Baltagul

Perioada interbelica, epoca de inflorire a literaturii romane aflate sub semnul

teoriei ,,sincronismului”, promovata prin revista si cenaclul ,,Sburatorul” de catre
E.Lovinescu, prezinta o nota caracteristica, unica in litaratura europeana a vremii.

Concomitent cu aparitia unor romane subiective, de tip proustian, literatura romana

cunoaste si romane traditionaliste de factura rurala precum ,,Ion” de Liviu Rebreanu si
romanul mitic ,,Baltagul”, scris de Mihail Sadoveanu.

Mihail Sadoveanu isi scrie romanele intr-o perioada in care in literatura romana are
loc procesul de sincronizare cu literatura occidentala, el reprezentand un exemplu al
continuarii filonului traditionalist.

Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu, publicat in 1930, este un roman interbelic,

obiectiv, realist-mitic si traditional, "probabil singurul roman obiectiv" al scriitorului (Nicolae
Manolescu). El aduce o formula inedita in peisajul epicii interbelice, polimorfismul structurii,
adica "amestecul de roman realist cu naratiune arhetipala grefata pe un scenariu politist".
(Carmen Matei Musat)

Romanul este o creatie epica in proza, cu actiune complexa, desfasurata pe mai multe
planuri, in timp si spatiu precizate, cu un numar mare de personaje individualizate, care
ofera o imagine ampla asupra vietii.

,,Baltagul” se incadreaza in filonul realist prin surprinderea monografiei lumii

pastorale in toate aspectele ei, prin reperele spatiale, tipologia personajelor, dar si prin
tehnica detaliului semnificativ.

Aspectul mitic provine din preluarea unuia dintre cele 4 mituri fundamentale ale
culturii romanesti, mitul transhumantei, romanul avand ca motto 2 versuri din balada
"Miorita": "Stapane, stapane,/ Mai cheama s-un cane...". Gesturile viscerale ale Vitoriei
Lipan, traditiile pastorale si motivul comuniunii om-natura confera romanului aspect arhaic.

Tema rurala a romanului traditional este dublata de tema calatoriei initiatice si

justitiare, precum si de cea a vietii, mortii si a iubirii. Romanul prezinta obiceiurile din satul
moldovenesc de la munte, lumea arhaica a pastorilor, avand in prim-plan rautatea si
pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Insotita de Gheorghita, Vitoria reconstituie
drumul parcurs de barbatul sau si evenimentele care au condus la moartea acestuia, ceea ce
devine o dubla aventura: a cunoasterii lumii si a cunoasterii de sine.

"Baltagul" are si caracterul de bildungsroman, deoarece pentru Gheorghita calatoria

are rol educativ, de initiere prin parcurgerea "labirintului".
 Titlul are o tripla semnificatie, baltagul fiind toporul cu doua taisuri ce reprezinta un
obiect simbolic, arma specifica ciobanilor, arma crimei si arma justitiara. In roman, acelasi
baltag, al lui Nechifor, indeplineste toate functiile, baltagul tanarului Gheorghita ramanand
neatins de sangele ucigasilor.

Naratiunea se face la persoana a III-a prin intermediul unui narator obiectiv,

omniscient si omniprezent, focalizarea este 0 si viziunea "dindarat". Totusi, la parastasul
sotului, Vitoria preia rolul naratorului, devenind personaj reflector/ martor si ca "un Hamlet
feminin", ea reconstituie pe baza propriilor deductii crima si o povesteste veridic celor
prezenti.

Naratiunea, ca mod de expunere predominant interfereaza cu dialogul, monologul

interior si descrierea. Este de remarcat prezenta ampla a descrierii, care dincolo de cea de
tip portret, indeplineste functii narative importante: functia anticipativa, pentru ca asa cum
considera Tudor Vianu, la Mihail Sadoveanu natura este "o cutie de rezonanta a starilor
sufletesti"; si functia simbolica, intrucat locurile pe unde trec cei doi simbolizeaza o lume
arhaica in care totul are o randuiala aparte.

Structura compozitionala organizeaza romanul in 16 capitole, care pot fi grupate in 3

parti: I constatarea absentei si pregatirile de drum, II cautarea sotului disparut, III gasirea
celui cautat, inmormantarea si pedepsirea criminalilor.

Incipitul romanului, o legenda despre ocupatiile si modul de viata al ciobanilor, pe

care Nechifor o spunea la petreceri, pe care Vitoria o rememoreaza in absenta lui,
anticipeaza destinul acestuia, avand rol de prolog.

Epilogul cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei, femeie puternica, capabila sa-si
organizeze singura viata si sa aiba grija de familia sa.

Tehnica narativa de inlantuire a secventelor si episoadelor in ordine logic-cronologica

cunoaste pe alocuri schimbari de ritm. Firul narativ urmareste succesiunea momentelor
subiectului.

Expozitiunea, neobisnuit de ampla, prezinta satul Magura Tarcaului, "aproape de Sf.

Andrei" si schita portretului fizic al Vitoriei, care toarce pe prispa, rememorand cei 20 de ani
petrecuti alaturi de Nechifor, amintindu-si de cei 7 copii, din care-i ramasesera doar 2:
Gheorghita si Minodora, si de momentele frumoase, dar si dificile ale casatoriei sale.

Intriga se constituie din ingrijorarea Vitoriei pentru intarzierea nejustificata a lui

Nechifor pana in apropiere de Sf. Andrei, dar si din actiunile intreprinse inainte de plecarea
in cautarea lui: tine post negru 12 vineri, se inchina la icoana Sf. Ana de la manastirea
Bistrita, anunta autoritatile de disparitia sotului, vinde unele lucruri, pe Minodora o lasa la
Manastirea Varatec, il viziteaza pe parintele Danila si pe baba Maranda. Vitoria intentioneaza
sa-l trimita singur pe Gheorghita pe urmele lui Nechifor, dar vazand ca este necopt, decide sa
plece impreuna si ii comanda un baltag pe care il sfinteste.
 Desfasurarea actiunii marcheaza drumul parcurs de Vitoria si fiul sau, in cautarea lui
Nechifor Lipan.

Temerile Vitoriei bazate pe semne si superstitii (cocosul care canta cu fata spre
poarta, visul in care Nechifor ii apare seara in asfintit cu spatele spre ea, trecand pe apa
neagra) o conving de faptul ca Nechifor nu mai traieste.

Pleaca pe 10 martie reconstituind traseul barbatului si facand o serie de popasuri.

Primul semn despre Nechifor il afla la Vatra Dornei, unde el fusese vazut alaturi de doi
ciobani, Calistrat Bogza si Ilie Cutui, cu care facuse tranzactii. Continuand calatoria spre
Paltinis, Brosteni si Borca, drumul paraseste apa Bistritei, "intr-o lume cu totul necunoscuta".
Vitoria si Gheorghita intalnesc botez la Borca si nunta la Creci, ordinea lor sugerand Vitoriei
inmormantarea din final. Ea isi da seama ca sotul sau a disparut intre Suha si Sabasa, iar prin
intermediul cainelui regasit, Lupu, munteanca descopera ramasitele lui Lipan intr-o rapa, in
dreptul Crucii Talienilor, lovit in cap cu un baltag.

Punctul culminant este reprezentat de scena de la parastas, unde, dupa ce Vitoria ii

imbata pe criminali, prin intrebari inteligente, folosind tehnica disimularii Bogza devine
agresiv si e lovit de Gheorghita cu baltagul lui Nechifor. Prezenta lui Gheorghita in acest
moment al subiectului reprezinta masura maturitatii lui si a capacitatii de a prelua locul
tatalui. Gestul sau confirma maturitatea, insa actul justitiar ii apartine lui Lupu, intrucat
Gheorghita nu trebuie sa-si faca intrarea in lumea ciobanilor printr-un omor. Bogza, inainte
de a muri, doreste sa i se dea vaduvei banii furati.

Deznodamantul confirma legenda despre ciobani din debut. Din aceasta perspectiva,
tragedia lui Nechifor este una obisnuita, la fel ca si atitudinea Vitoriei. Finalul o regaseste pe
vaduva linistita, impacata cu sine, hotarata sa-si continue viata "sa le luam pe toate de coada
de unde le-am lasat", avand chiar puterea sa zambeasca.

Personajele infatiseaza tipologii umane reprezentative pentru lumea satului de la

munte, la inceputul secolului al XX-lea.

Personajul principal, Vitoria, este tipul muntencei aprige si hotarate, capabila sa

indeplineasca tot ce-si propune. Ea este un personaj complex realizat prin tehnica
basoreliefului si individualizat prin caracterizarea directa si caracterizarea indirecta. Portretul
fizic releva frumusetea personajului prin tehnica detaliului semnificativ.

Nechifor Lipan este tot personaj principal, dar absent, portretul sau complex
creionandu-se doar din amintirile celorlalti, prin retrospectiva si rememorare.

Personajul secundar, Gheorghita, reprezinta generatia tanara, rolul sau fiind acela de
a lua locul tatalui disparut.
 Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu apartine realismului mitic, "este un roman
realist in sensul cel mai propriu" (Nicolae Manolescu) si ofera o perspectiva arhaica,
atemporala intr-o etapa in care literatura romana tindea catre sincronizarea cu occidentul.