Viața satului românesc, (tema spiritualității satului românesc) este principal temă a epicii sadoveniene,

întrucât ,,țăranul roman a fost principalul meu erou”, mărturisea Sadoveanu într-un discurs susținut la
Academia Română.

Specie literară: Având ca trăsături amploarea acțiunii, desfășurarea pe mai multe planuri, conflictul
complex, prezența unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vieții, opera
literară ,,Baltagul” aparține speciei literare roman.

Romanul ,,Baltagul” a apărut în 1930 și este considerat un adevărat ,,poem al naturii și al sufletului
omului simplu, o "Mioriță" în dimensiuni mari” (George Călinescu). ,,Baltagul” este ,,probabil singurul
roman obiectiv” (Nicolae Manolescu) al scriitorului si aduce o formulă inedită de roman în peisajului
epicii interbelice, ,,amestecul de narațiune arhetipală grefată pe un scenariu polițist”.(Carmen Matei
Mișat, Romanul românesc interbelic). Astfel, Romanul ,,Baltagul” este considerat un roman realist mitic.

Romanul este structurat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (reconstituirea

monografică a lumii pastrale și căutarea adevărului) si aspectul mitic ( sensul de ritual al gesturilor
personajului principal). Orizontul mitic include modul de înțelegere a lumii de către personaje, tradițiile
pastorale, dar și couniunea on-natură si mitul marii treceri.

Tema romanului ilustrează lumea arhaică a satului românesc, sufletul țăranului moldovean ca
păstrător al lumii vechi, al tradițiilor si al specificului național, cu un mod propriu de a gândi, a simti si a
reacționa în fața problemelor , apărând principii de viață fundamentale, statornicite din vremuri
imemoriale. În prim-plan se află căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan, Vitoria
Lipan, sotia acestuia, reconstituind drumul parcurs de acesta, pentru aflarea adevărului și săvârșirea
dreptății, însoțită fiind de Gheorghiță, fiul său.

În roman se regăsesc marile teme sadoveniene, viața pastorală, natura, miturile, iubirea, arta
povestirii, înțelepciunea.
 O secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a romanului este cea care deschide ”
una din cele mai bune scrieri” sadoveniene (George Călinescu).

Motto-ul care precede incipitul dezvăluie punctul de plecare mioritic: ”Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă
și-un câne…” Începutul tip prolog al romanului evocă o legendă povestită cu plăcere de Nechifor Lipan la
cumătrii și nunți despre rostul neamurilor stabilit de Dumnezeu în vremuri de început. ”Suntem în
Dacia…, ca punct de plecare.

Intriga romanului e antropologică.”(G. Călinescu). Aflăm profilul muntenilor al căror portret exponențial
dual este pe de o parte Nechifor, personaj absent, dar și Vitoria, femeie aprigă de la munte: ”umblăm
domol…,ostenim zi și noapte, tăcem…, asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele.” Evocarea
continuă cu decuparea trăsăturilor esențiale ale păstorului dispărut: priceput în meșteșugul său, cu
înfățișarea îndesată și spătoasă, mustața neagră și sprâncenele aplecate, prosper și cunoscut în târguri
depărtate, dar obligat la o viață dură, cu îndelungi absențe. Vitoria este, de asemenea, o femeie încă
frumoasă, ”din categoria oamenilor tari”( Constantin Ciopraga), ageră în vorbă și în faptă, care apără
ferm cuviința amenințată de tendințele cosmopolite ale fetei Minodora, plătește argatul și știe a organiza
gospodăria în lipsa soțului. Întârzierea lui Nechifor, constatarea cu înfrigurare a semnelor prevestitoare-
visul cu Nechifor întors către apus, peste o apă mare, cântatul cocoșului o singură dată, a plecare,
întunecarea cerului-fixează intriga și configurează coordonatele fundamentale ale desfășurării epice.

O altă secvență relevantă pentru tema romanului este cea finală, în care Vitoria, veritabil ”Hamlet
feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburate pentru o
vreme. Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică
pe toți participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă pe
Calistrat Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu
acesta. În punctul culminant, povestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar.
Intransigența aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale: ”Cine ucide om- spune un
personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”.

Titlul operei este unul simbolic, toporul cu două tăișuri devenind arma magică și simbolică menită să
facă dreptate, fiind în același timp arma crimei. Cuvântul baltag, provine de la latinescul ,,labrys”, care
înseamnă atât topor cu două tăișuri, cât și labirint. În roman, este vizibil motivul labirintului, ilustrat de
drumul Vitoriei spre găsirea soțului, un labirint interior, al frământărilor sale, și unul exterior, al drumului
săpat în stânci, labirintul amintind de curgerea continuă a vieții spre moarte.

Perspectiva narativă este una obiectivă, narațiunea făcându-se la persoana a III-a, de către un narator
omniscient și omniprezent, care reconstituie, prin tehnca detaliului și prin observație, lumea satului si
acțiunile Vitoriei. La parastas, Vitoria preia rolul naratorului și reconstituie crima pe baza propriilor
deducții, făcându-i pe cei doi criminali să-si recunoască vina în fața satului și a autorităților.

În ceea ce privește modurile de expunere prezente, narațiunea este preponderentă, pasajele

descriptive fixează diferite aspect ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual ( portretele
Vitoriei și al lui Gheorghiță), și colectiv ( muntenii ,,locuitorii de sub brad”). Narațiunea este nuanțată de
secvențele dialogate sau de replici ale Vitoriei, cum este laitmotivul rostit de femeie în căutarea sotului,
la fiecare popas: ,,Nu s-a oprit cumva…astă-toamnă un om cu un cal negru țintat în frunte? Mie să-mi
spuneți cine ați văzut un om de la noi, călare, pe-un cal negru țintat în frunte și-n cap cu căciulă
brumărie.”

Timpul derulării acțiunii este vag precizat, întâmplările petrecându-se din toamnă până în
primavară, ,,aproape de Sf. Andrei”, ,,În Postul Mare”. Cadrul acțiunii este satul Măgura Tarcăului, zona
Dornelor și a Bistritei, dar si cea de câmpie, Cristești, în Balta Jijiei. Fiind un roman realist, pentru
veridicitate, traseul urmat de Vitoria si Gheorghiță conține toponime existente pe hartă. Romanul este
de asemenea o scriere ficțională cu valențe mitice, astfel romancierul imaginează satul Lipanilor și alte
toponime simbolice: satul Doi Meri, râul Neagra.

Romanul este structurat in șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată cronologic, urmărind

momentele acțiunii.

Prima parte, capitolele I-VI, prezintă frământările Vitoriei în așteptarea soțului și pregătirile de drum,
incluzând expozitiunea (prezentarea satului Măgra Tarcăului, portretul fixic al Vitoriei care își așteaptă
soțul) și intriga (frământările femeii și pregătirile de drum).

Partea a doua, capitolele VII-XIII, conține desfăsurarea acțiunii și prezintă drumul parcurs de cei doi în
căutarea lui Nechifor Lipan. Ei întâlnesc un botez si o nuntă, elemente ce prevestesc îmnormântarea din
final.

Partea a treia, capitolele XIV-XVI, prezintă sfârșitul drumului, ancheta poliției, îmnormântarea,
parastasul, pedepsirea ucigașilor. Punctul culminant este reprezentat de reconstituirea fidelă a scenei
crimei făcută de Vitoria, care-I surprinde chiar și pe ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Deznodământul îl
surprinde pe Bogza cerându-i iertare ,,femeii mortului” si faptul că viața merge înainte, Vitoria plănuind
ce se va întâmpla de acum încolo în familie.
 Romanul are caracter monografic deoarece înfățișează viața muntenilor ( oameni care trăiesc la
munte!!!), ocupațiile, tradițiile, obiceiurile și principalele lor trăsături: muncitori, veseli, iubitori.
Trăsăturile personajului colectiv, muntenii, sunt surprinse la începutul romanului, în legenda povestită de
Lipan, rememorată de Vitoria: ,,Viața muntenilor e grea; mai ales a femeilor. Uneori stau văduve înainte
de vreme, ca dânsa. Munteanului îi e dat să-și câștige pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața.
[…] Cei mai vrednici întemeiază stâni în munte.[…] Munteanul are rădăcini la locul lui, ca si bradul.”
Familia Lipanilor este parte a acestei colectivități.

Personajul principal, Vitoria Lipan, este o femeie puternică și hotărâtă, curajoasă, lucidă și inteligentă,
,,un exponent al speței” (G. Călinescu). Personaj complex, este realizat prin tehnica basoreliefului și
individualizat prin caracterizare direct și indirectă. Personajul secundar, Gheorghiță, reprezintă generația
tânără, el trebuie să ia locul tatălui dispărut. Romanul poate fi considerat unul inițiatic, din acest punct
de vedere, prezentând maturizarea băiatului. Nechifor Lipan este caracterizat în absență, prin
retrospectivă si rememorare. Personaje episodice sunt: Minodora, fiica trimisă la mănăstire pentru
purificare, moș Pricop, simbol al ospitalității, părintele Dănilă, simbol al autorității spirituale în sat, baba
Maranda, simbol al superstițiilor, toate personaje reprezentative pentru lumea satului arhaic.

Romanul ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic. Criticul Nicolae Manolescu arată
că, deși Sadoveanu alege ca pretext epic situația din balada populară, în care doi ciobani se hotărăsc să-l
ucidă pe al treilea pentru a-i fura oile, autorul ,,sacrifică marele ritm al transhumanței pentru un fapt
divers”, ceea ce face ca ,,Baltagul” să fie ,,un roman realist in sensul cel mai propriu”.