CONCEPTUL MODERN DE POEZIE

Matei Călinescu consideră că începuturile poeziei pure ar fi reprezentate de operele lui

Poe, care, ca teoretician îi datorează multe lui Coleridge. În eseurile sale despre poetică, Edgar
Allan Poe atrage atenția prin antiromantismul său delcarat. Dacă la Coleridge, a cărui operă e
prin natură romantică, inspirația (reprezenta manifestarea unei sensibilități extrem de intense) nu
este pusă la îndoială, la Poe frenezia inspirației nu se ridică la rigoarea demonstrațiilor
matematice. Autorul Corbului dorește să sublinieze că țelul său, mai ales în realizarea celebrului
poem este să dovedească truda și consecvența rigidă care au dus la încununarea lucrării și nu
vreun soi intuiție sau accident, cum e cazul poeților romantici cărora le scapă ceva din frumoasa
frenezie a gândirii lor.

În cazul poeziei moderne, Edgar Poe a luat în calcul problema dimensiunilor ideale ale
unui poem, iar acesta susține că un poem lung, este doar o succesiune de poeme scurte, de unde
deduce efecte poetice de scurtă durată. De asemenea, Poe are o teorie privind logica poeziei, care
separă logica procesului de creație poetică (fără dominația spontaneității pasionale și a
inspirației) și logica poezie ca atare. Primul tip de logică este rațional, iar finalul acesteia sprijină
experiența metarațională, adică trăirea pur sipirtuală. Mai pe scurt, poezia nu exprimă, ci
creează- ritmic, Frumusețea. Poezia devine un absolut obiectiv și inaccesibil, iar
frumusețea tocmai în asta constă.

Succesorul lui Poe în materia poeziei moderne este nimeni altul decât Charles Baudelaire.
Pentru acesta, poezia apare ca un act existențial, ca o decizie existențială.

De la Baudelaire au pornit curente de altă natură, mai tulburătoare decât la romatici, care
i-au cuprins pe Rimbaud, Verlaine și Mallarme. T. S. Elliot îl numea pe autorul Florilor răului
cel mai mare exemplu de poezie moderna in orice limba. Interesant este că acesta este cumva
autorul cuvantului modern, il foloseste in 1859 pentru a exprima specificul aritstului modern,
adica de a nu vedea in desertul marelui oras numai decaderea omului, dar si de a simti o
frumusete misterioasa, inca nedescoperita. Tot el isi punea problema asupra existentei poeziei
intr-o epoca tehnicizata și comercializată. Se remarca prin disciplina spirituala și claritatea
constiintei artistice. Noutatile pe care le aduce poezie este depersonalizarea liricii moderne
sau, cum spunea Poe, acea intoxication of the heart sau betia inimii, concentrarea si constiinta
operei ( B. Nu avea o tematica prolifica). Timpul crepuscular. Acesta vedea in suprinderea
nocturnului si a anormalului, locul unde sufletul poate fugi de trivialitatea proegesului, pe care il
considera o atrofiere a sufletului. Estetica uratului

POETICA SIMBOLISMULUI (caracteristice unei epoci sau unui curent literar)

DEFINITE SIMBOLISM

Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care se

opunea romantismului, naturalismului și parnasianismului și potrivit căreia valoarea fiecărui
obiect și fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimată și descifrată cu
ajutorul simbolurilor. Tot prin simbolism se înțelege și modul de exprimare, de manifestare,
propriu acestui curent.

Rreferindu-ne la poetica simbolismului, elementele principale si caracteristice ale curentului sunt

reprezentate de corespondențe, obscuritatea și claritatea, sugestia, muzicalitatea, versul liber,
forma și formalismul, eliberarea și integrarea.

SIMBOLISMUL ROMÂNESC
Lidia Bote consideră că principiile artei simboliste erau rareori analizate și criticate, deoarece
existau niște minusuri de ordin principal, teoretic ale acestor studii. Ca direcție poetică, nu erau
numeroși critici care să se întrebe ce reprezenta simbolismul, iar această chestiune se rezolva de
cele mai multe ori prin citarea și acceptarea referințelor străine, față de care nu se lua o poziție
selectivă și riguroasă.

În critica veche n-a putut fi dată o definiție de sinteză, care să așeze simbolismul în cuprinsul
istoriei literaturii române.

Abia în 1908, simbolismul a fost admis ca reprezentând a treia direcție literară a epocii, cu multe
rezerve însă, deoarece acest curent literar nu este ‘’toată arta’’ și n-a ajuns prin nici o operă la
marea artă. Criticul M Dragomirescu, care admitea curentul simbloist alături de celelalte curente,
se arăta totuți sceptic, întrucât dorea numai simboluri clare.
SIMBOLISMUL ȘI CONȘTIINȚA EPOCII

Este bine știut că poezia simbolistă, nouă, decadentă a stârnit un val de repulsie și un dezgust în
istoria literaturii române greu de egalat.

Ceea ce putea fi numit poezie nouă sau poezie modernă sau, în cel mai rău caz pentru inamici,
ceea ce se putea numi simbolism, nu a putut fi asimilat în mod organic de către opinia literară
românească. Valul de repulsie era stârnit la cenacluri, redacții, cafenele, așadar în spații
restrânse, dar care produce o convulsie care stăpânește lumea literară și nu atinge marele public.
(Când vorbim de calomniatorii simbolismului ne referim la Macedonski și grupul său).

Foarte interesant de altfel este faptul că Macedonski este promotorul ideii simboliste care ajunge
să denunțe riscurile căderii în imitație și extravaganță și care semnala că simbolismul cade într-
un modernism fara consistenta. Un alt calomniator al curentului literar era Nicolae Iorga, care
aducea simbolismului, incă din 1890 o critică dură, impulsivă, decît strict ideologică. Baudelaire
era numit poet al decăderii, iar Edgar Allan Poe poet al celor mai nebune inchipuiri.