Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creanga

-caracterizarea eroului-

Perioada marilor clasici, careia ii apartine Ion Creanga, alaturi de Eminescu si Slavici, este una
foarte importanta in evolutia literaturii romane, prin modele literare propuse. In operele acestor scriitori se
remarca varietatea atat la nivel tematic (banul, dezumanizarea individului, satirizarea unor moravuri etc),
cat si la nivelul orientarii estetice (romantismul, clasicismul, naturalismul) si al particularitatilor stilistice.
Una dintre directiile narative indragite este fabulosul, ce apare in forme diferite la Slavici (“Zana
zorilor”, “Doi feti cu stea in frunte”), Eminescu (“Fat-Frumos din lacrima”), Creanga (“Povestea lui Harap-
Alb”). Basmul cult romanesc capata stralucire in opera lui Creanga si isi afirma originalitatea la nivelul
stilului, al naratiunii, al constructiei personajelor si al viziunii care umanizeaza fantastical.
“Povestea lui Harap-Alb” a fost publicata in revista Convorbiri literare la 1 august 1877, autorul
evocand o lume arhaica dandu-i o tenta de fabulos si stilizand-o cu mijloace specifice basmului. Astfel se
prezinta in proportiile unei epopei istoria unor probe de curaj pe care trebuie sa le treaca eroul pentru a se
maturiza. De exemplu, trecerea podului si lupta cu ursul care s-a dovedit a fi tatal baiatului sau luarea in
calatorie a spanului, in ciuda sfaturilor oferite de tatal sau.
In “Povestea lui Harap-Alb” este respectata tema conventionala a luptei dintre bine si rau,
completata de cea a devenirii eroului, tanarul fiind vazut in procesul formarii si al maturizarii sale; de
aceea, basmul poate fi citit si ca un bildungsroman, relatand evolutia fiului de crai de cand pleaca de acasa
si pana ajunge imparat.
Compozitia basmului este organizata pe motivul calatoriei si valideaza supralicitarea motivului
cifrei 3 odata cu aparitia fetei Imparatului Ros, personaj feminine asociat initial cu o conotatie negative, dar
care devine cea datorita careia se restabileste echilibrul. Organizarea materialului epic include etape
distincte ce marcheaza evolutia personajului principal si trecerea sa prin diferite registre ce tin de social si
psihologic.
Din punct de vedere compozitional, “Povestea lui Harap-Alb” include functiile esentiale ale unui
basm in viziunea lui Propp: absenta –marcheaza necesitatea plecarii eroului de acasa, inzestrarea cu unelte
si instrumente magice, interdictia si incalcarea acesteia, viclesugul etc.
Desi nedeterminat, timpul nu este unul mitic, personajele cu puteri supranaturale au disparut pentru
a le face loc in ierarhie altora aproape banalizate. In acest basm, mai greu este inceputul actiunii (cei doi fii
de crai rateaza definitiv acest inceput al actiunii si raman in timpul comun, prozaic).
Actiunea oscileaza intre real si mitic datorita faptului ca personajele umane respecta toate
caracteristicile unor finite obisnuite: timpul lor trece repede, se gandesc la descendenti etc.
Harap-Alb este un personaj eponim, complex, numele sau care il sugereaza a fi un rob de origine
nobila, subliniind opozitia dintre bine si rau, imbinarea dintre cele doua modele, conditia de invatacel supus
transformarii. Este personajul principal, in jurul caruia se construieste intreaga actiune.
Spre deosebire de basmul popular, este un personaj realist, nu fantastic, pentru ca nu are insusiri
supranaturale, nici puteri neobisnuite, dar pe parcursul basmului, prin trecerea probelor dobandeste o serie
de calitati: mila, generozitate, prietenie.
Statutul initial al eroului este cel de neinitiat. Mezinul craiului este naiv, nu stie sa distinga
adevarul de minciuna, sa vada caracterul unui om dincolo de aparente. Are nevoie de experienta vietii
spre a dobandi intelepciune. Se deosebeste de fratii sai prin bunatate, calitate rasplatita da sfaturile Sfintei
Duminici, dupa ce o miluieste cu un ban.
Crăişorul, devenit Harap-Alb, protagonistul basmului, este mezinul unui crai care stăpâneşte
o împărăţie la capătul pământului, al cărui destin i-a fost „scris” de sus,după spusele bătrânei
gârbovite: „...ai să te poţi duce, unde n-au putut merge fraţii tăi; pentru că ţie ti-a fost   scris
de sus să-ţi fie dată această cinste”. După clasificarea personajelor de basme, făcută de V.I Propp, Harap-
Alb este eroul, în timp ce Spânul va fi antieroul. Călătoria pe care o va săvârşi Crăişorul va avea caracter
formativ. La început va fi boboc (este posibilă intrepretarea dublei semnificaţii a termenului: boboc de
floare – cu sensul de „nedeschis”, încă, spre viaţă – sau boboc de pasăre – cu sensul de
neputincios, neştiutor), dar va ajunge împărat, odată cu sfârşitul călătoriei. Între aceste
două „coordonate” se va desfăşura devenirea eroului ce va dobândi o adevarata măreţie, căci
va fi iubit (el însuşi descoperind sensul iubirii), va fi slăvit datorită binelui săvârşit, va fi puternic ,fiindcă
de-a lungul călătoriei a fost nevoit să-si dovedească curajul.
Din punct de vedere social este un tanar fiu de crai care pleaca spre capatul pamantului pentru a
mosteni imparatia unchiului sau Imparatul Verde. Are un destin comparabil cu al tatalui sau: hainele si
armele subliniaza perpetuarea valorilor de la o generatie la alta.
Din punct de vedere psihologic este un personaj complex, este o forta a binelui predispus sa-i
ajute pe altii, sa-i inteleaga si sa se inteleaga pe sine insusi. Dovedeste maturitate in intelegerea firii
umane cand crede in cei cinci nazdravani ce-i vor fi de ajutor la curtea Imparatului Ros.
Din punct de vedere moral, Harap-Alb poate fi acuzat de imoralitate atunci cand alege sa ignore
sfatul tatalui si accepta tovarasia spanului.
Protagonistul este construit prin procedee de caracterizare directa (de catre naratir, celelalte
personaje, autocaracterizare) si de caracterizare indirecta, prin fapte, limbaj, relatii cu alte personaje.
Cu exceptia erouului care este vazut in evolutie, de la naivitate la intelepciune, celelalte personaje
au o trasatura dominanta.
Primele intalniri cu initiatorii sai, Sfanta Duminica, calul nazdravan si spanul, pun in lumina
naivitatea, incapacitatea de a distinge adevarul de aparente.
Un moment semnificativ in devenirea personajului principal este supunerea acestuia prin viclesug
de catre span intr-un context in totalitate nefavorabil mezinului. Experientele traite pana acum confirma
existent unui personaj neinitiat in tainele vietii, care se ghideaza dupa aparente si are nevoie de
confirmarea propriei valori din surse externe. Momentul supunerii demonstreaza cu ajutorul caracterizarii
indirecte nesiguranta fiului de crai, lipsa de experienta, neincrederea in fortele proprii si teama de
necunoscut, intrucat incalca sfatul parintesc, accepta sa fie insotit de span si devine sluga acestuia.
Daca naivitatea se inscrie in codul ritual al initierii fiului de crai, bunatatea este calitatea innascuta
care “provoaca” transformarea personajului. Spanul personifica raul, dar este si initiatorul pretentios: cu
cat incercarile la care il supune pe tanar sunt mai grele, cu atat eroul dovedeste calitati morale care
contureaza portretul viitorului imparat, cum “n-a mai stat altul pe fata pamantului, asa de iubit, de slavit si
de puternic”.
Spanul ii cere sa aduca “salati” din Gradina Ursului, pielea cu pietrele pretioase din Padurea
Cerbului si pe fata Imparatului Ros. Harap-Alb isi demonstreaza curajul in trecerea primelor doua probe
cu ajutorul obiectelor magice de la Sfanta Duminica.
Pentru aducerea fetei imparatului Ros este sprijinit de adjuvanti si donator. Ca in cazul milosteniei
fata de batrana cersetoare, aceste personaje il ajuta deoarece mai intai el le-a aratat generozitate (fata de
roiul de albine), bunatate si curaj (la intalnirea cu furnicile), prietenie (fata de Gerila, Flamanzila, Setila,
Ochila, Pasari-Lati-Lungila).
Pentru erou, aducerea fetei imparatului Ros la span este cea mai grea proba pentru ca pe drum se
indragosteste de ea, totusi, isi respecta juramantul facut si nu-i marturiseste adevarata identitate.
Deznodamantul basmului reprezinta o alta secventa semnificativa in evolutia eroului: fiica Imparatului
Ros il demasca pe span care il ucide pe Harap-Alb, reinviat apoi cu ajutorul smicelelor de mar dulce si a
apei vii si apei moarte. Astfel se incheie procesul de initiere a tanarului fiu de crai. Deznodamantul aduce
cu sine rasplata eroului si restabilirea echilibrului initial.
 Astfel, modul in care este infatisat procesul de maturizare a tanarului crai determina interpretarea
basmului drept carte a formarii caracterului, un bildungsroman.