Tema si viziunea despre lume -Baltagul de Mihail Sadoveanu

Romanul “Baltagul” a fost scris în numai 17 zile şi publicat în noiembrie 1930, când

Mihail Sadoveanu împlinea 50 de ani, fiind primit cu “un ropot de recenzii entuziaste” de
către criticii vremii. Romanul are ca surse de inspiraţie balade populare de la care Sadoveanu
preia idei şi motive mitologice româneşti.
Încă de la apriţie, romanul “Baltagul” a fost considerat una dintre cele mai reuşite
scrieri ale lui Mihail Sadoveanu. Criticii literari au remarcat profunzimea romanului,
generozitatea acestuia în diversitatea “codurilor de lectură” pe care le permite, fiind interpretat
ca roman mitic, monografic, de dragoste, al iniţierii, al familiei şi, nu în ultimul rând, ca
roman cu intrigă poliţistă. Redus ca dimensiuni, “Baltagul” ilustrează o caracteristică
importantă: forţa de concentrare. Din acest punct de vedere, Nicolae Manolescu făcea
constatarea că Sadoveanu pune într-o pagină (în cazul precis al acestui roman) cât Rebreanu
într-un capitol.
Roman interbelic tradiţional datorită stratificării planurilor sale narative şi datorită
spaţiilor ample de gesticulaţie conflictuală, “Baltagul” se grefează pe atmosfera lumii arhaice
a satului românesc şi pe sufletul ţăranului moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradiţiilor
şi al specificului naţional, cu un mod propriu de a gândi, de a simţi şi de a reacţiona în faţa
problemelor cruciale ale vieţii, apărând principii fundamentale. De asemenea, “Baltagul”
ilustrează realismul mitic, în a cărui reprezentare realitatea este o manifestare vizibilă a unor
legi invizibile, pe care scriitorul le revelează cititorului, spre o mai bună înţelegere a
sensurilor existenţei.
Tema romanului este tema vieţii şi a morţii, a iubirii, a datoriei şi a iniţierii, care
permite totodată realizarea monografiei satului moldovenesc de munte. Tema se evidenţiază
prin tipul ţăranului păstrător al lumii vechi, arhaice şi patriarhale, iar în acest sens episodul
narativ în care Vitoria îi aplică fiicei o corecţie este semnificativ: “Îţi arăt eu coc, valţ şi bluză,
ardă-te para focului să te ardă! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am ştiut de acestea –
şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu”. “Baltagul” prezintă şi tema familiei, dintr-o
perspectivă aproape mitică, situând relaţiile dintre membrii familiei sub un clopot cosmic.
Rânduiala, viaţa şi moartea fac obiectul unei iniţieri a fiului ajuns în situaţia de a-şi asuma
rolul tatălui şi de a prelua responsabilitatea familiei, după cum se cuvine într-o societate
tradiţională, patriarhală. Iniţierea în tainele existenţei este realizată de mamă, singura capabilă
– prin dragoste, dăruire şi înţelepciune – să transforme fiul într-un matur demn. Vitoria îl
surprinde pe Gheorghiţă prin puterea sa de sinteză sau prin modul în care reuşeşte să citească
mintea celorlalţi, dar şi prin determinarea de care dă dăvadă: “mama asta trebuie să fie
fărmăcătoare; cunoaşte gândul omului”.
Discutând tema şi viziunea despre lume, spunem că elementele textului narativ sunt
semnficative. Astfel, perspectiva narativă este specifică romanului realist. Naratorul prezintă
faptele, fără a se implica, ci lăsând personajele să se prezinte. Acest narator neutru, cu
focalizare zero, alternează cu notaţia în stil indirect liber. Vitoria preia rolul de personaj-
reflector, prin intermediul căruia se realizează portretul lui Nechifor, dar şi unele etape ale
acţiunii.
Titlul romanului – “Baltagul” – este simbolic, întrucât în mitologia autohtonă baltagul
este arma menită să îndeplinească dreptatea, este o unealtă justiţiară. Astfel, atunci când este
folosit pentru înfăptuirea dreptăţii, acesta nu se pătează de sânge. De asemenea, în roman,
baltagul se constitue ca un simbol al labirintului, ilustrat de drumul şerpuit pe care îl parcurge
Vitoria Lipan în căutarea soţului, atât un labirint interior, al frământărilor sale, cât şi un
labirint exterior, al drumului săpat în stâncile munţilor pe care îl parcursese Nechifor Lipan.
În ceea ce priveşte relaţiile temporale şi spaţiale, timpul evenimenţial, la care se raportează
personajele, se plasează între două mari sărbători creştine, având corespondent în calendarul
pastoral. Sâmedru (Sfântul Dumitru – 26 octombrie) “încheie” vara şi desfrunzeşte codru, iar
Sângeorz (Sfântul Gheorghe – 23 aprilie) readuce codrul la viaţă şi alungă iarna. Cele două
anotimpuri pastorale au un echivalent simbolic în ciclul viaţă-moarte, la care se raportează nu
numai natura, ci şi individul. Plecarea lui Nechifor de acasă coincide cu “drumul spre iarnă”,
adică spre moarte. La polul opus, într-o perfectă simetrie, de Sângeorz va fi desăvârşit ritualul
integrării, pentru o renaştere într-o altă “primăvară”. Spaţiul epic are valenţe care îmbină
planul real cu cel simbolic. Structurile antropologice ale imaginarului relevă opoziţii
semnificative între spaţiul sacru al muntelui, situat în apropierea cerului, şi spaţiul degradat al
văii. Cititorul este purtat printr-o geografie reală – Dorna, Bistriţa, Piatra, Broşteni – în care
cea ficţională se integrează firesc.
În romanul “Baltagul”, limbajul are, în primul rând, o motivaţie realistă, pentru că
reconstitue, în datele ei esenţiale, o lume în care s-a săvârşit o crimă. Un ton ceremonios
străbate opera în cele mai multe pagini ale ei, fie că se aude vocea naratorului, fie a
personajelor. Limbajul impresionează nu neapărat prin redarea fidelă a particularităţilor
dulcelui grai moldovenesc, deloc de neglijat, ci prin nivelul la care ajunge acest limbaj.
Timbrul grav, alături de elemente arhaice şi populare, care se conjugă armonios cu
neologismele, trădează ceremonia unei culturi vechi şi nobile.
În opinia mea, romanul “Baltagul” este unul tradiţional, pentru că recompune imaginea
unei societăţi arhaice, păstrătoare a unor tradiţii care au supravieţuit în vârful muntelui.
Totodată, prin complexitate, prin polimorfism şi prin semnificaţii, scrierea depăşeşte graniţele
tradiţionalismului şi intră în categoria romanului mitic.

Tema si viziunea despre lume -Baltagul de Mihail Sadoveanu

Exploatând nuclee mitice autohtone sau de largă circulaţie universală precum mitul
mioritic, mitul lui Isis şi Osiris sau mitul marii treceri, romanul „Baltagul” de Mihail
Sadoveanu se înscrie în realism prin câteva particularităţi.
În primul rând, prin verosimilitatea evenimentelor evocate: omorârea unui oier din
raţiuni de frustrare(confraţii de breaslă nu mai găsesc oi de cumpărat), invidie(Nechifor Lipan
e recunoscut pentru îndemânarea sa în arta oieritului) şi instinct atavic de îmbogăţire, urmată
de periplul soţiei lui pentru descoperirea adevărului şi pedepsirea vinovaţilor.
În al doilea rând, prin veridicitatea insicilor spaţio-temporali: sunt menţionate în
roman nume de locuri reperabile în realitatea imediată precum localităţile Dorna, Fărcaşa,
Broşteni, răul Tarcău, Mănăstirea Bistriţa sau nume ale unor sărbători religioase consacrate
precum Boboteaza ori Sfântul Andrei.
În al treilea rând, prin fineţea cu care surprinde evoluţia caracterelor personajelor, în
funcţie de variabilitatea mediilor pe care le traversează: dotată cu un animus prevalent, Vitoria
se adaptează perfect locului pe care-l traversează şi psihologiei oamenilor. Este pasională şi
dedicată ca soţie, dar inflexibilă în gelozie. Îl iniţiază cu tact pe Gheorghiţă spre maturizare,
se dovedeşte vicleană în tatonarea psihologiei călăilor soţului ei şi se arată, la finalul cărţii,
dornică din nou de viaţă, hotărâtă să reconsfinţească, în sălaşul ei cutume statornicite prin
tradiţie.
Tema acestui roman o reprezintă condiţia omului constrâns să trăiască la intersecţia
dintre două lumi: orânduirea tradiţională, cu superstiţiile şi ritualurile ei, şi civilizaţia
burgheză, dominată de spiritul capitalist. Neputând să le mai separe, individul uman le asumă
oarecum pe amândouă. Societatea patriarhală, pare a sugera viziunea despre lume a
romanului, se stinge mocnit în absenţa deschiderii spre nou, iar recent apăruta burghezie dă
naştere la excese, dacă se îndepărtează prea mult de principiile de viaţă tradiţionale.
 În prima parte a romanului, lumea din „Baltagul” îşi câştigă un sens prin corelarea
într-o ordine logică a unor indicii provenite dintr-o credinţă mitologică. Astfel, romanul
debutează cu o poveste pe care Nechifor Lipan, motorul declanşator al intrigii, obişnuieşte să
o spună la nunţi sau la cumetrii şi potrivit căreia originea mentalităţilor şi atitudinilor de viaţă
specifice anumitor popoare este un dat divin ineluctabil. În spiritul acestei convingeri, soţia
sa, Vitoria Lipan, o munteancă din Măgura Tarcăului, va căuta cu tot dinadinsul să ofere
evenimentelor cotidiene interpretări mitice.
Pentru că soţul său, plecat la Dorna să cumpere oi, întârzie inexplicabil, femeia va
accesa un cod de semnificaţii specific concepţiei patriarhale despre lume şi viaţă, conform
căruia manifestările naturii, produse ale inconştientului uman precum visele, atitudini
neobişnuite ale necuvântătoarelor sau perturbări bruşte în logica firească a evenimentelor
capitale din viaţa omului devin semnale de alarmă care confirmă faptul că soţul său este mort.
Secvenţa narativă în care Nechifor Lipan, îi apare în vis călare, „cu spatele întors”
către ea şi „trecând spre asfinţit o revărsare de ape” conotează dramaticul sfârşit al acestuia.
Imaginea amrgului, refuzul comunicării, apele care-l lovesc învolburate sunt sugestii ale
morţii. De asemenea, faptul că iarna se instalează precoce sau că un cocoş cântă cu piscul spre
poartă devin, în imaginaţia Vitoriei, atenţionări din altă lume că bărbatul ei nu se va mai
întoarce şi, deci, plecarea în căutarea lui trebuie să se facă fără întârziere.
Acţiunea romanului evidenţiază sugestiv modul cum protagonista adaptează repere
patriarhale de viaţă consfinţite prin obiceiuri religioase la pragmatismul noilor orânduiri
sociale. Astfel, ea va ţine post conform canoanelor creştine, se va purifica spiritual prin vizita
la icoana sfintei Ana, de la Manastirea Bistriţa, va cere binecuvântarea părintelui Daniil
Milieş, dar va satisface şi rigorile superstiţiilor , consultând-o concomitent pe baba Maranda,
vrăjitoarea, semn că În acelaşi timp pune la punct însă şi aspectele pragmatice ale călătoriei:
pe Gheorghiţă îl încurajează să preia prerogativele de pater familias, pe Minodora o duce la
mansatirea Varatic, gospodăria o lasă în grija argatului Mitrea, iar cheltuiala necesară
investigaţiilor pe care le implică periplul o asigură din comerţul avantajos al produselor
specifice oieritului.
În portretizarea protagonistei, naratorul uzează de caracterizarea directă făcută prin
evocarea portretului femeii, dar şi de modaltăţi indirecte, reclamate de logica evenimentelor:
Vitoria dă dovadă de inteligenţă nativă atunci când reface itinerarul soţului său. Ea corelează
informaţiile cu tact, anticipând de fiecare dată cu precizie mişcarea următoare. Astfel după ce,
la Dorna, află de tranzacţia pe care Nechifor o făcuse, urmăreşte cu tenacitate prezenţa celor
trei oieri pănă la Sabasa. Dincolo de muntele Stânişoarei, la Suha, femeia nu va mai primi
decât confirmarea turmelor conduse de doi dintre cei trei ciobani. Logica intuiţiei o va face să
deducă imediat şi cu precizie locul crimei.
Conflictele romanului sunt construite prin tehnica acumulării gradate a tensiunii epice.
Şireată şi dibace, Vitoria ştie instinctiv cum să interogheze martorii sau cum să-i inducă
subprefectului Anastase Balmez sentimentul că el a găsit soluţiile şi veriga lipsă a cazului.
Înaintea loviturii decisve, Vitoria strecoară intriga între nevestele ucigaşilor şi-i pofteşte la
parastasul mortului , exploatând tensiunea din psihologia călăului confruntat cu imaginea
victimei.
Scena în care Vitoria dă la iveală scenariul crimei rămâne memorabilă pentru modul în
care femeia îmbină chestiuni de gândire logică şi elemente de filiaţie mitologică.Pretinzând
că, în ceasurile când l-a vegheat în râpă, Nechifor însuşi i-ar fi dezvăluit detaliile crimei şi
sensibilizând astfel, auditoriul, Vitoria detaliază cu o precizie de expert în arta investigaţiilor,
raţiunile care au condus la alegerea locului crimei, măsurile de precauţie pe care şi le-au luat
asasinii, momentul omorului, scopul crimei şi modul în care a fost înfăptuită. Munteanca e
capabilă să-i cutremure pe toţi cu bocetul ei, dar şi să râdă teatral, comparând baltagul lui
Calistrat Bogza cu cel al feciorului ei. Finalul romanului stă sub semnul conflictului violent
dintre asasin şi fiul celui omorât. Reacţia agresivă a lui Bogza şi riposta feciorului lui Lipan,
care îl doboară cu baltagul, luminează semnificaţiile titlului: baltagul e, deopotrivă, unealta
crimei, dar şi a pedepsei.
Finalul romanului stă sub semnul conflictului violent dintre asasin şi fiul celui omorât.
Reacţia agresivă a lui Bogza şi riposta feciorului lui Lipan, care îl doboară cu baltagul,
luminează semnificaţiile titlului: baltagul e, deopotrivă, unealta crimei, dar şi a pedepsei.
Când armonia lumii e restabilită, femeia se întoarce acasă spre a se reintegra în făgaşul firesc
al existenţei. Şi-a îndeplinit cu prisosinţă dublul mandat: cel uman, prin demascarea şi
pedepsirea vinovaţilor, dar şi cel divin, prin înfăptuirea ritualului de înmormântare.
Considerăm că relaţia de comuniune sufletească din cuplul Nechifor-Vitoria Lipan
traduce o viziune despre lume potrivit căreia dragostea sfidează hotarele morţii, permiţând
comunicarea cu lumi inaccesibile celor străini de acest sentiment. Semnalând tresăririle
muntencei şi acurateţea cu care femeia îşi interpretează visele, naratorul surprinde liantul
sufletesc care-i leagă pe cei pe care nici măcar moartea nu-i poate înstrăina: „In singurătatea
ei, femeia cerca să pătrundă până la el. Nu putea să-i vadă chipul, dar îi auzise glasul.” Pe
măsură ce ea se află tot mai aproape de identifcarea făptaşilor, mortul îşi arată chipul în vis:
„Acuma mi s-a arătat cu faţa şi mă cheamă.” Chemarea lui Nechifor este chemarea adevărului
şi a dreptăţii, e strigătul unei lumi ancestrale ce se dovedeşte nealterată de impactul noilor
orânduiri ale vremii.
În concluzie, prin „Baltagul”, Mihail Sadoveanu izbuteşte să impună în literatura
română una dintre cele mai izbutite creaţii cu caracter hibrid, căci scrierea este un veritabil
manifest al realismului cu substrat mitic.

Baltagul – Mihail Sadoveanu

Caracterizarea personajului “Vitoria Lipan”

Vitoria Lipan este personajul principal al romanului Baltagul de Mihail Sadoveanu, ea

fiind munteanca din zona Dornelor, mai exact Magura Tarcaului, Vitoria este nevasta lui
Nechifor Lipan, un om ce se ocupa cu oieritul, ca majoritatea barbatilor din acea perioada.
Vitoria este un personaj principal, rotund, dinamic, puternic individualizat,
reprezentand tipul femeii justitiare care pleaca impreuna cu fiul ei in cautarea lui Nechifor,
plecat sa cumpere oi la Dorna. Vitoria si Lipan au avut sapte prunci, dar cinci dintre ei au
murit de difterie, ramanand doar cu cu doi, un baiat, Gheorghita si o fata Minodora.
Vitoria era o femeie in varsta, trecuta prin multe, mai ales ca femeilor de la sat le era
foarte greu deoarece barbatii fiind plecati mai mereu cu oile, ele trebuiau sa aiba grija atat de
copii, cat si de gospodarie si de prepararea produselor provenite de la oi “viata muntenilor e
grea, mai ales viata femeilor. Uneori stau vaduve inaitne de vreme, ca dansa”. Avea o viata
grea si nu se putea spune ca, castigau nespus de bine “aveau cat le trebuia: poclazi in casa,
piei de miel in pod, oi in munte. Aveau si parale stranse intrun cofaiel cu cenusa”. Vitoria si
Nechifor Lipan, impreuna cu cei doi copii ai lor erau o familie unita, adicat cat de unita se
poate, relatia lor familiala fiind pusa la incercare doar de absentarea indelungata a lui
Nechifor, dar cu toate astea avceau o afacere bine pusa la punct “munteanului ii e dat sa-si
castige painea cea de toate zilele cu toporul, ori cu cata. Cei mai vrednici intemeiasa stani in
vale.”
In opera se evidentiaza doua modalitati de caracterizare a personajului, cea directa si
cea indirecta.
Caracterizarea directa a Vitoriei Lipan se realizeaza prin intermediul naratorului, in
special prin atitudinea sa pe care o are fata de protagonista. In acelasi timp, parerea altor
personaje, dar si autocaracterizarea contribuie la caracterizarea acesteia.
 Vitoria Lipan, o sotie iubitoare, porneste in cautarea barbatului sau: “era dragostea ei
de douazeci si mai bine de ani. Asa-i fusese drag si acuma, cand aveau copii mari cat dansii.”
Ea e descrisa ca fiind o femeie frumoasa cu ochi caprui “aprigi si inca tineri”, “care erau dusi
departe”.
Datorita lipsei sotilor de acasa, nevestele de la sat aveau in grija gospodariile, copii si
animalele cat timp acestia erau la munte cu turmele de oi “Veni iar catra el, cu pita proaspata
si cu un harzob de pastravi afumati. Trimisese pe Mitrea la domnu Iordan crasmaru, s-aduca o
leaca de rachiu de cel bun”, “goispodina facu paturile devreme”. Astfel, Vitoria are o mare
responsaibilitate pe umerii sai, dar fiind o femeie hotarata, puternica, abila nu era nicio sarcina
pe care aceasta sa nu o duca la indeplinire “inainta sprintena”, “mama lui hotari plecarile si
intoarcerile”.
Vitoria era o femeie traditionala, tipica mediului din care facea parte. Purta
imbracaminte traditionala “Nevasta se ridica in picioare, isi paturi pe ea catrinte si-si stranse
sub sani birneata. Apoi intra in odata din drapta si-si schimba broboada […] isi lua pe umeri
un sumaies.”. Astfel, ea refuza sa renunte la obiceiuri si tradintii, respingand modernismul,
accentuand in acest fel conditia omului de la sat, in special a femeilor “femeile stiau ceva
nedeslusit depsre tren”, “o ajungea mintea ce are de facut insa fata de o lume necunoscuta
pasea cu o oarecare sfiala”, “nevasta intelegea ceva, dar era biruitoare ca orice femeie si
desprinsa sa rasara la orice intepatura”.
Sotia lui Nechifor era o femeie credincioasa si aplea intotdeauna la Dumnezeu pentru a
o ajuta sa-si gaseasca sotul “intai am sa fac rugaciunile de cuviinta de la Maica Domnului,
zise ea. Dupa aceea am sa tin post negru 12 vineri in sir.  Pan’ atunci poate mi se intoarce
omu”. In fata lui Dumnezeu ea se arata intotdeauna “umilinta si cu fruntea plecata”.
Femeia avea de multe ori o infatisare “incruntata si dusmanoasa”, “se uita numai cu suparare
si i-au crescut tepi de aricioaica”, dar numai mdatorita faptului ca “ea era plina de ganduri, de
patima si de durere”.
Restul personajelor o descriu ca fiind de pe alta lume “Femeia asta trebuie sa fie de pe
alta lume; cele de la noi sint mai prietenoase; taie cu vorba nu cu baltagul” sau din contra, ca
o femeie misterioasa si care cunoaste bine comportamentul oamenilor, dar ea la randul ei nu
era inteleasa de multi “ea era deasupra tuturor, avea intr-ansa o privire s-o taina pe care Lipan
nu era in stare sa o dezlege”, “mama asta trebuia sa fie fermecatoare, cunoaste gandul
omului”, “asta-i o dispearata”. Cu toate acestea, unii barbati erau atrasi de iscutimea si
misterul ei “daca n-as fi ovrei si insurat si munteaca asta n-ar avea sot, intr-o saptamana as
face o nunta”.
 Vitoria se autocaracterizeaza ca fiind o femeie iscusita, desteapta si vicleana “eu te
cetesc pe tine, macar ca nu stiu carte” in ciuda faptului ca nu a avut parte de o educatie
superioara.
In acelasi mod, ea afirma ca Gheorghita, Minodora si Nechifor sunt toata familia ei
“eu frati n-am avut, suriroile mele au ramas departe incolo dupa alti munti si nu m-am mai
raspuns cu ei. Asa ca aicea traim numai noi cu copiii”.
Personajul principal, al romanului, Vitoria Lipan este caracterizat indirect,
dominantele sale trasaturi evidentiindu-se prin gesturi, limbaj, comportament, fapte,
vestimentatie si relatia cu celelalte personaje.
Vitoria Lipan reprezinta, in opera, tipul femeii autoritare, cumparate cu un bun spirit
de observatie. Caracterul sau bine individualizat s-a format datorita incercarilor la care a fost
supusa de-a lungul vietii. Femeia isi iubeste sotul, ca la prima tinerete, est emereu cu gandul
la el “isi aducea aminte, stand singura pe prispa”. Desi viata alaturi de sot nu a fost
intotdeauna dulce, femeia pretuieste viata barbatului ce i-a fost alaturi mai mult decat orice.
De multe ori, ea indurase si bataie din partea sotului insa asta n-o facea sa ii poarte prica
“Muierea indura fara sa cracneasca puterea omului ei si ramanea neinduplecata cu dracii pe
care-i avea”. Asadar, ea recunoaste autoritatea barbatului si se supune cu umilinta in fata
acestuia. Vitoria isi iubeste cei doi copii, insa pare ca ea pretuieste mai mult baiatul caruia ii
puse nume Gheorghita “caci era numele cel adevarat si tainic al lui Nechifor Lipan”, baiatul ii
aminteste mereu femii de Lipan la varsta tineretii de aceea il apara cu ardoare “il ocrotea si-l
apara de cate ori in ochii lui Lipan erau nouri de vreme rea”.
Vitoria este o femeie harnica si gospodina, stie cum sa organizeze mersul lucrurilor.
Este isteata si da dovada de pricepere atunci cand hotaraste sa o caute pe baba Miranda “upa
ce se insereaza trece la baba Miranda pe intuneric, cas sa nu o vada nimeni”.
Femeia tine la prestigiu si nu vrea sa fie vazuta intr-o ipostaza care sa o faca subiect de
discutie in randul oamenilor, dorind ca familia ei sa fie privita ca una respectabila in sat.
Totodata ea doreste sa evite oamenii care mereu intreaba de Lipan si asta o face sa se simta
umilita si rusinata, deoarece acesti oameni ar putea crede c asotul o parasise, fiindca nu avea
ce raspuns sa le dea.
Munteanca stie ce are de facut si nu se zgarceste cand vine vorba de bani, cum ea
insasi ii recunoaste preotului “Acum n-am la mine parale, darom cda cat se cuvine caci avem
de unde”.
Vazand ca barbatul nu se intoarce, Vitoria hotaraste sa preia indatoririle barbatului,
merge la preot tocmai pentru a trimite o scrisoare lui Gheorghita prin care ii spunea sa vanda
din oi pentru a face rost de banii decesari acitarii datoriilor pe care le avea. Ea de asemenea,
va vinde o parte din produsele de acasa si-i va trimite bani.
Este asadar tipul femeii cu simt practic, stie sa se descurce si nu permite ca suferinta
pe care-o poarta sa o afecteze atat de mult, incat sa uite de gospodarie si copii. Se simte mai
responsabila si lupta pentru dreptate. Este puternica si nu se lasa coplesita de durere. Are insa
un moment de slabiciune cand, in preajma sarbatorilor de iarna Gheorghita se intoarce acasa.
Femeia il primeste asa cum se cuvine si arata inca o data, iubirea ce i-o poarta fiului “Vitoria
il primi cu mare bucurie si il saruta pe amanoi obrajii, dupa aceea trecu in alta odaie si se
incuie pe dinauntru, ca sa poata plange singura”. Nu vrea sa para slaba in fata copiilor, in
special in fat abaiatului pentru care vrea sa fie un exemplu de urmat, acum ca simte ca sotul ei
s-a prapadit. Doreste sa-si formeze baiatul, sa-l faca sa capete un caracter puternic, ca al
tatalui, caruia ii poarta numele si cu care se aseamana fizic fapt ce o emotioneaza pe Vitoria
cand il revede.
Dupa ce isi varsa durerea in singuratate, femeia isi aminteste de indatoririle pe care le
are si se intoarce alaturi de copii, parand ca toata suferinta s-a scurs, insa ea o tine ascunsa in
suflet si nu o exteriorizeaza pentru copiii sai.
Ca mama, Vitoria este iubitoare si blanda, insa doar fata de Gheorghita, greseste
facand diferenta intre el si Minodora, fata de care este aspra si dura, certand-o si vorbindu-i pe
un ton in care se resimte dojana “Vitoria il admira (pe Gheorghita) din cealalta parte a
masutei, Minodora se cuibarise pe un scaunel, jos, gata sa sara de cate ori trebuia ceva”. Nu
acorda importanta fetei, pe car eo pune pe planul al doilea, ocupandu-se doar de baiat, acesta
fiind in ochii mamei cel mai de pret. S-ar putea ca Vitoria sa aiba acest comportament fata de
Minodora doar fiindca ea stie ce inseamna statutul de femeie, stie cat a trudit si cum arata
viata muntenilor de la Magura Tarcaului.
Vitoria Lipan este o femeie agera, are gandirea limpede si o strategie bine cugetata.
Doreste sa porneasca in cautarea lui Lipan dupa ce va termina de postit cele 12 vineri. In
aceasta calatorie o va insoti Gheorghita, tocmai pentru a-i da baiatului o lectie importanta care
sa-l faca sa se matrizeze. Baiatul pare sa nu inteleaga atitudinea mamei ceea ce pe Vitoria o
preocupa si face ca durerea sa fie mai apasatoare “Ofta cu naduf si incepu sa se stranga masa,
cu miscari smucite”. Se simte neinteleasa, dar nici nu ar vrea sa-si spuna durerea ce-i macina
sufletul Ïn inchipuirea ei banuiala care intrase insa era un vierme neadormit”.
Incepuse sa reflecteze tot mai mult asupra ceea ce are de facut, se consulta in sinea ei
si voia sa-si puna ordine in minte si in suflet “Din fata nadejdii pe care si-o pusese in singurul
barbat al casei intelgea ca trebuie sa dea inapoi”.
 Se simte singura, fara sprijin, pe Gheorghita il vede nepretgatit pentru ceea ce ii
pregatise si asta o face sa se inspaimante de intensitatea cu care fiinta launtrica se zbate in ea.
Are o vointa de fier si este capabila sa indure orice pentru a obtine un rezultat, un semn. Are
vorba taioasa si spune lucrurilor pe nume si propriul copil “Asa se spune, ii raspunse maica-su
dar sa stii ca pentru noi nu mai poate fi nici bucurie, nici belsug”. Doreste sa isi trezeasca
baiatul la realitate si sa-l motiveze sa-i taie din elan, sa-l faca sa inteleaga situatia in care se
afla. Este sigura pe afirmatiile pe care la face si reuseste sa provoace neliniste atunci cand
prevesteste ceva “Nu te uita urat Gheorghita, ca pentru tine de-aici inainte incepe a rasari
soarele”. 
Isi cunoaste abilitatile si prin istetimea vorbelor stie cum sa i se adreseze baiatului Ëu
te cetesc pe tine, macar ca nu stiu carte, intelege ca jucariile au stat. De-acu trebuie sa te arati
barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau”. Sfaturile parintesti ii inmoaie sufletul
lui Gheorghita, Vitoria putand sa se bucure de faptul ca modul de abordare folosit daduse
roade. Femeia este foarte credincioasa si cauta un semn din partea Sf. Ana, mergand cu
Gheorghita la Manastirea de la Bistrita. Aici ea simti ca primise inca un semn care vesteste
moartea lui Lipan. Monahul de la manastire o indeamna pe femeie sa mearga la autoritati si ea
aculta.
Despre munteanca se poate spune si ca este o fire sociabila, careia ii place sa comunice
si sa intre in vorba pana si cu necunoscutii, […] “dupa ce a stat multa vreme de vorba cu
femei venite din locuri departate”. Femeii ii place sa aiba mereu programul zilei de maine
bine pus la punct, este calculata si actioneaza numai dupa ce se gandeste indelung la ceea ce
va face Ea ramane singura, supt candela si supt icoane, gandindu-se atintit ce are de facut a
doua zi”. Ii place sa rezolve problemele dupa propria-i lege fara sa tina cont de legile
lumesti”[…] nu i-a pasat si n-a avut nevoie de niciun fel de slujbaj al mariei sale”. Desi
hotarata si cu un plan bine pus la punct, femeia are o oarecare retinere de a duce la bun sfarsit
ceea ce isi propusese” […] insa fata de o lume necunoscuta pasea cu o oarecare sfiala “. Se
simte complexata de faptul ca este o taranca care pana acum nu mai iesise din satul sau, de
aceea ii este  teama ca ar putea sa-i taie calea printre necunoscuti.
Dupa ce Vitoria Lipan se infatiseaza subprefectului, acesta ii sugereaza ideea de
moarte a lui Lipan. Ea stia ce are de facut mai departe si este si mai hotarata ca pana acum sa
faca dreptate sotului.
” Avand intr-ansa stiinta mortii lui Nechifor Lipan si crancena de durere, se vazu totusi
eliberata din intuneric” […] “incepu a pune la cale indeplinirea unor hotarari mari”. Este
foarte convinsa de ceea ce are de facut, in ea nascandu-se dorinta de razbunare “N-am sa mai
am hodina cum n-are paraul Tarcaului, pan’ ce l-oi gasi pe Nechifor Lipan”, “sa stie si altii cat
mi-i de neagra inima”. Dupa ce pusese totul la punct in gospodarie, ca o buna administratoare,
Vitoria o duse pe Minodora la manastire, moment ce reflecta atitudionea rece a mamei fata de
fiica “copila plangea in pumni, iar obrazul maica-sa parca era un portret neclintit”. Este
distanta si nu isi arata afectiunea si nici durerea, vrand sa para in continuare o femeie
puternica.
Fata de Gheorghita ea devina mai autoritata, baiatul ascultand intocmai indicativele
mamei “flacaul inviinta si asta, in tacere”.
Vitoria, sotia lui Lipan, dovedeste ca se pricepe sa negocieze, reusind sa-l convinga pe
domnul David sa-i cumpere produsele cu pretul pe care ea il stabilise. In drumul sau, Vitoria
intreaba de Lipan, insa agera la minte, nu spune ca-i este sotie si pentru ce il cauta si
inventeaza povesti, spunand ca Lipan ii este dator cu niste bani.
Cand femeia vrea sa plateasca domnului David pentru gazduire, ea cere bani “marunti
de cateva mii”pentru ca este precauta, vrea sa se pazeasca de hoti “Nu vreau sa se simta ca am
cu mine ca sa nu ispitesc pe nimeni.” Este agera la minte si stie ce are de facut, se poate spune
ca reprezinta tipul femeii cu judecata, ce are o strategie buna ce-i dovdeste inteligenta.
Vitoria are convingerile si credinta proprie pe care si-a format-o de-a lungul vietii fiind si o
femeie conservatoare “Nu stii ca Dochia isi scutura cojoacele si dupa aceea le intinde la
soare?”, “Toate stateau ca-ntr-o asteotare. Cand vor porni iar la vale puhoaiele, trebuiau sa
duca o veste noua. Asa dezlega Vitoria intelesul acestor infatisari schimbate”, “numarand
zilele, sarbatorile si posturile dupa moda papistasilor”, “au baut pe rand in acelasi pahar,
neuitand sa inchine pentru mort”. Cu toate astea, VItoria este o femeie credincioasa, care se
roaga lui Dumnezeu, merge prin manastiri si preoti, are incredere in ei si le asculta sfaturile.
“Dumnezeu prin Sfanta de la Bistrita, a adus-o pe dansa, pe cai ocolite, tocmai unde trebuia ca
sa-si gaseasca pe cel drag, sa-l ridice din locul pieirii si sa-l puie in pamant cu toate
randuielile stiute”, “Iar cine ucide un om nu se poate sa scape de pedeapsa dumnezeiasca”,
“poate a da Dumnezeu sa ma mai opresc pe la dumnealui vreodata”, “Preotii au cerut lui
Domnu Dumnezeu pace pentru sufletul robului sau, apoi au cantat cu glas inalt vesnica
pomenire”, “ce ti-a dat Dumnezeu, nu poti imprumuta.”, “ochii Vitoriei se intristara si se
intoarsera catra rasarit, la icoane. Facand trei cruci, femeia saluta pe sfinti”, “astept de la
Dumnezeu sa se faca lumina. Hotararea Lui are sa cada la vreme”.
Femeia se simte ofensata de-a lungul drumului cand oamenii o subapreciaza si nu ii
vad inteligenta: “De unde stii ca-l cheama Macovei?” “Cum sa nu stiu daca asa-i scris pe
firma, deasupra usii? Dumitru Macovei (Gheorghita), “Vad ca toti santeti cu cap si cu
invatatura. Numai eu is o proasta”.
Vitoria isi respecta cuvantul dar, dovedindu-se de incredere: “Poftim si tie, Neculaies,
paralele pe care ti le-am fagaduit”.
Ea isi iubeste sotul cu adevarat “au baut pe rand…neuitand sa inchine si pentru mort”.
Doreste sa faca dreptate, isig aseste energia necesara pentru a o lua de la inceput si puterea de
a continua pentru a-si indeplini scopul “Cu asa glas a strigat, incat prin toti cei de fata a trecut
un cutremur. S-a daramat in genunchi; si-a rezemat fruntea de margineasicriului.”, “Cum de-
am gasit in mine atata putere sa rabd atatea si sa implinesc toate”.
Vitoria are un suflet bun si este educatia deoarece nu uita sa le multumeasca celor care
o ajuta, iar cu cei necunoscuti se poarta ca si cu niste prieteni: “Spune lui domnul Toma ca-l
multamesc…si spuen mamuca-ta vorbe bune”, “Vitoria a primit plosca si a facut frumoasa
urare miresei. Arata vesela fata si limba ascutita, desi s-ar fi cuvenit sa fie scarbita, cace se
ducea la rai datornici”, “Veniti cu tot cu nevestele dumneavoastra. Tare frumos va povestesc.
Pentru Gheorghita, Vitoria este un model, cea care il iarta si il sustine, il ajuta se sa
maturizeze si il sprijina mereu. Conducandu-l cu siguranta, dar si cu asprime, femeia il lasa pe
fiul ei sa actioneze doar atunci cand stie ca s-a maturizat. “Gheorghita, hatari ea, tu sa stai aici
sa priveghezi pe tatu-tau.”, “Eu am encazul meu. Fa cum spun.”,”Fac cum spui, se invoi
Gheorghita”, “Impus de un alt tipat al femeii, feciorul mortului simti in el crescand o putere
mai mare si mai dreapta a ucigasului. Primi pe Bozga in umar, i-l dadu indarat, apoi il lovi
scurt cu muchea baltagului, in frunte.”
Vitoria joaca rolul vaduvei nevinovate, credule, putin superficiale: “Ca o femeie
necajita ce ma aflu am venit la niste prietini.”, “Sa ma fereasca Dumnezeu sfantul de un gand
rau, ori de o banuiala.”, “Si-a fi gasit alta femeie, ranji Bogza. Asta se poate, primi
munteanca, zambind si ea palid, numai sa nu fie cea cu dinti ranjiti.” Astfel ea isi ascunde
adevarata personalitate luand prin surprindere pe cei doi ciobani care l-au omorat pe Lipan.
Inteligenta ei si logica sa impecabila sunt calitatile care au ajutat-o sa culeaga cu
atentie informatiile necesare si sa reconstruiasca momentul omorarii lui Nechifor. Cu mult
tact si ambitie, ajutata si de spiritul sau justitiar reuseste sa descopere criminalul mai repede
decat jandarmii. Vitoria gaseste slabiciunile omului si il provoaca, astfel criminalul se rpeda si
ii cere iertare.
La sfarsitul romanului, femeia isi reia cursul vietii, preocupandu-se de gospodarie si de
MInodora “S-apoi dupa aceea ne-am intoarce iar la Magura, ca sa luam de coada toate cate-
am lasat. iar pe sura-ta sa stiu ca niciun chip nu ma pot imecei ca sa-o dau dupa feciorul acela
nalt si cu nasul mare al dascalitei lui Topor’”. Pentru femeie, moartea sotului reprezinta
inceputul unei noi vieti, in care va trebui sa-si asume mai multe responsabilitati.
Gheorghita, fiind deja format ca adult prin maturizar4e, ii da incredere mamei sale, acesta
bazandu-se pe el pentru a substitui absenta tatalui din casa.
In concluzie, personajul literar Vitoria Lipan se incadreaza in tipologia femeii
justitiare si hotarate care reuseste sa-si duca la bun sfarsit misiunea care i-a fost menita.
In opinia mea, personajul descris impresioneza prin calitatile sale, dar si prin
slabiciuni, reusind sa isi duca viata mai departe indiferent de circumstante.