Traditionalismul Termenul isi are originea in cuvantul traditie", care se refera la obiceiuri, datini, credinte, mijloace de expresie ce se transmit

de la o generatie la alta, datorita unui atasament profund pentru tot ceea ce inseamna valorile arhaice ale spiritualitatii. Traditionalismul este o miscare ce cuprinde orientarile culturale, literare si socialpo-litice din prima jumatate a secolului XX opuse miscarii novatoare reprezentate de modernism. Cele doua miscari functioneaza in antiteza, tensiunea dintre ele generand dinamica oricarui moment al istoriei ideilor si a valorilor umanitatii. Traditionalismul deriva in literatura romana, intr-o oarecare masura, din romantismul pasoptist, care exalta valorile nationale si din ideile nationaliste eminesciene, ce idealizau trecutul neamului, formele statale patriarhale si considerau taranimea singura clasa pozitiva a societatii romanesti. Se caracterizeaza printr-o viziune idilica asupra satului romanesc si asupra istoriei, prin pretuirea folclorului, interesul fata de problematica taranului si fata de specificul national, accentul pus pe etic, etnic si social, de multe ori in defavoarea esteticului, opozitia fata de institutiile moderne, fata de inovatiile culturale, considerarea mediului citadin ca periculos pentru puritatea sufletelor. In primele decenii ale secolului, ideile traditionaliste se regasesc in cadrul miscarii samanatoriste initiate de Semanatorul, revista infiintata de Al. Vlahuta si G. Cosbuc la 2 decembrie 1901, si al carei articol-program, Primele vorbe", reactualizeaza directiile Daciei literare. Constituit in jurul lui Nicolae lorga, devenit mentorul miscarii, samanatorismul capata accente ostile la adresa modernismului (refuzul poeziei simboliste, refuzul civilizatiei urbane etC). El se opune influentelor straine, considerate primejdioase pentru cultura noastra si propune o literatura care sa lumineze poporul si sa sustina ideea intrarii in universalitate prin nationalism. Tot de factura traditionalista este si miscarea social-politica poporanista initiata de revista Viata romaneasca, aparuta la lasi in 1906, al carei ideolog va fi Constantin Stere, iar din 1920, Garabet Ibraileanu. Atitudinea din prima perioada, caracterizata printr-o simpatie exagerata pentru taranul asuprit, va fi temperata in a doua serie a revistei, dominata de critica sociala si de pledoaria pentru raspandirea culturii in randul maselor populare. In perioada interbelica, traditionalismul s-a concentrat indeosebi in jurul revistei Gandirea, aparuta la Cluj in 1921, sub directia Iui Cezar Petrescu si D.l. Cucu. Din 1922, revista se va tipari la-Bucuresti sub conducerea lui Nichifor Crainic si isi va inceta activitatea in 1944. In numerele sale vor publica scriitori de marca ai literaturii romane (Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Adrian Maniu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Tudor Vianu, Mateiu Caragiale, Gib I. Mihaescu, Mircea Eliade etC), oferind o imagine bogata asupra fenomenului literar romanesc. Eclectica la inceput, mentinand o linie moderat traditionalista, prin. Nichifor Crainic ea isi formuleaza doctrina gandirista, la care nu adera insa toti

colaboratorii. Printr-o serie de.articole-eseu, dintre care cel mai important este Sensul traditiei" (1929), directorul revistei fixeaza noile directii concentrate in cateva concepte, precum autohtonism si ortodoxism. Nichifor Crainic: Traditionalismul voieste o cultura creatoare de valori autohtone, o creatie culturala proprie. [] Expresie a poporului, creatia populara e in functie de popor." Samanatorul a avut viziunea magnifica a pamantului romanesc, dar n-a vazut cerul spiritualitatii romanesti []. Peste pamantul pe care am invatat sa-l iubim din Samanatorul, noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii Ortodoxe." Traditionalismul gandirist cultiva, de asemenea, folclorul, pe care il investigheaza in zonele lui magice, cu bogat fond mitic (credinte, obiceiuri, rituri stravechi etC), la care adauga cultul limbii nationale si al stramosilor. Eugen Lovinescu: - pretutindeni un fasait al vremuirii, o nostalgie dupa timpurile de odinioara, un sentiment de dezradacinare si o dorinta de intoarcere la natura si la locul de bastina". Atentie! Traditionalismul interbelic nu se poate sustrage insa manifestarilor moderne ale spiritului, sensibilitatii moderne. Chiar daca va cultiva aceleasi forme, trairea este una noua: Traditionalismul e un stil, o formula inventata de poetii moderni, iesiti din scoala simbolismului. El reprezinta, inlauntrul poeziei moderne, una din tendintele acesteia, tendinta de autoconservare ce se opune evolutiei prea rapide, in alte directii, a poeziei moderne.[]. Asa incat traditionalismul este mai degraba un program decat o sensibilitate reala: sensibilitatea este una singura, poezia insasi nu este altfel decat moderna; unii poeti, insa, cu buna stiinta, se opun schimbarii, cultivand o atitudine ostila fata de nou, redescoperind traditia." (N. ManolescU)