Sunteți pe pagina 1din 8

Tema si viziunea despre lume in Fantana dintre plopi

Publicat in anul 1928, volumul Hanul Ancutei este o creatie de mare valoare a sciitorului Mihail
Sadoveanu, in care tema si viziunea despre lumea taraneasca ale autorului sunt valorificate prin povestirile
conturate si prezenta unui limbaj specific contextului.
Povestirea este o specie de mica intindere a genului epic, in versuri sau proza, care se rezuma la nararea
unui singur eveniment,cu un numar redus de personaje.
Aceasta este caracterizata de naratiune subiectiva, in care nu se focalizeaza asupra personajului, ca in
nuvela, ci asupra atmosferei,intamplarilor care au, de regula, caracter neobisnuit si sunt prezentate
cronologic, urmarind un singur fir epic.
Naratorul este necreditabil datorita implicarii nemijlocite in diferite grade -protagonist, martor sau colportorin actiunile relatate.
Trasaturile acestei specii sunt mai putin evidente si datorita identitatii semantice a verbului: "a povesti" cu
"a nara", specia putand fi confundata astfel cu modalitatea de expunere.
Caracteristica pentru povestire este originea populara din care au rezultat oralitatea stilului, tehnica
narativa menita sa creeze atmosfera propice destainuirii, ritualul zicerii impus de relatia povestitor ascultator( lector)si conceptia de factura paseista conform careia timpul trecut capata valente legendare
fata de prezentul profan intre care se impune distanta morala ce permite judecata retrospectiva inteleapta.
Un tip aparte de povestire este reprezentat de "povestirea in rama ", modalitate de origine orientala
(1001 de nopti ), prezenta si in literatura europeana (Decameronul lui Boccacio), prin care una sau mai
multe naratiuni mai scurte, de sine-statatoare sunt cuprinse intr-una mai ampla, care sa le cuprinda in
aceeasi atmosfera epica.
Creatia Hanul Ancutei este realizata prin tehnica povestirii in rama, avand un cadru suport initial : un
han in care veneau drumetii pentru a se relaxa, a revedea lumea si a asculta diverse povesti captivante.
Inovatia pe care o prezinta aceasta creatie este aceea ca prezinta noua povestiri, redactate de catre noua
persoane diferite, personaje ce ajung la Hanul Ancutei si istorisesc o intamplare reala, din experienta
personala.
Volumul conine nou povestiri relatate ntr-un singur loc, la Hanul Ancuei, de ctre ranii moldoveni
care poposesc aici, fiind ei nii participani sau martori ai evenimentelor narate(Iapa lui Voda,
Haralambie, Balaurul, Fantana dintre Plopi, Cealalta Ancuta, Judet al sarmanilor, Negustor
lipscan, Orb sarac, Istorisirea Zahariei fantanarul). Ritualul ce se desfoar la han este acelai n cele
nou povestiri : lutarii cnt ntre dou povestiri, iar naintea fiecreia se creeaz un moment de linite, o
atmosfer de vraj i suspans ; Ancua aduce pui trai pe igl i plcinte; se bea vin vechi n cni noi dup
ce au fost sparte cele vechi.
Exista un personaj al naratiunii-cadru, care introduce fiecare povestitor in parte si de asemenea asista la
nararea intamplarilor. Prezenta sa este redata prin naratiunea la persoana I, oferind textului iluzia
autenticitatii. Acest personaj este un delegat al vocii autorului spre al reprezenta, explicandu-se astfel si
statutul sau anonim. Ceilalti naratori vor fi introdusi rand pe rand de catre naratorul principal, iar faptele lor
vor fi relatate in cadrul hanului, timpul povestirii referindu-se la timpul celeilalte Ancute. In total sunt noua
povestiri iar cea de-a zecea ii apartine comisului Ionita care pe parcursul actiunii promite o poveste cum
n-am mai auzit, promisiune neonorata pana in final, ceea ce dovedeste ca povestea povestilor este aceea
niciodata rostita, acordand tacerii valoarea absoluta a misterului inaccesibil.
In ceea ce priveste cadrul in care se relateaza povestile, reperele spatio-temporale referitoare la Hanul
Ancutei apartin unor factori mitici, locul capatand rol de centru al lumii, loc de intalnire a diferitelor destine si
oameni din diverse straturi sociale. De asemenea, hanul este locul unei vechi cetati, fapt sugerat de zidurile
ce inconjoara locul, cu rol simbolic de granite intre lumea reala si cea a fictiunii, iar hanul este un topos al
povestirii.
Aadar, Hanu-Ancutei este o povestire n ram pentru ca cele noua povestiri de sine stttoare sunt
ncadrate ntr-o alt naraiune, prin procedeul inseriei, care utilizeaz formule specifice.
Instanele narative
Exist un povestitor al naraiunii-cadru care asist ca martor la seara de la han, devenind asculttor al
fiecrei povestiri. Prezena sa este redat prin utilizarea persoanei I n naraiune i confer iluzia
autenticitii. Aceast voce narativ este cea delegat de autor spre a-l reprezenta, fapt care l face pe
criticul N. Manolescu s afirme: Vocea anonim care nfieaz obiceiurile de la Han, la nceputul crii,
este a autorului.

Ceilali naratori, personaje n naraiunea-cadru i, pe rnd, asculttori, au n povestirile relatate de ei


roluri diverse: narator-martor, personaj-narator. Ei aparin unor categorii sociale diferite : comisul Ioni
( Iapa lui Vod ), clugrul Gherman ( Haralambie ), mo Leonte Zodierul ( Balaurul ), cpitanul de mazili
Neculai Isac ( Fntna dintre plopi), Ienache Coropcarul ( Cealalt Ancu), ciobanul (Jude al srmanilor),
negustorul Dmian Cristior ( Negustor lipscan ), orbul/ rapsod i calic orb ( Orb srac ), mtua Salomia i
Zaharia fntnarul ( Istorisirea Zahariei fntnaru ).
Indicii spaio-temporali
Spaiul este fixat la nceputul volumului, la Hanu-Ancutei, care nu era han, era cetate. Aezat la
rscruce de drumuri ( destine), hanul este un loc de petrecere, ocotitor ca o cetate i cunoscut cltorilor
din vremurile vechi, ale celeilalte Ancue. Valoarea simbolic a hanului este aceea a unui centru al lumii,
loc de ntlnire a diferitelor destine i poveti ale unor oameni din diverse straturi sociale. Hanul este
investit cu atribute magice de topos sadovenian etern, loc al intalnirii trecutului cu prezentul si viitorul, deci
al continuitatii in eternitate a valorilor promovate de drumeti.
Valoarea de "axis mundi" dobandita de han este justificata de amplasarea istoriilor povestite in cadrul,in
apropierea hanului sau avand o legatura incontestabila cu simbolul sau cel mai evident: Ancuta. Este
neimportant care dintre ele, mama sau fiica, aceasta fiind doar o impartire formala, ea fiind eterna si
indentica cu sine insusi sau cu stramosii/descendentii ei de la inceputul istoriei si pana la finalul timpului.
In povestirea analizata, intamplarile s-au petrecut "tot in locurile acestea","aprope de han", in vremea
celeilalte Ancute,care ii povestise fetei ei despre ghinionul capitanului, initiind-o astfel in legendele locului,
pregatind-o sa devina, la randul ei, gazda. Zidurile hanului-cetate au valoarea simbolic a granielor ntre
lumea realului i lumea povestirii. El este cadrul unora dintre ntmplrile relatate i are chiar rolul unui
personaj ce rezoneaz la tririle povestitorilor: l simise i hanul - cci se nfiora prelung".
Timpul este mitic, asfel, naratorul plaseaza povestile candva demult, intr-o toamna aurie , in anul
cand au fost ploi naprasnice de Sant-ilie si spuneau oamnii ca au vazut balaur negru deasupra
Moldovei.Indicii fabulosi prezenti au rolul de a introduce lectorul in atmosfera de poveste, rupt de
contingent , departe de timpul profan al prezentului, una din temele recurente ale textului fiind
superioritatea timpurilor trecute si regretarea acestora de catre cei varstnici care se simt datori sa ii initieze
si pe cei tineri in sistemul lor de valori.("Acum traieste o lume noua si becisnica")
Viziunea paseista este de inspiratie samanatorista (curent dominant in momentul aparititiei volumului) dar
si tipic sadoveniana.
In cadrul volumului se poate vorbi de trei planuri temporale : cel al autorului (unidimensional), cel al
naratorilor (plasat in toamna aurie) si cel al evenimentelor (care capata conotatii legendare,mitice, istorice).
Convergenta acestora catre un numitor comun fiind favorizata de han, care apare avand capacitatea de
conservare a timpului, deci functie de protectie in timp ce lumea inconjuratoare se darama sub auspiciile
prezentului.
Un exemplu in acest sens este chiar fantana dintre plopi, care"s-a daramata ca toate ale lumii" de cand a
avut loc intamplarea capitanului, deoarece nu era protejata magic de zidurile hanului.
Asadar, hanul este o enclava, suspendata in timp si spatiu, incadrandu-se in caracterizarea facuta de Ion
Barbu cetatii Isarlak :"la mijloc de Rau si Bun".
In interiorul ei atmosfera este mereu aceeasi, de petrecere si voie buna, mereu cu aceeasi oameni.
Aparent deschis, primitor, hanul este, de fapt, un spatiu inchis in care cei ce intra sunt prizonieri eterni ai
atmosferei, ei iesind in lume doar pentru a "vana" intamplari pe care sa le aduca in incinta protectoare a
hanului pentru fi consumate cu placere de comeseni. De remarcat galeria personajelor care devin naratori
la han : prin meseriile lor diverse ( calugar, zodier, capitan, cioban, talhar,etc) ele aduc aminte de
personajele din drama Mesterul Manole, intarind astfel ideea ca pentru a crea/recrea o lume este nevoie de
oameni din toate sferele socialului, fiecare devenind prin Logos un renovator Mundi.
Hanul dobandeste astfel valoarea spatiului fictional, propice dezvoltarii naratiunii.
Nu trebuie uitat aspectul care individualizeaza hanul : atmosfera, obtinuta si intretinuta prin amabilitatea
gazdei, prin omniprezenta elementului dionisiac si prin respectarea ritualurilor, atat de necesare in cadrul
unui topos magic.
Astfel, fiecare dintre cei care iau cuvantul la Hanu Ancutei respecta un ritual al zicerii care cuprinde etape
fixe :
- "Captatio benevolantio", adica atragerea atentiei auditoriului asupra caracterului deosebit al povestirii
ce urmeaza a fi istorisita,
- inchinarea unei ulcele cu vin in sanatatea comesenilor, echivanta cu aprecierea acestora ca demni
sa asculte povestea,
- utilizarea formulelor protocolare care atesta respectul pentru auditoriu dar si mentinerea propriului
standard. Pe parcursul povestirilor se revine la cadrul naratiunii pentru a fi introduse formule care sa

mentina atentia treaza si sa sporeasca interesul .


O povestire este intotdeauna incheiata cu revenirea la momentul prezent si cu amenintarea comisului Ionita
de a spune o alta poveste "mult mai minunata si mai infricosata", ridicand de fiecare data stacheta .
A patra povestire, Fantana dintre plopi, are ca tem iubirea tragica, materializata prin suferint si
sacficiu in numele dragostei.
Titlul are conotaii erotice, vitale i tanatice: plopii, arbori funeti inconjoar o fantana, simbol al vietii,
fertilitatii in care isi gaseste sfarsitul o tanara fata, dragostea capitanului Isac .
Rama prezint imaginea hanului sub lumina aurie a soarelui n asfinit i pe Ancua, care aprinde focul
n vatra magic, pregtind cadrul unei noi poveti.
Oamenii de la han zresc pe drumul pustiu un clre care venea parc din adncul timpului
trecut. Ajungnd la han, drumeul crunt, cu mustcioar tuns i barb rotunjit, se dovedete a fi
cpitanul Neculai Isac, vechi prieten al comisului Ioni.
ndemnat de prietenul regsit, Neculai Isac nareaz o dram petrecut n tineree, o aventur de dragoste,
n urma creia a pierdut ochiul drept. Aceast povestire n povestire respect toate momentele subiectului,
iar naraiunea la pers. I implic dou planuri:- reprezentarea evenimentelor trite n tinere ( timpul narat ) i
analiza faptelor din perspectiva maturitii ( timpul naraiunii ).
Povestea are la baza o intamplare pe care personajul a trait-o de cu mai mult de douazeci de ani in urma,
o poveste de dragoste cu un final tragic.
Expoziiunea povestirii fixeaza timpul acum doua zeci si cinci de ani, locultot aici, la han si un succint
portret al protagonistului om buiac si ticalos, umblam si negutam vinuri. Pe cnd ducea butoaie cu vin
spre inutul Sucevei, ntr-o toamn, tnrul poposise la Hanu-Ancuei.
Intriga - ntr-o zi, ntlnete un grup de igani care ncercau s prind pete. O fat de optsprezece ani, cu
fust roie, pe nume Marga, l tulbur peste msur. nconjurat de ntreaga ceat, el arunc cte un ban de
argint fetei i unui igan btrn, Hasanache, care se intereseaz de drumurile boierului.
Desfurarea aciunii va urmari povestea de dragoste dintre Neculai si Marga :
- apariia fetei, a doua zi de dimineata la han ;
- intalnirea amoroasa de la fantana dintre plopi;
- promisiunea lui Isac de a se intoarce de dragul fetei, a doua intalnire a lor si destainuirea fetei
indragostite ca de fapt, fusese folosita ca momeala de catre rudele ei pentru a-l atrage in cursa si a-l jefui
pe negustor.
Punctul culminant - Actiunea atinge punctul culminant in momentul luptei dintre Niculae Isac si tigani, in
cursul careia isi pierde si un ochi, dar reuete s l mpute pe unul dintre ei, n timp ce cinele su, Lupei,
l rupea pe cellalt.
Deznodmntul Isac ii infrange pe pradatori, dar acestia o omorasera deja pe Marga.
Cu ochiul teafr, zrete lumina de la han i ncepe s strige cu disperare. Oamenii de la han ies cu fclii i
pornesc cu toii napoi. Pe colacul fntnii lucea snge proaspt, semn c iganii omorser fata pentru c
i trdase i o aruncaser n fntn.
Asculttorii acestei groaznice istorisiri rmaser tcui i mhnii. Fntna nu mai exista, se drmase ca
toate ale lumii.
Episodul final are ca simbol cenua (Focul se stinsese) sugernd timpul intrat n amintire i imaginea lui
Neculai Isac care privea int n jos, n neagra fntn a trecutului.
Autenticitatea povestirii este data de naratiunea la persoana I si de interventiile Ancutei care face legatura
dintre intamplare si hanul din prezent. Conflictul este de natura exterioara, dar si interioara. Cel exterior
este conturat de lupta dintre Neculai Isac si banda de tigani a lui Hasanache care vor sa-l jefuiasca si sa-l
ucida. Conflictul nu este unul complex, insa urmarile sale sunt puternice, ilustrate prin urmele fizice lasate
de pierderea unei lumini si de sentimentul vinovatiei pe care il adopta Neculai pentru ca nu a putut-o salva
pe Marga, dand nastere astfel unui puternic conflict interior.
Numarul personajelor este redus, atentia fiind concentrata pe fiecare personaj narator in parte, in cazul de
fata pe Neculai Isac. Trasaturile sale sunt prezentate atat la sosirea lui la Hanul Ancutei in timpul prezent,
de catre personajul-narator general, dar se autocaracterizeaza si in relatarea sa, unde se contureaza un
portret fizic si personajului Marga.
Protoagonistul, capitanul Neculai Isac este un erou tipic sadovenian,apartinand unei atmosfere specifice,
romantice, find un erou exceptional in situatii exceptionale, insa mai presus de orice "indragostit de viata,
de fructele ei, neinvins, neingenunchiat, crezand in rosturile acestei lumi, privind spre frumusetile vietii".
Aparitia sa la han, parca de pe " taramuri departate", prilej de caracterizare directa de catre narator : "om
care arata inca frumusete si barbatie", cu "nas vulturesc si sprancene intunecoase" care indica vitejie,
cutezanta, actiune, iar faptul ca, in ciuda varstei, "se tine drept si sprinten pe cal", arata calitatile unui om
deosebit, care vor fi demostrate de istorisirea lui.

Stigmatul pe care il poarta, cel al ochiului "stins si inchis" care ii da ceva "trist si straniu" arata indirect firea
sa aventuroasa si incita comesenii, ii face curiosi sa afle imprejurarile in care s-a intamplat nenorocirea.
Tot caracterizarea directa, de data aceasta facuta de comisul Ionita, personaj emblematic al seriei, indica
un profil romantic : "pentru o muiere care ii era draga isi punea totdeauna capul". Autocaracterizarea
urmarind aceeasi idee : "imi erau dragi ochii negrii si pentru ei calcam multe hotare" indica un personaj
indragostit de viata si placerile acesteia dar si firea tinereasca, nechibzuita, de "om buiac si ticalos".
Modalitati de caracterizare indirecta sunt de asemenea prezente ; printre acestea mentionam vestimentatia
pesonajului care indica statutul social inalt ("nasturi de argint,","blanita de jder" etc.)
Tot indirect il definesc pe erou si actiunile sale : tresarirea la vederea fetei frumoase ( "parca as fi inghitit o
bautura tare" ), indica o fire romantiosa, careia nu ii lispsesc sensibilitatea ("i-am mangaiat ochii"),
generozitatea ("ceru pentru sine si soti vin vechi in oale noua") si spiritul cavaleresc (isi tine promisiunea
fata de fata).
"Ochiul mare si neguros care privea in fanatana trecutului" este semnul suferintei inca vii.
Talentul de narator al lui Neculai Isac este anticipat de sosirea lui la han, ascultatorii sunt atentionati de
firea exceptionala a acestui om prin introducerea pe care i-o face "maestrul de ceremonii", comisul Ionita
care il recomanda ca "prietin vechi", "tovaras de tinerete", deci om de aceeasi valoare morala si spirituala,
caruia ii cedeaza randul la istorisirea unei povesti, recunoscandu-i astfel calitatile.
Abil orator, el dramatizeaza actiunea prin introducerea dialogului intre el si tigancusa, istoria capata astfel
caracter dinamic si veridic.
Comisul Ionita, personaj omniprezent in cadrul volumului, alaturi de Ancuta, este cel care da girul unei
povestiri extraordinare.
Personajele secundare sunt schematice, reduse la cateva trasaturi, sau decrise unidimensiunal.
Astfel, Marga este tanara, frumoasa si cu suflet bun, fara a-i lipsi misterul si viclenia, tipic feminine ;
Hasanache este tipul batranului profitor si uneltitor, iar cealalta Ancuta are atributele bunei gazde, la fel ca
si cea din prezent, o continuare fireasca a mamei sale.
Pasajele descriptive au functia de a evidentia atmosfera sau portrete ( al tigancusei-"cu fusta rosa si trupul
frumos rotunjit"), acestea sunt mai putin numeroase, insa.
Arta narativa a lui Sadoveanu este monumentala, el dand glas unor "eroi care nu povestesc pentru a-si
descarca sufletul,ci pentru a se sustrage vietii si mortii " (Manolescu).
Expresia este tipic populara, de o savoare lirica deosebita, care captiveaza prin oralitate si impresioneaza
prin seva folclorica. Odata rostite, cuvintele traiesc singure, prind si dau viata unei vechi lumi,recreate prin
zicere.
Arhaismele prezente ("arnaut","scurteica") sunt numeroase insa folosite cu naturalete, in mod tipic pentru
discursul taranului roman, caracterizat de eufonie si muzicalitate.
Per total, naratiunea se remarca prin sobrietatea stilului, impusa de subiect.
Deoarece este o naratiune subiectiva de mica intindere care prezinta un fapt neobisnuit si respecta un
ritual al spunerii, putem afirma nu numai ca "Fantana dintre plopi" si incadreaza speciei povestire ci si,
conform cu I. Vlad : "Hanu Ancutei este cartea povestilor, a istoriilor de demult, a initierii in arta desavarsita
a naratiunii.Caci ciclul acesta are valoarea unei arte poetice pentru intelegerea structurii povestirii, pentru
decantarea treptelor si etapelor compozitionale ale genului."
Semnificaiile povestirii sunt multiple : confesiune de ispire, omagiu adus fetei care i-a salvat viaa
sacrificnd-o pe a ei, meditaie asupra destinului. A istorisi ntmplarea pare un ritual de ispire prin
confesiunea public a faptei ruinoase, un exerciiu de umilin i de durere menit s-i aminteasc mereu
c i datoreaz viaa jertfei unei igncue care l-a iubit mai mult dect toate ibovnicele unei viei.
Povestirea are i o reea compus din cteva simboluri : balta i fntna, vlceaua i plopii, Luna i
noaptea. Toate se subordoneaz principiului feminin i au o intens ambiguizare. Apariiile fetei se
asociaz constant cu apa : prima oar i vede trupul frumos i curat n apa blii, ntlnirile se petrec lng
fntn, iar apa din adncul ei devine mormnt. n mod firesc asociat cu apa vie, cu pomul vieii, cu
practici premaritale i maritale, fntna capt alte conotaii simbolice, datorit plopilor ce o strjuiesc,
sngelui ce o pngrete.
Toate celelalte elemente au aceeai ambiguitate : noaptea este rstimpul iubirii, dar bezna se asociaz i
tenebrelor morii, luna este astrul care prin ciclul ei de cretere / descretere simbolizeaz geneza i
stingerea. Ct despre plop, multe culturi indo-europene i confer valoare de arbore blestemat ; n tradiia
cretin este copacul spnzuratului, pentru c de crengile lui s-a spnzurat Iuda, iar n folclorul romnesc
este arbore de ru augur, asociat cu jalea i singurtatea. Nu unul, ci patru plopi tuteleaz aici fntna n
preajma creia se petrec trdarea fetei i apoi uciderea ei.

Discursul narativ are un rafinament deosebit, probat nu doar pe osatur ( construcia subiectului,
personaje ), ci i la nivelul limbajului artistic, pe carnea i nervurile sale. Un exemplu convingtor este
imaginea lunii veghind prima noapte a iubirii : O lun tirb i rocat se ridica din rsrit ca peste o
pustie. Imaginea reapare (peste miriti o lun tirb vrsa o lucire slab) n descrierea narativizat a
urmririi ce se ncheie cu un ir de acte violente : rnirea lui Neculai Isac, pierderea ochiului, njunghierea
fetei.
igncua se asociaz cu clocotul vieii, iar prezena ei la toate ntlnirile este marcat cromatic : roul i
negrul. Cnd o zrete prima oar, Marga poart fust roie, iar prul negru i lins are luciri de pun. A
doua oar vede aceeai fust roie, polc albastr, la cap i potrivise o batist ca sngele ; fata seamn
prin nfiarea ei nelinitit cu o cpri neagr, iar sngele-i rumenete obrajii cnd aude c brbatul
declar c e frumoas ca o duducu. Pn i scurteica de vulpe druit fetei are faa de postav rou.
Asemenea detalii au funcie de anticipare a sfritului violent al iubirii celor doi : sngele npdete obrazul
lui Neculai Isac i sngele fetei se afl pe colacul fntnii. Detaliile au rolul i mai subtil de a genera
suspansul nu doar la nivel epic strict, ci la nivel stilistic. i strecurate n text, sesizabile abia dup a doua
sau a treia lectur, ele semnaleaz fineea unei povestiri i virtuozitatea unui povestitor.
Ca specie, povestirea in rama se individualizeaza prin trasaturile sale. La inceput, cadrul este trecut prin
filiera personajului-narator prim, delegatul vocii autorului, care introduce fiecare personaj povestitor in
parte, inca de la sosirea lor la han. Povestea din poveste apartine fiecareia dintre cele noua caractere
introduse, precum este si cazul lui Neculai Isac. O alta particularitate pe care o prezinta aceasta specie
este si vocea naratorului, desi la inceput se materializeaza in persoana cititorului, odata asumat rolul de
povestitor de catre unul din drumetii de la han, naratorul devine colectiv, cititorul alaturandu-li-se celorlalti
ascultatori. Originalitatea creatiei sadoveniene este prezenta nu doar prin bordarea acestei specii, ci prin
aprofundarea ei cu un limbaj ce se adapteaza spatiului si timpului descrise, specific fiecarui personaj in
parte : arhaismele, limbajul specific tiganilor dar si prezenta unui limbaj expresiv redat prin frumusetea
metaforei si a epitetului.
In concluzie, povestirea Fantana dintre plopi este o creatie aparte a lui Mihail Sadoveanu in primul rand
prim tema si viziunea asupra lumii rurale, valorificate de ilustrarea unor personaje speciale si a unui stil
naratorial si limbaj distinse.
Relatia incipit final in Hanu Ancutei de Mihail Sadoveanu
Publicat n 1928, volumul Hanu Ancuei reprezint pentru creaia lui Mihail Sadoveanu capodopera de la
rscruce( N. Manolescu, Sadoveanu sau utopia crii,); face trecerea spre etapa marilor cri sadoveniene,
dar este i o sintez a elementelor ntlnite n povestirile anterioare: lumea rneasc, natura, idilicul,
legenda, oralitatea"'.
Ipoteza
Povestirea Fntna dintre plopi face parte din volumul Hanu Ancuei de Mihail Sadoveanu. Realizat prin
tehnica povestirii n ram, volumul e un fel de Decameron n care civa obinuii ai unui han spun
anecdote (G. Clinescu). Dar ciclul nu este doar o suit de nou povestiri narate de nou povestitori, ci un
ansamblu armonios pe tema povestirii nsei, n care unificator este ritualul zicerii: Hanu Ancuei e cartea
povestirilor, a istorisirilor de demult, a iniierii n arta desvrit a naraiunii! Cci ciclul acesta are valoarea
unei arte poetice pentru nelegerea structurii povestirii, pentru decantarea treptelor i etapelor
compoziionale ale genului( Ion Vlad, Povestirea. Destinul unei structuri epice )
Argumente
Hanu Ancuei are forma povestirii n ram deoarece nou naraiuni de sine stttoare sunt ncadrate ntr-o
alt naraiune, prin procedeul inseriei, care utilizeaz formule specifice.
Dezvoltarea argumentelor
Tehnica povestirii n ram presupune duplicarea instanei narative.
Instanele comunicrii narative : autor, narator(i), personaj(e), asculttor(I)
Exist un povestitor al naraiunii-cadru care asist ca martor la seara de la han, devenind asculttor al
fiecrei naraiuni rostite de ceilali naratori. Nu are nume, dar este acceptat de ceilali, ceea ce dovedete
preuirea lor, faptul c este recunoscut ca unul dintre ei. Prezena sa este redat prin utilizarea persoanei I
n naraiune i confer iluzia autenticitii. Aceast voce narativ este cea delegat de autor spre a-l
reprezenta, fapt care l face pe criticul N. Manolescu s afirme : Vocea anonim care nfieaz
obiceiurile de la Han, la nceputul crii, este a autorului".
Ceilali naratori, personaje n naraiunea-cadru i, pe rnd, asculttori, au n povestirile relatate de ei roluri

diverse : narator-martor, personaj-narator, de unde varietatea diegezei i caracterul polifonic. Ei aparin


unor categorii sociale diferite: comisul Ioni (Iapa lui Vod), clugrul Gherman (Haralambie), mo Leonte
Zodierul (Balaurul), cpitanul de mazili Neculai Isac (Fntna dintre plopi), Ienache Coropcarul (Cealalt
Ancu), ciobanul (Jude al srmanilor); negustorul Dmian Cristior (Negustor lipscan), orbul/ rapsod i
calic orb (Orb srac), mtua Salomia i Zaharia fntnarul (Istorisirea Zahariei fntnarul).
Actul narrii
Povestirile se situeaz ntr-un plan al trecutului, principala lor caracteristic fiind evocarea unei lumi apuse,
a celeilalte Ancue". Cei nou povestitori transfigureaz prin cuvnt miestrit experiene personale, mrturii
ale unui vechi mod de via, iar al zecelea, anonim, ridic aceste experiene la rang de cultur i le d
valoarea perenitii.
Naraiunea-cadru este rsfirat de-a lungul ntregului text i include cele nou povestiri. Incipitul ei fixeaz
coordonatele spaio-temporale, cadrul ntlnirii povestitorilor, ntr-o toamn aurie", la Hanu Ancuei.
Interesul asculttorilor este susinut ntre povestiri de promisiunea comisului Ioni de a spune o poveste
cum n-am mai auzit", promisiune neonorat pn n final, ceea ce sugereaz faptul c povestea povetilor
este aceea niciodat rostit i c se acord tcerii valoarea absolut a misterului inaccesibil. Finalul
naraiunii-cadru i al volumului sugereaz ideea de crepuscul al unei civilizaii, pe care o salveaz ns
fora creatoare a povestirii.
Timpul povestirii este magic, pentru c reconstituie prin fora cuvntului o lume i sta sub semnul vrstei
de aur. Cele trei niveluri ale timpului narativ sunt : timpul povestirii / al naratorului anonim (autorul), care
evoc nostalgic toamna aurie ntr-o deprtat vreme" a tinereii sale, timpul povestit / al toamnei aurii cnd
se spun toate povestirile i timpul evocat, al celeilalte Ancue. In povestirea-cadru, se observ impresia de
atemporalitate : ntr-o deprtat vreme, demult". Dar misterul timpului mitic i fantastic, al ploilor
nprasnice i al balaurului negru n nouri", cnd se porneau povetile la Hanu Ancuei, este dezlegat de
indici ai timpului istoric, rzboiul ruso-turc : mpratul-alb i-a ridicat muscalii lui mpotriva limbilor pgne".
Este utilizat tehnica homeric a ascunderii unor date spaio-temporale relativ precise ndrtul unor
imagini ce par s in de fabulos.
Spaiul povestirii are valoare mitic, imagine a paradisului pierdut : Taberele de car nu se mai istoveau.
Lutarii cntau fr oprire. [...] -attea oale au frmat butorii, de s-au crucit doi ani muierile care se
duceau la trg la Roman. i, la focuri, oameni ncercai i meteri frigeau hartane de berbeci i de viei [...]".
Belugul roadelor face posibil ntlnirea cltorilor ntr-un spaiu unic, iar starea de beatitudine favorizeaz
plcerea narrii. Ospul este un ceremonial al mprtaniei, al comuniunii, care mijlocete ritualul
povestirii. Aezat la rscruce de drumuri (destine), hanul este un loc de popas i de petrecere, ocrotitor ca
o cetate i cunoscut cltorilor din vremurile vechi, ale celeilalte Ancue. Valoarea simbolic a hanului este
aceea a unui centru al lumii, loc de ntlnire a diferitelor destine i poveti ale unor oameni din diverse
straturi sociale : Trebuie s tii dumneavoastr c hanul acela al Ancuei nu era han, - era cetate. Avea
nite ziduri groase de ici pn colo, i nite pori ferecate cum n-am mai vzut n zilele mele. n cuprinsul lui
se puteau oploi oameni, vite i crue i habar n-aveai dinspre partea hoilor". Zidurile hanului-cetate au
valoarea simbolic a granielor ntre lumea realului i lumea povestirii, iar hanul este un topos al povestirii.
El este cadrul unora dintre ntmplrile relatate i are chiar rolul unui personaj ce rezoneaz la tririle
povestitorilor : l simise i hanul - cci se nfiora prelung".
Fntna dintre plopi este a patra povestire i are ca tem iubirea tragic, iar ca personaj-narator pe
cpitanul de mazili Neculai Isac. Naraiunea la persoana I, subiectiv (cu focalizare intern) implic dou
planuri : reprezentarea evenimentelor trite n tineree (timpul narat) i autoanaliza faptelor din perspectiva
maturitii (timpul naraiunii).
Planuri temporale / timp i spaiu
Naratorul evoc (mrturisete/ se confeseaz asculttorilor) o ntmplare trit de el n tineree, n urm cu
peste douzeci i cinci de ani, pe aceste meleaguri".
n povestire se relateaz un singur fapt epic, o trist poveste de iubire care a avut rol de iniiere pentru
tnrul de odinioar. Atmosfera povestirii ine de modul n care naratorul regizeaz" o anumit tensiune,
suspansul, pe tot parcursul povestirii, pentru a capta atenia i interesul asculttorilor / cititorului. Aciunea
se deruleaz alert, fiind identificabile toate momentele subiectului.
Momentele subiectului
Expoziiunea
ntr-o toamn, Neculai Isac duce vinuri n inutul Sucevei i face popas la Hanu Ancuei. Plimbndu-se
clare pe malul rului Moldova, ntlnete un grup de igani care se scald. E ntmpinat de Hasanache, un
btrn ceretor, care o alung fr succes din calea boierului pe Marga, o igncu de optsprezece ani.

Intriga
Frumuseea fetei l tulbur i le d celor doi cte un ban de argint.
Desfurarea aciunii
Fata l caut la han a doua zi pentru a-i arta ciuboelele cumprate cu banul primit. Apoi tinerii petrec o
noapte la fntna dintre plopi i i promit o nou ntlnire de dragoste la ntoarcerea lui de la Pacani,
unde trebuia s-i vnd marfa. A doua ntlnire la fntn are un final tragic. ndrgostit, fata i
mrturisete c Hasanache o trimisese la han ca s-1 seduc, iar planul era ca iganii s-1 omoare i sa-i
ia banii de pe marf.
Punctul culminant
Dei este contient c o vor omor pentru c i-a trdat, fata l avertizeaz asupra pericolului. Tnrul fuge
clare, scap cu via, dar o prjin aruncat de urmritori i scoate un ochi.
Deznodmntul
nsoit cu fclii de cruii de la han care auziser strigtele sale, revine la fntna dintre plopi, unde
sngele proaspt de pe colacul de piatr este semnul c fata fusese ucis cu cruzime i aruncat n
fntn.
Autenticitatea naraiunii este susinut prin relatarea la persoana I i prin intervenia Ancuei, unul dintre
asculttori, care adeverete ntmplarea tiut de la mama ei.
Personajele
Personajul-narator
relateaz ntmplarea din perspectiva tnrului netiutor, dar reprezentarea faptelor este nsoit de
analiza i condamnarea lor, din perspectiva maturului, din cauza consecinelor tragice. Acesta folosete
cuvinte dure pentru autocaracterizare: Eram un om buiac i ticlos. [...] Om nevrednic nu pot s spun c-am
fost. Aveam oi i imauri i neguam toamna vinuri; dar mi erau dragi ochii negri, i pentru ei clcam multe
hotare".
Tnrul Neculai Isac are defectele specifice vrstei: netiina (lipsa experienei de via) i nesocotina
(incapacitatea de a prevedea urmrile faptelor svrite). Prima ntlnire cu iganii i cu fata care umbl
prin ap n fusta ei roie este relatat din perspectiva tnrului, care nu vede capcana n aceast
ntmplare". Marga nu este, aa cum afirm ceretorul, o fat proast, care n-a ieit nc n lume", ci se
supune grupului, acceptnd rolul de momeal pentru tnrul cltor. Comportamentul ei ulterior este
imprevizibil pentru ndrgostitul naiv i pentru asculttori, care adopt perspectiva unic a naratorului
subiectiv. Tnrul crede c triete etapele unei idile super-ficiale, dar se vede prins n capcana ntins de
igani. Pltete nechibzuina sa cu lumina unui ochi. Scap cu via tot datorit tinereii: calitile fizice i
senintatea incontient. Dac ar fi contientizat valoarea avertismentului fetei (sacrificiul, profunzimea
sentimentelor ei), pericolul n care se afla fata i ar fi ncercat s-o protejeze, i-ar fi diminuat ansele de
salvare. Licrul de contiin se aprinde prea trziu, iar manifestrile lui sunt regretul i autocondamnarea.
Tnrul este caracterizat n mod indirect, prin fapte, limbaj, comportament, gesturi.
Portretul fizic al maturului este realizat de la intrarea personajului n scen (venirea la han), vestimentaia
reflectnd statutul social, indicat i n formula de adresare folosit de comisul Ioni: Nu eti domnia ta
prietenul meu Neculai Isac, cpitan de mazili?'". Numele de mazili l purtau boiernaii care fuseser n
slujb la domnie, dar czuser n dizgraie; erau organizai ntr-un corp militar de rezerv, purtnd grade
militare, dar fr a ndeplini slujbe active. Aerul demn i tragic al cpitanului de mazili se datoreaz rangului
nobiliar i tristeii. Venirea lui produce un efect deosebit asupra celor de la han: Era un om ajuns la
crunteal, dar se inea drept i sprinten pe cal".
El povestete din dorina de a revedea trecutul pentru a-l nelege, cci pierderea ochiului i d puterea
vizionar, ca unui alt rapsod clarvztor al trecutului, Homer. Dei fntna dintre cei patru plopi nu mai
exist, s-a drmat ca toate ale lumi", el o poate vedea. Pentru el, timpul interior s-a oprit ntr-un prezent
etern, cnd a neles c incontiena sa nseamn vinovie.
Frumoasa Marga este ns eroina tragic a acestei poveti de iubire. Condiia ei umil, igncu care se
las folosit de grupul nomad pentru a-i jefui pe cltorii dornici de aventuri trupeti, este umanizat i
metamorfozat de puterea dragostei adevrate. Aflat n situaia-limit de a se supune legii nescrise a
cetei primitive sau de a-l salva pe brbatul iubit, ea alege jertfa de sine. Personaj romantic, acioneaz n
situaii excepionale. Iniial umil i demn de dispre, se dovedete capabil de gestul nobil al sacrificiului
din iubire. Fapta ei o umanizeaz i o plaseaz ntr-un plan moral superior fa de tnrul nesbuit, de
unde i caracterul etic, exemplar al povestirii. Personajul este caracterizat indirect, prin fapte, gesturi i
statut social, i direct, de ctre personajul-narator care-i realizeaz portretul fizic: Sta aproape de mine,
numai n cma i-n fust ro. Obrazul i era copilresc; dar nasul arcuit, cu nri largi, i ochii iui m

tulburar deodat". Legtura simbolic dintre fiina ei i elementul acvatic este prezent la fiecare ntlnire
cu personajul-narator. Fata rsare din ap i va sfri n acelai element.
Semnificaii
Semnificaia fntnii cu patru plopi este de centru al lumii, loc sacru care ns nu-i mai protejeaz pe
ndrgostii, fiind pngrit de vina fiecruia i sortit pieirii. Apa fntnii se amestec .cu sngele, iar n plan
simbolic, iubirea cu moartea.
Limbajul prozei narative
Naraiunea se mbin cu dialogul i scurte pasaje descriptive. Relatarea personajului-narator se ncheie cu
deznodmntul povestirii, dar naraiunea are un epilog care const n dialogul asculttorilor i n
comentariile naratorului anonim, care nregistreaz efectul actului narrii asupra povestitorului : ntoarcerea
spre sine i n trecut.
Modalitile narrii, oralitatea
Modalitile narrii prezente n text sunt: relatarea, reprezentarea, povestirea, iar dominanta stilistic este
oralitatea. Relaia dintre narator i receptor (asculttori) este strns; se utilizeaz persoana I i a Ii-a n
dialogul acestora. Ceremonialul povestirii const n faptul c dialogul presupune un sistem de convenii
(apariia povestitorului, pretextul care declaneaz povestirea, formulele de adresare etc). Naratorul se
adreseaz interlocutorilor ntr-un mod ceremonios, adecvat rangului su nobil: domnilor i frailor, ascultai
ce mi s-a ntmplat...", iar asculttorii intervin n final cu comentarii, ntrebri, reflecii.
Registre stilistice
Farmecul zicerii este dat de prezena elementelor de limbaj popular (singur ca un cuc"), arhaic (catastih",
mazili), regional (buiac", hojma", ima", ro"). Limbajul personajelor (iganii) contrasteaz cu al
naratorului-personaj (boierul), indicnd diferena social i cultural. Expresivitatea limbajului este dat de
frumuseea metaforei: Catastihul acelor vremuri a nceput s mi se ncurce", epitetul de caracterizare: nri
largi, i ochii iui", rcni rguit", comparaia sugestiv: Am simit n mine ceva fierbinte; parc-a fi nghiit
o butur tare."
Concluzie
Fntna dintre plopi este povestire deoarece este o naraiune subiectivizat (relatare din unghiul
povestitorului, implicat ca protagonist al ntmplrii), care se limiteaz la relatarea unui singur fapt epic, o
ntmplare de dragoste din tineree, de fapt o iniiere ratat. Se acord importan actului narrii, care are
ca efect renvierea unei lumi apuse. Povestirea se situeaz ntr-un plan al trecutului, principala sa
caracteristic fiind evocarea. Accentul este pus pe ntmplri i situaii, de unde caracterul etic, exemplar al
povestirii. Relaia narator-receptor presupune : oralitate, ceremonial, atmosfer.
Hanu Ancuei este o povestire n ram pentru c naratorul i interlocutorii sunt prezeni n acelai spaiu hanul, n acelai timp - ntr-o toamn aurie", cadru care prilejuiete nararea tuturor povestirilor din ciclu.