Eseu despre arta narativă

Omul a fost dintotdeauna o fiinta povestitoare - din

generatie în generatie au fost transmise prin viu grai întâmplări
din viața de zi cu zi, bătălii, balade și legende, acestea servind
drept o mărturie nemuritoare a naturii noastre umane. Neamul
omenesc a supraviețuit acestei lumi datorită abilității de a
încredința modul în care a fost percepută lumea până în acel
moment generațiilor viitoare.
Narațiunea este un termen literar care caracterizează
procesul, arta sau tehnica prin care autorul comunică direct cu
cititorul. Narațiunea este modul de expunere prin care se aduce
la cunoștința cuiva o întâmplare sau o succesiune de
întâmplări, reale sau imaginare, care sunt atribuite unor
personaje și prezentate în desfășurarea lor. În textele literare,
în proză sau în versuri, narațiunea este mijlocul de expunere și
de organizare compozițională dominant în operele epice.
Narațiunile literare se realizează cu ajutorul stilului beletristic,
dar poate fi întâlnită și în diverse tipuri de texte nonliterare
(narațiunea științifică, relatarea jurnalistică, anecdota etc.).
Arta narativa reprezinta una dintre cele mai vechi arte ale
civilizației: cea a povestirii. Din perioada antică, oamenii
spuneau povesti prin imagini, dezvoltand moduri idiosincratice
de a discerne acțiunea narativă de imagine. De la picturile
rupestre ale epocii bronzului pana la basoreliefuri monumentale
și picturi istorice, aceste lucrări existau cu scopul de a prezerva
cultura societăților din acele vremuri, naratiunea imbinandu-se
cu arta vizuala pentru portretizarea scenei dorite.
Una dintre aceste structuri impozante este “Coloana lui
Traian”, o coloană triumfală romană aflată în Roma, Italia, care
comemorează victoria împăratului roman Traian în războaiele
dacice, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, jumătatea
inferioară ilustrând primul (101-102), iar jumătatea superioară
ilustrând al doilea (105-106) într-o narațiune continua. Din
punct de vedere estetic, Columna lui Traian este înainte de
toate o creaţie originală a artei romane în perioada ei de
maximă maturitate, datorită marei sale unităţi compoziţionale şi
omogenitatea basoreliefurilor, prin realismul personajelor
reprezentate şi calitatea narativă a scenelor.
De-a lungul timpului, pictorii au reușit sa proiecteze pe
panza diversele ipostaze ale omului în mare detaliu, inspirand
emoții profunde din partea celor ce le apreciaza arta. Pictura
“Ivan cel Groaznic și fiul său Ivan la 16 noiembrie 1581”
semnată de pictorul realist rus Ilia Repin reprezinta un episod
cutremurator din viata tarului Ivan cel Groaznic, care într-un
acces de furie îl lovește mortal pe fiul sau, printul Ivan. Repin a
putut sa surprinda cu sensibilitate aceasta scena cumplita,
unde groaza, chinul si remuscarea tarului se împletește cu
împăcarea de pe chipul fiului sau muribund.
Odată cu dezvoltarea artelor literare au apărut și noi
tehnici narative, fiecare autor avand un stil distinct de relatare a
subiectului scrierilor lor. În spațiul românesc, stilul narativ al lui
Ion Creangă este greu de confundat, numeroasele elemente
specifice precum narațiunea prin dialog, umorul, jovialitatea și
erudiția paremiologică, oralitatea povestirii într-un ritm alert,
particularizează stilul și talentul prozatorului ilustrat în toate
creațiile literare. Oralitatea stilului lui Ion Creangă este data de
impresia de spunere a întâmplărilor în fața unui public, a unui
auditoriu care asculta și nu pentru cititori.
Numele personajelor constituie o particularitate a
basmului lui Creanga, deoarece ele definesc trasatura
dominanta de caracter care-i individualizeaza în mod sugestiv,
precum personajele supranaturale din opera “Povestea lui
Harap Alb”:"Setila" poate fi betivul satului; "Flamanzila" -
țăranul lacom și mancau; "Ochila" - cel care vede tot peste
gardurile oamenilor, oricum s-ar ascunde aceștia de ochii lumii;
"Gerila" care umblă și vara infofolit și se vaita de frig etc.
Umorul in proza Iui Creanga este dat de starea
permanentă de buna dispoziție a autorului, de jovialitatea și
plăcerea lui de a povesti pentru a starni veselia cititorului.
Absența satirei deosebește umorul lui Creangă de comicul lui
Caragiale, povestitorul avand o atitudine de înțelegere fata de
păcatele omenești, ba chiar făcând haz de necaz cu optimism
și vitalitate, crezand într-o atare îndreptare a defectelor umane.
O alta opera semnificativă în ilustrarea sferei artei narative
in proza romaneasca este Hanul Ancuței, un volum de nouă
povestiri scrise de Mihail Sadoveanu, publicat în anul 1928.
George Călinescu a asemănat "Hanul Ancuței" lui Sadoveanu
cu "Decameronul" lui Giovanni Boccaccio având ca argument
temele diverse ale povestirilor, având un caracter comun, hanul
respectiv reprezentând spațiul pentru povestirile care vor fi
relatate ulterior.
Arta narativa in Hanul Ancutei se evidentiaza prin
complexitatea istorisirilor conținute în cele nouă capitole. Unul
din aspectele pe care le putem remarca în acestei povestiri
este gradul de implicare al naratorilor. Fiecare istorisire are ca
povestitor un alt personaj ce vine în lumina focului și participa
la “turnirul narativ”.Timpul acțiunii se desfășoară în planul
trecut, iar spațiul se identifică cu locul mitic și anume Hanul.
Sadoveanu recurge la tehnica literară numită poveste în
poveste, sau povestire în ramă. Povestitorii sunt ei înșiși
participanți direct martori ai evenimentelor narate. De
asemenea este de remarcat oralitatea textului, acesta fiind
răsfirat cu arhaisme, regionalisme, onomatopee.
Filmele sunt percepute de mulți ca fiind o arta pur vizuala,
insa atentia spectatorului trebuie captată și menținută cu
ajutorul unui fir narativ palpitant și ingenios, o peliculă de
succes fiind produsul unei povestiri care se împletește natural
în cadrul surprins pe camera. O proiectie care leaga aceste
doua elemente si le reinterpreteaza este thrillerul psihologic
animat japonez “Perfect Blue”(trad. eng. Albastru Perfect)
regizat de Satoshi Kon. Subiectul filmului este reprezentat de
drumul parcurs de Kirigoe Mima pentru a deveni o actriță în
industria necruțătoare a filmelor după ce a părăsit trupa pop de
succes din care făcea parte. Utilizarea perspectivelor vizuale
înșelătoare imbina realitatea cu ficțiunea, spectatorul nefiind
sigur dacă faptele observate s-au intamplat cu adevarat sau
dacă sunt rezultatului stresului mental sub care protagonista
trăiește. Structura de film puzzle introduce ambiguitatea și
complexitatea in actiune, care e surprinsa in gros plan.
În esența, narațiunea este cel mai versatil instrument al
oricărui domeniu al artei, fiind esențial în procesul de
cunoaștere a civilizațiilor prezente și trecute, dar și în cel de
autocunoastere, autorul cautand sa creeze o conexiune
sufletească intre receptor și obiectul creației sale, să evoce o
emoție profundă.