Ion HELIADE RADULESCU Zburatorul

Ion Heliade Radulescu (1802-1872) a fost inzestrat cu o mare curiozitate

intelectuala si o enorma capacitate de asimilare, spirit multilateral, fiind
preocupat de indrumarea miscarii culturale din Tara Romaneasca, din
prima jumatate a secolului al XlX-Iea. Poet, profesor, editor, intemeietor
de scoli, precursor in idei, initiator al miscarii teatrale in limba romana,
Heliade a stimulat creatia literara originala, a organizat vaste activitati de
traduceri din cei mai importanti scriitori ai literaturii universale si a realizat
prima lucrare de normare a limbii romane, intitulata "Gramatica
romaneasca" (1828). Spirit enciclopedic, Ion Heliade Radulescu a fost,
fara indoiala, "dupa Dimitrie Cantemir a doua mare personalitate a
literaturii romane [], scriitor cu suflet ardent, creator pretutindeni,
desfasurat in viata si in arta, inzestrat cu mari insusiri si cu tot atatea
cusururi". (G.CalinescU)

Poezia "Sburatorul" a aparut in "Curierul romanesc" (1844), gazeta

condusa de el si este considerata capodopera creatiei lirice a lui Ion
Heliade Radulescu. Balada ilustreaza mitul folcloric al zburatorului,
exprimand artistic starea de criza erotica a tinerelor fete la varsta
adolescentei, care simt sentimentul de dragoste pentru prima oara si de
aceea nu-1 recunosc, el manifestandu-se ca o boala.

Structura, semnificatii, limbaj artistic

Poezia este structurata in trei secvente, fiecare dintre ele constituindu-se

intr-o idee poetica: instalarea sentimentului erotic, tabloul rustic al
inserarii construit ca un pastel si ilustrarea mitului zblfiptorului.

Secventa intai este realizata sub forma unui monolog liric al fetei, care ii
descrie mamei- prin adresare directa - senzatiile si trairile pe care le simte
intens si care ii sunt total necunoscute. Fiorul emotional trait pentru prima
oara sugereaza puritatea sentimentului de dragoste. Relatarea starilor
sufletesti pe care fata le percepe este construita gradat, prin interogatii si
vocative: "- Vezi, mama, ce ma doare!", "Ca uite, ma vezi, mama?", "Oar
ce sa fie asta?". Dragostea se manifesta ca o boala, prin simptome cu
totul noi pentru tanara in care sentimentul s-a ivit pe neasteptate,
ilustrate prin verbe cu puternica/orftf de sugestie: "pieptul mi se bate",
"un foc s-aprinde-n mine", "racori ma iau la spate", "imi ard buzele",
"obrajii-mi se palesc", "inima-mi zvacneste!", "-mi furnica prin vine",
"tremur de nesatiu", "ochii-mi vapaiaza". Fata este derutata, bulversata
de senzatiile contradictorii, aflate in antiteza: "imi cere nu-s ce-mi cere! si
nu stiu ce i-as da;/ Si cald, si rece, uite, []/ in brate n-am nimica si parca
am ceva; [] Obrajii unul arde si altul mi-a racit!/ Un nod colea m-apuca,
ici coasta rau ma doare;/ in trup o piroteala de tot m-a stapanit".

Powered By
Pause
 Mute
Loaded: 3.36%
Fullscreen

Monologul liric se termina cu o rugaminte fierbinte pe care fata o

adreseaza mamei de a-i deslusi senzatiile, de a o ajuta sa inteleaga ce se
intampla cu ea. Foarte speriata, ea este in stare sa apeleze la orice leac ar
putea-o f indeca, fie la vrajitoare, fie la popa sau poate bunica ar putea sti
ce o chinuie: "Oar ce sa fie asta? intreaba pe bunica:/ O sti vrun leac ea
doara o fi vrun zburator!/ Or aide l-alde baba Comana, or Sorica./ Or du-
te la mos popa, or mergi la vrajitor." De remarcat sunt cuvintele si
expresiile populare din poezie, care confera oralitate stilului: "un foc s-
aprinde-n mine", "nu-s ce-mi cere", "imi furnica prin vine", "aide l-alde
baba".

Secventa a doua incepe cu o strofa de legatura intre monologul liric al

fetei si tabloul descriptiv care constituie un pastel. in aceasta strofa
narativa, vocea epica implica sentimentul de compasiune pentru fata, care
nu mai este un simbol, ci capata identitate si nume: Florica. Heliade
intrerupe fluxul narativ al baladei prin pastelul care compune un cadru
terestru al naturii rurale in momentul inserarii: "Era in murgul serei si
soarele sfintise". Tabloul campenesc ilustreaza inclinatia poetului pentru
sublim si spectaculos. Cirezile de vite care vin de la pascut sunt
personificate, vacile isi cheama viteii ca sa-i hraneasca - "in gemete de
muma viteii lor striga" - iar taurii "murmura". Planul uman-terestru se
imbina armonios cu cel universal-cosmic, zgomotele specifice satului in
amurg se sting incet, rasar stelele "rand una cate una" si luna
personificata, care "acuma stapaneste" intreaga fire. Tabloul inserarii este
realizat gradat, prin timpurile verbelor, actiunea evoluand de la prezent la
imperfect, timp al actiunii continue: "era", "chema", "tragea", "vibra",
"alerga". Tacerea s-a asternut peste sat, numai cainii "s-aud necontenit".
S-a lasat o "noapte nalta, nalta", repetitie folosita de poet pentru a
imagina peisajul rural acoperit total de "vesmantul sau cel negru", iar
oamenii au alunecat in somn, implinindu-si, astfel cele mai tainice visari.

Tabloul ilustreaza in final o natura in "nemiscare plina", nu se mai clintesc

nici frunzele, nici vantul nu adie, morile s-au oprit si "apele dorm duse".
Ca in orice pastel, imaginile vizuale se imbina cu imaginile auditive si
motorii: cirezile de vite care se intorc de la pascut se aud "mugind",
imaginea viteilor "zglobii sarind" la uger este completata cu cea sonora, a
laptelui care se aude "ca soapta in susur". Finalul pastelului este dominat
de imagini vizuale, rasarirea stelelor si a lunii, focurile aprinse "in tot satul
incep a se vedea", senzatiile auditive se sting incet si peste toata natura
se instaleaza tacerea.

Ca figuri de stil, sunt de remarcat inversiunile - "a puturilor cumpeni", "a

satului cireada",personificarile - "gemete de muma viteii lor striga",
epitetele - "vesmantul cel negru", "nemiscare plina", precum si cuvintele
si expresiile populare cu iz arhaic - "obida" (mahnire - n.n.), "junica"
(vitelusa - n.n.), "obor" (tarc pentru vite -A«.A«.), "zgheab" Ggheab -
n.n.), "argea" (razboi de tesut -n.n.), "aievea" (in realitate - A«.A«.), "s-
astampara ast zgomot", "campeanul osteneste", "in bratele somniei".

Secventa a treia ilustreaza mitul zburatorului, imaginat ca un fulger

neasteptat - "lumina iute ca fulger trecatoare" -, interogatiile sugerand si
aici noutatea fiorului sentimentului de dragoste de care se simte cuprinsa
Florica: "Vreo stea mai cade iara? vrun imparat mai moare?/ Or e - sa nu
mai fie! - vro pacoste de zmei?". Femeile din sat sunt si ele speriate de
grozavia aparitiei unei aratari malefice de basm, care este asemuita unui
balaur venit sa rapeasca inima fetei: "Ca tinta l-alde Floarea in clipa
strabatu!". Credinta populara ca exista forte pe care omul nu le cunoaste,
face ca femeile sa-si faca speriate cruce, pentru a alunga duhurile rele:
"inchina-te surato!". Balaurul este imaginat sub forma unei lumini
puternice, "cu coada-nflacarata", pe care stralucesc "pietre nestimate" si
oamenii stiu din povesti stravechi faptul ca s-ar putea sa fie un "june cu
dragoste curata", dar acest sentiment totdeauna este periculos cand se
iveste pe neasteptate, pentru ca poate chinui sufletul fetei: "O! biata
fetisoara! mi-e mila de Florica/ Cum o fi chinuind-o! vezi, d-aia a slabit/ Si
s-a palit copila!". invatatura mostenita de la bunici a confirmat faptul ca
orice fata este cuprinsa de fiorul dragostei este ca si bolnava si nici un leac
nu este de folos pentru a se vindeca: "Si ce-i mai faci pe urma? ca nici
descantaturi,/ Nici rugi nu te mai scapa. Fereasca Dumnezeu". Credinta
populara in "zburator", care apare ca o fiinta supranaturala cu infatisare
stralucitoare, dar cu simtire rece, fara sange in "slabele lui vine", este ca
acesta chinuie visele tinerelor fete, de aceea trebuie sa fuga "fata mare de
focul de iubit!". in aceasta parte a poeziei predomina limbajul oral, alcatuit
din expresii si cuvinte populare, deoarece ideea de "zburator" este un mit
folcloric, un eres (superstitie populara- n.n.): "tinta l-alde Floarea",
"impelitatu", "surato", "ce-n somn colea mi-ti vine", "leica". Portretul
zburatorului este realizat prin comparatii si epitete populare care compun
un flacau chipes, cu infatisare angelica, dar periculos pentru tinerele fete,
deoarece inima lui este de gheata: "Ca brad de flacaiandru, si tras ca prin
inel./ Balai, cu parul d-aur! dar slabele lui vine/ N-au nici un pic de sange,
s-un nas - ca vai de el!". De altfel, aparitia zburatorului intrupat intr-un
tanar blond, cu infatisare angelica este preluata si de Mihai Eminescu in
"Luceafarul": "Parea un tanar voievod/ Cu par de aur moale [] O, esti
frumos cum numa-n vis/ Un inger se arata".