Poliția politică

Un fapt istoric relevant care a consolidat totalitarismul din România este înființarea poliției
politice. Înființarea poliției politice a fost o practică politică totalitară utilizată în timpul
perioadei staliniste în România (1947-1965), sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu Dej.
Poliția politică era cea mai de temut instituție de represiune. În cazul României staliniste,
poliția politică se numea Securitate, iar rolul său era să identifice toate amenințările interne și
externe asupra statului și să ia măsuri pentru înlăturarea acestora.
Din cauza pericolului reprezentat de cei care nu aderau la ideile de stânga sau care credeau în
valorile democratice, Securitatea acționa pentru a-i indepărta din viata publică. Poliția
politică era o practică totalitară folosită în perioada stalinistă deoarece Partidul Muncitoresc
Român voia să dețină controlul deplin asupra statului și populației. Prin urmare, erau arestați
cetățenii care aveau opțiuni politice diferite sau care nu respectau regulile comuniste. Astfel,
pedepsele puteau veni pentru un banc sau chiar pentru un zvon. Erau pedepsiți cu munca
silnică cei care ascultau radiouri occidentale, care aveau relații în străinătate, țăranii care se
opuneau colectivizării sau membrii fostelor partide politice. Eliminarea opozanților prin
sistemul de lagăre și închisori era o metodă principală de teroare realizată prin intermediul
Securității. Astfel de lagăre de muncă și penitenciare au fost: închisorile de exterminare a
elitei politice și intelectuale(Sighet, Ramnicu Sărat, Aiud, Craiova, Pitești etc), lagăre de
muncă (canalul Dunăre-Marea Neagră), închisori de tranzit, închisori de anchetă, închisori
pentru femei, penitenciare pentru minori etc.
În consecință, abuzurile și încălcările grave ale drepturilor omului au fost sistematic
administrate în toate închisorile și lagărele din România stalinistă. La începutul anilor ‘50 în
lagăre “lucrau” aproximativ 80.000 oameni.
În concluzie, poliția politică era o metodă de controlare a populației, încălcând drepturile
fundamentale ale omului. Așadar, poliția politică (Securitatea) a fost o practică politică care a
consolidat totalitarismul din România.
Sistematizarea
Unul dintre obiectivele pe care comunismul dogmatic le-a urmărit a fost dezvoltarea societății
prin mutarea populației de la sat în așa-numitele „centre agro-industriale”. O lege din 1974 îi
anunța pe cei mai mulți dintre țăranii României că „sunt programați pentru demolarea
construcției” pe care o dețin.
Principala cauză a sistematizării a fost dorinta de extindere a terenurilor agricole in vederea
eficientizării agriculturii socialiste. Asadar, conceptia liderului Ceausescu era aceea de a
sistematiza localitătile in strategia dezvoltării economico-sociale a patriei si reducerea
deosebirilor esentiale dintre sat si oras. Regimul dorea ca din 13.000 de sate care existau pe
atunci, să se ajungă la un număr de cel mult 7.500, populația să fie concentrată în anumite
zone, iar suprafața de locuire să se înjumătățească. Zilnic, oamenii erau chemați la primărie
pentru a le fi sfărâmate casele si fără să a le fi asigurate materialele si banii. Materialele din
casa sfărâmată trebuiau sa fie folosite pentru cea nouă. Pentru a-i forța pe țărani să-și
părăsească satele, organele de partid le-au arat grădinile, le-au smuls gardurile si le-au luat
transformatoarele de lumină. Oamenii erau somați, amenințați, terorizați si jigniți.
În consecință, peisajul urban al multor oraşe a devenit dominat de blocurile de apartamente
standardizate, aducând numeroase probleme de ordin social. Totodată, sistematizarea
teritoriului, sistematizarea localităților țării constituia o parte integrantă a politicii de edificare
a societății socialiste si a înaintării României spre comunism