Curente literare in perioada

interbelica
Perioada interbelica a avut un rol important pentru literatura deoarece a
contribuit la dezvoltarea, si in acelasi timp la modernizarea ei. De accea in aceasta
perioada au aparut numeroase reviste si curente in evolutia literaturii romane.

Traditionalismul
Traditionalismul este un curent sau o directie literara manifestata cu
predilectie in perioada interbelica, gratie eforturilor lui Nichifor Crainic si a
cenaclului de pe langa revista “Gandirea” de a promova intoarcerea la valorile
nationale, la istorie si folclor, la spiritualitatea autohtona si la ortodoxism, ca o
garantie pentru evolutia organica a poeziei romanesti. Gandirismul interbelic
reprezinta o prelungire a doctrinei samanatoriste si poporaniste de la inceputul
secolului XX, sustinuta prin autori precum Al. Vlahuta, G.Cosbuc, St.O.Iosif, O.Goga,
Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, care considerau ca idilizarea vietii si proiectia
acesteia intr-o lumina profund artistica, lirica si uneori patetica reprezinta o formula
de creatie viabila.

Gandiristii abordeaza teme precum: satul, revolta sociala, lirismul

biblic, dezradacinarea, lirica religioasa a fiorului metafizic, si in acelasi timp o lirica
telurica, legatura omului cu mitul, cu primordialul, valorificarea trecutului istoric si
reintoarcerea la mentalitatea traditionala.

O revista traditionalista este “Gandirea” , ce apare la Cluj in 1921 sub

conducerea lui Cezar Petrescu. In 1922 revista se muta la Bucuresti si trece sub
conducerea lui Nichifor Crainic, aceasta continuand sa apara pana in 1944. Scriitorii
traditionalisti au cautat sa surprinda in operele lor particularitatile sufletului national
prin valorificarea miturilor autohtone a situatiilor si credintelor stravechi.
Dintre scriitorii traditionalisti, cei mai reprezentativi sunt Ion Pillat si
Vasile Voiculescu, care se incadreaza traditionalismului interbelic prin cultivarea
unei poezii religioase ce valorifica simboluri, motive si mituri nationale, vorbind
despre perenitatea valorilor stramosesti.
Alti scriitori traditionalisti sunt Lucian Blaga, iar dintre prozatori Cezar
Petrescu, Mateiu Caragiale si dintre dramaturgi Adrian Maniu si Lucian Blaga.

Modernismul
Modernismul este o directie literara ce debuteaza in plan universal,o data cu
simbolismul si continua pana in a doua jumatate a secolului al XX-lea , sub diverse
forme: dadaismul, avangardismul, expresionismul, ermetismul, constructivismul,
cubismul, suprarealismul, toate avand insa numitorul comun al repudierii traditiei si
a afirmarii unui nou mod de a concepe literatura.
In perioada interbelica, criticul care a generat o veritabila miscare de
asumare a principiilor modernismului este Eugen Lovinescu, prin revista si cenaclul
“Sburatorul”. Cateva idei ce s-au dovedit generatoare de nou sunt cuprinde in teoria
sincronismului, teoria imitatiei si teoria mutatiei valorilor estetice. In planul poeziei
s-au afirmat in acest context trei mari autori, fiecare cu un profil estetic specific: T.
Arghezi promoveaza estetica uratului, L.Blaga dezvolta expresionismul iar I. Barbu
propune ermetismul ca formula lirica modernista.

Tendinta modernista sustine:

- sincronizarea literaturii nationale cu literatura Europei, care inseamna acceptarea

schimbului de valori a elementelor care confera noutate si modernitate fenomenului
literar
- promovarea tinerilor scriitori
- teoria imitatiei
- eliminarea decalajului in cultura (depasirea spiritului provincial)
- necesitatea innoirii
- spiritul veacului explicat prin factori materiali si morali, care imprima un proces de
modernizare a civilizatiilor de integrare intr-un ritm de dezvoltare sincronica
- trecerea de la o literatura cu tematica rurala la o literatura de inspiratie urbana
- evolutia poeziei de la epic la liric
- intelectualizarea prozei si poeziei
- dezvoltarea romanului psihologic, analitic, prin prelucrarea unor forme moderne

Modernismul romanesc s-a constituit in jurul revistei

“Sburatorul” (1919-1922 si 1926-1927), aparuta sub directia lui Eugen Lovinescu, in
paginile careia au debutat cu poezie, proza si cronici literare, tineri precum: Ion
Barbu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Ilarie Voronca, Tudor Vianu,
George Calinescu.
Mai durabila decat existenta revistei este cea a cenaclului “Sburatorul”
(1919-1947), care si-a desfasurat sedintele saptamanal pana dupa moartea lui
Eugen Lovinescu.

Expresionismul
O importanta definitie este data curentului si starii de spirit a
expresionismului de catre Hermann Bahr: Omul e lipsit de suflet, natura lipsita de
om. Niciodata n-a existat o epoca mai rascolita de disperare, de oroarea mortii.
Nicicand o mai sepulcrala liniste n-a mai dominat peste lume. Nicicand bucuria n-a
fost mai absenta si libertatea mai moarta. Si iata disperarea urland : omul isi cere
urland sufletul, un singur strigat de suferinta se inalta din trupul nostru. Chiar si arta
urla in intuneric, cheama in ajutor, invoca spiritul: este Expresionismul".
Amploarea cu care lirica româna moderna a cultivat "extaticul", "cosmicul",
"originarul", se datoreaza într-o mare masura expresionismului. Tot sub influenta
lui, grotescul a capatat o raspândire apreciabila în proza noastra poetica. Sinteza
originala pe care Blaga, Cotrus, Arghezi si alti scriitori români au realizat-o între
traditionalism si modernism a avut multe impulsuri dinspre estetica expresionista:
hipertrofierea eului, recrearea lumii prin cuvânt, angoasa existentiala, sfarâmarea
logicii clasice, inclusiv a celei gramaticale, ermetismul.
Revistele românesti care au contribuit cel mai mult la raspândirea
expresionismului au fost, în Transilvania, Gândirea, aparuta între 1921-1944, întâi la
Cluj (apoi mutata la Bucuresti), iar în Muntenia, Contimporanul, aparut din 1922
pâna în 1932 (cu intermitente), sub conducerea lui Ion Vinea, de orientare net
modernista.

Caracteristici:
• Nevoia de absolut, aspiratia spre ideal.
• Protestul antiburghez, negarea artei traditionale, refuzul modelelor
consacrate.
• Cautarea ineditului, a originalului, a increatului.
• Descatusarea afectiva, patosul trairii “impins la extaz, la tipat" (N. Balota).
• Interesul pentru traditii, mituri, credinte stravechi, folosind modelul artei
primitive.
• Aspiratia spre o sinteza a culturii, “o opera totala de arta" (pictura, muzica,
dans, poezie cuprinse sinestezic in opera creata).
• Tehnica halucinarii (Hugo Friedrich) - trairea frenetica depaseste presiunea
limitelor, amalgamarea realului, stihialitatea viziunii.
• Interesul pentru patologic, fascinatia morbidului.
• Poezia surprinde tragismul conditiei existentiale, ia forma strigatului profetic.
• Tendinta de spiritualizare a trairii; lirismul se adanceste uneori intr-o viziune
mai rafinata, de natura cosmica si metafizica.
• Teme si motive predilecte: tristetea si nelinistea metafizica, disperarea,
absenta, neantul, moartea, dezagregarea eului, natura halucinanta.
• Categorii estetice explorate - fantasticul, macabrul, grotescul, miticul,
magicul.
• Imagini poetice vii, stranii, contrastante.
• Plasticitatea viziunii poetice, tusele groase, pasta densa a expresiilor.
• Limbaj violent, socant uneori.
Reprezentanti in literatura romana :
Lucian Blaga, Al. Philippide, T Arghezi, Adrian Maniu, Vasile Voiculescu.

Avangardismul
Prezent în limbajul militar al Evului Mediu, termenul avangardă (avant -
garde) se referă iniţial la un detaşament trimis într-o misiune de razboi, în
recunoaştere.
Începând însă cu secolul XIX el desemnează şi tendinţele novatoare, radicale
din politică,literatură, pictură, arhitectură, muzică, cinematografie.
Deşi au în comun spiritul ludic sau social,mişcările avangardiste ( futurismul,
dadaismul,suprarealismul, constructivismul, integralismul) variază prin formula, prin
gradul de nonconformism şi prin intensitatea negaţiei.
Unii cercetători consideră avangarda ca una dintre “feţele modernităţii“ ,alţii
sunt de părere că este punctul extrem în care a ajuns modernismul.
Noul curent literar îşi propune ştergerea ierarhiilor de orice tip, ruptura de
tradiţie şi diminuarea ei. Retorica ofensivă, vizionarismul, caracterul violent
maschează însă o dramă a existenţei, o criză determinată de sesizarea opoziţiei
dintre realitate şi absolut, dintre libertateşi necesitate.
Avangardismul este o reacţie împotriva incapacităţii ştiinţei, artei şi literaturii
de a stopa izbucnirea primului război mondial. Susţinătorii acestui curent propunând
în schimb o literatură a iraţionalului.
 Miscari avangardiste
• Dadaismul
Manifestarea cea mai puternică a avangardei literare românești se
regăsește în mișcarea Dada (curentul se va numi „dadaism”), iniț iată în 1916 la
Zűrich de către studentul român Tristan Tzara, devenit ulterior poet de limba
franceza.
Tristan Tzara cultivă antiliteratura, antimuzica, antipictura, inventând tehnici
de creație dintre cele mai diverse și bizare iar dadaismul refuză convențiile de orice
fel, căutând noul, fiind obsedat de autenticitate. Printre procedeele noi ale
avangardismului, se numără și dicteul automat, montajul, colajul, tehnica
reportajului, toate acestea fiind procedee ale asocierii libere, spontane. Adepții
dadaismului considerau că rațiunea, conștiința, funcționează ca un fel de cenzură
ce nu lasă spiritul uman să se exprime liber, descătuat ă de orice regulș, de orice
normă.
În România, dadaismul este vizibil, parțial, în unele producții poetice sau a
unora din domeniul artelor plastice, publicate în reviste de avangardă precum:
„Unu”, „Contimporanul”, „Integral”, „Punct”, „75H.P.”, unde alături de elemente
suprarealiste se recunosc și cele futuriste. Caracteristica mișcșrii românești de
avangardă literară este chiar eclectismul. De aceea un dadaism în stare pură este
mai greu de descoperit. Un dadaism mai marcat este vizibil în textele lui Sasa Pana.

• Constructivism
Constructivismul romanesc s-a grupat în special în jurul revistei
Contimporanul condusă de Ion Vinea. Constructiviștii subliniau necesitatea unei
corespondențe între artă și spiritul contemporan al tehnicii moderne care
inventează forme noi, conturând natura. Ion Vinea a solicitat drept colaboratori ai
revistei pe scriitorii Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, dar și pictori și
sculptori dintre care Constantin Brancusi. Alte reviste constructiviste din România s-
au numit 75 HP și Punct.

• Suprarealism
În Romania, suprarealismul a fost teoretizat și practicat de revistele Alge și
urmuz. Suprarealismul urmărea prin programul său pătrunderea artei în planul
inconstientului, al visului, al delirului în care spațiile umane scapă de controlul
constiintei. Generaț ia a doua a suprarealiș tilor români D. Trost și Gherasim
Luca scriu și publicș diverse manifeste, astfel încât curentul, care-și consumase in
anii treizeci vigoarea la Paris, în 1947 își mutș capitala la București. Cel mai de
seamă poet suprearealist român rămâne totuși Gellu Naum, supranumit ultimul
mare poet suprarealist european.

Diversitate tematica
Lucrul cel mai evident care particularizeaza, la o privire de ansamblu, lirica
interbelica este diversitatea tematica. Ea se motiveaza prin sensibilitatea artistica
novatoare, modernista, prin modul nou de raportare la existenta si, ca o consecinta,
prin diversitatea formulelor estetice, a apartenentei la curente si orientari literare.
 Tematica simbolista
În diversitatea ei, tematica poeziei simboliste exprimă, în ultima analiză, o
atitudine nonconformistă, de inaderenţă la o lume prozoică, mercantilă, filistinizată.
Poeţii simbolişti recurg la proza de diamant, destăinuie starea de ,,spleen", de
solitudine, "nevroze" susţinute de o întreagă recuzită caracteristică simbolismului,
care voalează suportul imediat al acestor stări, izvorâte din neacceptarea lumii
date. Atitudinea faţă de societate rezultă din felul în care se reflectă în versuri-
indirect- condiţia poetului şi a poeziei. Conflictul cu societatea poete exista în stare
latentă, şi atunci poetul este insinuant, sau el se manifestă făţiş, efectul artistic fiind
ieşirea din simbolism: totală sau parţială. În majoritatea cazurilor se autoînfăţişează
ca suflete obosite, deprimate(D. Iacobescu),pentru că poezia este plătită cu bulgări
de noroi (I. Minulescu),de aici starea de spleen: "Sunt obosit , Doamne, şi putred ca
un veac/Ce, îngrăşat cu aur, cu fard şi cu minciună, Tânjeşte melancolic şi-aşteaptă
să apună, /Simţinâd că-l stăpâneşte o boală fără leac"(D. Iacobescu).Apare şi ideea
de geniu trist, închis ,,în cerc barbar şi fără sentiment"(G. Bacovia).

Teme şi motive simboliste : condiţia poetului şi a poeziei, natura, iubirea,

starea de nevroză, citadinul, moartea, evadarea, claustrarea ( teme ), singurătatea,
melancolia, spleen-ul, misterul, ploaia, toamna, culorile, muzica, parcul, cimitirul
( motive ).

Atmosfera oraşului este apăsătoare, mediul urban zdrobeşte

individualitatea. În această ambianţă, poeţii sunt damnaţi, lumea agonizează, oraşul
este împovărat de tristeţi, este blestemat. Târgul este dezolant, cartierele
„democratice” şi grădinile publice în care cântă fanfara militară îndeamnă numai la
resemnare. Dacă oraşul provincial este spaţiul angoasei şi al spleen-ului,
aglomerările urbane provoacă acelaşi sentiment de pustiu şi de tristeţe.
Însingurarea şi spleen-ul sunt motive generate de orizontul închis al oraşului.

Motivul singurătăţii descinde din romantism. În simbolism el îşi pierde

grandoarea, nu este clamat, devine elegiac şi intim. Simbolismul cultivă un
rafinament al senzaţiilor şi al emoţiilor, obţinut prin poetizarea vieţii urbane sau
transfigurarea unor tărâmuri exotice, necunoscute. Starea este de reverie, poeţii
simbolişti sunt atraşi, în evadările lor, de mister, de dorinţa de a se elibera din
mediul închis, apăsător.

Bibliografie

1. Receptarea textului literar . Analize, interpretari, repere critice ; Autori :

Camelia Gavrila, Mihaela Dobos; Editura: Polirom.
2. Caiet clasa a XII-a clasa
3. Literatura romana. Pregatire individuala pentru proba scrisa – examenul de
bacalaureat; Autori: L.Paicu, M. Lupu, M.Lazar; Editura: Art Group Editorial.
4. Limba si literatura romana. Manual pentru clasa a XII-a; Autori : Adrian
Costache, Florin Ionita, M.N. Lascar, Adrian Savoiu; Editura: Art Group
Editorial.
5. www.wikipedia.ro