ROMANTISMUL

BUCATARU AMALIA IOANA

CLASA A XI-A G
PROFESOR COORDONATOR: COPACEL NATALIA-ALINA
Romantismul eminescian se exprimă într-un moment în care în
Europa se creează premisele afirmării unui nou curent literar,
simbolismul. Conservând iniţial orientări şi atitudini paşoptiste
specifice romantismului românesc de început, romantismul
eminescian se afirmă plenar în originalitatea sa abia după 1870.
Important este, în acest sens, poemul Epigonii, în care, deşi poetul
îşi elogiază înaintaşii romantici, caracterizaţi prin sinceritate şi
credinţa în idealuri, anunţă, totodată, despărţirea de aceştia.
Eminescu depăşeşte conştiinţa creatorilor paşoptişti, devenind
poetul modern, marcat de o criză a idealurilor, de o insinuare a
sentimentului imposibilităţii mântuirii individuale
Armonia eminesciană, înseamnă echilibrul
antitezelor, echilibrul dintre sentiment şi
raţiune. Aceasta e marea contribuţie
eminesciană la progresul artei moderne,
expresia romantismului său profund,
antimodern şi modern deopotrivă.
Tematica si motivele poeziei eminesciene cunosc, prin
urmare, o metamorfoză a reprezentării poetice: dragostea
idilică devine dragoste pierdută, lumina lunară se
înceţoşează şi îşi micşorează aureola (De câte ori,iubito… ),
îngerul este tot mai mult substituit de către demon şi
demonic, ca atitudine, timpul capătă atributele unui
întuneric perpetuu ca prezenţă ( „Iar timpul creşte-n urma
mea, mă-ntunec”, Sonet), somnul hipnotic sau stările de
narcoză şi extaz sunt înlocuite de directa fascinaţie a morţii.
Perioada marilor poeme(Scrisorile, Luceafărul) are darul de
a sintetiza creaţia eminesciană printr-o reluare a motivelor,
a temelor, a marilor viziuni asupra genezei universale,
văzute acum ca o izvorâre de lumi ce se nasc continuu, ca şi
asupra vârstelor umanităţii ( mitică, eroică, contemporană )
şi a conflictelor eului în diferitele sale ipostaze.
Motive asociate temei iubirii în lirica eminesciană

 Motivul omului de geniu: în „Scrisoarea I”, „bătrânul

dascăl” trăieşte într-o izolare aproape totală: „ Fericească-l
scriitorii, toată lumea recunoască-l.../ Ce-o să aibă din
acestea pentru el bătrânul dascăl?/ Nemurire, se va zice.”
Singura atitudine într-o lume incapabilă să înţeleagă
eforturile de a depăşi limitele înţelegerii obişnuite este
izolarea, contemplarea sinelui: „Nu spera când vezi mişeii/
Ce e val ca valul trece...” (Glossă)
 Motivul iubitei pierdute/moarte , favorizat de fondul
melancolic al poetului, a intrat adânc în imaginarul
eminescian menţinându-se aproape în toată opera acestuia.
Acest motiv se regăseşte în prima operă majoră pe tema
iubirii a lui Eminescu „Mortua est!”: “Ş- atunci de-a fi
astfel... atunci în vecie / Suflarea ta caldă ea n-o să învie,/
Atunci graiu-ţi dulce în veci este mut... / Atunci acest înger
n-a fost decât lut.[...]
Idealizarea iubirii sau a ritualului erotic înaintează până la
sacrificiu, întrucât moartea poate fi considerată cauză a
despărţirii cuplului sau din contră, treapta către iubirea
veşnică: „şi dacă ochii ce-am iubit/ N-or fi de raze plini,/ Tu
mă priveşte liniştit/ Cu stinsele lumini/ Şi dacă glasul
adorat/ N-o spune un cuvânt/ Tot înţeleg că m-ai chemat/
Dincolo de mormânt.”
 Ipostaza femeii înger, himeră care are rolul de a alina
îndrăgostitului moartea sau de a oferi liniştea şi pacea
veşnică prin moarte. La Eminescu, moartea nu este văzută
ca o tenebră macabră, ci este tot o prezenţa angelică: „Voi
vă imaginaţi scheletul unui om şi-i ziceţi moarte. Pentru
mine e un înger drag, cu o cunună de spini, cu faţa palidă şi
cu aripi negre”.
Motive asociate temei naturii: luna, izvorul, codrul, lacul
etc. În toate creaţiile poetului, codrul nu reprezintă doar un
loc unde se desfăşoară povestea de dragoste, ci şi un spaţiu
protector al îndrăgostiţilor. De exemplu, în poezia “Lacul”,
poetul îşi cheamă iubita: „Vino-n codru, la izvorul...”
Motivul nostalgiei cauzate de pierderea iubitei este
evidenţiat in sonetul „Afară-i toamnă”, în care poetul îşi
exprimă melancolia lăsată în urmă de o iubire care nu a fost
trăită, ci doar visată.
Motivul femeii generatoare de inspiraţie reiese din poezia
„Sunt ani la mijloc”, însă este un motiv general al lirismului
eminescian. În schimbul acestui dar misterios, femeia
câştigă nemurirea.
 Motivul senzualităţii cunoaşte câteodată intensităţi
surprinzătoare pentru cine cunoaşte tonurile obişnuite ale
cântului eminescian de dragoste: „Ah, mierea buzei tale am
gustat-o,/ A buzei tale coapte, amorul meu;/ Zăpada sânului
eu am furat-o,/ pe ea mi-am răcorit suflarea eu;/ Ah, unde
eşti, demonico, curato,/ Ah, unde eşti, să mor la sânul tău!”.
Temele literare abordate sunt diverse
-dragostea;
-neliniștea infinitului spațial și temporal;
- opoziția omului de geniu in fața societății,
- - obsesia idealului și raporturile aceștia cu realul, cu
imediatul;
- nostalgia originilor și valorificarea tiparelor mitico-
magice;
- cultivarea misterului, sondarea sufletului și a
psihicului(visul, inconștientul, iraționalul)
- - aspirația sorea absolut, sote desăvârșire;
- - meditația filosofică;
- -natura,
- - istoria și folclorul,
 „Floare albastră”
„ Dorința „
„De-aș avea”
„De-or trece anii”
„Sara pe deal”

Poeziile care m-au impresionant din lirica eminesciană sunt:

,,Floare albastră", ,, Dorința", ,, De-aș avea", ,,De-or trece
anii", Sara pe deal" deoarece îmbină sentimentele eului liric
care e dornic de iubire și cunoaștere.
VA MULTUMESC!