Subiect de tip III-eseu structurat

Redactează un eseu de 2-3 pagini, în care să prezinţi relaţia dintre două personaje, reflectată într-un
roman obiectiv studiat. În elaborarea eseului vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre personajele alese, din romanul
obiectiv studiat;
- evidenţierea, prin două episoade/citate/secvenţe comentate, a modului în care evoluează relaţia dintre cele
două personaje ;
- ilustrarea a patru elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale romanului studiat, semnificative
pentru analiza relaţiei dintre cele două personaje alese (de exemplu: incipit, final, perspectivă narativă,
acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, modalităţi de caracterizare a personajului, registre
stilistice, limbajul personajelor etc.);
- susţinerea unei opinii despre modul în care o idee sau tema textului se reflectă în evoluţia relaţiei dintre
cele două personaje.

Ion-roman interbelic
Fiind un prozator dramaturg și membru al Academiei Române, Liviu Rebreanu este întemeietorul
romanului românesc modern, reușind să prezinte viața în complexitatea ei socială și psihologică. Operele
sale se caracterizează printr-o diversitate tematică, în acestea fiind surprinse o multitudine de aspecte umane.
Înainte de a scrie și de a-și publica romanele, Rebreanu și-a desăvârșit talentul de prozator, scriind povestiri și
nuvele, cea mai cunoascută nuvelă a sa fiind „Ciuleandra”. Romanul care a stârnit un adevărat entuziasm în
epocă poartă titlul „Ion” și este primul roman obiectiv din literatura română.
În acest roman, două dintre personajele atent conturate de către autor sunt Ion şi Ana. Personajul
principal este cel care dă şi titlul romanului, Liviu Rebreanu creând un personaj simbolic, devenit
emblematic în literatură pentru imaginea ţăranului.
Statutul social al eroului îl evidenţiază pe acesta ca fiind un ţăran sărac, dar cu o dorinţă aprigă de a
avea cât mai mult pământ, gata să facă orice pentru a-l obţine. Acest statut pune în evidenţă, prin istoricul
personajului, durerea din sufletul flăcăului că, deşi părinţii săi au avut mult pământ, când s-au căsătorit, au
sărăcit treptat, fiind nevoiţi să-l vândă, bucată cu bucată. Ana, în schimb, este fiica lui Vasile Baciu, cel mai
bogat om din întreg satul Pripas şi are, în consecinţă, avere şi pământuri numeroase. Statutul psihologic
relevă un caracter puternic, deoarece Ion obţine, prin viclenie, pământul mult râvnit. El îl obligă pe Vasile
Baciu, cel mai bogat ţăran din sat, să îi dea pe fiica sa de soţie, după ce o lasă pe aceasta însărcinată, intrând
astfel în posesia pământurilor acestuia, primite drept zestre. Glasul pământului subliniază dorinţa lui Ion de
a obţine cât mai mult pământ, prin căsătoria cu Ana, fără ca acesta să aibă vreun sentiment de iubire pentru
ea. Ana este un caracter slab, deoarece este uşor influenţabilă şi, pe rând, umilită, atât de către Ion, cât şi de
către Vasile Baciu, tatăl ei. Statutul moral scoate în evidenţă ambiţia şi orgoliul personajului principal,
care se simte umilit că nu are pământ. El este harnic, gospodar, plin de dorinţa de a munci pământul, dar şi
de amărăciunea că nu deţine suficient, pentru a fi respectat de către ceilalţi în sat. De aceea, ambiţia sa şi
patima pentru pământ nasc în sufletul său un conflict, ce nu se va stinge decât o dată cu moartea sa. Ana
este, în schimb, este modestă, delicată sufleteşte, ascultătoare, sensibilă şi naivă, acceptând umilinţe şi
bătăi, îndurând pentru dragostea ei suferinţe şi având mereu speranţa că Ion o va iubi şi o va respecta.
Patru elemente de structură şi de compoziţie a operei semnificative pentru evoluţia celor două
personaje alese sunt: acţiunea, conflictul, relaţiile spaţiale şi temporale, perspectiva narativă. Acţiunea operei
îl are în centru pe Ion, personaj supus iniţial „glasului pământului”, fapt ce îl determină să accepte compromisul
unei căsătorii cu Ana, fiica lui Vasile Baciu, doar pentru a se îmbogăţi. O dispreţuieşte pe Ana, pentru că o
consideră responsabilă de faptul că nu s-a putut căsători cu cea pe care o iubea, Florica. De aceea, acţionează în
consecinţă: o lasă însărcinată înainte de căsătorie, pentru a-l obliga pe tatăl ei să i-o dea de nevastă şi o alungă
atunci când ea vine la el acasă, după ce este bătută de către acesta. După nuntă, nu mai este interesat de ea şi
nici măcar naşterea copilului nu îl sensibilizează. Supus „glasului iubirii”, Ion o poartă în suflet pe Florica, fata
de care este îndrăgostit. Ion, mergând să muncească la câmp, stă de vorbă cu Florica şi o asigură de sinceritatea
sentimentelor sale: „În inima mea tot tu ai rămas crăiasă!” Dacă la început Ion îi promite fetei că o va lua de
nevastă, ulterior se căsătoreşte cu Ana pentru avere, lipsa de sentimente a bărbatului şi umilinţele la care o
supune determinând-o pe Ana, după naşterea copilului, să se sinucidă. Conflictul din acest roman pune în
evidenţă relaţia dintre cele două personaje. Ion o seduce pe Ana, fata lui Vasile Baciu, intrând în conflict cu
acesta, umilindu-l în cele din urmă şi obţinând pământurile pe care le vrea. Ion trăieşte, de asemenea, un conflict
interior, deosebit de puternic. Cele două glasuri, „glasul pământului” şi „glasul iubirii” îl stăpânesc deopotrivă,
alternativ, determinându-i toate reacţiile şi toate acţiunile, eroul lăsându-se dominat de „glasul pământului”,
ceea ce are drept consecinţă căsătoria cu Ana, pe care nu o iubeşte. Spaţiul în care se desfăşoară acţiunea operei
este satul Pripas, din Ardeal, anumite puncte fiind esenţiale pentru modul în care evoluează relaţia dintre cele
două personaje. Este evidenţiat, în primul capitol, locul unde are loc duminică hora şi unde Ana şi Ion stau de
vorbă, stârnind astfel furia lui Vasile Baciu. Scene precum discuţia Anei cu Ion, în timp ce acesta munceşte la
câmp, este semnificativă pentru înţelegerea mentalităţii personajului principal, care se raportează la Ana doar
prin prisma averii acesteia, dorindu-şi o căsătorie cu ea, doar pentru a obţine mult pământ. Evenimentele se
petrec în secolul al XIX-lea, de aceea personajele sunt construite pe baza concepţiilor de viaţă din acel secol, a
ideilor despre importanţa pe care pământul trebuie să o aibă în existenţa rurală, având drept consecinţă căsătoria
lui Ion cu fiica celui mai bogat om din sat. Un alt element important de structură şi de compoziţie a operei, care
ilustrează relaţia dintre cele două personaje, este reprezentat de perspectiva narativă. În această operă
perspectiva narativă este obiectivă. Astfel, naratorul care relatează evenimentele la persoana a III-a, le priveşte
detaşat şi oferă cititorului o viziune de ansamblu a acestora. Acest tip de perspectivă narativă presupune
existenţa unui narator obiectiv. O scenă semnificativă este cea în care Vasile Baciu o bate cu sălbăticie pe Ana,
fiica sa, însărcinată. Scena, extrem de violentă, ilustrează modul în care Ana este dispusă să îndure umilinţe şi să
sufere, din dragoste pentru Ion, pe care speră să îl aibă lângă ea în cele din urmă.
O scenă semnificativă pentru ilustrarea evoluţiei relaţiei dintre cele două personaje o reprezintă scena
nunţii lui Ion cu Ana, fiica lui Vasile Baciu. Ion dansează numai cu Florica, iar Ana, văzând privirea lacomă a
acestuia, înţelege în sfârşit că Ion nu o iubeşte. Plânge, murmurând: „Norocul meu! Norocul meu!” şi i se
adresează lui Ion: „O să mă omor, Ioane!”, primind răspunsul lui nepăsător, plin de cruzime: „Da’ omoară-te
odată!” O altă scenă semnificativă o constituie cea din capitolul „Sărutarea”, aflat în partea a doua a operei. În
apropierea primăverii, Ion se duce să-şi vadă pământurile pe care le obţinuse după căsătoria cu Ana.
Admirându-le, plin de mândrie, se lasă copleşit de sentimentele năvalnice din sufletul său, sărutându-l ca pe o
iubită: „Apoi încet, cucernic, fără să-şi dea seama, se lăsă în genunchi, îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele cu
voluptate de pământul ud. Şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece, ameţitor...” Ion este acum în posesia
averii, la care a ajuns însă doar prin căsătoria cu Ana, pe care n-o place şi pe care doar o foloseşte, fără nicun fel
de scrupule.
În opinia mea, tema operei - condiţia ţăranului - este atent subliniată în operă prin construcţia celor
două personaje. În capitolul „Zvârcolirea”, Ion simte, privind pământurile pe care şi le doreşte cu ardoare, o
patimă pentru acestea, care este mai presus de sine: „Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului,
ca o chemare, copleşindu-l.” Personajul devine astfel un prototip al ţăranului însetat de avere, care se foloseşte
de orice mijloace pentru a-şi atinge scopul. Eugen Lovinescu îl consideră a fi ,,expresia instinctului de stăpânire
a pământului”, în slujba căruia pune ,,o inteligenţă ascuţită, o viclenie procedurală şi, mai ales, o voinţă
imensă”. El obţine ceea ce-şi doreşte prin intermediul Anei, pe care o dispreţuieşte şi o umileşte, atât înainte de
căsătorie, cât şi în timpul acesteia, fapt care l-a făcut pe criticul literar George Călinescu să-l caracterizeze ca
fiind ,,o brută”.
Eugen Lovinescu nota: <<În sufletul lui Ion există o luptă între „glasul pământului” şi „glasul iubirii”,
dar forţele sunt inegale şi nu domină decât succesiv. Prezentă la început, dragostea […] stăvileşte puţin şi în
dezbateri sumare marea lui pasiune pentru pământ şi nu se afirmă, năprasnică, decât atunci când i s-a potolit
setea de pământ. Sufletul său este în realitate unitar: simplu, frust şi masiv, el pare crescut din pământul iubit cu
frenezie.>>