Asemănări și deosebiri între

„Floare albastră” și „Pe lângă plopii

fără soț”
„Floare albastră” și „Pe lângă plopii fără soț” sunt două dintre cele mai
cunoscute poezii ale poetului Mihai Eminescu.
Poemul „Floare albastră” a fost publicat pentru prima dată în anul 1873, în
revista „Convorbiri literare”, iar zece ani mai târziu, în singurul volum de poezii apărut
în timpul vieții scriitorului, intitulat „Poesii”. Tot în 1883 a avut loc prima publicare a
poeziei „Pe lângă plopii fără soț”, în revista „Familia”, a lui Garabet Ibrăileanu.
Atât „Floare albastră”, cât și „Pe lângă plopii fără soț” abordează tema iubirii,
ambele aparținând celei de-a doua etape a liricii erotice eminesciene. Spre
deosebire de prima etapă, denumită „naturistă”, care înfățișează imaginea pozitivă,
optimistă a iubirii, cea de-a doua (între 1880-1883) este caracterizată de
profunzimea contemplativă a sentimentului erotic. Aceasta insuflă creațiilor din cea
de-a doua fază melancolie, precum și o atitudine sceptică, pornite din deziluzia eului
liric, care caută mereu idealul în dragoste. Titlul „Pe lângă plopii fără soț” conține o
metaforă care sugerează singurătatea îndrăgostitului, dar și imposibilitatea împlinirii
poveștii de dragoste și dezamăgirea ce rezultă din aceasta. Titlul poeziei „Floare
albastră” este alcatuit din doua sintagme “floare”, reprezentand efemeritatea,
delicatetea si “albastru” sugerand infinitul cosmic dar și aspiratia. Titlul este o
metafora simbol, un motiv romantic care apare și în alte literature. In literature
germana, in lirica lui Novalis “floarea albastra” se metamorfozeaza in femeie luand
chipul iubitei și tulburand inima eroului. În literature italiană, în poezia lui Leopardi,
motivul “florii albastre” sugerează puritatea iubirii și candoarea iubitei. Iar la
Eminescu reprezinta vointa dar si nostalgia nesfarsitului sau femeia ideala. De
asemenea albastrul, simbolizeaza infinitul, departarile marii și ale cerului, iar floarea
poate fi ființă care pastreaza dorințele.
Poezia ,,Floare albastră” are o organizare simetrică, iar compoziţional există
4 secvenţe poetice corespunzătoare intervenției celor 2 voci. Fiecare secvenţă este
deosebită prin tonalitate, lexic şi timpuri verbale. ,, Floare albastră” are o interferenţă
de specii, fiind prezentă idila cu dialog (egloga), elegie în cadrul cărora sunt prezente
o serie de motive şi simboluri literare, structurate pe cele două planuri: lumea
abstractă şi lumea terestră, poem filozofic (prin meditația asupra lumii, a omului
comun și a geniului) şi altele. ,,Pe lângă plopii fără soţ” este în acelaşi timp elegie şi
romanţă. Compoziția este de factură romantică, alcatuita din doua secvențe lirice
organizate gradat, ascendent în strofele I-VIII (climax) şi descendent în IX-XI
(anticlimax). Poezia se structurează în jurul unei serii de opozitii : tu toți , eu-tu ,
trecut - prezent,tanar simplu - geniu. Este evidenta antiteza dintre prezent și trecut,
dintre iubirea mistuitoare și eșecul erotic.
Poezia ,,Floare albastră” e construită în acord cu tehnicile lirismului măştilor.
Vocile eului liric sunt două: cea masculină şi cea feminină. Aceste schimbări de
identitate sunt sesizabile prin schimbarea regimului pronominal. Iubita se adresează
poetului când cu reproş, când cu entuziasm, exprimându-se ca într-un dialog
antrenant, la persoana a II-a, implicându-l pe bărbat în gândurile şi frământările sale.
Bărbatul inserează câteva comentarii, nuanţând vorbele femeii şi adăugând întregii
poezii o nouă dimensiune. În „Pe lângă plopii fără soț” se realizeaza lirismul
subiectiv, eul liric aflandu-se in doua ipostaze : cea a tanarului simplu de la țara și
cea a geniului.
Limbajul artistic este susținut în „Pe lângă plopii fără soț” de figurile de stil și
verbele la modul conjunctiv și condițional optativ “să-mi fi dat”, “să ne iubim”, “s-ar fi
aprins” ce surprind stările interioare ale eului în cazul împlinirii idealului în iubire.
Verbele la timpul prezent “îmi pare rău”, “se-ntoarce”, “semeni” au rolul de a sublinia
nefericirea eului poetic marcat de indiferența afectivă a femeii, aceasta fiind
incapabilă să-și depășească condiția pentru a atinge dragostea ideală. Figurile de
stil sprijină limbajul expresiv prin epitetele stilistice: “ochi păgâni”, “rece ochi”,
“farmec sfânt” care au rolul de a potența starea afectivă, acestea surprinzând
emoțiile eului poetic și metaforele simbolice: “fără soț” care simbolizeaza
incapacitatea de a se realiza idealul iubirii; “un rece ochi de mort” semnificând
renunțarea definitivă a omului superior profund întristat de superficialitatea femeii.
Metafora “candela iubirii” ilustrează forța emoției trăite ce a generat o energie
acaparatoare. Dragostea este înțeleasă de poet ca o amplificare a vitalității și o
dăruire supremă în fața idealului de iubire. La nivelul întregii poezii, se remarcă
limbajul ușor sărac în expresivitate, dar acest lucru indică starea de pustietate a
eului poetic. Expresivitatea textului liric ,,Floare albastră” este oferită de verbele la
timpul prezent care redau atitudinea permanentă de superioritate spirituală a omului
de geniu în raport cu universul “grămădești în a ta gândire”, “nu căta în depărtare”.
Sugestia poeziei este surprinsă de figurile de stil: epitetele stilistice și metaforice “de
aur părul”, “dulce floare”, “bolta cea senină”, “prăpastia măreață”. Epitetul „dulce”
adâncește ambiguitatea stilistică prin sensurile diferite pe care le ia acest cuvânt –
“dulci ca florile ascunse”, “dulce minune”. Registrul stilistic este unul ce se
încadrează în romantism, prin forma verbelor la viitor “mi-i ținea”, “om da”, “n-a s-o
știe” și situează povestea de iubire într-un cadru mirific. Aceste verbe exprimă
optimismul eului poetic în ceea ce privește împlinirea dragostei ideale într-un viitor
proiectat în imaginație. De asemenea, sunt folosiți termeni populari în versurile “de
nu m-ai uita încalțe”, “Nime-n lume n-a s-o ştie”, “Grija noastră n-aib-o nime,/Cui ce-i
pasă că-mi eşti drag?” ce sugerează idila pastorală, iar limbajul familiar evidențiază
intimitatea.
Cele două poezii se aseamănă în mare parte, însă sunt şi deosebiri între ele.
Aceste două texte literare ilustrează importanţa iubirii în viaţă. În prima poezie
iubirea este prezentată din punctul de vedere al femeii, în timp ce în a doua este
prezentată din punctul de vedere al bărbatului.