Subiectul I

A. 1. Sensul expresiei mi-a fost rușine, identificată în textul dat, sugerează atitudinea naratorului-
personaj cu privire la opțiunea pentru eseul din cadrul probei de limba și literatura franceză în
cadrul examenului de Bacalaureat. Astfel, naratorul-personaj afirmă faptul că nu a ales varianta
mai ușoară, întrucât această variantă nu era conformă așteptărilor sale.
2. Conform textului-suport, efectul sosirii elevei la școală este revenirea la o stare de calm:
Atunci spontan m-am calmat. Devenisem rece ca o piatră.
3. Materiile la care fata susține examenul de Bacalaureat sunt: limba română, limba latină și
limba franceză.
4. Fragmentul citat ilustrează faptul că naratorul-personaj elogiază importanța examenului de
Bacalaureat, întrucât, pentru ea, acest examen reprezintă cu adevărat o treaptă de maturizare.
Această importanță acordată examenului determină candidata să aleagă cu rigurozitate și
responsabilitate subiectele pe care să le abordeze în cadrul probelor.
5. Una dintre trăsăturile naratorului-personaj, aflat în ipostaza candidatei la examenul de
Bacalaureat, este responsabilitatea cu privire la parcursul academic. Această responsabilitate
este dusă la extrem, motiv pentru care fata trece printr-o serie de stări contradictorii o dată cu
desfășurarea probelor de Bacalaureat, ajungând în pragul unei crize de nervi.

B. În fragmentul citat din opera Jurnalul unei ființe greu de mulțumit, de Jeni Acterian importanța
Bacalaureatului poate fi observată prin prisma analizei stărilor și a conflictelor interioare care defines
naratorul-personaj, aflat în ipostaza candidatului la examenul maturității. Naratorul subiectiv apelează la
memoria voluntară pentru a sublinia relevanța acestui examen în contextul formării adolescentului.

Un prim argument în sprijinul acestei teze este dat de faptul că, fiind conștientă de importanța
acestui examen, candidata denotă rigurozitate și responsabilitate inclusiv în ceea ce privește selectarea
temelor abordate în raport cu cerințele examenului. Un exemplu relevant în acest sens este atitudinea
naratorului-personaj în contextul probei la limba și literatura franceză: La franceză aveam de ales între o
retroversiune din română în franceză și „Sistemul dramatic al lui Corneille în raport cu cel al lui Racine.
Paralelă literară”. Mi-a fost rușine să fac retroversiunea care, sincer, mi s-a părut prea ușoară.

Cel de-al doilea argument care demonstrează importanța Bacalaureatului conturată în cadrul
fragmentului-suport este reprezentat de ipostaza în care se află naratorul-personaj evocând cu precizie
stările conexe momentelor din cadrul examenului: 10 zile și impresia că a trecut un secol. Astfel, este
evidențiat faptul că examenul de Bacalaureat reprezintă un moment relevant în formarea și dezvoltarea
profesională a tinerei și, totodată, un moment marcat de stres și incertitudine: Până la urmă mi-am dat
seama că nu servește la nimic să urlu ca o bezmetică. Am plecat la școală fără măcar să spun la revedere
mamei ca s-o pedepsesc, ca și cum ea era vinovată că eu trebuia să trec niște examene sau de faptul că
nu învățasem toată vara.

Așadar, fragmentul-suport din opera Jurnalul unei ființe greu de mulțumit subliniază, dintr-o
perspectivă subiectivă, importanța examenului de Bacalaureat și impactul acestuia în viața tinerilor.

Subiectul al II-lea

Realismul este un curent literar dezvoltat în secolul al XIX-lea în spațiul european, mișcarea
literară și artistică fiind inițiată în Franța. Este o concepție opusă idealismului, prin care este urmărită
prezentarea veridică a realităților sociale, dintr-o perspectivă obiectivă, heterodiegetică – în cazul
operelor epice apărute în acea perioadă.

Ioan Slavici este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori realiști din literatura română, aceasta
reușind să creeze opere literare prin care sunt redate, cu veridicitate, acțiuni în care sunt angrenate
personaje literare ilustrând tipologii sociale. Fragmentul citat din opera epică Pădureanca, aparținând
scriitorului Ioan Slavici, se încadrează în curentul literar al realismului, fiind prezente o serie de
particularități specifice.

Una dintre trăsăturile prezente în fragmentul-suport care fac posibilă încadrarea acestuia în
curentul literar al realismului este perspectiva narativă heterodiegetică. În fragmentul dat, relatarea
acțiunilor și caracterizarea directă a personajelor este realizată de către un narator obiectiv, omniscient
și omniprezent, aspect nuanțat de prezența verbelor și a formelor pronominale la persoana a III-a: se
ridica, ieşise, ea şedea singură. Narațiunea este modul predominant de expunere în cadrul acestui text,
iar nararea evenimentelor este realizată în mod logic și cronologic, verosimilitatea evenimentelor fiind
conservată.

În al doilea rând, personajul prezentat în acest fragment, Simina, ilustrează o tipologie socială
specifică mediului rural și, implicit, a mentalității tradiționale. Simina reprezintă tipul fetei harnică, care
se îngrijește de aspectele gospodărești: Simina, fată harnică, se sculase des-de-dimineaţă, căci avea
urzeală-n război, şi la război hărnicia se măsoară cu cotul. În universul ruralității, Simina este o figură
solitară, cu o serie de îndatoriri în mediul familial: ea şedea singură la războiul pus în o poiată din faţa
casei.

Așadar, putem conchide asupra faptului că trăsăturile realiste prezente în fragmentul citat
demonstrează apartenența textului la realism.

Subiectul al III-lea

Opera epică a lui Liviu Rebeanu, Ion, publicat în 1920, reprezintă chintesența romanului realist
interbelic în literatura română. Structura arborescentă a romanului lui Rebreanu, multiplele conflicte
care nuanțează tema și viziunea despre lume a autorului, dar și veridicitatea acțiunilor prezentate
demonstrează faptul că romanul Ion este un reper pentru literatura realistă în România.

Caracterul realist al romanului este nuanțat prin prezența unor particularități specifice, dintre
care enumerăm prezența personajelor reprezentând tipologii sociale (Ion – reprezentantul țărănimii,
George Bulbuc – aparținând grupului social al bogotanilor, Vasile Baciu – tipul avarului, Ana –
reprezentativă pentru rolul femeii în societatea patriarhală specifică mediului rural la începuturile
secolului al XX-lea), perspectiva narativă heterodiegetică, obiectivitatea romanului, caracterul verosimil
al acțiunilor narate, la care participă personajele angrenate în conflicte diverse, o serie dintre acestea
fiind în baza unor motive de natură socio-economică.

Titlul romanului este unul sintetic, Rebreanu alegând să transcrie prenumele protagonistului
pentru a ilustra faptul că întreaga acțiune a operei este conturată în jurul personajului principal, Ion Pop
al Glanetașului, reprezentantul țărănimii, un tănâr dominat de două patimi, cea pentru înavuțire și cea
pentru o iubire neîmplinită, patimi care transfigurează principiile morale identificate în portretul inițial al
personajului. În acest sens, putem afirma faptul că titlul operei este un element sugestiv și reprezentativ
pentru universul literar dezvoltat în acest roman realist.
 Tema romanului este una socială, fiind reprezentată de dorința de înavuțire și depășire a
condiției sociale a țăranului, într-o societate patriarhală, în care, conform mentalității tradiționale,
pământul este valența primordială care determină destinul uman. Având un relevant caracter
monografic, romanul realist al lui Liviu Rebreanu prezintă universul ruralității în regiunea Ardeal, la
începutul secolului al XX-lea. Din punct de vedere al mediului investigat, romanul este o operă epică de
inspirație rurală, iar personajele conturate, dar și acțiunile la care acestea participă nuanțează această
temă.

Din punct de vedere structural, romanul este compus din două părți: cele două patimi ale
personajului Ion. Denumite sugestiv Glasul pământului, respectiv Glasul iubirii, aceste două
macrosecvențe ale romanului sunt definitoare pentru procesul de dezumanizare al protagonistului, pe
fondul unor probleme sociale: Ion dorește să obțină pământ pentru a câștiga respectul comunității, fapt
pentru care se căsătorește cu Ana, căsnicia acestora fiind sortită eșecului din cauza egoismului
personajului principal. În cea de-a doua parte a romanului, personajul eponim al romanului Ion trăiește
conflictul existențial din cauza iubirii neîmplinite pentru Florica, adevărata sa iubire, căsătorită cu
George Bulbuc, fiu de bogotan.

Ion este un personaj caracterizat atât direct, de către naratorul obiectiv, cât și indirect. Din
caracterizare direct, realizată de instanța narativă, este determinată hărnicia lui Ion, dar și asemănarea
acestuia cu mama sa (harnic ca mă-sa). Caracterizarea indirectă este semnificativă întrucât este derivată
din comportamentul și atitudinea personajului, dar și din conflictele în care acesta este implicat pe
parcursul romanului. Ion Pop al Glanetașului provine dintr-o familie modestă, locuind în satul ardelenesc
Pripas, spațiul în care se desfășoară acțiunea și în care se consumă conflictele sociale nuanțate. Deși este
silitor și cuminte, atrăgând simpatia învățătorului Herdelea, acesta manifestă agresivitate și egoism în
relație cu soția sa, Ana, dar și în relație cu Vasile Baciu, acesta din urma considerându-l hoț și nedemn
pentru fiica lui.

Egoismul lui Ion este sugerat de scena nunții, o scenă semnificativă pentru portretul moral al
protagonistului: deși, în mod tradițional, nunta reprezintă momentul de împlinire spirituală pentru ființa
umană, superficialitatea cu care mirele o tratează pe Ana (ignorând-o, dansând cu Florica),
demonstrează faptul că, în arhitectura rurală a satului Pripas, căsătoria reprezintă o afacere. Această
analogie este transpusă inclusiv în planul intelectualității rurale: fiica cea mare a învățătorului Herdelea,
Laura, este nevoită să se căsătorească cu Pintea, deși nu are sentimente de iubire pentru acesta, ci
pentru că acesta are o situație materială optimă și nu pretinde zestre.

Nici măcar în momentul în care Ion devine tată acesta nu este împlinit sufletește, continuând să
o trateze cu superficialitate și agresivitate pe Ana. Singurul moment în care Ion resimte împlinirea
spiritual este în momentul în care acesta sărută pământul, ca o ibovnică, scenă care amplifică egoismul
său pe fondul determinării sociale, singurul scop al personajului principal.

Ana, personaj feminin al romanului Ion, este reprezentativă pentru rolul femeii în societatea
patriarhală a satului ardelenesc, aceasta fiind tratată drept un instrument atât de Ion, cât și de propriul
ei tată, Vasile Baciu. Aceasta este mijlocită de cele două figuri masculine cu care intră în contact, pe
fondul problemei primordiale în acea societate conturată conform mentalității tradiționale: problema
înavuțirii, a pământului. Atât din caracterizarea directă, cât și din caracterizarea indirectă deducem
faptul că Ana este victima unei căsnicii eșuate. Deși este familistă și înțelegătoare, eșecul matrimonial o
împinge să recurgă la sinucidere pentru a se elibera de destinul necrutățător.
 În concluzie, romanul realist Ion, aparținând literaturii române din perioada interbelică, este o
operă epică în care societatea rurală a spațiului ardelenesc este conturată cu rigurozitate și veridicitate.
În acest sens, relația dintre cele două personaje aflate într-un conflict matrimonial, consumat de-a
lungul romanului, Ion și Ana, este cu atât mai reprezentativă pentru ilustrarea relațiilor dintre sătenii,
membri ai comunității tradiționale, patriarhale, în care căsătoria nu reprezintă o legătură spirituală între
doi oameni care se iubesc, ci un instrument pentru îndeplinirea unor obiective sociale, precum
înavuțirea și depășirea propriei condiții în vederea avansării în ierarhia socială.