Baltagul

Mihail Sadoveanu (1880-1961) este unul dintre marii prozatori

aisecolului al XX-lea, acesta creând o impresionantă operă literară
carecuprinde povestiri, nuvele, romane, având ca teme esenţiale:
istoria,condiţia umană, natura, viaţa satului.
Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu (1880-1961) a aparut in
noiembrie 1930 si este un adevarat "poem al naturii si al sufletului
omului simplu, o «Miorita» in dimensiuni mari" (George Calinescu).
Versul moto, "Stapane, stapane,/ Mai chiama si-un cane",
argumenteaza viziunea mioritica asupra mortii, careia Sadoveanu ii
da o noua interpretare, aceea a existentei duale ciclice, succesiunea
existentiala" de la viata la moarte si din nou la viata.
O primă trăsătură pentru încadrarea romanului în realism este
prezența verosimilului: prin toponime, unele din ele reale(Dorna,
Tarcău, apa Bistriței) , altele fictive utilizate pentru a marca autentic
traseul Vitoriei (Suha, Sabasa, Cruci) ; situația veridică în care 2 oieri
îl ucid pe celălalt pentru bani.
O a doua trăsătură este perspectiva narativă obiectică: postura
naratorului centrală este preluată însă de către Vitoria în momentul
parastasului, ea relatând foarte detaliat circumstanțele uciderii
soțului său. Această rocadă imprimă narațiunii un ritm mai alert,
cititorul fiind intens implicat în acțiune.
Tema romanului ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc,
sufletul taranului moldovean ca pastrator al lumii vechi, al traditiilor
si al specificului national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si a
reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii, aparand principii de
viata fundamentale, statornicite din vremuri imemoriabile.
 O primă scenă relevantă pentru tema textului este găsirea lui Lipan
în râpă. Din punctul de vedere al suspiciunilor Vitoriei, acest moment
este sfârșitul călătoriei, odată cu depistarea osemintelor lui Nechifor.
Pe de altă parte, momentul e punctul care declanșează acțiunea de
răzbunare.Simbol central: râpa, un simbol al morții. Acest simbol
marchează o coborâre în infern care reprezintă moartea lui Nechifor
și renașterea lui Gheorghiță precum și maturizarea acestuia.
Suspansul este bine conturat prin aglomerarea enumeraților oase
risipite cu zgârcuirile umede. Utilizarea arhaismelor și
regionalismelor conferă textului autenticitate și culoare locală.Scena
se încheie cu replica femeii:” Gheoghiță!” care reprezintă numele de
botez al soțului ei folosit doar în intimitatea lor. Fiul tresare la
această replică, momentul marcând preluarea autorității familiale de
către fiul lui Lipan.
O a doua secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre
lume a romanului este cea care deschide ” una din cele mai bune
scrieri” sadoveniene (George Călinescu).Motto-ul care precede
incipitul dezvăluie punctul de plecare mioritic: ”Stăpâne, stăpâne,/
Mai cheamă și-un câne…” Începutul tip prolog al romanului evocă o
legendă povestită cu plăcere de Nechifor Lipan la cumătrii și nunți
despre rostul neamurilor stabilit de Dumnezeu în vremuri de început.
”Suntem în Dacia…, ca punct de plecare.Intriga romanului e
antropologică.”(G. Călinescu). Aflăm profilul muntenilor al căror
portret exponențial dual este pe de o parte Nechifor, personaj
absent, dar și Vitoria, femeie aprigă de la munte: ”umblăm
domol…,ostenim zi și noapte, tăcem…, asupra noastră fulgeră,
trăsnește și bat puhoaiele.” Evocarea continuă cu decuparea
trăsăturilor esențiale ale păstorului dispărut: priceput în meșteșugul
său, cu înfățișarea îndesată și spătoasă, mustața neagră și
sprâncenele aplecate, prosper și cunoscut în târguri depărtate, dar
obligat la o viață dură, cu îndelungi absențe. Vitoria este, de
asemenea, o femeie încă frumoasă, ”din categoria oamenilor
tari”( Constantin Ciopraga), ageră în vorbă și în faptă, care apără
ferm cuviința amenințată de tendințele cosmopolite ale fetei
Minodora, plătește argatul și știe a organiza gospodăria în lipsa
soțului. Întârzierea lui Nechifor, constatarea cu înfrigurare a
semnelor prevestitoare-visul cu Nechifor întors către apus, peste o
apă mare, cântatul cocoșului o singură dată, a plecare, întunecarea
cerului-fixează intriga și configurează coordonatele fundamentale ale
desfășurării epice.
Titlul pune întregul univers al cărții sub simbolul dualității. Baltagul
(toporulcu ascuțiș curb cu două tăişuri) este un obiect simbolic şi
unealtă și armă,ambivalent: armă a crimei şi instrumentul actului
justițiar, reparator, putând ficonsiderat un suprapersonaj. De
remarcat că în roman același baltag (alluiLipan) îndeplinește cele
două funcții. Baltagul tânărului Gheorghiță sepăstrează nepătat de
sângele ucigașilor. Marin Mincu asociază baltagul culabrysul, securea
dublă cu care a fost doborât minotaurul, monstrul mitic.Chiar
numele protagoniștilor ar avea semnificații simbolice, desemnând
victoria dreptății.
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, întâmplările petrecându-se
din toamnă până în primavară, ,,aproape de Sf. Andrei”, ,,În Postul
Mare”. Cadrul acțiunii este satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a
Bistritei, dar si cea de câmpie, Cristești, în Balta Jijiei. Fiind un roman
realist, pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria si Gheorghiță
conține toponime existente pe hartă. Romanul este de asemenea o
scriere ficțională cu valențe mitice, astfel romancierul imaginează
satul Lipanilor și alte toponime simbolice: satul Doi Meri, râul
Neagra.
Romanul este structurat in șaisprezece capitole, cu acțiune
desfășurată cronologic, urmărind momentele acțiunii.Prima parte,
capitolele I-VI, prezintă frământările Vitoriei în așteptarea soțului și
pregătirile de drum, incluzând expozitiunea (prezentarea satului
Măgra Tarcăului, portretul fixic al Vitoriei care își așteaptă soțul) și
intriga (frământările femeii și pregătirile de drum).Partea a doua,
capitolele VII-XIII, conține desfăsurarea acțiunii și prezintă drumul
parcurs de cei doi în căutarea lui Nechifor Lipan. Ei întâlnesc un botez
si o nuntă, elemente ce prevestesc îmnormântarea din final.Partea a
treia, capitolele XIV-XVI, prezintă sfârșitul drumului, ancheta poliției,
îmnormântarea, parastasul, pedepsirea ucigașilor. Punctul culminant
este reprezentat de reconstituirea fidelă a scenei crimei făcută de
Vitoria, care-I surprinde chiar și pe ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat
Bogza. Deznodământul îl surprinde pe Bogza cerându-i
iertare ,,femeii mortului” si faptul că viața merge înainte, Vitoria
plănuind ce se va întâmpla de acum încolo în familie.
Romanul are caracter monografic deoarece înfățișează viața
muntenilor ( oameni care trăiesc la munte!!!), ocupațiile, tradițiile,
obiceiurile și principalele lor trăsături: muncitori, veseli, iubitori.
Trăsăturile personajului colectiv, muntenii, sunt surprinse la
începutul romanului, în legenda povestită de Lipan, rememorată de
Vitoria: ,,Viața muntenilor e grea; mai ales a femeilor. Uneori stau
văduve înainte de vreme, ca dânsa. Munteanului îi e dat să-și câștige
pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața. […] Cei mai vrednici
întemeiază stâni în munte.[…] Munteanul are rădăcini la locul lui, ca
si bradul.” Familia Lipanilor este parte a acestei colectivități.
Romanul ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparține realismului
mitic. Criticul Nicolae Manolescu arată că, deși Sadoveanu alege ca
pretext epic situația din balada populară, în care doi ciobani se
hotărăsc să-l ucidă pe al treilea pentru a-i fura oile, autorul ,,sacrifică
marele ritm al transhumanței pentru un fapt divers”, ceea ce face
ca ,,Baltagul” să fie ,,un roman realist in sensul cel mai propriu”.