Tema si viziunea despre lume in Fantana

dintre plopi

Publicat in anul 1928, volumul Hanul Ancutei este o creatie de mare valoare a sciitorului Mihail
Sadoveanu, in care tema si viziunea despre lumea taraneasca ale autorului sunt valorificate prin
povestirile conturate si prezenta unui limbaj specific contextului.
Creatia Hanul Ancutei este realizata prin tehnica povestirii in rama, avand un cadru suport initial:
un han in care veneau drumetii pentru a se relaxa, a revedea lumea si a asculta diverse povesti
captivante. Inovatia pe care o prezinta aceasta creatie este aceea ca prezinta noua povestiri,
redactate de catre noua persoane diferite, personaje ce ajung la Hanul Ancutei si istorisesc o
intamplare reala, din experienta personala. Exista un personaj al naratiunii-cadru, care introduce
fiecare povestitor in parte si de asemenea asista la nararea intamplarilor. Prezenta sa este redata
prin naratiunea la persoana I, oferind textului iluzia autenticitatii. Acest personaj este un delegat al
vocii autorului spre al reprezenta, explicandu-se astfel si statutul sau anonim. Ceilalti naratori vor
fi introdusi rand pe rand de catre naratorul principal, iar faptele lor vor fi relatate in cadrul hanului,
timpul povestirii referindu-se la timpul celeilalte Ancute. In total sunt noua povestiri iar cea de-a
zecea ii apartine comisului Ionita care pe parcursul actiunii promite o poveste cum n-am mai
auzit, promisiune neonorata pana in final, ceea ce dovedeste ca povestea povestilor este aceea
niciodata rostita, acordand tacerii valoarea absoluta a misterului inaccesibil. In ceea ce priveste
cadrul in care se relateaza povestile, reperele spatio-temporale referitoare la Hanul Ancutei
apartin unor factori mitici, locul capatand rol de centru al lumii, loc de intalnire a diferitelor destine
si oameni din diverse straturi sociale. De asemenea, hanul este locul unei vechi cetati, fapt
sugerat de zidurile ce inconjoara locul, cu rol simbolic de granite intre lumea reala si cea a
fictiunii, iar hanul este un topos al povestirii.
Fantana dintre plopi este a patra povestire din volumul Hanul Ancutei, personajul sau narator
fiind Neculai Isac. Naratiunea la persoana I focalizeaza doua planuri de narare: reprezentarea
evenimentelor traite in tinerete (timpul narat) si autoanaliza faptelor prin perspectiva maturitatii
(timpul naratiunii). Povestea are la baza o intamplare pe care personajul a trait-o de cu mai mult
de douazeci de ani in urma, o poveste de dragoste cu un final tragic. Intr-o toamna, cand Neculai
duce vinuri in tinutul Sucevei face popas la Hanul Ancutei. Plimbandu-se calare pe malul raului
Moldova, surprinde un grup de tigani care se scaldau si este intampinat de unul dintre ei,
Hasanache, si o tanara de optsprezece ani, Marga, care il cucereste pe barbat prin frumusetea
ei, desi Hasanache spune despre ea ca e doar o fata proasta. Impresionat de fata, Isac le da
celor doi cate un ban de argint, iar a doua zi fata il va intampina pe barbat la han, aratandu-i
papucii pe care si i-a cumparat cu banutul. Apoi tinerii vor petrece o noapte la fantana dintre
plopi, unde isi promit o noua intalnire in seara urmatoare. In cadrul celei de-a doua intalniri, dupa

un timp de sovaiala din partea fetei, desi stie ca va fi ucisa pentru asta, Marga ii va marturisi lui
Neculai ca tiganii au trimis-o sa il ademeneasca pe barbat la fantana dintre plopi pentru a-l putea
jefui si omori. In urma acestor vorbe, barbatul isi incaleca calul si fuge, insa o prajina aruncata de
urmaritorii lui ii scoate un ochi. In final, impreuna cu niste insotitori de la han, Neculai se intoarce
la fantana dintre plopi, iar urmele proaspete de sange din jurul fantanii il fac sa realizeze ca
Marga a fost ucisa iar trupul ei aruncat in fantana.
Autenticitatea povestirii este data de naratiunea la persoana I si de interventiile Ancutei care face
legatura dintre intamplare si hanul din prezent. Conflictul este de natura exterioara, dar si
interioara. Cel exterior este conturat de lupta dintre Neculai Isac si banda de tigani a lui
Hasanache care vor sa-l jefuiasca si sa-l ucida. Conflictul nu este unul complex, insa urmarile
sale sunt puternice, ilustrate prin urmele fizice lasate de pierderea unei lumini si de sentimentul
vinovatiei pe care il adopta Neculai pentru ca nu a putut-o salva pe Marga, dand nastere astfel
unui puternic conflict interior.
Numarul personajelor este redus, atentia fiind concentrata pe fiecare personaj narator in parte, in
cazul de fata pe Neculai Isac. Trasaturile sale sunt prezentate atat la sosirea lui la Hanul Ancutei
in timpul prezent, de catre personajul-narator general, dar se autocaracterizeaza si in relatarea
sa, unde se contureaza un portret fizic si personajului Marga.
Ca specie, povestirea in rama se individualizeaza prin trasaturile sale. La inceput, cadrul este
trecut prin filiera personajului-narator prim, delegatul vocii autorului, care introduce fiecare
personaj povestitor in parte, inca de la sosirea lor la han. Povestea din poveste apartine fiecareia
dintre cele noua caractere introduse, precum este si cazul lui Neculai Isac. O alta particularitate
pe care o prezinta aceasta specie este si vocea naratorului, desi la inceput se materializeaza in
persoana cititorului, odata asumat rolul de povestitor de catre unul din drumetii de la han,
naratorul devine colectiv, cititorul alaturandu-li-se celorlalti ascultatori. Originalitatea creatiei
sadoveniene este prezenta nu doar prin bordarea acestei specii, ci prin aprofundarea ei cu un
limbaj ce se adapteaza spatiului si timpului descrise, specific fiecarui personaj in parte:
arhaismele, limbajul specific tiganilor dar si prezenta unui limbaj expresiv redat prin frumusetea
metaforei si a epitetului.
In concluzie, povestirea Fantana dintre plopi este o creatie aparte a lui Mihail Sadoveanu in
primul rand prim tema si viziunea asupra lumii rurale, valorificate de ilustrarea unor personaje
speciale si a unui stil naratorial si limbaj distinse.
Publicat in anul 1928, volumul Hanul Ancutei este o creatie de mare valoare a sciitorului Mihail
Sadoveanu, in care tema si viziunea despre lumea taraneasca ale autorului sunt valorificate prin
povestirile conturate si prezenta unui limbaj specific contextului.
Creatia Hanul Ancutei este realizata prin tehnica povestirii in rama, avand un cadru suport initial:
un han in care veneau drumetii pentru a se relaxa, a revedea lumea si a asculta diverse povesti
captivante. Inovatia pe care o prezinta aceasta creatie este aceea ca prezinta noua povestiri,

redactate de catre noua persoane diferite, personaje ce ajung la Hanul Ancutei si istorisesc o
intamplare reala, din experienta personala. Exista un personaj al naratiunii-cadru, care introduce
fiecare povestitor in parte si de asemenea asista la nararea intamplarilor. Prezenta sa este redata
prin naratiunea la persoana I, oferind textului iluzia autenticitatii. Acest personaj este un delegat al
vocii autorului spre al reprezenta, explicandu-se astfel si statutul sau anonim. Ceilalti naratori vor
fi introdusi rand pe rand de catre naratorul principal, iar faptele lor vor fi relatate in cadrul hanului,
timpul povestirii referindu-se la timpul celeilalte Ancute. In total sunt noua povestiri iar cea de-a
zecea ii apartine comisului Ionita care pe parcursul actiunii promite o poveste cum n-am mai
auzit, promisiune neonorata pana in final, ceea ce dovedeste ca povestea povestilor este aceea
niciodata rostita, acordand tacerii valoarea absoluta a misterului inaccesibil. In ceea ce priveste
cadrul in care se relateaza povestile, reperele spatio-temporale referitoare la Hanul Ancutei
apartin unor factori mitici, locul capatand rol de centru al lumii, loc de intalnire a diferitelor destine
si oameni din diverse straturi sociale. De asemenea, hanul este locul unei vechi cetati, fapt
sugerat de zidurile ce inconjoara locul, cu rol simbolic de granite intre lumea reala si cea a
fictiunii, iar hanul este un topos al povestirii.
Fantana dintre plopi este a patra povestire din volumul Hanul Ancutei, personajul sau narator
fiind Neculai Isac. Naratiunea la persoana I focalizeaza doua planuri de narare: reprezentarea
evenimentelor traite in tinerete (timpul narat) si autoanaliza faptelor prin perspectiva maturitatii
(timpul naratiunii). Povestea are la baza o intamplare pe care personajul a trait-o de cu mai mult
de douazeci de ani in urma, o poveste de dragoste cu un final tragic. Intr-o toamna, cand Neculai
duce vinuri in tinutul Sucevei face popas la Hanul Ancutei. Plimbandu-se calare pe malul raului
Moldova, surprinde un grup de tigani care se scaldau si este intampinat de unul dintre ei,
Hasanache, si o tanara de optsprezece ani, Marga, care il cucereste pe barbat prin frumusetea
ei, desi Hasanache spune despre ea ca e doar o fata proasta. Impresionat de fata, Isac le da
celor doi cate un ban de argint, iar a doua zi fata il va intampina pe barbat la han, aratandu-i
papucii pe care si i-a cumparat cu banutul. Apoi tinerii vor petrece o noapte la fantana dintre
plopi, unde isi promit o noua intalnire in seara urmatoare. In cadrul celei de-a doua intalniri, dupa
un timp de sovaiala din partea fetei, desi stie ca va fi ucisa pentru asta, Marga ii va marturisi lui
Neculai ca tiganii au trimis-o sa il ademeneasca pe barbat la fantana dintre plopi pentru a-l putea
jefui si omori. In urma acestor vorbe, barbatul isi incaleca calul si fuge, insa o prajina aruncata de
urmaritorii lui ii scoate un ochi. In final, impreuna cu niste insotitori de la han, Neculai se intoarce
la fantana dintre plopi, iar urmele proaspete de sange din jurul fantanii il fac sa realizeze ca
Marga a fost ucisa iar trupul ei aruncat in fantana.
Autenticitatea povestirii este data de naratiunea la persoana I si de interventiile Ancutei care face
legatura dintre intamplare si hanul din prezent. Conflictul este de natura exterioara, dar si
interioara. Cel exterior este conturat de lupta dintre Neculai Isac si banda de tigani a lui
Hasanache care vor sa-l jefuiasca si sa-l ucida. Conflictul nu este unul complex, insa urmarile
sale sunt puternice, ilustrate prin urmele fizice lasate de pierderea unei lumini si de sentimentul
vinovatiei pe care il adopta Neculai pentru ca nu a putut-o salva pe Marga, dand nastere astfel
unui puternic conflict interior.

Numarul personajelor este redus, atentia fiind concentrata pe fiecare personaj narator in parte, in
cazul de fata pe Neculai Isac. Trasaturile sale sunt prezentate atat la sosirea lui la Hanul Ancutei
in timpul prezent, de catre personajul-narator general, dar se autocaracterizeaza si in relatarea
sa, unde se contureaza un portret fizic si personajului Marga.
Ca specie, povestirea in rama se individualizeaza prin trasaturile sale. La inceput, cadrul este
trecut prin filiera personajului-narator prim, delegatul vocii autorului, care introduce fiecare
personaj povestitor in parte, inca de la sosirea lor la han. Povestea din poveste apartine fiecareia
dintre cele noua caractere introduse, precum este si cazul lui Neculai Isac. O alta particularitate
pe care o prezinta aceasta specie este si vocea naratorului, desi la inceput se materializeaza in
persoana cititorului, odata asumat rolul de povestitor de catre unul din drumetii de la han,
naratorul devine colectiv, cititorul alaturandu-li-se celorlalti ascultatori. Originalitatea creatiei
sadoveniene este prezenta nu doar prin bordarea acestei specii, ci prin aprofundarea ei cu un
limbaj ce se adapteaza spatiului si timpului descrise, specific fiecarui personaj in parte:
arhaismele, limbajul specific tiganilor dar si prezenta unui limbaj expresiv redat prin frumusetea
metaforei si a epitetului.
In concluzie, povestirea Fantana dintre plopi este o creatie aparte a lui Mihail Sadoveanu in
primul rand prim tema si viziunea asupra lumii rurale, valorificate de ilustrarea unor personaje
speciale si a unui stil naratorial si limbaj distinse.