POVESTEA LUI HARAP-ALB CARACTERIZARE

Basmul cult Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga, a fost publicat in revista Convorbiri literare in 1877. Basmul cult este o specie narativa ampla, o naratiune pluriepisodica, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul in diversele lor ipostaze. Personajele din acest basm sunt oameni, dar si fiinte himerice cu comportament omenesc, dupa cum afirma George Calinescu. Tema basmului este lupta binelui impotriva raului, incheiata prin triumful binelui. Concret, eroul parcurge o aventura eroica imaginara, un drum al maturizarii, pentru dobandirea unor valori morale si etice. Caracterul de bildungsroman al basmului se realizeaza atat la nivelul temei cat si al motivelor narative: superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug, muncile, demascarea raufacatorului, pedeapsa, casatoria. Naratorul si personajele par a cunoaste dinainte scenariul calatoriei initiatice a eroului naiv. Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflectii, unele adresate interlocutorilor ipotetici si necreditabili, dupa formula initiala(amu cica *...+). Actiunea basmului implica prezenta fabulosului si este supusa unor stereotipii care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou. Desi supraliciteaza procedeul compozittional al triplicarii in cazul probelor pe care eroul le are de trecut, Ion Creanga respecta modelul structural al basmului: o parte pregatitoare, un eveniment care deregleaza echilibrul initial, aparitia donatorilor, trecerea probelor, refacerea echilibrului si rasplata eroului. Actiunea se desfasoara linear; succesiunea secventelor narative este redata cronologic, prin inlantuire. Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, in plan compozitional, unor parti narative, etape ale drumului initiatic: etapa initiala, de pregatire pentru drum(naivul), parcurgerea drumului initiatic(novicele), rasplata (initiatul). Coordonatele actiunii sunt vagi, prin atemporalitatea si aspatialitatea conventiei: Amu cica era odata intr-o tara un craiu, care avea trei feciori. Si craiu acela mai avea un frate mai mare, care era imparat intr-o alta tara, mai indepartata. Fuziunea dintre real si fabulos se realizeaza inca din incipit. Reperele spatiale sugereaza dificultatea aventurii eroului, care trebuie sa ajunga de la un capat la celalalt al lumii, iar in plan simbolic, de la imaturitate la maturitate. El paraseste lumea tatalui, cunoscuta si trece dincolo, in lumea necunoscuta, ca sa devina imparat. Personajele din basmul cult Povestea lui Harap-Alb sunt purtatoare ale unor valori simbolice: binele si raul in diversele lor ipostaze. Personajele indeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii, ca in basmul popular, dar sunt individualizate prin atributele exterioare si prin limbaj. Eroul este sprijinit de ajutoare si donatori: fiinte cu insusiri supranaturale(Sfanta Duminica), animale fabuloase(calul nazdravan, craiasa furnicilor si a albinelor) sau obiecte miraculoase(apa vie, apa moarta) si se confrunta cu raufacatorul (Spanul) care are si functie de trimitator. Personajul cautat este fata de imparat. Specific basmului cult este modul in care se individualizeaza personajele. Cu exceptia eroului care este vazut in evolutie, celelalte personaje reprezinta tipologii umane reductibile la o trasatura dominanta. Prin portretele fizice ale celor cinci tovarasi ai eroului, se ironizeaza defecte umane, dar aspectul lor grotesc ascunde bunatatea si prietenia. Dintre procedeele de caracterizare indirecta se utilizeaza caracterizarea cu fapte, limbaj, relatii cu alte personaje, nume. Harap-Alb este caracterizat direct de catre narator: Fiul craiului, boboc in felul sau la trebi de aiste.

Limbajul naratorului si al personajelor cuprinde: termeni si expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, eruditia paremiologica. Placerea zicerii, jovialitatea se reflecta in mijloacele lingvistice de realizare a umorului, precum : ironia, porecle si apelative caricaturale(Buzila), diminutive cu valoare augmentativa, caracterizari pitoresti. Oralitatea stilului se realizeaza prin diferite mijloace, precum: expresii narative tipice (si atunci, si apoi, in sfarsit, dupa aceea ), exprimarea afectiva in propozitii interogative (Ca alta, ce pot sa zic) si exclamative(Ma rog, foc de ger era: ce sa va spun mai mult!), dativul etic. Harap-Alb este personajul principal si eponim al basmului, protagonistul, intruchipare a binelui, dar este un erou atipic de basm, deoarece este complet lipsit de insusiri supranaturale si este construit realist, ca o fiinta complexa, care invata din greseli si progreseaza. Este personaj rotund, iesind din stereotipia superioritatii mezinului. Numele Harap Alb semnifica sclav-alb, rob de origine nobila, dar si conditia de invatacel, faptul de a fi supus initierii, trasformarii. Anterior acestui statut a fost fecior de crai, mezinul, iar dupa dezlegarea de juramant, devine imparat. Nici antagonistul Spanul nu este unul tipic, intrucat nici el nu are atribute miraculoase, nefiind un zmeu sau un animal fabulos. Constructia realista a personajului reflecta conceptia populara despre omul rau care este insemnat, fiind lipsit de atributele barbatiei, ceea ce poate motiva psihologic ticalosia acestuia, intrucat il supune unui viclesug pe eroul imatur. In plus, Spanul are rolul cel mai important in scenariul initierii lui Harap-Alb, intrucat rautatea lui il pune pe tanar in situatia de a invata si de a-si actualiza calitatile, fiind un pedagog rau. Personajul basmului parcurge un drum al initierii, la finalul caruia trebuie sa treaca intr-un plan superior de existenta. Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui. Statutul inital al personajului este de neinitiat. El traieste intr-un orizont al inocentei, justificata prin tineretea sa: e lipsit de excperienta vietii. Desi are calitatile umane deosebite, acestea nu sunt actualizate de la inceput, ci si le descopera prin intermediul probelor la care este supus. Ceea ce ii lipseste inca fiului, tanar neexperimentat, lipsit de intuitii supranaturale, si ceea ce nu se poate capta decat prin experienta, este cunoastearea de oameni, capacitatea de a vedea dincolo de aparenta acestora, puterea de a cantari cu drept echilibru ceea ce e sinceritate si ceea ce e prefacatorie in faptele, in infatisarea, in vorbele celorlalti. Inocenta si credulitatea nu sunt defecte, ci doar caracteristici ale tanarului neexperimentat. Spre a deveni imparat el trebuie sa treaca mai multe probe si sa dovedeasca o serie de calitati, intre care distingerea adevarului dincolo de aparente este una importanta. Dovezi ale naivitatii sunt in scena intalnirii cu Sfanta Duminica, sub chipul unei batrane cersetoare, in alegerea calului nazdravan si, dincolo de spatiul protector al casei parintesti, intalnirea cu Spanul si scena coborarii in fantana, cand feciorul de crai isi pierde insemnele originii, i se schimba numele si identitatea, devine rob, punctul cel mai de jos in care l-a dus lipsa de experienta. In acest scenariu initiatic, eroul naiv are de invatat de la mai multi pedagogi, pe care ii intalneste la inceputul drumului sau: padagogul bun- Sfanta Duminica, pedagogul rau Spanul, pedagogul rezervat, care intewrvine doar in cazuri speciale calul. Aparitia acestor initiatori pune in lumina, pe langa naivitatea persdonajului, alte trasaturi morale latente ale acestiua: bunatatea, onestitatea si prietenia. Harap-Alb este un erou atipic, lipsit de insusiri supranaturale si de atitudine razboinica, aceste trasaturi morale fiind atuurile sale in confruntarea cu raul, pentru ca datorita lor intervin ajutoarele cu puteri supranaturale. Dupa ce se desparte de tatal sau, care ii da sfatul de a se feri de omul ros, iara mai ales de cel span..., craisorul se rataceste in padurea-labirint, dovedind astfel ca mai are multe de invatat. Apoi isi ia drept calauza un span, incalcand interdictia, care i se arata de trei ori sub diferite infatisari. Nestiutuor, ii marturiseste strainului sfatul tatalui. Caracterizarea directa realizata de catre narator in episodul coborarii in fantana surprinde lipsa de experienta a tanarului, printr-o expresie a vorbirii orale. Antagonistul il inchide pe tanar intr-o fantana si ii cere, pentru a-l lasa in viata, sa faca schimb de identitate, sa devina robul lui si sa jure sa-i dea ascultare in toate. Spanul ii da fiului de crai numele de Harap-Alb.

Pana in acest moment nu s eprecizeaza numele mezinului, el neavand o identitatea proprie, afirmandu-se doar ca fiu al cuiva. Prin urmare, inca de la situatia initiala. Protagonistul si antagonistul se construiesc pe baza unei serii de opozitii care individualizeaza binomul bine-rau specific basmului. Ajunsi la curtea imparatului Verde, cele doua personaje joaca rolul celuilalt, Spanul fiind un nepot rau si laudaros, iar Harap-Alb o sluga supusa, ascultatoare si cuviincioasa. Spanul il supunep e Harap-Alb la trei probe: aducerea salatilor din Gradina Ursului, aducerea pielii cerbului si a fetei Imparatului Ros pentru casatoria Spanului. Mijloacele prin care eroul trece probele tin de miraculos, iar ajutoarele au puteri supranataurale. Primele doua probe le trece cu ajutorul Sfintei Duminici, care il sfatuieste cum sa procedeze si ii da obiecte magice: pentru urs o licoare somnoroasa, iar pentru cerb, o licoare, obrazarul si sabia lui Statu-PalmaBarba-Cot. Prima proba ii solicita curajul, iar a doua, mai dificila, pe langa curaj, abilitate in manuirea sabiei, stapanire de sine si respectarea juramantului in pofida ispitei de a se imbogati. Pe cand izbanzile lui Harap-Alb starnesc admiratia si pretuirea lui Verde-Imparat si a fiicelor lui, Spanul se arata un stapan necuviincios, rau care-si trimite sluga la moarte sigura cu fiecare noua porunca, dar si un nepot obraznic si laudaros. Imparatul insa il apreciaza pe tanar:Ia, sa am eu o sluga asa vrednica si cuviincioasa ca Harap-Alb as pune-o la masa cu mine, ca mult pretuieste omul acesta . Spanul nu este doar o intruchipare a raului, ci are si rolul initiatorului, este un rau necesar. De aceea calul nazdravan nu-l ucide inainte ca initerea eroului sa se fi incheiat. Aducerea fetei imparatului Ros presupune trecerea altor probe, unde eroul este sprijinit de adjuvanti si donatori. Ca si in cazul milosteniei fata de batrana cersetoare, aceste personaje il ajuta la trecerea probelor de la curtea imparatului Rosu pentru ca mai intai el si-a dovedit generozitatea si indemanarea, bunatatea si curajul, prietenia. Ultima proba presupune doua serii de probe, prin care imparatul Ros tinde sa indeparteze ceata de petitori, ca si acelea care o vizeaza direct pe fata. Pentru erou, aducerea fetei Imparatului Ros la Span este cea mai dificila incercare, pentru ca pe drum se indragsoteste de ea, dar onest, isi respecta juramantul facut si nu-i marturiseste adevarata sa identitate. La intoarcerea la curtea lui Verde-Imparat are loc recunoastearea si transfigurarea eroului, demascarea si pedepsirea raufacatorului. Fata il demasca pe Span, care vazand ca i s-a dat viclesugul pe fata, se rapede ca un caine turbat la Harap-Alb, crezand ca el ar fi divulgat secretul si ii taie capul. Rautatea Spanului il dezleaga pe Harap-Alb de juramant, semn ca initierea este incheiata. Calul este acela care distruge intruchiparea raului, aruncandu-l din inaltul cerului. Decapitarea eroului este ultima treapta si finalul initiaerii, avand semnificatia mortii initiatice. Inviat de fata cu ajutorul obiectelor magice cerute de ea, eroul reintra in posesia palosului si primeste recompensa: pe fata Imparatului Ros si imparatia. Casatoria si schimbarea statutului social confirma maturizarea eroului. Trecerea protagonistului prin incercari dificile, ca si experienta conditiei umilitoare de rob contureaza sensul didactic al basmului. In concluzie, desi este un personaj de basm, Harap-Alb nu reprezinta tipul lui Fat-Frumos din basmele populare, caci evolutia sa reflecta conceptia despre lume a scriitorului, prin umanizarea fantasticului. Un rol important in acest traseu spiritual il are antagonistul, Spanul, care personifica raul in conceptie populara, dar este si initiatorul pretentios: cu cat incercarile la care il supune pe tanar sunt mai grele, cu atat eroul dovedeste calitati morale care contureaza portretul viitorului imparat.