Alexandru Lăpușneanul – tema și viziunea despre lume

Nuvelă istorică de factură romantică, zidită între orizonturile literare ale clasicismului târziu și
ale romantismului de inspirație franceză, nuvela Alexandru Lăpușneanul apare în 1840 în revista Dacia
literară, fiind opera lui Costache Negruzzi. Opera literară se distinge de alte scrieri ale vremii tocmai prin
rigurozitatea și autenticitatea temei și a viziunii despre lune expuse, portretizând trecutul istoric al
statului medieval moldovenesc prin apelul la tehnica romantică, ficțională.

Titlul reprezintă un element sugestiv, care anticipează tema nuvelei, concentrându-se pe

descrierea evoluției personajului principal, Alexandru Lăpușneanul, supranumit Alexandru cel Bun și
Nou, domnitor al Moldovei în 1499-1568. Din punct de vedere structural, titlul este analitic, fiind
reprezentat de un substantiv compus, constituind un reper esențial în pregătirea orizontului fictional
prin captarea atenției cititorului.

Tema textului este reprezentată de lupta pentru putere în contextul istoric al secolului al XVI-lea
în Moldova. Metatema trecutului istoric este validată de însăși inspirația scriitorului Costache Negruzzi,
un număr semnificativ dintre evenimentele narrate fiind preluate din cronica lui Grigore Ureche și Miron
Costin, Letopisețul Țării Moldovei. Astfel, tema acestei nuvele istorice este unică pentru universul literar
al secolului al XIX-lea, întrucât, prin măiestria compozițională a autorului, acesta reușește să zugrăvească
un orizont fictional plasat la granița dintre două curente literare importante: clasicismul și romantismul.

Întors în Moldova pentru a doua sa domnie, Alexandru Lăpușneanul adoptă o atitudine

disprețuitoare față de boieri, pe care îi consideră corupți și nedemni; din această rațiune, domnitorul
confiscă averea boierilor, moment care constituie debutul unui real conflict între domnitor și popor.
Protagonistul se absolvă de orice vină și îl scoate la înaintare pe Moțoc, care trebuie să dea socoteală în
fața norodului, scenă semnificativă prezentată în capitolul intitulat sugestiv: Capul lui Moțoc vrem!

Din dorința aparentă de a face pace cu boierii, Alexandru Lăpușneanul îi convoacă pe aceștia în
cadrul unui festin boieresc, scenă descrisă prin valorificarea culorii locale, procedeu descriptiv prin care
este îmbogățit cadrul acțiunii, reperul spațio-temporal fiind Moldova medievală. Cei patruzeci și șapte
de boieri sunt uciși cu sânge rece de domnitorul nemilos chiar sub ochii blândei domnițe Ruxanda,
personajul prin excelență feminin al operei. Mai mult decât atât, pentru a-și demonstra puterea și
reușita obținută ca urmare a eliminării opoziției, Lăpușneanul aranjează capetele boierilor sub forma
unei piramide.

Secvențele narative amintite anterior evidențiază portretul lui Alexandru cel Bun și cel Nou,
domnul Moldovei, un personaj supus unui amplu process de dezumanizare pe parcursul operei literare,
firul narativ completând involuția protagonisului, amplificând-o. Personaj romantic, zugrăvit prin tehnica
exagerării unor trăsături morale (viclenia, egoismul, setea de putere) în scopul evidențierii figurii
demonului – patologia puterii și impactul ei asupra umanului, Alexandru Lăpușneanul este un anti-erou
riguros construit, victima propriei puteri.

Demonul Lăpușneanul este conturat în antiteză, figura de stil specifică romantismului, față de
soția sa, domnița Ruxanda. Aceasta reprezintă, aidoma lui Lăpușneanul, un personaj atestat istoric, fiind
fiica unui alt domnitor al Moldovei, Petru Rareș. Personajul feminism al nuvelei istorice este caracterizat
direct, de către narrator, dar și indirect, prin intermediul comportamentului său jovial. Milostenia,
gingășia, grija față de semeni sunt doar câteva dintre valorile care întregesc portretul moral al domniței.

În completarea portretului moral al personajului, capitolul nuvelei intitulat Ai să dai samă,

doamnă! evidențiază modul în care domnița Ruxanda era portretizată în ochii norodului: soția unui boier
îi cere acesteia socoteală pentru acțiunile barbare ale lui Lăpușneanul. Soția lui Lăpușneanul este
conturată, astfel, pe fondul tipologiei femeii tipice în spațiul medieval din Moldova secolului al XVI-lea.
Simțindu-se vinovată din cauza faptelor fără precedent ale lui Lăpușneanul, aceasta decide să îl
otrăvească pentru a pune capăt unei domnii pe parcursul căreia s-a vărsat prea mult sânge.

Din punct de vedere structural, opera prezintă un singur fir narativ, urmărind cronologic
evenimentele din cadrul domniei lui Alexandru Lăpușneanul. Pe parcursul a patru capitol, naratorul
descrie aceste evenimente dintr-o perspectivă heterodiegetică, la persoana a III-a. Omniscient și
omniprezent, naratorul prezintă evenimentele într-o manieră obiectivă, verosimilă.

Încadrarea prezentei opera literare în curentul romantismului este posibilă datorită prezenței
unor personaje excepționale, atestate istoric, precum și evoluția lor pe fondul unor situații excepționale
(masacrul celor patruzeci și șapte de boieri, otrăvirea lui Alexandru Lăpușneanul de către domnița
Ruxanda). Caracterul romantic al nuvelei este nuanțat prin perspectiva istorică valorificată în momentele
subiectului – evenimente inspirate din cronicile moldovenești, personajele sunt descrise fiind
evidențiată culoarea locală, prin tradiții, obiceiuri, vestimentație, elemente specific perioadei medievale.

Alexandru Lăpușneanul, nuvela istorică de factură romantic aparținând lui Costache Negruzzi,
este o operă epică a cărei temă și viziune despre lume conferă o perspectivă unică, îmbinând trecutul
istoric cu profunzimea universului ficțional. Construind un anti-erou menit să evidențieze contextul
socio-politic al Moldovei medievale, Alexandru Lăpușneanul, scriitorul Costache Negruzzi reușește să
revoluționeze prin inovare perspectiva romantică în literatura română.