Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Maria-Monalisa Pleşea
In nuvela fantastica „La tiganci”, Eliade construieste o poveste fantastica situata in cadrul real
al Bucurestiului interbelic. Personajul central este Gavrilescu, un barbat de 49 de ani, profesor de pian
care traieste sentimentul ratarii: considera ca ar fi putut ajunge un mare artist, daca soarta i-ar fi fost
mai favorabila. Pe parcursul nuvelei se autocaracterizeaza repetand : „am o fire de artist, „traiesc
pentru suflet”, „idealul meu a fost, de totdeauna, arta pura”.
Persoanjul anost, traieste o experienta stranie; fara sa realizeze, el savarseste un ritual de
trecere, merge cu tramvaiul de tri ori pe saptamana, obsedat de numele unui erou real, coloneleul
Lawrence, care a fost lovit „ca o sabie” de arsita din Arabia. Gavrilescu spune aceasta povestire in
tramvaiul cu care se intorcea de la Otilia, o eleva de-a sa, intr-o zi caniculara de vara. In tramvai se
vorbeste cuo oarecare retinere despre locul numit „la tiganci” si care s-ar parea ca nu este influentat de
timp, dispunand de atemporalitate „Avem timp. Ca n-am ajuns inca la tiganci” . intorcandu-se din
drum pentru ca isi uitase partiturile la Otilia, personajul nuvelei isi traseaza un nou destin. Inainte de
apatrunde in universul miraculos de „la tiganci”, el este „lovit de lumina”; despre intalnirea cu
Lumina, Eliade afirma ca produce „o ruptura in existensa subiectului”.
Prin acesta iesire el este caracterizat direct de autor „izbucni deodata, cuprins brusc de furie” ti
indirect prin vorbele pline de dispres la adresa celor trei fete.
In aparenta cotidiana, casa tigancilor este doar un loc rau famat, pentru Gavrilescu devine un
Univers al misterului, fiind inconstient de ceea ce i se intampla. El traieste confuz intre amintirile din
tinerete si amintirile recente, este prins intr-un joc pe care nu-l ia in serios, un joc in care este cuprins
un mesaj, pentru care protagonistul nu e pregatit. Gavrilescu isi tradase iubirea; jocul incearcand
tocmai trezirea acestui sentiment refulat.
Gavrilescu devine prizonierul unui labirint, dupa ce cunoaste experiensa onirica prin care se va
schimba fizic „in clipa aceea isi dadu seama ca era imbracat ciudat”. El nu se recunoaste. Acest
moment survine unei experiente tragice: amintirea lui Hildegard, care a fost iubirea vietii lui,
neimplinirea dargostei fiind categorisita drept „tragedia vietii mele”.
Ratacind prin labirint el este cuprins de teama, deoarece este parasit de cele 3 fete a caror etnie
nu a putut-o ghici. Patrunzand dincolo de un paravan , el are o senzatie de sufocare si se dezbraca.
Nuditatea reprezinta parasirea formei si a individualitatii. Labirintul este inofensiv, dar si amenintator,
seamana cu locuri stiute, acolo exista „cineva, ceva, o fiinta, sau un obiect cu neputinta de precizat”.
Trairea sa seamana cu sentimentul mortii, insa legatura cu profanul nu a fost in totalitate intrerupta
„aude voci si zgomote ti scaune trase pe parchet”. Gavrilescu, cuprins de frica inainteaza „cu
prudenta”, alergand din instinct, reuseste sa ajunga in ultimul moment intr-un coridor semiluminat,
capatand sansa de „ a fi imbraicat” din nou.
Instinctiv el paraseste acel loc mistic pentru a se intoarce si a regasi paradisul sau: nunta cu
Hildegard.
Experienta lui Gavrilescu este echivalenta cu initierea in moarte, caci „a iesi si a intra intr-un
labirint este ritual initiatic prin excelenta”.
Prof. Maria-Monalisa Pleşea
Ratacirea in bordeiul tigancilor devine un mesaj si un avertisment asupra a ceea ce-l asteapta in
lume profana. Odata intors in realitate se va confrunta cu un nou labirint : afla cu stupoare ca biletul de
tramvai s-a scumpit si ca banii pe care-i avea s-au retras din circulatie de trei ani; oamenii pe care-i
vazuse in urma cu cateva ore nu mai exista, in casa lui locuiesc alte persoane, Elsa fiind plecata in
Germania.
In final realizeaza ca cele 6 ore petrecute la tiganci echivaleaza cu 12 ani in lumea reala. El nu
este recunoscut de carciumar, ceea ce inseamna ca aspectul fizic este diferit. Nu protesteaza, nu
dispera, ci se intoarce la tiganci. In drumul spre locul sacru, protagonistul este transportat de un fost
dricar cu trasura. Dricarul reprezinta personajul mitic Choran, cel care conform traditiei duce sufletele
dintr-o lume in alta.
Trece pe langa o biserica, in cimitirul careia a fost inmormantat cineva de dimineata. Se simte
mirosul reginei noptii. Aceste simboluri reprezinta o avertizare, o pregatire a personajului deoarece
inisierea presupune o cunoastere.
Ajungand la tiganci el primeste o nemtoaica, cea pe care o refuzase initial. Isi regaseste iubirea
pierduta din cauza lasitatii- el nu a fost capabil sa aleaga, a fost ales de Elsa, din cauza situatiei
financiare se simte obligat si isi tradeaza iubirea fata de Hildegard. Totusi el primeste o a doua sansa,
fiinta neputand intra in eternitate decit prin nunta.
Cei 12 ani reprezinta un ciclu cosmic, perioada in care a suferit transformari multiple, fiind
supus unor probe: alegerea tigancii, jocul ielelor, intoarcerea in profan unde carciumarul are impresia
ca-l cnoaste, dar nu-l identifica. El si-a reconstituit intreaga fiinta, intorcandu-se la momentul de gratie
cand a cunoscut-o pe Hildegard.
Intalnirea cu persoana iubita (care murise) nu trezeste personajul la realitate, Gavrilescu nu
realizeaza ca el trece intr-un spatiu sacru. Se leaga de realitate: „dar n-am bani”, „palaria”, „voi sa se
intoarca din drum”.
Cei doi se urca in trasura fostului dricar; Hildegard ii spune acestuia sa ia drumul prin padure.
Padurea verde este simbolul eternitatii, astfel ei patrund in mediul sacru, fara posibilitatea de a se
reintoarce in profan.
In acel moment, protagonistul realizeaza c se „intampla ceva”, „as crede ca visez”, afirma el,
oarecum derutat de situatia in care se afla.
Nunta-moarte sugereaza intregirea fiintei, intoarcerea la conditia ei originara, aflata sub
semnele oniricului: „Asa incepe. Ca intr-un vis...”.
Pentru Gavrilescu, plecarea cu Hildegard reprezinta a doua sansa in implinirea destinului sau
cosmic.
In opera sa, Eliade confera fantasticului o dimensiune ontologica, avand un caracter initiatic, si
daruind o viziune asupra ideilor sala care tinde catre mit.