Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă
- caracterizarea personajului –

Eseu 2. Particularități de construcție a unui personaj

Repere:
 prezentarea statutului social, psihologic moral al
personajului ales; 6p/3p/1p.
 Evidențierea unei trăsături a personajului ales,
prin două episoade/secvențe comentate
- Menționarea oricărei trăsături a personajului ales (2p.)
- Ilustrarea trăsăturii menționate prin două episoade
comentate (2p.+2p./1p.+1p.)
 Analiza oricăror două elemente de structură, de
compoziție și de limbaj ale textului narativ,
semnificative pentru construcția subiectului (2 x
3p./2p./1p.)
 ”Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult apărut în revista
”Convorbiri literare” în anul 1877 și reprezintă, după ”Amintiri din copilărie”,
capodopera literară a autorului.

Ca orice basm, ”Povestea lui H.-A.” ilustrează o altă lume decât cea reală,
personajele fiind împărați și crai, Sfânta Duminică, animale și gâze fermecate, eroi
cu trăsături fabuloase, alături de personaje realiste aduse de Ion Creangă din
Humuleștiul natal, ceea ce-i conferă acestei creații originalitate inconfundabilă.
Basmul cultivă înalte principii morale ca adevărul, dreptatea, cinstea, prietenia,
răbdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive și
condamnă nedreptatea, răutatea, minciuna întruchipate de zmei, balauri sau spâni.
Actanții sunt purtători ai unor valori simbolice – binele și răul – din această
perspectivă asumându-și rolul protagonistului/eroului sau al
antagonistului/antieroul.

Harap-Alb este un erou atipic pentru că nu este înzestrat cu puteri

excepționale, nici cu calități de excepție, dar parcurge un drum inițiatic la
capătul căruia devine, din tânărul egoist, naiv, superficial și mândru, bărbatul
matur înzestrat cu răbdare și curaj, altruism și generozitate.

Statutul social al protagonistului este surprins încă din incipitul basmului,

când cititorul află că este mezinul craiului. Pe parcurs, apare în ipostaza de slugă a
Spânului, pentru ca, în final, să dobândească statutul de moștenitor al Împăratului
Verde.

Din punct de vedere psihologic, basmul urmărește conturarea personalității

fiului de crai. Astfel, la început, se dovedește naiv, nu se pricepe la oameni, fiind
incapabil să distingă între aparență și esență. Dacă inițial este fricos, nesigur, la
final devine învingător, dovedindu-se din ce în ce mai stăpân pe sine, cu ajutorul
prietenilor săi, iar aceste trăsături îi marchează profund și profilul lui moral.

Din punct de vedere moral, Harap-Alb ajunge să întrunească toate calitățile

necesare unui viitor împărat: bunătatea, milostenia,curajul, cinstea și demnitatea,
pe care fiicele Împăratului Verde le remarcă de la prima întâlnire: ”seamănă a fi
mult mai omenos”. Compensându-i slăbiciunile umane firești, bunătatea și mila îi
conferă lui Harap-Alb calitatea de simbol al binelui.
 Harap-Alb – personaj principal al basmului este un Făt-Frumos din
basmele populare, destoinic și curajos, dar rămâne în zona umanului, fiind
prietenos, cuminte și ascultător, ca un flăcău din Humulești. El este un personaj
pozitiv și întruchipează înalte principii morale cultivate de orice basm, ca adevărul,
dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trăsături ce reies indirect
din întâmplări, fapte și direct din propriile vorbe și gânduri sau din ceea ce alte
personaje spun despre el. Așadar, eroul se dovedește un personaj rotund, dinamic,
complex caracterizat.

Fiul cel mic al împăratului are un destin, pe care Sfânta Duminică îl

dezvăluie: ”puțin mai este și o să ajungi împărat cum n-a mai fost altul pe fața
pământului”, ”ai să poți să te duci unde n-au putut merge frații tăi”, pentru că ție ți-
a fost scris de sus să-ți fie data această cinste” (caracterizare directă).

Protagonistul basmului, fiul de crai, devenit Harap-Alb pe parcursul

drumului său inițiatic, se remarcă prin calitățile sale, pe care are ocazia de a le
proba de-a lungul întregii scrieri. În jurul personalității sale în formare se încheagă
țesătura epică a basmului cult.

O trăsătură definitorie a personajului este naivitatea datorată lipsei de

experiență. De aceea, primele două etape ale destinului său dezvoltă procesul
sinuos al maturizării personajului în vederea atingerii treptei maxime a propriei
aspirații, aceea de a ajunge împărat. Călătoria pe care o face pentru a ajunge
împărat este o inițiere a flăcăului în vederea formării lui pentru a deveni
conducătorul unei familii, pe care urmează să și-o întemeieze. El parcurge o
perioadă de a deprinde și alte lucruri decât cele obișnuite, de a învăța și alte aspecte
ale unei lumi necunoscute până atunci, experiență necesară viitorului adult.

O primă scenă în care se reflectă această trăsătură este scena în care fiul de
crai primește sfaturi de la Sf. Duminică. Aceasta îi explică de unde să ia
echipamentul pentru a trece de proba craiului și cum să-și aleagă calul. Eroul o
ascultă întocmai, ia o tavă cu jăratec și o pune în mijlocul hergheliei, așteptând să
vadă cine se va apropia și va mânca din ea. Doar ”o răpciugă de cal de-i numărai
coastele” vine și apucă o gură de jăratec. Protagonistul este dezamăgit de
înfățișarea calului pe care urma să-l ia în călătoria sa. Lipsa sa de experiență îl
împiedică să vadă dincolo de aspectul exterior al acestuia, fapt ce-l determină să îl
lovească de trei ori cu frâul în cap, zicând în gândul său: ”Să-l iau, ori să-i dau
drumul? Mă tem că m-oi face de râs. Decât cu așa cal, mai bine pedestru.”

A doua scenă în care se reflectă această trăsătură este scena coborârii în

fântână, cu schimbarea identității, echivalentă unei coborâri în infern. Spânul
caracterizat de viclenie îi apare tânărului de trei ori în față și îi propune să-l accepte
ca slugă, iar acesta îl acceptă în final cu o motivație menită să-i liniștească într-un
fel conștiința: ”se vede că aista-i țara spânilor”. El are naivitatea să coboare în
fântână la îndemnul spânului și nu mai poate ieși decât după ce îi dezvăluie scopul
călătoriei și îi jură credință până va muri și va învia. Astfel, spânul îl va pune în
situații periculoase, dar va face, contrar voinței sale, din el un erou.

Portretul fizic al eroului lipsește, acestuia fiindu-i puse în lumină numai

trăsături de caracter. Caracterizarea directă, succintă, este realizată fie de narator,
fie de celelalte personaje. Naratorul îi evidențiază naivitatea, lipsa de profunzime
în gândire: ”Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aiste, se potrivește
Spânului... Calul, companionul său, îi evidențiază alte trăsături: slăbiciunea
caracterului și nerăbdarea: nu te mai olicăi atâta!; Nu fi așa de nerăbdător!”.
Aceleași reproșuri i le aduce sfânta Duminică: ”parcă nu te-aș fi crezut așa slab de
înger, dar după cum văd ești mai fricos ca o femeie! Hai, nu mai sta ca o găină
plouată!”. Prin autocaracterizare este ilustrat respectul față de tată: ”de mic sunt
deprins a asculta de tată”.

Caracterizarea indirectă este mai detaliată și se realizează prin nume, prin

limbaj, prin fapte, gesturi, atitudini. Comportamentul îi relevă noblețea firii: își
respectă cuvântul dat Spânului, oferă ajutor albinelor, își riscă viața pentru a ocoli
nunta furnicilor. Pus în fața unor situații limită, începe să câștige treptat o serie de
virtuți esențiale: răbdarea, luciditatea, capacitatea de discernământ, acceptarea
destinului, toate acestea reprezentând fundamentul tăriei de caracter de care trebuie
să dea dovadă.

Titlul basmului enunță atât specia literară ( ”poveste” este sinonim cu

„basm”, în limbaj popular), cât și numele protagonistului purtat de-a lungul
propriei formări. Acest nume (caracterizare prin nume) evidențiază dubla
personalitate a protagonistului supus, având o identitate reală (fiu de crai) și una
aparentă (slugă a spânului). Numele complet constituie un oximoron, care, prin
contrastul alb-negru, sugerează armonizarea defectelor și calităților umane. Astfel,
titlul anticipează nu doar tema operei, ci și caracterul de bildungsroman al
basmului.

Pe parcursul firului epic, destinul acestuia cunoaște trei ipostaze: fiul cel
mic al craiului, imatur și neinițiat, dar curajos și preocupat de a-și ajuta propria
familie, Harap-Alb, ucenic al Spânului, parcurgând drumul inițierii, Împăratul,
inițiatul capabil de a conduce împărăția unchiului său și de a-și întemeia o familie
cu aleasa inimii.

În concluzie, Harap-Alb este un personaj mult mai aproape de realitate decât

eroul tipic basmului popular, fiind zugrăvit în toată complexitatea sufletului
omenesc, cu lumini și umbre, calități și defecte. Depășind cu bine toate probele,
flăcăul demonstrează că e ”soi bun” (G. Călinescu).