Baltagul

De Mihail Sadoveanu
~roman realist, tradițional, mitic~

Personaje:
Vitoria Lipan - Tipul țărăncii de la munte
Nechifor Lipan - Personaj absent reconstituit din evocările celorlalte personaje
Gheorghiță Lipan - Un adolescent de 17 ani. Tipul neinițiatului
Minodora Lipan
Baba Maranda - vrăjitoarea satului
Părintele Danil
Calistrat Bogza și Ilie Cuțui - cei doi ucigași

Literatura interbelică aduce în fața cititorului doua orientări tematice:

tradiționalismul și modernismul. Romanul românesc s-a sincronizat în această
perioadă în mod spectacular cu proza modernă europeană. Apar acum ”romane de
analiză” cum afirmă Garabet Ibrăileanu sau ”romane ionice”, după opinia lui Nicolae
Manolescu, alături de creații tradiționale sau ”de creație” (G.I).
Un asemenea roman ”de creație” este și ”Baltagul” de Mihail Sadoveanu care
preferă ”analiza, epicul și psihologiei faptele” (G.I).
Considerat capodoperă a creației sadoveniene, ”Baltagul” se inspiră din mitul
existențial românesc (Mioritic) sau, după cum crede criticul Alexandru Paleologu din
mitul egiptean al lui Isis și Osiris. Sadoveanu utilizează în această creație formula
tradițională a romanului realist de observație socială și de problematică morală.
Reconstituind monografic viața societății muntenilor (oieri) din Moldova începutului
de secol XX, romanul este o sinteză a prozei sadoveniene: un roman complex cu
caracter simbolic, mitic și baladesc, un roman al transhumanței, filozofic deoarece
prezintă concepția despre lume a acestor oameni, concepție bazată pe credințe și
rânduieli, un roman inițiatic de dragoste, un roman al familiei.
Romanul, apărut în 1930 se încadrează în realism prin particularitățile acestui
curent literar: prezentarea veridică și verosimilă a realității, respectiv viața
muntenească din Moldova la începutul de secol xx; personajele sunt tipologii umane
respectiv Vitoria, tipul țărăncii de la munte; m și motive specifice: familia, banul,
parvenirea, paternitatea; utilizarea detaliului semnificativ în descrierea locurilor pe
care protagoniștii le străbat pentru a-l găsi pe Nechifor.
Tema vieții și a morții precum și cea a căutării adevărului sunt realizate și
susținute prin motive literare dintre care cel mai important este motivul călătoriei de
inițiere, având ca scop restabilirea echilibrului cosmic, înfăptuirea dreptății și inițierea.
Titlul pune întregul univers al cărții sunt simbolul dualității, fiindcă
substantivul ”baltag”, topor cu ascuțișul curb, cu două tăișuri, este în același timp
arma crimei, a răzbunării dar și o unealtă cu care muntenii își câștigă existența: ” cu
toporul sau cu cața”, cei doi termeni evidențiind preocupările acestor oameni. Așadar,
la modul simbolic, baltagul poate semnifica viața și moartea. De altfel, călătoria
Vitoriei este de viață și de drum de moarte, desfășurându-se nu numai într-un spațiu
geografic real, ci și într-unul lăuntric, într-un labirint interior în care se hotărăște
Apărut în perioada interbelică, romanul ”Baltagul” se înscrie în categoria
prozelor tradiționale prin următoarele trăsături: construcția epică specifică: narator
omniscient, în general obiectiv, focalizare 0, compoziție închisă, narațiune
heterodiegetică.
Arhitectura compozițională este caracterizată prin echilibru perfect, prin
continuitate. principiile compoziționale și tehnicile narative sunt clasice, cronologia
evenimentelor, tehnica înlănțuirii secvențelor, inserarea/introducerea unor episoade
retrospective.
Cele 16 capitole pot fi grupate în trei părți. Prima, alcătuită din 6 capitole,
prezintă așteptarea plină de neliniște și presimțiri a Vitoriei, hotărârea ei de a porni în
căutarea soțului și pregătirile spirituale, purificatoare, gospodărești pentru marea
călătorie ”în țara cealaltă de vale”. A doua parte, cea mai amplă, capitole VII-XIII se
referă la călătoria care reface în sens invers traseul străbătut în toamnă de Nechifor
Lipan, un traseu labirintic, pe care Vitoria și Gheorghiță îl parcurg pentru a afla
adevărul. Traseul se sfârșește cu momentul descoperirii osemintelor lui Lipan. În
ultima parte, capitolele XIV-XVI se prezintă deznodământul întâmplărilor, se
dezvăluie adevărul despre moartea lui Nechifor și se descrie înfăptuirea actului
justițiar.
Ca în toate romanele tradiționale, structura narativă este perfect echilibrată, cu
planuri clar delimitate și conflicte puternice. În ”Baltagul” putem identifica trei
planuri narative: unul este acela al existenței individuale și familiale, este un plan epic,
urmărim călătoria de explorare a Vitoriei și prezintă un conflict exterior de interese
care a dus la moartea lui Nechifor; altul este acela al existenței comunități de oieri, un
plan monografic ce surprinde existența unei lumi arhaice confruntată cu forme noi de
viață socială. Focalizat asupra unui personaj colectiv, ”locuitorii de sub brad”, acest
plan dezvoltă un conflict de natură morală generat de încălcarea gravă a normelor
etice ale comunității tradiționale; al treilea plan este cel mitic și simbolic. Relația
omului cu acest plan se realizează prin credință, gândire magică, mentalități,
superstiții, vise și semne. Conflictul dezvoltat este antalogic determinat de moartea
violentă a unui om al cărui suflet nu-și află odihna până când nu este încredințat
pământului printr-un ritual funebru.
Un alt argument care confirmă modelul romanului tradițional este faptul că
”Baltagul” își focalizează interesul asupra acțiunii, fiindcă ”romanul clasic este
povestea unei aventuri”(Jean Ricardou).
Subiectul însumează întâmplări și situații semnificative din existența eroilor, în
succesiunea celor 5 momente.
Incipitul de tip clasic rezumă o legendă cosmologică având funcții multiple. Ea
integrează cosmic existența muntenilor ”pe cărări strâmbe, prin zăpezi și ploi, cu
turmele, câinii și asimii”, schițează un portret al personajului colectiv, ciobanii cărora
Dumnezeu le-a dat ”o inimă ușoară... Să vie la voi cel cu cetera și cel cu băutura și să
aveți muieri frumoase și iubețe” și introduce personajul absent al cărții, Nechifor
Lipan.
Observând că Nechifor Lipan nu se mai întoarce acasă, Vitoria Lipan are
premoniții și observă diverse semne conform cărora soțul ei a pățit ceva rău. După
întoarcerea lui Gheorghița și trecerea iernii, Vitoria decide să înceapă o călătorie în
căutarea lui Nechifor, fiind convinsă că acesta nu mai este in viață. Respectând
datinile și tradițiile populare și religioase, Vitoria pornește la drum cu hotărârea de a
dezlega misterul morții soțului ei, trupul acestuia fiind găsit într-o râpa. Vitoria nu-și
pierde cumpătul și încearcă să îndeplinească datinile religioase, aceasta fiind prima
obligație față de sufletul celui mort. Rămas în prăpastie să păzească trupul cat timp
Vitoria cheamă ajutoare, Gheorghiță face pasul cel mai important, și anume pasul
maturizării. Așadar, Gheorghiță va fi cel care va prelua rolul tatălui său în gospodărie.
Vitoria îi demască pe criminalii soțului ei, Calistrat Bogza si Ilie Cuțui.
Ca în orice roman tradițional, și în ”Baltagul” atenția este focalizată asupra unei
lumi obiective, surprinsă în existența ei social-istorică. Acțiunea se desfășoară în spații
reale și urmărește evoluția personajelor într-un timp real. Eroii sunt surprinși atât la
Măgura Tarcăului cât și în Ținutul Dornelor într-o durată reală care acoperă
aproximativ o jumătate de an, din toamnă până în primăvară.
Scene semnificative:
Coborârea Vitoriei în râpa situată între localitățile Suha și Sabasa este o scenă
reprezentativă pentru caracterul protagonistei dar și pentru a ilustra relația muntenilor
cu cosmosul.
Energică, perseverentă, tenace, Vitoria întreprinde o călătorie inițiatică,
labirintică la finalul căreia simte că și-a îndeplinit datoria față de soțul ei. Coborârea în
râpă a lui Gheorghiță reprezintă coborârea în infern a lui Aenea, care și-a văzut acolo
tatăl. Eroul lui Sadoveanu găsește rămășițele pământești ale părintelui său, fiind
obligat moral să le păzească o noapte întreagă, experiență tragică pentru tânărul de 17
ani, nevoit să se maturizeze brusc și să-și asume responsabilitățile unui cap de familie.
Plânge, refuză inițial să se supună, este înspăimântat însă își înfrânge temerile spre a fi
de folos mamei sale.
După ce își eliberează durerea și deznădejdea printr-un strigăt disperat în care
pune și întreaga ei iubire, Vitoria își redobândește calmul și stăpânirea de sine atât de
necesare în aceste împrejmuiri tragice. La modul simbolic, coborârea în râpă a
muntencei poate reprezenta o adâncire în acel labirint interior în care se scufundă prin
visul în care soțul se arătase călărind spre împărăția lui Hades. Caracterul puternic al
muntencei care, conform tradiției și obiceiurilor populare, trebuie să împlinească
rânduielile este evidențiat pe parcursul întregului roman, Vitoria fiind protagonista
romanului, un personaj memorabil, realist și tipologic.
Scena parastasului aduce în prim-plan alte calități ale eroinei considerate de George
Călinescu, ”un Hamlet feminin”.
Cu tact, diplomație, răbdare, munteanca formulează întrebări menite să-i
confirme bănuielile inițiale, îi întinde ucigașului o adevărată capcană, țese în jurul lui
o adevărată pânză de păianjen. Mai întâi se preface că observă atitudinea rece a lui
Bogza care credea că a scăpat de lege și de pedeapsă apoi îl îndeamnă cu vorbe
frumoase să mai bea din vinul preferat al răposatului insistând asupra poveștii, numai
de ea știută și de ucigaș, legate de moartea soțului ei.
Scena dramatică a aducerii baltagului lui Bogza evidențiază inteligența, buna
cunoaștere a psihologiei umane și perseverența femeii, care știe să citească nu doar
semnele naturii ci și faptul că ”pe baltag scrie sânge”. Vitoria reușește să-l determine
pe criminal, adus într-o stare de maximă tensiune, să-și recunoască fapta și să
plătească cu aceeași monedă. În acest fel îndeplinește ritualul creștinesc legat de cei
plecați ”în lumea celor drepți” demonstrându-și iubirea față de Nechifor Lipan.
Așadar, romanul ”Baltagul”, capodoperă a creației sadoveniene, prezintă printr-
un limbaj deosebit de expresiv relația muntenilor cu cosmosul, mentalități și concepții
arhaice fiind în același timp o monografie a ”locuitorilor de sub brad”.

Caracterizarea Vitoriei Lipan

Protagonista romanului ”Baltagul”, Vitoria Lipan este un personaj memorabil

reprezentativ pentru comunitatea muntenilor, o femeie hotărâtă, tenace, perseverentă,
caracterul arhetipal al eroinei este subliniat prin portretul fizic esențializat, construit
din perspectiva naratorului ale femeii de aproape 40 de ani, ochii căprui cu gene lungi
și părul castaniu nu o individualizează. Însă lumina care izvorăște dinăuntru și pune ”o
frumusețe neobișnuită” în privire îi dezvăluie inteligența vie și marea ei forță
interioară. Prin detaliul semnificativ ”privirea îi era dusă departe”, naratorul surprinde
neliniștea și anticipează zbuciumul sufletesc al femeii.
Portretul moral se alcătuiește prin însumarea mai multor ipostaze la personaj
reprezentativ pentru femeia de la munte, Vitoria este definită prin firea ei energică,
hotărâtă, prin hărnicia și priceperea cu care conduce gospodăria sau face negoț, prin
credința neabătută în Dumnezeu și în valorile tradiției: în legile nescrise ale
pământului, obiceiuri, superstiții etc. Conservatoare, Vitoria apără cu strășnicie
rânduielile vechi știind ”să citească” semnele naturii și pe cele trimise ei din plan divin
pentru a-i lumina calea spre adevăr. Purificarea spirituală prin post și rugăciune, prin
spovedire și împărtășanie susține ideea că munteanca este credincioasă deși, ca orice
femeie de la țară mai crede în superstiții.
În ipostaza de soție, Vitoria este un model de iubire și devotament, de
statornicie și sensibilitate. Dragostea pentru Nechifor este atât de puternică încât el
este mereu prezent în gândul său, în visul Vitoriei: ”se simțea plină de gânduri de
patimă și de durere”; zbuciumul lăuntric al eroinei este surprins direct de către
naratorul omniscient sau prin monolog interior de către eroina însăși: ” Din iubire
adevărată ” abia acum înțelege că dragostea ei se păstrase ca-n tinerețe” e gata să-și
sacrifice chiar viața: ” dacă a intrat el pe celălalt tărâm, oi intra și eu după dânsul”.
Hotărâtă să dezvăluie adevărul și să împlinească datina creștinească pentru a da
osemintelor odihna pământului, ea nu-și îngăduie nici o clipă de slăbiciune. singurul
moment când durerea se exteriorizează este la vederea osemintelor din râpă, când
strigătul izbucnește zguduitor. La modul simbolic, coborârea în râpă a muntencei
poate reprezenta o adâncire în acel labirint interior în care se scufundă prin visul în
care soțul se arătase călărind spre împărăția lui Hades. După ce își eliberează durerea
și deznădejdea printr-un strigăt disperat în care pune și întreaga ei iubire, Vitoria își
redobândește calmul și stăpânirea de sine atât de necesare în aceste împrejmuiri
tragice.
Ca mamă, Vitoria veghează cu strictețe ca Minodora și Gheorghiță să crească
cu respect față de valorile morale și legile nescrise ale pământului. Este aspră cu fiica
ei și o sancționează la fiecare abatere de la obiceiurile și practicile străvechi. nu-i
permite să schimbe costumul popular cu bluza, nici să arunce gunoiul în fața soarelui,
considerat o zeitate supremă. Munteanca are sentimentul responsabilității materne,
amenințându-și fiica chiar cu excluderea din comunitate: ”mai bine îți leg o piatră de
gât și te arunc în Tarcău ”. Față de Gheorghiță, dovedește grija mamei care își ajută
copilul să se maturizeze fiind un mentor și un model în călătoria inițiatică a fiului.
Ca femeie care se confruntă cu o lume necunoscută, Vitoria dă dovadă de calități
surprinzătoare precum inteligența nativă bazată pe o logică riguroasă, abilitatea de a
intui psihologia celor din jur, capacitatea de disimulare Cu tact, diplomație, răbdare,
munteanca formulează întrebări menite să-i confirme bănuielile inițiale, îi întinde
ucigașului o adevărată capcană, țese în jurul lui o adevărată pânză de păianjen. Mai
întâi se preface că observă atitudinea rece a lui Bogza care credea că a scăpat de lege
și de pedeapsă apoi îl îndeamnă cu vorbe frumoase să mai bea din vinul preferat al
răposatului insistând asupra poveștii, numai de ea știută și de ucigaș, legate de
moartea soțului ei.
Scena dramatică a aducerii baltagului lui Bogza evidențiază inteligența, buna
cunoaștere a psihologiei umane și perseverența femeii, care știe să citească nu doar
semnele naturii ci și faptul că ”pe baltag scrie sânge”. Vitoria reușește să-l determine
pe criminal, adus într-o stare de maximă tensiune, să-și recunoască fapta și să
plătească cu aceeași monedă. În acest fel îndeplinește ritualul creștinesc legat de cei
plecați ”în lumea celor drepți” demonstrându-și iubirea față de Nechifor Lipan.
Din caracterizarea indirectă, prin acțiuni și comportament se evidențiază
tenacitatea, diplomația, abilitatea, capacitatea de a se adapta împrejurărilor.
Alte modalități indirecte de construire a portretului eroinei sunt limbajul naiv,
ironic, aluziv, aspru, în funcție de context, gesturile semnificative, relația cu alte
personaje, numele.
Sonoritatea arhaică a cuvântului moștenit din latină și sensul care se referă la
cel victorios este în acord perfect cu imaginea femeii ce caută adevărul și face dreptate
din baladele populare.
George Călinescu o consideră ”un Hamlet feminin” sugerând astfel tenacitatea,
diplomația, disimularea și inteligența femeii. Alte ori a fost asociată cu Antigana,
celebrul personaj din tragedia greacă, ce nu-și află liniștea până când nu încredințează
pământului rămășițele fratelui său ucis în luptă.
 Oricare ar fi sursele de inspirație ale scriitorului, Vitoria Lipan rămâne un
personaj de mare forță artistică cu valoare de model.