Sunteți pe pagina 1din 4

Fantana dintre plopi de Mihail Sadoveanu

Publicat in anul 1928, volumul Hanul Ancutei este o creatie de mare valoare a sciitorului Mihail Sadoveanu, in care tema si viziunea despre lumea taraneasca ale autorului sunt valorificate prin povestirile conturate si prezenta unui limbaj specific contextului. Creatia Hanul Ancutei este realizata prin tehnica povestirii in rama, avand un cadru suport initial: un han in care veneau drumetii pentru a se relaxa, a revedea lumea si a asculta diverse povesti captivante. Inovatia pe care o prezinta aceasta creatie este aceea ca prezinta noua povestiri, redactate de catre noua persoane diferite, personaje ce ajung la Hanul Ancutei si istorisesc o intamplare reala, din experienta personala. Exista un personaj al naratiunii-cadru, care introduce fiecare povestitor in parte si de asemenea asista la nararea intamplarilor. Prezenta sa este redata prin naratiunea la persoana I, oferind textului iluzia autenticitatii. Acest personaj este un delegat al vocii autorului spre al reprezenta, explicandu-se astfel si statutul sau anonim. Ceilalti naratori vor fi introdusi rand pe rand de catre naratorul principal, iar faptele lor vor fi relatate in cadrul hanului, timpul povestirii referindu-se la timpul celeilalte Ancute. In total sunt noua povestiri iar cea de-a zecea ii apartine comisului Ionita care pe parcursul actiunii promite o poveste cum n-am mai auzit, promisiune neonorata pana in final, ceea ce dovedeste ca povestea povestilor este aceea niciodata rostita, acordand tacerii valoarea absoluta a misterului inaccesibil. In ceea ce priveste cadrul in care se relateaza povestile, reperele spatiotemporale referitoare la Hanul Ancutei apartin unor factori mitici, locul capatand rol de centru al lumii, loc de intalnire a diferitelor destine si oameni din diverse straturi sociale. De asemenea, hanul este locul unei vechi cetati, fapt sugerat de zidurile ce inconjoara locul, cu rol simbolic de granite intre lumea reala si cea a fictiunii, iar hanul este un topos al povestirii. Fantana dintre plopi este a patra povestire din volumul Hanul Ancutei, personajul sau narator fiind Neculai Isac. Naratiunea la persoana I focalizeaza doua planuri de narare: reprezentarea evenimentelor traite in tinerete (timpul narat) si autoanaliza faptelor prin perspectiva maturitatii (timpul naratiunii). Povestea are la baza o intamplare pe care personajul a trait-o de cu mai mult de douazeci de ani in urma, o poveste de dragoste cu un final tragic. Intr-o toamna, cand Neculai duce vinuri in tinutul Sucevei face popas la Hanul Ancutei. Plimbandu-se calare pe malul raului Moldova, surprinde un grup de tigani care se scaldau si este intampinat de unul dintre ei, Hasanache, si o tanara de optsprezece ani, Marga, care il cucereste pe barbat prin frumusetea ei, desi Hasanache spune despre ea ca e doar o fata proasta. Impresionat de fata, Isac le da celor doi cate un ban de argint, iar a doua zi fata il va intampina pe barbat la han, aratandu-i papucii pe care si i-a cumparat cu banutul. Apoi tinerii vor petrece o noapte la fantana dintre plopi, unde isi promit o noua intalnire in seara urmatoare. In cadrul celei de-a doua intalniri, dupa un timp de sovaiala din partea fetei, desi stie ca va fi ucisa pentru asta, Marga ii va marturisi lui Neculai ca tiganii au trimis-o sa il ademeneasca pe barbat la fantana dintre plopi pentru a-l putea jefui si omori. In urma acestor vorbe, barbatul isi incaleca calul si fuge, insa o prajina aruncata de urmaritorii lui

ii scoate un ochi. In final, impreuna cu niste insotitori de la han, Neculai se intoarce la fantana dintre plopi, iar urmele proaspete de sange din jurul fantanii il fac sa realizeze ca Marga a fost ucisa iar trupul ei aruncat in fantana. Autenticitatea povestirii este data de naratiunea la persoana I si de interventiile Ancutei care face legatura dintre intamplare si hanul din prezent. Conflictul este de natura exterioara, dar si interioara. Cel exterior este conturat de lupta dintre Neculai Isac si banda de tigani a lui Hasanache care vor sa-l jefuiasca si sa-l ucida. Conflictul nu este unul complex, insa urmarile sale sunt puternice, ilustrate prin urmele fizice lasate de pierderea unei lumini si de sentimentul vinovatiei pe care il adopta Neculai pentru ca nu a putut-o salva pe Marga, dand nastere astfel unui puternic conflict interior. Numarul personajelor este redus, atentia fiind concentrata pe fiecare personaj narator in parte, in cazul de fata pe Neculai Isac. Trasaturile sale sunt prezentate atat la sosirea lui la Hanul Ancutei in timpul prezent, de catre personajul-narator general, dar se autocaracterizeaza si in relatarea sa, unde se contureaza un portret fizic si personajului Marga. Ca specie, povestirea in rama se individualizeaza prin trasaturile sale. La inceput, cadrul este trecut prin filiera personajului-narator prim, delegatul vocii autorului, care introduce fiecare personaj povestitor in parte, inca de la sosirea lor la han. Povestea din poveste apartine fiecareia dintre cele noua caractere introduse, precum este si cazul lui Neculai Isac. O alta particularitate pe care o prezinta aceasta specie este si vocea naratorului, desi la inceput se materializeaza in persoana cititorului, odata asumat rolul de povestitor de catre unul din drumetii de la han, naratorul devine colectiv, cititorul alaturandu-li-se celorlalti ascultatori. Originalitatea creatiei sadoveniene este prezenta nu doar prin bordarea acestei specii, ci prin aprofundarea ei cu un limbaj ce se adapteaza spatiului si timpului descrise, specific fiecarui personaj in parte: arhaismele, limbajul specific tiganilor dar si prezenta unui limbaj expresiv redat prin frumusetea metaforei si a epitetului. In concluzie, povestirea Fantana dintre plopi este o creatie aparte a lui Mihail Sadoveanu in primul rand prim tema si viziunea asupra lumii rurale, valorificate de ilustrarea unor personaje speciale si a unui stil naratorial si limbaj distinse.

Personajul Neculai Isac

Publicat in anul 1928, volumul de povestiri Hanul Ancutei reprezinta o capodopera de varf a scriitorului Mihail Sadoveanu, prezentandu-se printr-o tema si viziune supra lumii rurale si problemelor pe care le intalneste individul si adoptand un limbaj specific contextual. Opera Hanul Ancutei este realizata prin tehnica povestirii in rama, avand un cadru suport initial: un han la care poposesc drumeti diferiti pentru a se relaxa,a revedea lumea si a asculta povesti captivante. Inovatia pe care o prezinta capodopera este structurarea ei in noua povestiri, apartinand a noua personaje diferite care fiecare la randul sau preia rolul de narator. Totodata se remarca existenta unui personaj al naratiunii-cadru care preia rolul de a introduce fiecare povestitor in parte. Acest personaj este un delegat al vocii autorului spre al reprezenta, expricandu-se astfel statutul sau anonim. Celelalte personaje vor fi introduse rand pe rand, de la aparitia lor la han, capatand fiecare rolul de personaj narator atunci cand sunt rugati sa reconstituie o intamplare din propria experienta. Timpul narat este cel apartinand celeilalte Ancute, iar povestirile relatate sunt in numar total de noua, cea de-a zecea apartinandu-i comisului Ionita care promite de la inceputul actiunii o poveste cum n-am mai auzit, insa nu reuseste sa se tina de cuvant. Acest lucru demonstreaza ca povestea povestilor este cea niciodata relatata, acordand tacerii valoarea absoluta a misterului inaccesibil. Reperele spatiale ale desfasurarii actiunii capata si ele conotatii speciale, Hanul Ancutei reprezentand un spatiu mitic, cu rol de centru al universului, unde se aduna oameni din diferite parti ale lumii si reprezetand diverse statuturi sociale si tipologii umane. Masura fantastica pe care o adopta hanul este redata de zidurile ce inconjoara locatia, asemeni unei vechi cetati, zidurile delimitand teritoriile dintre lumea reala si cea fantastica, hanul devenind un topos al povestirilor. Fantana dintre plopi este cea de-a patra povestire apartinand volumului Hanul Ancutei, personajul narator ce o realizeaza fiind Neculai Isac. Relatarea intamplarii este realizata pe doua planuri temporale, cel al povestirii, a aducerii aminte (planul narat) si cel al preszentului, in care intamplarea este analizata din perspectiva maturitatii (planul nararii). Povestea are la baza experienta personala traita de personajul Neculai Isac, intrun timp mentionat, cu mai mult de douazeci de ani in urma, fiind o poveste de dragoste cu un final tragic. Intr-o toamna, cand tanarul Neculai Isac duce vinuri in tinutul Sucevei, face popas la Hanul Ancutei pentru a se relaxa. In acea zi, plimbandu-se pe malul raului Moldovei, intalneste un grup de tigani care se scalda in apa, intampinat fiind de batranul Hasanache si o tanara fata, Marga. Desi batranul spune despre ea ca este doar o fata proasta, Neculai Isac este impresionat de frumusetea ei si din aceasta cauza le ofera celor doi cate un ban de argint. A doua zi, vazandu-si de treaba la han, barbatul este intampinat de tanara fata care entuziasmata, ii arata noua pereche de pantofi pe care si-a cumparat-o cu banutul de la el. Cei doi stabilesc astfel o intalnire la fantana dintre plopi, unde petrec o noapte amoroasa impreuna, promitandu-si o noua intalnire in seara urmatoare. In cadrul celei de-a doua intalniri, desi stie ca va fi ucisa pentru destainuire, Marga ii marturiseste barbatului ca a fost trimisa sa il ademeneasca la fantana pentru ca tiganii sa il jefuiasca si sa-l omoare pe Neculai. La auzul acestor vesti, el isi incaleca calul si fuge de la fantana,

reusind sa scape din mainile tiganilor condusi de Hasanache, insa o prajita aruncata de unul dintre ei ruseste sa ii strapunga ochiul. Mai tarziu, alaturi de cativa insotitori de la han, Neculai se intoarce la fantana dintre plopi unde, urmele proaspete de sange il fac sa realizeze ca marga a fost ucisa iar trupul ei aruncat in fantana. Autenticitatea povestii consta in existenta unui narator la persoana I care povesteste intreaga intamplare din experienta proprie, alaturate fiindu-i interventiile Ancutei, care face legatura dintre intamplare si hanul din prezent. Conflictul care ia nastere este atat de factura exterioara cat si interioara. Asadar, cel exterior se manifesta in lupta dintre Neculai Isac si Hasanache si banda sa. Conflictul nu este unul complex, insa urmarile sale isi lasa amprentele asupra personajului, atat prin pierderea unei lumini provocate de aruncarea unei prajini, cat si de zbuciumul si vina pe care o poarta personajul pentru moartea iubitei sale, dand nastere unui puternic conflict interior. Numarul personajelor este redus, atentia fiind focalizata pe fiecare personaj narator in parte. Asa este si in cazul lui Neculai Isac, al carui portret se realizeaza atat la inceputul povestirii sale, cand ajunge la han si este introdus de catre personajul narator al cadrului prezent, voce a autorului, dar se realizeaza si prin autocaracterizare, personajul dezvaluindu-si cateva trasaturi atunci cand incepe relatarea povestii. El face referire nu doar la trasaturile sale morale si la atentia sa special acordata ochilor, dar si detaliile legate de vestimentatie dezvaluie un statut social inalt. Pana si talentul sau de narator se dezvaluie din reactiile celor din jur, interesul ascultatorilor dar si respectul pe care il poarta comisul Ionita. In concluzie, povestirea Fantana dintre plopi din volumul Hanul Ancutei reprezinta o capodopera de varf a creatiei lui Mihail Sadoveanu, atat prin tema si viziunea asupra lumii rurale si conturarea unor personaje cu diverse statuturi sociale si tipologii, cat si folosirea unui limbaj aparte si specific contextului.