FIŞĂ DE LECTURĂ

 
  Titlul operei: Pan

Autorul: Lucian Blaga

Anul aparitiei: „Paşii profetului” - 1921

Tema poeziei: Drama singuratatii zeului naturii.

Volumul de versuri, Paşii profetului (1921), aduce orientarea inspiraţiei lui Blaga în
altă direcţie. Dacă în Poemele luminii atitudinea lirică fundamentală era elanul
dezlănţuit frenetic al cărui spaţiu de desfăşurare era în chip firesc nemărginirea
cosmică, iar procedeul artistic cel mai frecvent hiperbola sub forma comparaţiei larg
dezvoltate, în Paşii profetului poetul cântă exuberanţa vieţii terestre

In plină vară, când forţele latente ale firii foiesc peste tot, îmbiind sufletul spre
uitarea de sine, prin comunicarea cu ele. Simbolul central al volumului este Pan, zeul
devenirii suave şi fecunde din natură:

Ah, Pani îl văd, cum îşi întinde mâna, prinde-un ram

şi-i pipăie
cu mângâieri uşoare mugurii.
Un miel s-apropie printre tufişuri.
Orbul îl aude şi zâmbeşte,
căci n-are Pan mai mare bucurie,
Decât de-a prinde-n palme-ncetişor căpşorul mieilor şi de-a le căuta corniţele sub
năstureii moi de lână
Tacere.

atitudinea lirică e modelată de stări şi aspiraţii supraindividuale ale

eului, precum dionisiacul (în Poemele luminii) sau panismul (în Paşii
profetului).

"Pasti profetului" (1921) prevesteste inca din titlu o schimbare de atitudine, ce va deveni mai
evidenta in volumele urmatoare, dominanta fiind reflexivitatea trairilor nemijlocite, cugetarea.
- poemul cel mai semnificativ al acestui volum este "Moartea lui Pan". Pan simbolizeaza pentru
poet ipostaza cunoasterii prin participarea la ritmurile interioare ale cosmosului. Pan este zeul
naturii, fiind contemplat de la distanta, "e orb si e batran", "zace" intr-o mare tacere, regasindu-se
prin "muguri" si "miei". Pan reprezinta eul anonim, care nu vorbeste pentru a nu tulbura materia
primara, presimtind insa spaima in fata inevitabilului. Razele de lumina patrund pana la pestera
lui Pan si-l fac sa vada transformarile lumii, apoi dispare, "a treia zi si-a-nchis cosciugul ochilor de
foc./.../Neispravit ramase fluierul de soc."
- "Vara" si "In lan" sunt pasteluri spiritualizate pe tema expresionismului, in care forma de pastel
este numai un pretext pentru stari
elegiace si atitudini meditative; vara face ca, sub soarele dogoritor, iubirea sa fie nascatoare de
suflete: "De prea mult aur crapa boabele de grau/.../Pe buzele ei calde mi se naste sufletul.";
- poezia "Din copilaria mea", dedicata nepoatei sale, Gigi, semnifica intoarcerea la mitul copilariei:
"Eram mic/ si singur socoteam: ea mi-e aproapele/ si o iubeam./ Si ma credeam un mucenic."
- sufletul prea plin al poetului are nevoie de un invelis pe masura si el invoca giganticele
formatiuni geologice sa-i dea un trup in care sa incapa o simtire prea mare pentru om: "Dati-mi un
trup/ voi muntilor,/ marilor,/ dati-mi alt trup sa-mi descarc nebunia/ in plin!/ Pamantule larg, fii
trunchiul meu,/ fii pieptul acestei napraznice inimi/.../ Dar numai pe tine te am trecatorul meu
trup." ("Dati-mi un trup voi muntilor").
- poetul se simte obosit de prea multa vitalitate, de prea mare simtire, de "trecutul ca un orb":
"Eram asa de obosit/ si sufeream./Eu cred ca sufeream de prea mult suflet" .("Leaganul")
"In marea trecere" (1924)

volumul următor, Paşii profetului, inspirat mai mult de

cultul lui Pan, zeitate a naturii amorţite, perfect împăcate în sine.
Panismul e starea de toropeală oarbă, edenică, expresie a indiferenţei
senine a firii şi a unei beatitudini cosmice covârşitoare. Eul poetic se
regăseşte în acest lirism intens, extatic, al contopirii totale cu sevele
pământului, în imagini aparţinând unui bucolism puternic stilizat.
Cum s-a spus, acum “lumea se înfăţişează percepută de jos, de la
rădăcina ierburilor, e reconstituită din senzaţii primare, căldură,
umezeală, atingeri moi” (Ov. S. Crohmălniceanu).

Specia literară: poezie lirică.

Versificaţia: Poezia este formată din 7 strofe, tipul strofei-catren,

ritmul amfibrahic şi măsura versurilor de 9 silabe.

Tipul de rimă: rimă încrucişată imperfect.

Un pasaj care m-a impresionat:

Rezumatul poeziei: În această poezie, Pan este prezentat nu ca un

zeu, aşa cum îl ştim din mitologie, ci mai degrabă ca o divinitate degradată,
un orb, bătrân. Viaţa sa se desfăşoară în mijlocul naturii pe-o stâncă "
acoperit de frunze veştede”, pierdut în timp, unde "zace" adăpat de natura
ce-şi recunoaşte zeul.
Spaţial, universul său se reduce la o "stâncă", adică exact la atât cât se
poate cuprinde cu simţurile, un univers familiar şi mult îngustat.
Pan, are gesturi calme, încetinite ca însăşi materia în care parcă, a
împietrit. Ca şi natura, care-l înconjoară şi care are trăsături umane:
,,peşterile cască somnoroase”, Pan nu vede, ci doar simte : adormiri, treziri,
mijiri, creşteri. Ghiceşte apropierea primăverii prin semne pe care le
receptează cu ochii închişi, prin palme: "mijirea" mugurilor şi a cornitelor de
animale : "prinde-un ram / şi-i pipaie / cu mângâieri uşoare mugurii" ...
"prinde-n palme-ncetişor căpşorul mieilor" .
 Mesajul transmis:.

Figuri de stil (epitete, comparaţii, personificări, metafore, repetiţii,

enumeraţii, hiperbole, inversiuni, aliteraţii, asonanţe) cu citate din text:
metafore: plânsul veacurilor, pacea codrilor; epitete: unde limpezi;
personificări: O doină plânge, Cântare, meşteră cântare...; repetiţii: încet-
încet.

Imagini artistice (vizuale, auditive, olfactive, tactile, dinamice) cu

citate: auditive: o doină plânge, Din fluier unde limpezi cad/ Şi legănate lin
s-afundă, tremurarea oftării blânde din brădet, plânsul veacurilor;
olfactive: Din fluier unde limpezi cad, cântare, meşteră cântare.

Acoperit de frunze vestede pe-o stanca zace Pan.

E orb si e batran.
Pleoapele-i sunt cremene,
zadarnic cearc-a mai clipi,
caci ochii-i s-au inchis  -  ca melcii  - peste iarna.
Stropi calzi de roua-i cad pe buze:
unu,
doi,
trei.
Natura isi adapa zeul.
Ah, Pan!
Il vad, cum isi intinde mana, prinde-un ram
si-i pipaie
cu mangaieri usoare mugurii.
Un miel s-apropie printre tufisuri.
Orbul il aude si zambeste,
caci n-are Pan mai mare bucurie,
decat de-a prinde-n palme-ncetisor capsorul mieilor
si de-a le cauta cornitele sub nastureii moi de lana.
Tacere.

In juru-i pesterile casca somnoroase

si i se muta-acum si lui cascatul.
Se-ntinde si isi zice:
"Picurii de roua-s mari si calzi,
cornitele mijesc,
iar mugurii sunt plini.
          Sa fie primavara?"