să fie domnitorul şi sfântul Constantin
Brâncoveanu, căci mult a pătimit ! Cel care s-a jertfit pe el, şi şi-a jertfit cei patru fii pentru
credinţa în Domnul, pentru neamul lui şi pentru binele acestui neam !
VOCEA, ECOU : Slăvit să fie Sfântul Constantin Brâncoveanu şi toţi cei din familia lui,
care acum se hodinesc şi petrec în grădinile şi în livezile înflorite ale raiului, ce îl voi al
coborî în curând pe pământul Daciei sub numele de Grădina Maicii Domnului. Aşa
Domnul Dumnezeul vostru ! Iar asta nu se va întâmpla până când nu veți aduce acasă
Basarabia și Bucovina, întregind astfel pământul Daciei. Căci aceasta este  marea dorinţă şi
voinţa a Maicii Domnului, de a reîntregi neamul românesc ! Şi de a ridica după reîntregirea
neamului românesc, aici pe pământul Daciei, unde a curs mult sânge nevinovat, unde a fost
multă suferinţă  şi umilinţă şi jertfă, Grădina ei prin care să se plimbe spiritele alese şi
evoluate ce le-a dăruit acest pământ. Dar asta numai dacă acest  neam se va căi şi se va
îndrepta. Și numai după ce se va realiza din nou Marea Unire ca să se nască din nou
Daciei reîntregită !. Numai realizând Marea Unire îi cinstim așa cum se cuvine pe martirii
care în Primul Răzbi mondial și-au dat viața ca urmașii lor să trăiască într-o Țară întregită !
Iar nu în una ciuntită şi vândută !
DRAMATURGUL : (se închină fericit) Drept grăit+ai, Doamne ! Slavă Ţie, Doamne,
mărire Ţie, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Ajută, bunule Tată ceresc  acest neam să se
reîntregească și să se îndrepte ! Căci fără ajutorul Tău el este incapabil să se schimbe.
(mică pauză. Auzim departe cântecul tulnicelor, apoi tunurile bubuind) Căci ştii bine,
bunule Tată ceresc, că neamul daco-român este căzut la pământ, ca o vită înjunghiată căreia
i s-a dat cu parul în cap ! Și ea se zbate agonizând la pământ gata să-şi de duhul…Şi cu
toate aceasta poporul român, deşi a ajuns în cea mai grea situaţie, fiind gata să dispară de
pe scena istoriei, nu face nimic nici ca să se apere, nici ca să se îndrepte. (auzim o doină
cântată din caval. Apoi sirena stridentă al unei salvări care se apropie)
VOCEA, ECOU : Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu ! Preaiubitul meu scrib, pe care l-am
dăruit cu puterea şi fapta profeției. Cunoști acel proverb care spune că Dumnezeu îți dă dar
nu îți bagă în traistă. Poporul german a avut un filozof, Fichte, despre care  tu, umilul meu
rob, ai auzit. Care i-a spus poporului german în față: popor german dacă nu meriți să
trăiești demn pe pământ și dacă nu poți să devii un mare popor, atunci meriți să dispari.  Să
dispari de pe fața pământului ! (mică pauză, ca şi cum Domnul s-ar gândi)   Or poporului
român i-am dat de toate. I-am dat bogății fără seamăn, pentru că a fost poporul meu ales
din Început. I-am dat cel mai bun pământ, cu bogăţii şi cu frumseţi pe care ale popoare nici
nu le-au visat, că este asemenea raiului. I-am dat regi mari ca Burebista și domnitori viteji
ca Vlad Țepeș și ca Mihai Viteazul, să-l scoată din mocirla istoriei şi din pustiul timpului.
I-am dat sfinți  precum sfântul Nicodim, sfântul Daniile Sihastru, sfântul Constantin
Brâncoveanu, și marele Martir şi sfînt Mihai Eminescu ! Marea jertfă ce stă la temelia
Marii Uniri de la anul Domnului 1918. I l-am dat pe cel mai mare Gânditor politic, pe
Mihai Eminescu, pe cea mai mare minte de le  Deceneu încoace. Asemenea preotului
Deceneu sărmanul şi nefericitul. Cel care atras de diavol a căzut în capcana lui și a
participat la asasinarea marelui rege Burebista.  Rău îmi pare de preotul Deceneu căci l-am
iubit şi l-am dăruit peste măsură, dar n-am ce să-i fac. Acum arde, urlă şi se perpeleşte în
focul iadului, cerându-mi iertare şi îndurare.
DRAMATURGUL : (care se roagă cu ochii închiși, uitat în rugăciune) Îndură-Te Doamne,
bunule Tată ceresc, de neamul acesta, îndură-Te și mai iartă-l și mai salvează-l o dată.
Ajută-l, Doamne, să se reîntregească, pentru ca Maica Domnului să-și ridice după
Reîntregire, aici pe pământul nostru Grădina Ei !.
VOCE, ECOU : (un tunet se stinge în depărtare. Cântecul unui tulnic se aude acum mai
tare) Aşa grăit-a Domnul Dumnezeul părinţilor voştri ! Am salvat acest neam daco-
românesc de la pieire de  multe ori, dar urciorul nu merge de multe ori la apă. Și nu a
învăţat nimic din greşelile  pe care le-a făcut în istoriei. Nici din darurile cu care l-am
încărcat, nici din încercările pe care i le-am dat ca să-l ajut să evolueze. (trăsnește foarte

24
aproape. Glasul Domnului devine și mai aspru) Oare te-ai întrebat, neam al Meu, ales şi
păcătos, cât de mare este durerea şi dezamăgirea în sufletului Dumnezeului Tău care te-a
făcut, şi care acum se vede trădat de tine ? Domnia ta, iubitul și umilul meu scrib, te rogi și
îmi ceri de mulţi ani să  mai scap încă o dată poporul aceste de la pieire. Spunând că el nu
va fi în stare să se salveze singur, dacă nu îl salvez Eu, Domnul Dumnezeul lui.
DRAMATURGUL : (cu ochii închiși, se roagă în transă) Îndurare, Doamne, îndurare !
VOCE, ECOU : (vocea Domnul a devenit mai moale) Dar pe cine să salvez, te întreb, prea
iubitul meu scrib ? Pe cine să salvez, vă întreb pe domniile voastre, Mărite rege Burebista
și mărite rege Decebal ? Mărite Doamne Ștefan cel Mare și mărite Doamne Mihai Viteazul
? Pe un popor atât de păcătos și de laș, care se lasă păcălit și jecmănit de mafioții care îl
conduc de treizeci de ani ? Și care i-au jefuit economia, i-au distrus și i-au vândut fabricile,
izgonindu-l din țară, să meargă să se bage slugi la alte neamuri ? Să-i șteargă pe bătrânii
Italiei, ai Austriei, ai Germaniei și ai Franței la fund ? În halul acesta a decăzut poporul
meu ales la început ?
DRAMATURGUL : (îngrozit, în trasă) Îndurare, Doamne, îndurare ! (tare) Îndurare,
Doamne, îndurare ! (pe un ton mai înalt, tragic) Îndurare, Doamne, îndurare ! (urlând de
durere) Îndurare, Doamne, îndurare !
VOCE ECOU : (un trăsnet cade în apropiere făcând geamurile și zidurile să vibreze. Vocea
Domnului devine amenințătoare) Să nu uite acest neam al lui Decebal și al lui Mihai
Viteazul, că Domnul Dumnezeul lui, cel care a făcut cerurile și pământul, cel care l-a salvat
de atâtea ori de la pieire, este foarte dezamăgit de el ! Și că alegându-i şi votându-i în
parlament şi în conducerea Ţării pe cei mai mari hoţi şi jefuitori de ţară,  ţinându-i la
putere, căci n-a făcut nimic să-i alunge, şi votându-i iar şi iar de treizeci de ani, el, neamul
acesta nenorocit, s-a făcut complicele şi părtaşul lor la jefuirea economiei şi la distrugerea
lui. (mică pauză. Avem impresia că Domnul își trage sufletul, sau se gândește. Cu glasul
potolit) Aceste neam al lui Decebal şi al lui Ştefan cel Mare, domnii mei, este complicele la
asasinarea lui. El singur se asasinează prin loazele şi mafioţii pe care i-a votat şi îi ţine la
Putere. (departe se aud tunete rostogolindu-se în cer. Apoi auzim huruitul avioanelor care
vin să bombardeze. Un fulger trăsneşte afară căci se luminează  toata sale, iar geamurile şi
pereţii vibrează de la tăria  trăsnetului)
CONSTANTIN BRÂNCOVEANU: (se aşează în genunchi) Iertare îţi cer în genunchi
Doamne, Io Constantin Vodă Brâncoveanu, cel care s-a jertfit  pentru credinţă, dar şi pentru
neamul  lui, Doamne ! Sunt  prea mute jertfe în talgerul  jertfelor, al suferinţei, al sângelui
curs, al faptelor bune, căci oamenii de rând, românii cei asupriţi, care au trudit ca să-i ţină
pe boieri, apoi pe fanarioţi, apoi pe mişeii care au venit la Guvernare, și-au văzut de
omenia și de credința lor.  Oare degeaba să fi fost jertfa marelui rege Burebista, şi a
marelui rege  Decebal, şi a  lui Vlad Ţepeş ? Şi a lui Radu de la Afumaţi, a Domnului
Mihai Viteazul, aici de faţă, fiul lui Pătraşcu Vodă ? Părintele cel milos al Domnului Mihai
Viteazul, ce a murit otrăvit ? Oare degeaba a fost jertfa unchiului meu Şerban Cantacuzino,
ce a murit şi el tot otrăvit, a Domnului Tudor Vladimirescu, a mareşalului Ion Antonescu ?
Toţi au murit trădaţi şi toţi sunt martiri, îngeri şi arhangheli în  Împărăţia Ta, Doamne !
DRAMATURGUL : (oftează) Aşa este mărite Domn şi preabunule sfânt Constantin
Brâncoveanu. Dar neamul acesta ar trebui să se trezească o dată şi o dată. De două mii de
ani stă în genunchi în faţa călăilor lui, şi-i iubeşte mai mult pe aceştia decât pe el. Să pună
măna să se trezească, şi să lupte pentru a se apăra în istorie. (Mică pauză. Auzim pământul
cum se cutremură din temelii) Şi eu mă rog de zeci de ani pentru el, am scris cărţi în care îl
ajut să se cunoască, în care îi arăt bolile sufleteşti de care suferă. I-am arătat Calea prin care
se poate slava în istorie şi prin care poate deveni un mare popor… Dar văd că nu face nici
un gest să se apere şi să salveze.  Nu mişcă un deget, Doamne ! Românii doar fug din ţară
ca potârnichile fără să se gândească pe măna cui lasă ţara aceasta şi neamul !
VOCEA, ECOU : Aceasta este porunca pe care le-am dat-o şi le-o dau şi Eu, Domnul
Dumnezeul vostru și al părinților voștri, românilor ! De  aproape două secole Imnul

25
naţional care se cântă cu toate prilejurile le spune românilor, „Deşteaptă-te, române, din
somnul cel de moarte”, iar românii ce fac ?  Repetă ca mamelucii, „Deşteaptă-te, române,
din somnul cel de moarte”, și continuă să doarmă somnul morţii în continuare !
CONSTANTIN BRÂNCOVEANU : (în genunchi, rugându-se cu mâinile la piept) Cât
despre mine, Doamne, Dumnezeul nostru, al părinţilor şi al copiilor noştri, Io Voievodul
Constantin Brâncoveanu, îmi cer iertare în faţa  Ta,  Doamne, şi a  chinuitului popor
român, că nu am fost viteaz ca Marele Domn Mihai Viteazul. Ci doar am strâns bogăţii,
care mi-au atras invidia duşmanilor şi moartea…Şi am făcut diplomaţia suveicii între cele
trei Imperii.
DRAMATURGUL : Nu ai fi putut să fii Mihai Viteazul, mărite doamne și sfinte
Constantin Brâncoveanu, căci nu ai avut dotare pentru aceasta. Domniei Tale ţi-a hărăzit
soarta o altă misiune, pe care ai îndeplinit-o cu cinste până la capă ! (mică pauză. Auzim
avioanele bombardând în apropiere) Este trist că marele Domn Mihai Viteazul, nu a  fost
asemenea lui Alexandru Macedon sau a lui Napoleon. Pentru aceasta însă  ar fi trebuit să
aibă un popor viteaz şi luptător pe care să-l conducă. Or românii, după şocul psihic  pe care
l-au trăit în urma înfrângerii regelui Decebal, şi a groazei pe care și-au băgat-o în sufletele
lor, au devenit un popor fricos, laș și defensiv. Şi asta tot din cauză că a avut în gena lui 
boala dezbinării, a  atomizării. Le-a plăcut mai mult să le fie bine lor ca indivizi umani, să
trăiască în pace şi linişte, în sătucele lor, care se întindeau pe tot cuprinsul Dacei, ca
indivizi umani. În loc să se fi adunat, să se fi organizat, să-şi fi ales un Conductor şi să se
ridice la luptă împotriva cotropitorului. Să-l fărâmiţeze, să-l zdrobească şi să-l  alunge de
unde a venit. Dar s-au gândit din păcate mai mult la ei ca fiinţe umane separate de
Organismul naţional decât la neamul din care făceau parte !
VOCEA, ECOU : Aşa grăit-a Domnul ! Aşa este, precum ai zis, bunul meu scrib şi profet,
al Meu. (mânios, Tare, ) Așa grăiește Domnul Dumnezeul părinților voștri în ceasul când
aniversăm cu toții Marea Unire ! Să vă gândiți întâi la Neamul ai cărui fii sunteți ! Pentru
el să lucrați întâi și pe el să-l apărați întâi, căci fără Organismul național din care faceți
parte cu toții, voi, românii, sunteți nimic pe lumea aceasta ! Sunteți pleavă în vânt ! Așa
grăiește Domnul Dumnezeu vostru și al părinților voștri ! Să vă gândiți întâi și întâi să
refaceți Marea Unire a tuturor românilor ! Numai așa le mulțumim celor care au făcut
Marea Unire ! Numai așa îi vom elogia cu adevărat ! Așa grăiește Domnul Dumnezeul
vostru și al părinților voștri ! Am zis !
DRAMATURGUL : Şi totuşi, Doamne, ai fi putut să ne dăruieşti în istorie un Alexandru
cel Mare ori un Napoleon, şi atunci am fi fost salvaţi în istorie.
VOCEA, ECOU : (mânios) Şi dacă v-aşi fi dăruit asemenea aventurieri  care au fost
strategi geniali, şi care au avut un dram de nebunie pe deasupra, ce ar fi fost ? I-aş fi făcut
mai mult rău poporului daco-român. Care la început, când l-am trimis în el pe Fiul meu
Zamolxe, a fost neamul meu ales.  Dar care n-a ascultat şi m-a dezamăgit, de aceea l-am
încins cu bicele mâniei mele şi am vărsat peste el blestemul pieirii. Şi aşa cum bine ştiţi
neamul tracilor a pierit de pe faţa pământului ! Rămânând doar neamul inzilor şi al
chinezilor, care au fost și sunt mari neamuri, unite de când există pe pământ !
DRAMATURGUL : (în rugăciune) Mulţumim, Bunule Tată ceresc. Facă-se voia Ta în
veci.
VOCEA, ECOU : Şi dacă le-am dăruit macedonenilor pe Alexandru cel Mare ce s-a ales de
neamul lor ? Nimic, praful s-a ales căci a pierit. Rămăşiţele lui se mai găsesc acum în
poporul român. Şi dacă le-am dăruit  francezilor pe Napoleon, ce a făcut acest aventurier
inconştient ? A răscolit Europa cu războaiele lui mânat de setea de putere şi de glorie, care
a  făcut cu armatele lui sute de mii de morţi pe întinsul Europei.
DRAMATURGUL : Așa e, Doamne precum zici. Ci numai nu Te mânia și îndură-Te de
poporul român ! (undeva aproape se dă o bătălie căci se aude zăngănit de arme, nechezat de
cai și mitraliere răpăind. Un clopot bate rar a îngropăciune.)
VOCEA, ECOU : ( Domnul parcă s-a mai potolit) Şi cum arată acum Europa dacă a fost în
istoria ei Napoleon ? Este mai înţeleaptă, mai bogată, mai fericită, Europa ? Nu ! Europa se

26
află acum într-o stare jalnică. Europa se află în preziua, în anticamera dispariţiei ei, ca şi
România. (mică pauză) Şi apoi popoarele, prin cultura și  psihologia lor sunt cele care îşi
creează Conducătorii. Aşa cum dintr-o ghindă răsare un stejar şi dintr-o sămânţă de iarbă
răsare un fir de iarbă, la fel este şi cu popoarele. (mică pauză, de parcă Domnul s-ar gândi)
De aceea zic, cum putea din poporul român fricos și laș, bun numai să bârfească, să trădeze
și să fie dezbinat, care stă de veacuri cu capul plecat, lipsit de demnitate, lăsându-se călcat
în picioare de toţi să iasă un mare Conducător aventurier ca Napoleon ! ? (oftează) Şi acum
să ne continuăm judecata.
CONSTANTIN BRÂNCOVEANU : (se ridică din genunchi) Mulţumim, Doamne, slăvit să
fii în vecii vecilor, amin ! Aşa este, Io Vodă Constantin Brâncoveanu, am fost neînstare să
fiu un Alexandru cel Mare, pentru că am fost şi eu asemenea poporului român. De aceea
am mers cu linguşeli  şi cu diplomaţii pe la Curţile marilor Imperii, lucrând pe ascuns ca să
îmi păzesc şi bogăţiile şi neamul. Am fost din păcate, Doamne, lacom, strângând averi
mari. O mare parte din aceste averi le-am folosit ca să ridic locașuri de închinăciune. (trist,
oftează) Însă aşa cum bine ştii, Doamne, unchiul meu, Stolnicul Constantin Cantacuzino,
care era fratele mamei, şi fratele Domnului Şerban Cantacuzino, cel care a tipărit Biblia  în
româneşte la anul Domnului 1688, şi care a murit şi el tot otrăvit, m-a vândut Turcului, să
îl aducă în scaunul Domniei pe fiul lui, Ștefan Cantacuzino,
VOCEA, ECOU : Cunosc, sfinte Constandine Brîncoveanu, păcatul și ticăloșia care s-au
săvârșit atunci. Căci eu, Domnul Dumnezeul acestui neam, am trimis asupra trădătorului și
păcătosului ce au fost stolnicul Constantin Cantacuzino, groaznica pedeapsă, de au căzut
amândoi în țărână cu capetele tăiate de turc. Și stolnicul Constantin Cantacuzino și fiul lui
Ștefan Cantacuzino, ce era Domn al țării de numai doi ani. Iar așa după cum se știe soția
lui Ștefan Canacuzino și-a pierdut mințile. Judecata aceasta am făcut-o ca să fie de
învățătură pentru toți cei care ar urma să vină Domni ai Țărilor Românești. Însă din păcate
nici unul nu a învățat nimic din această tragedie.
CONSTANTIN BRÂNCOVEANU : Ei bine, Doamne, acesta este adevărul. Când nu mă
aşteptam ca tocmai unchiul meu stolnicul Constantin Brâncoveanu, care era om învăţat şi
pe care îl  preţuisem şi îl dăruisem  cu asupră de măsură, ca să îl aducă în locul meu pe
tronul Ţării Româneşti, pe fiul său Ştefan Cantacuzino, m-a pârât turcilor, Doamne. L-a
orbit setea de putere care i-a luat minţile. El a fost vrăşmaşul care m-a înjunghiat pe la
spate, şi m-a trimis la moarte pe mine şi pe cei patru fii ai mei.
DRAMATURGUL : (trist) În neamul nostru, Mărite domn şi  sfinte Constantin
Brîncoveanu, trădarea şi uciderea de Domni, așa cum s-a întâmplat în neamul domniei tale,
a fost o dimensiune permanentă a istoriei.  Tatăl lui Ştefan cel Mare, care este aici de faţă,
Bogdan Vodă, a fost asasinat la nuntă al Reuseni de chiar fratele lui, Aron Vodă. Iar mai
apoi măritul Domnitor Ştefan cel Mare a căutat toată viaţa să îl prindă şi să-i taie capul.
Mai târziu Petru Rareş, fiul din flori al marelui Ştefan Vodă, cel care a înălţat bisericile
Moldovei, care sunt astăzi bijuterii,  i-a scos ochii fratelui său, ca să ajungă el la putere.
Multe și mari blestemății și păcate s-au întâmplat în familiile Domnilor români. Și acestea
au fost păcate mari care s-au răsfrânt asupra neamului românesc.
VOCEA, ECOU : (Un tunet se rostogoleşte în cer pierzându-se în depărtare. Un tulnic
anunţă  venirea primejdiei) Aşa grăieşte Dumnezeul vostru ! Şi atunci, cum să mai salvez
eu, Domnul Dumnezeul neamurilor, acest neam al  daco-românilor, dacă istoria lui este 
plină de trădări și de crime, de parcă ar fi un sabat al porcilor care nu se mai termină ?
CONSTANTIN BRÂNCOVEANU : Cât despre mine, Doamne Dumnezeul părinţilor
noştri, Io Constandin Vodă Brâncoveanu, îţi mărturisesc că l-am iertat pe unchiul meu
stolnicul învăţat Constantin Cantacuzino. Cel care m-a dat gâdelui pe mine şi pe cei patru
copilaşi ai mei, căruia învăţătura de carte mai mult l-a stricat la minte. Şi la fel, cu lacrimi
de sânge Te rog, Doamne, bunule Dumnezeu, aşa cum am iertat eu, iartă şi Tu, Doamne,
neamul acesta nevolnic. Căci alţii au săvârşit crimele cele fără de număr, cei care s-au aflat
la Domnie, boierii cei mari, iar el, sărmanul popor de jos a avut numi de suferit…

27
DRAMATURGUL : (cu mâinile la piept, se roagă) Doamne, bunule Tată ceresc, fierbinte
Te rugăm, trimite-L pe Domnul nostru Iisus Christos în istorie să ne salveze pe toţi. Să
salveze toate neamurile, căci păcatul a intrat prea adânc în lume ! Si omenirea se scufundă
sub greutatea  păcatului şi a scârnei omeneşti. (mică pauză. De pe dealurile din jur vine
sunetul dulce al tălăngilor și o doină tristă cântată din caval) Îndură-te, Doamne, de acest
neam sărman şi păcătos şi trimite-ne un Salvator, un Conducător providenţial ca să ne
salveze. Care să fie un mare Reformator și un mare Educator, căci acest neam al nostru din
punct de vedere moral și spiritual trebuie reîntemeiat din nou ! Aşa cum au făcut la Început
măritul rege Burebista şi preotul Deceneu.
VOCE, ECOU : Așa grăiește Domnul Dumnezeul neamurilor. Bine ai zis, prea iubite
scrib și profet, al meu ! În acest moment istoric când politicienii  voștri vicleni şi făţarnici
zic că aniversează o sută de ani de la Marea Unire, problema numărul 1 a acestui neam,
este salvarea. Ghilotină stă de mult timp deasupra capetelor românilor, iar ei ca orbii şi ca
surzii se fac că nu văd şi că nu știu nimic.
ȘTEFAN CEL MARE : (ridicându-se greoi din jilțul lui Domnesc) Io, Ștefan Vodă al
Moldovei, Doamne, și toți regii și Domnitorii ce am fost ai acestui neam şi am apărat
acest pământ cu sânge, vedem de acolo din cer acest circ și această stricăciune
moralicească ce se face în acest neam. Și cât de tare a decăzut neamul acesta ! Şi tare
suntem dezamăgiți de acești urmași nevrednici ai noștri ! De aș coborî pe pământ le-aș tăia
capetele la toți politicienii de azi ce batjocoresc această Țară și nu fac nimic pentru
creșterea ei !
MIHAI VITEAZUL : (se ridică mânios în picioare) Iertare Doamne, bunule Tată ceresc,
dar vreau și eu, Io Voievodul Mihai Viteazul, ce am făcut Marea Unire a Românilor să
grăiesc.
VOCEA, ECOU : Domnul Dumnezeul acestui neam și al tuturor neamurilor, te roagă să
grăiești Mărite și viteazule Domn al celor Trei Țări Române unite laolaltă.
MIHAI VITEAZUL : Noi, cei ce am fost Domni ai Țărilor Române, vedem cu durere din
cer cum românii continuă să plece din ţară, cum hoţii de la guvernare şi din straturile
inferioare fură cât pot. Vedem cum televiziunile pălăvrăgesc și clănțăne ca niște mitraliere
îmbolnăvind poporul cu  numărul nesfârşit de crime, de violuri, de accidente, de sinucideri,
de reclame. Cum încaieră românii între ei, cum le îmbolnăvesc sufletele cu scandaluri
nesfârșite numai ca să-i abată poporului atenţia de la adevăratele şi gravele probleme cu
care se confruntă România. (mică pauză, respiră adânc) Io Mihai Voievod Viteazul văd că
în anul acesta când ar trebui să se aniverseze și să se glorifice Unirea Mare ce au făcut-o
românii la anul Domnului 1918 politicienii îți bat joc de martirii care și-au dat viața ca să
realizeze Marea Unire, prin modul cum sărbătoresc ei acel mare eveniment. (apăsat,
amenințător) Io, Mihai Voievod Viteazul îi întreb, până când își mai bat joc de acest neam
și de țară ? Când au de gând să se oprească din furat și să se ocupe cu adevărat de Țara ? În
față spun că sărbătoresc Marea Unire, dar o țin numai în scandaluri, preocupați numai de
luptele lor pentru putere. Iar în timpul acesta fură toți cât pot ca să se îmbogățească. (se
aude un bubuit prelung în cer, apoi trăsnetul care cade foarte aproape) Io Mihai Voievod
Viteazul îi întreb, de ce nu au realizat Unirea cu Moldova până acum, căci lucrul acesta ar
fi fost posibil în anul 1990 ? Și după aceea de mai multe ori. Io Mihai Voievod Viteazul le
spun în față. Ori sunteți capabili, domnilor politicieni, să realizați cât mai curând Unirea,
ori plecați ! Plecați din țara aceasta căci nu sunteți vrednici să trăiți pe pământul acestui
neam udat cu sânge de strămoșii voștri ! Am zis !
VOCEA, ECOU : (un tunet prelung) Aşa grăieşte Domnul ! În fundul iadului vor ajunge
aceste lichele plătite şi proaste care îşi zic politicieni și jurnalişti ! Care mint, manipulează 
poporul, îl îmbolnăvesc psihic şi moraliceşte, îl dezbină şi îi asmut pe români contra
românilor !. Pe care îl îmbolnăvesc psihic cu crimele, cu  violurile, cu scandalurile, cu toate
abjecţiile pe care i le bagă pe gât pe toate posturile de televiziune și de radio. (tare,
cutremurând) Au oare, românii, sunt cel mai prost neam de pe pământ de rabdă şi suportă

28
asemenea năpârci, hoţi şi jefuitori de neam să-l conducă ! Şi până când vor mai rabdă
asemenea umilinţă şi bătaie de joc ?
DRAMATURGUL : Aşa este, domnilor ziarişti, domnilor jurnalişti. Domnilor oameni de
cultură cărora nu vă este milă deloc de acest popor jecmănit şi distrus ! Ceea ce faceţi voi
se numeşte război informaţional, psihologic, cultural şi educaţional dus cu încrâncenare,
cinism şi neruşinare împotriva propriului popor. În loc să le spuneţi românilor adevărul,
adevărurile acestei epoci în faţă, voi îi mințiți, îl manipulați ! Îi dezbinaşi, vă bateți joc de
ei și îl îmbolnăviți. Nici nu vă imaginaţi voi cât de mult rău i-aţi făcut și îi faceți acestui
popor.
VOCEA, ECOU : Așa grăiește Domnul Dumnezeul votru ; La judecata de apoi totul se va
plăti, domnilor politicieni domnilor jurnaliști, domnilor care vă ziceți oameni de cultură şi
de ştiinţă. Domnilor scriitori și intelectuali. (mică pauză). Nimic nu aţi făcut ca să apăraţi
acest popor, să-l ajutaşi să se regăsească pe el !  (mică pauză. Auzim din nouă pământul
cum huruie. În depărtare se aud tunurile bubuind) Cât despre domnia ta eşti binecuvântat
şi slăvit şi pe pământ şi în ceruri, mărite domnitor și sfinte Constantin Brâncoveanu. Faţă
de poporul român şi faţă de credinţa în Dumnezeu ţi-ai făcut pe deplin datoria. Jertfa
domniei tale împreună cu cei patru fii nu are egal în toată istoria. De aceea ai fost înălţat  de
mulţi  timp la rangul de arhanghel în al nouălea cer, de unde lucrezi cu toți ceilalți sfinți și
arhangheli pentru binele acestui neam. Aşează-te, rogu-te împăcat și fericit în jilţul
domnesc. (mică pauză. Departe se aud tulnicele cântând) Să vină acum să se aşeze în jilţul
domnesc, alături de marii regi şi Domnitori aia cestui pământ, cel care a fost Domul Tudor
Vladimirescu,
 
                                         TABLOUL XI
 
DRAMATURGUL : (îngrozit, agitându-se) Doamne, Dumnezeule, iartă greşelile, defectele
şi păcatele acestui neam, căci suferinţa şi viaţa veşnică ce or s-o aibă românii toată veşnicia
gemând şi zvârcolindu-se în cazanele şi în flăcările iadului sunt fără seamăn.
( Auzim urletele năvălitorilor, zângănitul armelor, nechezatul cailor, ţipetele şi jeletele
celor care fug din faţa năvălitorilor cresc în intensitate devenind asurzitoare. Undeva
aproape  clopotele unei biserici fac să se cutremure geamurile Simţim pământul cum se
cutremură sub noi. Auzim  tropot de cai, bicele barbarilor care vin călări fugărindu-i pe cei
care aleargă să se salveze în pădure şi glasuri de bărbaţi  răguşite care te înfioară. Acum
auzim distinct urletele năvălitorii: tăgăr, tăgăr, amalah, bâcâdâm, anadâm, haadâm,
dacâdâm, tăgăr, tăgăr, amalah dacâdâm,. Un tunet se rostogoleşte prin cer, apoi un trăsnet
luminează sala făcând să se cutremure geamurile şi zidurile. Din fundul sălii vedem pe
culoar un grup de femei îmbrăcate în negru, desculţe şi despletite fugind îngrozite înspre
scenă. Ţipetele şi vaietele lor te înfioară. Spaima şi groaza se citesc pe feţele lor)
FEMEILE :  (se aud tropote de cai, zăngănit de arme, urlete şi pocnete de bici ca şi cum
năvălitorii le-ar fugări cu biciul) Fugiiiţi, fugiţi oameni buni, vin năvălitorii. Vin romanii,
vin avarii, vin tătariii, vin hunii,vin turcii, vin nemții, vin rușii, vin austriecii, vin
americanii !
O FEMEIE : Să fugim în pădure, oameni buni, luaţi  ce aveţi la îndemână şi să fugim cât
mai repede (femeile ajung în faţa scenei, se întorc ţipând îngrozite disperate, agitând braţele
ca într-un balet macabru al groazei).
DRAMATURGUL : (îngrozit. Îşi ridică braţele a rugă. Sfâşietor) Doamneeeee, fie-Ţi milă
de poporul acesta ! Doamneeeee, îndură-te de noi şi ne salvează căci viaţa noastră a devenit
un chin ! (grupul de femei îngrozite, ajuns în fundul sălii, se întorc, ţipetele lor te înfiorară)
O FEMEIE :  (ţipând îngrozită) Să nu uităm copiii, oameni buni. Aveţi grijă de copii.
O voce de bărbat (îngrozită) Fugiţi, oameni buni, luaţi-o pe  drumul care duce la  deal, că e
mai scurt. Fugiiţi mai repede, vin romani, vin avarii, vin tătarii, vin ruşii, vin turcii ! Vine
prăpădul, oameni buni ! !

29
O VOCE DE BĂRBAT : Doamne, ştim că năvălitorii sunt biciul cu care bicuieşti neamul
acesta pentru păcatele lui. (tragic) Doamneeeee, îndură-te de noi, treacă de la tine și
paharul aceastaaaaaa ! (gemând) Îndură-te, de noi, Doamne, iartă-ne şi luminează-ne, arată-
ne calea cea dreaptă pe care să mergem ! !
VOCE ECOU:  Aşa grăieşte Domnul ! Fugiţi, ascundeţi-vă în păduri, şi trăiţi acolo cu
lupii şi cu urşii, pentru că ticăloşii care au venit peste voi sunt mai cruzi decât fiarele. (se
aud ţipetele copiilor şi ale femeilor)
O VOCE: Blestemaţi să fiţi în vecii vecilor ! (tragic) Doamne, ce am făcut, cu ce ţi-am
greşit de  ne judeci și ne pedepsești atât de aspru !
ALTĂ FEMEIE :  Să luăm ceva demâncare cu noi…(nechezatul cailor, zăngănitul armelor,
şi urletele năvălitorilor încep să scadă. Ajuns în faţa scenei grupul  de femei se întoarce
ţipând, jelind, gesticulând şi smulgându-şi părul din cap. Acum nu se mai văd. Au dispărut
în spatele cortinei din fundul sălii. Auzim departe sunetul unui corn şi al unui bucium. Apoi
clopotele unei biserici care vin parcă de sub pământ.  Ţipetele şi  vacarmul se stinge încet)
DRAMATURGUL : (îngrozit. Îşi ridică braţele a rugă. Sfâşietor) Doamneeeee, fie-Ţi milă
de poporul acesta ! Doamneeeee, îndură-te de noi şi ne salvează căci viaţa noastră și istoria
noastră au devenit un chin ! (grupul de femei îngrozite, ajunse în fundul sălii, se întorc,
ţipetele lor te înfiorară) Iar acum Doamne, când ne-am vândut şi ne-am tăiat pădurile nici
nu mai avem unde să fugim. Decât să se deschidă mormintele părinţilor , ale moşilor şi
strămoşilor noştri să intrăm în ele !
 
                                                    TABLOUL XII
 
VOCE, ECOU : Aşa Grăit-a Domnul Dumnezeul strămoşilor voştri ! Să vină la judecată
Domnul Tudor Vladimirescu, cel care  a fost primul Mare Gânditor şi Primul mare om
politic în ultimele două veacuri.
DRAMATURGUL : Binecuvântat şi slăvit să fie în ceruri şi pe pământ Domnul Tudor
Vladimirescu, pentru că el a urnit  istoria acestui neam, care înţepenise în feudalism. Și de
la  el încoace au renunţat turcii să ne mai trimită Domni Fanarioţi. (din penumbră îl vedem
apărând pe scenă  pe Tudor Vladimirescu, aşa cu îi cunoaştem poza din cărţile de istorie)
Ajuns în faţa regilor Burebista, şi Decebal, şi a  Domnitorilor Ştefan cel Mare, Mihai
Viteazul, Constantin Brâncoveanu se înclină până la pământ făcându-şi cruce de trei ori) 
TUDOR VLADIMIRESCU :  (îşi duce mâinile la piept) Binecuvântat şi slăvită să fie în
vecii vecilor Tatăl ceresc, Domnul nostru Iisus Cristos şi Sfântul Duh, şi buna Maică a
Domnului. Căci fără ajutorul Domnului nu aş mai fi făcut eu Răscoala  din anul 1821. Şi
fără ajutorul  Domnului, mulţumim, bunule Tată ceresc, nu s-ar mai fi urnit lucrurile în
Ţara Românească ! (se înclină în faţa domnitorilor şi a regilor) Binecuvântaţi şi slăviţi 
sunteţi în vecii vecilor domniile voastre, mărite rege Burebista şi mărite rege Decebal,
Mărite Domn Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu. Mă înclin cu
pioşenie în faşa Domniilor voastre, aducându-vă recunoştinţa şi slava mea pentru tot ce aţi
făcut pentru aceste neam. Căci Domniile voastre aţi ţinut acest neam, ce a fost mare la
începutul lumii, în Picioare.  
VOCE, ECOU :  Drept şi cinstit grăita-ai, domnia ta, viteazule Tudor Vladimirescu. Aşa
este, fără aceşti Conducători de ispravă ai neamului daco-românilor astăzi nu ar mai fi
existat poporul român şi România. (cu amărăciune)  Voi, oamenii politici de azi, lichele
parvenite, care minţiţi poporul român că  aniversaţi şi sărbătoriţi o sută de ani de la Marea
Unire, şi voi mafioţilor români care v-aţi îmbogăţit, aveţi  vile cu zeci de camere, maşini de
ultimul răcnet, amante şi zeci de milioane în băncile străine, dacă nu erau aceşti Conductori
viteji, pe care  voi, românii, îi vedeţi în faţa ochilor, nu aţi mai fi avut ce să furaţi. Dacă nu 
era Nicolae Ceauşescu să ridice miile de fabrici, de uzine, de combinate, ce aţi mai fi furat
voi ca să vă îmbogăţiţi, domniilor  Preşedinţi ai României, guvernaţi, parlamentari prefecţi
şi mafioţi români !

30
TUDOR VLADIMIRESCU : Aceștia sunt, Doamne Tată ceresc, tagma jefuitorilor de azi,
pe care am vrut eu să o stârpesc. Dar văd că după două sute de ani tagma jefuitorilor s-a
înmulțit și a devenit mai avară, mai setoasă de putere, mai jefuitoare și mai trufașă. Constat
cu tristețe că este aceiași tagmă a jefuitorilor dintotdeauna, numai că și-a schimbat ca lupul
doar părul, dar năravul ba ! (privind către Domnul) De asemenea, mărite Doamne Tată
ceresc, cel care ai făcut  Omul şi neamurile pe pământ, şi cel care le vei chema la judecata
de apoi, trebuie să se ştie că la judecata de apoi nu vom merge fiecare singur, sau cu
familia, ci vom merge ca neamuri. Şi tare mă tem că la judecata de apoi neamul dacao-
românilor, ca şi neamul tracilor, vor ajunge pe câmpiile cu foc şi cu pucioasă în cazanele
iadului.
VOCE, ECOU: Aşa grăieşte Domnul ! Chiar aşa va fi, viteazule Domn Tudor
Vladimirescu, român care ţi-ai făcut datoria faţă de Dumnezeul tău  şi de neamul tău.
TUDOR VLADIMIRESCU : Iertare, mărite Tată ceresc, în viaţa pământească am păcătuit.
Mă spovedesc Ție, pentru că fiind prins şi tăiat în bucăţi, nu am putut să mă spovedesc unui
preot. Am păcătuit ca om, i-am luat femeia binefăcătorului meu,  în timpul răscoalei ce am
condus-o şi în drumul către Bucureşti şi după aceea am fost crud cu oamenii mei…Am
condamnat  oameni la moarte, Doamne, la spânzurătoare.  Singura mea scuză fiind aceea că
nu puteam să-i mai stăpânesc. Căci mulţi panduri din oastea mea,  văzând că acum  pot să
jefuiască, s-au apucat de jefuit. Așa cum au făcut acum cei ce îți zic oameni politici și toți
cei care au ajuns în funcții înalte. Cum au ajuns la putere primul lor gând a fost să jefuiască
Economia ca să se îmbogățească. Setea asta de a jefui bunurile altuia ca să te îmbogăţeşti
tu este o boală grea la români, Doamne. Aşa se explică faptul că deşi eu m-am ridicat  ca să
alung şi să stârpesc tagma jefuitorilor, care conduceau atunci Ţara, chiar dacă tagma aceea
a jefuitorilor din  vremea mea a pierit, de atunci încoace la conducerea Ţării au venit tot
oameni de acelaşi soi, Doamne. Tot tagma jefuitorilor a venit de fiecare dată la cârma
acestei ţări. Ca balaurul acela cu şapte capete. Cum îi tăi un cap cresc în locul lui alte şapte
capete. Şi astăzi după ce românii, manipulaţi şi păcăliţi prosteşte de Marii Asasini
Economici din afara Ţării şi de slugile lor din Ţară, l-au alungat pe Ceauşescu, aceiaşi
tagmă a jefuitorilor a ajuns la conducerea României.
DRAMATURGUL:  (se roagă cu mâinile la piept, în transă) O, domnilor guvernanţi,
domnilor parlamentari şi toţi cei care vă ziceţi oameni politici și stați de treizeci de ani la
Conducerea României, dacă aţi înţelege măcar cât de mult rău i-aţi făcut acestui popor ! Și
cum l-ați batjocorit şi cum l-aţi condamna la moarte pe sărmanul, nenorocitul şi bolnavul
popor român !!
VOCE, ECOU : (trist) Adevărat grăieşti,  viteazule Domn Tudor Vladimirescu…Mâhnit
sunt foarte de acest popor, dar mai ales de cei care se află la conducerea lui. Care sunt, cum
bine ai zis, aceiaşi tagmă a jefuitorilor, de pe vremea fanarioţilor. (mică pauză, bubuie
prelung, un trăsnet cade aproape) Şi mai sunt de asemenea mâhnit de intelectualii ţării, de
cei din nivelul de jos, dar mai ales de cei din nivelul de sus al intelectualității românești. De
scriitori, de oamenii de ştiinţă, de profesorii universitari, de jurnalişti, care sunt asemenea
unor şobolani egoişti, ce îşi văd numai de interesele lor. S-o ducă ei bine, să fie ei în funcţii
cât mai înalte,  să fie ei cât mai mari. De poporul meu nu se mai interesează nimeni. Pe
nimeni nu-l mai doare de poporul român, jefuit şi distrus, care se zbate ca vita înjunghiată
căzută la pământ.
DRAMATURGUL : Slăvit să fie Domnul Dumnezeul părinţilor noştri şi al copiilor noştri.
Iertat să-mi fie, Doamne, că îmi spun şi eu păsul. Ba tagma jefuitorilor, mărite Tată ceresc,
care s-a instalat la putere după ce l-au alungat pe Ceauşescu, se vede a fi cea mai feroce,
cea mai însetată de a se îmbogăţi prin jefuirea Ţării din toată istoria. Căci dacă ar fi venit
asupra noastră ruşii, dacă ne-ar fi cotropit turcii, ori alt  duşman, nu ar fi jefuit această ţară
aşa cum au jefuit-o bandiţii ăştia în numai treizeci de ani. Aceşti ticăloşi au jefuit România
cum nu au jefuit nici romanii Dacia, cum nu ne-au jefuit nici turcii, nici ruşii de-a lungul
întregii istorii.

31
VOCE, ECOU : Aşa grăieşte Domnul ! Cunosc acest Adevăr îngrozitor, bunul meu scrib şi
mult mă mâhneşte. Aşa cum  oamenii politici din perioada interbelică după ce au ajuns la
putere  s-au transformat în tagma jefuitorilor, la fel s-a întâmplat şi cu aceştia, care se află
acum la conducerea Ţării. Jur că-i voi încinge cu bice de foc, şi aşa cum oamenii politici 
interbelici au murit în chinuri groaznice în puşcăriile comuniste, iar acum  gem şi se vaietă
în cazanele cu smoală ale iadului, la fel or să sfârşească şi netrebnici de azi . Așa grăiește
Domnul Dumnezeul care a făcut cerurile și pământul.
DRAMATURGUL : (îşi face cruce) Amin, mărite Doamne ! Facă-se voia Tatălui, a Fiului
şi a Sfântului Duh.
VOCE, ECOU : Aşează-te în jilţul  domnesc al acestui neam, viteazule Domn Tudor
Vladimirescu, alături de regele Burebista şi de regele Decebal, şi de Domnitorii mari ai
Ţării Româneşti. Căci o singura Ţară a fost deşi  a fost împărţită de cele trei imperii. Ţi-au
fost iertate toate greşalele şi păcatele, şi acum după cum bine ştii, eşti Arhanghel  în al
cincilea cer, şi hălăduieşti fericit prin grădinile raiului, care umplu cu mireasma lor tot
universul
DRAMATURGUL : Amin, Doamne !  Slavă  marilor regi şi marilor Domnitori pe care i-a
dat acest pământ !
TUDOR VLADIMIRESCU : (se înclină în faşa Domnului) Mulţămesc. Doamne. Îndurare
îţi cer şi eu pentru nefericitul popor român !
VOCE, ECOU :  Şi aşa după cum  bine ştii, viteazule Domn Tudor Vladimirescu, aşa cum 
au  fost pedepsiţi toţi ucigaşii Conductorilor acestui neam, şi vrăjmaşii domniei tale care te-
au ucis  se vaietă şi îşi blestemă zilele în flăcările şi în cazanele cu smoală ale iadului. (în
timpul acesta se aude un huruit ce vine din adânc, care face să se cutremure pământul)
DRAMATURGUL : (către sală) Rogu-vă nu vă speriați, oameni buni. Acesta este zidul din
balada Meșterului Manole care se dărâmă de fiecare dată în istoria noastră. Cum ridicăm și
noi ceva, cum se ridică de la pământ Mănăstirea care este Țara și neamul acesta, datorită
trădării și energiilor negative ale neamului, zidurile Țării se dărâmă. Şi suntem obligați de
fiecare dată să o luăm de la început. Așa cum am luat-o după Primul Război mondial. După
al Doilea, când l-au arestat netrebnicii, pe mareșalul Ion Antonescu. Așa cum am luat-o
acum după ce l-au arestat și l-au ucis mișelește pe Nicolae Ceaușescu, în anul 1989. Mereu
suntem blestemați să o luăm de la început, Doamne… (un tulnic se jelește în depărtare)
 
                                                       TABLOUL XIII
 
DRAMATURGUL :  O, Doamne, Dumnezeule, care ai făcut cerurile şi pământul. Îndură-
Te de neamul acesta bicisnic şi sinucigaş, şi dă-i Mari Conductori, Doamne !  Căci ai văzut
în istorie, acest popor cum a avut la Cârma lui Conductori mari, inteligenţi şi viteji a  făcut
minuni. Ai văzut, cu o mână de oameni Domnitorii Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Mihai Viteazul au învins  armate de zece ori mai mari. Ai văzut, Doamne, ce fapte de
vitejie au făcut ostaşii români în Primul război mondial, la Oituz, Mărăşeşti şi Mărăşti…Şi
acum ar putea face fapte mari şi ne-am putea salva în istorie  dacă ne-ai trimite, nouă,
românilor un mare Conductor care să ne salveze.
VOCE, ECOU : Așa grăiește Domnul Dumnezeul vostru. Încă o dată vă spun, și voi
repeta până când acest neam îndărătnic va băga la cap. (un trăsnet face sala să se lumineze
și geamurile să vibreze) Au oare nu i-am dăruit acestui neam regi mari, aşa cum au fost
regele Burebista şi regele Decebal, ca să facă din neamul tracilor şi al dacilor un neam mare
şi o ţară bogată şi fericită. Cu oameni buni, paşnici, muncitori şi înţelepţi, formaţi la
învăţătura Legilor belagine, pe care vi le-a dăruit fiul meu Zamolxe ? Şi oameni acestui
neam ce au făcut ? i-au trădat și i-au asasinat ! (mânios, pe un ton mai înalt) Au oare nu i-
am dăruit Conducători cinstiți, iubitori de țară, viteji și buni poporului dacao-român, 
strategi ca Vad Ţepeș, ca Mihai Viteazul, ca Radu de la Afumați, ca Ion Vodă cel Cumplit,
ca Tudor Vladimrescu, ca domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cel care a făcut Unirea. Ca

32
mareșalul Ioan Antonescu, un Conducător cinstit și drept, un bun strateg și un mare patriot,
care era pe punctul de salva România încheind un Pact secret cu marele criminal Stalin ?
Dar a fost sabotat de regele Mihai, de Maniu, de Brătieni, de Titel Petrescu, de Lucrețiu
Pătrășcanu, numai ca să nu încheie acest Pact foarte bun pentru români.  Și în loc să-l lase
pe Ion Antonescu să încheie Pactul  secret cu Stalin, ce ar fi fost mană cerească pentru 
poporul român, ticăloşii au preferat mai bine să-l aresteze și să-l predea rușilor. Predând
totodată armata Țării, Țara cu bogățiile ei cu tot, și poporul român duşmanilor. Ca să scape
iar, ei, oamenii politici interbelici, cei care au făcut România praf ? Cei care au dat-o în
iunie 1940 fără luptă lui Stalin, trimiţându-i pe fraţii lor basarabeni în Siberia. (oftează
trist) Aşa au crezut ei, ticăloșii, în mintea lor aia proastă, de trădători blestemaţi, că dacă îl 
arestează şi îl predau lui Stalin pe Ion Antonescu, ei or să scape. Or să rămână în continuare
la Conducerea Ţării, călare pe bucate.  Atâta minte au avut nenorociţii aceștia ! Și atâta
minte având au avut nerușinarea să rămână la Conducerea Țării după ce l-au predat pe
mareşalul Antonescu ruşilor. Nu se mai săturau de putere, nu se mai puteau desprinde de ea
! Atunci  eu, Domnul Dumnezeului acestui neam, m-am mâniat foarte, i-am judecat şi i-am
trimis să sufere, să se chinuie umiliţi şi batjocoriţi şi să moară în puşcăriile comuniste.  Şi
domnia ta ce te-am ales  scrib şi profet, prin gura căruia să vorbesc, îmi ceri să fiu blând cu
acest popor ! Să-l mai iert încă o dată. Şi încă o dată ! Să mai treacă şi paharul acesta de la
mine şi să-l salvez în istorie, căci el nu se poate salva singur !
DRAMATURGUL : (cade în genunchi, cu mâinile la piept) Iertare, Doamne Tată ceresc,
iartă-mă pe mine. Şi dacă nu mai vrei să salvezi poporul acesta în istorie, învaţă-mă  pe
mine, Doamne, ca la rândul meu să-l învăţ cum să se salveze.
VOCE, ECOU :  Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu ! L-am învăţat eu cum să se  salveze, şi
nu a învăţat nimic. I-an trimis încercări grele ca să înveţe din experienţele de viaţă şi
istorice şi tot nu a învăţat nimic. De aceea istoria  poporului daco-român este istoria unui
popor victimă ! A unui popor  învins, a unui popor căruia nu i-a mers bine niciodată în
istorie. Care nu a funcţionat ca popor. Pentru că nu a fost capabil să înveţe nimic din istorie
! Așa cum nu învață acum în această perioadă postcomunistă, când se află în cel de al
doisprezecelea ceas. Cu un pas înaintea dispariţiei ! Aşa grăit-a Domnu Dumnezeu !
DRAMATURGUL :  Da, Doamne, bunule Tată ceresc, poporul acesta a fost de la Decebal
încoace un popor victimă. Un popor care nu a funcţionat ca popor unitar în istorie. Asta am
căutat eu să-l învăţ în cărţile inspirate de Tine, bunule Tată ceresc, „Psihologia şi pedagogia
poporului român”, în „Explicarea poporului român”, în „Filozofi destinului românesc”.
Însă intelectualii ţării,  cei care spun că sunt scriitori, academicieni, profesori universitar,
intelectualitatea din nivel de sus, s-au făcut că habar nu au. Nu au citit aceste cărţi ca la
rândul lor să înveţe poporul român, cum să se poarte şi ce să facă în istorie. Se ţin mândri,
se ţin mari, Doamne, sunt bolnavi de trufie şi de pizmă, mor de invidie şi îşi urmăresc
numai interesele lor. Cum apare în ţara aceasta o mare valoare, cum o marginalizează şi o
asasinează !
VOCE, ECOU : (mânios. Un trăsnet cade foarte aproape) Aşa grăieşte Domnul
Dumnezeu ! O să încing cu bice de foc, o să torn fulgere şi trăsnete în capul intelectualilor
români, al clase intelectuale  româneşti, care de un veac încoace este principalul vinovat că
poporului asceta îi merge rău. (cu glasul mai scăzut) Dar despre asta vom vorbi mai încolo,
când voi chema la judecată clasa intelectuală romanescă. Înainte de a-l chema pe marele
pot şi pe marele Gânditor politic Mihai Eminescu la judecată, voi să-l laud şi să-i
preamăresc numele pe Domnul Grigore Vodă Ghica. Cel care la anul Domnului 1777, fiind
Domn în scaunul Moldovei  s-a opus turcilor care au vândut Bucovina austriecilor. Acest
Domn a fost un mare patriot, deşi era fanariot. Şi pentru că nu a vrut să cedeze Bucovina
turcii au trimis un sol al morţii şi i-au tăiat capul. De aceea ar trebui să i se ridice statui
acestui mare Domnitor patriot. Acum domnul Grigore Ghica cel tăiat de turci pentru că nu
a vrut să dea Bucovina a fost făcut înger şi sălăşluieşte  în lumină şi fericire în Grădinile
raiului. De unde ajută prin vibraţiile înalte ale spiritului său poporul român.

33
DRAMATURGUL : Mulţămesc, Doamne, că l-ai înălţat  între îngeri pe martirul tău acestui
neam, pe voievodul Grigore Ghica.
VOCE, ECOU : Aşa voieşte Domnul Dumnezeu ! Pe toţi Martirii acestui neam i-am
ridicat în cerurile mele, unde sunt îngeri şi arhangheli. Şi pe toţi trădătorii acestei ţări, de la
cei mari până la cei mici, i-am judecat şi i-am trimis să se scalde ca porcii, să urle şi să se
vaiete ca toţi dracii în cazanele cu smoală ale iadului.
DRAMATURGUL : (cu mâinile la piept) Mulțumesc Bunule Tata ceresc ! (în apropiere se
aude zgomotul unei bătălii) Binecuvântat și mângâiat de Domnul să îți fie sufletul, Mărite
Domn Grigore Ghica. De acolo din cer, Mărite Domn, aş dori să le spui românilor câteva
cuvinte de învăţătură şi de luare aminte !
VOCEA LUI GRIGORE GHICA : Mulţămim din inimă, bunule Tată ceresc, Dumnezeul
nostru, al părinţilor şi al copiilor noştri, cel ce ai făcut lumea şi pământul. Cel care ţii
pământul  îngreunat de munţi de păcate în palmele tale şi poţi oricând să-l scufunzi cu
miliardele lui de  suflete ce vieţuiesc acum pe planeta pământ. Așa se roagă către slăvitul
Dumnezeu spiritul celui care a fost pe pământ Domnul Moldovei Grigore Ghica. Căci,
Doamne Dumnezeul nostru, păcatul a intrat iar prea adânc în lume. Și pământul geme de
atâta scârnă sufletească şi păcat cât s-a adunat pe el. Iar mai cu samă a intra vârtos păcatul
în poporul daco-român. (mică pauză. Departe se aud tunurile bubuind) Iată ce am eu,  cel
care a fost umilul Domn al Moldovei Grigore Ghica, să le spun românilor, după ce am
trecut prin viaţa lumească. După ce am fost slujitor şi Domn al acestui neam. Şi am fost
făcut martir de cei care mi-au hotărât moartea şi mi-au tăiat capul…Iată care sunt aceste
cuvinte de învăţătură ale mele, Io Vodă Grigore Voievod al Moldovei.
DRAMATURGUL : Te ascultăm cu toată ființa, iubite și preamărite Domn.
VOCEA LUI GRIGORE GHICA : În primul rând grămăticii și istoricii să caute în arhive
acturile, legile și tractatele care spun limpede că Poarta otomană nu a îngăduit niceodată ca
pământul Țărilor Române să fie vândut altei Împărății. Vânzarea Bucovinei austriecilor,
aceea a fost o trădare a unui slujbaș ticălos al Înaltei Porți, pentru care și-a primit pedeapsa
de la Înaltul Padișah. Așa că intrarea Bucovinei în posesia austriecilor este ilegală. Același
lucru este adevărat și pentru răpirea Moldovei de către Împărăția muscălească. De aici din
cer am văzut că aceste acturi au fost scoase la iveală, au fost publicate și au fost văzute de
români. Numai că ticăloșii care s-au aflat şi se află la conducerea Țării Românești nu s-au
obosit să meargă cu aceste acturi la Tribunalul de la Haga să ceară provinciile românești
răpite cu japca înapoi. Și aceasta este o mare trădare de țară, pentru care moșii și strămoșii
voștri, ai românilor, se răsucesc în mormânt de durere și de rușine. Iar acești trădători de
neam și de țară ce s-au aflat la Conducerea Țării după 1989 ar fi putut să realizeze Unirea
și nu au făcut-o. De aceea merită să fie duși în fața plutonului de execuție, ori traşi în ţeapă
de măritul voievod Vlad Ţepeş.
VOCE, ECOU : Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu ! Eu, Domnul Dumnezeul vostru,
adeveresc, cu limbă de foc, cele spuse de sfântul meu, cel ce a fost măritul voievod
Grigore Ghica al Moldovei.
VOCEA LUI GRIGORE GHICA : Io, cel care am fost Domnul Moldovei Grigore Ghica
vodă, și care am fost tăiat de o șleahtă de turci ce au încălcat Legea Porții otomane, pentru
că nu am vrut să dau Bucovina austriecilor, iată ce am să vă spun vouă, urmașilor,
urmașilor moșilor voștri, care au știut să apere pământul strămoșesc. (mică pauză. Departe
auzim buciumele anunțând primejdia. Rar, apăsat, puternic) Atâta timp cât țara aceasta va
fi ciopârțită de provinciile ce au fost din totdeauna ale ei, acestui popor și acestei Țări, vouă
românilor de azi și urmașilor voștri, nu vă va merge bine. Domnul nu ajută neamul laș şi
fricos care se lasă să fie ciopârțit, și nu luptă pentru a-și recăpăta pământurile furate înapoi.
(mică pauză. Auzim tunurile bubuind în depărtare și zgomotul făcut de o escadrilă de
avioane care vin să bombardeze) Ascultați ce vă spune Domnitorul Grigore Ghica vodă.
Români de pe ambele maluri ale Prutului : luptați cât mai aprig să întregiți Țara ! Căci
Domnul Dumnezeul Părinților voștri și noi, sfinții și arhangheli de aici din cer, ce am fost

34
Regi, Domnitori și martiri pe pământ, nu vă putem ajuta dacă nu faceți nimic pentru
reîntregirea Țării. Iar dacă vreți să vă meargă bine, preaiubiți români de pe amândouă
maluri ale Prutului, vouă și urmașilor voștri, realizați Unirea cât mai repede cu putință. Noi
de aici din cer vă vom ajuta din toate puterile noastre. Altfel rău va fi de voi și de urmașii
voștri. Am zis, Doamne !
VOCEA, ECOU: Așa grăit-a Domnul Dumnezeul Vostru. Luați aminte la aceste cuvinte !
DRAMATURGUL: Mulţămiri îţi aducem și recunoştinţă  mare, iubite Doamne Grigore
Ghica. Ce te-ai dovedit a fi  un Domn bun al Ţării, mai patriot decât mulţi Domni români.
Care ca să rămâie pe Tronul Ţării au preferat să închine ţara turcului şi să se vândă şi pe ei.
Îţi ascultăm învăţătura cu adâncă plecăciune,. Și îţi spun, eu scribul Domnului, că voi nota
în catastiful  acestei Mari Judecăţi toate cuvinte grăite de Măria ta.
VOCE, ECOU : Grăieşte Mărite, Doamne Grigore Ghica, îţi spun eu Domnul Dumnezeul
Tău,  al tuturor celor văzute și nevăzute, căci acest popor bicisnic trebuie să înveţe de la
sfinţii şi de la martirii lui, care şi-au dat viaţa pentru el.
DRAMATURGUL : Îți mulțumim, bunele Tată ceresc, că ne-ai dat  un astfel de Domn,
care și-a pus dragostea lui față de acest neam mai presus de viața lui.
VOCE, ECOU :  Așa este, bunul meu scrib și profet. Iată că au fost  Domnitori străini de
acest neam și de acest pământ, care au fost mai patrioți decât mulți Domnitori români. Care
ca să ajungă pe tronul Țării și să-și păstreze puterea  și-au jefuit neamul lor ca să adune cât
mai multe pungi de aur. Cu care s-au dus apoi și s-au ploconit sultanului, numai ca să
rămână la putere, să poată să-și jupoaie poporul lui mai departe. (tare, ecoul reverberează)
Ci toți acești trădători de neam și de țară, care și-au pus interesele lor mai presus de
ale Țării, se zbat, se zvârcolesc acum și urlă de durere în flăcările iadului. O să deschid
acum poarta iadului ca să-i auziți  numai un moment cum zbiară, cum guițăie și schiaună
ca niște jivine blestemate ce sunt, de durere în chinurile iadului .
DRAMATURGUL : Mulțămesc, bunule Tată ceresc. Aceasta să fie  pentru învățătura
tuturor românilor, care  s-or deștepta o dată și o dată. Căci vremea deșteptării a avenit
demult. Această învățătură, rogu-Te, a o da mai des românilor. Căci vedem că nu  vor cu
încrâncenare a se trezi din mocirla păcatului și din somnul morții în  care ne scufundăm  de
multe veacuri.
VOCE, ECOU : Ideea Domniei tale, iubitul meu scrib şi profet, este bună. Iată, deschid
uşile şi porţile iadului ca să-i auziţi cum gem, cum zbiară şi se vaită  aceste dihănii care au
nenorocit neamul românesc în toată istoria lui.
CORUL CELOR CONDAMNAȚI DE DUMNEZEU SĂ SE CHINUIE ÎN FLĂCĂRILE
IADULUI : (deodată universul sălii se  umple de gemete, de vaiete, de zbierete asurzitoare
care te îngrozesc. Sunt mii de voci care scheaună  ca hienele, grohăie ca porcii, zbiară. Din
când în când auzim  pocnind bicele dracilor, boscorodelile lor, apoi tunete şi trăsnete. Pe
fundal auzim jeletele celor chinuiți de draci şi zgomotul pe care îl face focul trosnind.
Printre zbierete şi gemete auzim mai multe vaite clare. Grog, groh, groh, vai mie,
nenorocitul şi blestematul care am fost ucigaş de Domn pământesc. Vai mie, vai mie,
ticălosul şi blestematul care am fost trădător de neam. Nimeni, Doamne, să nu săvârşească
ticăloşia trădării, căci în fundul iadului va ajunge ca mine. O vocea care schelălăie; „vai
mie, păcătosul şi blestematul care am uneltit împotriva Domnului Ţării mânat de setea de
putere. Vai mie, vai mie, nenorocitul, blestemat să  mă jelesc şi să mă vaiet toată veşnicia
în flăcările iadului !”. Toate vocile,  ţipetele, jeletele, vaietele, împreună cu grohăiturile şi 
urletele hienelor care te înfioară se împletesc într-un cor uriaș care te  îngrozeşte)
DRAMATURGUL : (îngrozit, se ia cu mâinile de cap) Dumnezeule, Dumnezeule, îndură-
te și ai milă de neamul acesta  jefuit, călcat în picioare, urgisit și sinucigaș, care se
condamnă singur la moarte ! Căci de nu se va trezi nu va lupta pentru reîntregirea Țării va
ajunge ca acești porci și ca aceste hiene ce se zbat și urlă în cazanele cu smoală ale
iadului !

35
VOCE, ECOU : (departe se aude tunurile bubuind, apoi zgomotul făcut de trăsnetul care
cade în apropiere) Așa grăiește Domnul Dumnezeul vostru. Așa vor păți și cei care  și-au
trădat țara acum după 1989, care venind la putere singura lor grijă și singurul lor scop a
fost să se îmbogățească, jefuindu-și economia și poporul. În timp ce bieții români își luau
lumea în cap să slugărească pe la alții, ca să nu moară de foame.
DRAMATURGUL: (se închină) Da, Doamne ! Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,
acum și pururi și în vecii vecilor amin !
VOCE, ECOU : (ca un tunet) Eu, Dumnezeul  vostru, și al părinților voștri, am zis ! Toate
acestea, dacă nu vă veți trezi și nu veți realiza Reîntregirea țării cât mai grabnic, care este
singurul mod de a-i cinsti și slăvi pe cei care au făcut Marea Unire din aul 1918, se vor
întâmpla în curând. Am zis !
 
                                         TABLOUL XIV
 
DRAMATURGUL : (îngrozit, agitându-se) Doamne, Dumnezeule, iartă greşelile, defectele
şi păcatele acestui neam căci suferinţa şi viaţa veşnică ce or s-o ducă românii toată veşnicia
gemând şi zvârcolindu-se în cazanele şi în flăcările iadului sunt fără seamăn.
( Auzim urletele năvălitorilor, zângănitul armelor, nechezatul cailor, ţipetele şi jeletele
celor care fug din faţa năvălitorilor cresc în intensitate devenind asurzitoare. Undeva
aproape  clopotele unei biserici fac să se cutremure geamurile Simţim pământul cum se
cutremură sub noi. Auzim  tropot de cai,bicele celor care vin călări fugărindu-i pe cei care
aleargă să se salveze în pădure şi glasuri de bărbaţi  răguşite care te înfioară. Acum auzim
distinct ce urlă năvălitorii: tăgăr, tăgăr, amalah dacâdâm, tăgăr, tăgăr, amalah dacâdâm,. Un
tunet se rostogoleşte prin cer, apoi un trăsnet luminează sala făcând să se cutremure
geamurile şi zidurile. Din fundul sălii vedem pe culoar un grup de femei îmbrăcate în
negru, desculţe şi despletite fugind îngrozite înspre scenă. Ţipetele şi vaietele lor te
înfioară. Spaima şi groaza se citesc pe feţele lor)
FEMEILE :  (se aud tropote de cai, zăngănit de arme, urlete şi pocnete de bici ca şi cum
năvălitorii le-ar fugări cu biciul) Fugiiiţi, fugiţi oameni buni, vin năvălitorii. Vin romanii,
vin avarii, vin tătariii
O FEMEIE : Să fugim în pădure, luaţi  ce aveţi la îndemână şi să fugim cât mai repede
(femeile ajung în faţa scenei, se întorc ţipând îngrozite disperate, agitând braţele ca într-un
balet macabru al groazei.
DRAMATURGUL : (îngrozit. Îşi ridică braţele a rugă. Sfâşietor) Doamneeeee, fie-Ţi milă
de poporul acesta ! Doamneeeee, îndură-te de noi şi ne salvează căci viaţa noastră a devenit
un chin ! (grupul de femei îngrozite, ajunse în fundul sălii, se întorc, ţipetele lor te
înfiorară)
O FEMEIE :  (ţipând îngrozită) Să nu uităm copii, oameni buni. Aveţi grijă de copii.
O voce de bărbat (îngrozită) Fugiţi, oameni buni, luaţi-o pe  drumul care duce la   râpă, că e
mai scurt. Fugiiţi mai repede, vin romani, vin avarii, vin tătarii !
O VOCE DE BĂRBAT : Doamne, năvălitorii sunt biciul cu care bicuieşti neamul acesta
pentru păcatele  lui. (tragic) Doamneeeee, îndură-te de noi, treacă de la tine paharul
aceastaaaaaa ! (gemând) Îndură-te, de noi, Doamne, iartă-ne şi luminează, ne , arată-ne
calea cea dreaptă !
VOCE ECOU:  Fugiţi, ascundeţi-vă în păduri, şi trăiţi acolo cu lupii şi cu urşii, pentru că
ticăloşii care au venit peste voi sunt mai cruzi decât fiarele. (se aud ţipetele copiilor şi ale
femeilor)
O VOCE: Blestemaţi să fiţi în vecii vecilor ! (tragic) Doamne, ce am făcut, cu ce ţi-am
greşit de  ne judeci atât de aspru!
ALTĂ FEMEIE :  Să luăm ceva demâncare cu noi…(nechezatul cailor, zăngănitul armelor,
şi urletele năvălitorilor încep să scadă. Ajuns în faţa scenei grupul  de femei se întoarce
ţipând, jelind, gesticulând şi smulgându-şi părul din cap. Acum nu se mai văd. Au dispărut

36
în spatele cortinei din fundul sălii. Auzim departe sunetul unui corn şi al unui bucium. Apoi
clopotele unei biserici care vin parcă de sub pământ.  Ţipetele şi  vacarmul se stinge încet)
DRAMATURGUL : (îngrozit. Îşi ridică braţele a rugă. Sfâşietor) Doamneeeee, fie-Ţi milă
de poporul acesta ! Doamneeeee, îndură-te de noi şi ne salvează căci viaţa noastră a devenit
un chin ! (grupul de femei îngrozite, ajunse în fundul sălii, se întorc, ţipetele lor te
înfiorară)
 
                                      TABLOUL XV
  
DRAMATURGUL : (cade în genunchi, înspăimântat, tare) Doamne Dumnezeule, fie-Ți
milă de noi, de neamul acesta cel mai oropsit. Care dacă a păcătuit și are multe trădări pe
conștiință, a  suferit  mult și a dat și multe jertfe. Numai pentru umilința și suferința
îndurate de-a lungul istorie, de când este popor victimă, și pentru jertfele lui nenumărate ar
merita să fie iertat și salvat.  (tragic, tare) Tu știi, Doamne, că  sunt treizeci de ani bătuți pe
muchie de când eu mă rog pentru poporul acesta. Și pentru toate popoarele lumii. Pentru că
toate popoarele lumii sunt Victimele Marilor Asasini economici, cei care au Finanța
mondială în mâinile lor. Cei care dețin 80 la sută din bogăția lumii în mâinile lor. Cei care
declanșează războaiele și crizele mondiale, și Tu, Doamne, îi lași să-și facă de cap, în loc
să-i iei de  gât și să-i arunci în  flăcările și în cazanele iadului. 
VOCE, ECOU : (auzim acum tălăngile turmelor pe dealuri, și viersul unei doine)  Nu avea
nici o grijă, sărmane scrib și profet al  Meu. Te văd  tremurând și tare înfricoșat, și știu cât
de mult ai suferit și suferi, văzând neamul tău jefuit și mințit, înjunghiat și căzut la pământ,
agonizând înainte de a muri.  Dar îți spun, așa cum le spun  tuturor celor care au urechi de
auzit și minte ca să înțeleagă. Că dacă  acest popor daco-român a fost toată istoria o
Victimă, dacă a  fost Victima istoriei , a celor care au năvălit peste el, a imperiilor… A fost
din vina lui. El este în primul rând Victima lui însușii, și apoi a imperiilor. Căci dacă nu l-
ar fi trădat pe Decebal, și ar fi luptat toți în Armata lui, și dacă după plecare romanilor din
Dacia, în timpul lui Aurelian, în anul de grație 271, poporul dac s-ar fi unit ar fi fost  un
popor mare și puternic. Care și-ar fi avut regele lui și Armata lui, care i-ar fi spulberat și i-
ar fi întors înapoi pe toți cei care i-ar fi  trecut hotarele. Or populația dacă în loc să se fi
unit la loc sub sceptrul unui rege pentru a redeveni din nou poporul care a fost în timpul lui
Decebal, a preferat să trăiască în liniște, să-i fie  bine, în sătucele risipite pe întregul
teritoriu al fostei Dacii. (poruncitor) Să scrii, iubitul meu scrib și profet, acest adevăr în 
Conica pe care ți-am poruncit să o scrii.  Așa grăit-a Domnul Dumnezeul neamurilor !
DRAMATURGUL:  (tremurând de spaimă. Se închină) Așa voi face, Doamne. Știi bine că
întotdeauna când mă rog ție, eu spun „Facă-se voia, Ta, Doamne și numai a ta !. Fă-mă pe
mine robul Tău credincios, unealta ta care  să fac numai voia Ta pe pământ.”
VOCE, ECOU : Așa să faci, precum au făcut toți profeții prin gura cărora am vorbit. (mică
pauză) Să vină la judecată în fața neamului său Domnitorul Alexandru Ioan Cuza.  (prin
pânza translucidă îl vedem apărând pe Al Ioan Cuza.  Merge cu sabia la șold, așa cum îl
cunoaștem din  poza din cărțile de istorie)
 AL. I. CUZA: (se înclină) Am venit, Doamne, la judecată cum m-ai chemat. Dară mai întâi
să mă înclin însă în fața măritelor fețe și spirite care au fost regii și voievozii mari ai
acestui pământ. Glorie și slavă domnilor voastre măriți Conducători ai neamului daco-
românilor. (se înclină în fața lor).  Am înțeles că acesta nu este judecata de apoi, ci judecata
neamului daco-românesc după două mii de ani de istorie, timp în care acest neam a fost
numai victimă. Și când oamenii politici români se fac, chipurile, că sărbătoresc aniversarea
a o sută de ani de la Marea Unire. Dar făcându-se numai că sărbătoresc Marea Unire ce s-a
înfăptuit acum o sură de ani, ei care sunt jefuitorii și distrugătorii acestui neam, nu fac
altceva decât să-i batjocorească și să-i scuipe în ochi pe martirii care au făcut Unirea.

37
VOCE, ECOU : Aşa este bunule Domn Alexandru Ioan Cuza. Așa Grăit-a Domnul
Dumnezeu. (în timpul acesta se aude un huruit ce vine din adânc care face să se cutremure
pământul) Spune-le românilor, unde eşti domnia ta acum.
DRAMATURGUL : (către sală) Rogu-vă nu vă speriați, oameni buni. Acesta este zidul din
balada Meșterului Manole care se dărâmă de fiecare dată în istoria noastră. Cum ridicăm și
noi ceva, cum se ridică mănăstirea care este Țara și neamul acesta, datorită trădării și
energiilor negative ale neamului, zidurile Țării se dărâmă, și suntem obligați să o luăm de
la început. Așa cum am luat-o după Primul Război mondial. După al Doilea, când l-am
arestat pe mareșalul Ion Antonescu, așa cum am luat-o acum acum după ce l-am arestat pe
Nicolae Ceaușescu, în anul 1989. Mereu suntem blestemați să o luăm de la început.
AL. I. CUZA :  Sunt în rai, Doamne, însă sufletul îmi este trist. Eu, Domnul ce am realizat
Unirea de la 1859, cea care a fost o treaptă către Marea Unire din anul 1918, sunt tare
mâhnit văzând că ticăloșii ce se află la Conducerea Țării, Care în loc să reîntregească din
nou Țară, o fură și o jecmănesc, făcându-se că se ceartă între ei. Așa cum au făcut și în
vremea mea, și în înainte de Primul război mondial, și în perioada interbelică. Numai în
lupte sterile au ținut-o în loc să se îngrijească de creșterea și dezvoltarea Țării.
DRAMATURGUL : (cu mâinile la piept, privind în sus, rugându-se) Slavă Ţie, Doamne,
că i-ai făcut dreptate Domnitorului Unirii. Căci de la el şi de la cei care au realizat Unirea
Moldovei cu Ţara Românească, a plecat  procesul realizării Marii Uniri în anul Domnului
1918. Care s-a înfăptuit prin jertfa a peste  opt sute de mii de români ce au murit în Primul
război mondial.
VOCE, ECOU : Aşa este, bunule şi curajosule Domn, Alexandru Ioan Cuza. Toții regii și
toți Domnitorii acestei Țări, și toți cei care și-au dat viața de la măritul rege Decebal
încoace pentru apărarea pământului românesc, sunt triști, văzând inconștiența și ticăloșia
conducătorilor de azi ai Țării. (mică pauză, departe auzim o doină cântată din fluier) Însă
bucură-te, căci precum știi, te-am aşezat în rai pentru  binele pe care l-ai făcut acestui
popor chinuit. Pentru inteligenţa, diplomaţia, curajul cu care ai făcut Unirea, şi reformele
care au urmat şi care au ridicat Ţara din feudalism în modernitate. (mică pauză. Departe un
bucium cântă cu jale) Însă din păcate mărite Domn al Principatelor Unite în timpul vieţii
pământeşti ai făcut şi multe păcate. De asemenea  sub Domnia ta se putea realiza
Independenţa Ţării, căci precum ştii Împăratul Napoleon al III-lea a vrut să te ajute să obţii
independenţa Ţării fără luptă de la Înalta Poartă. Şi ar mai fi și alte păcate…
DRAMATURGUL :  Îndurare, bunule Tată ceresc, pentru Domnitorul care a făcut Unirea.
Treacă de la tine paharul acesta, cum au trecut multe.
AL. I. CUZA : Iertare Doamne, în genunchi îţi cer iertare. (se aşează în genunchi, cu
mâinile la piept) De asemenea  îi cer iertare poporului român, căci aş fi putut să fac mai
mult pentru el, şi aş fi făcut dacă nu aş fi fost trădat.
VOCE, ECOU : Ce păcate ai făcut şi ce greşeli ?
AL. I. CUZA : Am  avut vicii, Doamne, am fost cartofor şi curvar. Mi-am înşelat soţia cu
Maria Obrenovici, cu care am trăit în văzul ei. Când ar fi trebuit să fiu cinstit cu mine, să
nu am nici un viciu  şi să-i fiu un soţ bun, Doamnei Elena Cuza, cu care am fost căsătorit în
faţa altarului. Iar dacă doamna Elena nu a avut copii puteam să înfoiem un nepot, iar eu să-i
fiu un soţ bun. Domnul m-a pedepsit pentru învăţătură de minte, căci amanta mea Elena
Obrenovici a fost printre trădători, vicleana. Iar copii ce i-am avut cu ea au avut o soartă
nefericită, fiind bolnavi şi murind tineri.
VOCE, ECOU : Şi ai mai făcut alte greşeli .
AL. I. CUZA : Da, Doamna, aşa este. Nu mi-am dus până la capăt reformele, dar asta şi din
cauza trădătorilor.  De asemenea nu am ştiut să mă  feresc de viclenii şi de trădătorii din
jurul meu. Împăratul Napoleon al Treilea a vrut să ajuta Ţara Românească să îşi obţină
independenţa  faţă de Imperiul  otoman. Mi-a spus doar atât, să mă deplasez cu Armata la
Dunăre, căci eu am pus bazele armatei române moderne. Căci el va vorbi cu Sultanul și va
duce totul la capăt. Iar de acest secret al nostru să nu ştie nimeni. Eu am făcut imprudenţă

38
să-i spun secretul Doamnei Elena Cuza, iar  de al ea l-a aflat vărul ei. Un anume Sturza, din
neamul Sturzeştilor. Acest ticălos de Sturza, rudă de a noastră, în loc să păstreze secretul,
vrând să-mi facă rău, invidiindu-mă, a răspândind vorba peste tot.  Şi ceea ce trebuia să fie
secretul  meu şi al Împăratului Napoleon, a ajuns în presa vremii. Astfel că s-a dus tot
planul nostru  de râpă. Și în loc ca România să obţină independenţa faţă de Înalta poartă
fără lupă, fără să piardă un om, în anul 1864, a obţinut-o doisprezece ani mai târziu în
Războiul pentru independenţă din anii 1877-78 în luptele care s-au dat la Plevna, la
Smârdan, unde am pierdut zeci de mii de vieţi omeneşti. Numai că acea nu a fost
independență, Doamne. A fost o păcăleală, pentru că România a trecut din sfera de
influență otomană, în sfera de influență a Germaniei și a Austro-Ungariei care ne-au jefuit
și mai rău decât au făcut-o turcii.
DRAMATURGUL : Doamne, cât de rău ne-a făcut nouă, românilor trădarea.  Dacă acest
Sturza nu ar fi răspândit secretul…
VOCE, ECOU : Așa grăiește Domnul Dumnezeul vostru. Chiar dacă Ţara ar fi obţinut
Independenţa faţă de Înalta poartă, România tot nu ar fi fost independentă. Aşa cum nu a
fost independentă nici după războiul aşa zis de independenţă din anul 1877-78. Când
ticălosul de Rege Carol I nu a  făcut altceva prin acest război decât să treacă România şi 
sărmanul popor român, așa cum a zis Domnul Alexandru Ioan Cuza, din sfera de influenţă
a Turciei, în sfera de influenţă a Germaniei şi a Austro-Ungariei. Care au jefuit acest popor 
cu mult mai mult decât turcii.
DRAMATURGUL : Măcar a continuat procesul de modernizare şi de industrializare
incipientă al României, Doamne.
VOCE, ECOU : Şi ai mai făcut mărite Domn Alexandru Ioan Cuza o greşeală mare.
AL. I. CUZA : Aşa este, Doamne, am cedat  Banatul românesc, care era locuit de români
de la daci până la mine, sârbilor, iar acum  aceştia îl socotesc  al lor. Şi mult au avut de
pătimit românii din Valea Timocului de la sârbi. Acum nici biserică nu au şi nici nu le dau
voie să aibă,
DRAMATURGUL :  Mare păcat,  Măria Ta, doamne Alexandru Ioan Cuza,
VOCE, ECOU : Acum aşează-te în jilţul Domnesc alături de marii regi şi marii Domnitori
ai ţării. Pentru meritele mari ce le-ai adus acestei ţări în numai şapte ani,  domnia ta ai acest
drept, de a sta alături de  regii Burebista şi Decebal, şi de Marii Domnitori ai Ţărilor
române.
AL. I. CUZA : Doamne, bunule Tată ceresc, mai lasă-mă să mai  spun  numai aceste
cuvinte, căci mult mă doare sufletul văzând starea jalnică a poporului român. (un trăsnet
cade foarte aproape) Mă adresez dumneavoastră, românilor, cei care formaţi  cu adevărat
poporul român…Nu mai stați cu capetele plecate, nu-i mai votaţi pe  cei care îşi zic oameni
politici. Nu mai acceptaţi să fiţi minţiţi, şi jefuiţi…Căci neamul lui Decebal, al lui Mircea
cel Bătrân şi al lui Ştefan cel  Mare este pe moarte. (â) !
VOCE, ECOU : Așa grăit-a Domnul Dumnezeu vostru.
AL I. CUZA : (respiră adânc. Pe un ton mai ridicat) Mă adresez, acum cu mare
amărăciune, celor care după mine aţi format clasa politică ce a condus trebile în această
ţară. Blestemaţi să fiţi în vecii vecilor, căci în loc să-i faceţi bine acestui neam i-aţi făcut
mult rău. Iar acum, după ce a fost alungat Ceauşescu, ce nu se mai sătura nici acesta de
glorie, de putere şi de mărire,  aţi jefuit această ţară de aţi adus-o la sapă de lemn. Eu vă
spun, vouă politicienilor, care sunteţi acum la putere şi celor ce vor veni după voi. Nici nu
ştiţi ce chinuri cumplite vă aşteaptă când veți trece în viața de apoi. Nici nu ştiţi ce vaiete şi
ce jale, ce urlete şi ce zbierete sunt în iad, unde focurile ard sub cazane continuu. Și unde o
să vă petreceți toată veșnicia.
DRAMATURGUL : Aşa, Măria ta, bunule Domnu, care ai făcut bine acestei ţări, dar care
ai făcut şi greşitor…Spune-le  acestor nenorociţi de politicieni, care au jefuit  România într-
un mod barbar, ce îi aşteaptă după moarte.
VOCE, ECOU :  Aşa grăiește Domnul Dumnezeu.  Măria ta, doamne Alexandru Ioan
Cuza, ai fi făcut mult mai mult Țării dacă nu ai fi fost trădat. Te-a trădat bunul tău prieten

39
din tinereţe Mihail Kogălniceanu, te-a trădat amanta Maria Obrenovici,  te-au trădat
prietenii apropiaţii. Cei care mureau de invidie şi te urau, punându-şi interesele şi orgoliile
lor mai presus de ţară. Ci acum voi deschide pentru câteva momente uşa iadului ca să-i auzi
cum se zvârcolesc, cum gem şi cum se vaietă în chinuri groznice în smoala din cazane cei
care te-au trădat. Auzi-l pe conu Mihail Kogălniceanu cum guiţăie ca porcul şi se vaită  de
crapă fierea în el. Aceasta să fie pentru învăţătura de minte a politicienilor de azi și a celor
care vor conduce această ţară, căci nu va pieri ea aşa curând. Dar mai ales să fie pentru
învăţătura tuturor românilor.
DRAMATURGUL : Îți mulţumim cu adâncă recunoștință Doamne, bunule Tată ceresc,
pentru învățătura pe care ne-au dat-o. Și pentru calea pe care ne-ai arătat-o.  Pentru că vrei
binele acestui neam. Și pentru că îi mai sperii pe nebunii aceştia, care o dată ajunşi la
putere nu se mai opresc din jefuirea sărmanului popor român.
 
                                       TABLOUL XVI
 
CORUL CELOR CONDAMNAŢI DE DUMNEZEU SĂ SE CHINUIE ÎN FLĂCĂRILE
IADULUI : (deodată universul sălii se  umple de gemete, de vaiete, de zbierete asurzitoare
care te îngrozesc. Sunt mii de voci care schiaună  ca hienele, grohăie ca porcii, zbiară. Din
când în când auzim  pocnind bicele dracilor, apoi tunete şi trăsnete.  Pe fond auzim jalete şi
zgomotul pe care îl fac focuri trosnind. Printre zbierete şi gemete auzim mai multe vaite
clare. Grog, groh, groh, vai mie, nenorocitul şi blestematul care am fost ucigaş de Domn
pământesc. Chiau, chiau, chiauuuu, Vai mie, vai mie, ticălosul şi blestematul. Nimeni,
Doamne, să nu săvârşească ticăloşia trădării, căci în fundul iadului va ajunge ca mine. O
vocea care schelălăie; „vai mie, păcătosul şi blestematul care am uneltit împotriva
Domnului Ţării mânat de setea de putere. Vai mie, vai mie, nenorocitul, blestemat să  mă
jelesc şi să mă vaiet toată veşnicia în flăcările iadului !”. Toate vocile,  ţipetele, jeletele,
vaietele, împreună cu grohăiturile şi  urletele hienelor care te înfioară se împletesc toată
într-un cor care te  îngrozeşte)
O VOCE GROASĂ. Iertare Doamne Dumnezeule iertare. Iertare Măria ta vodă Alexandru
Ioan Cuza. Eu sunt prietenul tău din tinereţe Mihail Kogăllniceanu, care ros de invidie şi de
ură, mănat de setea de putere şi de răzbunare, te-am trădat Măria ta, iar acum îmi blestem
zilele în focul iadului.
COR DE VOCI : Noi suntem cei care am uneltit, Măria ta vodă, Alexandru Ioan Cuza
împotriva domniei tale şi am organizat lovitura de stat care te-a alungat de la putere în
februarie 1866. Acum  regretăm Măria ta, iar dacă ne lasă  Tatăl ceresc am veni şi ţi-am
cădea în genunchi numai să ne ierţi şi să ne scapi de chinurile iadului.
  VOCI CARE SCHELĂLĂIE; „Vai mie, păcătosul şi blestematul care am uneltit
împotriva Domnului Ţării mânat de setea de putere şi am făcut mult rău acestui neam. Vai
mie, vai mie, nenorocitul, blestemat să  mă jelesc şi să mă vaiet toată veşnicia în flăcările
iadului !”. Vai, nouă, vai nouă, trădătorilor de neam şi de Ţară, căci iată în ce hal am
ajuns, să ne perpelim ca nişte duhănii în frigările dracilor, care ne ţin toată veşnicia în
flăcările şi în mirosurile de pucioasă ale iadului ! Toate vocile,  ţipetele, jeletele, vaietele,
împreună cu grohăiturile şi  urletele hienelor care te înfioară se împletesc toată într-un cor
care te cutremură) 
VOCE, ECOU : Așa grăiește Domnul Dumnezeul neamurilor, Cel care a făcut cerurile și
pământul. Aşa  se vaită şi se chinuie,  guiţind, schelălăind şi făcând ca toţi dracii, toţi cei
care te-au trădat pe domnia ta, mărite vodă Alexandru Ioan Cuza. Aşa schelălăie toţi
politicienii din vremea lui Mihai Eminescu, ce a fost Domnul cuvintelor şi al limbii
româneşti, ridicat de Mine în slăvile cerului. Așa schelălăie toți cei care au uneltit
împotriva lui Mihai Eminescu, în frunte cu asasinul cinic şi blestemat care a fost criticul
Titu Maiorescu. Împreună cu toți cei care i-au înscenat nebunia, după care l-au asasinat.
Toţi politicienii despre care domnul Mihai Eminescu  spunea: „Voi sunteţi urmaşii Ţării,
nişte răi şi nişte fameni / E ruşine omenirii să vă zică vouă oameni”, se perpelesc acum în

40
frigările dracilor din iad. (mică pauză. Acum se aud mai stins ţipetele şi vaietele celor din
iad, apoi nu se mai aud deloc) Aşează-te în jilţul domnesc Măria ta,  Ioan Alexandru Cuza
vodă, care ai făcut mult bine  acestui neam. Fapt pentru care te găseşte acum în rai,
arhanghel în al şaselea cer. Pe când potrivnicii domniei tale se jeluiesc şi se zvârcolesc în
flăcările iadului. Să vină acum la judecată Domnului limbii române şi al gândirii româneşti
Domnul Mihai Eminescu
 
                              TABLOUL XVII

(Prin  pânza translucidă îl vedem pe Mihai Eminescu. Acesta se înclină în faşa Domnului 
ridicându-şi privirile în sus.
 
DRAMATURGUL : (uimit, fericit, cu mare admirație ) Chiar el este, marele poet şi marele
gânditor politic Mihai Eminescu. ( poetul se înclină în fața regilor Burebista și Decebal și a
Domnitorilor Țărilor române care stau în jilțurile domnești. Îi auzim glasul limpede
spunând, Mă înclin cu mare respect în fața Domniilor voastre. Slavă Marilor regi și
marilor Domnitori ai neamului daco-românesc ce au ţinut acest neam cu cinste în istorie !!
VOCE, ECOU :  Grăieşte, iubite domnule Mihai Eminescu, ce ai fost Spiritul superior ce
l-am trimis în istoria neamului românesc pentru a lumina şi a revigora acesta neam.
MIHAI EMINESCU. (se înclină cu mâinile la piept) Îmi cer iertare în faţa Ta, Doamne,
bunule Tată ceresc, şi în faţa Maicii Domnului. Aşa cum am mărturisit când m-am spovedit
Ţie, Mărite Doamne, în viaţa pământească, deşi am fost un spirit superior trimis de Tine
din nivelul superior în istoria poporului român, pentru a-i repritroci şi revigora  energiile
slăbite, ceea ce am făcut prin toată truda mea şi prin jertfă, în fața căreia nu m-am dat
înapoi…în viaţa pământească nu am fost un sfânt. Am păcătuit…Am păcătuit numai cu
femeile, bunule Tată ceresc, în loc să îmi fi ales o femeie aşezată, cu care să fi întemeiat un
cămin.. Dar au fost şi potrivnici care au uneltit împotriva căsătoriei mele cu doamna
Veronica Micle, care a fost marea mea iubire. De asemenea îmi pare rău că nu am putut să
duc la capăt Proiectul ce îl începusem cu Societatea secret Carpații. Unde toată conducerea
s-a dovedit a fi vândută și trădătoare Imperiilor duşmane. Iară mai cu seamă regret că nu
am apucat să termin Filozofie practică în care îi arătam poporului român cum poate ieși din
situația de subistorie Situaţie în care geme şi acum jefuit de aceiaşi clasă politică descrisă
de mine în Articolele de gazetărie. Multe s-au schimbat, Doamne, în istoria acestei Ţări,
numai clasa politică a rămas aceiaşi de pe vremea mea. Ba, mai de departe, de pe vremea
viteazului Domn Tudor Vladimirescu. A rămas aceiaşi blestemată tagmă a jefuitorilor.
VOCE, ECOU: (reverberând) Așa grăiește Domnul Dumnezeul ce a făcut cerurile și
pământul. Domnia ta, iubite domnule Mihai Eminescu, ce ești arhanghel în cerul al nouălea
ți-ai îndeplinit cu prisosință misiunea pentru care ai fost trimis în istoria poporului român.
DRAMATURGUL : (se roagă pierdut) Recunoştinţă şi slavă nemărginită, Ţie Doamne, că
ni l-ai dăruit pe domnul Mihai Eminescu, despre care umilul tău scrib a spus cu mulţi ani în
urmă şi a demonstrat cu toate argumentele că el a fost pentru poporul român, Iisusul  de
care avea nevoie acest neam. Vai, care din păcate nu a învăţat nimic din experienţele
tragice prin acre a trecut în istorie. Nici din Lecţia profundă şi amară pe care ne-a dat-o 
domnul Mihai Eminescu..
VOCE, ECOU : Aşa grăieşte plin de mânie Domnul ! Şi atunci cum să  mai ţin acest neam
pe pământ, cum să-l mai scap încă o dată de la pieirea din istorie ? Când el este asemenea
lui Iisus Christos care se târăşte pe drumul Golgotei de două mii de ani, dar habar nu are ce
este cu el pe pământ ! Când el nu ştie nici unde trebuie să ajungă, nici de ce a suferit şi a
fost Victimă toată istoria lui. Şi nici ce trebuie să facă pentru a se slava ! Se târăşte aşa ca
șarpele înainte, gemând cu crucea în spate, în timp ce hoţii îl fură şi îl jefuiesc. Nu am mai
văzut un popor atât de lipsit de demnitate şi mândrie. Căruia să nu-i peste de viaţa şi de
istoria lui ! Şi ce este mai rău, măriţi regi şi slăviţi Domnitori ai acestui neam, este că el

41
însuşi de fură și se necinstește pe sine. Un popor care toată istoria  şi-a tăiat şi îşi taie
creanga de sub picioare vă între dacă mai poate fi slavat..
DRAMATURGUL : Mărite Doamne, Creator al celor văzute şi nevăzute, tocmai de aceea
acest neam merită să fie ajutat, tocai de aceea merită să fie salvat ! Pentru că a pătimit mult
în istoria lui, fiind prin pătimirile sale asemenea Fiului Tău, Domnul nostru Iisus Christos.
De asemenea Doamne el este unul din popoarele care a dat una dintre cele mai mari culturi
ale lumii ! De aceea zic, treacă de la Tine, Doamne, slăbiciunile lui și păcatul acesta de a-şi
face sieşi rău şi salvează-l. Căci mult bine va face aceste neam lumii după ce va ieşi din
marea încercare prin care trece acum !
VOCE, ECOU : (cu blândeţe) Aşa grăieşte Domnul ! Ai văzut Domnia ta, rege al limbii
române, mare poet şi mare Gânditor politic, cum gem  şi urlă de durere, cum se zvârcolesc
în cazanele cu smoală criminalii  Titu Maiorescu, Petre Carp, şi farmazonii de care îşi bătea
joc Vasile Alecsandri, farmazonii ironizaţi de el în comedia „Farmazonul din Hârlău”,
masonii care te-au asasinat pe domnia ta. ? Şi care acum zac, se zvârcolesc şi zbiară ca toţi
dracii în  cazanele cu smoală ale iadului.
MIHAI EMINESCU:  Iartă-i, Doamne, că n-au ştiut ce fac. Nu au ştiut, nu i-a dus gândul,
nu i-a dus mintea să înţeleagă cât de mult rău îi fac acestui popor asasinându-mă per mine.
Dar mai ales jefuind acest popor !
DRAMATURGUL : Slavă Ţie, Doamne, nemărginită ! În veci nu-i ierta, Doamne, pe
ucigaşii şi trădătorii acestui neam. Deschide uşa  iadului larg şi las-o aşa deschisă să audă
toţi românii cum şi-au primit pedeapsa toţi acei ticăloşi  care avea misiunea să-i facă bine
acestui neam. Să lucreze pentru el, iar ei i-au făcut rău, au lucrat împotriva neamului lor. 
Asta ca să le fie  de învăţătură tuturor românilor, să le vină o dată mintea la cap. Mai ales
politicienilor de azi şi celor care or să mai vină după ei !
VOCE, ECOU : Aşa grăiește Domnul Dumnezeu. Drept ai vorbit, bunul meu  scrib, aşa voi
face, căci aşa este şi drept şi înţelept.
DRAMATURGUL : (înclinându-se cu mâinile la piept.) Mulţumesc, Doamne…Şi eu în
scrierile mele, inspirate de Tine, Doamne, le spun Românilor  că a avenit timpul să se
trezească. Le-am arătat care sunt cauzele pentru care  neamul românesc a fost toată istoria
lui un neam Victimă, care s-a târât ca un câine în care toți au dat cu piciorul prin istorie..
Care a trăit  umilit şi călcat de alţii în picioare. Iar acum românii înşişi se jefuiesc pe ei, se
distrug pe ei. Le-am arătat care este Calea  pe care meargă pentru a se salva  pe ei. Şi
pentru a-i ajuta pe urmaşii lor să fie fericiţi. Le-am dăruit Doctrina Salvării radicale a
poporului român şi a Renaşterii României, Doctrina organicist evolutivă şi educaţională, şi
ei tot nu au înţeles
VOCE, ECOU : Aşa grăieşte Dumnezeul neamurilor ! Şi atunci iar vă întreb cum să mai
salvez eu încă o dată acest neam în care putreziciunea şi cancerul a intrat până la os, bunul
meu scrib ?
DRAMATURGUL : Doamne, Tu ştii foarte bine că pe Fiul Tău, Domnul nostru Iisus
Christos, l-ai trimit ca să salveze oile rătăcite. El însuşi a spus că numai cel care este bolnav
are nevoie de doctor, nu cel sănătos. Poporul meu, Doamne, care a fost la început poporul
Tău ales, este demult o turmă rătăcită şi este marele Tău bolnav…De aceea el are nevoie de
un doctor, care să-i spună bolile ce le are şi să-l înveţe cum să se vindece.
VOCE, ECOU : Pentru acesta le-am trimis Românilor pe marele Gânditor politic Mihai
Eminescu. L-au ascultat românii, au învăţat ei ceva din ideile  pe cele le-a spus  trimisul
meu pe pământ marele poet Mihai Eminescu ? Pentru aceasta te-am inspirat pe Domnia ta
să le arăţi în scrierile tale, cauzele care au făcut ca daco-românii să fie toată istoria lor un
popor victimă. Fiind în primul rând victima lor şi apoi a imperiilor. Au învăţat ei ceva din
scrierile tale, bunul meu scrib şi profet ? N-au învăţat nimic !
DRAMATURGUL : Bunule Tată ceresc, Tu ai iertat multe neamuri păcătoase, i-ai iertat pe
mulţi păcătoşi. L-ai iertat pe  Pavel, care era un prigonitor al Domnului nostru Iisus
Christos şi al ucenicilor Lui, şi l-ai făcut Apostolul Tău cel mai inteligent și harnic. Care
acum  este Arhanghel în rai, în al nouălea cer, împreună cu toţi  apostolii Domnului nostru

42
Iisus Christos ! Oare nu poţi tu ierta un popor amărât şi  împuţinat, care mai are puţin şi îşi
duhul ? Care a pătimit mult în istoria lui și care a dat mulți martiri și mulți sfinți ? Şi oare
nu-i poţi da, Tu Doamne, o mare misiune pe pământ, aşa cum ai făcut cu apostolul Pavel ?
VOCE, ECOU : (un tunet se pierde în depărtare. Un bucium se jeluieşte urcând prin vremi)
Atunci acest neam al regelui Burebista al regelui Decebal să facă bine să se trezească. Să
se spovedească şi să se pocăiască. Și să o apuce pe calea cea dreaptă.
DRAMATURGUL : Doamne, de pocăit s-a pocăit prin cât a suferit și a pătimit. (patetic)
Doamne, sunt neamuri care au făcut  mult rău altor neamuri. Care acum huzuresc în
bogăţiile  jefuite de la popoarele năpăstuite şi o duc bine aceste neamuri jefuitoare. Poporul
acesta nu a făcut nici un rău nici unui alt neam. Dimpotrivă, alte neamuri i-ai făcut lui rău.
L-au călcat, l-au jefuit, l-au umilit și l-au făcut să sufere, cum nu a mai suferit nici un alt
neam de pe pământ. Oare nu ai putea Tu, Doamne, să-l faci Apostolul popoarele, căci
atunci Maica Domnului va coborî din cer şi îşi va face Grădina Ei de lumină aici !
VOCE, ECOU : Așa grăiește Domnul Dumnezeul neamurilor ! Un popor care îşi face rău
sieşi mai mult decât i-au făcut alte neamuri, şi care a fost dăruit de Dumnezeul lui cu
bogăţii fără seamăn de care şi-a bătut joc, pe care alte popoare nu le-au avut, este  un popor
care se face vinovat în faţa Dumnezeului  Său. Şi lucrul acesta nu se poate trece cu vederea
la Judecata neamurilor ce va să vină. (se aude sunetul al unui corn cum se tânguie, apoi un
tunet care se apropie şi trăsnetul care face geamurile să vibreze)
DRAMATURGUL :  (se închină cu mâinile la piept) Slăvit să fie Tatăl ceresc în veci.
Facă-se voia Lui, acum și pururi și în vecii vecilor !
 
                                           TABLOUL XVIII
 
VOCE, ECOU : (reverberând) Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu ! Şi acum o să continuăm
judecata poporului român, a clasei politice pe care a dat-o, şi de care s-a lăsat jefuit acest
neam.  Acum vă voi lăsa pe domniile voastre, Mărite rege Burebista şi Mărite rege
Decebal, şi  bunii Domnitori ce i-a avut acest popor, să judecați acest neam Domniile
voastre. (mică pauză. Auzim scârțâitul cumpenei unei fântâni, apoi o mitralieră cum latră și
bubuitul tunurilor) Unde credeți că se află acum poetul Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, criticul Titu Maiorescu, scriitorii Ioan Slavici, acest grec lipsit de moralitate,
Ion Luca Caragiale, Grigore Ventura și alți confrați gazetari de ai lor, ce ştiau bine că lui
Mihai Eminescu i s-a înscenat nebunia, primul Ministru Ion C Brătianu, C. A Rosetti, și
toți cei care formau clasa politică din timpul preaiubitului meu fiu Mihai Eminescu ? Şi
clasa politică din perioada interbelică ? Și toate acele lichele politice care au format
Guvernele ce au condus România până la Primul război mondial. Şi de atunci până azi ?
(în depărtare se aud tunurile bubuind) Iar mai cu seamă acei oameni politici în frunte cu
Regele Carol I și Primul Ministru I C Brătianu și slugile din preajma lor, care au hotărât ca
în războiul ruso-turc din anul 1877-78 România să treacă de partea Rusiei ? Când,
nenorociții, trebuiau să își dea seama că România va avea de câștigat dacă trece de partea
Turciei. Care învinsese deja Rusia pe câmpiile Bulgariei. Atunci Înalta Poartă i-ar fi dat
României Basarabia pentru totdeauna, pe care am avea-o și acum. Iar Rusia mult slăbită ar
fi fost îndepărtată de la hotarele Țării și n-ar mai fi putut să fie în veacul care a urmat
marea primejdia care a fost pentru neamul daco-românesc. (mică pauză. Un trăsnet cade
foarte aproape) Vedeți cât de mult rău i-au făcut Românei aceste capete seci de politicieni
care în loc să treacă de partea Turcie împotriva Rusiei, situație în care acest neam ar fi avut
de câștigat, ei au luat hotărârea cea mai rea. Au trecut România de partea Rusiei, fără să
încheie nici un Tratat cu Ţarul, prin care să le ceară ruşilor Basarabia. Deși știau bine că
Turcia se află în declin și că Imperiul turc urma să se prăbușească. Bine ai spus, domnia ta,
rege al poeziei Mihai Eminescu, că greșelile politicienilor sunt crime la adresa Țării ? Iată,
toţi aceia care au hotărât ca România să treacă de partea Rusie în Războiul ruso-turc din
anul 1877, ca şi acei politicieni care au cedat Basarabia şi Bucovina fără luptă lui Stalin în

43
iunie 1940, ca şi acei neghiobi care arestându-l la 23 august 1944 pe mareşalul Ion
Antonescu, pe care l-au predat cu armată şi cu Ţară cu tot Uniunii Sovietice au făcut crime
la adresa poporului român. Greşelile acestor oameni fără minte sunt de acum crime
naţionale şi istorice la adresa neamului daco-român. Iar aceşti criminali ce au nenorocit
poporul român n-au fost judecaţi nici până azi. Noroc că i-am judecat Eu, Dumnezeul
vostru şi al părinţilor voştri, şi i-am trimis pe toţi să se perpelească în iad în frigările
dracilor ! Am zis !
MIHAI EMINESCU : Cum să gândească bine politicienii români, Doamne Tată ceresc,
dacă „Numai în Româna înalta trădare e un merit, și numai la noi e cu putință ca valeți
slugarnici să fie miniștri, deputați, oameni mari ?”. Așa se explică de ce Guvernanții prin
deciziile pe care le-au luat de la Domnul Cuza Vodă până azi, când ticăloșii se prefac că
aniversează un veac de la Marea Unire, au fost crime care au nenorocit această Țară.
VOCE, ECOU:. Așa grăiește Domnul Dumnezeu neamurilor. Vă las pe domniile voastre,
acum, măriți Regi și Domni mari ai acestui pământ să judecați acest neam dimpreună cu
cei care l-au condus, mai departe.
MIHAI EMINESCU: Doamne, nu ne lăsa pe noi să judecăm, căci numai judecata Ta,
bunule Tată ceresc, care ai făcut  acest popor şi l-ai ales poate fi dreaptă. Cât despre poetul
Vasile Alecsandri eu l-am preţuit în viaţă, aşa cum l-am preţuit şi pe conu Mihail
Kogolniceanu. Deşi acesta, asemenea multor politicieni,  o dată cu înfiinţarea partidelor
politice,  intrând în politică, s-a lăsat şi el mânat de setea de putere ce i-a stricat caracterul.
Iar ca om a fost tare păcătos...
DRAMATURGUL : Mai toţi oamenii ce înainte, în tinereţe, au fost patrioți, Doamne,  o
dată intraţi în politică, au căzut în acest păcat. În această boală a politicianismului, a
demagogiei și a nerușinării. Nu se mai săturau să strângă averi şi să ajungă la putere, aşa
cum au  făcut Mihail Kogălniceanu, şi C A Rosetti. Care în tinereţe au fost patrioţi, iubitori
de ţară, căci au făcut revoluţia de la 1848.
VOCE, ECOU : Domnii Mihail Kogălniceanu şi C A Rostetti, şi ca ei toţi oamenii politici
ai timpului, gem acum şi se zvârcolesc în iad. Chiar dacă unii, puţini, au avut şi unele
merite. Mihail Kogălniceanu pentru că l-a trădat pe prietenul său  Domnitorul Unirii
Alexandru Ion Cuza, dar şi pentru că  el, Mihail Kogălniceanu, şi C A  Rosetti  au ştiut că 
nebunia care ți s-a înscenat domniei tale, iubite Mihai Eminescu, nu era adevărată. Și n-au
făcut nimic ca să te salveze. (către Regii și Domnitorii aflați în jilțurile domnești) A fost o
înscenare gândită dinainte, mărite rege Burebista și mărite Rege Decebal, și preaiubiții mei
Domnitori, să îl scoată pe marele Poet şi Gânditor politic Mihai Eminescu, din scenă. Ca
să-și facă ei mendrele și interesele. Devenise periculos pentru ei. Le spunea adevărul în
faţă, că sunt nişte mediocrităţi, nulităţi şi lichele politice care vânează doar banul fără
muncă, fără să le pese de  soarta ţării. Şi regele Carol I este tot în iad, dar are un regim mai
îndulcit, ca şi poetul  Vasile Alecsandri, căci amândoi au ştiut de înscenarea care se punea
şi s-a pus la cale ca poetul şi marele Gânditor politic Mihai Eminescu să fie scos din viaţa
publică. Și n-au făcut nimic ca să-l salveze sau să-i îmbuneze soarta. Apoi se fac vinovaţi
că pentru interese oculte în războiul ruso-turc din anul 1877 au trecut de partea Rusiei, în
loc să treacă de partea Turciei, pentru a câştiga Basarabia şi Bucovina ! Şi acestea sunt
crime mari ce s-au făcut la adresa acestui neam, care apasă pe umerii lor !  
MIHAI EMINESCU : (umil, cu glasul  slab) Iertare, Doamne, îndură-Te de ei şi îndulceşte-
le chinul.
VOCE, ECOU : Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu ! Toţi aceştia, Titu Maiorescu, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, I L Caragiale,  Ion Slavici, care erau colegi de condei  cu
Mihai Eminescu, la știința căruia se şcoliseră, învăţaseră carte de la Eminescu, toţi ştiau că
nu este nebun. Nici unul din ei nu a ridicat glasul sau un deget ca să-l scape pe poet. Toţi s-
au bucurat acolo în sinea lor că scapă de un rival. Care este mai mare decât ei, căci îl
invidiau pe Mihai Eminescu.  Până şi regele Carol I şi primul Ministru Ion C Brătianu şi
toţi ce din guvern ştiau că nebunia lui Eminescu era o înscenare. Dar au tăcut mâlc, n-au
făcut nimic, nici măcar ca să-i îndulcească viaţa poetului.

44
DRAMATURGUL : Aşa este, sfinte Dumnezeule. Titu Maiorescu, Petre Carp,
Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri, erau toţi oameni foarte bogaţi. Ar fi putut să-l ia
deoparte şi să  îl facă pe Mihai Eminescu să înţeleagă. Uite, dragă Mihai, Bismarck este
foarte supărat pe Guvernul român şi ne cere să te potolim…Ne-a ameninţat cu ruperea
relaţiilor diplomatice, iar împăratul Austro-Ungariei ne-a ameninţ că ne declară război,
pentru că tu ai înfiinţat Societatea Carpaţii, şi-i îndemni pe membri ei, mulţi care sunt
studenţi ardeleni, să treacă munţii, să pună afişe prin satele Ardeleneşti. Afişe în care îi
îndemni pe românii din Ardeal să se alipească Regatului României…Situaţia fiind grav,
uite ce îţi propunem noi, domnule Mihai Eminescu…Hai să te retragi vreo trei luni la una
din moşiile noastre, unde nu faci altceva decât să citeşti, să scrii şi să te plimbi…Adică să-ţi
petreci timpul ca la Floreşti, în Gorj, unde te-ai simţit foarte bine. (oftează) Şi l-ar fi salvat,
Doamne Tată ceresc, pe Eminescu. Iar dacă Eminescu nu ar fi fost asasinat în modul cel
mai odios şi cinic și ar fi trăit până către anii 1920, marele poet ar fi dat o operă  atât de
mare şi de valoroasă, încât nici nu ne-o putem imagina.
VOCE, ECOU : Așa grăiește Domnul Dumnezeu ! Dragul meu scrib, nu eşti domnia ta
Gânditorul politic care ai descoperit şi ai demonstrat că triunghiul de la vârful Societăţii
româneşti este un triunghi al morţii ? Cum să-l salveze ei pe Mihai Eminescu dacă
politicienii și confrații îl urau de moarte,  iar Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Ion Luca
Caragiale şi Ioan Slavici îl invidiau ? Pentru că acolo în subconştientul lor  ei nu puteau să
sufere ca Eminescu să fie mai mare decât ei. Dorind ei să fie mari, căci erau bolnavi de
egoplasm. De aceea în sinea lor ei s-au bucurat că Eminescu a fost scos din viaţa publică
prin înscenarea nebuniei şi că nu mai poate să creeze.  De aceea nu au ridicat un deget
văzând că Eminescu este supus unei torturi mascate şi continue.
DRAMATURGUL : Înţeleg, bunule Tată ceresc. Şi apoi la aceasta adăugăm faptul că el
fiind un Spirit superior trimis din planul divin în istoria poporului român, asemenea
Domnului Iisus Christos, el trebuia să-şi îndeplinească misiunea christică, pe care şi-a
îndeplinit-o cu prisosinţă. Și să se întoarcă la Tine, prin jertfă. Prin jertfirea lui de către cei
care îl urau, şi nu voiau să asculte adevărurile pe care le spunea el. (tare. Undeva aproape
se aude zgomotul unei bătălii) El îi încurca zi de zi în atingerea scopurilor lor. În
comparaţie cu el, care era de o cinste, de o frumuseţe morală uimitoare, care era patriot și o
era o mare minte, ei care erau nişte lichele politice se vedeau pe ei mărunţi, falşi ca nişte
pigmei, și cât de ticăloşi sunt.
VOCE, ECOU : Domniile voastre Mărite rege Burebista şi mărite rege Decebal, şi
domniile voastre Marii Domnitori ai Ţării, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Tudor
Vladimirescu, ce ziceţi ?
REGELE BUREBISTA : Judecata  Domniei Tale, bunule Tată ceresc este dreaptă şi bună.
Și este bine ca românii să  cunoască adevărurile istoriei lor, căci nu le cunoșteau. Nu știau
că marele Gânditor politic Mihai Eminescu a fost asasinat de românii din preajma lui. De
românii din fruntea Țării. Nu știau că acel rege neamț Carol I, ce a fost un bun
administrator al Țării, și Guvernanții lui au nenorocit poporul acesta trecând în războiul
ruso-turc de partea rușilor. Adică de partea dușmanului care voia să stăpânească țara, pe
care voiau să o transforme în Gubernie rusească. Și nu de partea turcilor care le-ar fi dăruit
după aceea și Basarabia și independența. (se aud goarnele sunând atacul) Aceiași greșeală
mare au făcut mai târziu regele Mihai și politicienii lui neghiobi. Care l-au arestat pe
mareșalul Ion Antonescu tocmai în momentul când acesta era pe punctul de a încheia un
Pact secret cu Stalin. Ce ar fi fost mană cerească pentru poporul român ! Deşi ştiau foarte
bine că Tratatele militare spun limpede că nimeni nu are voie să-i aresteze Conductorul
unei Armate când aceasta se află în retragere. Pentru că lucrul acesta echivalează cu a
înjunghia armata pe la spate, şi a o preda Duşmanului.
DRAMATURGUL : Românii cunoscând istoria adevărată a neamului lor, având acum
Adevărul în ei, este ca și cum l-ar avea pe Cristos în ei, bunule Tată ceresc. Căci Iisus
Cristos este, așa cum ne-a spus-o chiar El, Adevărul, Calea și Viața ! De aceea este bine ca

45
toți românii să asiste la această judecată pentru a se deștepta și pentru a se schimba în bine.
Și pentru a renunţa la trădare şi la viclenie. Pentru a renunţa să mai fie lași, duplicitari, şi
să-şi plece capul în faţa jefuitorilor. Ci să devină o dată oameni de caracter, buni patrioţi,
viteji care îşi apără Ţara cu preţul vieţii ! Acum având Adevărul în el, Adevăr spus de
Domnul Dumnezeu, poporul român îl are pe Cristos în el şi poate purcede cu mari sorţi de
izbândă la Reîntregirea Ţării. Ce ar fi bine să se petreacă acum, la anul Domnului, 2018.
Când se împlinesc o sută de ani de la Marea Unire !
MIHAI VITEAZUL: Io Mihai Voievod viteazul grăiesc. Toți regii și Marii Domnitori ce
suntem aici de față gândim aşa Doamne : pentru că datorită trădării valorilor România a
ajuns acum  în pragul dispariţiei să fie trimişi în iad toţi cei care au trădat şi trădează acest
neam ! Toţi cei care i-au distrus valorile ! Noi, Domnitorii acestui neam, şi toţi cei care şi-
au dat viaţa pentru a apăra acest pământ ne răsucim în mormânt văzându-i pe aceşti
trădători blestemaţi care îşi zic oameni politici cum jefuiesc ţara. Și îi mint şi îi păcălesc pe
românii care nu fac nimic ca să-și apere țara. Le place să fie minţiţi, jefuiţi, sărăciţi şi
călcaţi în picioare. Dar noi, cei care am luptat pentru măreţia acestui neam nu mai suportăm
să vedem poporul daco-român în halul acesta de decădere şi depravare.
DRAMATURGUL : Mărite Doamne, bunule Tată ceresc. Trebuie să facem o distincţie
între oamenii politicianişti şi adevăraţii oameni politici. Politicianiştii sunt setoşii de putere,
demagogii. Și ei vin la putere pentru a-şi împlini interesele lor personale de şobolani şi de
hiene care nu se mai satură să adune bani, averi şi putere. Pentru ei şi pentru neamurilor lor.
Pe ei nu-i doare de ţară absolut deloc, căci sunt cinici şi fără suflet. (mică pauză, respiră
adânc, mai tare) Pe când oamenii politici adevăraţi, Doamne, sunt cei care vin la putere ca
să împlinească interesele  poporului în primul rând. Ei pentru popor luptă, cu toți dușmanii
lui ! Pentru apărarea lui și pentru a-l ajuta să progreseze şi să evolueze. Aşa cum au fost
Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu și Mihai Eminescu Aceştia sunt oamenii politici
adevăraţi. Ori oameni politici mari, bunule Tată ceresc, Tu nu i-ai dăruit poporului român.
Domnia Ta, bunule Tată ceresc, i-ai dăruit României în istoriei ei numai  oameni
politicianişti. Numai oameni mici, vicleni, demagogi, parveniţi şi pricepuţi să se
îmbogăţească prin jefuirea ţării. Așa cum sunt politicienii de azi, care prin modul cum
sărbătoresc ei Marea Unire mai mult o batjocoresc !
VOCE, ECOU : (un trăsnet cade în apropiere) Așa grăit-a Domnul Dumnezeu ! Cu păcat
vorbeşti, bunul meu scrib. Au oare oamenii politici nu sunt ei expresia poporului din care
au ieşit şi în care s-au format ? Au oare nu poporul român este cel care îi dă și îi votează pe
oamenii politicianiști ? Cum este poporul aşa sunt şi oamenii politici, care  în el şi de el
sunt formaţi. Nu le-am dat Gânditori politici şi oameni politici mari, pe Tudor
Vladimirescu, pe Nicolae Bălcescu şi pe Mihai Eminescu ? Şi românii ce-au făcut ? I-au
omorât. În schimb pe ticăloşii care au venit la putere după  1989 îi votează, lăsându-se
cumpărați cu o găleată și cu un pachet de mălai. În loc să-i alunge cu parii și să pună în
locul lor oameni politici adevărați. (pe un ton mai ridicat) Ce să le fac Eu, românilor, dacă
ei  ţin morţiş să se sinucidă şi să se nenorocească prin clasa politică pe care o dau !
DRAMATURGUL : (îşi pleacă fruntea, cu mâinile la piept) Aşa este, Doamne, precum
grăieşti. O să mă rog  în continuare să-i dăruieşti  acestui popor un mare Gânditor politic
care să-i arate neamului acesta Calea pe care să meargă. Și un mare Conducător
Reformator, care să fie şi un mare Educator, Doamne. Aşa cum a fost  măritul rege
Burebista, aflat acum în jilţul judecăţii  poporului  român. Acum, în anul când se împlinesc
o sută de ani de la Marea Unire din anul 1918.. Pentru că de un Mare Conducător
Reformator, care să fie un bun educator are mare nevoie neamul acesta. (departe auzim
viersul unui fluier cântând o doină și cântecul tânguios al unui corn) Așa, o să continue să
fie o turmă rătăcită, care habar nu are ce este cu ea în istorie și încotro merge.
VOCE ECOU : Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu ! Dar le-am dăruit românilor, dragul meu
scrib, chiar în această perioadă grea, postcomunistă, când poporul român trece printr-o
mare încercare, poate prin cea mai grea încercare din istoria lui, un Mare Gânditor politic

46
care este și un Mare Educator. Le-am dăruit românilor Gânditorul politic de care au nevoie
ca să se salveze. Dar îl ascultă, îl cunosc, vor să îl urmeze ? Nu ! Nici măcar nu îl bagă în
seamă. Ei îi urmează ca turma aia de oi proastă pe Iliescu, pe Băsescu, pe Dragnea, pe
Ponta, pe acești politicieni nerozi și hoți de care le place să fie minţiţi şi jefuiţi !
DRAMATURGUL : Mulțumim, Doamne, Tată ceresc. Rogu-te însă mult de tot să le
deschizi românilor ochii, să-l urmeze pe acel Gânditor politic. Și mai dăruiește-le
românilor, Doamne, și un Mare conducător care să-i conducă pe români pe Calea cea bună,
care să-i salveze ca neam în istorie.
VOCE, ECOU : Aşa grăit-a Domnul Dumnezeu ! Acest Mare conductor politic să și-l
dăruiască ei, să-l creeze ei. Eu destul i-am ajutat și i-am salvat în istorie. (mică pauză, un
tulnic jelește în fundul lumii) Și acum să ne continuăm judecata. Din acest moment vă las
pe domniile voastre Mărite rege Burebista și Mărite rege Decebal, și iubiții mei Domnitori
ai Țării Românești și ai Moldovei să-i judecați. De acolo de unde sunt, din iad să vină la
judecată Regele Carol I și Primul Ministru I C Brătianu. Şi o dată cu ei toți oamenii
politici ai acestei Țări până la Primul Război mondial. Ce aveți de zis în apărarea voastră,
dumneata cel care ai fost Regele României, Carol I, și dumneata, cel care ai fost Primul
Ministru al Țării în anii Războiului pe care în mod mincinos l-ați numit de independență ?
Căci țara aceasta n-a fost niciodată independentă. Iar poporul acesta a fost toată istoria lui
un popor de sclavi și un popor victimă ?
REGELE CAROL I: (vorbeşte stâlcit) Iertare Doamne, eu, umilul Rege Carol I, aflat
acum în iad, îngenunchez cu mare sfială și cu mare durere înaintea Ta, Doamne, cerându-
ți iertare. Iar mai apoi cerând iertare marilor regi şi Domnitori ce sunt de faţă şi neamului
urgisit de toți pe care l-am condus. Îmi cer iertare pentru că în loc să închei un Tratat cu
Țarul Rusiei cerându-i ca în schimbul ajutorului nostru ce i-l dădeam împotriva turcilor, în
Bulgaria unde Armata rusă era deja învinsă, să ne retrocedeze Basarabia. Și în care să
recunoască pe veci că Basarabia este pământ românesc. Iar eu, Doamne Tată ceresc, nu am
încheiat acest Tratat. Au fost interese oculte care mi-au cerut lucrul acesta.
VOCE ECOU : Aşa grăieşte Domnul. Domnia ta domnule Ion C Brătianu, ce ai fost
Primul ministru cu ce crezi că ai greșit ? Cu ce ai păcătuit față de poporul român ? Și ce
alte păcate mai ai ?
ION C BRĂTIANU : Iertare, Doamne. Înainte de a lua hotărârea să trecem de partea
rușilor în Războiul Ruso-Turc împotriva turcilor, chipurile ca să ne căpătăm independența,
fratele meu Dumitru Brătianu a venit la mine și mi-a spus : Ioane, domnule Prim Ministru,
este mai bine ca în acest război să trecem de partea turcilor și să-i lăsăm să-i bată pe ruși.
Eventual să-i ajutăm pe turci ca să-i învingă mai repede și definitiv pe ruși. Pentru că dacă
am face asta, turcii ne vor da Basarabia pentru totdeauna de la ruși. Și vom obține și
independența în curând, pentru că Imperiul Turcesc se află în involuție. (auzim în depărtare
tunurile bubuind) Iertare, Doamne, în loc să îl ascult pe fratele meu Dumitru, l-am ascultat
pe Măria sa Regele Carol I și pe oamenii politici plătiți să susțină intervenția în război de
partea rușilor. Și eu și Măria sa Regele Carol I am greșit grav, producându-i poporului
român mari suferințe. Pentru că dacă turcii i-ar fi învins pe ruși în 1878, rușii ar fi decăzut
ca Putere militară și nu ar mai fi fost un pericol pentru noi în secolul XX. Dacă Basarabia
toată ar fi fost a noastră din anul 1788 rușii nemaifiind o putere militară în expansiune nu
ne-ar mai fi luat Basarabia în iunie 1940.
DRAMATURGUL : (trist) Într-adevăr, așa este, domnule Ion C Brătianu. Domnia ta și
regele Carol I, și politicienii, guvernanții de atunci, dacă l-ați fi ascultat pe Mihai
Eminescu, cel mai mare Gânditor politic, pe care l-a avut acest neam de la Mihai Viteazul
încoace, n-ați fi făcut prostia de a trecere de partea Rusiei. Această greșeală politică a fost
unul din momentele astrale negative din istoria poporului român.
VOCE, ECOU : Așa grăiește Domnul Dumnezeu ! Și mai este un mare păcat care apasă
asupra conștiințelor domniilor voastre, domnule Prim ministru și domnule Carol I.

47
ION C BRĂTIANU : Îmi plec capul până în pământ de rușine și de regret, Doamne, și
mărturisesc acest păcat. Și eu, ca prim Ministru și regele Carol I, nu mai vorbesc de Titu
Maiorescu, și Petre Carp, de fapt toți cei aflați la putere atunci, care erau masoni și
oamenii infiltrați ai Puterilor străine în Guvernul și în parlamentul României, am știut de
înscenarea nebuniei lui Eminescu. (îi tremură glasul ca și cum ar fi gata să plângă. Auzim
venind de departe o doină de jale, apoi tunurile bubuind) Cu toții am știu că Eminescu nu
este nebun și că totul este o înscenare, și ne-am bucurat cu toții că scăpăm de el. Pentru că
domnul Mihai Eminescu ne-a pus oglinda în față și ne-a arătat cât de mici, de lichele și de
lipsiți de patriotism suntem noi, politicienii. Care am fost mânați în toate epocile, Doamne
Tată ceresc, numai de interesele noastre meschine, de oameni mici, de hârciogi. Care n-am
dorit altceva decât să ne păstrăm puterea și să ne mărim averile.
DRAMATURGUL : Din păcate acesta este adevărul, Doamne. Trist adevăr, și care pe noi,
pe români, ne-a nenorocit toată istoria.
REGELE CAROL I : Iertare, Mărite Doamne, bunule Tată ceresc, îți cer eu, cel care am
fost regele Carol I. A fost dreaptă judecata Ta, Doamne, că ne-ai trimis sufletele să ardă și
să se chinuie în flăcările iadului. Mult regret greșelile pe care le-am făcut în timpul cât am
domnit. O mare vină ce o am şi eu şi guvernanţi din timpu vieţii mele, a fost crima ce am
făcut supra clase ţărăneşti, lăsând-o să fier sărăcită, exploatată la sânge de vechilii evrei şi
greci. Şi de boierii cărora nu le-a păsat deloc de ţăranul român flămând, dezbrăcat şi călcat
în picioare ! Îi cer de asemenea iertare poporului român pentru că nu am făcut nimic pentru
țărani, pentru a îmbunătăţii viaţa poporului român. I-am lăsat să fie jupuiți de vii și
înfometați de vechilii greci și evrei, care n-aveau pic de milă de ei.
ION C BRĂTIANU : Și eu, Doamne, robul Tău, care am fost Primul Ministru al țării Ion
C Brătianu, îți cer iertare în genunchi. De asemenea îi cer iertare în genunchi poporului
român, Doamne, pentru că mult rău i-am făcut eu și Măria Sa Carol I. Și oamenii politici
de care ne-am înconjurat. Mai toți vânduți puterilor străine care ne voiau răul, să fim cât
mai mici și săraci ca să ne poată jecmăni. Și pentru întregul neam al Brătienilor, Doamne,
care a fost un neam setos de putere, de onoruri și de bogăție. De aceea a sfârșit rău de tot
pierind în închisorile comuniste, așa cum a prezis poetul Octavian Goga. După dreapta
judecată a Ta..
VOCE, ECOU : Așa grăiește Domnul Dumnezeul vostru. Este bine că vă spovediți și vă
cereți iertare de acolo din flăcările iadului unde vă prăjesc dracii ca pe pui în frigare,
recunoscându-vă greșelile. Dar greșeala și păcatul acesta nu l-ați recunoscut.
DRAMATURGUL : O, Doamne, bunule Tată ceresc, și domniile voastre Regele Carol I și
cel care ați fost Primul Ministru al Țării Ion C Brătianu, acum îi spuneți Tatălui ceresc că
sunteți robii lui, și îi cereți iertare. Dar cât ați fost în viață ați uitat că sunteți robii
Dumnezeului, care ne-a dat viață. Ați uitat de poporul român, erați mari, erați dumnezeii
acestui neam de care nu ați avut grijă de loc. Astfel că bieții țărani s-au răsculat în două
rânduri, în 1888 și în 1907, pentru că le-a ajuns cuţitul la os.
REGELE CAROL I : Iertare, Doamne îți cer eu, cel care am fost Regele Carol I. Adevăr
este că Omul e un animal slab și păcătos, înclinat către greșeală, Doamne pe orice treaptă
socială ar fi. Cum se vede mare, urcat pe treptele puterii, uită că este un biet vierme pe
lumea aceasta. Că este mai trecător decât iarba pe pământ, și se crede mare.
ION C BRĂTIANU : Așa mărturisesc și eu, Doamne, ca Măria sa regele Carol I, eu cel
care am fost Primul Ministru Ion C Brătianu…Că omul este slab, supus greșelii, sclavul
egoismului, al setei de mărire și de înavuțire. Slăbiciuni care ne-au adus iată în ghena
iadului. Iar pe poporul român l-a adus la sapă de lemn şi l-a făcut să-şi ia lumea în cap. De
aceea vă spun, vouă, oamenilor politici care ați condus și conduceți România, gândiți-vă în
toate zilele că vă așteaptă cazanele cu smoală clocotind ale iadului . Renunţaţi la viciile şi
orgoliile voastre prosteşti şi la setea de mărire şi slujiţi neamul acesta obidit pe care
Domnul vi l-a dat să-l păstoriţi !

48
VOCE, ECOU : Așa grăiește Domnul Dumnezeu. Măcar de ar învăța ceva românii din
aceste sfaturi, dar tare îmi este că nu o să învețe nimic. Și acum o să vă dau câteva date,
domnule rege Carol I și domnule Prim Ministru Ion C Brătianu, și domnilor politicieni care
ați condus această țară trădând-o. În primul rând să știți că acest popor a fost toată istoria
lui victimă și un popor jefuit. Și iată cât a fost jefuit: „În total, cele trei imperii, Imperiul
otoman, Imperiul habsburgic și Imperiul rus, în perioada 1415-1877, deci, în 460 de ani, au
scos din teritoriile locuite de români o avuţie echivalentă cu 1.263 tone de aur”. Țineți
minte, 1263 tone de aur. (Respiră adânc. Pe un ton mai înalt) Ei bine, Mărite rege Carol I,
ascultă bine aici, ca să vezi domnia ta ce mult bine a însemnat pentru poporul român
obținerea Independenței Regatului numit România . „Aflați că jefuirea românilor s-a
intensificat după obţinerea independenţei, în 1877, şi după Marea Unire, din 1918. Astfel
că în perioada care a urmat, până în anul 1941, la cele 1.263 tone de aur jefuite până la anul
Domnului 1878, în 460 de ani, s-au mai adăugat alte 12.564 tone de aur, reprezentând
daune de război  şi profiturile scoase din ţară de corporaţiile străine care, în perioada
interbelică, ajunseseră să controleze peste 80% din capitalul românesc”. (mică pauză.
Departe se aude un bucium anunțând venirea unei primejdii, și clopotele bisericilor venind
parcă de sub pământ. Prin cer se rostogolește un tunet prelung) Așadar în timpul cât au
domnit Regii străini din România, între 1877 și 1940 s-au scos de 12 ori mai mult aur decât
în cei 460 de ani de dinainte.
REGELE CAROL I și ION C BRĂTIANU : Iertare, Doamne, ne cerem amândoi iertare în
genunchi și eu, cel care am fost omul politic și păcătosul Ion C Brătianu și regele Carol I.
DRAMATURGUL : (își face cruce) Doamne, Dumnezeule, fie-Ți milă de neamul acesta
jefuit și obidit. Căci nu credem să mai fie un alt neam atât de jefuit ca neamul acesta.
VOCE, ECOU : Așa grăiește Domnul Dumnezeu ! Așadar, domnilor Carol I și domnilor,
oameni politici Brătieni, după obținerea Independenței României în anul 1877, în cei 73 de
ani, cât pe tronul Țării s-au aflat regii de Hohenzollern și Brătienii, care au fost Capii
Partidului liberal, România a fost jefuită de capitalul străin de peste 12 ori cât a fost jefuită
în cei 462 de ani d dinaintea obţinerii Independenţei. De când acest popor a început să
plătească tribut, către cele trei Imperii, otoman, habsburgic și rusesc. (un trăsnet face să se
cutremură geamurile, Puternic, reverberând) De ce, domnilor regi și prim miniștri, și
oameni politici trădători de neam și de țară ați lăsat ca bogățiile țării să fie jefuite și
spoliate de capitalul străin în halul acesta ?
DRAMATURGUL : Pentru că Războiul de independență, așa zisul Război de
independență, Doamne, pentru care și-au dat viața peste o sută de mii de români, a fost
făcut de regele Carol I, și de oamenii politici ai vremii, ca să treacă România din sfera de
influență a Imperului otoman, care nu se amesteca în treburile interne ale țării, și ne jefuia
mai puțin, în sfera de influență a capitalului German și austro-maghiar, care ne-au jefuit de
zeci de ori mai mult.
VOCE, ECOU : Așa grăiește cu mânie Domnul Dumnezeu vostru. Ați iubit mai mult
Capitalul străin, domnilor regi și politicienii, de aceea capitalul românesc a fost sufocat și
îngenuncheat. De aceea s-a ajuns ca în perioada interbelică, datorită trădării politicienilor,
capitalul străin să controleze 80 la sută din economia românească. La fel ca acum, în
perioada postcomunistă, când capitalul străin a acaparat 90 la sută din economia
românească. Rămâneți acolo în iad unde vă este locul și zvârcoliți-vă în chinurile iadului,
nefericiţilor !.

            TABLOUL XIX

 
CORUL CELOR CONDAMNAȚI DE DUMNEZEU SĂ SE CHINUIE ÎN FLĂCĂRILE
IADULUI : (deodată universul sălii se  umple de gemete, de vaiete, de zbierete asurzitoare
care te îngrozesc. Sunt mii de voci care schiaună  ca hienele, behăie ca oile, grohăie ca
porcii, zbiară, urlă. Din când în când auzim  pocnind bicele dracilor, apoi tunete şi trăsnete. 

49
Pe fond auzim jelete şi zgomotul pe care îl face focul trosnind sub cazanele dracilor. Printre
zbierete şi gemete auzim mai multe vaite clare. Grog, groh, groh, vai mie, nenorocitul şi
blestematul care am fost ucigaş de Domn pământesc. Vai mie, vai mie, ticălosul şi
blestematul. Nimeni, Doamne, să nu săvârşească ticăloşia trădării de neam, căci în fundul
iadului va ajunge ca mine. O voce metalică : ascultaţi la mine, oameni buni, invidia şi
trufia, lăudăroşenia, lăcomia după bani, avere şi putere, egoismul, răutatea sunt de la
diavol şi sunt păcate pentru care foarte mulţi români îşi petrec veşnicia în ghena iadului !
Ţineţi minte: oamenii au fost trimişi pe pământ de Domnul pentru a face bine şi a dărui
iubire, aşa cum ne-a învăţat Domnul nostru Iisus Christos ! O vocea care schelălăie; „vai
mie, păcătosul şi blestematul care am uneltit împotriva Domnului Ţării mânat de setea de
putere. Vai mie, vai mie, nenorocitul, blestemat să  mă jelesc şi să mă vaiet toată veşnicia
în flăcările iadului !”. Vai mie cel care am fost profesorul, criticul și ministru Titu
Maiorescu, groh, groh, groh !. Vai mie cel care am fost ministru Petre Carp, cel care a
contribuit la asasinarea marelui poet și gânditor Mihai Eminescu, hau, hauuu, haum
hauuu ! Vai nouă celor care l-am asasinat pe Mihai Eminescu, pentru că suntem mulți și
acum fierbem în cazanele cu smoală ale iadului, guiț, guiț, guiț. Vai nouă, cei care am fost
regele Carol al II-lea şi amanta mea Elena Lupescu ! Acum ne jeluim şi urlăm de durere în
frigările dracilor care ne perpelesc în focul iadului ! Vai nouă celor care am cedat
Basarabia și Bucovina fără luptă lui Stalin, în iunie 1940, căci acum am ajuns viermi în
cazanele cu smoală ale dracilor !. Vai nou celor care am fost oameni politici pentru că
acum ne zvârcolim în cazanele cu smoală ale dracilor ! Şi ne chinuie dracii ca pe hoții de
cai, aoleu, aoleu, aoleu, vai nouă, vai nouă ! ! Vai mie cel care am fost Gheorghe
Gheorghiu Dej, căci am fost un criminal care mi-am trădat țara rușilor, ca s-o jefuiască de
tot., groh, groh, groh ! Şi i-am asasinat pe tovarăşii mei de partid Ştefan Foriş şi pe
Lucreşiu Pătrăşcanu. Şi am băgat în puşcăriile comuniste sute de mii de oameni nevinovaţi,
chau, chiau, chiauuuuu ! Vai mie cel care am fost Lucrețiu Pătrășcanu, trădător de neam și
de țară, care mi-am meritat soarta ! Vai nouă celor care l-am arestat pe mareșalul Ion
Antonescu, căci trădându-l pe mareșal am vândut țara, cu armată, cu bogăţii cu tot lui
Stalin. Și am trimis intelectualitatea românească să moară în pușcăriile comuniste, chiau,
chiau, hau, hauuuu ! Toate vocile,  ţipetele, jeletele, vaietele, împreună cu grohăiturile şi 
urletele hienelor care te înfioară se împletesc toate într-un cor imens care te  îngrozeşte. O
voce groasă care se ridică peste toate : vai nouă, vai nouă, celor care am invidiat și am urât
în viața pământească ! Nu mai urâți, oameni buni, români nu mai urâţi, nu mai furaţi şi nu
mai invidiaţi, ci iubiți-vă și iertați-vă unul pe altul, căci focul ghenei vă aşteaptă în viaţa de
apoi ! ! Vai nouă care le-am făcut rău semenilor noștri ! De aceea vă spunem, vouă celor
care sunteți acum în viață, nu urâți, nu invidiați, nu faceți rău, căci toate se plătesc în viața
de apoi. Luptați pentru Unirea României cu Basarabia și Bucovina ! Pentru că atâta timp
cât România va fi sfâșiată și nu se va reîntregi, nimic nu va merge bine în țara aceasta.
Ţara va fi ca un om inform ! Iar Domnul Dumnezeu nu va salva în veci Poporul român !)
O VOCE GROASĂ. Iertare Doamne Dumnezeule iertare. Iertare Măria ta vodă Alexandru
Ioan Cuza. Eu sunt prietenul tău din tinereţe Mihail Kogălniceanu, care ros de invidie şi de
ură, mănat de setea de putere şi de răzbunare, te-am trădat Măria ta, iar acum îmi blestem
zilele în focul iadului.
COR DE VOCI : Noi suntem cei care am uneltit, Măria ta vodă, Alexandru Ioan Cuza, noi
suntem cei care am organizat lovitura de stat împotriva domniei tale. Iar noi suntem ce care
am organizat lovitura de stat de la 23 august 1944. Iar noi suntem cei care am realizat
lovitura de stat din decembrie 1989 prin care a fost răsturnat Nicolae Ceaușescu. Iar țara a
fost predată rușilor și Corporațiilor străine s-o jefuiască ele. Iar de România și de viața
românilor e vai de mama lor acum ! Că nici Țara nu mai este a noastră, nici pământul
strămoșilor noștri apărat cu mări de sânge de ei nu mai este al nostru. Vocea izbucnește în
hohote de plâns. Corul schelălăiturilor și al țipetelor se stinge încet, în timp ce tunurile
bubuie din ce în ce mai tare)

50
 TABLOUL XX

DRAMATURGUL : (se roagă cu mâinile la piept) Sărmane neam așa te vei perpeli în
flăcările iadului și așa te vei zvârcoli ! Vei urla de durere, vei scheuna și vei face ca toți
dracii, în cazanele cu smoală ale iadului, dacă nu te vei trezi din somnul morții. Dacă nu te
vei aduna și dacă nu vei înțelege că trebuie să te zbați și să te lupți cu cei care îți vor
pieirea. Dar mai întâi trebuie să te lupți cu tine, cu bolile tale sufeteşti și defectele tale
morale trebuie să te lupți întâi, ca să te salvezi în istorie. Căci nimeni, nici o Mare Putere
din afară nu va veni să te salveze. Ba, dimpotrivă, Marile Puteri ale acestei perioade
istorice, și Marile Puteri viitoare, dacă vei supraviețui, îți vor răul tot timpul ! Vor să te
distrugă ca să te jefuiască, să-ți ia totul. Să nu mai rămână nimic din ceea ce a fost
odinioară poporul daco-român și România !
VOCE, ECOU : Așa grăit-a Domnul Dumnezeu. Să mergem cu judecata mai departe.
Rogu-te, Măria ta, Ștefan cel Mare, ce ai fost Domn al Moldovei, și pe domnia ta, Mărite
Domn, care ai fost Mihai Viteazul, ce i-ați ținut cu sabia și cu paloșul pe turci la Dunăre,
să nu cotropească Europa, să-i judecați pe ticăloșii care s-au aflat la conducerea acestei
Țări și în loc să o slujească s-au slujit pe ei, trădând-o. Şi în loc să-i sporească bogăția și-au
sporit lor averile.
ŞTEFAN CEL MARE : Doamne Dumnezeu al părinţilor noştri, Io Ştefan cel Mare
Voievod a toată Moldova, dacă am reuşit să stau pe tronul Moldovei 47 de ani, să-i apăr
hotarele şi să ies biruitor în războaie a fost pentru că am fost drept şi darnic cu cei cinstiţi,
care şi-au slujit ţara cu preţul vieţii. Iar pe trădători şi pe cei hicleni n-am stat o clipă pe
gânduri şi i-am tăiat cu sabia. Pre mulţi boieri am scurtat de cap, Doamne ! Iar acum
viclenii şi hoţii s-au înmulţi în ţara aceasta în aşa măsură încât zic să-l mai trimiţi o dată
Domn în neamul românesc pe Vlad Ţepeş ! Sau pe domnia mea, Doamne, Bunule Tată
ceresc.. De asemenea conducători are nevoie poporul acesta. VOCE, ECOU : (trist) Așa
este, Mărite Domn. Ci dacă poporul român nu se curăţă de hoţi, de mişei de tot felul, dacă
nu se curăţă de stricăciunea morală ce a pătruns până în adâncul fiinţei lui, voi trimite
asupra lui, fulgere şi trăsnete, foc şi pară, cutremure, potoape şi inundaţii, ciume şi holere,
că îşi va blestema zilele câte le-o mai avea. Iar dacă nici atunci nu se va îndrepta îl voi
şterge de pe faţa pământului. (un trăsnet cade în apropiere făcând pământul şi zidurile să se
cutremure) Și acum să ne continuăm judecata.
REGELE BUREBISTA : (se ridică în picioare și se înclină) Mărite Doamne, este mai bine
să faci Tu judecata celor care au condus această țară, mai departe, căci numai Tu, Doamne
poți să faci lucrul acesta cu dreptate. Care să aibă şi urmări bune.
DRAMATURGUL : Așa este, Mărita Doamne și bunule Tată ceresc.
VOCE, ECOU : Așa grăit-a Domnul Dumnezeu ! Atunci să îi întrebăm pe Măria Sa regele
Ferdinand Întregitorul și pe Regina Maria unde se află, și cât de fericiți sunt acolo unde se
află ? Și ce au a ne spune ?
REGELE FERDINAND : Mulțumesc Doamne, bunule Tată ceresc, ziditorul acestui neam
și al acestui pământ. Sunt Măria sa Regele Ferdinand Unificatorul şi cu umilinţă ne
închinăm înaintea Ta.. Mă închin înaintea Ta împreună cu soția mea, Marea regină Maria,
ce mi-a fost alături la bine şi la greu, pe Tronul Românei Mari, mărite Doamne. Și ne
înclinăm cu pioşenie şi mare respect în fața marilor Regi Burebista și Decebal, și a Marilor
Domnitori ai acestui pământ ! Suntem robul și roaba Ta, bunule Tată ceresc, și ne închinăm
Ție cu adâncă recunoștință și credință. (mică pauză. Ni se pare că auzim viersul unui fluier
întors de vânt) Ne găsim în rai, Doamne, suntem arhangheli în cel de al patrulea cer, și
suntem foarte fericiți. Căci ne-am făcut datoria față de țară. Mulțumim, bunule Tată ceresc
că ne-ai dat tăria și curajul și puterea de a răbda și de a ne jertfi, și nouă și Armatei, și
românilor. Căci Războiul de Întregire a fost cea mai mare încercare prin care am trecut
acest neam.

51
DRAMATURGUL : Glorie și veșnică pomenire, binecuvântați să fie în veci toți cei care s-
au jertfit pentru unitatea și eternitatea acestui neam. Binecuvântați și lăudați să fie ei de
Domnul.
VOCE, ECOU : Ce le-ați spune domniile voastre, iubite rege Ferdinand și iubită regină
Maria, românilor ?
DRAMATURGUL : Gloria și slavă, veșnică pomenire și preamărire Regilor care au
întregit acest neam. Și tuturor celor care s-au jertfit ca să fie realizată Marea Unire a
românilor ? (mică pauză) Şi celor care vor lupta şi se vor jertfi ca să realizeze din nou
Reîntregirea României !
REGINA MARIA : Sunt umila roabă a Ta, Doamne, cea care a fost Regina Maria a tuturor
românilor. Mă înclin în fața măreției Tale, bunule Tată ceresc, și mult Îți mulțumim pentru
că ne-ai călăuzit în tot timpul ! Ne-ai luminat și ne-ai dat tăria să puterea să rezistam și să
învingem în Războiul pentru Reîntregirea neamului. Mai ajută-i Doamne, pe români să
reîntregească din nou România...Ne înclinăm de asemenea în fața celor care au luptat și s-
au jertfita ca niște eroi pentru acest pământ și neam ! (mică pauză)
DRAMATURGUL : Glorie și slavă tuturor celor care au realizat Marea Unire din anul
1918. (tare) Glorie şi slavă celor care vor realiza din nou Reîntregirea neamului românesc..
REGINA MARIA : Iată ce le-aș spune eu, cea care a fost Regina Maria, mamă a răniţilor şi
a tuturor românilor. Cea care am fost iubită, căci mi-am dăruit întreaga viaţa binelui acestui
neam. Să-l asculte și să-l urmeze pe Gânditorul politic pe care Domnul l-a dăruit României
chiar în aceste vremuri grele întru salvarea neamului românesc ! Căci prin el Domnul v-a
dăruit „Doctrina Organicist evolutivă şi educaţională”, care vă luminează Calea pe care
trebuie să o urmaţi. Prin el v-a descoperit şi v-a dăruit Sistemul socio-economic de
evoluţie, care este Sistemul economic al viitorului. Care este superior celor mai
performante sisteme economice capitaliste de azi. Sistemul socio-economic de evoluţie nu
cunoaşte fenomenul şomajului şi al crizelor economice. El dă de lucru tuturor oamenilor
care trăiesc în această ţară, făcându-i pe toţi să fie proprietari ai întreprinderilor, uzinelor,
ai laboratoarelor şi spitalelor în care lucrează. Sistemul socio-economic de evoluţia îi poate
aduce acasă în ţară pe toţi românii care lucrează în străinătate în numai doi ani. El le
asigură oamenilor un nivel educaţional foarte înalt şi un nivel de trai de asemenea ridicat.
În sistemul socio-economic de evoluţie, cel care va scoate România din criză şi o va plasa
pe o traiectorie evolutivă, nu mai există săraci, pentru că toţi oamenii muncesc.
DRAMATURGUL : (se roagă intens) Apropie, Doamne, bunule Tată ceresc ceasul când
România va renunţa la acest sistem socio-economic capitalist, blestemat, care a nenorocit
România, şi ajută-ne să trecem cât mai repede la construirea Sistemului socio-economic de
evoluţie ! Cel care ne-a fost dăruit de Domnul ca să ne salveze ca neam în istorie. Grăbind
astfel clipa când Maica Domnului îşi va ridica Grădina ei în această ţară.
ŞTEFAN CEL MARE : (se ridică în jilţul Domnesc) Şi eu, Vodă Ştefan al Moldovei,
aflând de aceste daruri mari făcute neamului românesc pentru a se slava în istorie, mult Te
rog, Doamne, ajută poporul român să treacă la construirea Sistemului socio-economic de
evoluţie ! Care v-a scoate pentru totdeauna poporul român din situaţia de popor victimă !
Amin !
VOCE, ECOU : (reverberând) Amin, mărite Domn al Moldovei. (mică pauză, auzim
departe un tulnic jelind) Grăieşte mai departe, vitează Regină a României, cea care ai
pansat răniţii în Războiul pentru Reîntregirea Neamului. Cea care ai stat cu soldaţii în
tranşee pe front. Şi te-ai încoronat la Alba Iulia împreună cu regele Ferdinand ca Regi ai
României Mari !
REGINA MARIA : Eu cea care am fost regina Maria a României, iată ce am a vă spune,
vouă, românilor. (se gândeşte. În apropiere buciumul sună cu jale) Sunteţi bolnavi de
egoplasm, de cancerul egoului, dragi români. Fiecare dintre voi se dă mare și vrea să fie
mare, punându-și interesele personale mai presus de cele ale Ființei naţionale, ale cărei
sărmane celule sunteţi. Uitând că sunteţi biete fiinţe trecătoare pe lumea aceasta, pe când

52
neamul românesc este veşnic. Şi dacă aţi trudit pentru neamul vostru şi l-aţi făcut bogat,
mare şi fericit, la rândul lui el îi va face fericiţi pe copiii şi pe nepoţii voştri !
MIHAI VITEAZUL : (se ridică în jilţul Domnesc) Nu pot Doamne, să nu mă minunez de
înţelepciunea celei care a fost viteaza Regină Maria a României.
VOCE, ECOU: (reverberând) Aşa grăieşte Domnul. De aceea Regina Maria este slăvită pe
pământ şi în cer. Grăieşte mai departe înţeleaptă Regină.
REGINA MARIA : Românii sunt bolnavi de invidie, din cauza egoismului din ei, de aceea
își urăsc oamenii cei mai buni, valorile. Le marginalizează și le distrug, neştiind că prin
acesta îşi condamnă neamul la înapoiere şi la sărăcie...(tare, apăsat) Stârpiți această boală,
acest cancer din sufletele voastre, români, căci ea v-a transformat în asasini ai neamului
vostru. Sunteţi de asemenea fiinţe bolnave de atomită. Vă atomizați, vă dezbinați între voi,
devenind din fiinţe sociale, nişte sărmani indivizi egoişti şi invidioşi ! ! Când singura șansă
de supraviețuire a voastră şi a acestui neam este să vă uniți. Dezbinarea la noi, la români,
este boală grea ce vine din adâncul subconştientului colectiv al acestui neam ! !
DRAMATURGUL : (se roagă cu ochii sclipind de fericire) Mulţumesc Doamne, că ai
inspirat-o pe Regina Maria să le spună românilor marile adevăruri de care aveau nevoie ca
să se vindece ! Binecuvântată şi slăvită să fii în cer, minunată Regină Maria !
REGINA MARIA : Dacă după plecarea romanilor din Dacia dacii s-ar fi unit și ar fi
refăcut din nou Daciei, ei ar fi fost de neînvins. Bolnavi fiind de boala numită individualită,
boală pe care o moşteniţi voi, românii, dacii nu s-au unit să mai refacă regatul Dac. Ci au
preferat să trăiască în sătucele lor risipite pe întregul teritoriu al Daciei. Atunci și-a
semănat acest neam al daco-românilor condamnarea la suferință și la înapoiere. La a fi
victimele altora, la a fi jefuiți și umiliți toată istoria.
VOCE, ECOU : (reverberând) Ci aşa grăieşte Domnul Dumnezeul vostru prin gura Reginei
Maria ! Am zis !
REGINA MARIA : (îşi continuă discursul) Români ! Dacă vă veți uni în jurul Marelui
Gânditor politic pe care vi l-a trimis Domnul, dacă vă veți întregi și veți aduce Basarabia și
Bucovina acasă cât mai repede, dacă veți urma învăţătura lui atunci veţi ajunge unul din
Marile popoare ale lumii. Şi de acest popor va fi bine în istorie. Atunci aici îşi va ridica
Maica Domnului Grădina ei minunată aici pe pământ românesc ! Şi arunci neamul daco-
românilor va redeveni Neamul Ales al lui Dumnezeu ! (tare, apăsat) Dacă nu, va fi vai și
amar de neamul lui Decebal și al lui Mihai Viteazul ! Veți pieri cât de curând de pe acest
pământ !
VOCE, ECOU : Așa grăiește Domnul Dumnezeul vostru ! Înțelept ai grăit, prea nobilă
regină ! Români, ascultați învățătura Reginei voastre. Politicieni nu vă mai jefuiți neamul
și țara ! Români nu vă mai dezbinați, ci iubiţivă şi uniți-vă între voi, căci acolo unde este
iubire şi unire este cu voi Domnul nostru Iisus Christos ! (o doină de jale se aude undeva
aproape) Dragi români, aduceți Basarabia și Bucovina cât mai repede la trupul Țării
Mamaă și urmați Doctrina organicist evolutivă şi educaţională pe care v-am dăruit-o.
Renunţaţi cât mai repede la partidele politice care sunt găşti de interese, găşti de mafioţi ce
învrăjbesc şi prostesc poporul ! Şi construiţi cât mai repede Sistemul socio-economic de
evoluţie, pe care Eu, Dumnezeul părinţilor voştri vi l-am dăruit ca să vă salvaţi ! Şi ca să
deveniţi unul din marile popoare ale lumii, când veţi deveni din nou Poporul meu ales, aşa
cum aţi fost la Începutul timpului
DRAMATURGUL : (se roagă, în culmea fericirii) Slăvit să fie Domnul Dumnezeul nostru
şi al părinţilor noştri ! Căci în ceasul acesta, români, Domnul ne-a făcut promisiunea
salvării noastre în istorie ! Promisiunea că aici se va ridica Grădina Maicii Domnului ! Iar
noi, vom deveni din nou Poporul lui ales ! Domnul întotdeauna şi-a ţinut promisiunile
făcute !
VOCEA, ECOU : (reverberând) Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul vostru. Aceasta este
Calea care vă duce către dezvoltare și evoluție. Care vă va ridica pe următorul nivel de
evoluţie ! Să nu mai puneți interesele voastre egoiste de viermi trecători pe lumea asta mai

53
presus de interesele Organismului național. Căci sunteți celule ale acestuia ! Şi așa cum
celulele trupului vostru îl fac să funcționeze și să fie puternic, la fel şi trupul la rândul lui
își hrănește celulele.
DRAMATURGUL: (se roagă) Doamne, deschide-le ochii românilor și luminează-le
mintea ! Adu-i o dată, pe Calea ce dreaptă și grăbește Reîntregirea neamului românesc !
VOCE, ECOU : Așa grăiește Dumnezeu vostru şi al părinţilor voştri ! Fericirea domniile
voastre, mărite rege Ferdinand și prea nobilă Regină Maria va dăinui în veci în raiul pe care
Maica Domnul îl va coborî pe pământ ! ! La fel fericirea domniilor voastre, mărite rege
Burebista şi mărite rege Decebal: La fel, fericirea şi gloria domniilor voastre Mărite Domn
Basarab I, întemeietor de ţară, şi mărite Domn Mircea cel Bătrân, şi mărite Domn Ştefan
cel Mare, mărite Domn Mihai Viteazul şi Mărite Domn Mihai Eminescu ! Şi toţi cei care v-
aţi dat viaţa pentru Întregirea neamului acesta, şi pentru dăinuirea lui pe pământ !
DRAMATURGUL : (se închină fericit) Glorie şi slavă Tatălui ceresc şi Maicii Domnului,
care va coborî Raiul pe pământul acestui neam, ce îl a numi Grădina maicii Donului..
Glorie şi slavă tuturor acelora care şi-au dat viaţa pentru dăinuirea şi întregirea neamului
daco-românesc !
VOCE, ECOU : (un trăsnet cade undeva foarte aproape) Aşa grăit-a Domnul Dumnezeul
vostru şi al strămoşilor voştri ! Cel care a făcut cerurile şi pământul ! Acum să înceapă
slujbele de pomenire şi de glorificare ale eroilor neamului ! Ale tuturor celor care şi-au dat
viţa pentru apărarea şi întregirea pământului strămoşesc. Să cânte tulnicele şi să bată
clopotele, toată suflarea românească să se roage pentru cei care au apărat acest pământ.
Pentru toţi cei care au pus o cărămidă la temelia catedralei neamului românesc, pe care eu
Domnul Dumnezeul vostru şi al părinţilor voştri o vrea a fi măreaţă, fără asemănare. ! Iar
după ce se vor face slujbele de pomenire în toate bisericile acestui neam, să nu începeţi
petrecerile, Ci abia după ce veţi realiza din nou Reîntregirea neamului românesc şi veţi
aduce acasă provinciile răpite, abia atunci să începeţi să petreceţi şi să sărbătoriţi ! Până
atunci nu !Am zis ! Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul vostru ! Al celor văzute şi nevăzute.
Iar de nu veţi face aşa, mă jur pe moşii şi strămoşii voştri că vă voi încinge cu bice de foc,
şi voi turna peste acest neam un ocean de smoală şi de pucioasă. Aşa grăieşte Domnul
Dumnezeul vostru, care şi-a întors din nou faţa către voi ! Şi voieşte să vă facă din nou
Neamul lui Ales, aşa cum aşi fost la Începutul timpului ! Amin !
(în clipa aceasta clopotele bisericilor din toată ţara încep să bată, cântecele tulnicelor se
aud venind de peste tot. Auzim sunetele tălăngilor şi o doină cântată la caval. Apoi deodată
izbucnesc de pretutindeni coruri care-i preaslăvesc pe cei care şi-au dat viaţa pentru apărea
şi întregirea pământului strămoşesc. Regele Burebista şi regele Decebal, şi Marii Domnitori
ai acestui neam se ridică în picioare. Cortina coboară încet, în timp ce un tunet se
rostogoleşte prelung prin cer. Apoi deodată un trăsnet cade în apropiere făcând gemurile să
vibreze.)
VOCEA ECOU A DOMNULUI (puternică, reverberând) Aşa grăieşte Domnul
Dumnezeul vostru şi al părinţilor voştri ! Cel care a făcut cerurile şi pământul. Cel care a
făcut Omul şi neamurile, pe care le poate scufunda într-o clipită, numai cu un gest al
mâinii ! Aşa să se facă toate, precum am zis !

29 07 2018

Sfârşit

54