ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

CAMIL PETRESCU

 roman interbelic
 roman modern
 roman subiectiv
 roman psihologic
 roman al experienţei
 roman de dragoste

CARACTERIZAREA UNUI PERSONAJ + RELAŢIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

 Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-

un text narativ studiat aparţinând lui Camil Petrescu. În elaborarea eseului, vei avea în
vedere următoarele repere:

1. - prezentarea a patru elemente ale textului narativ semnificative pentru realizarea

personajului ales ( de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia
subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, limbaj etc. );

2.a - prezentarea statutului social, psihologic, moral al personajului ales, prin raportare la
conflictul / conflictele textului narativ studiat;

3.a- relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade / secvenţe
narative / situaţii semnificative sau prin citate comentate;

4.a - exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau
tema textului narativ în construcţia personajului pentru care ai optat.

 Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre relaţiile dintre două personaje ale unui roman
studiat, aparţinând lui Camil Petrescu. În elaborarea eseului, vei avea în vedere
următoarele repere:

1. - prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru construcţia

personajelor alese ( de exemplu: temă, perspectivă narativă, acţiune, conflict, relaţii spaţiale şi
temporale, construcţia subiectului, modalităţi de caracterizare , limbaj etc. );

2.b - prezentarea situaţiei iniţiale a celor două personaje, din perspectiva tipologiei în care se
încadrează, a statutului lor social, psihologic, moral etc.;

3.b - evidenţierea, prin două episoade/ citate/ secvenţe comentate, a modului în care evoluează
relaţia dintre cele două personaje;

4.b - susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema romanului studiat se reflectă în
evoluţia relaţiei dintre cele două personaje.
 În perioada interbelică, în literatura română se desfăşoară o intensă polemică referitoare la
roman. Eugen Lovinescu teoretizează modernismul ca doctrină literară, susţinând manifestarea lui. O
importantă contribuţie la modernizarea romanului românesc a avut-o Camil Petrescu, creaţia sa literară
sincronizându-se cu literatura europeană a timpului.
1. Teoretizând problemele romanului, Camil Petrescu pună în discuţie condiţia romancierului
modern, a raportului acestuia cu realitatea şi cu produsul creat, propunând naraţiunea de tip subiectiv.
Primul roman al lui Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”,
publicat în 1930, aparţine literaturii autenticităţii şi ilustrează estetica modernismului (roman citadin,
centrat pe problematica intelectualului, împlinind dezideratele formulate în teoria lovinesciană a
sincronismului). Este un roman modern, realist, psihologic, de analiză a vieţii interioare (sumă a
unor „dosare de existenţă"), iar ca formulă epică ilustrează romanul subiectiv, „ionic". De asemenea,
poate fi considerat un roman al experienţei, atât la nivel formal, prin structură şi tehnici narative, cât
şi la nivelul conţinutului.
Titlul surprinde cele două experienţe fundamentale pe care le trăieşte protagonistul, ce devin
teme ale cărţii (iubirea, războiul); simbolul nopţii evidenţiază incertitudinea care îl macină.
Conflictul romanului cuprinde confruntarea dintre ideal şi realitate. Conflictul este interior
(psihologic) şi se desfăşoară în conştiinţa personajului principal, Ştefan Gheorghidiu, care se
raportează la experienţele definitorii pe care le trăieşte: iubirea şi războiul.
Romanul se compune din două părţi, liantul dintre ele fiind conştiinţa unică a naratorului,
Ştefan Gheorghidiu. „Cartea întâia” cuprinde şase capitole, iar „Cartea a doua”, şapte capitole,
ultimul având valoare de epilog („Comunicat apocrif”). Titlurile sunt rezumative sau metaforice („La
Piatra Craiului, în munte”, „Diagonalele unui testament”).
Principiul compoziţional este cel al memoriei involuntare (declanşate nu de o senzaţie, ca la
Proust, ci de o dezbatere şi un conflict de idei – discuţia de la popotă).
Perspectiva narativă este subiectivă şi unică, a unui „narator necreditabil”. Opera se alcătuieşte
ca o confesiune la persoana I, urmărind fluxul conştiinţei. Focalizarea este exclusiv internă, iar
viziunea „împreună cu”. Povestirea este pentru personaj o modalitate de a-şi analiza propria existenţă.
Tehnicile narative sunt diverse: tehnica analitică, inserţia, alternanţa, tehnica decupajului, a
contrapunctului.
Cronologia faptelor nu este respectată, fiind înlocuită cu acronia. Există un timp al narării,
cronologic, al frontului şi un timp al naraţiunii, psihologic, al poveştii de iubire. Timpul obiectiv
(cronologic), al realităţii războiului, evoluează paralel cu timpul subiectiv (psihologic).
Acţiunea debutează într-o zi a anului 1916, când Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent, participă la
fortificarea frontierei, în zona Pietrei Craiului. O discuţie la popota ofiţerilor îi declanşează memoria
involuntară şi marchează o întoarcere în timp, deschide o „poartă temporală”, eroul rememorând
povestea de iubire: “Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că
mă înşeală”. Începând cu capitolul al doilea, „Diagonalele unui testament”, se produce o întoarcere în
realitatea iubirii, drama geloziei fiind în prim-planul naraţiunii. „Cartea a doua” redă evenimentele
frontului în ordine cronologică, ultimul capitol, „Comunicat apocrif”, cuprinzând deznodământul
poveştii de dragoste.
2.a, b Ştefan Gheorghidiu este personajul-narator, ce oferă o perspectivă subiectivă asupra
întâmplărilor, un prototip al intelectualului. Student la Filozofie, este intelectualul lucid, însetat de
absolut. Tipul său de personaj ilustrează o replică de a unui alt erou camilpetrescian, Gelu Ruscanu,
din drama „Jocul ielelor”: „Câtă luciditate, atâta existenţă şi deci atâta dramă”. Gheorghidiu trăieşte
în lumea ideilor pure, aspirând la dragostea absolută, căutând în permanenţă certitudini. El vede în Ela
idealul său de iubire şi de feminitate.
 Eroul este, la început, un student sărac. Se căsătoreşte cu o studentă frumoasă, de aceeaşi
condiţie, devenind bogat, printr-o moştenire lăsată de unchiul său, Tache. Este apoi sublocotenent în
armata română, în timpul Primului Război Mondial. În mod constant rămâne, însă, un „alter ego” al
scriitorului, un spirit introvertit, neliniştit, lucid şi polemic, asemenea tuturor eroilor camilpetrescieni
care „au văzut idei”.
Temele operei cuprind iubirea şi războiul, ca experienţe umane esenţiale. De asemenea, o temă a
romanului modern este drama intelectualului însetat de cunoaşterea absolută, ideal de existenţă al
personajului: „N-aş vrea să existe pe lume o experienţă definitivă […] de la care să lipsesc, mai exact
să lipsească ea din întregul meu sufletesc”. De aceea, romancierul îşi construieşte personajul printr-o
dublă raportare, la război şi la dragoste. Sunt experienţe fundamentale pe care eroul le doreşte,
pentru a nu avea „un eu limitat”.
2.b Ela este personajul feminin al romanului, simbolizând idealul de iubire către care aspiră
Ştefan Gheorghidiu. Ea apare numai prin ochii personajului masculin, în fond un narator necreditabil.
Studentă la Litere, Ela este orfană şi aflată în grija unei mătuşi. Trăsăturile fizice sunt sugestive
pentru frumuseţea tinerei care este descrisă în mod direct de personajul-narator: „ochii mari, albaştri,
vii ca nişte întrebari de cleştar”. Considerată a fi cea mai frumoasă şi mai populară studentă din
Universitate, ea se îndrăgosteşte de Ştefan Gheorghidiu cu care apoi se căsătoreşte.
Trăsăturile morale ale eroinei moderne transpar numai indirect, prin răsfrângerea lor în conştiinţa
bărbatului, fiind influenţate de evoluţia poveştii de dragoste dintre ei şi de orgoliul lui. Femeia bună,
dezinteresată şi luminoasă de la începutul romanului devine, din perspectiva bărbatului bănuitor,
egoistă, rece, calculată, mincinoasă, trădătoare, vulgară.
Ela este un personaj modern, original în literatura română prin faptul că nu apare ca personalitate
distinctă, cititorul percepând-o doar prin mijlocirea personajului-narator, subiectiv.
3.a Luciditatea este, probabil, una dintre trăsăturile care îl definesc cel mai bine pe Ştefan
Gheorghidiu, alături de orgoliu. Introspectiv, conştient de supremaţia lucidităţii, eroul este o conştiinţă
incapabilă de compromisuri. Luciditatea sa, deşi domină, nu poate învinge definitiv sentimentele
manifestate mai ales în prima parte a romanului. Ştefan Gheorghidiu o iubeşte pe Ela, dar este în stare,
în acelaşi timp, s-o observe. Ar vrea-o pe soţia lui nu doar frumoasă, ci şi capabilă de speculaţii
filozofice, dar ea îi apare limitată, superficială, interesată de bani. Atitudinea femeii în fața moștenirii
îl nemulțumește : „Aş fi vrut-o mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea vulgare”. Şi totuşi, o
iubeşte şi trăieşte drama geloziei.
Experienţa războiului este privită cu aceeaşi luciditate. Scenele din capitolul „Ne-a acoperit
pământul lui Dumnezeu”, care dezvăluie imagini ale confruntării cu moartea, se structurează pe trei
momente: discuţia dintre ofiţeri, înainte de luptă, retragerea armatei din faţa inamicului şi momentul
culminant în care, sub mal, sunt acoperiţi de pământ şi când se aude, ca un bocet, vocea unuia dintre
soldaţi spunând întruna: „Ne-a acoperit pamântul lui Dumnezeu”. Descrierile sunt făcute cu o mare
autenticitate, cu notaţii vizuale şi auditive. Ştefan Gheorghidiu pare că priveşte situaţiile „cu acelaşi
interes ca al savantului, urmărind cristalizarea unei reacţiuni chimice” (Pompiliu Constantinescu)
Foarte fin observator şi analist, eroul este conştient de imperfecţiunea lumii din jurul său. El nu
se potriveşte în niciun fel cu societatea mediocră, necinstită, în mijlocul căreia trăieşte. Jocul de
interese, lipsa de scrupule în afaceri şi în politică, mondenitatea sunt surprinse de intelectualul profund
care este Gheorghidiu cu dispreţ şi ironie.
Încercarea lui de a supravieţui într-o lume considerată ostilă şi nedemnă se face printr-o trăsătură
de caracter distinctivă, orgoliul, manifestat atât în viaţa publică, cât şi în cea privată. Eroul
mărturiseşte că însăşi baza sentimentului pe care îl are pentru soţia lui a fost orgoliul de a se şti
admirat şi invidiat de către ceilalţi, datorită iubirii pe care i-o purta Ela: „acest orgoliu a constituit
baza viitoarei mele iubiri”.
Dintre modalităţile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheorghidiu este realizat mai
ales prin caracterizare indirectă, care se desprinde din fapte, gânduri, limbaj, gesturi, atitudini şi
relaţiile cu celelalte personaje. La aceasta se adaugă autocaracterizarea, dar şi procedee specifice
romanului psihologic modern: autoanaliza lucidă („Nu pot gândi nimic. Creierul parcă mi s-a zemuit,
nervii, de atâta încordare, s-au rupt ca nişte sfori putrede”), monologul interior, fluxul conştiinţei. În
acest sens, Tudor Vianu afirma că „Eroul lui Camil Petrescu este un intelectualist, o natură reflexivă şi
pătrunzătoare, care suferă pentru că gândeşte şi analizează”.
3.b . În evoluţia relaţiei protagonistului cu soţia sa, Ela, se disting mai multe etape. Perioada de
la începutului căsătoriei este apreciată de personajul narator drept “vremea cea mai frumoasă”.
Odată cu moştenirea primită de Gheorghidiu, viaţa lor se schimbă: se mută într-un apartament
luxos, iau parte la numeroase întâlniri mondene. Ştefan Gheorghidiu nu se poate adapta noii lumi şi
este mirată de uşurinţa cu care soţia sa acceptă schimbarea.
Când Gheorghidiu începe să-și bănuiască soția de infidelitate, chipul ei devine altul: “sub o
madonă crezută autentică, originalul: un peisaj şi un cap străin şi vulgar”.
Semnificativ este episodul excursiei la Odobeşti, când, datorită apropierii Elei de Grigoriade,
eroul începe să se îndoiască puternic de fidelitatea ei. Fiecare cuvânt ori gest al femeii este îndelung
analizat ca probă a trădării şi devine prilej de tortură pentru zbuciumata conştiinţă a lui Ştefan: „În
acele trei zile câte am stat la Odobeşti, am fost ca şi bolnav”. Criza interioară ce se va declanşa acum
va fi de lungă durată şi analizată de intelectualul lucid şi hipersensibil care este Gheorghidiu.
Incertitudinea bărbatului, gelozia, orgoliul lui rănit provoacă despărţiri ale cuplului, urmate de
împăcări.
Capitolul “Ultima noapte de dragoste” cuprinde episodul de la Câmpulung când, la început,
pasiunea revine, iar Ela apare din nou ca o femeie ingenuă, cu chip de fetiţă; însă, frapat apoi de
meschinăria ei, Gheorghidiu o observă din nou cu alţi ochi, iar chipul Elei se schimbă pentru o ultimă
dată: “priveam cu ură şi dispreţ corpul acesta ameninţat de îmbătrânire”. Trăind experienţa frontului,
confruntat cu moartea, eroul se eliberează de obsesia geloziei.
4.a În opinia mea, prin romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil
Petrescu impune un nou tip de personaj în literatura română interbelică: inadaptatul superior, care se
detaşează spiritual de mediul în care trăieşte, dedicându-se propriei viziuni a absolutului. Ştefan
Gheorghidiu este o conştiinţă lucidă, un spirit atent întors atent către sine însuşi, analizându-se în două
mari ipostaze ale vieţii: iubirea şi războiul. El face parte din galeria eroilor intelectuali pe care i-a creat
autorul. Obsedat de absolut, dar învins de el, Gheorghidiu devine victima propriului ideal.
4.b. În opinia mea, evoluţia relaţiei lui Ştefan Gheorghidiu cu soția sa reprezintă, simbolic,
evoluţia relaţiei lui cu lumea; ceea ce respinge la Ela sunt datele lumii cu care eroul se află în
dezacord. Gheorghidiu este un inadaptat superior în lumea comună, fiind obsedat de absolut, dar
învins de el şi devenind victima propriului ideal.
Finalul poveştii de iubire coincide cu finalul romanului. Realitatea brutală a frontului îl face pe
Gheorghidiu să înţeleagă cât de măruntă este suferinţa sa din gelozie pe lângă tragedia celor de pe
câmpul de luptă. Deşi recunoaşte că a existat un moment când ar fi fost capabil să ucidă pentru Ela, el
constată cu luciditate că este vindecat de pasiunea care îl mistuise până atunci, fiind capabil să lase
totul în urmă. Când perspectiva asupra ei se modifică, Ela devine ceea ce a fost, de fapt, de la început:
o femeie obişnuită.