Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de razboi

- Camil Petrescu -
C. Petrescu devine, prin opera lui, unul dintre exemplele majore care ilustrează
teza lui E. Lovinescu în privinţa prozei, a genului epic: trecerea de proza de observaţie la
proza de analiză psihologică, de la realismul critic obiectiv, la proza subiectivă. Este unul
dintre marii scriitori români care se sincronizează cu literatura occidentală, prin opera
căruia literatura română intră cu adevărat îin modernitate. În Noua structură şi operă a
lui Marcel Proust, C. Petrescu teoretizează romanul modern şi respinge romanul de tip
tradiţional, în care naratorul este omniscient şi omniprezent. Romanul modern pe care îl
promovează impune o altă perspectivă narativă, un tip de personaj cu o conştiinţă lucidă,
analitică, un intelectual, un inadaptat superior.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman subiectiv,
deoarece are urmatoarele caracteristici: timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei,
memoria afectiva, naratiunea la persoana I, unicitatea perspectivei narative, luciditatea
analizei si a autoanalizei, anticalofilismul. O alta trasatura este autenticitatea, deoarece
actul de creatie se identifica, se suprapune cu realitatea vietii, cu o experienta traita.
Prin tema, prin conflictul de natura interioara, prin protagonist şi prin utilizarea
unor tehnici ale analizei psihologice, romanul este si unul psihologic. A fost considerat de
C. Ciopraga o “monografie a indoielii”, iar de G. Calinescu “monografia unui element
psihic...gelozia”.
Principalul mod de expunere este naratiunea confesiva, personajele se contureaza
direct prin descriere si indirect, prin intermediul gandurilor, faptelor, prin dialog sau
monolog interior. Perspectiva narativa unica evidentiaza punctul de vedere al naratorului-
personaj, prin naratiunea la persona I. Personajul-narator este cel care mediaza intre
cititor si celelalte personaje, il determina pe cititor sa cunoasca despre ele atat cat stie si
personajul principal. Prin monolog interior, personajul principal analizeaza, alternand sau
interferand, aspecte ale planului interior si aspecte ale planului exterior.
Perspectiva temporala este una discontinua, axata pe o alternanta temporala a
evenimentelor. Perspectiva spatiala evidentiaza un spatiu real (Bucuresti, Campulung,
Odobesti sau frontul), dar si un spatiu inchis, imaginar, al zbuciumului din constiinta
personajului. C. Petrescu imbina fictiunea cu sursa autobiografica, cea din urma fiind
reprezentata de jurnalul de campanie al autorului insusi din timpul Primului Razboi
Mondial.
Romanul se compune din doua parti precizate in titlu, care indica temele si, in
acelasi timp, cele doua experiente fundamentale de cunoastere pe care le traieste
protagonistul: dragostea si razboiul. Prima parte reprezinta rememorarea iubirii
matrimoniale esuate dintre Stefan Ghiorghidiu si Ela, iar partea a doua o constituie
jurnalul de campanie al lui Ghiorghidiu si valorifica experienta de pe front.
Titlul romanului evidentiaza temele acestuia, putand fi considerat o metafora a
timpului psihologic, a modului in care evenimentele exterioare sunt filtrate de constiinta.
Cuvantul “noapte” reda simbolic incertitudinea, indoiala, nesiguranta sau irationalul. Cele
doua “nopti” sugereaza si doua etape distincte din evolutia protagonistului. Cuvintele
“ultima” si “prima” devin frontiere temporale ale unor epoci diferite prin traire si viziune,
marcand momentele in care se produce transformarea protagonistului.
Romanul este alcatuit din doua parti si treisprezece capitole cu titluri sugestive.
Incipitul este construit dupa un tipar realist, prezentand detalii referitoare la timp si
spatiu, iar finalul respecta formula romanului modern subiectiv, fiind deschis la
interpretari multiple. Incipitul romanului il prezinta pe Stefan Ghiorghidiu, conform
jurnalului de front, ca proaspat sublocotenent rezervist in primavara anului 1916,
concentrat pe Valea Prahovei şi asteptand intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial.
O discutie contradictorie intre ofiteri despre decizia unui tribunal de a achita un barbat
care-si ucisese sotia acuzata de adulter, il enerveaza pe Ghiorghidiu. Acesta, dezgustat de
superficialitatea discutiilor, reactioneaza exploziv si isi exprima ideea despre iubirea
absoluta: “Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupta celuilalt”.
Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a protagonistului, trezindu-i amintiri
legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela. Astfel, subiectul romanului se
organizeaza in jurul dramei de constiinta a personajului principal, drama generata de
incertitudinea in iubire, de gelozie.
Stefan Ghiorghidiu este un student la Filozofie, traind din greu din pensia
modesta de vaduva a mamei. Se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere, cu
toate că viziunea sa asupra iubirii anticipează viitoarele probleme. Dupa casatorie, cei doi
traiesc modest, dar sunt fericiti. Linistea familiei este tulburata de o mostenire pe care
Ghiorghidiu o primeste la moartea unui unchi avar, Tache. Dezechilibrul se produce in
momentul in care Ela incepe sa se implice in discutiile despre bani, sa devina tot mai
atrasa de viata mondena. Evolutia cuplului spre o criza matrimoniala este evidenta,
apogeul fiind atins cu ocazia excursiei la Odobesti, cand Ela ii acorda o atentie exagerata
unui anume domn G, “vag avocat” si dansator monden, care, dupa parerea lui
Ghiorghidiu, ii va deveni ulterior amant. Dupa excursia de la Odobesti, relatia lor devine
o succesiune de separari si impacari. Concentrat pe Valea Prahovei, Ghiorghidiu primeste
o scrisoare de la Ela prin care il cheama urgent la Campulung, acolo unde se mutase
pentru a fi mai aproape de el. Aceasta dorea sa-l convinga sa transfere o anumita suma de
bani pe numele ei pentru a fi asigurata in cazul in care el ar pati ceva. Ghiorghidiu, afland
ce-si doreste sotia sa, e convins ca aceasta planuieste sa divorteze pentru a ramane cu
domnul G, pe care il si intalnise pe strada in oras. Din cauza izbucnirii razboiului,
Ghiorghidiu nu mai apuca sa verifice daca banuielile sunt intemeiate.
Cea de-a doua experienta este cea a razboiului, care ilustreaza o imagine de
groaza a frontului. Frontul devine sinonim cu invalmasala, dezordinea, haosul, mizeria.
Capitolul “Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” scoate in evidenta absurdul razboiului
si tragismul intalnirii cu moartea. Totul tine de hazard, eroismul este inlocuit cu spaima
de moarte. Astfel, drama colectiva a razboiului pune in umbra drama individuala a iubirii.
Ranit si spitalizat, trezit de drama razboiului, Stefan Ghiorghidiu se intoarce la Bucuresti
cu gandul de a se desparti de Ela. Isi da seama cu luciditate, ca oricand ar fi putut gasi
alta la fel. Ii daruieste “absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti...de la lucruri
personale, la amintiri. Adica tot trecutul”. Astfel, prin renuntarea la “trecut”, adica la tot
timpul trait, Ghiorghidiu reuseste sa se elibereze de drama iubirii.
Stefan Ghiorghidiu este un inadaptat superior, el reprezinta tipul intelectualului
lucid, al filzofului ce traieste impresia ca s-a izolat de lumea exterioara. Astfel, ideea de
inadaptare este construita pe baza opozitiei dintre lumea intelectualului Ghiorghidiu, o
lume idealizata şi oarecum utopica, si lumea reala a oamenilor de afaceri, a
compromisurilor, a mostenirilor, o lume reprezentata de batranul avar Tache, de deputatul
Nae Ghiorghidiu sau de milionarul analfabet Tănase Lumânărarul. Inadaptarea si
inadvertenta se poat regasi si la nivel afectiv, emotional. Protagonistul idealizeaza iubirea
pentru Ela, insa intre ideal si realitate se instituie o disjunctie, intre cei doi soti neexistand
o comunicare sufleteasca autentica. Ela este o femeie frumoasa, dar cat se poate de
obisnuita, cu manifestari de tandrete, de feminitate, copilaroasa, alintata, sensibila. Insa
sub toate acestea se ascund suficienta, egoism, posesivitate, marginire. Dragostea ei are
un efect acaparator, tinzand sa anihileze personalitatea lui Ghiorghidiu. Concludenta,
pentru “terenul” instabil pe care se cladeste casatoria celor doi, este declaratia
personajului asupra aparitiei si evolutiei sentimentelor pentru Ela: “Iubesti mai intai din
mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita. [...]
Incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine,
fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente, si cred ca
acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.” El incearca sa-si ridice sotia la
nivelul abstractiunilor sale teoretice, ii tine lectii de filozofie, proiecteaza practic iluziile
sale procustiene asupra propriei sotii, incercand sa obtina absolutul in iubire. Ela ramane
un mister pentru cititor, deoarece ea este prezentata numai prin intermediul lui
Ghiorghidiu. Iubirea este traita sub semnul incertitudinii, faptele, gesturile, cuvintele Elei
reflectandu-se in constiinta eroului.
Stefan Ghiorghidiu este un personaj definitoriu pentru literatura lui C. Petrescu.
El incearca sa recompuna lumea in functie de aspiratiile sale inalte, are orgoliul de a
refuza o realitate care nu i se potriveste, de a renunta la o iubire care nu mai coincide cu o
anumită imagine, cu conceptia initiala.
Prezentat in antiteza cu lumea afaceristului Lumânăraru sau cu lumea mondena a
lui Grigoriade, Stefan Ghiorghidiu are taria de a nu accepta compromisul si de a
reprezenta, in plan romanesc, un alter ego al lui C. Petrescu: “Eu sunt dintre acei/ Cu ochi
halucinati si mistuiti launtric,/ Cu sufletul marit/ Caci am vazut idei”. Razboiul si iubirea,
cele doua teme ale romanului, constituie experientele decisive pentru devenirea
personajului. Eroul traieste drama constatării distantei dintre iluzie si realitate, dintre
ideal si banalitate. Originalitatea romanului e data de drama traita de personajul
intelectual, de subtilitatea cu care acesta isi analizeaza propria constiinta, de tehnicile
utilizate de autor.
Modernitatea este prezenta si in constructia romanului. Astfel, primul capitol
evidentiaza doua planuri temporale: timpul nararii, cronologic (prezentul frontului) si
timpul narat, psihologic (trecutul povestii de iubire). Capitolul intai si al saselea din
prima partea a romanului cuprind evenimente contemporane cu momentul nararii.
Urmatoarele capitole (doi, trei, patru si cinci) reprezinta o retrospectiva, o intoarecere in
trecut la cei doi ani si jumatate de casatorie cu Ela. Capitolele sapte-doisprezece cuprind
relatari de pe front, iar in ultimul capitol se revine la povestea de iubirea, exprimand
schimbarea personajului, devenirea lui.
Originalitatea romanului subiectiv este data de drama intelectualului superior si
introvertit, de complexitatea personajului, definit de G. Călinescu drept "un om cu un
suflet clocotitor de idei si pasiuni, un om inteligent".