Tuşiţi – Marin Sorescu (poezie de forta)

La cele mai bune replici ale mele

Ai tuşit,
Scorpie bătrînă.
Ele erau cheia
Întregului spectacol,
Le pregăteam în febră
Ani în şir,
Oamenii m-aşteptau cu respiraţia tăiată,
Efectul trebuia să fie formidabil,
Dar pe tine tocmai atunci
Te îneca tusea,
Scorpie bătrînă.

Dacă se-ntîmpla
Să lipseşti odată,
Începea să tuşească
Scaunul pe care stătuseşi.

Acum ai molipsit
Toată sala,
Piesa se petrece de la un cap la altul
Într-o tuse măgărească...

Tuşiţi,
Răguşit, piţigăiat, dogit,
Cu pauze, în accese, uscat, pistruiat,
Ca la vocalize, ca la doctor,
Tuşiţi!

Credeţi că spun rolul pentru voi,

Ochii mei par că se uită la voi,
Cînd, de fapt, eu privesc peste capetele voastre
Becul roşu din fundul sălii.

Pentru el vorbesc,
Lui îi spun sufletul meu învăţat în nopţi de insomnie,
Becului roşu care arată locul pe unde, la sfîrşit,
Voi trebuie să evacuaţi sala,
Scorpii bătrîne.

A tot răbdat Ion, răbdat,

Până când foc s-a supărat,
— Că prea-şi bătea joc toţi de el,
Ba că-i nerod, ba că mişel,
Şi câte alte, fel de fel! —
A scos un par din gard, şi — feri!
De-or hi mojici, de-or hi boieri;
Că a pornit ca un netot,
Şi dă-i la cap şi strică tot!
O zi întreagă a sbierat
Şi val-vârtej a alergat
Pe toţi în spaime i-a băgat...
Când tocmai seara-ntr-un târziu,
Hop! Iată dete de zapciu,
Şi aoleu! Şi vai! Şi chiu!
Că ţi l-a-ntins zapciul jos,
L-a legănat foarte frumos
Şi-l adormi întors pe dos...
S-a scărpinat a doua zi
Bietul Ion când se trezi
Se duse drept acasă — şi,

De necazul satului,
Rupse furca patului.

De ce iubim femeile – Mircea Cartărescu (povestire)

Acum câțiva ani am dat peste un CD ce cuprindea teste de personalitate. Unul dintre ele se
numea “Cine sunt eu?”, un joc, care iți cerea pe scurt, mai întâi, să alegi unul din șase tipuri de
case. În grădină trebuia să plasezi casa, lângă casă un pom, iar langă pom un lac. De-asupra
casei trebuia să pui un soare, și lângă soare un nor, mai pufos sau mai întunecat, mai gros sau
mai firav, după preferință. Mai era și un șarpe, ales și el din șase șerpi mai mult sau mai puțin
încolăciți, pe care puteai să-l plasezi oriunde în gradina, în pom, sau chiar în lac.
Cu aceste elemente m-am apucat eu să fac un peisaj drăguț, armonios, bine proporționat. Casa
mea era înaltă, cu ferestre frumoase arcuite în partea de sus, un lac ca o mica piscina, langă
lac un pom cu o coroana bogată, de-asupra casei am pus un soare stralucitor pe care norișorul
firav nu-l împiedica să ardă cu putere. Șarpele l-am pitit într-un colț departe de locuitorii vilei
mele. Foarte mândră de isprava mea am dat F4 și pe ecran mi-a apărut sentința: “Ești o
conformistă. Nu ai nici pic de romantism, nici vreun talent deosebit. Cariera cea mai potrivită,
contabilă. În dragoste aspiri spre o situație confortabilă, iar bani vei avea câți îți trebuie. Dar
niciun sfanț în plus.”

“Acum între noi doi!” i-am strigat. De data asta am făcut cele mai țicnite alegeri: o casă pe o
rână, un pom numai crăci uscate, un soare pipernicit pus câș într-un colț al bolții, și în schimb
ditamai norul prăvălit de-asupra casei. Lacul l-am pus pervers exact în fața ușii ca atunci când
locuitorii casei ies, să nimerească în el. Cât despre șarpe, am ales cel mai mare și mai gras
animal pripașit în lac exact ca monstrul din Lochness.

Am dat și de data aceasta F4 și am citit: “ Ești o artistă, o visătoare.” Așa începea textul și
continua ținându-mă numai în elogii. De data asta eram sortită unei cariere de star. Actriță
poate.

Fabula Moralei

de Aurel Baranga

Într-o noapte,

De vis,

Diafană,

Pe un lac,

Sub tremur de lună,

Pluteau împreună

O raţă

Şi o lebadă wagneriană.

- "Uită-te la ea, ce îngâmfată",

Şopti rata înciudată.

"Dacă stai si te socoţi bine,

Ce diferenţă între ea si mine?

Aceleaşi pene

Şi acelaşi cioc,

Ce mai calea-valea,

A avut noroc,

Arză-o-ar focu’ s-o arză,

Vedea-o-aş pe varză!"

E şi în istoria asta

O socoteală,

Deşi cam strâmbă

Şi

Cam

i – MORALĂ:
Dacă nu poţi să urci,

Măcar sa bârfeşti şi să spurci.

Câţi ca voi!

de George Topârceanu

Sus, pe gardul dinspre vie,

O găină cenuşie

Şi-un cocoş împintenat

S-au suit şi stau la sfat:

- Ia te uită, mă rog ţie,

Cât de sus ne-am înălţat!...

Şi deodată, cu glas mare,

Începură amândoi,

Să cotcodăcească-n soare:

- Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...

Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!...

Dar de sus, din corcoduş,

Pitulându-se-ntre foi,

Mititel şi jucăuş,

Le-a răspuns un piţigoi:

- Câţi-ca-voi! Câţi-ca-voi!...

Ce-i greu

de Virgil Carianopol

E greu să fii ce eşti şi totuşi

Să nu poţi precum eşti trăi,

Să ai palate multe-n visuri

Şi să n-ai unde odihni.

La fel e greu când porţi cu tine

Munţi de iubire-n viaţa ta,

Atunci când vrei să-i dai la oameni,

Să nu vrea nimenea să-i ia.

E greu să-l faci să inţeleagă

Pe cel nedrept ce este drept,

Pe prost de ce este nevoie

De mintea unui intelept.

De-asemeni, este greu prin lume

Să treci de nimeni întrebat,

Să dai cu pietre în minciună,

să poţi să treci neaplecat.

E greu izbind numai cu vorba

Ce trebuie de-nfrânt să-nfrângi,

Când ai încă de plâns atâtea

Să nu ai lacrimi să mai plângi.

Şi iar e greu să aperi cinstea,

Să strigi, să lupţi, să fericeşti,

Să mergi la brat cu adevărul,

Să mori şi totuşi să trăieşti...

Brumărelul
poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri

Într-o verde grădiniţă

Şade-o dalbă copiliţă

Pe-aşternut de calonfiri,

La umbră de trandafiri.

Trece-un voinicel cu grabă,

Şi din fugă o întreabă:

—Spune-mi, dalbă copiliţă,

Cu rumena ta guriţă,

Eşti nevastă, ori eşti fată,

Ori zâna din ceri picată?

—Nici nevastă sunt, nici fată,

Nici zână din ceri picată,

Ci sunt floare garofiţă,

Răsărită-n grădiniţă;

Dar tu, voinicele, spune,

Eşti însurat, ori eşti june?

—Eu sunt, dragă, Brumărelul,

Îi răspunse voinicelul.

Eu vin seara, pe răcoare,

De mă culc pe sân de floare,

Şi când plec voios, cu soare,

După mine floarea moare!

Monolog:

Sylvie
(Cronici despre toate zilele, cronici despre toate noptile)

de Xavier Durringer

Sunt tipul însuşi de fată fără tip.

Nimeni nu întoarce capul după mine.

Mi se spune adesea că semăn cu cineva.

Am un prenume comun şi nimeni nu şi-l aminteşte niciodată, Sylvie, rostiţi

Sylvie să vedeţi cum e [..] Sylvie, Syl-vie...Sylvie, nu-i greu să-ţi aminteşti şi în plus
nu încetez să fac eforturi, mă epilez cu ceară, subţiori, sprâncenele, părul de pe
sâni şi atunci, bonjour, trebuie încercat, o dată de încercare.

Cumpăr creme şi toate celalalte, luciu de buze, ca să-mi facă gura mai
mare,blugi rupti, ultima moda și tricouri mulate, dar nimic nu contează, Sylvie de
nebăgat în seamă, urmez regimuri draconice, dar totul se pune pe mine, un măr,
un sâmbure de strugure şi mă îngraş, chiar şi sportul pe mine mă umflă, mă
umflu, mă jur, mă umflu, nu mai pot!

Nu e nimic în viaţa mea,niciodată nu se întâmplă nimic, nici o chestie care să

mă binedispuna încă de dimineaţă, nu întâlnesc decât tâmpiţi într-o viaţă
tâmpită.

M-am săturat, în viaţa mea nu e nimic interesant.

Aş vrea să trăiesc chestii interesante, cu o sută pe oră, să mă ardă, dar asta nu

arde, nu e nimic care să încălzească, să înţepe, să gâdile spiritul..
 Văd adesea la televizor, în cărţi, în filme şi peste tot când ăia trăiesc chestii de
plâng, eu nu plâng niciodată, nimic nu mă face să plâng, e normal, nu cunosc pe
nimeni, n-am probleme, din punctul ăsta de vedere nu sunt tracasată, nu e
nimeni pe care să-l iubesc şi care să mă iubească, deci sunt liniştită, liniştită, prea
liniştită poate, dar liniştită...

Mi-ar plăcea să fac altceva decât ce fac, înţelegeţi, altceva..

Să fiu altcineva , mai degrabă, contrariul, slabă, blondă, cu sâni şi un fund uite
aşa..şi cu ochi şi o gură, mă rog o gură adevărată şi nişte ochi adevăraţi şi un păr,
ei da, asta mi-ar plăcea la nebunie, des de tot şi apoi să trăiesc în altă parte, să
vorbesc altă limbă, să am altă religie, alte haine, alţi părinţi, altă familie, cu un
cămin micuţ şi o maşină, în sfârşit să fie total, măi!

Aş vrea să mă schimb!