Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi Camil Petrescu

*argumentare*

Camil Petrescu, scriitor reprezentativ al epocii interbelice, a innoit romanul romanesc prin sincronizarea cu literatura universala. Roman modern de analiza psihologica, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi [este] o scriere in care arta analizei castiga unul din succesele ei cele mai mari. (Tudor Vianu, Arta prozatorilor romani) Roman psihologic prin tema, conflict (interior), protagonist (o constiinta problematizanta) si prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice, romanul lui Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept o monografie a indoielii (C. Ciopraga), monografia unui element psihic, gelozia (G. Calinescu). Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip subiectiv, deoarece are drept caracteristici: unicitatea perspective narative, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana I, luciditatea (auto)analizei, anticalofilismul, dar si autenticitatea definita ca identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea intensa. Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul. Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu, care indica temele romanului si, in acelasi timp, cele doua experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale esuate (dintre Stefan Gheorghidiu si Ela), partea a doua, construita sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul primului razboi mondial. Prima parte este in intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica jurnanul de campanie al autorului, articole si documente din epoca, ceea ce confera autenticitate textului, in maniera impusa in literatura universala de Andre Gide. Unitatea romanului este asigurata de unicitatea constiintei care analizeaza efectele celor doua experienta: iubirea si razboiul. Incipitul romanului valorifica un artificiu compozitional: actiunea primului capitol, La Piatra Craiului in munte, este posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii I. Capitolul pune in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii (prezentul frontului) si timpul narat (trecutul povestii de iubire). In primavara lui 1916, in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei, Stefan Gheorghidiu asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat in presa: un barbat care si-a ucis sotia infidela a fost achitat la tribunal. Aceasta discutie

declanseaza memoria afectiva a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela. Intocmai ca la Proust, un eveniment exterior (aici, discutia de la popota) declanseaza rememorarea unor intamplari sau stari traite intr-un timp pierdut, dar spre deosebire de fluxul memoriei involuntare proustiene, in cartea lui Camil Petrescu evenimentele din trecut sunt ordonate cronologic si analizate in mod lucid, fiind vorba de memoria voluntara. La Proust, personajul-narator retraieste trecutul, la Camil Petrescu, acesta analizeaza si interpreteaza trecutul. Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala este fraza cu care debuteaza abrupt (concentreaza intriga) cel de-al doilea capitol, Diagonalele unui testament, dar si retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Tanarul, pe atunci student la filozofie, se casatoreste din dragoste cu Ela, studenta la Litere, orfana crescuta de o matusa. Iubirea barbatului se naste din admiratie, duiosie: Iubesti intai din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita, dar, la autoanaliza lucida, naratorul marturiseste ca mai ales din orgoliu: Incepusem totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente, si cred ca acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri. Dupa casatorie, cei doi soti traiesc modest, dar sunt fericiti. Echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste la moartea unchiului sau avar, Tache. Ela se implica in discutiile despre bani, lucru care lui Gheorghidiu ii displace profund: As fi vrut-o mereu feminina, deasupra acestor discutii vulgare. Mai mult, spre deosebire de sotul sau, Ela este atrasa de viata mondena, la care noul statut social al familiei ii ofera acces. Cuplul evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala, al carei moment culminant are loc cu ocazia excursiei de la Odoboesti, prilejuita de sarbatoare Sfintilor Constantin si Elena. In timpul acestei excursii se pare ca Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume domn G., care, dupa opinia personajului-narator, ii va deveni mai tarziu amant. Dupa o scurta despartire, Ela si Stefan se impaca. Inrolat pe frontul romanesc, Gheorghidiu cere o permisie, ca sa verifice daca sotia il insala, fapt nerealizat din cauza izbucnirii razboiului. A doua experienta in planul cunoasterii existentiale o reprezinta razboiul, iar Absolutul mortii eclipseaza absolutul iubirii.. Imaginea razboiului e demitizata, in descendenta stendhaliana. Autorul marturisete c nu decrie o lupt, ci confruntarea directa a individului cu moartea. Frontul inseamna haos, mizerie, masuri absurde, invalmaseala, dezordine. Ordinele ofiterilor superiori sunt contradictorii, legaturile dintre unitati sunt aleatorii. Din cauza informatiilor eronate, artileria romana isi fixeaza tunurile asupra propriilor batalioane. La confruntarea cu inamicul se adauga frigul si ploaia. Experientele dramatice de pe front modifica atitudinea personajului-narator fata de celelalte aspecte ale existentei sale: Atat de mare e departarea de cele intamplate ieri, ca acestea sunt mai aproape de copilaria mea, decat de mine cel de azi Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu ilustreaza absurdul razboiului si tragismul confruntarii cu moartea. Viata combatantilor tine de hazard, iar eroismul este inlocuit de spaima de moarte (Nimic eroic, nimic nltor) care pastreaza doar instinctul de supravietuire si automatismul:

Nu mai e nimic omenesc in noi. Individul se pierde, se simte anulat in iuresul colectiv. Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama individuala a iubirii. Si n planul rzboiului, Stefan Gheorghidiu rmne acelai personaj dominat de luciditate, continund s se autoanalizeze: tiu c voi muri, dar m ntreb dac voi putea suporta fizic rana care-mi va sfia trupul. Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce acasa, la Bucuresti, dar se simte detasat de tot ce il legase de Ela. Obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca, o priveste acum cu indiferenta cu care privesti un tablou si hotaraste sa o paraseasca: I-am scris ca ii las absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul. Stefan Gheorghidiu, personajul-narator reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care traieste drama indragostitului de absolut. Filozof, el are impresia ca s-a izolat de lumea exterioara, insa in realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor, decat in masura in care se reflecta in aceasta constiinta. In acest sens, Ela este cel mai misterios personaj, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea personajului-narator. De aceea cititorul nu se poate pronunta asupra fidelitatii ei sau daca e mai degraba superficiala, decat spirituala. Nu Ela se schimba (poate doar superficial, dandu-si arama pe fata, cum se spune, abia dupa casatorie), ci felul in care o vede Stefan. (Nicolae Manolescu) Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Stefan Gheorghidiu percepe cu luciditate, alternand sau interferand, aspecte ale planului interior/ fluxul constiintei (trairi, sentimente, reflectii) si ale planului exterior (fapte, tipuri umane, relatii cu alte personaje). Relatarea si povestirea sunt inlocuite in proza moderna cu analiza si interpretarea, de unde impresia de epic evenimential sarac in favoarea analizei. Masa de la unchiul Tache este prezentata ca o scena balzaciana: asezarea personajelor, interesul pentru mostenire, portretul batranului avar si al arivistului lingusitor Nae Gheorghidiu. Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine autenticitatea limbajului. Consider ca prin formula narativa abordata in Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, Camil Petrescu schimba viziunea romanesc asupra unor teme, precum iubirea si razboiul, supralicitate de literatura nationala. Autorul, ca si Liviu Rebreanu, polemizeaza cu romanul traditional de razboi, demistifica imaginea eroica, idilizata a frontului, si infatiseaza, din perspectiva combatantului, situatiile absurde si contradictorii produse de o strategie militara incompetenta, sentimentul de frica exacerbata care anuleaza vointele, ororile si efectele razboiului. In ceea ce priveste iubirea, aceasta nu mai este vazuta ca un sentiment inaltator, ci ca un stentiment meschin, generator de gelozie. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern, psihologic, avand drept caracteristici: unicitatea perspective narative, timpul prezent si subiectiv, memoria afectiva, naratiunea la persoana I si autenticitatea trairii, fiind totodata si un roman al experientei.