Sunteți pe pagina 1din 4

Caracterizarea personajului Gavrilescu din nuvela La tiganci" de Mircea Eliade

Ilustrarea conceptului de nuvela fantastica Fantasticul lui Eliade transfigureaza artistic ideile prozatorului-eseist, cum ar fi: tentatia mitului, hierofania, dialectica sacru-profan, moartea ca initiere. In toate povestirile mele spune prozatorul naratiunea se desfasoara pe mai multe planuri, ca sa dezvaluie, in mod progresiv, fantasticul ascuns in banalitatea cotidiana." Caracteristicile artistice ale acestui tip de proza sunt profunzimea textului, nivelul expresivitatii, categoria fantasticului, reprezentat ca o consecinta a incapacitatii omului modern de a gandi mitic, si categoria personajelor, formata din initiati si multi alti profani, evoluand intr-o existenta fara sfarsit, in care misterul este metafora cortinei (in viziunea lui Eliade in orice ins aflandu-se, captiv, arheul, fiinta perisabila a omului nefiind decat icoana sa caricaturala). Raportandu-i permanent la timpul istoriei, al memoriei si al sacralitatii, Eliade isi scoate eroii din durata profana si ii proiecteaza in mitologie, restituindu-i, astfel, esentei lor zeesti. Eugen Simion, sustine, de altfel, faptul ca tocmai personajele care traiesc exclusiv in planul ratiunii practice si care se indoiesc de existenta miticului, au rolul central in naratiunea eliadesca: prin unicitatea si violenta lor, ei devin agenti ai istoriei si, totodata, sunt factorii care trezesc miturile din somnul istoriei profane si le silesc sa se manifeste". Facand parte din aceasta zona fantastica a prozei lui Eliade, nuvela La tiganci" este o alegorie pe tema mortii, o calatorie clandestina a personajului intre real si ireal, intre viata si moarte, pendulare ilustrata, structural, printr-o succesiune de secvente impregnate de simboluri. Prezentarea imaginii personajului in cadrul operei Cel ales sa parcurga acest itinerar este profesorul Gavrilescu, un ins a carui anonimitate este sugerata prin includerea in nume a atat de des intalnitului sufix -escu". Farmecul acestei nuvele se genereaza, pe de-o parte, din ambiguitatea provoacata de glisajul care se produce intermitent intre cele doua planuri. Sorin Alexandrescu considera cele opt episoade constituind nuvela ca fiind etape distincte ale aventurii lui Gavrilescu, perfect simetric organizate. Astfel, dupa un episod introductiv, plasat in lumea cotidiana, normala a lui Gavrilescu, urmeaza trei episoade la tiganci, apoi alte trei episoade in lumea exterioara, acum anormala", dezorganizata, iar in final reintoarcerea la tiganci se continua cu plecarea definitiva dincolo". Gavrilescu penduleaza, dupa cum se poate vedea, intre real si ireal. Termenii externi ai secventelor numesc intrarile" si iesirile" dintr-un mod de existenta intr-altul. Realul, adica viata cotidiana, obisnuita, a lui Gavrilescu, se epuizeaza in primul episod, odata cu sosirea personajului in fata gradinii misterioase a tigancilor. Acesta iese" din real pentru a intra", in momentul urmator, intr-un ireal vremelnic, intermediar, diferit de cel prezentat in finalul nuvelei, care reprezinta iesirea" definitiva din lumea terestra. Realul reintalnit de Gavrilescu in tramvai si la intoarcerea sa acasa reprezinta o lume care a pastrat numai aparenta

cotidianului, fiind plina de surprize si marcand instrainarea fatala a personajului. Toate cele patru faze ale aventurii lui Gavrilescu reprezinta momente ale itinerarului spiritual dintre viata si moarte, dintre profan si sacru, dintre lumea de aici" si cea de dincolo". Sorin Alexandrescu considera acest parcurs o analiza de sensuri a fiecarui element epic", trimitandu-ne cu gandul spre o lectura cu cheie simbolica. Incadrarea personajului in specificitatea eroilor din proza fantastica Pe de cealalta parte, farmecul creatiei lui Eliade provine din indemanarea cu care este dirijata recuzita mitologica cu rol in simbolistica textului. Scriitorul combina si reinterpreteaza vechile mituri, personajele nuvelei ajungand sa fie purtatoare de semnificatii polivalente. Privind din perspectiva mitologiei antice si a alegoriei mortii, Eugen Simion atribuie o serie de valori simbolice personajelor: baba poate fi Cerberul care pazeste intrarea in Infern. Luntrasul este identificat cu birjarul, fost dricar, care il conduce pe Gavrilescu spre padure", asa cum luntrasul Charon calauzea sufletele mortilor din lumea vie, in lumea cealalta. Fetele pot fi considerate parcele, dar si moire, ursitoare, sau iele, ca in folclorul romanesc, rolul acestora fiind de a-l rupe pe Gavrilescu de conditia sa telurica, inferioara, de ratat si de a-i tese un alt destin, cel primordial, de creator. Grecoaica, poate, ii aminteste de un spatiu cultural, evreica, de intelepciunea Cabalei, iar tiganca se infatiseaza sufletului artist sub forma ispitei senzualitatii. Hildegard si Elsa simbolizeaza iubirea spirituala si cea fizica, motiv pentru care, in timp ce existenta alaturi de Elsa l-a aruncat pe acesta in conditia de modest profesor de pian", prezenta lui Hildegard il determina pe acesta sa se sustraga tuturor ratarilor si sa se reuneasca cu esenta sa, temporar ratacita intr-o existenta comuna, ratacire redata simbolic prin secventa labirintului. Eliade, insa, s-a declarat nemultumit de aceasta decodificare algebrica", prin stabilire de echivalente intre sensuri, notand, in consecinta, in Jurnalul" sau: am impresia ca nu s-a inteles lucrul esential: povestirea aceasta nu simbolizeaza>> nimic, adica nu transforma realitatea imediata printr-un cifru. Nuvela fundeaza o lume, (...) un Univers nou, inedit, cu legile lui proprii." Asadar, e mult mai aproape de intentia autorului o interpretare care considera experientele personajului drept un transfer din lumea reala intr-un Univers" alternativ, fata de care lumea noastra apare drept un vis". O data absorbit in acest culoar paralel, Gavrilescu va putea crede ca experienta sa mundana, casatoria cu Elsa si ratarea artistica ce-i urmeaza, a fost propriul sau vis, ce, in logica fantastica a nuvelei, isi poate avea derularea lui proprie, autonoma, intr-o alta dimensiune. Simbolistica personajului Revenind insa la statutul fiintei umane, care este situata, in chip dilematic, intre ratarea revocabila si redescoperirea atitudinilor fundamentale fata de timp, eros, logos si moarte, imaginea lui Gavrilescu nu este altceva decat o caricatura a miticului Orfeu. Iar in masura in care numele este relevant in literatura, as afirma si faptul ca alipirea sufixului atat de comun escu" la numele arhanghelului Gavril ar reprezenta, de fapt, o coborare a acestuia in obisnuit si profan. Incadrat fiind, de catre I.P. Culianu, in categoria eroilor de tip call"(chemare), care suporta aventura fara a provoca, prin vointa proprie, intalnirea cu sacrul, Gavrilescu face ca nimic din

trasaturile sale sa nu justifice aventura la care va lua parte. Precizarea statutului personajului Personajul pare sa-si traiasca viata sedat, masinal, ca sa cind el insusi ar fi proiectia visului propriu. Abia in bordeiul tigancilor, unde mintea ii este furata de cele trei fete, cu rol de iele, astfel incat acesta nu mai poate gasi reperele din real, acesta isi recupereaza nu numai memoria, ci si harul. Cu acelasi prilej va fi recuperata si experienta erotica ramasa netraita cu Hildegard, a carei pierdere i se relevase doar in acest spatiu in autenticitatea semnificatiilor ei, ca fiind tragedia vietii" lui. Simplificand lectura textului la un nucleu semnificativ, Stefan Banulescu face, de altfel, urmatoarele observatii referitoare la nuvela, cuprinzand in centru figura personajului: La tiganci (...) povestea unui personaj, vrajit de mitul dragostei, un muzicant modest, candid, setos de puritate, atent la timpul existentei sale interioare si prea absent la timpul cotidian si la nemiloasa lui scurgere, un om furat de jocul fantastic dintre aceste doua timpuri, (...), cautandusi dragostea pierduta si aproape traita pe care si-o regaseste abia in zarea unui vis, dar pe o culme de nesfarsit, unde visul e vecin cu opusul existentei". Incadrarea intr-o pseudo-psihologie Din punct de vedere al constructiei personajului, aceasta se realizeaza prin raportare la trei obsesii majore, trecutul, colonelul Lawrence si caldura. El traieste o existenta labirintica, rateaza iubirea (alegand din delicatete), apoi vocatia (din pricina pacatelor" din tinerete) si, in cele din urma, initierea in moarte (neghicind regula jocului). Conditia lui de ezitant in certitudinea realului este confirmata de firea de artist", iar modul sau de manifestare este locvacitatea, marcata stilistic de stereotipia prea tarziu". Caracterizarea directa Ca mijloace ale caracterizarii directe, se remarca etichetarea muzicant", facuta de batrana. Gavrilescu se simte, astfel, nevoit sa intervina, in scopul corectarii unei perceptii nedreapte a imaginii lui: Sunt artist... pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a fost, de totdeauna, arta pura. Traiesc pentru suflet...". Autocaracterizarea ia , deopotriva, forma orgoliului vocatiei si a lamentatiei din urma. Atitudinea personajului este redata, in mod realist, prin dialog, monolog interior si gesturi, deci, prin mijloace ale caracterizarii indirecte. Incercand sa se reintegreze ordinii initiale din real, Gavrilescu, insa, intelege ca realitatea il refuza, ca experienta din bordei a condensat timpul, care lui i-a scapat ca durata. Cum nu are alta solutie decat revenirea in spatiul atemporal al tigancilor, eroul isi interiorizeaza nepotrivirea cu realul si retraieste experienta intrerupta, de data aceasta, intalnind-o pe

Hildegard. Oferindu-i-se sansa de a reintregi cuplul mitic, lui Gavrilescu i se prefigureaza, de fapt, oportunitatea de a evita ratarea in dragoste prin trairea exclusiva in timpul memoriei. Referinte critice Ultima secventa il consemneaza in trecerea lui simbolica spre moarte. Pentru a regasi lumea esentiala, (...), bariera timpului trebuie sa cada inaintea celorlalte". (Nicolae Steinhardt) si are loc, astfel, trecerea intr-un statornic dincolo" (Eugen Simion), in care va retrai, probabil, acel vis de poet". Faptul ca este artist ii dicteaza eroului o anumita perceptie, el vede realitatea cotidiana prin oglinda iluziei, iar arta ii este orgoliul de a fi", singura care il apara de profan. Oglinda celorlalti il rasfrange contorsionat, oprind imaginea unui ins ridicol, stanjenit, cu gesturi precipitate si de prisos. Concluzii Asadar, asa cum il propune textul, chip conturat direct, sau dedus din atatea sovaieli, Gavrilescu este un suflet artist prins intr-o hora a destinului, ai carui soli iele, moire sau parce ii arata o clipa sansa de a fi cunoscut totul, daca ar fi ghicit regula jocului si daca existenta nar fi fost decat o farsa.

Powered by HYPERLINK "http://www.referat.ro/" http://www.referat.ro/ cel mai tare site cu referate

www.referat.ro

Evaluare