Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Edgar Allan Poe (născut 19. Ianuarie 1809, defunct 7. Octombrie 1849) este un
scriitor englez renumit pentru poeziile și povestirile scurte. El a fost cel care a creat genul
povestirilor scurte și a fost un precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantasică.
„Hruba și pendulul” face parte dintre povestirile lui scurte și este unul dintre cele mai
recunoscute. Povestirea a fost publicată în 1842 în volumul „The Gift: A Christmas and New
Year’s Present for 1843” și se referă la chinuirea unui prizonier al Inchiziției spaniole.
Prizonierul este condamnat la moarte și se trezește într-un temniță neagră. El este într-
o stare de disperare, dar nu pierde speranța și luptează pentru supraviețuire. Prizonierul crede
că este închis într-un mormânt dar mai târziu află că este într-un celulă. Vrea să descoperă
mediul în care este și încearcă să-și măsură perimetrul camerei dar leșină înainte de a pute să
termine. După se trezește descoperă mâncare și apă. Încearcă din nou să măsură perimetrul și
reușește, află că celula mâsurâ o sută de pași. Apoi împiedică, bărbia lui câzând într-o groapă.
Prin această împiedicare descoperă mai bine celula, observă că este o groapă adâncă împlinit
cu apă rece spre mijlocul celulei.
Pierde cunoștința în nou dar când trezește află că celula este ușor iluminată și că este
legată cu chingi de o placă de lemn. Când se uită sus află că este o imagine de Tatăl timp
(Father Time) în tavan, vede și un pendul care oscilează încet înainte și înapoi și care
descendă încet, cu timp posibil să ajunge să omoră pe prizonier. Iar, cu ușorul hranei rămase
reușește să atragă niște sobolani care îi rod chingile.
Descrierea minuțioasă a suferării crează o atmosferă morbidă, iar în care răul nu este
prezentat într-un mod explicit, nu putem să asociăm răul cu un antagonist, cu o nume, cu o
față. Într-un sens judecători pot fi interpretate ca răul dar persoana care declanșează
evenimentele în celulă nu este numită, prezentată.
O scenă care nu-mi am plăcut este chiar în incipitul discursului narativ. Împotriva
faptului că nu cunoaștem păcatul suspectului, eu consider că nu merită privirile judecătorilor
care este plin de ură, el este privită ca un animal. În aceeași timp înțeleg că această scenă este
una obligatorie în stabilirea mediului în care suspectul se afle.
Această operă epică provoacă gândirea, având și o temă filosofică: cine merită o
tortură atât de gravă, mai ales ce fel de păcat poate să rezultă într-o sentință atât de îngrozitor.
Scriitorul nu precizează crima care a fost desavârșită și în acest fel crează un conflict în citior,
pentru că cititorul nu știe dacă prizonierul merită chinuirea sau nu.