ENIGMA OTILIEI

- roman realist, balzacian, modern, interbelic

Cultura romana atinge in perioada interbelica cele mai inalte cote valorice, ajungand sa se armonizeze cu spiritul european. Un rol decisiv in acest sens ii revine lui Eugen Lovinescu, sustinatorul modernismului romanesc, a sincronizarii literaturii romane cu cea europeana, pe baza legii imitatiei, formulata de psihologul Gabriele Tarde. Lovinescu considera ca exista un spirit al veacului si dorea intelectualizarea poeziei si a prozei, cultivarea analizei psiholoice, evocarea mediului citadin si a personajului intelectual. Daca prin Camil Petrescu este introdus romanul citadin, de analiza psihologica, prin George Calinescu apare romanul balzacian, realist, deoarece autorul este convins ca aceasta formula este viabila. In disputa interbelica, G. Calinescu isi exprima propria opinie: cum se face ca romancierii romani nu sunt nici balzacieni, nici dostoievskieni, dar au devenit toti deodata proustieni?. G. Calinescu este o personalitate enciclopedica a literaturii romane, critic, eseist, istoric si publicist. El scrie romanele Cartea nuntii, Enigma Otiliei(1938) si Bietul Ioanide considerate de Nicolae Manolescu operele unui critic in care balzacianismul, realismul si obiectivitatea au devenit program estetic. Enigma Otiliei este un roman realist, de tip balzacian prin atenta observatie a socialului, zugravirea unor caractere, tenica detaliului, fresca Bucurestiului de dinainte de Primul Razboi Mondial. Viziunea despre lume este aceea a unui scriitor realist, el scriind o opera sociala, in care se zugraveste imaginea societatii bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea Titlul initial al romanului, Parintii Otiliei, dezvaluie tema paternitatii, care l-a preocupat foarte mult pe scriitor. Aproape toate personajele din roman se considera parinti ai Otiliei. Tema romanului si anume istoria unei mosteniri este specifica realismului, iar structura simetrica, circulara, tehnica balzaciana, tipologiile arata preocuparea scriitorului fata de stilul de lucru al lui Balzac. Perspectiva narativa este obiectiva, viziunea este dindarat, naratorul este obiectiv si detasat. Relatarea se face de la distanta catre apropiere si din

exterior catre interior: daca Balzac are vocatia de a crea viata, George Calienscu o are pe aceea de a o comenta. Balzacianismul romanului este nu numai polemic ci si critic. Tema romanului se refera nu numai la istoria unei mosteniri ci si la formarea tanarului Felix Sima, un licean care isi va incepe studiile universitare in Bucuresti. Romanul cuprinde 20 de capitole, iar obiectivul naratorului se fixeaza asupra unor episoade semnificative in care sunt prezentate atat interioarele dar si elemente din natura dintr-o perspectiva grandioasa. Specific romanului balzacian este incadrarea actiunii in timp si spatiu. Inca din primele randuri apare cronotopul intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909 cu putin timp inainte de orele 10 ,un tanar de vreo 18 ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim, venind dinspre Sfintii Apostoli. Tehnica folosita de narator seamana cu aceea a lui Balzac deoarece din descrierea strazilor, a cladirilor, a elementelor de arhitectura, ni se comunica cate ceva despre personalitatea protagonistilor. Tanarul Felix Sima este prezentat inca din incipit: fata ii era juvenila si prelunga, dar taietura elinica a nasului ii da o nota voluntara. Apar foarte multi termeni din campul semantic al arhitecturii: ciubucarie, frontoane, casetoane, ogive. Felix se opreste inaintea unei case cu ferestrele foarte mari si este uimit de zidaria crapata si scorojita, de grilajul ruginit si cazut, de poarta legata cu un lant, de ferestrele acoperite cu un praf stravechi. Scartaitul ingrozitor al portii poate fi considerat un motiv anticipativ, din intreaga locuinta desprinzandu-se un aer de ruina si raceala. Ca si in opera lui Balzac, personajele sunt caracterizate in mod direct prin intermediul portretului fizic: capul ii era atins de calvitie totala, buzele ii erau intoarse in afara si galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinti, vizibili ca niste aschii de os, omul zambea clipind rar si moale intocmai ca bufnitele suparate de o lumina brusca. Replica lui Costache Giurgiuveanu este emblematica pentru personalitatea sa, el reprezentand tipul avarului: Nu stiu, nu sta nimeni aici, nu cunosc. Naratorul omniscient ne prezinta in detaliu reactiile lui Felix Sima . Acesta sosise in Bucuresti, din Iasi, unde terminase liceul, la cumnatul tatalui sau, Costache Giurgiuveanu, care urma sa-i fie tutore. Tatal sau, doctorul Iosif Sima, murise lasandu-i un depozit in bani si o casa. Tanarul isi aminteste o fotografie care se afla in biroul tatalui si recunoaste chipul lui Costache. Revine la aceeasi adresa si este acceptat de Otilia: dar papa, e Felix. Aceasta este o fata subtirateca, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, avand capul prelung si incarcat cu bucle.

O tehnica specifica romanelor calinesciene o reprezinta adunarea personajelor si prezentarea lor intr-un grup. Aceasta apare in Cartea nuntii, Scrinul negru si Bietul Ioanide. Felix este adus intr-o camera vasta unde in jurul unei mese se aflau Pascalopol, Aglae si Aurica. Primul dintre ei, mosierul grec Leonida Pascalopol, este un apropiat al familiei, descris in detaliu de narator: era un om cam de vreo 50 de ani, elegant prin finetea pielii si taietura englezeasca a mustatii carunte, hainele de stofa fina, parfumul discret, reparau neajunsurile varstei si ale corpolentei. Aglae este sora lui Costache Giurgiuveanu si va fi definita pe parcursul romanului de catre Weissmann, student la medicina, coleg cu Felix: baba absoluta, fara cusur in rau. Ea este tot ce poate fi mai vitreg din punctul de vedere al paternitatii: fata ii era galbicioasa, gura cu buze subtiri, acre, nasul inconvoiat si acut , obrajii brazdati de cateva cute mari. Si felul de a vorbi arata ostilitatea. Ea vorbeste artagos si se caracterizeaza prin limbaj: n-am stiut, Costache, faci azil de orfani?. Si cand alfa ca Felix vrea sa dea la medicina, observa: pentru asta trebuie sa ai cap, nu gluma. Fiica ei, Aurica, reprezinta tipul fetei batrane: o fata ca de 30 de ani, cu ochii proeminenti, cu fata prelunga, care il priveste pe Felix cu avida curiozitate. Tanarul se asaza pe o canapea si descopera langa el un barbat in varsta, acoperit cu o broboada, care coase la gherghef. Acesta este sotul Aglaei, Simion, care sufera de o atingere a sistemului nervos. Felix observa jocul lor, gestul delicat al lui Pascalopol care ii ofera Otiliei un inel cu safir, iar in cele din urma Otilia constata ca trebuie sa-l culce undeva si neavand nimic pregatit ii ofera camera ei. Descrierea interiorului este un mijloc de caracterizare indireca. In aceasta camera se afla o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare. Motivul oglinzii poate sugera in acest roman personalitatea multipla a Otiliei, acest personaj fiind abordat dintr-un unghi pluriperspectivist, ea fiind perceputa diferit de fiecare personaj din roman. Pentru mos Costache este fefetita lui, pentru Pascalopol este o persoana obisnuita cu luxul, pentru Aglae o dezmatata, pentru Felix o enigma. Tot in camera Otiliei apar elementele specifice eternului feminin: din sertare se vedeau ca niste intestine colorate ghemuri de panglici, camasi de matase, batiste de broderie. Pe masa de toaleta se afla cutii de pudra, flacoane de apa de Colonia, aruncate in dezordine ca intr-o cabina de actrita. Componenta estetica, artistica a acestui personaj se lasa banuita din partiturile muzicale, din volumele de carti nemtesti, frantuzesti, din preferintele pentru literatura romana si moderna.

In roman este urmarita formarea lui Felix, naratorul creand un bildungsroman, iar experientele esentiale prin care trece sunt legate de cunoasterea lumii exterioare dar si a propriului potential cognitiv. Felix se apropie de Otilia in care ghiceste o prietena si un factor feminin care ii lipsea. Aceasta il avertizeaza despre clanul Tulea spunandu-i sa nu atinga cu nimic, nici pe Titi si mai ales pe Aurica: sa te feresti de ea ca umbla sa se marite si se indragosteste de cine ii iese in cale. Otilia devine confidenta lui Felix, dar acesta ramane surprins de prezenta constanta a lui Pascalopol care o scoate permanent in plimbari, in excursii. Otilia este o fire discreta, ea stie foarte multe dar pastreaza o decenta a comunicarii. Felix este invitat de Aglae sa-l ajute pe Titi Tulea la limba latina. Cele doua personalitati se contureaza prin contrast. Titi se limiteaza la copierea cartilor postale ilustrate, are 22 de ani si nu a terminat liceul, ramanand corigent si repetent. Mama sa il considera debil si cand i se pare ca a obosit il indeamna: daca te-ai plictisit, du-te si te leagana. Aurica isi incepe manevrele prin invitarea lui Felix in odaia ei ca sa manance prajitura cu cirese. Ulterior, trece la ofensiva vorbind despre casatorie si zestre, astfel incat Felix se retrage inspaimantat. In casa lui mos Costache isi castiga libertatea dar este disciplinat si evita excesele. Abia asteapta inceperea cursurilor sa se puna cu aprindere pe munca voind sa-si faca o cariera solida. Nu primeste niciun sprijin din partea lui mos Costache, in schimb Otilia il ajuta chiar si financiar: Otilia amesteca o seriozitate rece, blazata, cu cele mai teribile copilarii. Un mijloc de caracterizare directa recurent il reprezinta descrierea interioarelor. Felix si Otilia sunt invitati acasa la Pascalopol iar tanarul Sima isi formeaza un veritabil model din cea ce vede: interiorul i se paru lui Felix cu mult mai rafinat decat si-ar fi putut inchipui. Mobilele de colectie, armele vechi atarnate de pereti, masina de scris, tablourile autentice de Grigorescu, fotografia lui Pascalopol ca student la Bonn, cartile englezesti si nemtesti, flautul la care el canta, dovedesc ca modestul Pascalopol din strada Antim era acasa la el un om foarte subtire: purtarile blande ale mosierului, epicurismul lui de om cult, incatau pe Felix si-i dadeau ascunse nazuinti. El ii marturiseste lui Felix ca toate aspiratiile sale artistice vrea sa le realizeze prin Otilia. Abia in capitolul al cincilea apare personajul cel mai memorabil, tipul cel mai longeviv din literatura romana si anume tipul arivistului, Stanica Ratiu. Acesta este numit de catre criticul literar Ovid S. Crohmalniceanu un Catavencu al ideii de paternitate. El este un avocat fara procese care traieste cu Olimpia, are un copil cu ea si nu vrea sa se casatoreasca decat daca primeste casele de

zestre. Rosu la fata, de o sanatate agresiva, cu parul negru si foarte cret, Stanica cere bani de la toata lumea: Da-mi douazeci de franci ca ma impusc. Romanul este o sinteza a trei curente literare si anume: realismul, clasicismul si romantismul. In capitolul al saselea, Felix si Otilia merg la mosia lui Pascalopol, prilej pentru narator de a-si manifesta gustul grandiosului si al monumentalului. Campia este comparata cu o mare galben-verzuie pe care un stalp pare enorm, un cal urias , iar trasura care ii duce, o barca infernala pe Styx. Aici Otilia se simte in largul ei, se urca pe stoguri, calareste, intra in helesteu si ii marturiseste lui Felix ca idealul ei ar fi un barbat cu bunatatea lui Pascalopol si tineretea lui Felix. Ea afirma ca este foarte capricioasa si doreste mereu sa fie libera. Intre timp, la Bucuresti, Stanica se casatoreste cu Olimpia, dar amandoi isi abandoneaza copilul care cade din pat si moare. Devenit student in anul intai la medicina, Felix isi regaseste drumul in viata. El este preocupat de studii si incepe sa publice articole de specialitate in reviste. Ramane surprins cand afla ca unchiul sau este proprietarul mai multor case de raport in care erau apartamente mici pe care le inchiria studentilor. Intelege ca o iubeste pe Otilia si cauta diferite prilejuri de a fi in preajma fetei. Aceasta ii marturiseste Nu m-am gandit ca ma vei iubi pe mine. Eu sunt o zapacita. Nu stiu ce vreau. Eu sunt pentru oameni blazati ca Pascalopol. Ea este lucida si stie ca tatal ei este un avar. Nu-i cunoaste proprietatile, dar intelege ca rudele urmaresc doar sa puna mana pe averea lui mos Costache. Silueta Otiliei se deseneaza pe fundalul romanului intre imaginile a doi barbati. Pe de o parte ambitiosul si tanarul Felix, pe de alta parte rafinatul si aristocratul Pascalopol. Acesta ii marturiseste lui Felix: N-am prea stat sa disting ce e patern si ce e viril in dragostea mea. El o percepe pe Otilia ca pe o randunica: inchisa in colivie, moare. Felix devine din ce in ce mai indraznet, mai constient de sine insusi, ar fi vrut sa aiba si bani sa-i poata oferi Otiliei o plimbare cu trasura sau un mic cadou. Otilia observa ca tatal ei nu doreste sa o adopte si nici macar nu vrea sa scrie un testament. Tanarul Felix se simte obosit, nelinistit de aceasta lume fara instinct de rudenie, apriga, in care un om nu se putea increde in nimeni. Ii marturiseste Otiliei ca este gata sa renunte la facultate pentru ea, ca o iubeste ca pe o logodnica, ca pe o mama, intelegi ca am gasit in tine tot ce mi-a lipsit in copilarie?. Otilia in schimb are alta conceptie: o femeie nu traieste decat cinci-sase ani. Rostul femeii este sa placa. Felix era asa de ambitios incat nici nu putea sa-si inchipuie ca n-ar ajunge a fi cel dintai intr-o ramura de activitate. El nu avea stima decat pentru cariera bizuita exclusiv

pe studiu. De aceea ramane profund dezamagit de faptul ca Otilia pleaca la Paris cu Pascalopol fara sa-i spuna nimic. Acesta este momentul cand Stanica i-o prezinta pe Georgeta, fata faina, o curtezana de lux intretinuta de un general. Stanica isi incepe manevrele de manipulare. Scopul existentei sale este sa dea lovitura. El aduce un doctor fain, pe Vasiliad, un ratat al meseriei, cu scopul de a constata o atingere a sistemului nervos la mos Costache. Apoi incepe sa-i sugereze batranului avar sa nu cumva sa duca banii la banca, bancile dau faliment, ca ar fi mai bine sa vanda toate proprietatile sale si sa capitalizeze banii. Felix se imprieteneste la facultate cu un student evreu, Weissmann, care ii vorbeste despre idealurile sale revolutionare, in schimb Felix se simte in sufletul sau burghez si admira linistea, independenta si rafinamentul lui Pascalopol. Isi noteaza in propriul jurnal: Voi cauta sa fiu bun cu toata lumea si modest. Sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios. Personalitatea sa este marcata de prezenta agresiva a lui Stanica, acesta intrand si cautand in toate camerele, privind pe fereastra, amestecandu-se peste tot. El nu reuseste sa gaseasca nici banii lui mos Costache, nici testamentul, dar nu dezarmeaza. Otilia se intoarce de la Paris, spre bucuria lui Felix, iar acesta isi marturiseste din nou cele mai profunde sentimente fata de fata. Ii marturiseste totusi Pentru mine, Otilia, ai inceput sa devii o enigma. Ea nu-si pierduse aerul copilaresc dar devenise mai feminina. Felix ii vorbeste despre idealul sau si anume ca iubirea sa se sfarseasca cu o casatorie. Batranul avar planuieste sa construiasca o casa pentru Otilia din materialele de la demolari. Isi pune in aplicare planul mai ales ca intr-un fel stia ca mama Otiliei ii incredintase lui mos Costache o avere si apoi murise de tristete. In capitolul al optsprezecelea, intr-o zi caniculara de septembrie, mos Costache face un atac cerebral. Casa este ocupata de Aglae care are fizionomia grava a unui capitan de vapor in timp de naufragiu. Naratorul realizeaza descrierea vestimentatiei lui mos Costache: ghete cu gumilastic... picioarele lui aparura infasurate in niste ciorapi grosi de lana de o grosime fabuloasa... degetele mari taiasera cu ungia varfurile si iesisera ca doua ghemuri de ceara... Batranul este imbracat in nadragi de stamba colorata legati cu sfoara.

Felix constata cautand intr-un dulap care era venitul sau si cat de mult fusese jecmanit de mos Costache. In jurul bolnavului se aduna intregul clan Tulea care se delecteaza cu vinurile din dulap, cu salamurile fine si au un veritabil dialog al surzilor. Singurul care se implica este Felix, care il avertizeaza pe doctorul Stratulat si intr-un fel Costache isi revine. Ramas cu Felix si cu Weissmann, acesta incepe sa-si povesteasca viata, spunand ca apartine unui neam de macedoneni din zona Giurgiului. Un unchi de-al sau a fost haiduc, iar toata filosofia sa este sa muncesti, sa strangi. Prima data se casatorise cu o fetita de 13 ani care murise curand dupa aceea, iar ulterior cu mama Otiliei, o femeie tanara, bogata, eleganta si mandra. Nici ea nu supravietuise prea mult. Intre timp, in casa Stanica si ceilalti incep sa care tablourile, mobilele, lucrurile marunte, iar mos Costache ii arata lui Pascalopol cele trei pachete cu bani legate cu sfoara. Abia dupa ce face al doilea atac se hotaraste cu greu sa-i incredinteze unul dintre cele trei pachete. Stanica urmareste sa ramana singur cu batranul, vara mana sub saltea in timp ce mos Costache striga gutural: banii, ba-banii, pungasule, si apoi deodata se prabusi la pamant. Stanica ascunde banii in san, mai ciupeste ceva de la Aglae si divorteaza de Olimpia. Otilia isi va petrece o noapte in camera lui Felix, spunand ca rostul femeii este sa placa, in afara de asta nu poate fi fericire. Felix ii declara ca o respecta, ca traieste o noapte solemna, iar a doua zi dimineata nu mai gaseste decat un bilet in care Otilia ii spune ca este o dragoste nepotrivita pentru marele lui viitor. In final se prezinta destinul lui Felix: devine profesor universitar, se casatori stralucit. Stanica ajunge chiar si prefect, proprietarul unui bloc-haus, patronand tripouri si cercuri de morfinomani. Pascalopol este singur, Otilia s-a casatorit cu un conte la Buenos Aires. In fotografia pe care i-o arata, Felix nu o recunoaste, deoarece un aer de platitudine feminina stingea totul. Felix se gandeste ca nu numai Otilia este o enigma ci si destinul insusi. El merge sa viziteze din nou strada Antim, si i se pare ca-l vede pe mos Costache spunand: Aici nu sta nimeni.