Relatia dintre incipit si final in Ion de Liviu Rebreanu

Ca specie a genului epic in proza, romanul se defineste prin complexitatea planurilor narative, a
conflictelor, a actiunii si a personajelor, surprinse in evolutie. In structura oricarei opere epice,
incipitul si finalul au un rol foarte important, pentru ca sunt elementele compozitionale care asigura
relatia dintre lumea reala a cititorului si universul fictional al cartii. Incipitul este o secventa
introductiva care are consecinte in desfasurarea ulterioara a operei. De regula, in incipit apar fixarea
timpului si a spatiului actiunii, descrierea mediului, dialogul care ne introduce in centrul evenimentelor
sau prezentarea unui episod reprezentativ. Finalul reprezinta formula de incheiere a operei literare,
care ilustreaza viziunea autorului asupra evenimentelor prezentate. Finalul nu coincide intotdeauna cu
deznodamantul si foloseste diverse strategii: descriere care reia datele din incipit; dialog sau replica
prin care se rezuma lumea fictiunii, prefigurare a unor evenimente care nu mai sunt relatate in opera.
El poate fi deschis (opera poate continua) sau inchis (totul este lamurit). Incipitul poate fi pus in
relatie cu finalul, ca in romanele lui Liviu Rebreanu.
O caracteristica a romanului ION de Liviu Rebreanu este constructia circulara sau de corp sferoid
cum o numeste chiar autorul. Impresia de intoarcere la punctual de pornire rezulta din descrierea
drumului cu care se deschide si se inchide cartea. Reluarea cu valoare simbolica a incipitului ca final
marcheaza aceasta structura circulara. Drumul care serpuieste printre coline si ajunge in Pripas
reprezinta calea care face trecerea de la realitate la fictiune ( in incipit ) si de la fictiune la realitate
(in final). Simetria dintre cele doua elemente se realizeaza prin prezentarea acelorasi elemente de
natura geografica, toponimica
dar in ordine inversa.

( drumul, podul de lemn, Rapele dracului, Hristosul de tinichea etc).,

Din soseaua care vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul cand in dreapta cand in stanga, pana la
Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece peste podul batran de
lemn, acoperit cu sindrila mucegaita, spinteca satul Jidovita si alearga spre Bistrita, unde se pierde in
cealalta sosea nationala care coboara din Bucovina prin trecatoarea Bargaului.
Astfel, se observa aici ca drumul este personificat, aparand in incipit ca o fiinta tanara, plina de viata:
spinteca, alearga, drum alb. Constructia discursului narativ al romanului isi are esenta in acesta
imagine de inceput.
In ceea ce priveste structura, romanul este alcatuit din doua mari parti complementare, avand in
centru pamantul, respectiv iubirea: Glasul pamantului si Glasul iubirii, carora li se subordoneaza
cele treisprezece capitole cu titluri sugestive: Inceputul, Blestemul, Sfarsitul etc. De aceea
romanul are o structura binara, in functie de cele doua glasuri de care asculta Ion. Intre cele doua
miscari (intrarea in sat iesirea din sat) se aduna substanta epica a romanului al carui protagonist
este Ion al Glanetasului.
Pe de alta parte, Rebreanu foloseste tehnica planurilor paralele, prin care prezinta simultan viata
taranimii (Ion, Ana, Vasile Baciu, George, Florica) si viata intelectualitatii (preotul Belciug si familia
Herdelea). Prin urmare, actiunea din romanul Ion este plasata in doua universuri sociale si psihologie
distincte:lumea taraneasca si lumea intelectualilor satului. Exista doua fire epice:unul avandu-l ca
protagonist pe Ion, urmareste problemele taranilor si ale satului, iar celalat avandu-l in centru pe
Titu Herdelea, urmareste viata intelectualitatii, problemele nationale, sociale si politice. Asistam
astfel la o ampla desfasurare a vietii, marcata de marile ei evenimente ca:nasterea, casatoria,
moartea sau de obiceiuri stravechi. De aceea cartea are si un caracter monografic.
O trasatura realista ce evidentiaza prezenta unui narator omniprezent si omniscient, cu statut
demiurgic, este aceasta prezentare veridica a oamenilor si evenimentelor, care se face inca din incipit.
Ca in orice roman realist modern planurile se interfereaza si se influenteaza reciproc, investigand

sentimente si relatii intre personaje din diferite medii sociale.

Dimensiunea simbolica a eroilor sai, Rebreanu o afirma prin intermediul mijloacelor curente ale
realismului. Ion este un taran ca toti taranii, dar mai reprezentativ prin insusirile si defectele sale.
Fapte, gesturi, reactii spontane pun in evidenta caracterul personajului conturat realist si obiectiv.
Monologul interior dezvaluie structura intima a eroului. Scena cositului si a sarutarii pamantului fac
din Ion o figura mareata, puternica. El are insusiri tipice lumii lui:era iute si harnic ca ma-sa iar
pamantul ii era drag ca ochii din cap. In lupta impotriva lui Baciu, impulsul principal este setea atavica
de pamant si lacomia nascuta din saracie, dar cruzimea vine si din ura izvorata din trufia si cinismul cu
care Baciu il umileste mereu. Focalizarea asupra protagonistului se face din mai multe puncte de
vedere (pluriperspectivismul): familia Herdelea, preotul Belciug, Vasile Baciu, Ana, punctul de vedere
al satului etc. Ion se dezvolta caracteriologic intr-o inlantuire de contraste, de contradictii, fie cu
altii fie cu sine insusi. In cele din urma patima pentru pamant va fi invinsa de patima iubirii,
rasturnarea acestui raport complicand drama eroului. Moartea lui (ucis cu sapa de George) nu are
nimic tragic, pentru ca este un accident; tragica este insa confuzia in care a trait, pentru ca e prea
tarziu pentru el, cand intelege ca degeaba ai pamant, daca cine ti-e drag nu e alaturi.
Finalul romanului se afla intr-o stransa legatura cu incipitul si reprezinta descrierea aceluiasi drum,
parcurs in sens invers, dupa incheierea evenimentelor, drum care se pierde, de aceasta data, in
soseaua mare, inscriind destinul individual al personajelor in marele destin universal : drumul trece
prin Jidovita, pe podul de lemn acoperit, de peste Somes, si se pierde in soseaua cea mare si fara
inceput Repetarea descrierii drumului, care de aceasta data apare marcat parca de intamplarile si
conflictele din roman, ofera simetrie operei si corespunde conceptiei lui Rebreanu despre roman,
inteles ca un corp sferiod.
Asadar, incipitul si finalul unui roman realist-obiectiv sunt elemente de structura cu semnificatii bine
determinate. Relatia dintre aceste doua elemente de constructie este evidenta si semnificativa, caci
opera incepe si se termina in acelasi punct, descriind un intreg univers circular si simfonic.
Introducere
Liviu Rebreanu este un prozator interbelic, creator al romanului realist obiectiv prin apariia, n 1920,
a romanului Ion; alturi de Camil Petrescu i Hortensia Papadat-Bengescu, G. Clinescu l consider un
iniiator al romanului modern, pe lng Ion remarcndu-se i alte capodopere ale romancierului precum
Pdurea spnzurailor (1922) sau Rscoala (1932).
Importana operei Ion:
Ion reprezint un moment crucial n evoluia romanului, deoarece este un pas nainte n procesul de
obiectivare a prozei romneti la nceputul secolului al XX-lea. Rebreanu suprim excesele
moralizatoare ale prozei ardeleneti i tenta idealizatoare a romanelor smntoriste. Astfel, prin
Ion apare n literatura noastr primul roman realist obiectiv, a crui
tem o constituie drama ranului nsetat de pmnt, proiectat pe fundalul vieii unui sat ardelenesc,
nainte de izbucnirea Primului Rzboi Mondial. Scris la persoana a treia, avnd un narator omniprezent,
omniscient, cruia i corespund o perspectiv narativ auctorial i o viziune naratologic din spate",
Ion corespunde esteticii realiste i prin caracterul de fresc a mediului rural ardelenesc, n
prezentarea cruia alterneaz capitolele ce prezint viaa intelectualilor cu cele care prezint viaa
familiilor de rani.

Conflictul este de esen social, confruntarea dintre Ion i Vasile Baciu avnd la baz dorina de
parvenire a protagonistului i ca miz pmntul, entitate care n lumea satului confer individului un
statut important n ochii celorlali. Dei geneza o constituie fapte reale, coninutul romanului cuprinde
evenimente fictive, relatate pe principiul mimesisului, n manier veridic, astfel nct s se refac
iluzia vieii reale.
Nu n ultimul rnd, crearea unor personaje ce ntruchipeaz exponeni ai unor categorii sociale precum
ranul nsetat de pmnt sau intelectualul persecutat de autoriti, produse ale mediului social n
care triesc, reprezint o trstur individualizaztoare a esteticii realiste.
Prezentarea elementelor de structur alese, ilustrarea conceptelor incipit-final
La nivel structural, Rebreanu i creeaz operele ca un veritabil arhitect. Romanele sale sunt corpuri
sferoide, ntre incipit i final putnd fi identificat o relaie de simetrie. n Ion, capitolul iniial i cel
final poart titluri care i corespund: Inceputul-Sfritul, dup cum i Rscoala ncepe cu Rsritul i
se ncheie cu Apusul.
Incipitul este formula de nceput a unei opere care are valoare de anticipare sau se reine pentru
evoluia ulterioar a firului epic. n romanul realist, incipitul renun la convenii precum cea a
manuscrisului gsit sau cea a confesiunii unui personaj ce se regseau, de exemplu, n literatura
francez a secolului al XVIII-lea, preferndu-se fixarea coordonatelor spaio-temporale i
prezentarea personajelor. n Ion, incipitul cuprinde descrierea unui suprapersonaj: drumul care
conduce ctre universul ficional al crii, ctre satul Pripas. Tehnica detaliului sporete veridicitatea
descrierii, din care nu lipsesc toponime, unele reale (Some, Cluj, Pasul Brgului), altele ireale
(Rpele-Dracului, Cimeaua-Mortului), avnd rezonane ce prefigureaz evoluia faptelor.
Prin procedeul restrngerii perspectivei, naratorul focalizeaz la intrarea n sat o cruce cu aspect
deplorabil, mncat de ploi i de cari", ceea ce prefigureaz nstrinarea de sacralitate a locuitorilor
satului. Urmeaz descrierea caselor, dintre care se insist asupra celor a lui Ion Glanetaul i a
nvtorului Herdelea, personaje principale ce vor anticipa i cele dou planuri narative ale crii.
Specific realismului, trsturi definitorii ale personajelor pot fi extrase din descrierea spaiilor
locuite: casa lui Ion este srccioas, dar prin sprturile gardului se vd pereii proaspt vruii, cci
Ion este un ran srac, dar ambiios i harnic, iar casa lui Herdelea are nite ferestre care privesc
dojenitoare i cercettoare spre inima satului", nvtorul fiind o autoritate moral n lumea satului.
Fiind duminic, satul pare mort", lumea fiind adunat n ograda Todosiei, vduva lui Maxim Oprea, la
hor. Descrierea acestui moment esenial din viaa rural are multiple roluri n roman. n primul rnd,
reprezint o scen care contribuie la realizarea caracterului monografic al romanului, fiind o pagin
etnografic din care nu lipsesc detaliile legate de vestimentaia, atitudinile i micrile celor ce bat
someana" pe muzica viorii lui Briceag. Aglomerarea verbelor la timpul prezent (bat Someana",
poalele fetelor se bolbocesc", colbul de pe jos se nvltorete"), preponderena imaginilor motrice i
auditive (opie, se nvrtesc, i ciocnesc zgomotos clciele") sporesc dinamismul scenei.
n al doilea rnd, scena are rolul unui pretext narativ prin care sunt reunite toate personajele la un
loc, grupate pe categorii sociale: alturi de dansatori stau fetele neinvitate, ce-i ascund suferina,
mamele care i admir odraslele, copiii jucui, brbaii ce discut politic i probleme obteti,
intelectualii, reprezentai de primar sau de fostul nvtor. Nu n ultimul rnd, hora reprezint i

scena n care se declaneaz conflictul principal al operei: Ion i Ana bat someana", apoi Ilie, prieten
cu George, i vede retrai, ceea ce d natere furiei i reaciilor dispreuitoare ale lui Vasile Baciu.
Numindu-l pe Ion tlhar, ho, fleandur, nimeni, srntoc", Vasile Baciu strnete orgoliul
protagonistului de a intra n rndul celor preuii pentru pmnturile avute.
Astfel, incipitul romanului Ion fixeaz nu numai coordonatele spaiale i temporale (mediul rural
ardelenesc la nceputul secolului al XX-lea), ci cuprinde i prezentarea personajelor. Simetric, finalul
va prezenta lumea satului adunat, tot ntr-o zi de duminic, la un alt eveniment esenial al
comunitii, sfinirea noii biserici cldite de preotul Belciug. Finalul nu coincide cu deznodmntul
(care const n rezolvarea conflictului prin moartea lui Ion), ci survine acestuia: cu excepia Anei, a lui
Ion i a lui George, nchis pentru omor, toate personajele de la nceputul crii sunt prezente la
praznicul bisericii noi, a crei imagine contrasteaz cu cea a crucii abandonate, marcnd o purificare a
spaiului de forele perturbatoare ale echilibrului. Drumul spre ieirea din satul Pripas este parcurs
acum de herdeleni, n sens invers, aadar, cci ieind la pensie, nvtorul se mut n Armadia. Finalul
este deschis: se reiau date din incipit, dar se realizeaz i deschiderea spre lumea cititorului,
sugernd posibilitatea continurii aciunii i indiferena cursului general al vieii fa de elementele
relatate.
Exprimarea unei opinii argumentate cu privire la relaia incipit-final
Pdurea spnzurailor i Rscoala se caracterizeaz prin aceeai structur circular: primul ncepe i
se termin cu o scen de spnzurtoare, cellalt cu o discuie n tren. De altfel, simetria este o
caracteristic de construcie a romanelor realiste, regsindu-se i la ali prozatori: n Enigma Otiliei
de G. Clinescu, plimbrii lui Felix, student, pe strada Antim i corespunde, pe ultima pagin a operei,
plimbarea aceluiai personaj pe aceeai strad, cnd el a devenit medic cu reputaie, dup cum n
Moromeii la enunul timpul avea nesfrit rbdare cu oamenii" din primul paragraf al capitolului
iniial se raporteaz cel din final: timpul nu mai avea rbdare".
ncheiere
Respectnd cronologia faptelor i principiul coerenei (prin evitarea loviturilor de teatru i prin
crearea unui subiect epic ce evolueaz gradat), dispunnd echitabil materialul epic al celor dou
planuri ale crii prin contrapunct i crend o relaie de simetrie ntre incipit i final, Rebreanu
rmne prozatorul cu vocaia unui constructor, a unui arhitect pentru care fiecare scen i relev
complexitatea numai n relaie cu celelalte.
Incipitul si finalul, construite pe motivul drumului, evidentiaza aspectul de corp sferoid al
romanului, care inchide in sine un bogat univers rural, stratificat social si economic (saraci, bogati)
,dar si cultural (tarani- intelectualitatea satului).
Ca prim personaj al textului, drumul se constituie ca liant, ca intermediar intre realitate si fictiune.
Soseaua cea mare si fara de sfarsit marcata de o serie de toponime identificabile pe harta
(Carlibaba, Somes, Cluj, Bistrita, Bucovina, trecatoarea Bargaului) este un transparent simbol al
Realitatii. Din aceasta sosea,se desprinde un drum care conduce initial cititorul in fictiunea romanesca
si care il va inapoia la final realitatii.
Crucea stramba, cu Hristosul care isi tremura jalnic trupul de tinichea ruginita vegheaza, atat la
inceput, cat si la final, o lume rau alcatuita, in care se macina destine incapabile sa se verticalizeze.

Simetria dintre incipit si final, descrierea drumului care la inceput se desprinde, iar apoi se pierde in
soseaua cea mare , pare sa-i sugereze cititorului ideea (sustinuta si de soarta protagonistului)
zadarniciei zbaterilor vietii.