Povestea lui Harap-Alb

de Ion Creangă
Viziune+Caracterizare+Relație (3 în 1)

Pasiunea lui Ion Creangă pentru literatura populară a făcut posibilă

scrierea unor basme în care autenticitatea folclorică se îmbină în mod
miraculos cu plăsmuirea artistică a realității, fantasticul fiind umanizat și
puternic individualizat.
,,Povestea lui Harap-Alb’’ de Ion Creangă a apărut la 1 august 1877 în
revista junimistă ,,Convorbiri literare’’, fiind apoi reprodusă de Mihai Eminescu
în ziarul ,,Timpul’’.
Basmul este o specie a genului epic, în proză, mai rar în versuri, care
prezintă personaje și evenimente cu caracter fabulos, supranatural, și în care
conflictul este între bine și rău, soldându-se, de regulă, cu victoria binelui.
Basmul popular are caracterele întregii literaturi folclorice: caracter
oral, anonim, colectiv și tradițional. De factură folclorică sunt: motivele narative
tipice—călătoria, supunerea prin vicleșug, probele, demascarea impostorului,
căsătoria; elementele magice—aripile date de furnică și albină, apa vie, apa
moartă, smicelele de măr; personajele adjuvante—ființe cu însușiri
supranaturale (Sf. Duminică), animale fabuloase (calul năzdrăvan, crăiasa
albinelor și a furnicilor) și făpturi himerice (cei cinci tovarăși).
Prin contrast, basmul cult este fixat în scris, are un autor cunoscut, este o
creație individuală și posedă mai multă originalitate decât basmul popular.
,,Povestea lui Harap-Alb'’ de Ion Creanga este un basm cult, respectând
tiparul narativ al basmului popular, alcătuit din 4 secvențe, inegale ca lungime
și consistență: starea de echilibru (un crai avea 3 feciori și aceștia trăiau fericiți
la curtea împărătească), tulburarea echilibrului (fratele craiului, împăratul
Verde, nu are moștenitori la tron și cere un nepot să-i urmeze la împărăție),
acțiunea de recuperare a echilibrului (fiul cel mic al craiului pleacă spre
împărăția unchiului său și este supus unor probe), restabilirea echilibrului
(Harap-Alb devine împărat și se însoară cu fata împăratului Roș).
În basmul lui Creangă, fantasticul se umanizează prin
comportamentul, psihologia și limbajul personajelor. Protagonistul,
întruchipare a binelui, este un personaj atipic de basm, întrucât nu este
înzestrat cu puteri supranaturale, fiind construit realist, ca o ființă ce învață din
greșeli și progresează. Antagonistul (Spânul) nu este nici el tipic, întrucât nu are
atribute miraculoase, nu este un zmeu sau animal fabulos. Personaj
caracterizat prin ticăloșie, Spânul are rolul unui ,,pedagog rău‘’ în scenariul
inițierii tânărului, dar este ,,un rău necesar‘’: ,,și unii ca aceștia sunt trebuitori
pe lume câteodată, pentru că fac pe oameni să prindă la minte. ‘’

Tema prezintă lupta dintre bine și rău, la care se adaugă maturizarea

mezinului craiului, reliefată prin 2 episoade: supunerea prin vicleșug și
demascarea răufăcătorului, care marchează începutul și sfârșitul inițierii
feciorului de crai.

Titlul are o structură oximoronică și indică dubla identitate a eroului:

termenul ,,Harap’’ definește un om de culoare neagră, iar cuvântul ,,alb’’ face
referire la noblețe, puritate. Acesta desemnează un rob de origine nobilă și,
totodată, anticipează tema textului, formarea eroului.

Protagonistul este caracterizat atât direct, de narator, de alte personaje

și prin autocaracterizare, cât și indirect, prin fapte, limbaj, gânduri, relația cu
alte personaje.

Construcția personajului de desfășoară pe 3 planuri. Statutul său

social se modifică pe parcursul acțiunii: Cel care la început a fost mezinul timid
și neîncrezător în forțele proprii, ce a acceptat condiția umilă de slugă, la final
ajunge să-și asume rolul de împărat. Statutul psihologic este strâns legat de cel
social: Inițial, eroul manifestă o atitudine egoistă, impulsivă și superficială, dar
în urma transformării lui în slugă, acesta evoluează psihologic, dobândind
calități precum curajul și încrederea în sine. Din punct de vedere moral, tânărul
ajunge să întrunească toate calitățile necesare unui viitor împărat: bunătatea,
milostenia, curajul, cinstea și demnitatea.

În debutul povestirii, fiul craiului se lasă dus de aparențe: pe cerșetoare

și pe calul năzdrăvan îi alungă inițial, doar pentru că sunt urâți, iar atunci când
calul îi arată puterea, îl lingușește, numindu-l ,,dragul meu tovarăș’’. Este
astfel caracterizat indirect prin atitudine și limbaj, fiind imatur și
inconsecvent. De asemenea, atunci când eroul își demonstrează
generozitatea, Sfânta Duminică, deghizată în cerșetoare îi dezvăluie destinul
excepțional, prin caracterizare directă : ,,Puțin mai este și o să ajungi împărat
cum n-a mai fost pe fața pământului''.

Podul reprezintă mai ales începutul textului, echivalentul pragului, care

desparte două lumi, două situații. Detașându-se de casa părintească,
înfruntând curajos ursul care ieșise de sub pod, Harap-Alb își croiește singur
traseul existențial cu încredințarea că va depăși obstacolele ivite, anticipându-
se astfel caracterul de bildungsroman al basmului.

În ,,Povestea lui Harap-Alb’’, simbolul pădurii întortocheate, pe unde

băiatul rătăcea fără nădejdea că va ajunge la drum este o modalitate de
anticipare a greutăților vieții. Cum are nevoie de un mistagog, cele trei apariții
ale Spânului îl determină să încalce sfatul părintesc și să-l tocmească drept
slugă. Spânul este un ,,rău necesar", căci sfaturile tatălui său, blândețea și
ajutorul repetat al Sf. Duminici nu au reușit să-l transforme.

În episodul coborârii în fântână, naratorul surprinde naivitatea și lipsa de

experiență ale tânărului prin caracterizare directă: ,,Fiul craiului, boboc în felul
său la trebi de aistea, se potriveşte Spânului şi se bagă în fântână’’. Fântâna
aflată în interiorul pădurii-labirint simbolizează locul misterios al nașterii sau al
renașterii eroului, căci în fântână întră fiul de împărat și iese Harap-Alb, robul
Spânului. Caracterizarea prin onomastică evidențiază dubla personalitate a
protagonistului, acesta având o identitate reală—fiul de crai și una aparentă—
sluga Spânului.

Acțiunea se desfășoară cronologic, după momentele subiectului,

urmărind evoluția protagonistului și oferind o caracterizare indirectă a acestuia:

În expozițiune, Harap-Alb, imatur și lipsit de experiență, pornește la

drum spre curtea lui Verde împărat.

Intriga o constituie lipsa moștenitorilor împăratului Verde.

În desfășurarea acțiunii, crăișorul, devenit rob este silit să îndeplinească

diferite sarcini periculoase menite să-i aducă sfârșitul. Inițial, este un executant
pasiv, întrucât este înfricoșat, dar fiind îndrumat de Sf. Duminică și de calul
năzdrăvan, reușește să progreseze.

Prima proba la care îl supune Spânul, ce presupune aducerea ,,sălăților’’

din Grădina Ursului îi solicită curajul.

Însă cea de-a doua probă, aducerea pieii cerbului, îi solicită pe

lângă curaj, mânuirea sabiei și stăpânirea de sine, respectând jurământul, în
pofida ispitei de a se îmbogăți.

A treia proba, ce presupune pețirea fetei împăratului Roș cu Spânul este

mai complicată, întrucât reprezintă o altă etapă a inițierii, și astfel, are nevoie
de mai multe ajutoare. Preia inițiativa și salvează furnicile, riscându-și viața și le
face adăpost albinelor, dând dovadă de generozitate, îndemânare, bunătate și
curaj. Dă dovadă de emancipare în momentul acceptării drept lider de cei 5
tovarăși caraghioși ai săi cu care devine prieten.  El o cucerește pe
fata împăratului Roș probându-și destoinicia, dar și ajutat de cei cinci tovarăși,
de calul său, de crăiasa albinelor și a furnicilor.

În punctul culminant, fata împăratului Roș îl respinge pe Spân,

dezvăluind adevărul identității celor doi. Harap-Alb este ucis de Spân, moment
în care eroul este eliberat de sub jurământ: ,,până vei muri și vei învia iar”/
,,până când îi muri și iar îi învia''.

În deznodământ, impostorul este ucis de calul năzdrăvan, semn că

inițierea eroului a luat sfârșit și ,,răul necesar” și-a îndeplinit rolul în evoluția
protagonistului, pregătit să devină împărat și soț. Fata împăratului Roș îl
readuce la viață pe Harap-Alb cu ajutorul smicelelor de măr, al apei vii și al apei
moarte, iar cei doi tineri se căsătoresc și eroul devine împărat.

Deși este un personaj de basm, eroul nu reprezintă doar tipul voinicului,

ca Făt-Frumos din basmele populare, ci este și un ,,om de soi bun’’, eroul
vrednic, care traversează o serie de probe, se maturizează și devine împărat.