Baltagul

Mihail Sadoveanu
Particularitățile de construcție a operei
Opera „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman interbelic,
obiectiv, realist-mitic și traditional. Structura polimorfă este data de „amestecul de roman realist
și narațiune arhetipală grefată pe un scenario polițist” (Carmen Mușat).
Romanul este realizat pe două coordinate fundamentale: aspectul realist (monografia
lumii pastorale; reperele spațiale; tipologia personajelor reprezentative pentru lumea satului de la
munte, la începutul secolului XX; tehnica detaliului semnificativ; veridicitatea, care este
asigurată de toponimele din zona Dornelor și a Bistriței) și aspectul mitic (gesturile ritual ale
Vitoriei, tradițiile pastorale, motivul comuniunii om-natură și mitul marii treceri).
Tema rurală a romanului traditional este dublată de tema călătoriei inițiatice și justițiare.
Romanul „Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a
păstorilor, și are în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.
Însoțită de Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de către soțul ei, pentru descoperirea
adevărului și realizarea dreptății.
Două secvențe illustrative pentru temă sunt scena găsirii osemintelor lui Nechifor Lipan
și scena praznicului, momente ce evidențiază elucidarea misterului dispariției lui Nechifor Lipan
și redobândirea echilibrului interior al Vitoriei.
Găsirea osemintelor lui Nechifor Lipan are loc cu ajutorul câinelui, Lupu, ce l-a însoțit tot
drumul pe cel dat dispărut. Vitoria se încrede în simțurile animalului, ce îi conduc, pe aceasta și
pe Gheorghiță, într-o prăpastie (ce simbolizează mitul coborârii în Infern), unde găsesc trupul
neînsuflețit al lui Nechifor Lipan, „împuținat de dinții fiarelor” și craniul uman, care purta urma
de baltag.
A doua secvență este reprezentată de scena praznicului, unde femeia, având abilități de
detective, reconstituie imaginea crimei și demască făptașii, pe Calistrat Bogza și Ilie Cuțui.
Gheorghiță îl lovește cu baltagul pe Bogza și dă drumul câinelui, care se năpustește asupra
acestuia, mușcându-l. Odată cu finalizarea acestui episode, Vitoria Lipan își redobândește
liniștea interioară și echilibrul familiei.
 Titlul romanului face trimitere la mitul labirintului, ceea ce se conturează și la nivelul
acțiunii. Baltagul (toporul cu două tăișuri) este un obiect symbolic, ambivalent: armă a crimei, pe
care „este scris sânge”, și instrument justițiar. Trebuie remarcat faptul că, în roman, același
baltag (al lui Nechifor Lipan) îndeplinește ambele funcții.
Romanul este structurat în șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată chronologic,
urmărind momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei
părți: I-constatarea absenței și pregătirile de drum; II-căutarea soțului dispărut; III-găsirea lui
Nechifor Lipan, înmormântarea și pedepsirea făptașilor.
În concluzie, romanul „Baltagul”, aparține realismului mitic. Criticul N. Manolescu arată
că, desi Mihail Sadoveanu alege ca pretext epic situația din balada popular: „doi ciobani ucid pe
al treilea ca să-i ia oile”, autorul „sacrifice marele ritm al transhumanței pentru un fapt divers,
pentru un accident; demitizează situația originară, privind dintr-un unghi deloc poetic
evenimentul ritual. <<Baltagul>> este un roman realist în sensul cel mai propriu”.
 Particularități de construcție a unui personaj

Opera „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman interbelic,

obiectiv, realist-mitic și traditional. Structura polimorfă este data de „amestecul de roman realist
și narațiune arhetipală grefată pe un scenario polițist” (Carmen Mușat).
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului, „un exponent al speței” (G.
Călinescu), în raport cu lumea arhaică. Criticul G. Călinescu afirmă: „Vitoria e un Hamlet
feminin”, pentru că pune la cale demascarea ucigașilor la parastas, prin reconstituirea scenei
morții lui Nechifor Lipan în fața sătenilor.
Statutul său social este de munteancă, soție de cioban și mama autoritară. Din punct de
vedere moral, este o femeie voluntară, curajoasă, inteligentă, lucidă, puternică și hotărâtă („N-am
să am hodină cum n-are pârâul Tărcăului pân’ ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan”). Psihologic, este o
femeie conservatoare, respectă obiceiurile, tradițiile satului patriarhal și respinge noutățile aduse
de copii („Îți arăt eu coc, valț și bluză...! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de
acestea și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu!”). De asemenea, capacitatea intelectuală,
stăpânirea de sine, spiritul de răzbunare și perspicacitatea unui detectiv sunt alte trăsături ce-i
definesc statutul psihologic.
Două secvențe illustrative pentru construcția personajului sunt scena găsirii osemintelor
lui Nechifor Lipan și scena praznicului, momente ce evidențiază elucidarea misterului dispariției
lui Nechifor Lipan și redobândirea echilibrului interior al Vitoriei.
Găsirea osemintelor lui Nechifor Lipan are loc cu ajutorul câinelui, Lupu, ce l-a însoțit tot
drumul pe cel dat dispărut. Vitoria se încrede în simțurile animalului, ce îi conduc, pe aceasta și
pe Gheorghiță, într-o prăpastie (ce simbolizează mitul coborârii în Infern), unde găsesc trupul
neînsuflețit al lui Nechifor Lipan, „împuținat de dinții fiarelor” și craniul uman, care purta urma
de baltag.
A doua secvență este reprezentată de scena praznicului, unde femeia, având abilități de
detective, reconstituie imaginea crimei și demască făptașii, pe Calistrat Bogza și Ilie Cuțui.
Gheorghiță îl lovește cu baltagul pe Bogza și dă drumul câinelui, care se năpustește asupra
acestuia, mușcându-l. Odată cu finalizarea acestui episode, Vitoria Lipan își redobândește
liniștea interioară și echilibrul familiei.
 Titlul romanului face trimitere la mitul labirintului, ceea ce se conturează și la nivelul
acțiunii. Baltagul (toporul cu două tăișuri) este un obiect symbolic, ambivalent: armă a crimei, pe
care „este scris sânge”, și instrument justițiar. Trebuie remarcat faptul că, în roman, același
baltag (al lui Nechifor Lipan) îndeplinește ambele funcții.
Romanul este structurat în șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată chronologic,
urmărind momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei
părți: I-constatarea absenței și pregătirile de drum; II-căutarea soțului dispărut; III-găsirea lui
Nechifor Lipan, înmormântarea și pedepsirea făptașilor.
În concluzie, pentru calitățile ei remarcabile-inteligență, hotărâre, curaj, dovedite pe
parcursul călătoriei în căutarea adevărului, femeia voluntară, Vitoria Lipan, a fost supranumită
de criticul N. Manolescu „o femeie în țara bărbaților”.
 Relația dintre două personaje

Opera „Baltagul”, de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman interbelic,

obiectiv, realist-mitic și traditional. Structura polimorfă este data de „amestecul de roman realist
și narațiune arhetipală grefată pe un scenario polițist” (Carmen Mușat).
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului, „un exponent al speței” (G.
Călinescu), în raport cu lumea arhaică. Criticul G. Călinescu afirmă: „Vitoria e un Hamlet
feminin”, pentru că pune la cale demascarea ucigașilor la parastas, prin reconstituirea scenei
morții lui Nechifor Lipan în fața sătenilor.
Statutul său social este de munteancă, soție de cioban și mama autoritară. Din punct de
vedere moral, este o femeie voluntară, curajoasă, inteligentă, lucidă, puternică și hotărâtă („N-am
să am hodină cum n-are pârâul Tărcăului pân’ ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan”). Psihologic, este o
femeie conservatoare, respectă obiceiurile, tradițiile satului patriarhal și respinge noutățile aduse
de copii („Îți arăt eu coc, valț și bluză...! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de
acestea și-n legea noastră trebuie să trăiești și tu!”). De asemenea, capacitatea intelectuală,
stăpânirea de sine, spiritul de răzbunare și perspicacitatea unui detectiv sunt alte trăsături ce-i
definesc statutul psihologic.
Gheorghiță este personajul secundar al romanului, fiul Vitoriei și al lui Nechifor. Acesta
reprezintă generația tânără, cu preocupările vârstei și deschiderea spre noutățile civilizației (îi
propune mamei să ia trenul până la Dorna, însă aceasta refractată afirmă: „În tren, este olog, mut
și chior”)
Statutul său social este de adolescent, lipsit de experiență, interesat, în special, de
întâlnirile cu cei de vârsta lui. Din punct de vedere moral, este blând, supus poruncilor mamei.
Psihologic, este ambițios, gata să preia oricând frâiele familiei, în statutul de bărbat al casei.
Două secvențe illustrative pentru relația acestor personaje sunt scena găsirii osemintelor
lui Nechifor Lipan și scena praznicului, momente ce evidențiază elucidarea misterului dispariției
lui Nechifor Lipan și redobândirea echilibrului interior al Vitoriei.
Găsirea osemintelor lui Nechifor Lipan are loc cu ajutorul câinelui, Lupu, ce l-a însoțit tot
drumul pe cel dat dispărut. Vitoria se încrede în simțurile animalului, ce îi conduc, pe aceasta și
pe Gheorghiță, într-o prăpastie (ce simbolizează mitul coborârii în Infern), unde găsesc trupul
neînsuflețit al lui Nechifor Lipan, „împuținat de dinții fiarelor” și craniul uman, care purta urma
de baltag.
A doua secvență este reprezentată de scena praznicului, unde femeia, având abilități de
detective, reconstituie imaginea crimei și demască făptașii, pe Calistrat Bogza și Ilie Cuțui.
Gheorghiță îl lovește cu baltagul pe Bogza și dă drumul câinelui, care se năpustește asupra
acestuia, mușcându-l. Odată cu finalizarea acestui episode, Vitoria Lipan își redobândește
liniștea interioară și echilibrul familiei.
Titlul romanului face trimitere la mitul labirintului, ceea ce se conturează și la nivelul
acțiunii. Baltagul (toporul cu două tăișuri) este un obiect symbolic, ambivalent: armă a crimei, pe
care „este scris sânge”, și instrument justițiar. Trebuie remarcat faptul că, în roman, același
baltag (al lui Nechifor Lipan) îndeplinește ambele funcții.
Romanul este structurat în șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată chronologic,
urmărind momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei
părți: I-constatarea absenței și pregătirile de drum; II-căutarea soțului dispărut; III-găsirea lui
Nechifor Lipan, înmormântarea și pedepsirea făptașilor.
În concluzie, raportul initiator-inițiat este înfățișat, în acest roman al familiei, prin relația
dintre mama și fiu, cu prilejul călătoriei în căutarea tatălui dispărut. Inteligența Vitoriei și curajul
lui Gheorghiță asigură stabilirea adevărului și pedepsirea ucigașilor. De asemenea, „Baltagul”
reprezintă un bildungsroman, întrucât evidențiază transformarea și maturizarea lui Gheorghiță.