Caracterizare Ștefan Tipătescu

Definiția personajului
Considerat o „ființă de hârtie”(în termenii lui Roland Barthes) sau un actant al comunicării
ficționale, personajul își limitează existența la paginile cărții, conturând în mod indirect
viziunea autorului asupra lumii imaginate și implicit, mesajul operei.

O contextualizare a operei
Opera literară „O scrisoare pierdută” scrisă de I.L.Caragiale, este o comedie de moravuri, în
care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului și poate fi încadrată în
realism atât prin veridicitatea întâmplărilor relatate, cât mai ales prin galeria impresionantă de
personaje, care aparțin diferitelor tipologii umane.

Specificul personajului din comedie

Astfel, una dintre particularitatile artistice ale piesei o reprezintă crearea de personaje tipice
care acționează în situații tipice. Criticul Pompiliu Constantinescu a observat cateva elemente
comune ale personajelor din comediile caragialiene, stabilind mai multe categorii:
încornoratul simpatic (Zaharia Trahanache), omul slugarnic (Ghiță Pristanda), junele prim
(Tipătescu), demagogul (Farfuridi, Cațavencu, Dandanache), adulterina/femeia voluntară
(Zoe) și cetățeanul onest (cetățeanul turmentat).

Introducerea personajului dat spre analiză

În această galerie de personaje care confirmă talentul de portretist al dramaturgului, un loc
aparte îl ocupă imaginea lui Ștefan Tipătescu, personaj care sintetizează trăsăturile junelui
prim și se validează la nivelul acțiunii în imaginea unui amorez ridicol gata să își sacrifice
viața politică în numele dragostei.

Situarea personajului în cadrul operei + statut social, psihologic, moral

Ștefan Tipătescu este unul dintre actanții principali ai comediei și este un ​personaj plat​, care
nu evoluează pe parcursul evenimentelor. Din punct de vedere al ​statutului social​, Tipătescu
este un bărbat relativ tânăr, necăsătorit, prezentat încă de la început ca fiind ​prefect al
județului ​și bun prieten al politicianului Zaharia Trahanache cu a cărui soție, Zoe, are o
relație amoroasă secretă.
Dimensiunea morală​ a acestuia revelează trăsături precum orgoliul, lipsa de loialitate,
comportamentul abuziv, iar ​psihologic​ vorbind, acesta trăiește o dramă interioară de dragul
unei femei căsătorite și reține atenția cititorului printr-o latura vulcanică.

Caracterizarea directă, indirectă

Fiind un personaj important pentru specificul si evolutia acțiunii, Ștefan Tipătescu
beneficiază de un portret comportamental bine conturat prin​ modalitati ale caracterizarii
directe și indirecte​.
Caracterizarea directă a personajului este realizată prin intermediul indicațiilor scenice
(didascaliilor) care notează o serie de stări temperamentale: „nervos”, „impacientat”,
„fierbând”, dar relevante sunt și observațiile celorlalte personaje. Trahanache afirmă despre el
că ”E iute! N-are cumpăt. Altminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute, nu face pentru un
prefect”. Personajul este caracterizat ​în mod indirect​ prin limbajul său, prin acțiunile sale și
prin relația cu celelalte personaje. Este deosebit de sensibil și de sentimental cand îi propune
lui Zoe să fugă în lume, are conștiința valorii sale și luciditate. De altfel, din trăsătura cea din
urma, vin remușcările contrabalansate de agresivitate: ”iaca pentru cine sacrific de atata
vreme liniștea mea și a femeii pe care o iubesc (...) unde ești Cațavencule, să te vezi răzbunat,
unde ești să îți ceri iertare?”
Prefectul stăpânește perfect ​arta disimulării​: față de Trahanache se preface că nu știe nimic
despre scrisoare, față de Farfuridi și Brânzovenescu pozează în victimă, cu rivalul Cațavencu
devine violent sau îi oferă diverse avantaje în schimbul scrisorii, iar în raport cu cetățeanul
turmentat are o atitudine de superioritate.
|
Totuși încă din incipit și până în finalul piesei, trăsătura dominantă de caracter a lui Ștefan
Tipătescu este ​impulsivitatea​, fiind evidențiată prin multiple scene.

Ea reiese din actul I, când Zaharia Trahanache îi face o vizită matinală pentru a-l înştiinţa de
faptul că o scrisoare de amor trimisă către Zoe se află în posesia lui Caţavencu. Bătranul îi
reproduce conţinutul „docomentului” cu exactitate. Neştiind cum să reacţioneze, intrucat
scrisoarea fusese trimisă de el, Ştefan Tipătescu este derutat, confuz şi nervos. Plimbându-se
agitat prin cameră, adresează injurii “canaliei”, Trahanache singur oferind justificare pentru
conţinutul scrisorii - plastografia. Singura reacţie pe care o găseşte Tipătescu este cea
violentă​, ca dovadă a drepturilor absolute pe care şi le arogă : “D. Caţavencu nu va fi deseară
la întrunire; o să fie în altă parte - la păstrare.”

O altă secvenţă​ care evidenţiază caracterul protagonistului se afla în actul al II-lea, după ce
Caţavencu este arestat şi adus în casa prefectului. Tipătescu încearcă să recupereze scrisoarea
pierdută prin oferirea unor funcţii importante rivalului sau: avocat al statului, primar, chiar şi
o moşie din marginea oraşului. Când Cațavencu îi refuză ofertele în schimbul scrisorii,
Tipătescu devine agresiv și aparenta bunăvoință de la început se transformă în amenințare:
„ Mizerabile, canalie nerușinată!”; ”Nu știu ce măreție să nu îți zdrobesc capul”, ”Mișelule, te
ucid ca pe un câine”. În final, înfrânt de voinţa Zoei, şantajat sentimental, capitulează.

Conflictul​ este elementul piesei care îi evidențiază întreg ansamblul de valori ce îi compun
personalitatea. Catalizatorul conflictului este constituit de pierderea scrisorii, iar acțiunile
care se succed acesteia, pun în lumină strădania personajului de a-și menține statutul social
curat, apelând la diverse mijloace: amenințare, falsă bunăvoință, abuz de putere.

Deși este singurul personaj care nu este caracterizat prin comicul de limbaj, totuși, în
construcția personajului se regaseste ​comicul de nume​, Tipătescu fiind un derivat de la
substantivul comun „tip”, sufixul „-escu’’ sugerând banalitatea și tipicitatea personajului care
nu se remarcă prin calități deosebite, exceptând faptul că, spre deosebire de celelalte
personaje, probează ​inteligența ​prin lipsa ticurilor verbale și a erorilor gramaticale.
În concluzie​, Ștefan Tipătescu se înscrie în tipologia junelui prim, al donjuanului, iar întreaga
sa personalitate, dominată de trăsături precum impulsivitatea, orgoliul, spiritul abuziv, se
descoperă prin raportarea față de posibilitatea de a-i fi periclitată imaginea și încercarea de a
ieși biruitor din această situație derizorie.
Relația Ștefan Tipătescu - Zoe

Definiția personajului
Considerat o „ființă de hârtie”(în termenii lui Roland Barthes) sau un actant al comunicării
ficționale, personajul își limitează existența la paginile cărții, conturând în mod indirect
viziunea autorului asupra lumii imaginate și implicit, mesajul operei.

O contextualizare a operei
Opera literară „O scrisoare pierdută” scrisă de I.L.Caragiale, este o comedie de moravuri, în
care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului și poate fi încadrată în
realism atât prin veridicitatea întâmplărilor relatate, cât mai ales prin galeria impresionantă de
personaje, care aparțin diferitelor tipologii umane.

Specificul personajului din comedie

Astfel, una dintre particularitatile artistice ale piesei o reprezintă crearea de personaje tipice
care acționează în situații tipice. Criticul Pompiliu Constantinescu a observat cateva elemente
comune ale personajelor din comediile caragialiene, stabilind mai multe categorii:
încornoratul simpatic (Zaharia Trahanache), omul slugarnic (Ghiță Pristanda), junele prim
(Tipătescu), demagogul (Farfuridi, Cațavencu, Dandanache), adulterina/femeia voluntară
(Zoe) și cetățeanul onest (cetățeanul turmentat).

Introducerea personajului dat spre analiză

În această galerie de personaje care confirmă talentul de portretist al dramaturgului, un loc
aparte îl ocupă imaginile lui Ștefan Tipătescu și a Zoei Trahanache, cuplu care depășește
preceptele morale și a căror idilă determină conturarea unui suprapersonaj - scrisoarea.

Situarea personajului în cadrul operei + statut social, psihologic, moral

Ștefan Tipătescu este unul dintre actanții principali ai comediei și este un ​personaj plat​, care
nu evoluează pe parcursul evenimentelor. Din punct de vedere al ​statutului social​, Tipătescu
este un bărbat relativ tânăr, necăsătorit, prezentat încă de la început ca fiind ​prefect al
județului ​și bun prieten al politicianului Zaharia Trahanache cu a cărui soție, Zoe, are o
relație amoroasă secretă.
Dimensiunea morală​ a acestuia revelează trăsături precum orgoliul, lipsa de loialitate,
comportamentul abuziv, iar ​psihologic​ vorbind, acesta trăiește o dramă interioară de dragul
unei femei căsătorite și reține atenția cititorului printr-o latura vulcanică.
|
Statutul social​ al Zoei revelează dependența față de poziția soțul ei, Zaharia Trahanache,
prin căsătoria cu acesta, cucoana închipuindu-și că va fi respectată și temută de întreg județul.
Moral​, ea întruchipează ​tipul cochetei adulterine​, a cărei relație extraconjugală cu Ștefan
Tipătescu îi conferă imaginea de femeie tânără și atrăgătoare, deși este trecută de prima
tinerețe. ​Din punct de vedere psihologic​, aceasta are un caracter puternic, dominându-i pe
cei din jurul ei, iar marele merit al său este că reușește să fie pe deplin​ teatrală​,
identificându-se fidel cu măștile sociale.
Caracterizarea directă și indirectă
Atunci când scrisoarea de amor pe care Ștefan i-o trimite Zoei se pierde, ajungând în mâinile
rivalului Nae Cațavencu, masca lor este periclitată, relevându-le toate defectele: capacitatea
de a disimula, parvenitismul, răutatea, lașitatea, atitudinea intrigantă și manipulatoare. Toate
aceste trăsături negative, constitutive pentru esența ambelor personaje, vor fi deconspirate pe
tot parcursul acțiunii prin ​modalitati ale caracterizarii directe și indirecte.
|
Caracterizarea directă​ a prefectului este realizată prin intermediul indicațiilor scenice
(didascaliilor) care notează o serie de stări temperamentale: „nervos”, „impacientat”,
„fierbând”, dar relevante sunt și observațiile celorlalte personaje. Trahanache afirmă despre el
că ”E iute! N-are cumpăt. Altminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute, nu face pentru un
prefect”. Personajul este caracterizat ​în mod indirect​ prin limbajul său, prin acțiunile sale și
prin relația cu celelalte personaje. Este deosebit de sensibil și de sentimental cand îi propune
lui Zoe să fugă în lume, dar are și conștiința valorii sale, fiind lucid. De altfel, din trăsătura
cea din urma, vin remușcările contrabalansate de agresivitate: ”iaca pentru cine sacrific de
atata vreme liniștea mea și a femeii pe care o iubesc (...) unde ești Cațavencule, să te vezi
răzbunat, unde ești să îți ceri iertare?”
Prefectul stăpânește perfect ​arta disimulării​: față de Trahanache se preface că nu știe nimic
despre scrisoare, față de Farfuridi și Brânzovenescu pozează în victimă, cu rivalul Cațavencu
devine violent sau îi oferă diverse avantaje în schimbul scrisorii, iar în raport cu cetățeanul
turmentat are o atitudine de superioritate, tratandu-l cu dispreț.
|
În ceea ce o privește pe Zoe, ​în mod direct​, o parte din trăsăturile ei se desprind prin
intermediul indicațiilor scenice și din cuvintele altor personaje. Trahanache o consideră
sensibilă ( "cum e ea simțitoare"), Tipătescu precizează că este o fire "glumeață", iar după ce
află că a pierdut scrisoarea o consideră neglijentă, necugetată și Cațavencu o asociază unui
"înger", fiindcă l-a ajutat. Prin ​autocaracterizare​, după ce onoarea i-a fost salvată, este
dispusă să fie generoasă: "sunt o femeie bună, am să ți-o dovedesc”. ​Indirect​, prin
comportament, este mai pragmatică decât Ștefan și înțelege lucrurile din perspectiva strictă a
protejării echilibrului și bunăstării universului său.

Relația tensionată de iubire dintre Tipătescu și Zoe este conturată prin intermediul mai multor
scene reprezentative. ​Un prim episod relevant ​este în actul al II-lea, când Zoe, speriată de
șantajul lui Cațavencu, încearcă să-l convingă pe Tipătescu să accepte condițiile acestuia. Zoe
trece de la mimarea unei depresii apocaliptice (zdrobită, înecată, plângând) și invocarea
vulnerabilității poziției sale de femeie expusă blamării, la amenințări, jucând cu abilitate
șantajul emoțional​. „Revenindu-i deodată toată energia”, apoi „cu energia crescândă”, îi
amintește lui Tipătescu că prefectura se datorează influenței ei la Trahanache. Previzibil,
după ce a numit-o „femeie nebună”, Ștefan i se supune și acceptă să transmită personal noua
decizie politică: „Domnule Cațavencu [...] Poimâine ești deputat”.
|
Ipocrizia celor doi se remarcă și în ​episodul final al comediei​, când, după ce trimisul de la
centru se impune în alegeri, toate conflictele se disipează. Ca și când șantajul, calomniile,
traficul de influență nu ar fi existat, protagonista își reia cursul normal al vieții, iar măștile
sunt recuperate. În mijlocul mulțimii extaziate, Cațavencu elogiază calitățile unice ale
prefectului, ale președintelui partidului și, mai ales doamnei Trahanache, iar Zoe și Ștefan
privesc cu superioritate cum idila lor a rămas la adăpost.

Lipsa de consistență spirituală și sentimentală a personajelor reiese din utilizare ​tehnicii

bulgărelui de zăpadă​, care generează ​comicul de situație​. Conflictele care destabilizează
întreg universul celor doi amanți apar subit, se dezvoltă brusc și dispar la fel de nemotivat
precum s-au ivit. În funcție de pierderea și de găsirea scrisorii, atitudinile personajelor se
schimbă total. Imediat cum scrisoarea ajunge în mâinile Zoei datorită Cetățeanului
Turmentat, tensiunile dispar ca prin minune, iar amorul dintre doamna Trahanache și
prefectul județului, Tipătescu, se va desfășura din nou în voie. De aici rezultă alte două tipuri
de comic: ​de moravuri ​(familia, iubirea, politica nu se bazează pe atitudini sau pe sentimente
sincer, ci pe șantaj, duplicitate și imoralitate), respectiv de caracter, după cum sugerează
numele​ ironice ale actanților. Dacă Zoe evidențiază o tipologie feminină specifică mahalalei,
conturând imaginea femeii manipulatoare, intrigante, Ștefan Tipătescu reprezintă individul
lipsit complet de personalitate, politicianul care, în lipsa funcției, nu deține vreo
individualitate nici profesională, nici umană. Nu întâmplător, numele său îmbină substantivul
„tip” și sufixul „-escu”.

În concluzie​, cuplul format din Ștefan Tipătescu și Zoe Trahanache, reprezintă un etalon al
moravurilor în înalta burghezie provincială, un prilej pentru Caragiale de a satiriza defectele
societății, imoralitatea din planul vieții conjugale, ce se suprapune cu cea din planul politic.