Vara in care mama a avut ochii verzi

de Tatiana Tîbuleac
 Despre Tatiana Tîbuleac
● Tatiana Țîbuleac s-a născut în Chișinău în 1978 și
trăiește de câțiva ani la Paris. A studiat jurnalism și
a lucrat mai întâi în presa scrisă și apoi la ProTv
Chișinău timp de 10 ani. După ce s-a mutat la Paris
a început să scrie ficțiune și a publicat două romane
minunate: Vara în care mama a avut ochii verzi
(2017) și Grădina de sticlă (2018).

● Vara în care mama a avut ochii verzi a luat premiul

„Observator cultural” pentru proză în 2018, a fost
tradus în franceză și transformat în piesă de teatru de
Nicoleta Lefter.

● Alte cărți: Grădina de sticlă, Fabule moderne

Coperta cărții

versiunea în franceza
 Rezumat
Protagonistul Aleksy este un adolescent cu porniri violente și depresive, la baza cărora stă furia
împotriva mamei, acumulată de-a lungul anilor. Disprețul vădit față de aceasta și, în general, față
de viață, este ușor de observat încă din primele pagini, când suntem martorii unui portret hidos:
„Eu aș fi dat-o la fiare vechi și aș fi început cu părul. Un singur lucru nu se lega în toată povestea
aceasta – ochii. Mama avea niște ochi verzi atât de frumoși, încât părea o greșeală să îi irosești pe
o față dospită ca a ei.”

Vocabularul bogat în cuvinte și imagini sumbre reflectă chinurile interioare pe care Aleksy le
trăiește plenar: „Eram niște resturi umane – niște polipi și chisturi, și aceia operați -, însă aveam
pretenții de rinichi și inimi.”

Fiu de emigranți polonezi, locuitor al suburbiei Haringey din Londra, personajul principal este un
neînțeles atât în mediul școlar, dar, mai ales, în cel familial. Părăsit de tată („Gândul la tata îmi
provoca vomă.”), lipsit de afecțiunea mamei, îi rămân ca singură consolare brațele ocazionale ale
bunicii. Dispariția Mikăi, sora mai mică, este cheia către cutia Pandorei ce se revarsă din Aleksy
de la vârsta de opt ani. Dorul copleșitor după aceasta, dublat de nepăsarea mamei care se închide
în sine odată cu pierderea fiicei, constituie baza furiei clocotitoare ce-l va mistui ani la rând.
Pe măsură ce înaintăm în lectură, Vara în care mama a avut ochii verzi se
dovedește a fi o carte despre ispășire și iertare. Grav bolnavă, mama îi propune
lui Aleksy să petreacă cu ea o ultimă vară, undeva într-un sătuc din nordul
Franței. Din ființele înstrăinate și depresive, cei doi ajung să trăiască aici toată
fericirea unei relații normale pe care mama i-a negat-o fiului atâta amar de
vreme. Spovedania unei femei muribunde, chinuită de vină și regrete, își găsește
ecoul mult așteptat în inima copilului care toată viața a tânjit după un strop de
afecțiune.

În vacanța de vară cei doi comunică pentru prima dată cu adevărat, împărțind
firimituri de fericire între episoadele depresive ale lui Aleksy și manifestările
violente ale bolii mamei. Ura este înlocuită pe rând de acceptare și, mai apoi, de
dragoste: „Ochii mamei mele urâte erau resturile unei mame străine foarte
frumoase.”
 Mama
● nepăsătoare și indiferentă (mai ales după moartea fiicei) si
plecarea tatalui

● ura fiului conturează o imagine dezolantă a portretului ei:

„urâtă, grasă și proastă”.

● metaforă permanentă asupra ochilor ei(”Ochii mamei erau o

greșeală”-pag. 11 etc.), care se transformă apoi văzând cu
ochii.

● “Era cea mai inutilă mamă din câte au existat vreodată”

● trăiește în singurătatea ei în ipostaza de femeie neiubită de toată

lumea și pe deasupra bolnavă de cancer

● personajul-narator va realiza că în sufletul mamei, dincolo de

exteriorul ei enervant de urât, se ascunde durerea copleșitoare a
femeii care a trăit un destin amarnic („Ochii mamei plângeau
înăuntru”) și o viață ratată („Ochii mamei erau lanuri de tulpini
frânte”).
 Aleksy
● copil rebel și depresiv agresiv, complexat, care se consideră
„produsul grețos al unei pielițe albe”; cand uraste, uraste pana la
moarte

● mentalul lui Aleksy este populat de avatarurile relației cu

mama sa, de spasmele unor transformări indicate prin jaloane
în formă de ură, înstrăinare, revoltă, frică, urmate de apropiere,
iubire sau regret, până la violenta deconstruncție a propriului
sine într-o cromatică obsesivă emanată de ochii verzi ai mamei,
a cărei privire acoperă tot universul lăuntric al lui Aleksy

● Viciile protagonistului (consumul de droguri, de alcool), nebunia,

agresivitatea, aprecierile dure la adresa mamei contribuie la
definirea naturii lui umane nu mai puţin ca frumuseţea, armonia
şi spiritul înălţării.

● Greșeala, vina, ura, frica, mila, iertarea, afecțiunea, incertitudinile

etc. răscolesc firea protagoniștilor.

● Eternizând vara, implicit, el își eternizează mama, cu toate bune și

rele pe care acest fragment temporal le-a avut („Îmi amintesc de
mama în fiecare zi. Încerc să nu mint”).
 Mesaj
Romanul transmite un mesaj cu multiple implicații. De fapt, întreaga narațiune afirmă,
două destine ratate și două încercări de a recupera ceea ce este imposibil sau enorm de
greu de recuperat. Vara în care mama a avut ochii verzi devine un timp simbolic, unul al
descoperirii identității celuilalt și, într-un final, al iertării („M-am despărțit de mama fără
ca ea să știe că eu am iertat-o”, afirmă Aleksy). Scrisă în legea omenească, iertarea
substituie / trebuie să substituie ura („Ura mea față de mama, deși nu dispăruse cu totul,
se uscase și prinsese coajă, așa cum prind coajă toate rănile peste trei zile la om și doar
peste o zi la câine”, susține protagonistul într-un moment al destăinuirii), dincolo de orice
frustrare, neîmplinire sau complexe psihice ori morale. Și nu numai. Iertarea, în cazul
romanului, presupune nu detașare, izolare, ci găsirea acelor resurse sufletești care-l ajută
pe Aleksy (avea motive să n-o facă) să trăiască cele mai frumoase clipe din viață alături
de mamă, să manifeste afecțiune și grijă alimentate nu de sentimentul milei față de un om
care e sortit să moară în cel mai scurt timp. Este despre asteptarea iubirii, afectiunii. Este o
poveste despre cum realizăm că nu îi cunoaștem deloc pe cei de lângă noi. Și când îi
descoperim, ne descoperim și pe noi. În ochii verzi ai mamei protagonistul există cu
adevărat. În ochii ei o înjură, o detestă, și totuși în ochii ei se regăsește.
Scris într-un limbaj frust și direct, Vara în care mama a avut ochii verzi este un carusel sfâșietor
de emoții, care vorbește despre traumele copilăriei care se închid greu sau deloc, cât și despre
puterea magică a vindecării ce vine doar prin descătușarea și acceptarea sentimentelor.
”Am simțit în acel moment – dureros și repede – că din cauza acestui alb nu o mai uram atât de mult. Că rochia
pe care o purta în acea dimineață o salvase – la fel cum în trecut cârpele albe îi salvau de la moarte pe dezertorii
norocoși. Când am ieșit din baie, ud și speriat, pierdusem războiul. Ura mea față de mama, deși nu dispăruse
cu totul, se uscase și prinsese coajă – așa cum prind coajă toate rănile peste trei zile la om și doar peste o zi
la câine.