Ion, de Liviu Rebreanu (1920)
Context literar: roman interbelic, literatura începe să se dezvolte, este
considerat a fi primul roman realist al literaturii române
Curent literar: REALISM
Tipologia romanului: modern, obiectiv, social, monografic, doric
Titlu: sintetic, reprezintă numele personajului principal, exponent al
speței (protagonistul este eponim)
Tema: patima lui Ion, ca formă a instinctului de posesiune (N.
Manolescu), tematica socială: metatema pământului, drept o condiție
esențială în dobândirea respectului comunității, tema destinului, tema
iubirii
Structura: 13 capitole, 2 părți (Glasul pământului și Glasul iubirii),
2 planuri narative (planul dezumanizării protagonistului – drama lui
Ion pe fondul patimilor sale și planul intelectualității rurale)
Perspectiva narativă: obiectivă, heterodiegetică
Relația incipit – final: de simetrie, drumul de intrare/ieșire din
universul ficțional (satul Pripas), imaginea lui Hristos (simbolizează o
societate desacralizată, iar în final, revenirea la sacralitate), casa lui
Herdelea, drumul este un element definitoriu al destinului
Conflict: interior (patimile lui Ion), exterior (Ion – Vasile Baciu, Ion –
George Bulbuc, preotul Belciug – învățătorul Herdelea)
Stilul: cenușiu, impersonal, specific prozei obiective, îmbogățit prin
regionalisme și arhaisme care susțin verosimilitatea și predilecția către
mimesis (reprezentarea veridică a societății arhitepale)
Personajul principal: personaj rotund, exponent al speței, Ion Pop al
Glanetașului este un țăran din Pripas, provenind dintr-o familie
modestă, care nu avea pământ (conform mentalității tradiționale,
pământul era condiția necesară demnității umane). Întreg romanul se
dezvoltă în jurul patimii lui Ion pentru pământ, o formă a instinctului
de posesiune. Ion se dezumanizează treptat, pe fondul determinării
socio-economice, determinare care îl face să renunțe la valorile și
principiile inițiale (era harnic ca mă-sa, silitor și cuminte, atrăgând
respectul învățătorului Herdelea). Este un personaj monumental în
literatura română, fiind conturat cu ajutorul tehnicii basoreliefului.
Portretul său moral cuprinde trăsături contradictorii (naivitate –
viclenie, gingășie – brutalitate).
Baltagul, de Mihail Sadoveanu (1930)
Context literar: roman interbelic, tradiționalist, aparținând perioadei
de maturitate a lui Sadoveanu, date fiind temele cultivate de acesta
(tema pastorală, natura)
Curent literar: REALISM (clasic)
Tipologia romanului: tradițional, mitic, monografic, doric,
bildungsroman
Titlu: sintetic, bivalent: arma crimei, simbolul justiției, totodată este
elementul care îi potențează tranziția lui Gheorghiță – de la statutul
inițiatic la cel inițiat
Tema: viața pastorală, tema naturii, tema iubirii
Structura: 3 părți (pregătirile Vitoriei, călătoria, descoperirea și
deznodământul = împlinirea mandatului etic prin demascarea
făptașilor)
Perspectiva narativă: obiectivă, heterodiegetică
Incipit: Stăpâne, stăpâne/mă cheamă ș-un câne… (Al. Paleologu
apreciază romanul drept o anti-mioriță), se remarcă tonul liturgic și,
ulterior, ritualurile Vitoriei în vederea îndeplinirii mandatului etic
Conflict: mentalitatea conservatoare vs. cea progresistă, interior
(frământările Vitoriei), exterior (familia lui Nechifor Lipan vs.
ucigașii)
Stilul: impersonal, specific prozei obiective, îmbogățit prin arhaisme
și regionalism care susțin caracterul monografic al operei, semantica
aparținând sferei religioase
Personajul principal: Personajul este caracterizat prin tehnica
basoreliefului. Vitoria Lipan este soția lui Nechifor Lipan, mamă a doi
copii: Gheorghiță (în relația cu el, joacă rolul pedagogului iscusit),
Minodora (deși fata este atrasă de tendințele modernității, Vitoria este
fermă și nu întârzie nicio mustrare pentru a o duce pe fată pe calea cea
dreaptă, potrivit mentalității tradiționale pe care o cultivă). Este o
munteancă tipică prin crezuri, ritualuri, prin mandatul etic pe care și-l
arogă ținând cont de obiceiurile vremii, dar individualizată prin
instinctele puternice pe care le are, prin ambiția și curajul său (criticii
literari o consideră un Hamlet feminin). Vitoria parcurge de fapt, două
planuri ale călătoriei, unul terestru, domestic, dar comercial (se
ciocnește cu noile descoperiri, trebuie să anunțe autoritățile prin
Relația dintre două personaje: în relația cu Ana, Ion este egoist și o
tratează drept un instrument în vederea obținerii pământului. Ana
simbolizează patima principal a Ion, anume cea a pământului. Ion o
lasă însărcinată pe Ana pentru a obține căsătoria cu aceasta (deși era
promisă bogotanului George Bulbuc) și, deci, pământurile lui Vasile
Baciu, tatăl Anei. Nici măcar atunci când Ana îl naște pe Petrișor nu
este tratată cu blândețe de către Ion, motiv pentru care Ana se sinucide
(determinată și de faptul că Ion umbla, din nou, după Florica,
adevărata lui iubire). Căsnicia celor doi s-a dovedit a fi doar o afacere
(prin tehnica contrapunctului, aceasta a fost conturată în maniera în
care a fost conturată nunta Laurei Herdelea cu George Pintea), iar
rolurile dintre cei doi corespundeau mentalității tradiționale, specific
societății patriarhale.
Scene semnificative:
 Scena horei duminicale în curtea Todosiei este relevantă
întrucât reflectă relațiile sociale în satul Pripas (tinerii dansau,
intelectualii observau atent, dar nu se angrenau în joc, femeile
erau separate de bărbați, discutând treburi gospodărești, spre
deosebire de bărbați (primarul și bogotanii discută, totuși,
separate de ceilalți tărani). La sfârșitul scenei, Ion și George
Bulbuc se bat;
 Scena nunții = afacere, Ion este așezat între Ana și Florica,
alege să o joace pe Florica chiar sub ochii Anei. În acest
moment, Ana conștientizează debutul unei căsnicii eșuate,
plânge, este tratată cu superficialitate atât de către Ion, cât și
de propriul ei tată, Vasile Baciu;
 Scena sărutării pământului = Ion sărută pământul ca pe o
ibovnică, își lipește buzele cu voluptate de acesta, se simte
împlinit. Descrierea scenei distinge termeni din sfera
eroticului. Ion nu mai este doar țăranul parvenit, insensibil și
imoral, toate greșelile îi sunt iertate în numele unei valori
percepute ca absolută: PĂMÂNTUL;
 Scena morții lui Ion = absorbit de patimă, Ion râvnește la
Florica, adevărata lui iubire, care este acum căsătorită cu
George Bulbuc. Bulbuc preia funcția împlinirii destinului
tragic, omorându-l pe Ion cu o sapă. George este ulterior
telefon, însă atunci când folosește instrumentul, resimte că a instigat la
păcat), unul mitic (însemnuri și simboluri, obiceiuri și tradiții). Este
hotărâtă și își depăsește condiția reușind să obțină dreptate, demascând
răufăcătorii (pe Calistrat Bogza și Ilie Cuțui). Drumul Vitoriei este
grefat într-o societate arhetipală, pe un scenariu polițist.
Relația dintre două personaje: Vitoria și Gheorghiță sunt un cuplu
prin compensație, în lipsa lui Nechifor Lipan, personaj conturat în
absență. Vitoria joacă rolul pedagogului și facilitează procesul de
formare al lui Gheorghiță = bildungsroman. Aceasta îl înarmează,
înainte ca cei doi să plece la drum, oferindu-i un baltag, sugerând
simbolul justiției și, totodată, reprezentând un element important în
procesul de formare a lui Gheorghiță drept noul bărbat în casă (în
societatea arhetipală monografiată de Sadoveanu, Gheorghiță trebuie
să se maturizeze timpuriu pentru a prelua atribuțiile lui Nechifor
Lipan).
Scene semnificative:
 Constatarea absenței și pregătirea de drum = Vitoria Lipan
anunță autoritățile după ce constată absența lui Nechifor Lipan
(are coșmaruri când acesta trece o apă neagră, simbolizând
moartea), ține post negru 12 vineri, merge la mănăstirea
Bistrița pentru a se închina, o trimite pe Minodora la
mănăstirea Văratec, opunându-se voinței acesteia, îi oferă lui
Gheorghiță un baltag nou-nouț și, în cele din urmă, vinde o
serie de bunuri pentru a avea bani de drum;
 Găsirea cadravului & scena păzirii mortului = întrebând
din sat în sat, Vitoria constată că Nechifor a dispărut între
Suha și Sabasa. Cei doi călători găsesc câinele lui Nechifor, pe
Lupu, care îi ghidează spre râpa unde erau rămășițele
bărbatului. Scena simbolizează momentul de maturizare a lui
Gheorghiță, întrucât acesta este nevoit să petreacă o noapte
păzind mortul în râpă: sângele lui Nechifor Lipan se întorcea
asupra lui în pași, în zboruri, în chemări.
 Scena parastasului = reprezintă punctul culminant, când
Vitoria demască ucigașii lui Nechifor Lipan, pe Calistrat
Bogza și Ilie Cuțui: pe baltag e scris sânge și acela-i omul
care a ucis pe tată-tu. Cel din urmă recunoaște fapta, însă
 arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui Ion trece în
proprietatea Bisericii.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, de Camil Enigma Otiliei, de George Călinescu (1938)
Petrescu (1930)
Context literar: roman interbelic, proustian – Camil Petrescu este un
adept al modernismului teoretizat de Eugen Lovinescu, liderul
cenaclului/revistei Sburătorul, este un roman de analiză, analiza
câștigă unul dintre cele mai mare succese (în detrimentul epicului),
promovează teoria sincronismului
Curent literar: MODERNISM
Tipologia romanului: modern, subiectiv, de analiză psihologică, al
experienței (cele două experiențe fundamentale fiind iubirea și
războiul), ionic
Titlu: analitic, anticipează tema textului și cele două experiențe
fundamentale prin care trece Ștefan Gheorghidiu, cele două părți ale
romanului
Tema: drama intelectualului lucid, care nu se poate adapta unei
societăți bazate pe principii artificiale, potențată de două experiențe
fundamentale (iubirea și războiul): cei ce se iubesc au drept de moarte
unul asupra celuilalt
Perspectiva narativă: subiectivă, homodiegetică, naratorul-personaj:
Ștefan Gheorghidiu
Structura: 2 părți, cele două experiențe fundamentale ale vieții
protagonistului
Incipit: se cultivă opoziția dintre timpul narării și timpul narat. Ștefan
Gheorghidiu, soldat în Primul Război Mondial, este concentrate pe
Valea Prahovei – este prezentată o scenă tipic proustiană, la popota
ofițerilor, unde aceștia dezbat un subiect din presa națională: un bărbat
care și-a ucis soția este achitat de tribunal: nevasta trebuie să fie
nevastă, iar casa - casă. Se declanșează memoria involuntară, Ștefan
Gheorghidiu își aduce aminte de criza matrimonială în relația cu Ela:
eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și
bănuiam că mă înșală (romanul este caracterizat drept o monografie a
îndoielii)
Bogza opune rezistență, motiv pentru care Gheorghiță îl
lovește cu baltagul, iar Lupu îl sfâșie. În cele din urmă, acesta
își recunoaște fapta și cere iertare femeii mortului.
Context literar: roman interbelic, balzacianism fără Balzac,
Călinescu refuză modelul romanului proustian și preia modelul
romanului lui Balzac, manifestându-și interesul pentru a potențarea
relației om – mediu înconjurător
Curent literar: REALISM (balzacian)
Tipologia romanului: modern, obiectiv, citadin, doric
Titlu: inițial, romanul se numea Părinții Otiliei, accentuând tema
balzaciană a paternității, a fost schimbat din rațiuni editoriale. Titlul
final este analitic și sugerează impactul Otiliei în parcursul lui Felix
Sima: pentru un tânăr, orice fată va fi enigmatică, respingându-l și
oferindu-i, totodată, dovezi de afecțiune
Tema: universul societății burgheze din București, la începutul
secolului al XX-lea, tema paternității, tema banului, tema moștenirii,
tema iubirii
Perspectiva narativă: obiectivă, heterodiegetică
Structura: două planuri narative (formarea lui Felix Sima, conflictul
pentru obținerea moșteniiri lui Costache Giurgiuveanu)
Relația incipit – final: casa lui Costache Giurgiuveanu, vizualizată de
personajul reflector Felix Sima, la final: Aici nu stă nimeni!
Stilul: spiritul enciclopedic și erudiția: denotă din descrierile ample,
realizate prin aglomerarea detaliilor, dar și digresiunile pe teme
culturale
Conflict: interior (Felix Sima, nevoit să aleagă între împlinirea prin
iubire vs. dezvoltarea profesională), exterior (între Otilia Mărculescu
și clanul Tulea, în vederea obținerii averii lui Costache Giurgiuveanu)
Personajul principal: Otilia Mărculescu este orfană, aflată în grija lui
Costache Giurgiuveanu, care refuză să o adopte din rațiuni economice.
Otilia este un personaj modern, conturat în baza tehnicii oglinzilor
paralele și a comportamentismului. Pentru moș Costache, aceasta este
fe-fetița gingasă, pentru Pascalopol – o femeie în devenire, care are
Conflict: interior (Ștefan Gheorghidiu, sub influența celor două
experiențe fundamentale pe care le trăiește), exterior (Ștefan
Gheorghidiu – Ela, criza matrimonială)
Stilul: anticalofil
Personajul principal: Ștefan Gheorghidiu, student la Filosofie,
căsătorit doi ani și jumătate cu Ela, studentă la Litere. Ștefan
Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului lucid, hipersensibil,
analitic, care nu acceptă compromisuri, refuză viața mondenă, refuză
discuțiile vulgare despre moștenire și, în general, nu dă curs unor
preocupări ale universului domestic, tinzând spre o dragoste absolută,
care sfârșește într-un eșec matrimonial. O iubește pe Ela în primul
rând din vanitatea de a fi iubit de o femeie frumoasă, iar în plan
secund, pentru gingășia și feminitatea ei. Deși nu este obligat, alege să
se înroleze în cadrul Primului Război Mondial (Al. Paleologu
apreciază că, la Camil Petrescu, inteligența eroilor săi este
complementară sentimentului de onoare). Pentru Ștefan Gheorghidiu,
războiul este caracterizat prin mizerie, haos, ordine contradictorii (Nu
mai e nimic omenesc în noi), Camil Petrescu neagă astfel viziunea lui
Tolstoi și o îmbrățiează pe cea stendheliană.
Relația dintre două personaje: Romanul debutează ex abrupto:
Eram căsătorit de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și
bănuiam că mă înșală.
Relația dintre Ștefan și Ela Gheorghidiu este prezentată prin
perspectiva unică a naratorului subiectiv (Ștefan Gheorghidiu).
Căsnicia acestora de doi ani și jumătate începe ca fiind una modestă,
apropiată de aspirațiile lui Ștefan către o iubire absolută, ferită de
compromisurile societății artificiale. O dată cu dobândirea moștenirii
de la unchiul lui Ștefan, Ela devine tot mai preocupată de societatea
mondenă, își schimbă stilul vestimentar și anturajul, iar Ștefan se
opune acestui lucru (Aș fi vrut-o mereu feminină, deasupra acestor
discuții vulgare). Ștefan bănuiește că Ela îl înșală cu un domn G.,
întâlnit în timpul excursiei la Odobești. Firea hipersensibilă a lui
Gheorghidiu determină transformarea căsniciei idilice într-un lung șir
de împăcări și despărțiri. În timpul războiului, Ștefan merge la
Câmpulung, unde Ela se mutase, dar îl întâlnește pe Gregoriade în
același oraș, iar îndoielile și gelozia se intensifică. Finalul căsniciei
nevoie de protecție, pentru Felix Sima – o tânără enigmatică, pentru
Stănică Rațiu – o femeie descurcăreață, abilă, iar pentru Aglae, o
stricată a cărei țintă este obținerea averii lui Giurgiuveanu. Este
studentă la Conservator, o fire boemă, documentul sociologic care
demonstrează această trăsătură de caracter fiind însăși camera ei (plină
de cutii de farduri, pudriere, partituri: prin partituri, dantele, romane
de dragoste, cutii de pudră și parfumuri). La finalul operei, în poza lui
Pascalopol, Otilia apare drept o damă picantă, actriță întreținută, care
a plecat în călătorie la Buenos Aires.
Relația dintre cele două personaje: În prima noapte petrecută pe
strada Antim, Felix (intrusul) face cunoștință cu Otilia Mărculescu,
care îl invită în camera ei, întrucât invitatul nu avea încă o cameră
pregătită. Pătrunzând în lumea boemă a Otiliei, tânărul medicinist se
îndrăgostește de ea. Otilia îl respinge, dându-i, totuși, dovezi de
afecțiune. Jocul seducției este descris într-o manieră ludică, fiind
vorba de o iubire platonică (de exemplu, Felix îi transmite scrisori
Otiliei, la care aceasta uită intenționat să răspundă și apoi invocă
motivul firii sale dezorganizate). În acest cuplu de personaje, Otilia
este cea lucidă, apelând la rațiune și conștientizând că parcursul
educațional al lui Felix Sima nu poate fi pus în pericol de o idilă,
mootiv pentru care alege să plece cu Pascalopol și să îi redea libertatea
tânărului pentru care ea rămâne, în continuare, o enigmă.
Scene semnificative:
 Sosirea lui Felix Sima acasă la Costache Giurgiuveanu, în
iulie 1909, jocul de table (anticiparea conflictului de familie
dintre cele două familii), cunoașterea Otiliei Mărculescu,
scena din camera acesteia (un real document sociologic);
 Discuția dintre Felix și Otilia despre căsătorie = Otilia nu
mai răspunde scrisorilor lui Felix, decide să pună capăt idilei,
întrucât nu vrea ca aceasta să reprezinte un obstacol în
împlinirea profesională a lui Felix. Tânăra se căsătorește cu
Pascalopol, bărbat matur, care îi poate oferi înțelegere și
protecție.
 Revederea dintre Felix Sima și Pascalopol, discuția despre
Otilia, plecată în Buenos Aires, vizualizarea fotografiei
acesteia în care portretul fizic denotă maturizarea, cochetăria,
este deschis, însă aflăm că Gheorghidiu îi lasă moștenire Elei tot întoarcerea pe strada Antim, unde o voce îl anunță pe tânăr
trecutul, toate bunurile, inclusiv cele două case de la Constanța. că Aici nu mai stă nimeni!.
Scene semnificative:
 Primirea moștenirii = moștenirea primită de Ștefan după
moartea unchiului Tache tulbură echilibrul tânărului cuplu.
Tânărul nu se poate adapta, spre deosebire de Ela, aceasta se
implică în discuțiile despre bani, lucru care îi displace profund
lui Gheorghidiu: Aș fi vrut-o mereu feminină, deasupra
acestor discuții vulgare. Ela este atrasă de viața mondenă, la
care are acces datorită noului statut social al familiei;
 Excursia de la Odobești, de Sfântul Constantin și Elena, în
care Ela cochetează cu domnul G., iar Ștefan Gheorghidiu
dezvoltă gelozie și îndoială, crezând că este înșelat;
 Întâlnirea întâmplătoare de la Câmpulung = cel mai
proustian moment al romanului, când memoria naratorului-
personaj devine involuntară, văzând rochia albastră a Elei:
simțeam că femeia aceasta era a mea în exemplar unic.
Reîmpăcarea se petrece peste o lună de la acel moment.
 Rugămintea Elei = Ela îi scrie lui Gheorghidiu, aflat pe front,
în timpul Primului Război Mondial, pentru a trece pe numele
ei bunurile. Ștefan bănuiește că aceasta planifică tactic
divorțul, se întoarce la Câmpulung, unde îl zărește pe
Gregoriade. Ștefan Gheorghidiu este frapat de meschinătatea
ființei pe care o iubea; din cauza izbucnirii războiului, Ștefan
nu mai are timp să investigheze relația extraconjugală a Elei și
să afle adevărul.