Baltagul

-temă și viziune- de Mihail Sadoveanu

Opera „Baltagul” este un roman interbelic, tradițional, realist, cu structură baladească și
un caracter mitic și simbolic, deoarece este tratat mitul baladei „Miorița”.
Romanul „Baltagul” a apărut în anul 1930, fiind scris în doar 17 zile. Pentru acest roman,
autorul a avut ca surse de inspirație 3 balade: „Șalga”, „Dolca” și „Miorița”.
Scriitor, nuvelist, povestitor, academician și om politic român, Mihail Sadoveanu este
cunoscut datorită romanelor istorice și de aventuri pe care le-a scris de-a lungul vieții. Înainte de a
deveni un scriitor realist, Sadoveanu a fost unul dintre primii colaboratori ai revistei tradiționaliste
“Sămănătorul”. Sadoveanu este unul dintre cei mai cunoscuți autori canonici.
Între anii 1925 și 1930, Sadoveanu publică un număr de romane foarte bine primite de
critici, printre care și cunoscutul roman “Baltagul”.
Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă
desfășurată pe mai multe planuri narative, conflicte puternice și un număr mare de personaje.
Romanul este realizat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist (monografia
lumii pastorale, reperele spațiale, tipologia personajelor, tehnica detaliului semnificativ) și
aspectul mitic (gesturile rituale ale Victoriei, tradițiile pastorale, motivul comunicării om-
natură și mitul marii treceri).
De exemplu, caracteristică a romanului realist, veridicitatea este asigurată de toponimele
din zona Dornelor şi a Bistriței, pe drumul parcurs de Vitoria împreună cu Gheorghiță, pe
urmele lui Nechifor: Bicaz, Călugăreni, Borca, Vatra Dornei.. Vorbim însă de o scriere
ficțională cu valențe mitice, în care romancierul imaginează satul Lipanilor, Măgura Tarcăului,
și utilizează toponime simbolice (satul Doi Meri, râul Neagra).
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere temporale din calendarul religios
al satului tradițional: „aproape de Sf. Andrei", „în Postul Mare", „10 Martie". Perioada istorică
poate fi dedusă ca fiind începutul secolului al XX-lea, din menționarea trenului și a telefonului
în zona Moldovei. Dar poate fi perceput în roman și un timp mitic, cel al faptelor exemplare.
De asemenea, caracterul mitic, tradițional este dat de legăturile romanului cu folclorul
românesc, de pildă inspirația din balada populară „Miorița”, sugerată chiar de scriitor prin
mottoul „Stăpâne, stăpâne,/ Mai chiamă ș-un câne”.
Totuşi, acesta constituie un aspect controversat în receptarea critică, susținut de criticii
interbelici (E. Lovinescu, G. Călinescu) și contestat de exegeza postbelică (Al. Paleologu).
Arhitectura complexă, conferită de polimorfismul structurii (sesizat de criticul Paul
Georgescu în studiul „Polivalența necesară") și de prezența mai multor teme și motive, a
ocazionat, de-a lungul vremi, diferite interpretări ale romanului, unele chiar contradictorii:
reconstituire a ,,Mioriței" (E. Lovinescu), roman antropologic și polițist (G. Călinescu), roman
mitic-baladesc și realist etnografic (Perpessicius), roman demitizant (Ion Negoițescu), roman
realist-obiectiv (Nicolae Manolescu), roman inițiatic, roman de dragoste și o ,,anti-Mioriță"
(AI. Paleologu).
 Roman al perioadei de maturitate, cuprinde marile teme sadoveniene: viața pastorală,
natura, călătoria, miturile, iubirea, familia, arta povestirii, înțelepciunea.
Tema rurală a romanului tradițional este dublată de tema călătoriei inițiatice și justițiare.
Romanul „Baltagul" prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a
păstorilor, și are în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan.
Însoțită de Gheorghiță, Vitoria reconstituie drumul parcurs de bărbatul său, pentru descoperirea
adevărului și realizarea dreptății.
Călătoria, căutarea adevărului constituie axul romanului și se asociază cu motivul
labirintului. Parcurgerea drumului are diferite semnificați. Vitoria reconstituie evenimentele
care au condus la moartea bărbatului ei (intriga polițistă), ceea ce devine o dublă aventură: a
cunoaşterii lumii şi a cunoașterii de sine. Pentru Gheorghiță, călătoria are rol educativ, de
inițiere a tânărului (Bildungsroman). Nechifor, personaj absent, prezentat indirect, aparține
planului mitic. Când își caută soțul, Vitoria parcurge simultan două lumi: spațiul real, concret și
comercial și o lume ,,de semne și minuni", al căror sens ea ştie să-l descifreze.
Două secvențe relevante pentru temă sunt: găsirea rămăşițelor lui Nechifor în râpă și
demascarea ucigașilor la parastas.
Secvența coborârii în râpă reprezintă o primă scenă semnificativă pentru tema călătoriei
inițiatice și justițiare, aceasta urmărește în mod special maturizarea tânărului. Când, ajutați de
câinele Lupu, mama și fiul găsesc locul unde fusese prăvălit Nechifor de ucigaşi, între Suha și
Sabasa, în dreptul Crucii Talienilor (toponim simbolic), la ordinul repetat al mamei: ,,Coboară-
te în râpă îți spun!" Gheorghiță găseşte rămășițele tatălui. Vitoria pleacă să anunțe autoritățile
și să pregătească toate cele necesare înmormântării și îl lasă pe flăcău să vegheze lumânarea
aprinsă lângă trupul neînsuflețit al lui Nechifor. Inițierea presupune o probă a curajului
bărbătesc, iar coborârea în râpă aminteşte de mitul coborârii în Infern: ,,Sângele și carnea lui
Nechifor Lipan se întorceau asupra lui în paşi, în zboruri, în chemări. Flăcăul nu întelegea din
toate decât o frică strecurată din pământ în el, și începu să vorbească cu cânele si calul,
adresându-le cuvinte fără noimă." Dar Gheorghiță nu s-a maturizat pe deplin si de aceea caută
să se îndepărteze de locul încremenit unde se aflau rămășițele pământeşti ale tatălui său.
A doua secvență semnificativă este părăstasul lui lipan, când Victoria reconstituie scena
morții soțului ei și o povestește în fața sătenilor. Îi cere baltagul lui Calistrat Bogza și îl acuză
indirect: ,,-Gheorghiță – vorbi cu mirare femeia -mi se pare că pe baltag e scris sânge și
acesta-i omul care a lovit pe tatu-tău." Bogza îşi pierde cumpătul, se repede la flăcău ca să-și ia
arma și este lovit cu propriul baltag. Astfel tânărul răzbună moartea tatălui său și restabilește
dreptatea: „Împuns de alt țipăt al femeii, feciorul mortului simți în el crescând o putere mai
mare și mai dreaptă decât a ucigaşului. Primi pe Bogza în umăr. Îl dădu îndărăt. Apoi îl lovi
scurt cu muchea baltagului, în frunte. Calistrat Bogza şovăi. Cânele se năpusti la beregată,
mestecând mormăiri sălbatice cu sânge." Inițierea flăcăului este desăvârșită; el este acum
pregătit să-și asume rolul de cap al familiei, în locul lui Nechifor.
Romanul este structurat în şaisprezece capitole, cu acțiune desfăşurată cronologic, ce
urmăreşte momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în trei
părți: I. constatarea absenței şi pregătirile de drum, II. căutarea soțului dispărut, III. găsirea
celui căutat, înmormântarea și pedepsirea făptașilor.
 Prima parte (capitolele I - al VI-lea) cuprinde frământările Vitoriei în așteptarea soțului
și pregătirile de drum, include expozițiunea și intriga.
Incipitul romanului este o legendă despre ocupațiile și modul de viață al păstorilor şi al
altor neamuri, pe care o spunea Nechifor la „,cumătrii şi nunți". Legenda, cu rol de prolog, este
rememorată de Vitoria în absența soțului ei și anticipează destinul acestuia.
In expozițiune se prezintă satul Măgura Tarcăului și schița portretului fizic al Vitoriei,
care toarce pe prispă și se gândeşte la întârzierea soțului său, plecat la Dorna să cumpere oi.
Intriga cuprinde frământările ei, dar și acțiunile întreprinse înainte de plecarea în
căutarea soțului: ține post negru douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana de la
mânăstirea Bistrița, anunță autorităților dispariția soțului, vinde unele lucruri pentru a face rost
de bani de drum, o lasă pe Minodora la Mănăstirea Văratec, îi încredințează un baltag
sfințit lui Gheorghiță.
Partea a doua (capitolele al VIl-lea - al XIII-lea) conține desfășurarea acțiunii și
prezintă drumul parcurs de Vitoria și de fiul ei, Gheorghiță, în căutarea lui Nechifor Lipan. Ei
reconstituie traseul lui Nechifor, pe parcursul căruia fac o serie de popasuri: la hanul lui Donea
de la gura Bicazului, la crâşma domnului David de la Călugăreni, la moş Pricop și baba Dochia
din Fărcaşa, la Vatra Dornei (la han și la „canțelarie", unde află de actul de vânzare a oilor),
apoi spre Păltiniş, Broşteni, Borca, de unde drumul părăseşte apa Bistriței ,,într-o țară cu totul
necunoscută". De asemenea, participă la un botez la Borca și la o nuntă la Cruci. Ordinea
acestor mari momente din viața omului sugerează Vitoriei înmormântarea din final.
Întrebând din sat în sat, ea îşi dă seama că soțul său a dispărut între Suha și Sabasa. Cu
ajutorul câinelui regăsit, Lupu, munteanca descoperă rămăşițele lui Lipan într-o râpă, în dreptul
Crucii Talienilor.
Partea a treia (capitolele al XIV-lea - al XVI-lea) prezintă sfârşitul drumului: ancheta
poliției, înmormântarea, parastasul lui Nechifor Lipan și pedepsirea ucigaşilor.
Coborârea în râpă și veghea nocturnă a mortului sunt probe de maturizare pentru
Gheorghiță; acest proces se încheie cu înfăptuirea actului de dreptate la parastas.
Punctul culminant este scena de la parastas, în care Vitoria povesteşte cu fidelitate
scena crimei, ceea ce îi surprinde pe ucigaşii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Primul îşi recunoaşte
vina, însă al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu baltagul lui Nechifor și sfâşiat
de câinele Lupu, și, astfel, se face dreptate.
În deznodământ, ucigaşul Calistrat Bogza îi cere iertare Vitoriei şi-și recunoaşte fapta.
Finalul (epilogul) cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în legătură cu familia ei, rostite după
încheierea deznodământului.
În acest roman au loc atât conflicte de natură interioară, cât și de natură exterioară, iar
protagonista ambelor conflicte este Vitoria Lipan. Conflictul exterior este între Vitoria Lipan,
Ilie Cuțui, Calistrat Bogza și Gheorghiță. Acest conflict este referitor la pedepsirea ucigașilor.
Conflictul interior este purtat de către Vitoria, care rămasă văduvă, încearcă să depășească
greutățile și să rămână puternică în fața destinului tragic.
 Titlul este simbolic și desemnează arma crimei. În mitologie, baltagul reprezintă o armă
magică destinată îndeplinirii dreptății, care atunci când este folosită în acest scop, nu se pătează
de sânge. Baltagul reprezintă și un labirint atât interior al trăirilor Vitoriei, cât și exterior al
drumului parcurs pentru găsirea soțului.
Așadar, romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic. Acesta
reușește să surprindă o multitudine de lucruri și întâmplări normale, comune în viețile noastre,
dar ne arată importanța respectării ordinii lumii.