Elev:Samanati Sorin

Dragostea este una dintre

temele fundamentale ale
literaturii din toate timpurile
si din toate epocile literare.
Acest sentiment uman
complex, in care oricine isi
poate gasi implinirea si
echilibrul sufletesc, se poate
asocia cu explorarea
propriului suflet, cu o
modalitate de cunoastere
sau cu multe alte
sentimente.
Nichita Stănescu(,,De dragoste’’ ,,Poem’’ ,, Cântec de dor’’etc).
Lucian Blaga(,,Iubire’’ ,, Cântec în doi’’ ,, Izvorul nopții’’ etc).
Veronica Micle(,, De-ai ști’’ ,, De dorul tau ...’’ ,,Și ura și iubirea’’
etc).
George Bacovia(,, În fericire’’ ,,De-aș fi artist’’ ,, Să ne iubim’’ etc).
Mihai Eminescu(,,Ce e amorul’’ ,, De câte ori, iubito’’ ,, Dorința’’
etc).
Camil Petrescu(„Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de
război”,, Versurile’’etc).
Tudor Arghezi(,,Creion” „Psalmul de taina” etc).
Mihai Eminescu a perceput iubirea ca un sentiment
întemeietor, ca un mit fundamental al poeziei orale și culte. Dacă scriitorii
clasici aveau ca model cuplul adamic,romanticii își imaginau cuplul uman
într-o concordanță perfectă cu ritmurile lumii cosmice.Simboliștii, ca poeți
ai orașului și ai materiei în descompunere, au asociat dragostea cu
moartea. Pentru ei iubirea nu mai este proiectată în absolut, ci este traită
ca un sentiment bolnăvicios și condamnat eșecului. Mihai
Eminescu nu a fost pastelist, ci percepe natura din perspectiva
romanticului. La el natura îndeplineste mai multe roluri: este cadru
prielnic,ocrotitor, favorabil cuplului erotic; cadrul rustic, un loc înafara
civilizației așa cum este prezentată in idile. Eminescu selectează din natură
anumite elemente pe care le folosește în poezia iubirii: elemente cosmice
(cum sunt stelele, luceferii și luna); noaptea, care creaza o atmosferă
misterioasă.
Lucian Blaga vede iubirea ca un sentiment-
patimă ce modifică natura din jur. Misterul ochilor
negri ai iubitei se răsfrânge asupra munților,
sensurile pamântului ca în “Izvorul Nopții”. Alteori
desacralizează mitul biblic al Evei și al lui Adam și
creează un alt mit, cel al misterului feminin
(reprezentat in poezia “Eva”). Blaga prezinta raportul
dintre sentiment si natura exterioară (ca în poezia
“Izvorul nopții”), fie ca prezintă în paralel lumea
afectiv umană și lumea vegetală ca în “Cântecul
spicelor”. Spicele din lanuri pregătesc intrarea
fetelor adolescente îndrăgostite pentru prima oară
în “văpaia iubirii”. Lucian Blaga definește metaforic
dragostea “vara sangelui…vraja basmului”.
George Bacovia este complet diferit de percepția
romanticilor. Dragostea nu mai este proiectată ca idealitate,
ca forma a perfecțiunii, ci este trăita ca un sentiment
maladiv, anemic și condamnat fatalmente la eșec. O alta
deosebire esențială față de
concepția romanticilor constă în faptul că niciodată iubirea
nu este prezentată în concordanță cu o natura complice,
ocrotitoare: “Pe garduri batrâne, pe streșini de lemn, / Și
frunzele cad ca un sinistru semn / În liniștea grădinii
adormite. / O palidă fată cu gesturi grăbite . George Bacovia,
ca și “Sonetele” lui Mihai Eminescu, folosește motivul
toamnei și al ploii. Dar toamna nu mai este un anotimp
familiar, nici un prilej de intimitate și de placute aduceri-
aminte, ci un cadru propice stărilor depresive, chiar
maladive
În mentalitatea arhaică iubirea este considerată o mare fortă și primul impact cu
aceasta s-ar datora unei ființe supranaturale și reprezintă un proces de inițiere
configurat printr-un singur mit: mitul erotic al zburătorului. Mit fundamental al
poporului român, mitul erotic e , dupa cum afirma G. Calinescu "personificarea
invaziei instinctului puberal." In concepția criticilor, folcloriștilor, etnologilor,
zburatorul este un spirit rău, privit ca un zmeu sau demon, o năluca, el intra noaptea
pe coș sau horn, având înfățișarea de balaur, șarpe, pară de flacără. Zburatorul apare
în visul fetelor ca un tânăr frumos, chinuindu-le somnul. Printre cei care s-au ocupat
cu studierea acestui mit se numară: Dimitrie Cantemir, George Călinescu, Simion
Florea Marian, Tudor Pamfile. Cât despre prelucrarea mitului în literatură, Calinescu
afirma: "Poezia română, prin Eminescu îndeosebi, a arătat înclinari de a socoti
iubirea ca o forță implacabilă, fară vreo participare a conștiinței." Ca mărturie stă
poemul Călin(file din poveste), inspirat din basmul popular Călin Nebunul. Dar M.
Eminescu nu a fost singurul care a preluat mitul zburătorului. Printre cei inspirați de
acest mit fundamental al poporului se numară si I.H. Radulescu, cu poezia Zburătoru,
considerată cea mai izbutită creație poetică a acestuia.
În opinia mea, iubirea izbucnește brusc,desi sălășluiește în noi și-n
afara noastră, fiind o stare eterna.În primul rand, iubirea nu este un
sentiment care poate fi controlat. În momentul când izbucnește
sentimentul acesta îți acaparează întreaga ființă, inducând la început o
stare de confuzie, de parca nuiți-ai mai cunoaște propriul eu. De
exemplu mitul Zburatorului cu replica 'Se ivește din senin, fără ca sa
știi de ce' sugerează apariția neașteptată și surprinzătoare a
sentimentului.În al doilea rand, apariția iubirii rămâne un mister.
Încercarea de a ascunde un astfel de sentiment eșuează și nu iubești
pentru ca ești iubit ci pentru ca adevărată iubire se naște din
interior.În concluzie, iubirea este un sentiment care nu se confunda și
nu se compara.